----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 90 vizitatori și nici un membru online

Calea rătăcirilor (V)

- Adevăr şi minciună despre viaţa de după moarte -

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

IV. Există reîncarnare după moarte ?

Solomon grăieşte: Nimic nu este nou sub soare. Nici va grăi şi va zice: iată acesta este nou, că a fost în veacurile care au fost înaintea noastră (Eclisiastul 1, 9-10). Aceste cuvinte ale înţeleptului fiu al lui David sunt valabile şi în legătură cu rătăcirile omeneşti amintite. Ele îşi află deplina lor îndreptăţire şi în cazul osârdnicei răspândiri de astăzi a învăţăturii hinduse despre reîncarnarea sufletelor. Creştinii care au rupt-o practic cu credinţa lor, care nu cred în Dumnezeu, care au uitat de duhul Sfintei Evanghelii, căutând să-şi explice unele probleme esenţiale ale vieţii omului – de nedezlegat la prima vedere –, socotesc că descoperă răspunsul dorit în învăţătura fantezistă despre reîncarnarea sufletelor în noi trupuri. Această învăţătură este împărtăşită astăzi de către yoghini, ocultişti, teosofi, danovişti şi alţii asemenea lor.

Înşelăciunea acestei învăţături întunecate se ascunde în 3 aşa-zise comandamente ale sale:

1. Respinge veşnicele chinuri – Dumnezeu nu poate să pedepsească atât de crunt, El fiind dragoste.

2. Făgăduieşte tuturor – şi celor mai de condamnat oameni, şi celor mai nepăsători faţă de viaţa duhovnicească – desăvârşirea neîncetată printr-o serie de reîncarnări succesive.

3. Pretinde că dă un răspuns pe deplin satisfăcător la întrebarea: pentru ce de atâtea ori oamenii buni suferă în această lume, iar oamenii răi o duc bine ? În doctrina despre reîncarnare această contradicţie morală a stării omului se explică prin karma, adică prin faptele săvârşite în existenţele anterioare. Ce va semăna omul, aceea va şi secera (Galateni 6, 7) le place teosofilor să spună, folosindu-se în mod denaturat de una din sentinţele apostolice, pe care o vom examina mai jos.

Pornind de la condiţia prealabilă că Dumnezeu este iubire şi că nu poate să existe iad veşnic, propovăduitorii de astăzi ai ideii de reîncarnare învaţă că temelia legii în viaţa duhovnicească ar fi cultivarea sufletului, pentru care o singură viaţă este neîndestulătoare. Pentru că nu a putut în scurta perioadă a unei singure existenţe pământeşti să ajungă la desăvârşire, sufletul se sălăşluieşte după moartea trupului – după mai mult sau mai puţin timp – într-un nou trup, ca să continue în el calea sa spre autodesăvârşire. Renaşterile urmează una după alta şi au ca scop îmbogăţirea celui reîncarnat cu experienţă spirituală, în vederea înălţării până la o conştiinţă desăvârşită şi la o mare înţelepciune. Karma condiţionează nu doar reîncarnarea, ci şi calitatea ei: faptele bune conduc către o viitoare fericită reîncarnare, iar cele rele către o reîncarnare rea, într-o stare mai josnică, chiar în animale.

Sensul vieţii omeneşti, după o asemenea învăţătură mincinoasă, constă în următoarele: prin mai multe reîncarnări omul se ridică către deplina purificare de sine, către cea mai înaltă conştiinţă şi ajunge la cea mai înaltă dezvoltare a tuturor însuşirilor pe care le deţine, căpătând chipurile o tot mai mare libertate faţă de instinctele sale animalice. Învăţătura falsă despre reîncarnare pretinde că susţine speranţa mântuirii generale. Măcar că această mântuire din punctul de vedere hindus şi teosofic nu vorbeşte de vreo fericire individuală în lumea de dincolo, ci doar de intrarea într-un fel de nirvana eternă ori, după unii, chiar de o dizolvare în nefiinţă.

Această falsă învăţătură îşi caută temeiuri prin următoarele argumente:

 

1) unii îşi aduc aminte despre existenţele lor anterioare;

2) mulţi au încercat la prima întâlnire cu cineva ori cu vreun obiect simţământul că l-au mai văzut şi mai înainte;

3) unii copii se nasc cu unele predispoziţii, daruri şi înclinaţii care lipsesc părinţilor şi strămoşilor lor;

4) ideea de dreptate ar implica reîncarnarea, întrucât feluritele stări ale oamenilor, remarcate încă de la naştere, nu ar putea fi explicate fără o dreaptă credinţă în privinţa comportamentului lor virtuos ori păcătos dintr-o viaţă trecută.

 

Învăţătura despre reîncarnare ar explica toate aceste neînţelegeri şi nedumeriri.

Această învăţătură mincinoasă are chipul a ceva foarte atrăgător, al prea multei dreptăţi, însă, dacă omul se adânceşte în esenţa ei, va descoperi un amestec de înşelăciune diavolească, lucrată cu multă viclenie, şi un ateism extrem de fin. Cu ajutorul Celui Preaînalt ne vom strădui să demonstrăm acest fapt.

Întâi de toate trebuie subliniat că această falsă învăţătură, venită din India păgână, nu are nimic în comun cu creştinismul. Hristos nu a pomenit nicăieri despre reîntruparea sufletelor. Dacă doctrina despre reîncarnare ar corespunde adevărului, Mântuitorul ne-ar fi descoperit-o cu de-amănuntul, după cum ne-a descoperit învăţătura Sa despre pocăinţă ca drum al mântuirii (a se vedea Matei 4, 17; Luca 13, 3-5; 15, 10-24). Potrivit Sfintei Evanghelii, după moarte urmează nu renaşterea, ci învierea şi judecata lui Dumnezeu (a se vedea Ioan 5, 26-29; Matei 10, 28 etc). Nici sfinţii apostoli nu pomenesc nimic despre renaşterea sufletelor, ci despre judecata lor (a se vedea Evrei 9, 27).

În cuvântul său către presbiterii efeseni, Sfântul Apostol Pavel subliniază limpede că în vremea celor 3 ani petrecuţi printre ei, el nu a contenit să le vestească tot sfatul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 20, 27), lucru pe care l-a săvârşit de altfel pretutindeni pe unde a propovăduit, or el nicăieri nu pomeneşte nimic despre reîncarnare.

După cum am văzut, dumnezeiasca descoperire ne învaţă că există doar două vieţi: prima, vremelnică, iar cea de-a doua, veşnică. Viaţa pământească ne este dată ca să ne pregătim în ea de cea veşnică. Dacă pierdem vremea acestei singure vieţi de aici, vom fi pierduţi în veac ! Pentru aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu ne previne: Căutaţi pre Domnul, şi dacă îl veţi afla, să-l chemaţi pre el, când se va apropia de voi. Să-şi lase cel necredincios căile sale şi omul cel fără de lege sfaturile sale, şi să se întoarcă la Domnul şi-l va milui, şi la Dumnezeul vostru, că mult va ierta păcatele voastre (Isaia 55, 6-7).

Împotriva acestor cuvinte ale Scripturii, mincinoasa învăţătură despre reîntrupare ne şopteşte în chip viclean: ,,Nu vă temeţi ! Nu vă grăbiţi să vă pocăiţi ! Dacă păcătuiţi acum, nu aţi pierdut nimic. După moartea voastră vă veţi reîncarna într-un nou trup şi atunci veţi avea posibilitatea să vă îndreptaţi. Acum trăiţi aşa cum vă place ! Înaintea voastră stă necuprinsa veşnicie, prin care puteţi să vă reîntrupaţi de nenumărate ori ! Şi, în cele din urmă, veţi ajunge la desăvârşire”. Creştinii înşelaţi de cel rău, care se supun acestor insuflări satanice, păcătuiesc, nu se căiesc şi după moartea lor se îndreaptă nu spre o nouă reîntrupare, ci vor sta înaintea judecăţii celei de neînduplecat a lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne-a prevenit de aceasta fără echivoc, scriind întru lumina Duhului Sfânt: Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9, 27). Aici este importantă cu osebire expresia o dată (απαξ). Marele apostol foloseşte această expresie ca să desemneze şi să sublinieze prin ea nu doar scurtimea vieţii omeneşti de pe pământ, ci şi nerepetarea jertfei lui Hristos de pe Golgota. El scrie despre Mântuitorul: Că nu în sfinte făcute de mâini au intrat Hristos, care erau chipuri celor adevărate; ci în singur cerul, ca să se arate acum feţei lui Dumnezeu pentru noi. Nici ca de multe ori să se aducă pre sineşi [...] ci acum o dată (απαξ) la sfârşitul veacurilor spre surparea păcatului prin jertfa sa s-au arătat. Şi precum este rânduit oamenilor o dată (απαξ) să moară, iar după aceea judecata; aşa şi Hristos o dată fiind jertfit ca să ridice păcatele multora; a doua oară fără de păcat se va arăta celor ce îl aşteaptă pre el spre mântuire (Evrei 9, 24-28).

 

022. Calea ratacirilor V

Răstignirea Mântuitorului pe crucea Golgotei

Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, secolul XVI

 

Iată prin ce inspirată şi preaînaltă paralelă cu unica Jertfă a lui Hristos de pe Golgota este arătată singularitatea vieţii omeneşti de pe pământ ! Aşa cum Hristos o singură dată S-a adus pe Sine Însuşi ca jertfă, tot astfel şi omul moare o singură dată, ca să se arate îndată după aceea înaintea judecăţii lui Dumnezeu, la aşa-numita Judecată particulară. Dacă s-ar putea vorbi de mai multe jertfe ale lui Hristos, despre care nici cei mai vădiţi eretici nu învaţă, atunci ar fi cu putinţă să se vorbească şi despre mai multe existenţe ale omului pe pământ. Însă pentru că prima este de neconceput, atunci şi cea de-a doua este inacceptabilă.

Teosofii şi ocultiştii caută să apropie învăţătura lor mincinoasă de Evanghelia lui Hristos, însă nu iau aminte că doctrina lor despre reîntrupare face de prisos jertfa lui Hristos de pe Golgota. Dacă omul poate singur să-şi răscumpere păcatele, îi rămâne lui să aibă la dispoziţie mai multe vieţi. În acest caz nu mai este nevoie de Hristos. Negarea Răscumpărării lipseşte însă de sens creştinismul, deoarece Răscumpărarea este miezul său. În încercarea nefericită de a-L minimaliza pe Hristos şi Jertfa Lui adusă de bunăvoie pe Golgota, teoria despre reîncarnări îşi arată esenţa ei demonic-ateistă.

Prin aceasta nu este epuizată însă paleta diferenţelor dintre doctrina despre reîncarnări şi creştinism. Învăţătura cea mincinoasă despre reîntrupări dispreţuieşte dumnezeiasca milă, şi aceasta tocmai atunci când chipurile sare în apărarea ei. În practică, ea declară dragostea lui Dumnezeu ca nefiind de folos, căci şi fără aceasta, prin renaşterea sa, omul ar putea să se desăvârşească şi să se mântuiască singur. În Cuvântul lui Dumnezeu citim că Cel Preaînalt voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4) şi că în chip binefăcător le ajută lor în această nespusă lucrare mai ales prin Întrupare şi Răscumpărare. Prin moartea pe cruce răscumpărătoare a Domnului Iisus Hristos, cei ce cred drept în El primesc harul Sfântului Duh, prin a cărui putere renăscătoare şi întăritoare ei cresc pe calea desăvârşirii celor duhovniceşti.

Să credem că această desăvârşire este posibilă fără harul lui Dumnezeu, doar în virtutea unei oarecare verigi dintre multele renaşteri, ar fi absurd. Dacă o serie de renaşteri ar putea într-adevăr să conducă spre o asemenea desăvârşire, atunci aceasta ar fi doar desăvârşire în rău. Hristos ne răscumpără şi ne mântuieşte nu din lucrurile cele întru dreptate, care am făcut noi, ci după a lui milă (Tit 3, 5). Cu darul sunteţi mântuiţi prin credinţă (Efeseni 2, 8). Dumnezeu este bun şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa Sa de la noi dacă ne întoarcem către El (potrivit II Paralipomene 30, 9). El este gata ca pe toţi să-i ierte, ajunge doar ca prin adâncă pocăinţă să căutăm dragostea Lui şi să-I aducem ca jertfă inimile noastre înfrânte şi smerite (potrivit Psalmi 50, 18).

Din toate aceste adevăruri de bază ale creştinismului nu există nici urmă în doctrina despre reîncarnare. Susţinătorii acestei pierzătoare învăţături mincinoase făgăduiesc uşor mântuirea, care se atinge chipurile pe calea reîntrupărilor. Însă acest mijloc fantasmagoric de mântuire este unul mecanic. El nu poate prin sine însuşi să-l renască pe om, să-i preschimbe sufletul, să-i zdrobească inima, să-i înnobileze gândurile, oricâte renaşteri i-ar propune. Dacă omul pervertit nu se pocăieşte şi, prin tainele Sfintei Biserici Ortodoxe, nu primeşte şi nu sporeşte în sine dumnezeiescul har al Sfântului Duh, el nu va deveni nicicând din rău mai bun. Dar, dacă se pocăieşte, nu va avea nevoie de renaşteri, căci drepţii şi păcătoşii care se pocăiesc pot să moştenească îndată după moartea lor viaţa veşnică în Dumnezeu.

 

Episodul urmator