----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 102 vizitatori și nici un membru online

Calea rătăcirilor (VII)

- Adevăr şi minciună despre viaţa de după moarte -

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

IV. Există reîncarnare după moarte ? (continuare)

Teosofii şi ocultiştii îşi sprijină învăţătura lor mincinoasă pe cunoscuta concepţie pe care Sfântul Apostol Pavel însuşi o lămureşte cu totul altfel, spunând: Cel ce seamănă în trupul său, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă întru Duhul, din Duhul va secera viaţă veşnică. Şi făcând binele să nu slăbim; că la vremea sa vom secera, neostenind (Galateni 6, 8-9). Nici un fel de aluzie la reîntrupare nu întâlnim aici. Dimpotrivă, marele apostol scrie că aceia care săvârşesc faptele trupului şi nu se căiesc vor fi pedepsiţi veşnic, fiind lipsiţi de Împărăţia cerurilor (a se vedea Galateni 5, 19-21). Viaţa veşnică fericită este însă răsplata celor ce s-au ostenit pe tărâmul virtuţilor.

,,Ai semănat milă – lămureşte Sfântul Ioan Gură de Aur –, te aşteaptă în ceruri o comoară cerească şi veşnica slavă; ai semănat curăţie, te aşteaptă cinste şi răsplată”. Când ? La vremea sa, răspunde Sfântul Apostol Pavel, arătând spre cea de-a Doua Venire a lui Hristos şi spre înfricoşătoarea Judecată, când Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui (a se vedea Romani 2, 6). Acest aspect eshatologic este străin ocultiştilor.

După ei, scopul reîntrupărilor ar fi îmbogăţirea omului cu experienţă duhovnicească şi ridicarea lui până la cea mai înaltă conştiinţă şi înţelepciune. Într-un astfel de caz ar trebui să se aştepte ca după fiecare nouă renaştere omul să se înţelepţească şi să ajungă din ce în ce mai aproape de desăvârşire. Aplicat pe scară largă, la întreaga umanitate, aceasta înseamnă că toţi cei care alcătuiesc această omenire – în virtutea legii evoluţiei – trebuie să devină din ce în ce mai buni, mai conştienţi şi mai înţelepţi. Şi ce observăm ? Dacă în domeniul ştiinţei şi tehnicii există un mare progres, din punct de vedere moral se observă o înfricoşătoare cădere, prevestită de Cuvântul lui Dumnezeu. În cuvântul Său proorocesc despre sfârşitul lumii, Hristos spune că nelegiuirile se vor înmulţi şi se va răci dragostea multora (Matei 24, 12), patimile se vor învolbura şi trădările, chiar printre cei mai apropiaţi, vor fi un fenomen tot mai des întâlnit (a se vedea Matei 24, 10). Tot mai adesea popoarele se vor ridica unul împotriva celuilalt (a se vedea Luca 21, 10). Se va arăta mulţime de prooroci mincinoşi şi-i vor înşela pe mulţi (a se vedea Matei 24, 11). Toate acestea vedem că se petrec în vremea noastră.

Iată cum zugrăveşte cu de-amănuntul Sfântul Apostol Pavel starea morală a omenirii ,,desăvârşite”, din zilele de pe urmă: Vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi. Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedomestici, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu (II Timotei 3, 2-4). Şi, când se va ajunge la o asemenea ,,desăvârşire” în rău şi vicii, va veni sfârşitul a toate ... Căci pronia lui Dumnezeu nu poate să îngăduie fără de sfârşit înmulţirea candidaţilor la iad. Despre această apocalipsă care vine, teosofii şi ocultiştii nu au nici un fel de părere.

Însă nu numai în planul istoriei generale a omenirii există contradicţii între învăţătura despre reîncarnări şi învăţătura lui Hristos, în privinţa celor ce se vor petrece în vremurile de pe urmă în lume. Şi din domeniile mai puţin extinse ale vieţii omeneşti, din cele particulare, reiese falsitatea doctrinei studiate. Înţelepciunea vine cu vârsta. Este cunoscut îndeobşte că tinerii fac multe greşeli fatale din pricina imaturităţii şi necunoştinţei. În anii bătrâneţii ei plâng pentru toate acestea. Dacă ar fi existat reîncarnare, ei ar fi trebuit să se folosească de înţelepciunea dobândită în perioada bătrâneţii din existenţele lor anterioare de pe pământ şi, prin urmare, având o oarecare maturitate, să-şi amintească greşelile fatale. Însă ce observăm acum ? Tinerii se ridică mereu împotriva celor în vârstă şi nu vor să se folosească nicicum de sfaturile lor înţelepte. Unde sunt atunci propria lor experienţă şi înţelepciunea din existenţele anterioare ?

Împotriva învăţăturii despre reîncarnare stă şi următorul fapt: orice om cu mintea întreagă se recunoaşte pe sine ca individ separat şi-şi leagă persoana sa nu doar de sufletul propriu şi de însuşirile lui, ci şi de trupul său, cu însuşirile acestuia. După trăsăturile feţei oamenii se deosebesc unul de celălalt. Sufletele, de asemenea, sunt felurite. După moartea trupului, sufletul nemuritor continuă să existe în afara fiinţei omeneşti, aşteptând ziua învierii celei de obşte, când această plinătate se va restabili, prin reunirea sufletului cu trupul reînnoit. Atunci sufletul drept îşi va primi definitiv răsplata pentru faptele sale cele bune pe care le-a săvârşit în trupul său, iar sufletul păcătos va fi pedepsit împreună cu trupul său prin care a păcătuit. Pentru că noi toţi trebuieşte să ne arătăm înaintea divanului lui Hristos; ca să ia fiecare după cum a făcut, cele ce s-au lucrat prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10).

Nu va fi pedepsit cu trupurile sale, căci ar fi absurd. Cu care dintre trupurile sale ar fi pedepsit ori răsplătit omul dacă a avut mai multe trupuri ? Şi cu care din aceste multe trupuri se va uni sufletul lui la cea de-a Doua Venire ? Ce se va întâmpla cu celelalte trupuri ale lui ? Nu. Nu există compatibilitate între ocultism şi creştinism. Învăţătura creştină afirmă irepetabilitatea persoanei fiecărui om în parte, om alcătuit din suflet şi trup. În acelaşi timp, ocultismul încearcă să surpe persoana umană, negând unitatea ei psihofizică şi învăţând despre intrarea sufletelor în oceanul nirvanei ori chiar dizolvarea lor într-un fel de nefiinţă.

Teoria despre reîncarnare face lipsită de sens nu doar învăţătura creştină despre învierea trupurilor, ci şi cinstirea ortodoxă a sfintelor moaşte. Noi atingem, de pildă, moaştele Sfântului Ioan de Rila şi slăvim minunea neputrezirii lor de o mie de ani ca pe o preînchipuire a viitoarei învieri a trupurilor. Pentru noi, cortul sufletului sfinţit este şi el sfânt, căci sufletul sfinţit sfinţeşte şi trupul şi, pe de altă parte, întinarea de păcate a trupului întinează şi sufletul. La sfinţi totul este sfânt – şi duh, şi suflet, şi trup (a se vedea I Tesaloniceni 5, 23). Atingând sfintele moaşte ale preacuviosului Sfânt Ioan de Rila ca pe un templu în care s-a sălăşluit sfântul lui suflet, noi atingem în acelaşi timp şi sufletul şi trupul lui, căci acest trup neputrezit este sfinţit de nevoinţele sufletului său.

Susţinătorii reîncarnării nu cinstesc sfintele moaşte, căci privesc la ele ca la un locaş întâmplător în care a locuit vremelnic sufletul sfântului. După ei, înainte de intrarea în acest trup şi după părăsirea lui, sufletul se reîncarnează în mai multe trupuri, şi toate acestea sunt trecătoare. Iată cum învăţătura despre reîncarnare – inspirată de diavol – încearcă să surpe învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor moaşte.

