----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 54 vizitatori și nici un membru online

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXV)

 

Episodul anterior

 

160. ,,Oarecine avea un smochin în via lui sădit” (Luca 13, 6). Ce înseamnă că Domnul adeseori a introdus o pildă a smochinului în Evanghelia Sa (potrivit Matei 7, 16; Luca 6, 44) ? Căci tu ai în altă parte că la porunca Domnului toată verdeaţa acestui pom s-a veştejit pe când el era verde (potrivit Matei 21,19; Marcu 11, 13-14, 20). Astfel, tu recunoşti pe Ziditorul a toate, care poate porunci naturii, ca aceasta pe dată fie să se veştejească, fie să înflorească.

În alt loc, el menţionează că de la sensibilitatea acestui pom şi a frunzelor sale, se obişnuieşte a prevesti venirea verii într-un sens îndoit (potrivit Matei 24, 32; Marcu 13, 28), însemnând că slava deşartă a poporului evreu, care ei au pretins (că li se cuvine), s-a veştejit ca o floare la Venirea Domnului, fiindcă ei au rămas neroditori de fapte, şi că Ziua Judecăţii trebuie măsurată precum venirea verii, când roadele coapte ale întregului pământ vor fi strânse, de la plinătatea Bisericii în care şi evreii trebuie să creadă (potrivit Romani 11, 25-26).

161. Aşadar, aici, de asemenea, haideţi să căutăm vreo taină a unei înţelegeri mai profunde. Smochinul este în vie (potrivit Luca 13, 6), dar era via Domnului oştirilor, pe care El a dat-o spre jefuire neamurilor (potrivit Isaia 5, 7, 26). Astfel, Cel care a făcut ca via Sa să fie jefuită aici porunceşte de asemenea ca smochinul să fie tăiat (potrivit Luca 13, 7); aşadar comparaţia acelui pom cu sinagoga este potrivită, deoarece exact aşa cum acel pom, îmbelşugat în frunze pieritoare, a înşelat nădejdea Proprietarului, prin aşteptarea Lui zadarnică a unei râvne pentru recoltă (potrivit Isaia 34, 4), tot aşa în sinagogă, în timp ce învăţătorii, neroditori în fapte, dar mândri în cuvinte, ca un frunziş îmbelşugat, sporeşte umbra goală a Legii. Prin urmare nădejdea, încercată printr-o recoltă falsă, batjocoreşte rugăciunile unui popor credincios.

 

063. Talcuiri la Noul Testament LXV

Mântuitorul blestemând smochinul neroditor

Patriarhia Pec, secolul al XIV-lea

 

162. Aceasta este şi în natura pomului, cu atât mai mult tu crezi că asemănarea sinagogii este exprimată în această comparaţie. Într-adevăr, dacă tu cauţi cu sârguinţă, vei descoperi că obiceiul acestei naturi este diferit de obiceiul tuturor celorlalţi pomi. Deoarece alţi pomi poartă floare înainte de rod şi floarea ca mărturie arată roadele viitoare; dar acesta singur de la început arată rod în loc de flori. În alţi pomi, floarea este îndepărtată şi se ivesc fructele, dar în acesta fructele cad ca (alte) fructe să le poată lua locul.

Deci, întâi apar acele asemănări goale ale fructelor în loc de flori; astfel, cu obiceiul prematur al zămislirii, lucrurile care nu cunosc ordinea naturii nu pot păstra beneficiul naturii. Şi, într-adevăr, exact aşa cum mugurul obişnuieşte să iasă din scoarţă, aşa plesnesc toate roadele mici de acest fel. Despre ele, noi citim în Cântarea cântărilor: ,,Smochinul a scos mugurii săi” (Cântarea cântărilor 2, 13 – Sfântul Ambrozie foloseşte alt citat, mai potrivit: ,,Smochinul a scos smochinele verzi”).

