----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 63 vizitatori și nici un membru online

Sfânta Scriptură şi Biserica (V)

de Arhiepiscop Ilarion Troiţki (1886-1929)

 

Episodul anterior

 

Nu este limpede că vor exista tot atâtea înţelesuri ale Sfintei Scripturi câţi oameni există şi câte toane au ei ? Noi avem reflecţiile minunate şi pline de autoritate ale Sfântului Vichentie de Lerins despre acest subiect: ,,Datorită profunzimii Sfintei Scripturi, nu toţi o acceptă în unul şi acelaşi sens, ci unul înţelege cuvintele ei într-un fel, altul în alt fel; astfel că pare a fi capabilă de atât de multe interpretări pe câţi interpreţi există”[1].

Aici cineva se poate întreba: Şi ereticii apelează la Scriptură ? Ei o fac într-adevăr, şi cu vârf şi îndesat; fiindcă îi poţi vedea gonind prin toate cărţile Sfintei Scripturi: prin cărţile lui Moisi, cărţile împăraţilor, psalmi, epistole, evanghelii, prooroci. Fie [că se află] printre propriii oameni, fie printre străini, în particular sau în public, oral sau în scris, la reuniuni în societate sau pe stradă, mai niciodată nu pun în lumină ceva dintr-ale lor pe care să nu se străduiască să-l apere cu cuvintele Scripturii. Citeşte scrierile lui Pavel de Samosata, Priscillian, Eunomie, Jovinian şi ale celorlalţi eretici, şi vei vedea o mulţime infinită de exemple, nici măcar o singură pagină care să nu fie plină de citate posibile din Noul sau Vechiul Testament. ...

Fiindcă ei ştiu că duhoarea rea a învăţăturii lor va găsi cu greu acceptare dacă este emanată pur şi simplu. Drept urmare, ei o stropesc cu mireasma graiului ceresc, pentru ca cel care va fi gata să dispreţuiască greşeala omenească să ezite să condamne cuvintele dumnezeieşti. Ei fac de fapt ceea ce fac doicile când prepară vreo băutură amară pentru copii: ele ung marginea paharului de jur-împrejur cu miere, ca cel mic, încrezător, simţind la început dulceaţa să nu-i fie teamă de amărăciune. ...

Din acest motiv Mântuitorul a strigat: Păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar înlăuntru sunt lupi răpitori (Matei 7, 15). Cine sunt lupii răpitori ? Cine dacă nu tâlcuirile sălbatice şi turbate ale ereticilor, care infestează neîncetat oile Bisericii şi sfâşie în bucăţi turma lui Hristos oriunde pot ? Dar ca ei să poată fura oaia cea nevinovată cu mai multă şiretenie, stăvilindu-şi ferocitatea de lup, ei se dezbracă de înfăţişarea lui şi se învăluie, ca să spunem aşa, în graiul legii dumnezeieşti ca într-o lână, astfel ca cel [care se apropie de ei], simţind moliciunea lânii, să nu se teamă de colţii lupului. ...

Ori de câte ori proorocii mincinoşi, apostolii mincinoşi sau învăţătorii mincinoşi citează fragmente din dumnezeiasca lege, prin intermediul căreia, răstălmăcind, ei caută să susţină propriile erori, nu este nici o îndoială că ei imită şiretlicurile pline de viclenie ale tatălui lor [diavolul], care cu siguranţă nu ar fi complotat nicicând dacă nu ar fi ştiut că, acolo unde el ar putea introduce eroarea în mod necinstit şi pe furiş, nu există cale mai uşoară de a-şi împlini scopul său nelegiuit decât prin a invoca autoritatea Sfintei Scripturi.

