----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 124 vizitatori și nici un membru online

ORTODOXIA ŞI ECUMENISMUL* (XXXI)

De ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist

de arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev

 

Ediţia I, publicată acum fără nici o schimbare

 

Episoadele precedente

D) Traducerile ecumenice ale Bibliei (continuare)

Masoreţii au fost filologi evrei care au realizat, între secolele V şi X d.H., redactarea modernă a textului evreiesc al Bibliei şi au vocalizat-o, adică au dotat-o cu vocalele nou create. În felul acesta, în Biblia masoretică a fost fixată pronunţia şi ceea ce este deosebit de important redactarea textului biblic în interpretarea lui talmudică, definitivată în procesul luptei seculare a evreimii mondiale cu creştinismul. Manuscrisele premasoretice ale Vechiului Testament au fost după aceasta pur şi simplu nimicite.

Textul masoretic este acuzat, cu deplin temei, de caracter anticreştin, în timp ce nimeni nu poate acuza traducerea Septuagintei de părtinire faţă de creştini şi de ostilitate faţă de iudei. Ea este obiectivă şi prin spiritul şi prin împlinirea proorociilor, este în acord cu Noul Testament, căci sfârşitul legii este Hristos (Romani 10, 4). Tocmai de aceea proorociile mesianice reprezintă punctul central al Sfintei Scripturi, dar anume ele au fost denaturate de iudei din pricina ostilităţii lor faţă de Mesia deja venit.

Traducerea celor 70 de tălmăcitori a fost ferită de o asemenea falsificare premeditată. Ea nu poate fi acuzată de ostilitate şi de denaturare rezultând din aceasta, din simplul motiv că a fost făcută „încă înainte de a fi venit pe pământ Întemeietorul religiei creştine – prin urmare, într-un timp când tălmăcitorii nu aveau nici un fel de motive şi îndemnuri pentru orişice abateri de la original. Astfel de motive şi îndemnuri puteau avea masoreţii, care revizuiau codul evreiesc într-un timp în care religia creştină se răspândise deja în toate colţurile lumii, deşi ei înşişi nu intraseră în profunzimile ei”.

Dacă în Septuaginta proorociile mesianice ar fi fost denaturate, atunci iudeii, care aşteptau mântuirea prin Mesia (Luca 2, 38), în nici un caz nu ar fi acceptat această traducere. Căci ei aveau toată posibilitatea s-o confrunte şi s-o compare cu originalul lor evreiesc, atunci încă nefalsificat. Şi ei niciodată nu au dezaprobat această traducere, ci o foloseau în cultul divin şi o lăudau ca fiind inspirată de Dumnezeu !

Prin urmare, această traducere nu denaturează textul autentic al Bibliei, ci reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, tradus cu exactitate. Ea este un martor viu şi integru a tot ceea ce s-a prezis despre mântuirea noastră întru Hristos. După expresia Mitropolitului Filaret al Moscovei, traducerea celor 70 de tălmăcitori este „oglinda textului evreiesc, aşa cum a fost acesta cu peste 200 de ani înainte de Naşterea lui Hristos”.

Mitropolitul Filaret al Kievului († 1857) vedea în traducerea celor 70 minunata providenţă dumnezeiască. El scria: „Când se apropia timpul venirii lui Hristos, Dumnezeu, prevăzând că evreii se vor îndepărta de adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi că, nerecunoscând pe Iisus Hristos drept Mesia, ei s-ar putea hotărî, din ură faţă de creştinism, să falsifice textul evreiesc, mai ales al cărţilor profetice ce demascau clar rătăcirile lor, a rânduit prin prea înţeleapta Sa providenţă dumnezeiască aşa, ca înşişi evreii, şi mai ales cei mai învăţaţi dintre ei, să traducă cărţile Vechiului Testament în limba greacă – de uz general pe atunci, şi în felul acesta traducerea celor 70 de tălmăcitori a fost pusă de Însuşi Dumnezeu ca o cetate tare şi de neclintit împotriva duşmanilor înverşunaţi ai creştinismului – rabinii evrei. Această traducere a fost apreciată de Biserica nou-testamentară ca desăvârşită sub oblăduirea neîndoielnică a Duhului lui Dumnezeu, şi în grija deosebită a providenţei dumnezeieşti, aşa încât apostolii citau pasaje din Vechiul Testament după aceeaşi traducere, iar Părinţii Bisericii Universale se foloseau permanent de ea, ca şi de cărţile Noului Testament, care au fost sub îndrumarea infailibilă a Duhului Sfânt în stabilirea dogmelor credinţei şi făptuirea cauzei mântuirii. Sinoadele Ecumenice, aşijderea, se călăuzeau după această traducere în formarea credinţei ortodoxe şi în demascarea ereticilor”.