Prin urmare, când toate celelalte tufişuri sunt albe la începutul primăverii, numai smochinul nu ştie să devină alb cu propriile flori, poate pentru că nu există nici un obicei sezonier în aceste fructe. Deoarece atunci când altele urmează, acestea sunt înlăturate ca şi cum ar degenera şi s-ar desprinde cu codiţa lor slabă uscată de către noile fructe pentru care seva este mai utilă. Dar unele, foarte rare, rămân şi nu cad, pe care această creştere le-a favorizat, astfel că ele se înfig cu un cârcel înmugurit scurt printre două rămurele, unde, acoperite cu o protecţie îndoită ca şi cum ar fi în sânul naturii mamă, prin încălzirea unei curgeri mai puternice de sevă, cresc. Acestea, încurajate de temperarea unui vânt mai blând, şi cele crescute pe deplin în vremuri mai aspre, când au lăsat deoparte duhul sălbatic al vigorii lor de mai înainte, sunt dezvăluite tuturor în măreţia şi darul maturităţii.

163. Priviţi acum la caracterul şi practicile religioase ale evreilor care, asemenea primelor roade ale sinagogii aproape sterpe, se grăbesc către distrugere imitând o smochină necoaptă, care cade, astfel încât ei sunt înlăturaţi de roade care vor supravieţui dincolo de epoca neamului nostru. Şi, într-adevăr, primul popor al sinagogii, ca şi cum ar fi slab cu o codiţă de fapte veştejite, nu a putut să bea din belşugul înţelepciunii fireşti; drept urmare, rodul a căzut ca fiind nefolositor, astfel încât, ca şi cum (ar fi) din aceiaşi cârcei ai pomului roditor, s-a ivit noul popor al Bisericii, din belşugul credinţei străvechi.

În consecinţă, poporul care era a încetat să fie, ca poporul care nu era să poată începe să fie. Fiindcă primul era cel al lui Israil. Cei cărora le-a dat naştere o ramură de o natură mai puternică, sub umbrele Legii şi Crucii (potrivit Evrei 10, 1), plini de tăria îndoită din sânul fiecăreia asemenea unei smochine coapte, au întrecut pe ceilalţi în darul celor mai minunate roade; lor le este spus: ,,Veţi şedea pre douăsprezece scaune, judecând pre cele douăsprezece seminţii ale lui Israil” (Matei 19, 28; Luca 22, 30).

164. Nici nu este bizar că Adam şi Eva, acei primi părinţi atât ai neamului cât şi ai greşelii noastre, care s-au acoperit cu frunzele acestui pom, au meritat să fie izgoniţi din rai, când, conştienţi de păcatul lor, s-au ferit de Domnul care umbla prin rai (potrivit Facerea 3, 7-8), pentru a arăta viitorul, că în vremurile de pe urmă la Venirea Domnului Mântuitorul, care a venit să-i cheme, poporul evreilor, cunoscând că ei au fost dezbrăcaţi de virtuţi prin ispita diavolului, şi temându-se de ruşinea făţişă a conştiinţei, despărţiţi de evlavie şi nedumeriţi de păcat, se vor îndepărta de Domnul, acoperiţi în ce priveşte faptele lor ruşinoase de vălurile cuvintelor mieroase ca de frunze.

165. Prin urmare, aceia care au smuls frunzele, nu rodul, din smochin, au fost alungaţi din Împărăţia cerului: ei au fost făcuţi ,,în suflet viu” (potrivit I Corinteni 15, 45). Un al doilea Adam a venit şi acum a căutat nu frunzele, ci roadele, deoarece El a fost făcut ,,în duh de viaţă făcător” (potrivit I Corinteni 15, 45). Astfel în Duhul rodul virtuţii este dobândit şi Domnul este slăvit. Aşadar Domnul a pus întrebarea nu pentru că El nu ştia că smochinul nu avea rod, ci pentru a arăta într-o pildă că sinagoga trebuia deja să aibă rod.

