----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 96 vizitatori și nici un membru online

Mărturii inedite despre Sfântul Ioan de Kronstadt (II)

W.J. Birkbeck

 

Partea I

Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt inedite fiindcă sunt mărturii ale neortodocşilor despre cum l-au văzut ei pe Sfântul Ioan de Kronstadt şi, odată cu el, credinţa ortodoxă trăită. Unele observaţii vădesc neînţelegerea şi chiar necunoaşterea creştinismului autentic, a adevăratei moşteniri lăsate nouă de Mântuitorul nostru şi Apostolii Săi. Altele vorbesc despre confundarea unor noţiuni cu altele, confuzii cauzate de cele mai multe ori de lipsa unei înţelegeri profunde şi reale a cuvintelor şi faptelor sfântului.

A fost Sfântul Ioan ecumenist ? Îi simpatiza pe anglicani şi credea că ar fi posibilă o unire între Ortodoxie şi anglicanism ? Orice creştin autentic doreşte să-i vadă pe toţi creştinii din lume uniţi într-o singură Biserică, cea adevărată; ca să fie una, precum noi una suntem (Ioan 17, 22). Orice creştin autentic este ecumenist în sensul real al cuvântului.

Sfântul Ioan nu făcea excepţie; şi el dorea unirea tuturor creştinilor şi nădăjduia mai întâi că vor exista relaţii de amiciţie, ca mai apoi cei care-L iubesc cu adevărat pe Hristos dintre heterodocşi să se întoarcă în sânul Bisericii Ortodoxe. Manifestările sale de prietenie faţă de anglicani sunt, prin urmare, fireşti. În plus, vremurile pe care le trăia el erau în mod special străbătute de un sentiment pe care-l încerca lumea creştină, că a venit vremea împăcării. Aceste lucruri le putem surprinde şi în scrierile arhiepiscopului Ilarion Troiţki (1886-1929), contemporan cu el, mai cu seamă în scrisoarea lui către Robert Gardiner, Unitatea Bisericii şi Conferinţa Mondială a Comunităţilor Creştine. din 1916, ca şi în Scrisoarea pastorală a Episcopului Rafail [Hawaweeny] de Brooklyn (1860-1915) din 1912. Dar în ultimele două întâlnim deja poziţia ortodoxă manifestă faţă de heterodocşii care nu dădeau semne că ar dori cu adevărat să se întoarcă la Biserica Sobornicească, ci doar să-i amăgească pe ierarhii ei că ei înşişi ar fi dreptcredincioşi ...

 

* * *

 

W.J. Birkbeck a fost o punte vie între Ortodoxie şi anglicanism la începutul secolului trecut. Englez fiind, el s-a îndrăgostit de Rusia şi a petrecut foarte multă vreme acolo, dezvoltând relaţii cu aproape toate persoanele însemnate din Biserica Ortodoxă Rusă. El a vizitat mânăstiri şi biserici săteşti, stareţi, episcopi, pe ţarul Nicolae al II-lea însuşi. Era convins că Ortodoxia şi anglicanismul ar trebui să se unească, şi această convingere se baza pe dragostea sa profundă pentru Ortodoxie. Dacă ar fi trăit în vremurile moderne, pur şi simplu el s-ar fi convertit. Dar în zilele îmbătătoare ale sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, dacă erai un anglican care iubea Ortodoxia, nu te-ai fi convertit; ai fi încercat să înfăptuieşti unirea.

Birkbeck a fost foarte prolific, scriind articole pro-Rusia şi pro-ortodoxe pentru ziarele englezeşti, ţinând conferinţe despre Ortodoxie şi întreţinând o corespondenţă care uluieşte dar care era firească pentru o persoană educată din vremea sa. Şi el a scris foarte puţine care să nu fie legate de Ortodoxie. În această cantitate vastă de scrieri, există câteva relatări fascinante despre 050. Marturii inedite despre Sf Ioan de Kronstadt IISfântul Ioan de Kronstadt, cel mai faimos preot ortodox din lume.

Prima întâlnire a lui Birkbeck cu Sfântul Ioan a avut loc în 1889. El o istoriseşte într-o scrisoare datată 9 august 1889:

 

Sfântul Ioan de Kronstadt în 1894

 

,,Vezi dumneata, noi am ajuns la Marea Albă în cele din urmă, cu toate că este foarte ascunsă vederii în josul râului două sau trei mile. … Închipuieşte-ţi cât de norocoşi ! Există un anume părinte Ioan la Kronstadt, pe care am dorit în mod special să-l văd, dar am auzit că nu era acasă. Ieri dimineaţă la Poveneţ cine a apărut pe vapor în drumul său de întoarcere la Sankt Petersburg decât chiar acest părinte Ioan. Cu siguranţă el m-a impresionat foarte tare. Are cel mai minunat chip pe care ţi l-ai putea imagina şi, deşi nu există nici o făţărnicie în el – fiindcă el râde şi vorbeşte în mod firesc ca oricine altcineva –, ai sentimentul că el ar fi o persoană întrucâtva diferită de oricine altcineva pe care ai întâlnit vreodată. Nu pot să înţeleg de ce, dar aşa este.

El este un simplu preot de parohie, dar oamenii au o evlavie extraordinară faţă de el şi spun că săvârşeşte minuni, deşi părintele Ioan tăgăduieşte aceasta, şi spune că doar credinţa lor îi tămăduieşte. Nu am reuşit să port o discuţie foarte lungă cu el, deoarece curând s-a aflat în oraş că era acolo, şi locul a fost complet înconjurat de oameni sărmani care au venit să-i ceară să se roage pentru un lucru sau altul pentru ei, sau să-i ceară sfatul”.

(Viaţa şi scrisorile lui W.J. Birkbeck, p. 32-33)

 

În 1897, arhiepiscopul de York a vizitat Rusia, şi Birkbeck a fost practic ghidul său. Această vizită a inclus următoarea întâlnire cu Sfântul Ioan:

,,Cea mai mare parte a zilei de vineri a fost ocupată cu luarea de rămas bun înainte de plecarea noastră la Moscova. Dar încă un episod al vizitei arhiepiscopului la Sankt Petersburg rămâne să fie relatat – anume, o vizită făcută lui de binecunoscutul preot părintele Ioan de Kronstadt, a cărui reputaţie de viaţă sfântă şi influenţă extraordinară pentru bine în toate părţile Rusiei a ajuns deja în această ţară, unde cartea sa Viaţa mea în Hristos a fost publicată de curând într-o traducere excelentă a domnului Gulaev, precedată de o scrisoare cu dedicaţie pentru graţiosul nostru suveran.

La întoarcerea dintr-o vizită la galeria de artă Hermitage, noi am găsit o telegramă care spunea că părintele Ioan ne va vizita în cursul după-amiezei, şi, după grupurile de lucrători de la hotel care deja îl aşteptau pe holurile din apropierea camerelor noastre, era evident că ştirile despre plănuita sa vizită erau mai mult sau mai puţin proprietate publică.

În cele din urmă am auzit un fel de năvală pe hol, şi unul dintre slujitori s-a uitat în grabă în salonul nostru şi ne-a spus că părintele Ioan a venit. Am ieşit în hol şi l-am întâmpinat pe cinstitul preot, faţa sa era liniştită ca de obicei şi luminată de zâmbete în timp ce-şi făcea drum cu greutate prin mulţimile de lucrători la hotel care se înghesuiau în jurul lui pentru a-i săruta mâna sau a primi binecuvântarea sa. În Rusia, influenţa sa se întinde mult în afara populaţiei ortodoxe, şi eu am observat că nu numai câţiva dintre slujitorii germani luterani de la hotel se înghesuiau în jurul lui, ci chiar doi dintre ospătarii tătari mahomedani de la restaurant au cerut şi au primit binecuvântarea sa.

Părintele Ioan a stat cu noi mai mult de o oră, şi el şi arhiepiscopul au purtat o discuţie interesantă şi remarcabilă despre condiţia religioasă a săracilor din Anglia şi respectiv Rusia, şi mai ales din marile oraşe, fenomen în care fiecare dintre ei avea o experienţă atât de mare. Plecarea sa a fost însoţită de o demonstraţie similară celei care avusese loc la sosirea sa, şi cu mare dificultate el şi-a croit drum până la lift, doar pentru a se întâlni cu o mulţime şi mai densă de oameni în stradă în timp ce se străduia să-şi facă drum de la hotel către trăsura lui”.

(Athelstan Riley, ed., Birkbeck şi Biserica Rusă, 1917, p. 123-124)

 

În 1903, binecunoscutul episcop episcopalian Charles Grafton a vizitat Rusia. El a făcut aceasta încurajat de prietenul său, patriarhul Tihon, care era la acea vreme episcopul rus din America de Nord. Ca în cazul arhiepiscopului de York, Birkbeck a fost însoţitorul lui Grafton. Şi din nou, ei l-au întâlnit pe Sfântul Ioan de Kronstadt. Iată descrierea lui Birkbeck într-o scrisoare către lordul Halifax, datată 30 septembrie 1903:

,,Luni după-amiază, noi am primit o vizită lungă a părintelui Ioan de Kronstadt. El şi episcopul s-au înţeles minunat unul cu altul şi au discutat foarte mult despre unire. Am descoperit că amândoi aveau 73 de ani şi că amândoi au fost hirotoniţi în 1855 ! I-am spus părintelui Ioan că nu arăta deloc mai bătrân ca atunci când l-am întâlnit pentru prima oară, în urmă cu 14 ani, în nordul Lacului Onega. El a spus: ‘Vedeţi dumneavoastră, eu săvârşesc liturghia în fiecare zi, şi aceasta îmi reînnoieşte viaţa’. Atunci eu i-am spus că episcopul făcea la fel, şi noi i-am arătat micul său altar portabil şi i-am spus că episcopul slujise în fiecare zi la bordul vaporului cu care venisem din America, ca şi aici. Atunci el a îngenuncheat, a desfăcut antimisul şi a sărutat locul unde stau sfintele vase şi apoi imaginea răstignirii de dedesubt şi s-a rugat acolo. Totul a fost minunat.

În momentul plecării sale, toţi lucrătorii de la hotel s-au adunat în hol şi pe casa scării şi oamenii de afară au invadat locul, iar o mare mulţime era pe străzi. Am coborât cu el şi am auzit o sărmană fată venind şi spunându-i că sora ei era foarte, foarte bolnavă şi i-a cerut să se roage pentru ea. ‘Care este numele ei ?’ a spus părintele Ioan. ‘Ana’, a spus fata. ‘Da, mă voi ruga’, a spus părintele Ioan şi şi-a pus mâinile în jurul capului ei. … La intrare se afla o bătrână hotărâtă să ajungă la el. Unul dintre portari a împins-o, şi ea s-a învârtit în jurul cupeului părintelui Ioan şi ca fulgerul a deschis uşa de pe cealaltă parte, şi când părintele Ioan a intrat în cupeu ea îngenunchea înăuntrul vehiculului cu capul pe podea.

Ieri am mers la Mânăstirea Ivanovski la Kapnofka şi am ajuns la 9 dimineaţa. Părintele Ioan slujea. Am mers în ‘altar’. Ca de obicei, el slujea cu mare libertate, dar extrem de evlavios. La cuvintele ‘Acesta este Trupul’, s-a întors către oameni care sunt bineînţeles de cealaltă parte a uşilor împărăteşti, ţinând mâna dreaptă în afară în timp ce spunea restul: şi la fel cu potirul. În timp ce se ruga pentru vii şi pentru morţi el ţinea marginea sfântului disc lipită de frunte, şi apoi îşi punea fruntea pe marginea exterioară a sfântului potir în timpul restului marii rugăciuni de sfinţire.

După aceea, noi am făcut cunoştinţă cu căpitanul Ţerviţki şi am băut ceaiul cu părintele Ioan. Ni s-au arătat dormitorul şi biroul lui, iar pe masa din biroul lui era jurnalul său, care se pare că este proprietate publică de vreme ce Ţerviţki ne-a citit o notă despre ziua de ieri care începea astfel: ,,’Îl binecuvântez pe Domnul’ pentru că mi-a îngăduit să-l vizitez pe episcopul american Grafton şi să vorbesc cu el despre rugăciunea pentru reunirea Bisericilor”.

Din nefericire, nota sa nu era terminată.

(Viaţa şi scrisorile lui W.J. Birkbeck, 1922, p. 248-249)