 

1. Apărând învăţătura despre reîncarnare, ocultiştii aduc anumite argumente, printre care şi acela că unii ar fi avut chipurile amintiri despre existenţele lor anterioare. Dacă învăţătura despre reîncarnări ar fi însă adevărată şi dacă scopul renaşterii ar fi o mai mare desăvârşire duhovnicească a oamenilor, ar trebui să se vorbească nu doar despre unii oameni că au avut amintiri despre existenţele lor anterioare, ci ar trebui ca toţi oamenii să-şi amintească bine, până la ultimele lor reîncarnări, că au avut folos din experienţa amară a trecutului şi să nu repete în viitor greşelile mai vechi. Altfel, renaşterea este lipsită de sens, ca şi cum s-ar preface într-un fel de carusel, amintind vechile păcate ...

Or, experienţa omenească sănătoasă este străină de asemenea amintiri ale existenţelor trecute. Milioane şi miliarde de oameni nu au asemenea amintiri. Şi dacă există totuşi unii oameni care afirmă că-şi amintesc chipurile de existenţele lor anterioare, aceste excepţii trebuie să fie puse în legătură cu întristătoarele cazuri ale problemelor psihice, prin care demonii pot să acţioneze asupra conştiinţei omului şi să-i prezinte acestuia lucrurile iluzorii ca fiind fapte adevărate.

2. În legătură cu simţământul unora care ar mai fi văzut chipurile oameni şi lucruri care le apar înaintea ochilor lor pentru prima oară, trebuie să spunem că psihologii explică acest fenomen cu un proces asociativ mai aparte, prin care cineva care îşi aminteşte un detaliu din trecut este capabil să extragă din memorie un complex de amintiri care creează iluzia că noi ne-am mai fi aflat cândva în acele împrejurări.

Având în vedere lucrarea celui viclean (a se vedea Matei 6, 13), care este capabil să se sălăşluiască în sufletele oamenilor, nu ne miră faptul că el poate să împartă conştiinţa jertfelor sale, să le insufle cele mai înfricoşătoare idei şi cele mai ciudate simţăminte. El poate să le întipărească chipurile unor persoane şi lucruri pe care ei, după ce le-au văzut mai înainte, după puţină vreme le vor întâlni, ca să-i încredinţeze că nu le-au văzut pentru prima oară, ci le-au văzut şi într-o existenţă anterioară. Astfel, diavolul are în vedere să răspândească învăţătura lui cea mincinoasă despre reîncarnarea sufletelor.

3. Dacă unii copii se nasc cu predispoziţii, daruri şi înclinaţii care părinţilor şi strămoşilor lor le-au lipsit, aceasta nu reprezintă vreun fenomen ce poate susţine fantezista învăţătură despre reîncarnări. Asemenea fenomene pot fi explicate prin legea eredităţii. Se întâmplă adeseori ca unele daruri aflate la părinţi ori strămoşi în stare latentă să se arate pe neaşteptate la copii. La părinţi, aceste daruri nu au fost prezente din pricina absenţei unor condiţii prielnice. De aceea, nu au bănuit părinţii că şi ei au avut asemenea daruri. Iată însă că la copii condiţiile se schimbă şi darurile moştenite se arată pe neaşteptate.