Apoi, în ceea ce urmează, El învaţă că Cel care a venit timp de 3 ani nu a venit înainte de vreme; căci tu ai: ,,Iată, trei ani sunt de când vin căutând roadă în smochinul acesta, şi nu aflu, taie-l pre el; pentru ce şi pământul împresoară în zadar ?” (Luca 13, 7).

166. El a venit la Avraam, El a venit la Moisi, El a venit la Maria, adică El a venit în semnul tăierii împrejur, El a venit în Lege, El a venit în trup. Recunoaştem venirea Lui din minunile Sale: în primul rând, curăţirea; în al doilea rând, sfinţirea; în al treilea rând, îndreptarea. Tăierea împrejur curăţea, Legea sfinţea, harul îndrepta: una în toţi şi toţi una (potrivit Ioan 17, 21). Fiindcă nimeni nu putea fi curăţit, decât acela care se temea de Domnul; nimeni nu se învredniceşte să primească Legea, decât acela care este curăţit de păcat; nimeni nu dobândeşte harul, decât dacă el a cunoscut Legea.

Aşadar, poporul evreilor nu putea nici să fie curăţit, pentru că ei au avut tăierea împrejur a trupului, dar nu a sufletului; nici sfinţit, fiindcă cei care le-au urmărit mai degrabă pe cele trupeşti decât pe cele duhovniceşti erau necunoscători ai virtuţii Legii – căci ,,legea duhovnicească este” (Romani 7, 14) –; nici îndreptat deoarece ei nu s-au pocăit de fărădelegile lor şi prin urmare nu au cunoscut harul.

167. Astfel, în mod potrivit nu este găsit nici un rod în sinagogă şi de aceea se porunceşte să fie tăiată (potrivit Luca 13, 7). Dar un bun gospodar şi, poate, cel care este temelia Bisericii (potrivit I Corinteni 3, 11), prevăzând că altul trebuie trimis la neamuri, decât cel care este trimis la cei care sunt din tăierea împrejur (potrivit Faptele Apostolilor 11, 2), intervine evlavios, ca nu cumva să fie tăiat, având încredere în chemarea sa că poporul evreilor poate fi de asemenea mântuit prin Biserică şi prin urmare spune: ,,Lasă-l pre el şi într-acest an, până îl voiu săpa împrejur şi voiu pune gunoi” (Luca 13, 8).

168. Cât de repede a recunoscut el rigiditatea şi mândria evreilor ca pricini ale nerodirii ! Astfel, cel care ştie cum să descopere păcatele ştie cum să le îndrepte. El făgăduieşte că rigiditatea inimilor lor va fi săpată cu săpăligile apostolilor, astfel încât învăţătura lor, ascuţită de amândouă părţile (potrivit Evrei 4, 12), să poată întoarce (brazda) nesimţirii minţii lor, întunecată de lipsa îndelungată a cultivării, şi despicând inimile lor, să poată deştepta înţelegerea lor deja atentă cu insuflarea cerească, ca nu cumva mulţimea pământului să copleşească şi să acopere rădăcina înţelepciunii.

El spune de asemenea că trebuie pus un coş cu gunoi. Mare este cu adevărat puterea gunoiului, care este atât de puternic încât face pe cel pustiu fertil, pe cel veştejit verde, şi pe cel sterp roditor. Iov şedea pe gunoi când a fost ispitit şi nu a putut fi biruit (potrivit Iov 2, 8), şi Pavel socoteşte toate gunoi ca să-L poată câştiga pe Hristos (potrivit Filipeni 3, 8). Apoi, de vreme ce Iov pierduse totul mai înainte, după ce a şezut pe gunoi el nu mai avea nimic pe care diavolul să-l poată lua de la el. Aşadar bun este pământul care este săpat şi bun este gunoiul care este pus (potrivit Luca 13, 8). Deci, Domnul ,,scoală de la pământ pre cel sărac, şi din gunoi ridică pre cel mişel” (Psalmi 112, 6).