În acelaşi spirit s-a exprimat despre Septuaginta Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul: „Dumnezeu a voit să facă din ea un element vital al Bisericii Sale, înlăturând Biblia evreiască”. De-a lungul întregii existenţe a Bisericii şi până astăzi traducerea celor 70 de tălmăcitori a împodobit viaţa Bisericii, devenind de aceea „legea principală şi fundamentală a Bisericii, de la care a te abate înseamnă a zdruncina temeliile vieţii bisericeşti”.

Iată la o asemenea zdruncinare a temeliilor vieţii bisericeşti duce în mod inevitabil noua traducere ecumenică a Bibliei, făcută după textul masoretic al Bibliei evreieşti, şi nu pe baza traducerii celor 70 de tălmăcitori !

Inclusiv până în ultimul timp critica biblică raţionalistă a stăruit – evident nu fără influenţa masoneriei, care s-a manifestat, de exemplu, în activitatea Societăţilor Biblice – asupra autenticităţii Bibliei masoretice. O consecinţă a erorii pe larg propagate a fost, în special, traducerea în rusă a Vechiului Testament făcută în secolul trecut din „originalul” evreiesc, şi nu din textul bisericesc grecesc. Astăzi însă nici un învăţat cu conştiinţa curată nu poate afirma că textul Bibliei masoretice este mai autentic decât traducerea celor 70, şi această problemă trebuie considerată definitiv rezolvată. La aceasta a contribuit descoperirea senzaţională la începutul anilor 1950 a manuscriselor de la Kumran şi studierea lor ştiinţifică. După cum s-a constatat, manuscrisele evreieşti datând din secolul I î.e.n. (adică premasoretice), găsite în peşterile de la Kumran, conţin variante ale textului biblic care corespund traducerii greceşti a celor 70, consfinţită în tradiţia Bisericii Ortodoxe, şi nu „originalului” masoretic de mai târziu, impus stăruitor de cercetătorii Bibliei, catolici, protestanţi şi evrei.

Exact cu o sută de ani în urmă Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul s-a pomenit într-o situaţie asemănătoare cu cea din zilele noastre. Pe atunci în Rusia se discuta cu însufleţire problema traducerii Bibliei în limba rusă nu din traducerea grecească a celor 70, ci din textul evreiesc. Sfântul Ierarh Teofan înţelegea foarte bine diferenţa dintre Biblia masoretică şi Biblia slavonă, tradusă exact după cei 70 de tălmăcitori (sub „redacţia lui Lukianov”) şi intrată în uzul de cult şi particular în toată Rusia. El se întreba cu înfrigurare: ce vor gândi creştinii ortodocşi citind în noua traducere rusă unele noţiuni, iar în cea slavonă tradiţională cu totul altele ? „Aceasta nu poate să nu clatine credinţa”, scria el.

„Cuvântul lui Dumnezeu nu poate vorbi aşa ori altfel: el este unul. De aceea ori Biblia evreiască vorbeşte adevărul, şi atunci trebuie s-o urmăm pe ea; ori cea grecească, şi atunci trebuie s-o aruncăm pe cea evreiască. Când însă, păstrând în cărţile bisericeşti citirile după textul grecesc, iar în mână ţi se dă cea evreiască, diferită de prima, atunci ce ţi se impune prin aceasta ? Dacă nu se poate spune că acolo şi aici este adevărul, nu va fi mai lesne de spus că el nu există nici acolo, nici aici ? Adică, fiecare să lepede Biblia şi să nu creadă deloc în Revelaţie. Cel care, înclinând spre traducere, va începe să gândească că în Biblia bisericească nu este adevărul, acela nu poate scăpa de ispita că Biserica nu învaţă adevărul, că acest adevăr trebuie căutat în altă parte, şi să se lepede de Biserică. Iar cine este mai hotărât să se lase şi de orice credinţă ! ... La noi este lege ca la interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu să facem apel la Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi tălmăceau Scriptura aşa cum este ea în traducerea celor 70. Prin urmare, noua traducere ne lipseşte de mijlocul de a înţelege pravoslavnic cuvântul lui Dumnezeu, căci prezintă un text diferit de cel pe care îl foloseau Sfinţii Părinţi”.