4. Karma diferită determină – spun ei – feluritele căi omeneşti. De o stare virtuoasă ori plină de viciu dintr-o viaţă trecută atârnă reîncarnarea şi calitatea acesteia. Dreptatea atribuie oamenilor răi o renaştere rea, plină de suferinţe şi necazuri, iar oamenilor buni, o întrupare fericită, cu desfătări pământeşti şi bucurii. Aici ne izbim din nou de neconcordanţa învăţăturii despre karma cu conceptele Bibliei, în care citim exact pe dos: Pre care iubeşte Domnul, îl ceartă, şi bate pre tot fiul pre care primeşte (Evrei 12, 6). Dacă Dumnezeu pedepseşte din iubire, este limpede că pedeapsa Lui este ceva bun, deoarece conduce la smerenie, luare-aminte şi mântuire. Adepţii karmei socotesc însă suferinţele, aceste mijloace de înţelepţire ale proniei dumnezeieşti, ca pe un lucru rău. Pentru ei, binele îl reprezintă bunăstarea, bucuriile vieţii, desfătările, distracţiile şi altele asemenea. Ce rezultă de aici ? Ei socotesc drept rău ceea ce Scriptura numeşte bine şi invers. Sunt compatibile atunci cele două învăţături ?!

 

Ca să-i câştige pe creştini la credinţa teosofică, susţinătorii doctrinei despre reîncarnări se străduiesc să afle şi în Sfânta Scriptură temei pentru aceasta, dar se vădeşte că nicăieri în Biblie expresiile ,,reîncarnare” ori ,,renaştere”, în sensul ocult al termenului, nu se întâlnesc nici măcar o singură dată ! Acolo se vorbeşte despre naşterea cea de-a doua (a se vedea Tit 3, 5; I Petru 1, 23), însă nu şi despre renaştere în sensul reîncarnării. În ciuda acestui fapt, teosofii caută şi ,,află” felurite ,,temeiuri” pentru afirmaţia lor, cum că apostolii, alcătuitorii sfintelor cărţi ale Noului Testament, au crezut în reîncarnare. Printre cele mai cunoscute argumente amintim cazurile cu orbul din naştere (a se vedea Ioan 9, 2) şi cu Sfântul Ioan Botezătorul, socotit de către teosofi ca fiind Sfântul Prooroc Ilie renăscut (a se vedea Matei 17, 10-13).

Să examinăm aceste cazuri.

 

1. În calea lui Hristos stă un om orb din naştere. Ucenicii Îl întreabă pe Mântuitorul: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ? (Ioan 9, 2). ,,Întrebarea pare stranie – scrie în tâlcuirea sa la această întâmplare Fericitul Teofilact şi continuă: Cum ar fi cu putinţă să păcătuiască el înaintea părinţilor săi ? Apostolii [...] nu au împărtăşit neamurilor superstiţia că sufletul, înainte de a se uni cu trupul, ar fi trăit chipurile într-o altă lume şi, pedepsit pentru păcatul său, coboară în trup. Ca simpli pescari, ei nu ar fi putut să audă o asemenea învăţătură, căci astfel de concepte aparţineau celor învăţaţi.

Prin urmare, întrebarea părea nelalocul ei, dacă nu chiar de neluat în seamă. În realitate, apostolii au auzit cum Hristos a spus înainte de aceasta slăbănogului: Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Acum ei vedeau un orb şi erau nedumeriţi. Ca şi cum ar fi spus: Să admitem că a ajuns slăbănog pentru păcatele lui. Însă ce spui despre acest om ? Oare şi el a păcătuit ? Însă una ca aceasta nu se poate spune, pentru că el este orb din naştere [...]. Prin urmare, în cazul cercetat, apostolii nu atât că întreabă, pe cât sunt nedumeriţi”.

Aici nu avem, aşadar, nici un fel de învăţătură despre renaştere. O asemenea idee ţin să o sublinieze cu iscusinţă susţinătorii acestei învăţături mincinoase.

