----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 50 vizitatori și nici un membru online

Opinii pe marginea Sfântului şi Marelui Sinod (I)

 

Ce ne-ar putea aduce acest Sfânt şi Mare Sinod ? Este el o oportunitate reală în lumea ortodoxă
de a găsi soluţii pentru numeroasele probleme arzătoare care îşi aşteaptă rezolvarea de peste un veac ?
Sau este doar o nouă zeflemisire a adevăratei Ortodoxii în numele aşa-zisei iubiri ecumeniste ? Având
în vedere cine sunt cei care domnesc astăzi pe înaltele scaune arhiereşti, credem că nu ar trebui să privim
cu prea multe speranţe către această întrunire. Nu va fi una a celor cuvioşi şi iubitori de Dumnezeu, ci
doar o altă adunare a necredincioşilor, unde cel ce crede cu adevărat în Hristos nu are ce căuta

 

Reluăm acest editorial, care a rulat în anul 2016, având în vedere că Sinodul din Creta este un eveniment de o importanţă crucială în istoria bisericească şi că fenomenele descrise sunt de actualitate

Pe parcursul ultimilor 2 ani, Patriarhia Constantinopolului a anunţat în mod repetat că mult-aşteptatul Sfânt şi Mare Sinod va avea loc la praznicul Cincizecimii din acest an, mai precis în iunie 2016. Un subiect extraordinar de fierbinte şi inedit pentru noi, cei ce trăim aceste vremuri.

A curs multă cerneală pe marginea acestui subiect şi am urmărit cu interes presa ortodoxă. Din nefericire, ceea ce s-a scris nu aduce lumină asupra evenimentului, din contră, am zice că vehiculează informaţii lipsite de relevanţă, şi am ajuns să ne întrebăm dacă acest lucru se petrece cu bună ştiinţă sau nu.

Am citit, de exemplu, articolul Viitorul Sinod pan-ortodox: A fi sau a nu fi ?, semnat de Paul Gavriliuk, un eminent profesor de la Departamentul de Teologie al Universităţii Sfântul Toma din St Paul, Minnesota. Autorul fiind de origine ucrainean şi de credinţă ortodoxă, am crezut că vom găsi în ceea ce scrie idei noi, lămuritoare. Dar opiniile lui ne-au intrigat, ca să nu spunem mai mult.

El începe prin a spune că acest Sinod va fi un eveniment de mare însemnătate istorică, reunindu-i pe întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru prima oară din anul 787 încoace. Este vorba de întâistătătorii celor 14 Biserici Ortodoxe locale autocefale. În acest punct se pot naşte nenumărate întrebări: reprezintă ei Biserica Ortodoxă şi pot hotărî în numele Bisericii Ortodoxe Soborniceşti aşa cum o cunoaştem până la începutul secolului XX ? Care este statutul lor şi care este statutul altor conducători ai Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume ?

Neîndoios, s-ar putea discuta pe pagini întregi dreptul de a participa la Sinod a multor facţiuni ortodoxe, ca participanţi cu drepturi depline, sau în calitate de acuzaţi de schismă sau alte abateri de la dreapta credinţă, sau poate în calitate de acuzatori. Şi de asemenea se poate dezbate ideea că tocmai în grija unui astfel de Sinod ar trebui să cadă judecarea unor astfel de cauze de schismă precum cele apărute în ultimul secol, şi că acesta ar putea fi un subiect de primă importanţă, mult mai însemnat pentru lumea ortodoxă decât multe din cele luate în discuţie de conferinţele pre-sinodale. Ne putem ridica şi întrebarea de ce nu au fost luate în calcul aceste schisme existente, şi de ce marile Biserici Ortodoxe ale lumii, mai cu seamă patriarhiile istorice, nu au purtat grijă de rezolvarea unor astfel de schisme ? Există oare un dezinteres faţă de aceste schisme, o lipsă de preocupare, sau acestea sunt privite, de pe înaltele scaune patriarhale, ca şi cum nici nu ar exista, interesele şi preocupările îndreptându-se către alte zări ?

Aşadar, se pot examina o mulţime de chestiuni legate doar de Bisericile care au fost invitate să participe la Sinod, dar să ne întoarcem la problema iniţială. Există evident un criteriu potrivit căruia au fost aleşi aceşti 14 întâistătători, şi nu alţi lideri ortodocşi, şi acesta este cel al canonicităţii. Nu ar fi cu totul nepotrivit să ne întrebăm: cine hotărăşte care Biserică este canonică şi care nu ? Care au fost criteriile după care aceste 14 Biserici au fost socotite canonice, şi nu altele care nu sunt luate în consideraţie ? Aici ajungem să discutăm un subiect care este socotit tabu în lumea ortodoxă, sau asemenea unei axiome, care nu necesită a fi probată în vreun fel. Tabu, poate pentru că nimeni nici nu vrea să audă să pună la îndoială, de exemplu, autoritatea Patriarhiei Constantinopolului şi canonicitatea ei ca Biserică sau a acţiunilor întreprinse de întâistătătorii ei. Axiomă, poate pentru că oamenii socotesc ca de la sine înţeles că avem de-a face cu Bisericile Ortodoxe istorice, unele chiar de obârşie apostolică, altele întemeiate în primul mileniu, precum Biserica Rusiei, şi nimeni nu se îndoieşte de dreptul lor de a lua parte la un asemenea Sinod. Dar istoria ne spune altceva.

Istoria ne spune că am putea ridica semnul întrebării în privinţa canonicităţii Patriarhiei Constantinopolului ca Biserică[1] – dacă ar fi să luăm în discuţie numai acţiunile necanonice, dar şi eretice, şi nenumăratele încălcări ale canoanelor şi rânduielilor Bisericii săvârşite şi propovăduite de pe înaltul scaun ecumenic. Şi Biserica Rusiei poate fi contestată cu uşurinţă pe baza istoriei secolului XX, având în vedere serghianismul[2]; nu s-a schimbat nimic în Rusia din 1927 încoace, Patriarhia Moscovei de astăzi este la fel de serghianistă ca în 1927, iar ecumenismul o condamnă atât pe ea, cât şi pe celelalte surori ale ei, cu care se face părtaşă la vânzarea Ortodoxiei.

[Am dat de exemplu în mod întâmplător Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Rusiei, ca fiind printre cele mai vizibile Biserici. Altfel, se poate discuta situaţia canonică a oricărei altei Biserici Ortodoxe locale.]

Deci, ne-am putea întreba pe drept: cine sunt aceste 14 Biserici Ortodoxe autocefale şi cu ce drept hotărăsc în numele Bisericii Ortodoxe Soborniceşti ? Ele sunt doar Bisericile oficiale, promovate politic, pe linie masonică; ele nu reprezintă Ortodoxia, ci s-au aşezat precum un porc sălbatic[3] la cârma ei pentru a o distruge. Cum au ajuns să ocupe scaunele la masa dezbaterilor, cu ce şi-au dobândit aceste scaune ? Cu nenumărate compromisuri făcute celor care i-au ajutat să câştige aceste scaune ...

Aşadar, criteriul canonicităţii, am putea să spunem, este astăzi un criteriu arbitrar, la fel de samavolnic ca oricare din criteriile cu dublă măsură care se aplică în zilele noastre, doar că acesta se aplică pe tărâm bisericesc, unde nădăjduiam să nu vedem aşa ceva[4] ... La fel de samavolnic este regulamentul de funcţionare al Sinodului, care prevede un anumit număr de episcopi din partea fiecărei Biserici, dintre care doar întâistătătorul are drept de vot. Acest regulament a fost contestat pe drept de multe voci din lumea ortodoxă, în primul rând pentru faptul că restricţionează numărul ierarhilor care iau parte la sinod – unde ar fi trebuit să poată merge orice ierarh ortodox şi să-şi spună opinia – ca şi dreptul la vot, adică modalitatea prin care ierarhul îşi face auzit glasul în Biserică. Nu ne mai întrebăm cum au fost aleşi ierarhii reprezentanţi din partea fiecărei Biserici locale, pe ce criterii. Probabil la fel de arbitrare, slujind aceloraşi interese.

