----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe (XII)

 

Episoadele anterioare

 

Declaraţii publice ale prelaţilor catolici

În ultimii ani, până şi prelaţii catolici au început să facă declaraţii publice în sprijinul homosexualilor, al acceptării lor în Biserica Catolică fără renunţarea la păcat şi chiar a acceptării căsătoriei homosexuale în Biserica Catolică. Se remarcă cum aceşti prelaţi, mai tineri sau mai vârstnici, aflaţi mai sus sau mai jos în ierarhia catolică, din Europa sau de pe alte continente, au o mentalitate care nu mai este conformă cu învăţătura şi morala creştină, fiind pervertită de amestecul cu lumea şi propaganda asurzitoare şi neîncetată care i se face astăzi păcatului şi este îndreptată împotriva virtuţii. Unii se exprimă mai direct şi mai vehement, alţii sunt mai reţinuţi în afirmaţii, dar una peste alta ei alcătuiesc un cor care repetă papagaliceşte sau ca hipnotizaţi ‘mantrele’ lobby-ului homosexual. Să le dăm cuvântul, să le auzim pledoariile în favoarea păcatului.

 

* * *

 

Cardinalul Reinhard Marx

Pe 23 iunie 2016, cotidianul irlandez Irish Times publica cuvintele cardinalului Reinhard Marx[1], arhiepiscop de Munchen şi Freising, conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Germania şi membru în Consiliul de 9 cardinali aleşi de Papa Francisc pentru a-l sfătui. ,,Istoria homosexualilor din societăţile noastre este foarte proastă deoarece noi am făcut multe pentru a-i marginaliza”, a spus el, adăugând că şi Biserica şi societatea ,,trebuie să spună ‘iertare, iertare’”. El a mai spus că până ,,foarte recent”, Biserica Catolică a fost ,,extrem de negativă faţă de homosexuali”, numind această atitudine ,,un scandal şi un lucru teribil”.

Vorbind despre cuplurile homosexuale, el afirma: ,,Trebuie să respectăm deciziile oamenilor. De asemenea, ceea ce am spus şi la primul Sinod despre Familie – unii au fost şocaţi, dar eu cred că este normal –, nu poţi să spui că o relaţie între doi bărbaţi credincioşi este nimic, că nu are nici o valoare”. Statul ,,trebuie să reglementeze aceste parteneriate şi să le pună într-o poziţie corectă, şi noi ca Biserică nu putem să fim împotriva lor”.

Pe 30 iunie 2017, Parlamentul german a votat cu 393-226 în favoarea legalizării căsătoriei homosexuale. În acest context, cardinalul Marx a acordat un interviu cotidianului Augsburger Allgemeine, în care susţine învăţătura Bisericii Catolice despre căsătorie, dar critică Biserica pentru că nu a luptat pentru drepturile homosexualilor în Germania: ,,Biserica nu a fost tocmai un pionier în ce priveşte drepturile homosexualilor. Trebuie să ne exprimăm regretul că nu am făcut nimic pentru a ne opune ca homosexualii să fie persecutaţi. Legea germană împotriva homosexualităţii nu a fost anulată până în 1994, iar noi, ca Biserică, nu ne-am preocupat de acest lucru”.

După votarea legii, cardinalul a mai declarat că ,,noua lege nu este o înfrângere pentru Biserică, deoarece căsătoria şi familia sunt chestiuni care se extind în afara Bisericii. Poziţia creştină este un lucru. Alt lucru este să te întrebi dacă poţi face din toate conceptele creştine morale legi ale statului”. Jurnalistul care îi lua interviu a replicat că Biserica şi-a pierdut influenţa, la care prelatul i-a răspuns: ,,Din nou, noi nu vrem pur şi simplu să introducem opiniile noastre în legi şi astfel să măsurăm influenţa Bisericii. Într-o societate seculară, statul trebuie să alcătuiască legi valabile pentru toţi”.

Chiar înainte de Sinodul pentru Familie din 2015, episcopii germani – dintre care mulţi sunt extrem de modernişti – au publicat un eseu teologic pe site-ul Conferinţei în care justificau căsătoria homosexuală.

Cardinalul Reinhard Marx nu s-a oprit aici cu declaraţiile, ci devine tot mai îndrăzneţ, ca toţi colegii săi întru modernism şi întru păcat. În ianuarie 2018, cardinalul, care este un susţinător fervent al tizului său de tristă pomenire, Karl Marx, şi al comunismului, a acordat un interviu ziarului german Herder Korrespondenz în care a propus ca Biserica Catolică ,,să-şi regândească învăţătura despre moralitatea sexuală” şi a pledat împotriva ,,rigorismului orb”. Pentru el, este ,,dificil a spune din afară dacă o persoană se află într-o stare de păcat mortal”. Cu alte cuvinte, el neagă Legea lui Dumnezeu şi învăţătura creştină care au criterii limpezi privind păcatul. Reinhard Marx a aplicat această afirmaţie nu numai bărbaţilor şi femeilor aflaţi ,,în situaţii neregulate”[2], ci şi celor aflaţi într-o relaţie homosexuală.