2. În privinţa faptului că Sfântul Ioan Botezătorul ar fi Ilie reîntrupat, trebuie să spunem un hotărât ,,Nu” din partea noastră. Iată temeiurile noastre în această privinţă:

 

a) În Evanghelie avem mărturia nemijlocită a Sfântului Ioan Botezătorul care, întrebat: Ilie eşti tu ?, a răspuns: Nu sunt (Ioan 1, 21). Cine ar putea mai bine decât el însuşi să ne spună cine este ?

b) Pe Tabor, la Schimbarea la Faţă a lui Hristos, s-a arătat împreună cu Moisi şi Ilie, proorocul cel de demult, cunoscut de toţi credincioşii israeliţi, şi nu altcineva reîntrupat în persoana Sfântului Ioan Botezătorul. Apostolii – mai cu seamă Sfântul Ioan Teologul, care a fost ucenic al său – l-au cunoscut în persoană pe Înaintemergătorul lui Hristos. Pe Tabor ei l-au văzut nu pe el, ci pe Sfântul Prooroc Ilie, după cum l-a numit Sfântul Apostol Petru (a se vedea Matei 17, 4). Dacă ar fi fost adevărată învăţătura despre reîncarnări şi dacă Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost într-adevăr reîntrupat în Sfântul Ioan Botezătorul, acesta nu ar fi putut în nici un caz să se arate pe Tabor în vechiul său chip, dispărut după multele aşa-zise renaşteri, ci ar fi trebuit să se arate în cel al ultimei reîntrupări, adică în chipul Sfântului Ioan Botezătorul, mai ales că nu mai erau piedici pentru Înaintemergătorul lui Hristos să se arate ca duh de pe cealaltă lume, întrucât în acea vreme îi fusese tăiat capul de către Irod (a se vedea Matei 14, 10).

c) Cel mai de seamă argument este următorul: se întrupează, după ocultiştii înşişi, oameni care au murit, însă Sfântul Prooroc Ilie nu a murit şi, prin urmare, renaşterea atribuită lui este o idee cu totul neavenită, lipsită de orice sens. El a fost luat de viu cu trupul la cer (a se vedea IV Împăraţi 2, 11).

Ni se va replica însă: de ce atunci Iisus Hristos spune despre Ioan: Acesta este Ilie, cela ce va să vină (Matei 11, 14) ? Mântuitorul vorbeşte aici, cât şi în alte multe locuri, nu ad litteram, ci în parabole, în chip alegoric (a se vedea Marcu 8, 15; Luca 22, 36). Sfântul Ioan Înaintemergătorul s-a arătat nu ca Ilie reîntrupat, ci, după cum este subliniat limpede în Evanghelie, cu duhul şi cu puterea lui Ilie (Luca 1, 17), adică având râvnă asemenea Sfântului Prooroc Ilie.

 

Prin urmare, Sfânta Scriptură exclude orice idee de karma. Învăţătura despre karma este într-o contradicţie totală cu creştinismul. Aici trebuie să ia aminte bine acei creştini care sunt atraşi de învăţăturile ocultiste contemporane şi să cugete că acestea pot să-i clintească din credinţa lor în Hristos. Aceste două lucruri sunt limpezi: fie omul este creştin şi astfel crede în Dumnezeu-Omul Hristos ca Răscumpărător şi Mântuitor al său, fie, dacă nădăjduieşte să se desăvârşească singur prin mulţimea reîncarnărilor, atunci el nu mai este creştin.

Adevărul şi minciuna nu au nici un fel de părtăşie. Dacă pleci pe calea rătăcirii, tu vei părăsi calea adevărului. Dacă primeşti învăţătura cea mincinoasă despre reîncarnări, respingi descoperirea dumnezeiască a Cuvântului lui Dumnezeu despre răscumpărare şi te lepezi de Hristos, care Şi-a vărsat Sângele Său pentru noi. Să luăm aminte la sfatul: Să ţinem mărturisirea nădejdii nesmintită [...]. Că păcătuind noi de bunăvoie după ce am luat cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci o aşteptare oarecare înfricoşată a judecăţii şi iuţimea focului, care va să mănânce pre cei potrivnici. [...] Cât de mai amară muncă, socotiţi, va lua cel ce a călcat pre Fiul lui Dumnezeu, şi a socotit a fi de obşte sângele legii, cu care s-a sfinţit şi a ocărât Duhul darului ? (Evrei 10, 23, 26-27, 29).

De o astfel de stare să ne ferească Dumnezeu !

 

Episodul urmator