Dar să mai zăbovim o clipă asupra regulamentului de funcţionare al Sinodului, care nu se înscrie în istoria Bisericii. Poate că acesta este tot tâlcul, ca el să nu se înscrie în Tradiţia aşa cum o cunoaştem şi să se instaureze reguli noi. În general, regulile noi se instaurează greu, iar în Biserică cu mult mai greu ca în instituţiile lumeşti, dar nu fac asta de 100 ani încoace ierarhii ortodocşi ? Nu cu fiecare nouă întrunire, congres, conferinţă etc ei caută să schimbe încă puţin rânduielile, să facă Ortodoxia tot mai permeabilă pentru lumea heterodoxă ? Nu la fiecare nouă conferinţă pan-ortodoxă se mai produce o ruptură de Tradiţie ?

Şi ortodocşii de astăzi au ajuns să fie atât de sătui de acest fenomen, încât uneori nici nu mai sesizează când ierarhii mai schimbă o iotă din învăţătură ... Le este tocită percepţia şi mai cu seamă luarea-aminte prin neîncetata ‘teologhisire’ a virtuţilor ecumeniste cu care le sunt asaltate urechile.

Cineva s-ar putea întreba: dacă criticăm atât de tare acest Sinod, de ce luăm aminte la el ? Ce ne mai interesează ce vor discuta sau ce vor hotărî ierarhii la acest Sinod ? Ei reprezintă Ortodoxia oficială şi orice se va hotărî la acest nivel va avea impact asupra întregii lumi ortodoxe. Dacă în ce priveşte hotărârile de ordin canonic, dogmatic sau orice altceva ce ţine de învăţătura Bisericii, noi, cei de stil vechi, ne-am separat de Biserica oficială, fiindcă am considerat că s-a îndepărtat de la linia Sfinţilor Părinţi şi a denaturat învăţătura ortodoxă, călcând în picioare puzderie de canoane şi rânduieli bisericeşti, la nivel socio-politic, vom fi cu toţii afectaţi prin pârghiile politice[5] ale Ortodoxiei oficiale.

Poate multora dintre noi nu li se par limpezi aceste pârghii, dar ele funcţionează, şi încă prea bine. Amestecul politicului, masoneriei şi ideologiei ecumeniste în bunul mers al Bisericii Ortodoxe a întrecut de multă vreme orice influenţă care ar putea fi cuantificată, controlată, luată în mod separat şi studiată ca fenomen. Ea a ajuns să facă parte din mentalitatea ortodoxă contemporană, iar articole precum cel al lui Paul Gavriliuk vădesc gradul de intoxicare care nu mai vine acum dintr-o influenţă externă, ci se plămădeşte chiar în cugetul Bisericii oficiale.

Revenind la faptul că toţi vom fi afectaţi de funcţionarea acestor pârghii, să luăm de exemplu homosexualitatea. Pârghiile politice legate de implementarea legislaţiei favorabile homosexualităţii sunt cât se poate de evidente; aceleaşi pârghii acţionează şi asupra Bisericii, dar pe alte căi, cea mai vizibilă dintre ele fiind ecumenismul. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), din care fac parte toate Bisericile Ortodoxe locale, cu excepţia Bulgariei şi Georgiei[6], are în componenţa sa multe Biserici care deja nu mai consideră că homosexualitatea este un păcat, săvârşesc cununii ale cuplurilor de acelaşi gen, şi au pastori şi chiar episcopi homosexuali[7]. Cât va dura până când se va cere Bisericii Ortodoxe să se alinieze unor astfel de tendinţe ? Nu cunoaştem culisele discuţiilor şi presiunilor privind acest subiect, dar documentul ,,Contribuţia Bisericii Ortodoxe la triumful păcii, dreptăţii, libertăţii, fraternităţii şi dragostei între popoare şi la suprimarea discriminărilor rasiale şi de altă natură[8] ne face să credem că a avut loc prima încercare în această direcţie. Nu s-a reuşit introducerea acestui subiect pe lista temelor care vor fi discutate la acest Sinod, dar pare doar o chestiune de timp până când se va ajunge şi acolo ...

Şi problema homosexualităţii este doar un aspect în privinţa căruia toţi vom fi afectaţi.

În articolul său, Paul Gavriliuk ia apoi în discuţie motivele pentru care pregătirea Sinodului a fost ţinută departe de ochiul public, afirmând că trei sunt motivele pentru o asemenea discreţie: 1) conducătorii Bisericilor Ortodoxe au o istorie destul de săracă în ce priveşte relaţiile cu mass-media, cu menţiunea că ,,este important a nu trata Sinodul ca pe un lucru senzaţional, care se poate dovedi a fi o dezamăgire pe termen lung”; 2) în secolul XX, au existat tentative repetate nereuşite de a întruni un asemenea Sinod; dată fiind istoria acestor eşecuri, este rezonabil ca liderii Bisericii Ortodoxe să acţioneze cu o precauţie cuvenită pentru a se cruţa pe ei înşişi de încă o încurcătură publică; 3) patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a făcut din Sinod principala sa preocupare în ultimii ani, se exprimă cu o prudenţă extremă când vorbeşte despre propriile speranţe pentru Sinod. Patriarhul Constantinopolului nu doreşte să dea impresia că Sinodul este în principal iniţiativa sa sau să-i provoace în vreun fel pe denigratorii Sinodului.

Este posibil ca, într-adevăr, conducătorii ortodocşi să nu aibă o relaţie dezvoltată cu mass-media, dar nici nu este nevoie de aşa ceva. Ierarhii, în virtutea locului pe care-l ocupă în Biserică, de arhipăstori ai turmei cuvântătoare, ar trebui să fie populari şi deschişi faţă de credincioşi şi să comunice cu uşurinţă cele care sunt de trebuinţă acestora, nu numai în ce priveşte povăţuirea în plan pastoral, ci mai cu seamă cele ce ţin de credinţă. Aşadar, ar fi necesar şi de la sine înţeles un grad de transparenţă al preocupărilor şi iniţiativelor lor; neîndoios, sunt aspecte ale dezbaterilor care pot privi doar pe ierarhi, ca adevăraţi iconomi ai învăţăturii Bisericii, ca teologi de prim rang prin trăirea în sânul Bisericii, dar sunt mult prea multe aspecte pe care ierarhii de astăzi le ţin departe de ochiul public, şi nu am crede că motivele sunt cele de mai sus.

Desigur, nu este de dorit ca un astfel de Sinod să fie tratat ca un lucru senzaţional. Acesta însă este apanajul presei contemporane, de a trivializa până şi evenimente de asemenea importanţă istorică. Apoi, într-adevăr, în secolul XX au existat mai multe tentative de a convoca un astfel de Sinod – dar aceasta ar însemna să luăm în calcul că acest Sinod se vrea Ecumenic, or aici ar fi vorba de cu totul altă discuţie –, dar nu înţelegem nici dezamăgirea, nici încurcătura publică, decât dacă adăugăm la acest eveniment bisericesc o serie de ingrediente ... politice. Ce hotărâri se aşteaptă să se ia la acest Sinod, ca în funcţie de ele acesta să fie considerat un Sinod reuşit sau o ,,dezamăgire pe termen lung” ? Ce încurcături publice poate pricinui un Sinod care este o întrunire exclusiv bisericească şi priveşte exclusiv Biserica, decât că sunt în joc mize de altă natură ? Această percepţie aparţine lui Paul Gavriliuk, cele de mai sus reies din felul în care pune problema în articolul său. Dar ca el percep chestiunea mulţi alţii; el este un exponent bine ales, un purtător de cuvânt al opiniilor celor mai larg răspândite printre ortodocşi.

