----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 152 vizitatori și nici un membru online

Pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt (VI)

 

Episodul anterior

 

Catedrala Sfântul Nicolae a mării (continuare)

Participarea părintelui Ioan nu s-a limitat la punerea pietrei de temelie; în realitate, într-o scrisoare curajoasă din 1898, el îndemna la construirea bisericii:

 

Binecuvântează Doamne,

 

Excelenţa voastră, preacinstite Vladimir Pavlovici,

Am aflat din ziare că ridicarea catedralei navale din Kronstadt a fost trecută la lucruri de însemnătate mai mică, adică până când viaţa acestui oraş va ajunge la un sfârşit sau se va apropia sfârşitul vremurilor. Nu pot să înţeleg acest lucru în alt fel. Construim vase de război care costă multe milioane de ruble, vistieria a alocat 25 milioane ruble pentru a consolida Kronstadt-ul, forţele navale au primit fonduri excelente şi locuinţele pentru ofiţerii navali de rang înalt sunt spaţioase, la modă, curate şi pline de lumină, în timp ce biserica navală care ar trebui să fie slava Rusiei şi a marinei sale – ca şi mărturia credinţei şi evlaviei războinicilor biruitori ai Rusiei – arată ca o biserică de sat atinsă cumplit de sărăcie sau chiar ca o cocioabă de lemn.

În apropiere, bisericile luterane, de piatră, îşi înalţă cu mândrie acoperişurile, dar biserica ortodoxă stă într-o umilinţă totală. Ar putea fi acesta motivul pentru care Domnul umileşte flota noastră, trimiţând vasele de război în fundul mării ? Ar putea fi aceasta cauza nenorocirilor noastre frecvente pe mare ? Sau de ce fabrica de funii de multe milioane de ruble a explodat în plină zi în ochii trecătorilor ? Nu ne-am luat noi oare lecţiile pe care ni le-a dat Dumnezeu ? Noi, ruşii, suntem ruşinaţi să arătăm străinilor locul sfânt al marinei noastre, prin care înţeleg biserica. Dumnezeu să fie cu voi, domnilor ! Cât va dura aceasta ?

Eu însumi, un străin de toate acestea, mi-am unit forţele cu un grup de marinari care vor o biserică minunată. Am iniţiat acest proiect, dorind să ajut ca această sfântă cauză să se urnească, chiar puţin, şi vai, a eşuat !

Trebuie să ne grăbim să construim biserica aşa cum voi vă grăbiţi să construiţi vase de război. Şi biserica este o corabie pe care o cârmeşte Domnul Însuşi cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, şi El poate păzi nu numai flota, ci toate forţele noastre militare şi toată Rusia.

Primiţi scuzele mele pentru sinceritatea şi râvna mea. Vă scriu ca unui vechi prieten din tinereţe şi ca unui om cu care obişnuiam să mă rog. Aveţi o poziţie importantă şi puteţi face multe pentru a ajuta această cauză sfântă. Vă spun aceasta dvs., ca şi conducătorului ministerului. Dar vă spun rămas bun. Trebuie să merg să slujesc un moleben.

 

Ioan Serghiev, protopreotul catedralei din Kronstadt,

Al excelenţei voastre slujitor preaplecat şi om smerit al rugăciunii

 

Strădaniile Sfântului Ioan au fost încununate de succes, dar în 1929 catedrala nou construită a fost închisă de autorităţile sovietice şi transformată în cinematograf, iar mai târziu în club pentru ofiţeri, muzeu naval şi în final în sală de 149. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt 1concerte, altarul fiind scena. Oricât de vătămată şi profanată a fost, structura nu s-a ruinat cu totul şi în 2009 a fost înfiinţată o comisie pentru a restaura catedrala la vreme pentru aniversarea a 100 de ani de la sfinţirea ei, în 2013.

 

Casa muzeu a Sfântului Ioan astăzi

 

Apartamentul Sfântului Ioan de Kronstadt

Pe colţul format de străzile Pasadskaia şi Andreevska se află un singur bloc lung de la locul fostei Catedrale Sfântul Andrei, care este casa parohială veche a Catedralei Andreevski, unde părintele Ioan a trăit într-un apartament modest la etajul întâi vreme de mai bine de 50 ani, din 1855 până la adormirea sa în 1908. Pe când trăia părintele Ioan, adresa acestei case era cunoscută în toată Rusia. Aici veneau zeci de mii de scrisori şi telegrame cerând rugăciuni. Aici îl vizitau pe părintele Ioan ierarhi ai Bisericii alături de nobili, comandanţi de flotă, negustori înstăriţi, simpli credincioşi şi fii duhovniceşti apropiaţi, dintre care unii au fost canonizaţi de Biserica Rusă ca noi mucenici ai Rusiei. Tot aici îl vizita binecunoscuta stareţă Taisia de la Leuşino, în cursul deceniilor în care ea l-a ajutat pe părintele Ioan cu mânăstirile sale de maici de la Sura, Arhanghelsk şi Sankt Petersburg.

Acest mic apartament era refugiul în care părintele Ioan putea găsi singurătate pentru rugăciune, cugetare şi puţină odihnă. Unul din fiii săi duhovniceşti îl zugrăvea astfel:

,,Părintele Ioan a trăit în acest apartament simplu în toţi anii în care a slujit ca preot la Catedrala Andreevski. Era diferit de altele doar prin faptul că fiecare colţ era acoperit cu icoanele date lui ca daruri din toată Rusia. Pe un pervaz era o căsuţă pentru porumbei şi în faţa ferestrei atârnau colivii cu canari care nu se opreau niciodată din cântat. Toate acestea – sfintele icoane adunate, mireasma florilor, cântecul păsărilor – dădeau acestui apartament un duh extraordinar de bucurie paradisiacă, a împărăţiei luminii tăcute. Stăpâna casei acestui refugiu era preoteasa părintelui Ioan, Elisaveta Constantinovna, care păzea căminul lor şi orele de linişte ale părintelui Ioan, ,,fratele ei întru Hristos”, cum îl numea ea. Deşi el a avut ocazia să trăiască oriunde în Kronstadt sau Petersburg, părintele Ioan iubea atât de mult acest cămin plin de dar în care se rugase atât de mulţi ani, încât nu este surprinzător că nu s-a mutat niciodată din această locuinţă. Cred că preaiubitul părinte nu le părăseşte nici acum, ci îi binecuvântează pe toţi care vin să-l viziteze”.

Centrul apartamentului era biroul părintelui Ioan care slujea pentru lucru, rugăciune şi odihnă. Aici şi-a scris părintele Ioan predicile şi jurnalul său duhovnicesc, care mai târziu a devenit binecunoscuta carte Viaţa mea în Hristos. Între aceşti pereţi, părintele Ioan a avut vedenia minunată a Maicii Domnului, care i-a spus cuvinte de mângâiere şi tot aici părintele Ioan a adormit întru Domnul pe 20 decembrie 1908.

Însă apartamentul nu era întotdeauna un refugiu; era şi o fereastră către lumea nevoiaşă. Un voluntar de la muzeu ne-a povestit următoarea întâmplare:

,,Într-o seară, când părintele Ioan s-a întors acasă pentru cină după ce vizitase mulţi oameni bolnavi, a auzit o femeie plângând lângă casă. Deoarece el se sculase înainte de 5 dimineaţa, preoteasa l-a rugat să-şi ia întâi cina şi să se odihnească puţin înainte de a merge să vadă care era problema. Dar părintele Ioan a insistat să meargă afară şi a găsit o femeie care căzuse la pământ de slăbiciune. Soţul ei era pe moarte şi ea şi cei 5 copii ai săi nu mâncaseră nimic de 2 zile. El a ajutat-o să se ridice şi pe drum către casa ei, i-a dat ce avea în buzunar, doar vreo 20 de copeici, suficient însă pentru a cumpăra ouă şi pâine …

Când au ajuns în apartamentul format dintr-o cameră, părintele l-a văzut pe soţ cu o privire fixă şi fără viaţă. Copiii erau murdari şi gemeau de foame. Părintele Ioan împreună cu mama lor au hrănit copiii, i-au curăţat pe cât le-a permis apa rece adusă înăuntru de la pompa din curte. Apoi au îngenuncheat în colţul unde se aflau icoanele şi părintele Ioan s-a rugat, punând-o pe femeie să repete cuvintele după el. La sfârşit, el a tăcut o lungă perioadă de timp, înclinându-şi capul. Înainte de a se întoarce acasă, el a spus: ‘Vino să mă cauţi mâine la biserică’.

A doua zi, la sfârşitul liturghiei, femeia îl aştepta lângă biserică şi părintele Ioan i-a dat peste 1.000 de ruble, în mai multe plicuri, care îi fuseseră date lui ca donaţii în acea dimineaţă. Cu îngrijire medicală adecvată, soţul femeii şi-a revenit, i-a mers bine în afaceri şi câţiva ani mai târziu i-a trimis părintelui Ioan 10.000 ruble pentru a le da oamenilor nevoiaşi”.

În 1918, la 10 ani după adormirea părintelui Ioan, patriarhul Tihon a vizitat acest apartament şi a binecuvântat înfiinţarea unui paraclis aici în cinstea Dătătoarei de Viaţă Treimi, care a permis ca apartamentul să rămână neatins până în 1930. În 1931, Catedrala Sfântul Andrei a fost închisă de autorităţile comuniste şi apartamentul memorial a fost transformat în locuinţe pentru muncitori. În anii ’1960, au fost construite câteva etaje în plus deasupra casei şi apartamentul a fost împărţit în 5 locuinţe separate[1].

În 1995, un grup de ortodocşi devotaţi amintirii Sfântului Ioan au început să facă demersuri pentru înapoierea apartamentului păstorului a toată Rusia. Scopul a fost de a restaura apartamentul şi a-l face disponibil pentru pelerinii care îl cinstesc pe Sfântul Ioan. Credincioşii nădăjduiesc ca în cele din urmă să obţină tot apartamentul şi să restaureze paraclisul Sfânta Treime al Sfântului Ioan din el[2].

Astăzi muzeul este alcătuit dintr-o cameră de intrare mică aflată la parter şi două camere sus restaurate, la origine salonaşul pentru musafiri al părintelui Ioan şi preotesei Elisaveta şi biroul său mare în care se ruga, dormea şi lucra. În camera 149. Pe urmele Sfantului Ioan de Kronstadt 2pentru musafiri, care are vedere către balcon, este un divan şi două scaune care au fost chiar mobila părintelui. În mijlocul camerei este o cruce pe un analog şi, cu câţiva ani în urmă, după ce un ieromonah aflat în vizită s-a rugat înaintea ei, crucea a început să izvorască mir.

În birou se află câteva din obiectele originale ale părintelui Ioan, inclusiv biroul, scaunul şi un al doilea scaun mai mic. Pe birou este un exemplar original din prima ediţie a cărţii Viaţa mea în Hristos şi un stilou pe care îl folosea părintele Ioan (foto). Aceasta este camera în care Maica Domnului i s-a arătat de 4 ori şi unde el a adormit întru Domnul.

Aici se mai află câteva picturi în ulei ale sfântului, dintre care una are o istorie remarcabilă, pe care ne-a spus-o un voluntar de la muzeu, Elena Belozerskaia:

,,În cursul vieţii Sfântului Ioan, un locuitor din Kronstadt a pierdut o sumă mare de bani la cărţi şi neavând nici o modalitate de a plăti, s-a hotărât să se arunce în canal [de navigaţie]. Pe când stătea pe marginea apei, la el a venit un om care i-a spus: ‘Ţi-ai pierdut portofelul’. Când l-a deschis, acest portofel conţinea exact suma de bani pe care o datora. Era Sfântul Ioan de Kronstadt. Văzând în Sfântul Ioan un făcător de minuni, omul a început să meargă la biserică şi cândva mai târziu a primit un portret al Sfântului Ioan, de la o monahie care ştia cât de mult îl iubea el pe sfânt. După revoluţia [bolşevică], el a ţinut portretul făcut sul în podul casei de teamă că l-ar putea vedea vecinii sovieticii, dar la moartea sa, nepoata lui, care a moştenit bunurile sale, a desfăcut portretul şi l-a pus în camera ei. Când apartamentul [sfântului] a devenit disponibil, ea a adus portretul la casa-muzeu”.

În sfârşit, lângă birou este o cameră mică personală în care părintele Ioan obişnuia să mănânce şi pe masă sunt câteva farfurii din acea perioadă. Cuţitul şi furculiţa de lângă ele au aparţinut lui şi soţiei sale; provenienţa farfuriilor este incertă. Alături de farfurii este o cană memorială dinainte de revoluţie cu o poză a părintelui Ioan fără aureolă, găsită într-un magazin de antichităţi din Novgorod. O statuie elegantă de bronz a părintelui Ioan împodobeşte grădina din faţa casei. Îngrijit de voluntari, apartamentul este deschis zilnic după-amiaza cu excepţia zilei de marţi. În casa-muzeu este citit zilnic acatistul Sfântului Ioan de Kronstadt şi se primesc cereri pentru rugăciune şi pomelnice.

Aici se încheie pelerinajul pe urmele Sfântului Ioan de Kronstadt – o pagină de viaţă sfântă, o mărturie şi o mireasmă a bucuriei paradisiace care domnea în preajma lui, şi un îndemn către a călca în cuvânt şi faptă pe urmele sale.

 


[1] Святая Квартира, pamflet în limba rusă din Muzeul Casei Memoriale a Sfântului Ioan de Kronstadt, St. Petersburg, 2010.

[2] Ibid.