169. Astfel, prin exersarea înţelegerii duhovniceşti şi a înclinaţiei smereniei, gospodarul bun crede că până şi evreii vor fi roditori pentru Evanghelia lui Hristos. Deoarece el a amintit că Domnul a grăit prin Agheu (potrivit Esdra şi Neemia 5, 1; Agheu 1, 1), când a spus despre ziua a 24-a a lunii a noua, din acea zi în care a fost întemeiat Templul Atotputernicului Domn: ,,Via şi smochinul şi rodiul, şi lemnele măslinului, care nu aduc roadă, din ziua aceasta le voiu binecuvânta” (Agheu 2, 19-20).

Prin aceasta este dezvăluit că Sfântul Templu al lui Dumnezeu, care este Biserica, va fi întemeiat chiar la sfârşitul anului ce apune, adică, la apusul epocii muribunde; prin Harul său, prin sfinţirea în botez, popoarele evreilor şi neamurilor ar putea deţine rodul propriilor merite.

170. Astfel, prin firea pomului asemănarea sinagogii este arătată ca roditoare cu cea de-a doua creştere – fiindcă noi suntem seminţele părinţilor noştri –, şi evreii sunt pe drept comparaţi cu smochinele necoapte ce cad, deoarece cu inimile îngroşate (potrivit Matei 13, 15) şi tari de cerbice (potrivit Ieşirea 32, 9 – verset existent doar în textul masoretic), ei nu-şi pot împlini continuitatea. Dacă ei ar urma să moară şi, ca să spunem aşa, să piară pentru această lume, astfel încât să se nască din nou către omul lăuntric prin darul botezului, ei ar fi cu siguranţă roditori. Dar necredinţa oamenilor îndărătnici a făcut sinagoga zadarnică, şi, de aceea, este poruncit să fie tăiată ca stearpă.

171. Cred că toţi, şi mai cu seamă noi, ar trebui să luăm aminte la acest cuvânt despre evrei, ca nu cumva lipsiţi de merite, să punem stăpânire pe locul fertil al Bisericii; noi, îngrădiţi în pântecele unic al Mamei noastre Biserica, asemenea rodiilor, ar trebui să purtăm roadele binecuvântării înlăuntru, roadele smereniei, roadele căsătoriei, roadele milosteniei şi dragostei reciproce, ca nu cumva să le rănească o adiere de vânt, ca nu cumva să le bată grindina, ca nu cumva să le ardă fierbinţeala poftei, ca nu cumva să le zdrobească o ploaie torenţială.

172. Însă, unii privesc smochinul nu ca pe o alegorie a sinagogii, ci ca pe o imagine a invidiei şi răutăţii. Încă acestea nu diferă decât dacă ei aleg vlăstarul datorită înfăţişării lui, dar spun că se păzesc de aceasta deoarece Domnul spune smochinului: ,,De acum să nu se mai facă din tine rod în veci” (Matei 21, 19), când, într-adevăr, noi ştim că foarte mulţi dintre evrei au crezut şi vor crede. Dar cel care crede nu mai este rodul sinagogii, ci al Bisericii, şi cel care este născut din nou în Biserică nu este născut în sinagogă. Deoarece exact aşa cum există aceia care ,,dintru noi au ieşit, ci nu erau dintru noi; că de ar fi fost dintru noi, ar fi rămas cu noi” (I Ioan 2, 19), aşa noi spunem despre aceia care cred dintre evrei, că dacă ei ar fi fost ai sinagogii, ar fi rămas în sinagogă, dar au plecat din sinagogă ca să se poată crede despre ei că nu au fost ai sinagogii. Deci, el (acel gospodar bun) va interveni altfel din cauza răutăţii şi spune că smochinul ar trebui îngrijit astfel încât să poarte rod, de vreme ce Domnul a venit să îndepărteze seminţele răutăţii (potrivit I Ioan 3, 5).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei