----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 58 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LVIII)

 

Episodul anterior

 

59. Apostolilor li se porunceşte să nu poarte toiege în mâinile lor, căci astfel a crezut Sfântul Matei că ar trebui scris (potrivit Matei 10, 10). Ce este un toiag dacă nu un semn al exercitării puterii şi un instrument pentru a pricinui durere ? Prin urmare, ucenicii ascultă învăţătura Domnului lor smerit – căci ,,întru smerenie judecata lui s-a ridicat” (Isaia 53, 8) – smeritul lor Domn, spun eu, prin îndatoririle smereniei Sale; căci El i-a trimis să semene credinţa, nu să o impună, ci să o înveţe, şi nu să sublinieze forţa puterii, ci să slăvească învăţătura smereniei.

În acest fragment, el a crezut de asemenea că răbdarea ar trebui asociată cu smerenia, deoarece El Însuşi, potrivit mărturiei Sfântului Petru, ,,ocărându-se, împotrivă nu au ocărât, pătimind, nu au îngrozit” (I Petru 2, 23). Astfel, cu alte cuvinte, ,,fiţi împreună următori mie” (Filippeni 3, 17), lăsaţi deoparte râvna pentru răzbunare; învingeţi obrăznicia chinuitorilor nu cu pedeapsa vătămării, ci cu mărinimia răbdării. Nimeni nu ar trebui să imite ce mustră la altul; blândeţea răsplăteşte răni mai grave celui îndărătnic.

Domnul a întors lovitura celui care lovea cu pumnul, spunând: ,,De te va lovi cineva preste faţa obrazului cea dreaptă, întoarce-i lui şi pre cealaltă” (Matei 5, 39). Căci se întâmplă că el se osândeşte pe sine prin propria judecată, şi el este înţepat cu ţepuşa dispoziţiei sale care îndreaptă iritarea sa înapoi asupra lui pentru rana pe care a pricinuit-o.

60. Cu toate acestea, El are apostoli pe care i-a trimis cu un toiag, precum dă mărturie Sfântul Pavel, spunând: ,,Ce voiţi ? Cu toiag să vin la voi, sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii ?” (I Corinteni 4, 21). Apostolul a dat acest toiag şi Sfântului Timotei, spunând: ,,Mustră, ceartă, îndeamnă” (II Timotei 4, 2). Poate înaintea Patimii Domnului, care a întărit inimile oamenilor şovăielnici, doar blândeţea era necesară, dar după Patimă, mustrare. Cu siguranţă, Domnul poate mângâia, dar Pavel poate certa. Fie ca cel care poate de asemenea înmuia inimile tari, să le schimbe, dar cel care nu poate să schimbe toate inimile, să mustre.

De aceea, Pavel a ridicat toiagul pentru învăţăturile Legii. Căci el a citit: ,,Cel ce cruţă toiagul urăşte pre fiul său” (Pildele lui Solomon 13, 24). De asemenea, el a citit că lor li s-a poruncit prin cuvântul proorocului să aibă toiege în mâinile lor când mâncau mielul (potrivit Ieşirea 12, 11). Şi astfel Domnul a spus în Vechiul Testament: ,,Certa-voiu cu toiag fărădelegile lor” (Psalmi 88, 32), dar în Noul Testament, El S-a dat pe Sine ca să-i poată ierta pe toţi, spunând: ,,De mă căutaţi pre mine, lăsaţi pre aceştia să se ducă” (Ioan 18, 8). Şi în alt fragment, tu ai că atunci când apostolii au vrut să pogoare foc din cer să-i mistuie pe samarinenii care au refuzat să-L primească pe Domnul Iisus în oraşul lor: ,,Întorcându-se i-au certat pre dânşii şi au zis: nu ştiţi ai cărui duh sunteţi voi; că Fiul Omului nu au venit să piarză sufletele oamenilor, ci să mântuiască” (Luca 9, 55-56).

61. Astfel, cei desăvârşiţi sunt călăuziţi fără toiag, dar cei slabi mănâncă cu toiegele în mână. Dar chiar Pavel ameninţă cu toiagul, deşi îi vizitează pe cei fără de lege în duhul blândeţii. Apoi, pentru ca tu să poţi cunoaşte că învăţătorul este blând, el ţine cont de dorinţa chiar a oamenilor pe care i-a mustrat: ,,Ce voiţi ? Cu toiag să vin la voi, sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii ?” (I Corinteni 4, 21). El a menţionat toiagul o dată, dar de două ori a vorbit despre însuşiri mai blânde, adăugând blândeţea la dragoste. Cu toate acestea el a ameninţat întâi, dar a arătat blândeţe; căci scriind în cea de-a doua epistolă către aceiaşi corinteni, a spus: ,,Eu martor pre Dumnezeu chem asupra sufletului meu, că cruţându-vă pre voi, nu am venit până acum în Corint” (II Corinteni 1, 23). Ascultă de ce el a cugetat că ei ar trebui cruţaţi: ,,Ca să nu mai vin iarăşi cu întristare la voi” (II Corinteni 2, 1), spune. El a aruncat toiagul şi şi-a asumat dispoziţia dragostei.

62. ,,Şi pre nimeni să nu întrebaţi de sănătate în cale” (Luca 10, 4). Probabil pentru unii, acest lucru pare dur şi arogant şi nepotrivit cu învăţătura unui Domn blând şi smerit, care le-a poruncit să se supună musafirilor (potrivit Luca 14, 7-11), (şi care) aici porunceşte ucenicilor: ,,Pre nimeni să nu întrebaţi de sănătate în cale” (Luca 10, 4) când acesta era obiceiul darului. Astfel, se obişnuia ca cei mai mici să câştige bunăvoinţa celor mai mari ca ei, şi neamurile aveau schimburi de astfel de amabilităţi cu creştinii. De ce înlătură Domnul acest obicei al omenirii ?

63. Dar ţineţi cont că nu este numai ,,Pre nimeni să nu întrebaţi de sănătate”, ci şi că nu este adăugat zadarnic ,,în cale” (Luca 10, 4). Apoi, Elisei, de asemenea, când şi-a trimis sluga să pună toiagul său pe trupul pruncului mort, i-a poruncit să nu salute nici un om cu care s-ar întâlni (potrivit IV Împăraţi 4, 29); deoarece el i-a poruncit să meargă cu grabă pentru a săvârşi slujba de vestire a învierii, ca nu cumva să fie întors de la datoria dată lui de vorbirea cu cineva pe cale. Astfel, râvna salutării nu este înlăturată aici, ci este îndepărtată o piedică pentru practica evlaviei, astfel că atunci când sunt date porunci dumnezeieşti, îndatoririle omeneşti sunt abandonate pentru scurtă vreme. Salutul este bun, dar mai bun, pentru că este mai potrivit, este a săvârşi îndatoririle faţă de Dumnezeu, care prin împiedicare au adus adeseori ofense.

Aşadar, chiar faptele cinstite sunt interzise, ca nu cumva darul politeţii să înşele şi să întârzie slujba misiunii, întârziere care este păcătoasă.

64. Acum, există altă virtute, că nimeni nu ar trebui să meargă cu o dispoziţie nestatornică din casă în casă (potrivit Luca 10, 7), ca noi să putem păstra statornicia şi în dragostea faţă de o gazdă şi să nu desfacem cu uşurinţă legătura puternică a prieteniei, ci să purtăm mesajul păcii, astfel ca Însuşi Prinţul păcii (potrivit Isaia 9, 6) să poată intra şi să fie lăudat cu o binecuvântare (potrivit Matei 10, 11-13); fiindcă este de datoria noastră să fim mulţumiţi cu mâncarea şi băutura oferite; principiile credinţei nu trebuie tăinuite şi Evanghelia Împărăţiei cerurilor trebuie propovăduită, dar praful trebuie scuturat de pe picioare dacă cineva ar socoti că nu trebuie să fim primiţi cu ospitalitatea oraşului (potrivit Matei 10, 14; Luca 10, 10-11).

65. El învaţă de asemenea că aceia care au crezut că Evanghelia nu ar trebui urmată ar trebui supuşi unei pedepse mai aspre decât aceia care au crezut că Legea ar trebui desfiinţată, deoarece Tirul şi Sidonul, dacă ar fi văzut asemenea minuni mari de fapte cereşti, nu ar fi dispreţuit leacul pocăinţei (potrivit Luca 10, 13). El a spus şi că o asemenea extravaganţă sau aroganţă lumească nu trebuie comparată cu un dar ceresc (potrivit Luca 10, 15), nici nu trebuie lăsată din nou fără leac, de vreme ce ajutorul pocăinţei este pentru fiecare.

În cele din urmă, El a dezvăluit taina cerească, că lui Dumnezeu I-a bineplăcut să dezvăluie harul Său mai degrabă copiilor decât celor înţelepţi ai acestei lumi (potrivit Matei 11, 25), lucru pe care Apostolul Pavel l-a relatat mai deplin, spunând: ,,Au nu a făcut nebună Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia ? Că de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu, nu a cunoscut lumea prin înţelepciune pre Dumnezeu, bine au voit Dumnezeu prin nebunia propovăduirii a mântui pre cei ce cred” (I Corinteni 1, 20-21).

66. Prin urmare, fie ca noi să primim copilul care nu a ştiut să se înalţe pe sine şi să laude cu discursuri fine geniul propriei înţelepciuni, aşa cum fac majoritatea filozofilor. A fost un copil care a spus: ,,Doamne nu s-a înălţat inima mea, nici s-au înălţat ochii mei. Nici am umblat întru cele mari, nici întru cele mai minunate decât mine” (Psalmi 130, 1-2). Dar ca tu să poţi cunoaşte că el a fost un copil nu ca vârstă, nici ca înţelegere, ci în smerenia sa şi în evitarea laudei, el a adăugat: ,,Ci am înălţat sufletul meu” (Psalmi 130, 3).

Vezi cât de minunat era acest copil, înălţat pe înălţimea unui pisc al virtuţilor ? Apostolul ne doreşte să fim astfel de copii când spune: ,,De i se pare cuiva între voi că este înţelept în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înţelept. Pentru că înţelepciunea lumii acesteia nebunie este la Dumnezeu” (I Corinteni 3, 18-19).

67. Cel mai frumos fragment despre credinţă este alcătuit când El spune că toate lucrurile I-au fost date Lui de către Tatăl Său (potrivit Luca 10, 22). Când tu citeşti ,,toate” (Luca 10, 22), tu ştii că El este Atotputernicul, nu degeneratul, nu josnicul, (ci) Fiul Tatălui; când tu citeşti ,,îmi sunt date” (Luca 10, 22), tu Îl mărturiseşti pe El că este Fiul căruia Îi aparţin toate prin Fire, prin dreptul Uneia Substanţe, nu date ca un dar prin har. El a adăugat: ,,Nimeni nu ştie cine este Fiul, fără numai Tatăl, şi cine este Tatăl, fără numai Fiul, şi căruia va voi Fiul să-i descopere” (Luca 10, 22).

68. Îmi amintesc că acest fragment nu a fost trecut cu vederea în micile cărţi pe care le-am scris referitoare la credinţă. Dar pentru ca tu să poţi cunoaşte că precum Fiul descoperă pe Tatăl cui voieşte, tot aşa Tatăl descoperă pe Fiul cui voieşte, ascultă-L pe Domnul Iisus Însuşi grăind atunci când l-a lăudat pe Petru fiindcă L-a mărturisit pe El a fi Fiul lui Dumnezeu: ,,Fericit eşti Simone var-Iona, că trup şi sânge nu ţi-a descoperit ţie, ci Tatăl meu cel din ceruri” (Matei 16, 17).

69. Acestea fac referire la textul care-i demască pe cei cărora li se pare că sunt experţi în Lege, care ţin litera Legii, dar nesocotesc duhul ei. Şi El învaţă că ei sunt necunoscători ai Legii încă de la primul ei capitol, dovedind că aproape de la început Legea a vestit atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul şi a anunţat taina întrupării dumnezeieşti, spunând: ,,Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău” (A Doua Lege 6, 5; Luca 10, 27) şi ,,Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine” (Leviticul 19, 18; Luca 10, 27).

70. De aici, Domnul a spus legiuitorului: ,,Aceasta fă şi vei fi viu” (Luca 10, 28). Dar cel care nu-l cunoştea pe aproapele său, pentru că el nu credea în Hristos, a răspuns: ,,Cine este aproapele meu ?” (Luca 10, 29). Astfel, cel care nu-L cunoaşte pe Hristos nu cunoaşte nici Legea. Deoarece cum poate el să cunoască Legea când el este necunoscător al Adevărului, de vreme ce Legea vesteşte Adevărul ?

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei