----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 91 vizitatori și nici un membru online

Încercările de peste un veac de convocare a unui Sinod Ecumenic,

menit a aduce reforma în Biserica Ortodoxă (VIII)

 

Ştiind că lumea heterodoxă nu va renunţa niciodată la ereziile şi învăţăturile sale greşite,
la începutul secolului XX, conducătorii ortodocşi au pornit o campanie vehementă de reformare
a Bisericii Ortodoxe, pentru a putea săvârşi mult-dorita unitate a creştinilor – ideal de sorginte masonică.
Ei aveau nevoie ca un Sinod Ecumenic să valideze toate modificările dogmatice şi canonice necesare
protestantizării Ortodoxiei. Astfel, strădaniile lor pentru convocarea acestui Sinod s-au succedat neobosite,
zădărnicite însă de circumstanţe politice, sociale, de orgolii ierarhice, ciocniri între ‘puternicii’ Ortodoxiei
oficiale, dar susţinute de heterodocşii care îşi urmăreau propriile interese. Va reuşi oare mult-trâmbiţatul
Sinod din zilele noastre să le împlinească visul, care echivalează cu prăbuşirea Ortodoxiei oficiale ?
 
 

Reluăm acest articol, care a rulat pe site în anul 2016, având în vedere că aducem la zi în permanenţă informaţia legată de acest subiect. Se dezvăluie înaintea ochilor noştri noi şi inedite pagini de istorie, care completează imaginea de ansamblu şi aduc lumină asupra unor evenimente bisericeşti contemporane

 

Congres pentru examinarea chestiunii sărbătoririi comune a Sfintelor Paşti

În urma hotărârii Conferinţei panortodoxe presinodale, Secretariatul pentru pregătirea Sinodului a organizat între 28 iunie - 3 iulie 1977, la Centrul Ortodox de la Chambesy, un congres pentru examinarea chestiunii unei prăznuiri comune a Sfintelor Paşti de către toţi creştinii în aceeaşi duminică. La întrunire au participat ierarhi ,,responsabili de activitate pastorală”, specialişti în drept canonic, astronomie, istorie şi sociologie.

Alături de ortodocşi au participat la congres şi au prezentat câte un referat monseniorul Eleuterio Fortino, din partea Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor al Bisericii Catolice, pastorul John Wynburne din partea Bisericii Anglicane, precum şi pastorul Lukas Vischer, directorul Comisiei Credinţă şi Constituţie a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB).

Lucrările congresului s-au concentrat asupra următoarelor teme:

 
1. studiu istoric şi canonic;
2. studiu astronomic;
3. aspecte ecumeniste ale problemei;
4. aspecte pastorale, sociologice şi culturale;
5. raportul dintre Paştele creştin şi Paştele iudaic.
 

Preotul profesor Ene Branişte, unul dintre reprezentanţii români, a prezentat un studiu documentat cu titlul ,,Problema unei celebrări comune a Paştilor. Un studiu istoric şi canonic pe scurt”, în care subliniază pe drept că ,,este zadarnic să se încerce acum o uniformizare sau stabilizare a datei Paştilor, atâta timp cât nu va fi rezolvată mai întâi problema unificării calendarului bisericesc în Ortodoxie”.

Participanţii au afirmat, printre altele, că sărbătorirea Paştilor într-o duminică fixă contravine hotărârii primului Sinod Ecumenic, şi calculul pascal actual a devenit inexact din cauza întârzierii calendarului iulian. Congresul a oferit un material informativ bogat, dar nu a contribuit cu nimic la rezolvarea problemei; el doar a confirmat că un prim pas spre aceasta va fi constituit de uniformizarea calendarului bisericesc în toate Bisericile Ortodoxe.

 

Cea de-a II-a Conferinţă panortodoxă presinodală de la Chambesy, 1982

Cea de-a II-a Conferinţă panortodoxă presinodală a avut loc între 3-12 septembrie 1982, la Centrul Ortodox de la Chambesy. La această conferinţă au participat patriarhul ecumenic Bartolomeu, pe atunci mitropolit de Filadelfia, şi patriarhul Daniil, în acea vreme lector la Institutul Ecumenist de la Bossey, Elveţia.

În cuvântul de deschidere, Mitropolitul Meliton de Calcedon a spus printre altele că, ,,în calitatea ei de conferinţă presinodală, aceasta se înscrie, după ecleziologia noastră ortodoxă, în instituţia sinodalităţii, care, prin expresia ei ecumenică cea mai înaltă şi anume aceea a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii, reprezintă autoritatea ei supremă”.

Conferinţa a luat în discuţie o parte din temele stabilite la prima conferinţă, printre care: impedimente la căsătorie; adaptarea rânduielilor bisericeşti privitoare la post, potrivit cerinţelor epocii actuale; problema calendarului în care era inclusă şi tema sărbătoririi comune a Paştilor de către toţi creştinii.

Conferinţa a adoptat un text privitor la impedimentele la căsătorie, în care nu se vorbeşte deloc despre recomandarea privind recăsătorirea preoţilor şi diaconilor văduvi. În schimb, s-a introdus un punct privind căsătoriile ortodocşilor cu persoane heterodoxe sau chiar necreştine, recomandându-se folosirea iconomiei. A fost adoptat de asemenea un text referitor la problema calendarului, ,,foarte precaut şi mai ales cu caracter pastoral”. În acesta se precizează că ,,în situaţia actuală a vieţii bisericeşti, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit sau, cel puţin, nu a fost suficient informat ca să facă faţă şi să accepte o schimbare în problema determinării datei Paştilor”.

Totodată, conferinţa a recomandat ,,ca necesară informarea cât mai sistematic posibil a credincioşilor fiecărei Biserici Ortodoxe locale, pentru ca Ortodoxia să poată înainta într-o lărgime de duh şi inimă pe calea realizării comune – în acrivie şi totodată în fidelitate faţă de duhul şi litera hotărârii Sinodului I Ecumenic – către o prăznuire comună a celei mai mari sărbători creştine, conform scopului acelui sfânt Sinod I Ecumenic”. Tot din grijă pastorală, conferinţa a declarat că ,,azi, calendarul şi opiniile privitoare la acest subiect, precum şi situaţiile dificile care s-au creat, nu trebuie să conducă la dezbinări, divergenţe sau schisme; chiar şi cei care nu sunt de acord cu Biserica lor canonică trebuie să adopte principiul venerabil şi consacrat de tradiţie al ascultării canonice”.

Dată fiind ,,diversitatea de opinii asupra problemei postului şi voind să evite o decizie grăbită în această privinţă”, conferinţa ,,a hotărât ca această problemă să fie reexaminată la o viitoare conferinţă panortodoxă presinodală”.

Cea de-a II-a Conferinţă panortodoxă presinodală a mai luat două hotărâri, amândouă importante pentru continuarea procesului de pregătire a Sinodului. A fixat cu precizie sarcinile conferinţei următoare şi a delegat Comisia pregătitoare să elaboreze un proiect de regulament de funcţionare pentru aceste conferinţe şi a întregului proces de pregătire a Sinodului, respectiv precizarea competenţei fiecărei instanţe din acest proces, precum şi a raportului dintre ele.

 

Cea de-a III-a Conferinţă panortodoxă presinodală de la Chambesy, 1986

Cea de-a III-a Conferinţă panortodoxă presinodală a avut loc între 27 octombrie - 6 noiembrie 1986, la Centrul Ortodox de la Chambesy. Ea a fost pregătită de către cea de-a doua întrunire a Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare, care a avut loc între 15-23 februarie 1986, tot la Chambesy. 092. Incercarile de peste un veac de convocare a unui SE VII

La această conferinţă presinodală (foto) au participat mai mulţi ierarhi delegaţi care ulterior au devenit întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe locale respective, dintre care amintim: Mitropolitul Bartolomeu al Filadelfiei, care a devenit patriarh ecumenic în 1991; Mitropolitul Partenie al Cartaginei, care a devenit patriarh al Alexandriei în 1987; Mitropolitul Hrisostom de Pafos, care a devenit arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe a Ciprului în 2006; Mitropolitul Hristodul de Dimitrias, care a devenit arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe a Greciei în 1998. Toţi aceştia au fost sau sunt ecumenişti notorii pentru mulţimea declaraţiilor şi iniţiativelor întreprinse pentru unirea cu heterodocşii. Ei au pus în practică, în Bisericile lor, ideile şi conceptele pe care le-au susţinut în cadrul conferinţei presinodale.

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de Mitropolitul Antonie (Plămădeală) al Ardealului şi din ea au făcut parte Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului şi episcopul Nifon Ploieşteanul, viitorul arhiepiscop de Târgovişte – cunoscuţi de asemenea pentru iniţiativele lor ecumeniste.

Pe parcursul acestei conferinţe, aşa cum s-a obişnuit la toate întrunirile panortodoxe desfăşurate la Chambesy, conducătorii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe au vizitat autorităţile civile ale cantonului şi republicii Geneva, Consistoriul Bisericii Naţionale Protestante din Geneva, precum şi Consiliul Mondial al Bisericilor şi Conferinţa Bisericilor Europene.

Ordinea de zi a acestei conferinţe – considerată cea mai importantă etapă în pregătirea Sinodului până în prezent – a fost fixată la conferinţa precedentă şi includea adoptarea textelor finale pentru cele 4 teme stabilite, precum şi a unui regulament al conferinţelor panortodoxe presinodale[1]. Cele 4 teme erau:

 

1. Importanţa postului şi ţinerea lui astăzi[2];

2. Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină;

3. Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă;

4. Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepărtarea discriminărilor rasiale şi de alte feluri.

 

Toate textele care urmau a fi discutate şi adoptate fuseseră elaborate, atât ca fond cât şi ca formă, la întrunirea comisiei pregătitoare din februarie 1986, la care luaseră parte majoritatea reprezentanţilor prezenţi la conferinţa presinodală. Preotul profesor dr. Viorel Ioniţă, care a participat la lucrările celei de-a IV-a Conferinţe panortodoxe presinodale şi la întrunirea Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare din decembrie 2009, comentează: ,,Această dublă prezenţă asigura perspectiva unei adoptări mai rapide a recomandărilor comisiei de către conferinţă, fiind vorba, în bună parte, de aceiaşi delegaţi, dar implica riscul unei participări limitate a Bisericilor în procesul de dezbatere panortodoxă”. Tot el precizează că diferenţa consta în competenţa celor două entităţi, comisia având numai rol consultativ, iar conferinţa presinodală rol decizional[3].

Mai întâi, participanţii au dezbătut proiectul de Regulament al Conferinţelor panortodoxe presinodale, elaborat de comisia pregătitoare. Acesta a fost adoptat în unanimitate, astfel că a putut fi utilizat chiar de la această întrunire. Regulamentul conţinea 19 articole, împărţite în următoarele capitole:
 
1. Introducere – definirea caracterului conferinţelor panortodoxe presinodale
2. Convocare
3. Tematică
4. Compoziţie – preşedinte – secretar
5. Lucrările conferinţei
6. Comisia Inter-ortodoxă Pregătitoare
7. Aprobarea textelor – luarea deciziilor – caracterul deciziilor.
 

După adoptarea regulamentului, participanţii la conferinţă au trecut la discutarea textelor celor 4 teme. După dezbaterea în plen, au fost constituite 4 comisii de lucru, câte una pentru fiecare temă, cu sarcina de a elabora textele finale. Comisiile au discutat pe marginea textelor, au făcut modificări, apoi textele şi propunerile de modificări au fost prezentate în plenul conferinţei, care le-a votat în unanimitate.

 

Observaţii şi consecinţe

Aceste documente, mai ales cele referitoare la implicarea Bisericii Ortodoxe în ecumenism, împreună cu Regulamentul conferinţelor panortodoxe presinodale, reprezintă texte cruciale pentru direcţia în care s-au străduit prelaţii ortodocşi inovatori să cârmească Biserica. Astfel, ele acreditează ideea că participarea Bisericii Ortodoxe la mişcarea ecumenistă ,,nu este deloc străină de natura şi istoria Bisericii Ortodoxe, ci constituie o expresie constantă a credinţei apostolice în contextul unor condiţii istorice noi şi în faţa unor noi cerinţe existenţiale[4]”. Documentele consemnează că ,,Biserica Ortodoxă … recunoaşte existenţa de facto a Bisericilor şi confesiunilor creştine”. De asemenea, în cadrul lor s-a făcut o evaluare a dialogurilor teologice cu diferite confesiuni creştine care începuseră la acea vreme, şi au fost propuse sugestii pentru continuarea acestora cu succes.

Textul ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină” se bazează pe un studiu teologic anterior, intitulat ,,Iconomia în Biserica Ortodoxă”, înaintat Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare în 1971, de ortodocşii ecumenişti greci. Acest studiu a fost primit de o parte a lumii teologice academice cu o reacţie de dezaprobare puternică. În 1972, 5 profesori universitari greci de teologie cu o reputaţie deosebită – Panagiotis Bratsiotes, Panagiotis Trembelas, Konstantinos Mouratides, Andreas Theodorou şi Nikolaos Bratsiotes – au alcătuit un Memorandum către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei pe care l-au înaintat Sinodului.

Folosindu-se de prestigiul şi cunoştinţele lor teologice, ei s-au străduit să transmită Sinodului grec ,,grava nelinişte” faţă de cursul viitor al Ortodoxiei, pe care ,,lucrarea pregătitoare pentru Marele Sinod” a stârnit-o ,,în general”.

În Memorandum, profesorii critică vehement însuşi modul în care este pregătit Marele Sinod, afirmând că probleme care trebuie tratate de Sinod sunt abordate ,,pe baza criteriilor preluate din epoca noastră contemporană, care este confuză ca o consecinţă a tendinţelor sincretiste” şi se află la un pas de ,,teorii caustice pentru perspectiva ortodoxă, care s-au dezvoltat pe tărâmul mişcării ecumeniste”. Ei afirmă că studiul ,,Iconomia în Biserica Ortodoxă” ,,vădeşte în mod limpede o confuzie totală” cu privire la acest principiu fundamental al Bisericii Ortodoxe.

Profesorii avertizează Sfântul Sinod grec că dacă această interpretare a iconomiei ecleziastice va fi în cele din urmă acceptată ca un instrument în efortul de a dobândi ,,apropierea de celelalte confesiuni creştine”, principiul iconomiei va fi transformat în esenţă ,,într-o secure cu care va fi subminat şi demolat treptat însuşi edificiul Bisericii”.

Iniţiativa profesorilor de teologie a fost zadarnică. Memorandumul lor a fost trecut cu vederea şi 15 ani mai târziu, în 1986, la cea de-a III-la Conferinţă panortodoxă presinodală, principiul fundamental canonic şi ecleziologic al acestui studiu, ,,ca o secure ascuţită”, a fost învestit cu mantia autorităţii panortodoxe.

Un alt aspect important şi în acelaşi timp controversat din cadrul procesului de pregătire a Marelui Sinod l-au reprezentat dispoziţiile din Regulamentul conferinţelor presinodale şi alte documente adoptate la această conferinţă.

Regulamentul a clarificat competenţa atribuită fiecărei instituţii angajate în proces, de la secretariat până la conferinţa presinodală propriu-zisă. El precizează statutul conferinţelor panortodoxe presinodale, care sunt ,,întruniri extraordinare ale Bisericilor Ortodoxe (…) la care participă reprezentanţi numiţi canonic de Bisericile Ortodoxe locale autocefale, cu scopul de a asigura în mod colegial pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod”, iar hotărârile lor referitoare la fiecare temă de pe ordinea de zi au ,,un caracter pregătitor pentru Sfântul şi Marele Sinod. Din această cauză, respectând tradiţia ortodoxă autentică privind temele discutate, ele nu au autoritatea de a angaja direct Bisericile locale înainte ca Sfântul şi Marele Sinod să se fi pronunţat”.

Aşadar, Regulamentul precizează că hotărârile întrunirilor presinodale ,,nu au autoritatea de a angaja direct Bisericile locale înainte ca Sfântul şi Marele Sinod să se fi pronunţat”. Cu toate acestea, în documentul ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină”, adoptat la aceeaşi conferinţă, la punctul 3 scrie: ,,Deşi cea de-a II-a Conferinţă panortodoxă presinodală a stabilit că hotărârile care se iau de către Conferinţele panortodoxe presinodale până la convocarea Sfântului şi Marelui Sinod ‘nu au autoritate canonică înainte ca Sfântul şi Marele Sinod să se pronunţe cu privire la ele’, din cauza naturii temei (n.r.: adică, ecumenismul), prezenta Conferinţă consideră că hotărârile-propuneri care au fost luate în cadrul ei pot avea aplicare imediată”.

Este semnificativ că această specificaţie nu a fost inserată în textul Regulamentului, ci în documentul ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină”, în care se vorbeşte despre ,,existenţa reală a tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine”, fiind documentul care impune participarea Bisericii Ortodoxe şi a Bisericilor Ortodoxe locale la mişcarea ecumenistă, la dialogurile teologice cu confesiunile heterodoxe etc.

Această modalitate de a lucra este caracteristică structurilor politice ale vremurilor noastre, care obişnuiesc să ia hotărâri dintre cele mai vătămătoare, pe care le inseră în documente adiacente, periferice, care cel mai adesea scapă ochiului public şi care sunt scoase eventual la lumină doar în caz de nevoie. Din nefericire, personalităţi marcante din lumea ecleziastică a secolului XX au preluat, de la fraţii lor de lojă, această modalitate de a insera hotărâri vătămătoare în sânul Bisericii; aşa, de exemplu, a procedat abilul Meletie Metaxakis la Congresul panortodox din Constantinopol din 1923, când s-a introdus reforma calendarului cu specificaţia că ea va fi validată de viitorul Sinod Ecumenic. În ciuda acestei specificaţii, s-a ajuns la impunerea acestei reforme Bisericilor Ortodoxe locale pe diferite căi, aproape întotdeauna utilizându-se pârghiile politicului.

Se mai poate ridica o întrebare pe cât de simplă, pe atât de edificatoare: dacă hotărârile adoptate la conferinţele presinodale ,,pot avea aplicare imediată”, ce nevoie mai este de un aşa-zis Mare Sinod ? Şi cine hotărăşte de fapt în numele Ortodoxiei şi pentru Ortodoxie ?

Pe lângă acestea, cea de-a III-a Conferinţă panortodoxă presinodală a stabilit temele care urmau să fie dezbătute la următoarea conferinţă, dar a fixat şi o metodologie clară pentru pregătirea acestei conferinţe, necesară, deoarece temele rămase – Diaspora; Autocefalia şi modul ei de proclamare; Autonomia şi modul ei de proclamare; Dipticele – erau delicate şi nu era uşor de obţinut un consens panortodox. Ţinând cont de entuziasmul din epocă şi viteza cu care mergeau lucrurile, nimeni nu s-a aşteptat să treacă 23 ani până la convocarea următoarei conferinţe presinodale. O serie de evenimente bisericeşti, printre care s-a numărat moartea Patriarhului Dimitrie al Constantinopolului, dar şi geopolitice, precum căderea comunismului, au influenţat cursul istoriei.

 

Ioachim Arnăutu

 


[1] Remarcăm din nou că aceste conferinţe sunt necunoscute în istoria Bisericii. Ele sunt o inovaţie, o instituţie nouă introdusă de moderniştii secolului XX, de vreme ce era nevoie de stabilirea unui regulament de desfăşurare – o birocraţie necunoscută Sfinţilor Părinţi care trăiau credinţa, nu o cunoşteau doar din tratatele de teologie. Aceste conferinţe presinodale seamănă mai degrabă cu dezbaterile care au loc într-un parlament decât cu întruniri ale ierarhilor Bisericii.

[2] Iniţial documentul despre post era intitulat: ,,Readaptarea prescripţiilor bisericeşti privind postul la exigenţele vremii actuale”. Titlul a fost modificat în ,,Importanţa postului şi ţinerea lui astăzi”, printre altele, la propunerea Mitropolitului Antonie al Ardealului. În cadrul discuţiilor de la conferinţă, ierarhul român a propus ca titlul acestui text să nu vorbească despre ,,readaptarea regulilor postului”, deoarece acesta ar ,,scandaliza pe credincioşii noştri, crezându-se că schimbăm regulile canonice cu privire la post”, ci să vorbească despre importanţa postului şi ,,practicarea lui în zilele noastre”.

[3] Cu alte cuvinte, se întruneau o dată în cadrul comisiei, cu rol consultativ, şi dezbăteau şi formulau texte; şi se întruneau pentru a doua oară, sub titlul pompos de conferinţă panortodoxă presinodală, pentru a vota ceea ce formulaseră anterior. Sau toate acestea pot fi privite altfel: primele sunt culisele discuţiilor dintre Bisericile locale, celelalte sunt întrunirile aşa-zis oficiale.

[4] O exprimare pompoasă care încearcă să ascundă realitatea. Biserica Ortodoxă nu s-a angajat nicicând în istoria ei, înainte de această epocă ereticizantă, în discuţii cu heterodocşii. Condiţiile istorice nu sunt noi: erezii precum monofizismul şi nestorianismul există de 1500 ani, catolicismul de 1.000 ani, protestantismul de 500 ani, cât priveşte alte religii ale lumii, cele mai multe îşi au începutul în primul mileniu creştin. În privinţa noilor cerinţe existenţiale, acestea constituie în realitate complicaţiile interminabile ale vieţii contemporane, pricinuite de progresul tehnologic şi ştiinţific, materialism şi noile forme de idolatrie apărute în secolul XX.

 

Episodul urmator