----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 167 vizitatori și nici un membru online

Renaşterea harismatică ca un semn al vremurilor (IX)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

 

Episodul anterior

 

Fiilor, ceasul cel de apoi este (I Ioan 2, 18)

În afara Ortodoxiei autentice, întunericul … creşte. Judecând după ultimele ştiri ,,religioase”, ,,renaşterea harismatică” poate fi foarte bine doar începutul vag al unei întregi ,,ere a minunilor”. Mulţi protestanţi care au desluşit înşelătoria ,,renaşterii harismatice” acceptă acum ca ,,lucrul adevărat” ,,renaşterea” spectaculoasă din Indonezia unde, ni se spune, au loc în realitate ,,exact aceleaşi lucruri pe care cineva le găseşte relatate în Faptele Apostolilor”.

Pe parcursul a 3 ani, 200.000 de păgâni s-au convertit la protestantism în condiţii în mod constant miraculoase: nimeni nu face nimic decât în ascultare absolută faţă de ,,vocile” şi ,,îngerii” care apar permanent, de obicei citând din Scriptură, cu număr şi verset; apa este transformată în vin de fiecare dată când are loc slujba de împărtăşire protestantă; mâini singure apar de nicăieri pentru a distribui hrană miraculoasă celor flămânzi; o întreagă ceată de draci este văzută părăsind un sat păgân pentru că unul ,,mai puternic” (,,Iisus”) a venit să le ia locul; ,,creştinii” practică o ,,numărătoare inversă” pentru un păcătos nepocăit, iar când ajung la zero, acela moare; copiii sunt învăţaţi noi cântece protestante de către voci care vin de nicăieri (şi repetă cântecul de 20 ori, aşa încât copiii să ţină minte); ,,banda magnetică a lui Dumnezeu” înregistrează cântecul unui cor de copii şi îl redă apoi în văzduh pentru copiii uluiţi; se coboară foc din cer pentru a arde imagini religioase catolice (,,Domnul” în In­donezia este foarte anti-catolic); 30.000 de oameni au fost tămăduiţi; ,,Hristos” apare pe cer şi ,,cade” peste oameni pentru a-i vindeca; oamenii sunt transportaţi miraculos din loc în loc şi merg pe apă; lumini îi însoţeşc pe evanghelişti şi îi călăuzesc noaptea, şi nori îi urmează şi îi umbresc pe timpul zilei; morţii sunt înviaţi[1].

În mod interesant, în unele părţi ale ,,renaşterii” indoneziene, elementul de ,,grăire în limbi” este absent aproape în totalitate şi este chiar interzis (deşi este prezent în multe locuri), iar elementul mediumnismului pare uneori să fie înlocuit de o inter­venţie directă a duhurilor căzute. Se prea poate ca această nouă ,,renaştere”, mai puternică decât penticostalismul, să fie o etapă mai avansată a aceluiaşi fenomen ,,spiritual” (exact aşa cum penticostalismul însuşi este mai avansat decât spiritismul) şi să vestească iminenţa zilei înfricoşătoare în care, aşa cum proclamă şi ,,vocile” şi ,,îngerii” din Indonezia, ,,Domnul” trebuie să vină, deoarece noi ştim că antihrist va dovedi lumii că el este ,,Hristos” tocmai prin asemenea ,,minuni”.

Într-o epocă de întuneric şi înşelăciune aproape univer­sale, când pentru majoritatea ,,creştinilor” Hristos a devenit tocmai ceea ce învăţătura ortodoxă înţelege prin antihrist, Biserica Ortodoxă a lui Hristos singură păstrează şi transmite harul lui Dumnezeu. Aceasta este o comoară nepreţuită a cărei existenţă însăşi nici măcar nu este bănuită nici de lumea ,,creştină”. Lumea ,,creştină”, într-adevăr, îşi dă mâna cu forţele întunericului pentru a-i înşela pe credincioşii Bisericii lui Hristos, care cred orbeşte că ,,numele lui Iisus” îi va mântui chiar în apostazia şi blasfemia lor, nepăsători la înfricoşatul avertisment al Domnului: Mulţi vor zice mie, în ziua aceea: Doamne ! Doamne ! au nu cu numele tău am proorocit ? Şi cu numele Tău draci am scos ? Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? Şi atunci voiu mărturisi lor, că niciodată nu v-am ştiut pre voi; depărtaţi-vă de la mine, cei ce lucraţi fărădelegea (Matei 7, 22-23).

Sfântul Apostol Pavel continuă avertismentul său despre venirea lui antihrist cu această poruncă: Drept aceea, fraţilor, staţi, şi ţineţi predaniile care v-aţi învăţat, ori prin cuvânt, ori prin epistolia noastră (II Tesaloniceni 2, 15). Sunt oarecare ce vă tulbură pre voi, şi voiesc să strămute evanghelia lui Hristos. Ci măcar şi noi, sau Înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie. Precum am zis mai înainte şi acum iarăşi zic: Oricine de vă va binevesti afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie (Galateni 1, 7-9).

Răspunsul ortodox la fiecare nouă ,,renaştere” şi chiar la ,,renaşterea” teribilă de pe urmă a lui antihrist este această Evanghelie a lui Hristos, pe care doar Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată, într-o linie neîntreruptă de la Hristos şi apostolii Săi, şi darul Sfântului Duh, pe care doar Biserica Or­todoxă îl împărtăşeşte, şi numai fiilor ei credincioşi, care au primit în mirungere şi care au păstrat adevărata pecete a darului Duhului Sfânt. Amin.

 

Religia viitorului

Este profund grăitor pentru starea duhovnicească a omenirii contemporane faptul că experienţele ,,harismatice” şi de ,,meditaţie” prind rădăcini printre ,,creştini”. O influenţă religioasă orientală lucrează fără îndoială în asemenea ,,creştini”, dar aceasta este doar o consecinţă a ceva mult mai fundamental: pierderea a însăşi trăirii şi gustului creştinismului, datorită căreia un lucru atât de străin creştinismului precum ,,meditaţia” orientală poate să pună stăpânire pe sufletele ,,creştinilor”.

Viaţa centrată pe sine şi pe auto-satisfacţie dusă de majoritatea ,,creştinilor” de astăzi este atât de pătrunzătoare, încât de fapt le blochează orice înţelegere a vieţii duhovniceşti; şi când astfel de oameni se apucă de ,,viaţa duhovnicească”, este doar ca o altă formă de auto-satisfacţie. Acest lucru poate fi văzut destul de clar din idealul religios total fals atât al mişcării ,,harismatice”, cât şi al diferitelor forme de ,,meditaţie creştină”: toate acestea promit (şi dau extrem de rapid) o ex­perienţă de ,,satisfacţie” şi ,,pace”.

Dar acesta nu este câtuşi de puţin idealul creştin, care poate fi rezumat cât de cât ca un război şi luptă intense. ,,Satisfacţia” şi ,,pacea” descrise în aceste mişcări ,,spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident rodul înşelării duhovniceşti, al mulţumirii de sine – ceea ce este moarte absolută a vieţii duhovniceşti orientate spre Dumnezeu.

Toate aceste forme de ,,meditaţie creştină” lucrează exclusiv la nivelul psihic şi nu au absolut nimic în comun cu spiritualitatea creştină. Spiritualitatea creştină se formează în lupta anevoioasă pentru dobândirea veşnicei Împărăţii a Cerului, care începe pe deplin doar la sfârşitul acestei lumi vremelnice, şi adevăratul luptător creştin nu găseşte niciodată odihnă, nici măcar în pregustarea fericirii veşnice ce i-ar putea fi dăruite în această viaţă; pe când religiile orientale, cărora nu le-a fost descoperită Împărăţia Cerurilor, luptă doar pentru a obţine stări psihice care încep şi se sfârşesc în această viaţă.

În epoca noastră de apostazie care precede apariţia lui antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apocalipsis 20, 7) pentru a lucra minuni false pe care nu le-a putut lucra în timpul ,,celor o mie de ani” de har în Biserica lui Hristos (Apocalipsis 20, 3) şi pentru a aduna în recolta lui drăcească acele suflete care dragostea adevărului nu au primit (II Tesaloniceni 2, 10). Putem spune că vremea lui an­tihrist este cu adevărat aproape prin însuşi faptul că această recoltă satanică este secerată acum nu doar din rândurile popoarelor păgâne, care nu au auzit de Hristos, ci chiar mai mult din rândurile ,,creştinilor” care au pierdut savoarea creştinismului.

Stă în însăşi natura lui antihrist să înfăţişeze împărăţia diavolului ca şi când ar fi a lui Hristos. Mişcarea ,,harismatică” contemporană şi ,,meditaţia creştină”, ca şi ,,noua conştiinţă religioasă”, din care ele fac parte, sunt înaintemergătoarele religiei viitorului, religia omenirii de pe urmă, religia lui antihrist, şi funcţia lor ,,spirituală” de căpetenie este să facă accesibilă creştinilor iniţierea satanică, care până acum era limitată la lumea păgână.