Dar cineva va spune: Ce dovadă avem noi că diavolul obişnuieşte să apeleze la Sfânta Scriptură ? Să-l lăsăm să citească evangheliile în care este scris: Atunci l-a dus pre el [pe Mântuitorul] diavolul în sfânta cetate şi l-a pus pre el pre aripa bisericii. Şi a zis lui: de eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre sineţi jos, că scris este: Îngerilor săi va porunci pentru tine, şi pre mâini te vor ridica, ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău (Matei 4, 5-6; Psalmi 90, 11-12). La ce fel de tratament trebuie să se aştepte oamenii, nenorociţi şi mici precum sunt, din partea celui care L-a atacat cu putere chiar pe Domnul slavei cu citate din Scriptură ? ... Căci aşa cum atunci conducătorul a grăit către Conducător, tot aşa acum membrii vorbesc către membri, urmaşii diavolului către urmaşii lui Hristos, răucredincioşii către credincioşi, nelegiuiţii către cei evlavioşi, într-un cuvânt, ereticii către ortodocşi.

Dar ce spun ei ? De eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre sineţi jos; adică, dacă ai vrea să fii fiu al lui Dumnezeu şi să moşteneşti Împărăţia Cerurilor, aruncă-te jos; adică, aruncă-te, renunţă la învăţătura şi tradiţia acestei sublime Biserici, care este concepută a fi nici mai mult nici mai puţin decât însuşi templul lui Dumnezeu. Şi dacă cineva l-ar întreba pe unul din ereticii care dau acest sfat: Cum dovedeşti aceasta ? Ce motive ai să spui că trebuie să mă descotorosesc de credinţa universală şi străveche a Bisericii Soborniceşti ?, ereticul are deja răspunsul: ,,Că scris este”; şi numaidecât el aduce o mie de mărturii, o mie de exemple, o mie de citate din Lege, psalmi, apostoli, prooroci, prin intermediul cărora, tâlcuite după un nou şi eronat principiu, sufletul nefericit poate fi aruncat din înălţimea adevărului sobornicesc în cea mai adâncă prăpastie a ereziei.

Dar se va spune: Dacă cuvintele, simţămintele, făgăduinţele Scripturii sunt folosite de diavol şi ucenicii lui, dintre care unii sunt apostoli mincinoşi, unii prooroci mincinoşi şi învăţători mincinoşi, şi toţi fără excepţie eretici, ce trebuie să facă ortodocşii, fiii Bisericii Mamă ? Cum să deosebească ei adevărul de minciună în Sfintele Scripturi ? Ei trebuie să fie foarte atenţi pentru ... a tâlcui textul sfânt potrivit tradiţiilor Bisericii Universale şi păstrând rânduielile învăţăturii soborniceşti[2].

Lăsaţi un om singur cu Scriptura, şi Scriptura va pierde orice înţeles şi semnificaţie bine definită. Rămâne doar un om, ale cărui capricii şi ciudăţenii ale minţii vor fi ascunse în spatele autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu. Fără Biserică şi în afara Bisericii, el este în mod inevitabil într-o stare de rătăcire fără speranţă, chiar dacă el are în mâinile sale cartea Sfintei Scripturi. ,,Înstrăinaţi astfel de adevăr”, scrie Sfântul Irineu despre eretici, ,,ei se tăvălesc pe drept în orice eroare, azvârliţi încoace şi încolo de ea, cugetând diferit cu privire la aceleaşi lucruri în momente diferite, şi niciodată ajungând la o cunoaştere bine întemeiată, fiind mai dornici să fie sofişti ai cuvintelor decât ucenici ai adevărului. ... Ei au întotdeauna scuza de a căuta [adevărul], ... dar niciodată nu reuşesc să-l găsească”[3].

Cuvintele ameninţătoare ale ucenicului apostolului iubirii, [Sfântul] Policarp al Smirnei[4], care în Epistola sa către Filipeni numea pe oricine tâlcuieşte cuvintele Domnului după propriile pofte întâiul născut al satanei[5], devin cât se poate de limpezi pentru noi.