Trebuie să existe ,,respect pentru o decizie făcută în libertate” şi pentru ,,conştiinţa” unei persoane, a afirmat prelatul. El a continuat spunând că trebuie să se ţină cont de ,,circumstanţele concrete”. Pentru a îndulci tonul grozăviilor debitate, el a adăugat că ,,trebuie să ascultăm de vocea Bisericii”.

 

Episcopul Franz-Josef Bode de Osnabruck

Aceeaşi poziţie o are vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor Germani, Episcopul Franz-Josef Bode de Osnabruck. Încă din 2015, acesta propunea ,,binecuvântări particulare” acordate de preoţi cuplurilor homosexuale. În urma interviului cardinalului Marx, episcopul Bode a acordat un interviu ziarului german regional Neue Osnabrucker. Declaraţiile sale au stârnit o discuţie aprinsă în Germania, reputaţi catolici conservatori exprimând proteste vehemente.

În cadrul interviului, episcopul a solicitat iniţierea unei dezbateri privind posibilitatea binecuvântării cuplurilor homosexuale. ,,Cred că trebuie să discutăm această chestiune mai amănunţit în Biserică”, spune el, adăugând că ,,nu ajută să păstrăm tăcerea” asupra problemei. Relatarea din ziar continuă: ,,Vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor Germani a propus să reflectăm la o binecuvântare (a unor asemenea cupluri homosexuale), care însă nu trebuie confundată cu o nuntă. Deşi ‘căsătoria pentru toţi’ este diferită de înţelegerea căsătoriei în Biserică, ea este, la urma urmei, o realitate politică”.

Referindu-se la cuplurile homosexuale, episcopul Bode întreabă: ,,Cum le facem dreptate ?” şi ,,Cum le însoţim pastoral şi liturgic ?” Şi continuă: ,,Trebuie să reflectăm asupra chestiunii cum să evaluăm în mod diferenţiat o relaţie între două persoane homosexuale. Nu sunt atâtea lucruri pozitive şi bune şi drepte încât să trebuiască să fim mai drepţi ?”

 

Cardinalul Walter Kasper

O poziţie asemănătoare are alt cardinal german de frunte, Walter Kasper, fostul conducător al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Ideile sale par să fie principala sursă de inspiraţie pentru învăţătura Papei Francisc din exhortaţia apostolică Amoris Laetitia privind acordarea de împărtăşanie persoanelor divorţate şi recăsătorite, ca şi homosexualilor care au o uniune civilă sau căsătorie. Documentul a creat foarte multă confuzie şi discordie în lumea catolică; prelaţi şi teologi catolici renumiţi au combătut ideile papale, au ţinut conferinţe şi au cerut oficial retragerea documentului. Subiectul controversat a născut încă un conflict între tabăra tradiţionalistă şi cea modernistă din Biserica Catolică.

În martie 2018, cardinalul Kasper a publicat o broşură în limbile germană şi italiană în apărarea documentului papal, intitulată Mesajul Amoris Laetitia: o discuţie frăţească. În aceasta, el notează: ,,Papa nu lasă loc de îndoială cu privire la faptul că uniunile civile, căsătoriile civile, o a doua căsătorie după divorţ şi uniunile dintre persoane homosexuale nu corespund cu concepţia creştină despre căsătorie”. Însă continuă: ,,Unii dintre aceşti parteneri pot realiza într-un mod parţial şi analog unele elemente din căsătoria creştină”. El compară asemenea relaţii cu relaţia dintre Biserica Catolică şi grupurile creştine non-catolice, despre care Conciliul Vatican II a afirmat oficial că conţin ,,elemente de sfinţenie şi adevăr” ale Bisericii adevărate: ,,Aşa cum în afara Bisericii Catolice există elemente ale adevăratei Biserici, în uniunile menţionate mai sus pot exista elemente dintr-o căsătorie creştină, deşi ele nu împlinesc pe deplin sau nu împlinesc încă pe deplin idealul” de căsătorie, scrie Walter Kasper.

În 2015, cardinalul Kasper a susţinut public înfiinţarea instituţiei căsătoriei homosexuale în Irlanda. Atunci el declara: ,,Un stat democratic are datoria de a respecta voinţa poporului; şi pare limpede că dacă majoritatea poporului vrea astfel de uniuni homosexuale, statul are datoria de a recunoaşte astfel de drepturi”. Iar după ce statul prevede posibilitatea încheierii unor astfel de uniuni, legiferându-le, ne putem aştepta ca astfel de cardinali să spună: iată că poporul vrea, statul recunoaşte, iar noi, în calitate de creştini, suntem datori să fim toleranţi şi să ne iubim aproapele recunoscându-i dreptul de a păcătui şi chiar primindu-l în Biserică fără a-i cere să se pocăiască pentru păcat. Ba mai mult, vor spune: iată un bun catolic !

 

Cardinalul Christoph Schonborn

În Austria vecină conduce cardinalul Christoph Schonborn, alt modernist favorit al papei. În toamna anului 2016, într-un buletin parohial al catedralei arhiepiscopale din Viena, a fost prezentat un cuplu homosexual împreună cu fiul său adoptiv ca o formă alternativă de familie. Ştirea, relatată iniţial pe 30 septembrie 2016 de agenţia germană de ştiri Kath.net, i-a îngrijorat pe catolici mai ales deoarece cardinalul Schonborn a fost numit de papă interpret cu autoritate al documentului Amoris Laetitia.074. Homosexualitatea a ajuns la portile BO XII 1

Astfel, în buletin apare un articol intitulat ,,Noi suntem familie”, semnat de unul din cei doi ‘taţi’, Georg Urbanitsch, fost prezentator la un canal tv public din Austria. Din 2012, Urbanitsch are o uniune civilă cu proprietarul unui restaurant vienez, Bernd Schlachter, iar în 2014, ei au adoptat un băiat sud-african (foto). Acesta a fost botezat în catedrala din Viena.

Mai mult, buletinul de toamnă este dedicat în mare parte exhortaţiei papale Amoris Laetitia, materialul purtând titlul ,,A creşte în dragoste”. Sunt prezentate mai multe articole în care diferiţi autori explică poziţia lor faţă de parteneriate, căsătorii, familie, unul dintre aceste articole fiind scris de cuplul homosexual.

De-a lungul timpului, prelatul austriac a dat mai multe declaraţii pro-homosexuale, a susţinut homosexuali în conflictele apărute în parohii, şi participă la evenimente mondene care promovează stilul de viaţă homosexual. Cel mai recent, în aprilie 2018, cardinalul a participat la un concert de caritate intitulat ,,Celebrarea panglicii roşii” organizat de fundaţia Balul Vieţii la prestigiosul Burgtheater din capitala austriacă. Fundaţia strânge milioane de dolari pentru organizaţiile de caritate care luptă împotriva SIDA, dar evenimentele sale mondene devin tot mai pornografice şi groaznice. Evenimentul 074. Homosexualitatea a ajuns la portile BO XII 2principal este o gală de deschidere la care participă celebrităţi internaţionale care se întrec în costume care mai de care mai obscene sau încearcă să şocheze prin lipsa de îmbrăcăminte. Posterul din 2015 al evenimentului a înfăţişat un transsexual dezbrăcat.

 

Cardinalul Christoph Schonborn la evenimentul organizat de Balul Vieţii; se remarcă panglica roşie de la piept şi faptul că şi-a ascuns crucea pectorală în buzunar. Pe cine deranja acolo dacă prelatul şi-ar fi expus crucea ?

 

După eveniment, el a declarat pentru Austrian Press Agency că nu este preocupat ce poziţie are el şi Biserica Catolică despre homosexualitate, ci despre ,,umanitatea noastră comună”: ,,Eu nu sunt Biserica Catolică şi Gery Keszler (fondatorul fundaţiei) nu este Balul Vieţii. În primul rând noi suntem oameni. ... Am spus pe scenă că eu eram probabil singura persoană din Burgtheater (din acea seară) care are prejudecăţi. Am într-adevăr prejudecăţi, dar ele s-au împrăştiat” …

 

* * *

 

Alături de cei de mai sus se află o întreagă pleiadă de prelaţi catolici care au început să se exprime tot mai deschis în favoarea homosexualităţii şi a integrării credincioşilor LGBT în Biserica Catolică.

În octombrie 2016, a apărut în librăriile belgiene cartea Aş putea ? Mulţumesc. Mă iertaţi – Dialoguri deschise despre relaţii, căsătorie şi familie, în care au fost tipărite conversaţiile Episcopului Johan Bonny de Antwerp cu teologul belgian Roger Burgraeve care susţine recunoaşterea uniunilor homosexuale. Jurnaliştii afirmă că declaraţiile prelatului belgian reprezintă una dintre poziţiile cele mai radicale exprimate în ultimii ani în numele ,,grijii pastorale” şi ,,milei”. El a sugerat ca cuplurile homosexuale, catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi şi cuplurile care trăiesc în concubinaj să primească un fel de binecuvântare a Bisericii ca parte a unei ,,diversităţi a ritualurilor”, care să recunoască ,,exclusivitatea şi stabilitatea” uniunilor lor. ,,Experimentul său de gândire” – cum îl numeşte presa belgiană – pare stânjenitor de apropiat de o propunere completă care ar avea nevoie doar de un pic de implementare pentru a deveni o practică comună în Biserica Catolică din Belgia.