Generalizând dauna cauzată Bisericii Ortodoxe de traducerea Scripturilor vetero-testamentare după Biblia evreiască, Sfântul Ierarh Teofan concluzionează: „Traducerea din ebraică ne zdruncină din temelii. Rezultă noi gânduri, o nouă biserică, o nouă eră: iată care sunt urmările acestei traduceri !”

Prin noua traducere ecumenică a Bibliei creştinismul se vinde iudaismului ! Aşa-numiţii traducători „creştini”, fiind fideli în cea mai mare măsură textului masoretic, adică textului evreiesc, stabilit de tradiţia rabinică şi tipărit în Bibliile evreieşti, au deschis larg uşile pentru ieşirea din Biserică (ceea ce vine în acord cu planurile iudaice), deoarece, denaturând proorociile mesianice vetero-testamentare, Biblia masoretică va învăţa de acum înainte pe creştini să nu creadă în Hristos ca împlinire întruchipată a tuturor celor scrise despre El în legea lui Moisi şi în prooroci şi în psalmi (Luca 24, 44), să nu creadă că El este Acela despre care a scris Moisi (Ioan 5, 46). Ea va sugera creştinilor că Iisus Hristos este „falsul mesia” şi „amăgitorul”, cum L-au numit arhiereii iudaici în faţa lui Pilat (Matei 27, 63), şi va deschide drumul pentru primirea pretinsului adevărat „mesia”, a impostorului şi amăgitorului prevestit de Hristos – antihristul (Ioan 5, 43).

Lupta împotriva adevărului despre Mesia, revelat de Dumnezeu, a durat de-a lungul secolelor: din era apostolică până în zilele noastre. Nu numai iudeii din primele secole de după Hristos, nu numai masoreţii din secolele V-X au îndepărtat Biblia de traducerea celor 70 de tălmăcitori, ci şi în secolul al XIX-lea editorii de la Londra ai Bibliei în limba rusă (neîndoielnic, sub influenţa masoneriei) şi-au permis obrăznicia să scrie: „Noi nu stăruim decât asupra unui singur lucru şi nu dorim decât un singur lucru, şi anume: eliberarea de conceptele bisericeşti şi eliberarea de cei 70 de tălmăcitori”. Astăzi, ecumeniştii masoni au dobândit această „libertate” – ei traduc Vechiul Testament după textul masoretic ! O astfel de apostazie în folosul iudaismului constituie prima vină de neiertat a traducătorilor ecumenici ai Bibliei ecumenice după textul evreiesc. A doua vină îngrozitoare este apelarea, pentru tălmăcirea locurilor dificile, la „ajutorul” exegeţilor evrei medievali şi al bibliştilor evrei contemporani.

Sfânta Biserică Ortodoxă totdeauna a fost conştientă că în Sfânta Scriptură sunt locuri cu anevoie de înţeles, pre care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le răzvrătesc ca şi pre celelalte scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16).

Deşi conştientă de aceasta, Biserica niciodată n-a apelat pentru explicarea Bibliei la iudeii lipsiţi de har, care s-au poticnit de piatra poticnirii, care este Hristos (Romani 9, 32; I Petru 2, 7), adică la cei care nu au crezut în Hristos şi despre care în Scriptură nu o singură dată s-a spus: Datu-le-au lor Dumnezeu duh de împietrire, ochi ca să nu vază şi urechi ca să nu auză, până în ziua de astăzi (Romani 11, 8; A Doua Lege 29, 4; Isaia 6, 9; Faptele Apostolilor 28, 25-27).

Pentru oricine este clar că iudeii pentru necredinţă au fost tăiaţi şi au căzut de la Hristos (Romani 11, 20-22), făcându-se vrăjmaşii Crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18), care ei înşişi nu cred în Hristos şi pe alţii îi opresc să creadă (I Tesaloniceni 2, 16). Cum se poate să apelezi la ei pentru a ţi se explica Biblia ?!

Vechiul Testament este strâns legat de Noul Testament, constituind un tot unitar. El reprezintă doar o pregătire pentru primirea făgăduitului Mesia şi este călăuză spre Hristos (Galateni 3, 24). Vechiul Testament, ca atare, este de neînţeles fără Hristos, căci sfârşitul legii este Hristos (Romani 10, 4). De aceea cuvintele profetice din Vechiul Testament despre Domnul Iisus Hristos nu sunt înţelese de iudei, care îşi închid intenţionat ochii, ca să nu-L recunoască (Isaia 6, 9; Ioan 12, 40); cuvintele vetero-testamentare ale lui Dumnezeu sunt clare doar pentru cei care cred cu adevărat în Fiul întrupat al lui Dumnezeu (Ioan 1, 49), primii dintre care au fost Sfinţii Părinţi.

„Creştinii” ecumenici de astăzi doresc să simtă forţa scripturilor profetice despre Hristos nu prin mijlocirea Sfinţilor Părinţi, care s-au curăţit pentru a primi adevărul (Matei 5, 8), ci cu ajutorul iudeilor, despre care Domnul spune că inima lor s-a învârtoşat şi ochii li s-au închis ca nu cumva să vază cu ochii şi cu urechile să auză şi cu inima să înţeleagă (Matei 13, 15). Astăzi „creştinii” vor să primească lumina duhovnicească din Scriptură, dar nu prin mijlocirea Sfinţilor Părinţi, luminaţi de această lumină, ci prin tâlcuitorii iudei potrivnici acestei lumini, ce adumbresc cu bună-ştiinţă proorociile vetero-testamentare despre Hristos – Lumina lumii (Ioan 8, 12). Dorind să-şi înlăture vălul de pe ochi, care îi împiedică să vadă adevărul despre Hristos, „creştinii” se adresează în acest scop nu Sfinţilor Părinţi, care au cunoscut gândul lui Dumnezeu şi gândul lui Hristos (I Corinteni 2, 16), ci iudeilor, care nu au crezut în Hristos. Dar cum să facă aceasta, dacă vălul care le acoperă ochii sufletului nu-l poate îndepărta decât Hristos (II Corinteni 3, 14) ?

Ce fel de lămurire a pasajelor dificile din Biblie poţi pretinde tâlcuitorilor evrei medievali de tipul lui Rachel, Kimhi, John Ezdra ... şi bibliştilor evrei contemporani ? Căci iudeii din Evul Mediu pururea au fost duşmanii înverşunaţi ai lui Hristos, iar actualii biblişti evrei sunt în majoritate masoni şi discipoli fideli ai masoreţilor şi talmudiştilor. Iată ce se cunoaşte despre Ibn Ezdra: „Fiind unul dintre cei mai mari cabalişti, el a întrunit în sine cel mai rafinat misticism cu raţionalismul ... El a elaborat o învăţătură mistică secretă, care învăluie toate lucrurile într-o anumită semiobscuritate. Această învăţătură a cunoscut-o Reihlin, care a introdus cărţile lui împreună cu Talmudul, Zoharul şi lucrările lui Rachel şi ale învăţatului rabin Kimhi în lista operelor evreieşti „folositoare pentru ştiinţă şi neconţinând erezii”. În mod aprobativ o apreciază şi cunoscutul cardinal Nicolai Kuzanski, care deseori se referă la „teologia” liberă a savanţilor evrei Gabirol, Ezdra şi mai cu seamă a lui Maimonid. Sub influenţa acestor „teologi”, respectivul cardinal „creştin” a ajuns la concluzia posibilităţii creării unei „religii comune, care ar reuni şi pe creştini, şi pe mahomedani, şi pe păgâni, şi pe evrei, în baza unui anume minim comun”.

După cum se ştie, ideea expusă aparţine francmasoneriei şi este una din principalele ei sarcini, de a cărei realizare se ocupă mişcarea ecumenică. Oare se poate ca creştinismul să apeleze pentru explicarea pasajelor dificile din Sfânta Scriptură la tâlcuitorii evrei, ştiind că anume ei sunt cei care au pregătit ecumenismul masonic de astăzi ?

Sfânta Biserică Ortodoxă a încurajat mereu citirea Vechiului şi Noului Testament, dar n-a îngăduit fiilor săi să le răstălmăcească fiecare „în felul său”, aşa cum o fac protestanţii. Biserica acordă dreptul de a interpreta Sfânta Scriptură doar Sfinţilor Părinţi şi învăţătorilor bisericeşti, socotind că „este cu neputinţă ca toţi să pătrundă ceea ce Duhul Sfânt descoperă doar celor desăvârşiţi în înţelepciune şi sfinţenie. Această condiţie a Bisericii este fixată în canonul 19 al Sinodului VI Ecumenic, care impune ca o obligaţie a întâistătătorilor Bisericii „să înveţe clerul şi poporul principiile cucerniciei, nedepăşind totodată cadrul limitelor odată fixate şi al tradiţiilor Părinţilor purtători de Dumnezeu ... lămurind Scriptura nu altfel decât aşa cum au expus-o luminătorii şi învăţătorii Bisericii în creaţiile lor ..., pentru a nu se abate de la sensul lor”.

Cât priveşte însă noua traducere ecumenică a Bibliei cu „sprijinul” evreilor, nu-i greu să ne dăm seama că prin mijlocirea textului masoretic al Vechiului Testament a fost făcută o tentativă nelegiuită de a lipsi de sens Noul Testament, separând proorociile mesianice de împlinirea lor nou-testamentară în Persoana Dumnezeului-Om, Domnul nostru Iisus Hristos.

Francmasoneria a încercat demult să submineze Ortodoxia în Rusia prin instituirea la începutul secolului al XIX-lea a unor „Societăţi biblice” după exemplul celor britanice în care, sub pretextul traducerii şi răspândirii Bibliei în limbile moderne, se vehicula ideea că Vechiul Testament trebuie tradus din textul evreiesc (masoretic). Aceeaşi idee era propagată şi în „Societatea Biblică din Rusia”, în care, laolaltă cu puţinii membri ortodocşi, activau catolici, luterani, anglicani, metodişti etc, sub preşedinţia cneazului Goliţîn, ober-procuror şi cunoscut mason. În raportul anual al „Societăţii Biblice Ruse” pentru 1918 citim, între altele: „Alianţa cerească dintre credinţă şi dragoste, instituită de către societăţile biblice în marea familie creştină, deschide o epocă în care va fi un singur păstor şi o singură turmă (!), adică în care va exista o singură religie creştină divină în toate confesiunile creştine”. Şi nici un cuvânt despre credinţa ortodoxă a poporului rus !

Membrii Societăţii Biblice Britanice încă de pe atunci îşi imaginau această religie „creştină” generală drept una pur protestantă. După apariţia cărţilor Sfintei Scripturi în limba rusă, Richard Watson – şeful metodiştilor din Anglia, şi-a exprimat speranţa că aceasta va conduce Biserica Rusă spre protestantism şi, respectiv, spre „fericire şi binecuvântare”. „Astăzi putem nădăjdui, spunea el, că în curând Biserica Ortodoxă se va bucura de aceleaşi avantaje ... Libera propovăduire a adevărului, dezvăluind Bisericii Ortodoxe propriile ei rătăciri, va însufleţi credinţa şi va păstra alianţa creştinilor” ...

Astăzi francmasoneria îşi duce la îndeplinire ţelul său principal prin ecumenism, şi o face cu destul succes. În timpul ultimei, a VI-a Adunări Generale a C.E.B. de la Vancouver (1983) s-a ajuns până acolo că Doroteea Zëlle din RFG a lansat către participanţii la Adunare apelul de a alcătui „alte evanghelii”, întrucât, chipurile, „evangheliile vechi nu mai corespund exigenţelor actuale” !

Cu îndrăzneală neobrăzată este tratată şi Revelaţia dumnezeiască, din care până acum credincioşii îşi dobândeau cunoştinţele despre Dumnezeu, iar astăzi celor ce s-au lepădat de adevărata credinţă ecumeniştii le propun să alcătuiască „alte evanghelii”, pentru a introduce în ele propriile rătăciri şi a-şi argumenta, prin „scripturi” false, alcătuite după bunul lor plac, propriile născociri profanatoare.

Urmărind îngrozitoarele abateri de la adevăr (II Tesaloniceni 2, 3), care se promovează deja făţiş în domeniul inviolabil al înseşi Revelaţiei dumnezeieşti, ne amintim cuvintele sinistre, pe care le-a auzit o cunoscută a noastră (ortodoxă rusă) în anii 1950, în Belgia, de la un influent ecumenist occidental: „Către sfârşitul secolului XX, creştinii vor citi de acum o nouă Biblie” !

 

Prin urmare, un creştin ortodox nu poate fi ecumenist, fiindcă:

1) ecumenismul propovăduieşte „dragostea şi îngăduinţa” faţă de erezii;

2) subminează adevărul şi dragostea întru Hristos;

3) prin mijlocirea traducerilor ecumenice ale Bibliei distruge credinţa în Hristos;

4) nivelează creştinismul cu alte religii, conducând astfel la ecumenism inter-confesional !

 

* Această carte a fost tipărită în 2 ediţii (1997 şi 2008) cu binecuvântarea Î.P.S. Vlasie, Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Toate drepturile asupra acestei cărţi aparţin Editurii Adormirea Maicii Domnului. Nici o parte din acest volum nu poate fi publicată fără permisiunea scrisă a editurii.

Notele care sunt notate N.r. aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.