Acestea fiind spuse, putem adăuga un al patrulea motiv la cele trei de mai sus, care, credem noi, le-ar explica de fapt pe toate. Pregătirile pentru această adunare ecleziastică de mare importanţă au fost ţinute departe de ochiul public tocmai din cauza mizelor care se află în spatele ei, mize care nu aparţin câtuşi de puţin domeniilor canonic, dogmatic sau pastoral.

Nu este încă limpede dacă s-a dorit sau nu convocarea unui Sinod Ecumenic. Există posibilitatea ca iniţial aşa să fi stat lucrurile, dar după o cumpănire mai profundă, care a luat în calcul şi opinia publică îngrijorată de perspectiva convocării celui de-al VIII-lea Sinod Ecumenic şi de proorociile legate de acesta, să se fi virat într-o direcţie nouă şi de altfel extrem de convenabilă. Dorinţa de a convoca un Sinod Ecumenic care să rezolve toate problemele ‘arzătoare’ ale Ortodoxiei din ultimul veac şi jumătate – probleme care stau până astăzi în calea unirii cu lumea heterodoxă – s-a transformat într-o dorinţă de a convoca o salbă de Sinoade. Aceste Sinoade ar putea avea loc regulat, asemenea conciliilor catolice sau întrunirilor care au loc o dată la 10 ani în lumea anglicană sau în alte confesiuni heterodoxe, şi ar necesita eventual existenţa unui primat care să le coordoneze lucrările.

Sinoadele nu trebuie să fie neapărat ecumenice, pot fi doar pan-ortodoxe. Noi nu vedem nici o diferenţă între cei doi termeni: pan-ortodox înseamnă ecumenic. Dar Constantinopolul face diferenţă între ei şi această diferenţă ar putea avea un substrat: în opinia sa, un Sinod Ecumenic ar necesita invitarea Bisericii Romei şi, cine ştie, poate şi a confesiunilor protestante, precum cea anglicană, pe când un Sinod pan-ortodox necesită doar prezenţa Bisericilor Ortodoxe locale. Se remarcă încă o dată mutilarea conceptelor cu scopul de a integra lumea heterodoxă în lumea creştină, adică a celor care poartă numele lui Hristos. Lumea heterodoxă nu aparţine de drept lumii creştine, date fiind ereziile sale şi desprinderea de Biserica lui Hristos.

Acestea sunt doar primele linii ale viitoarelor Sinoade, poate pe măsură ce lucrurile vor evolua într-o direcţie sau alta, ele vor căpăta un contur mai clar.

 

Partenie Filipescu

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 96/ianuarie-februarie 2016

 


[1] Sfântul Ierarh Ioan Maximovici († 1966) lua în discuţie decăderea Patriarhiei Constantinopolului încă în anul 1938. La cele scrise de el la acea vreme, în raportul său către cel de-al doilea Sinod a toată diaspora al Bisericii Ruse, se pot adăuga multe pagini grozave, pline de hule, erezii şi acţiuni anti-ortodoxe. Pentru mai multe informaţii, a se vedea rubrica Patriarhia Constantinopolului si ecumenismul. Al VIII-lea Sinod Ecumenic. Istorie contemporană.

[2] A se vedea Raport către Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, de protoiereu Lev Lebedev.

[3] Înainte de a ajunge la cârma împărăţiei creştine, Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, şi odată cu el ierarhi pe măsura cugetării lui, în Biserica Sfintei Mare Mucenice Teodora, fiind din întâmplare uşile deschise, un porc sălbatic mare şi înfricoşat a intrat în sfântul altar şi s-a culcat pe scaunul de sus. Văzând aceasta, slujitorii bisericii au încercat să-l scoată, dar nu puteau, fiind sălbatic, căci repezindu-se îi fugărea pe toţi care vroiau să-l scoată din altar. Apoi aducându-se drugi mari, l-au bătut multă vreme până la sânge şi, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru înştiinţându-se fericitul Simeon, fratele Sfântului Gheorghe, a zis: ,,Să mă credeţi, fiilor, că porcul acela prevesteşte pe cel ce are să fie episcop aici cu voia lui Dumnezeu, care va avea obicei şi viaţă porcească”. Din viaţa Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, mitropolitul Mitiliniei (7 aprilie).

[4] Să vedem în ce mod s-a aplicat criteriul aşa-zisei canonicităţi în cazul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (Russian Orthodox Church outside of Russia, ROCOR), cine şi cum i-a acordat canonicitatea în lumea ortodoxă de astăzi, şi mai ales în ce condiţii.

În 1975, părintele Serafim Rose († 1982) scria că, după cel de-al III-lea Sobor a toată diaspora din 1971, mitropolitul Filaret a scris jurisdicţiilor din Paris şi America – care se desprinseseră la acea vreme de Biserica din diaspora – în speranţa unei eventuale restaurări a unităţii ROCOR. Răspunsul de la Paris a fost rece, fiindcă, citându-l pe episcopul Alexandru din această jurisdicţie, ,,înţelegerea noastră a însăşi temeliile ordinii bisericeşti, adică, învăţătura ortodoxă despre Biserică (ecleziologie) este diferită de a voastră”. Această jurisdicţie luptă în primul rând pentru ,,recunoaşterea” de către alte jurisdicţii, şi prin urmare nu are nici un interes în unirea cu o Biserică care este acum în mare parte ,,nerecunoscută” datorită epistolelor sale explicite împotriva ereziei ecumenismului (The Orthodox Word, ianuarie-februarie 1975, p. 3).

Aşadar, la acea vreme, ROCOR era considerată necanonică. Mai precis, de la Revoluţia din octombrie 1917 şi până în mai 2007, când s-a unit cu Patriarhia Moscovei, ROCOR a fost considerată o structură bisericească schismatică, necanonică, chiar sectară, şi acest lucru s-a datorat în cea mai mare parte opoziţiei sale faţă de ecumenism şi serghianism. Începând din mai 2007, ea a ’intrat’ în lumea Bisericilor Ortodoxe canonice, oficiale, şi a fost integrată treptat în organizaţiile şi comisiile ecumeniste la toate nivelurile.

Pentru mai multe amănunte privind modul în care era privită ROCOR înainte de unirea sa cu Patriarhia Moscovei, a se vedea serialul MAREA TRĂDARE. Ademenirea Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora către Patriarhia Moscovei.

[5] Am putea spune că astăzi şi canonicitatea ‘curge’ prin pârghii politice.

[6] Deşi nu fac parte din CMB, clericii lor liturghisesc cu clericii Bisericilor Ortodoxe locale care fac parte din CMB, ceea ce e ... cam totuna.

[7] A se vedea Ianuarie-februarie 2015. Consiliul Mondial al Bisericilor promovează agenda minorităţilor sexuale şi serialul nostru Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe. Serialul cuprinde o trecere în revistă a confesiunilor heterodoxe, membre ale CMB, care permit hirotonia homosexualilor ca diaconi, pastori, episcopi, binecuvântează parteneriatele civile homosexuale, oficiază căsătorii homosexuale.

[8] A se vedea Ianuarie-februarie 2015. Comisia inter-ortodoxă specială pentru pregătirea Sinodului din 2016 ia în discuţie drepturile minorităţilor … sexuale şi Noutăţi pe frontul Marelui Sinod al Ortodoxiei din 2016.

 

Episodul urmator