,,Pot eu, ca episcop, să ofer un ritual care seamănă cu micul semn al crucii făcut de părinţi pe fruntea copiilor lor, credincioşilor care trăiesc împreună şi care îşi doresc unul altuia tot binele în lumina prezenţei lui Dumnezeu ? Semnul crucii nu este un sacrament, ci aparţine ordinului ‘semnelor şi gesturilor sfinte’. Nu putem noi, în Biserică, să creăm diferite nuanţe între ‘nimic’ pentru cuplurile necăsătorite şi ‘totul’ pentru căsătoria sacramentală, care recunoaşte clar ce este ‘deja’ acolo şi în acelaşi timp lasă să se vadă ce ‘nu este încă’ acolo ?” afirma el.

În aprilie 2017, Episcopul John Stowe de Lexington, Kentucky, a vorbit la simpozionul cu titlul ,,Dreptatea şi mila se vor săruta: catolici LGBT în epoca Papei Francisc” al grupului disident New Ways Ministry. El şi-a apărat decizia de a vorbi, afirmând: ,,Papa Francisc a semnalat că avem nevoie să mai privim o dată acele lucruri” şi ,,învăţătura Bisericii Catolice despre homosexualitate nu a fost abordarea lui Iisus [Hristos]” …074. Homosexualitatea a ajuns la portile BO XII 3

Tot în aprilie 2017, mai mulţi ierarhi catolici printre care cardinalul Kevin Farrell, conducătorul Dicasteriului pentru Viaţă şi Familie al Vaticanului, cardinalul Joseph Tobin de Newark, Episcopul Robert McElroy de San Diego, au elogiat o nouă carte despre cum ar trebui să arate relaţia Bisericii Catolice cu comunitatea LGBT, scrisă de părintele iezuit modernist James Martin. Cartea se intitulează Construind o punte: Cum Biserica Catolică şi comunitatea LGBT pot intra într-o relaţie de respect, compasiune şi sensibilitate (foto).

De asemenea, la liturghia din 30 iulie 2017, Episcopul Antonio Carlos Cruz Santos de Caico, Brazilia, a rostit o omilie care a stârnit controverse. El a afirmat că ,,atunci când priveşti la homosexualitate, nu poţi să spui că este o opţiune. Dacă nu este o alegere, dacă nu este o boală, în perspectiva credinţei poate fi numai un dar. Un dar de la Dumnezeu. Este dată de Dumnezeu. Dar poate prejudecăţile noastre nu percep darul lui Dumnezeu” ...

Aceste declaraţii nu epuizează nici pe departe subiectul.

 

Adrian Popovici
 
Surse
- 24 iunie 2016, Catholic Church should apologize to gays, says papal adviser Cardinal Marx
- 11 octombrie 2016, Cardinal Schonborn’s cathedral profiles ‘gay family’ in document on Amoris Laetitia
- 19 iulie 2017, Cardinal Marx: Homosexuals deserve an apology from the Church
- 10 august 2017, Pope Francis-appointed bishop: Homosexuality is not ‘an option … but a gift from God’
- 10 ianuarie 2018, VP of German Bishops Conference wants to bless homosexual couples
- 14 martie 2018, Cardinal Kasper: Homosexual unions are ’analogous’ to Christian marriage
- 17 aprilie 2018, Gay-friendly cardinals and the disconnect în Catholic pastorality
 

[1] Pe 7 ianuarie 2015, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a Centrului Bisericesc din Munchen, Mitropolitul Serafim [Joantă] al Germaniei şi Europei Centrale şi de Nord, aparţinând de Patriarhia Română, i-a acordat Cardinalului Reinhard Marx, arhiepiscop de Munchen şi Freising, Ordinul ,,Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei române. Ceremonia a avut loc după slujba vecerniei. Mitropolitul Serafim i-a mulţumit cardinalului pentru sprijinul acordat personal şi de către comunităţile catolice locale românilor veniţi pe meleagurile germane. Mai mult, mitropolitul l-a elogiat pe cardinal pentru activitatea sa deosebită în viaţa religioasă şi socială din Germania. Prelatul este, în opinia mitropolitului român, ,,un recunoscut reprezentant şi multiplicator al valorilor creştine dincolo de graniţele creştinismului şi ale Bisericilor şi un important actor în modelarea ideilor sociale şi politice”.

[2] Se referă la persoanele care trăiesc în afara cununiei săvârşite în Biserica Catolică: divorţaţi, recăsătoriţi etc.