Să admitem că aceste ,,experienţe religioase” au încă adeseori o natură experimentală şi se fac pe dibuite, că există în ele cel puţin tot atâta auto-înşelare psihică pe cât există un rit autentic de iniţiere demonică; fără îndoială, nu toţi cei care au ,,meditat” cu succes sau care cred că au primit ,,botezul Duhului” au primit în realitate iniţierea în împărăţia lui satan. Dar acesta este scopul acestor ,,experienţe” şi nu există nici cea mai mică îndoială că tehnicile de iniţiere vor deveni tot mai eficiente pe măsură ce omenirea devine pregătită pentru ele prin atitudini de pasivitate şi deschidere faţă de noile ,,experienţe religioase” care sunt inculcate de aceste mişcări.

Ce a adus omenirea – şi cu adevărat ,,creştinătatea” – în această stare disperată ? Cu siguranţă, nu este o închinare deschisă la diavol, care este întotdeauna limitată la un număr mic de oameni; mai degrabă este ceva mult mai subtil, şi un lucru înfricoşător asupra căruia să reflecteze un creştin ortodox conştient: este pierderea harului lui Dumnezeu, care urmează după pierderea savoarei creştinismului.

Romano­-catolicii şi protestanţii de astăzi nu au gustat pe deplin din harul lui Dumnezeu şi de aceea nu este de mirare că ei nu sunt capabili să discearnă contrafacerea sa demonică. Dar vai ! Succesul spiritualităţii contrafăcute chiar printre creştinii ortodocşi de astăzi dezvăluie cât de mult au pierdut şi ei gustul creştinismului şi din acest motiv nici ei nu mai pot distinge între adevăratul creştinism şi pseudo-creştinism. [Căci] prea multă vreme creştinii ortodocşi au luat de-a gata comoara nepreţuită a credinţei lor şi au neglijat să folosească aurul curat al învăţăturilor sale.

Câţi creştini ortodocşi au măcar cunoştinţă de existenţa textelor de bază ale vieţii duhovniceşti ortodoxe, care învaţă tocmai cum să distingem spiritualitatea autentică de cea contrafăcută, texte care arată viaţa şi învăţătura sfinţilor bărbaţi şi femei care au dobândit o măsură îmbelşugată a harului lui Dumnezeuîn această viaţă ? Câţi dintre ei şi-au însuşit învăţătura cuprinsă în Lavsaicon, Scara Sfântului Ioan Scărarul, Omiliile Sfântului Macarie, în Vieţile purtătorilor de Dumnezeu Părinţi ai pustiei, Războiul nevăzut, Viaţa mea în Hristos a Sfântului Ioan de Kronstadt ?

În viaţa marelui părinte al pustiei egiptene, Sfântul Paisie cel Mare (19 iunie), putem vedea un exemplu şocant de cât de uşor se pierde harul lui Dumnezeu. Odată un ucenic al său mergea către un oraş din Egipt să-şi vândă rucodelia. Pe cale a întâlnit un evreu care, văzându-i simplitatea, a început să-l amăgească, zicând: ,,O, preaiubite, de ce crezi tu într-un Om simplu, răstignit, când El nu a fost nicidecum Mesia cel aştep­tat ? Altul trebuie să vină, ci nu El”. Ucenicul, fiind slab la minte şi simplu la inimă, a început să asculte aceste cuvinte şi şi-a îngăduit să spună: ,,Poate că ceea ce spui tu este adevărat”.

Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie şi-a întors faţa de la el şi nu a grăit nici un cuvânt către el. În cele din urmă, după rugăminţi îndelungate ale ucenicului, sfântul i-a spus: ,,Cine eşti ? Nu te cunosc pe tine. Acel ucenic al meu era creştin şi avea asupra lui harul botezului, dar tu nu eşti astfel; dacă eşti cu adevărat ucenicul meu, atunci harul botezului te-a părăsit şi chipul de creştin a fost şters din tine”.

Ucenicul îi povesti cu lacrimi convorbirea sa cu evreul, la care sfântul i-a răspuns: ,,Nenorocitule ! Ce poate fi mai rău şi mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos şi de botezul Său dumnezeiesc ? Acum mergi şi plânge-ţi păcatul precum doreşti, căci tu nu ai loc cu mine; numele tău este scris împreună cu cei care s-au lepădat de Hristos, şi împreună cu ei vei primi judecată şi chinuiri”.

La auzul acestei judecăţi, ucenicul s-a umplut de pocăinţă, şi la rugămintea lui stăruitoare sfântul s-a închis în chilia lui şi s-a rugat Domnului să-i ierte ucenicului său acest păcat. Domnul a auzit rugăciunea sfântului şi i-a dăruit să vadă un semn că El l-a iertat pe ucenic. Atunci sfântul l-a avertizat pe ucenic: ,,Fiule, dă slavă şi mulţumită lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, şi în locul lui Sfântul Duh S-a pogorât asupra ta, redându-ţi harul botezului. Şi aşa păzeşte-tede acum, ca nu cumva din lene şi nepăsare plasele vrăjmaşului să cadă iar asupra ta şi, păcătuind, să moşteneşti focul gheenei”.

În mod semnificativ, mişcările ,,harismatică” şi ,,de meditaţie” au prins rădăcină printre ,,creştinii ecumenişti”. Credinţa caracteristică a ereziei ecumenismului este aceasta: că Biserica Ortodoxă nu este unica Biserică adevărată a lui Hristos; că harul lui Dum­nezeu este prezent şi în alte confesiuni ,,creştine”, şi chiar în religiile necreştine; că acea cale îngustă a mântuirii potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe este doar ,,o cale printre multe căi” către mântuire; şi că amănuntele credinţei cuiva în Hristos sunt de mică importanţă, aşa cum este şi apartenenţa cuiva la o anumită Biserică.

Nu toţi participanţii ortodocşi la mişcarea ecumenistă cred întru totul aceasta (deşi protestanţii şi romano-catolicii cu siguranţă cred); dar prin însăşi participarea lor la această mişcare, care include în mod invariabil rugăciune comună cu cei care cred greşit despre Hristos şi Biserica Sa, ei spun ereticilor care îi privesc: ,,Poate că ceea ce spuneţi voi este adevărat”, întocmai cum a făcut nefericitul ucenic al Sfântului Paisie. Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca un creştin ortodox să piardă harul lui Dumnezeu; şi de câtă osteneală va fi nevoie pentru a-l recâştiga !

Atunci, cu atât mai mult creştinii ortodocşi trebuie să umble cu frică de Dumnezeu, cutremurându-se ca nu cumva să piardă harul Său, care nu este nicidecum dăruit tuturor, ci numai celor care ţin dreapta credinţă, care duc o viaţă de luptă creştină şi preţuiesc harul lui Dumnezeu care îi conduce către ceruri. Şi cu atât mai mult creştinii ortodocşi trebuie să umble astăzi cu mai multă precauţie, când sunt înconjuraţi de un creştinism contrafăcut, care dă propriile experienţe ale ,,harului” şi pe ,,Duhul Sfânt” şi poate cita cu prisosinţă din Scripturi şi Sfinţii Părinţi pentru a-l ,,dovedi” ! Cu siguranţă vremurile de pe urmă sunt aproape, când înşelarea duhovnicească va fi atât de convingătoare încât să amăgească de va fi cu putinţă, şi pre cei aleşi (Matei 24, 24).

Creştini ortodocşi ! Păstraţi cu tărie harul pe care îl aveţi; nu lăsaţi nicicând să devină o chestiune de obişnuinţă; nu-l măsuraţi niciodată după măsuri pur omeneşti, nu aşteptaţi ca el să fie logic sau de înţeles pentru cei care nu înţeleg nimic mai înalt decât ceea ce este omenesc sau care cred că pot dobândi harul Sfântului Duh pe vreo altă cale decât cea pe care ne-a lăsat-o moştenire singura Biserică a lui Hristos. Adevărata Ortodoxie, prin însăşi natura ei, trebuie să pară cu totul nelalocul ei în aceste vremuri demonice, o minoritate tot mai mică a celor dispreţuiţi şi ,,nechibzuiţi”, în mijlocul unei ,,renaşteri” religioase inspirate de alt fel de duh. Noi însă să ne mângâiem cu cuvintele certe ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te teme turmă mică; că bine au voit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia (Luca 12, 32).

Fie ca toţi creştinii ortodocşi adevăraţi să se întărească pentru bătălia care îi aşteaptă, neuitând niciodată că în Hristos biruinţa este deja a noastră. El a făgăduit că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16, 18) şi că pentru cei aleşi El va scurta zilele marii nenorociri de pe urmă (Matei 24, 22). Şi cu adevărat, de este Dum­nezeu pentru noi, cine este împotriva noastră ? (Romani 8, 31).Chiar în mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: Îndrăzniţi, eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).Haideţi să trăim, aşa cum au făcut-o toţi adevăraţii creştini din toate vremurile, în aşteptarea sfârşitului tuturor lucrurilor şi a venirii iubitului nostru Mântuitor; căci cel ce mărturiseşte acestea [spune]: aşa, vin curând, amin. Aşa, vino, Doamne Iisuse (Apocalipsis 22, 20).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] A se vedea Kurt Koch, Renaşterea în Indonezia (The Revival in Indonesia), KregelPublications, 1970; şiMel Tari, Ca un vânt puternic (Like a Mighty Wind), Creation House, Carol Stream, Illinois, 1971.