Mai mult decât atât, lăsată singură în privinţa Sfintei Scripturi, mintea poate merge chiar mai departe în încălcarea Scripturii, adeverind astfel cuvintele înţelepte ale lui Clement al Alexandriei[6]: ,,Alţii, abandonându-se plăcerilor, denaturează Scriptura potrivit poftelor lor”[7]. Cărţile Noului Testament lasă o mare libertate pentru toate soiurile de violenţă împotriva lor tocmai pentru că Hristos Însuşi nu a scris niciodată nimic. Întemeietorii şcolilor filozofice au lăsat adeseori colecţii de mai multe volume ale scrierilor lor, în care ei înşişi îşi expun învăţăturile într-un mod mai mult sau mai puţin complet şi precis. Oricine doreşte să stăpânească învăţăturile lor poate consulta aceste scrieri. Este posibil să nu înţelegi tot din ele pe deplin, sau să înţelegi într-un chip mai degrabă particular, dar caracterul arbitrar fără limite nu este cu putinţă, deoarece cel ce studiază este legat de cuvintele autentice ale autorului, filozoful.

Dar situaţia este cu totul diferită în ce-L priveşte pe Hristos şi învăţătura Sa. Hristos Însuşi nu a scris nimic. Alţii au scris despre El; ei au scris la mai mulţi ani după sfârşitul vieţii Sale pământeşti; unii dintre cei care au scris nu au fost martori direcţi ai faptelor Sale sau ascultători ai învăţăturii Sale. Din punctul de vedere al unei minţi independente [adică, independentă de Biserică], întrebarea dacă autorii cărţilor Noului Testament au transmis corect învăţătura lui Hristos nu este doar pe de-a întregul adecvată, ci şi legitimă şi absolut inevitabilă. Au relatat ei cu exactitate viaţa şi minunile Lui ? Chiar dacă toate cărţile Noului Testament sunt cât se poate de autentice, aceasta înseamnă neapărat că tot ceea ce este scris în ele corespunde realităţii ?

Autenticitatea unei cărţi trebuie să fie întotdeauna deosebită de exactitatea sa. Autenticitatea este departe de a fi o garanţie sigură şi de încredere pentru exactitate. Relatări pe deplin autentice, chiar ale unor martori oculari, se dovedesc foarte des a fi cu totul false. Un martor ocular poate observa neadecvat un eveniment, sau nu-l înţelege cum trebuie. El poate confunda lucrurile dacă scrie din memorie, la câteva decenii după eveniment. Mai mult, cât de des este un om un narator cu totul imparţial chiar dacă el doar fotografiază un eveniment ? Este neobişnuit ca cineva să cedeze tentaţiei de a adăuga ceva de la sine, de a descrie propria năzuinţă ca fiind împlinită ? În sfârşit, un autor poate avea un scop aparte de a nu comunica absolut tot aşa cum s-a întâmplat.

Desigur, toate acestea şi supoziţii asemănătoare sunt de înţeles şi fireşti. Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci nu este limpede că minţii omeneşti îi sunt deschise posibilităţi nelimitate de a descoperi în cărţile Noului Testament orice şi-ar dori ? Este posibil să nu afli ce este acolo, dar să citeşti printre rânduri ceva ce nu este scris în nici un rând existent. Ce anume din Evanghelii aparţine de fapt lui Hristos şi ce i-a fost pur şi simplu atribuit lui Hristos de apostoli ? Care eveniment corespunde în realitate unei relatări evanghelice particulare ? Poţi presupune orice doreşti şi poţi crea un ,,creştinism” potrivit nu numai cu gusturile şi dorinţele tale, ci chiar cu mofturile tale. Dar ce se va întâmpla cu Adevărul lui Hristos cu o astfel de atitudine faţă de Sfânta Scriptură ?

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Commonitorium 2.5 (NPNF 2.11, p. 132).

[2] Ibid. 25.64-27.70 (NPNF 2.11, p. 150-152).

[3]Împotriva ereziilor III.24.2 (ANF 1, p. 458).

[4] Sfântul Policarp al Smirnei (cca 69-155), episcop de Smirna, Asia Mică. Unul din cei mai importanţi Părinţi apostolici, care a murit mai târziu ca mucenic. El a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul.

[5] Op.cit. 7.

[6] Clement al Alexandriei (cca 150-211/216), autor creştin timpuriu, care în scrierile sale a încercat să prezinte învăţăturile creştine lumii elenistice mai largi.

[7] Stromata VII.16 (ANF 2, p. 551).

 

Episodul urmator