----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXVII)

 

Episodul anterior

 

,,Cu ce voiu asemăna împărăţia lui Dumnezeu ? Asemenea este aluatului, pre care luându-l muierea, l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată” (Luca 13, 20-21).

187. Aceasta este o comparaţie referitoare la punerea de întrebări care răspândeşte pe atât de multă incertitudine pe cât conţine opiniile diferite ale foarte multor oameni. Astfel, în mod potrivit noi am spus mai înainte că grăuntele de grâu este Hristos, deoarece El a fost pentru noi aluatul duhovnicesc, deoarece foarte mulţi socotesc că Hristos este aluatul care stârneşte virtutea pe care am primit-o. Şi pentru că aluatul în făină a întrecut pe cel de un fel în tărie, nu în înfăţişare, Hristos a fost de asemenea primul între Părinţi, egal în trup, dar fără seamăn în dumnezeire.

Prin urmare, Sfânta Biserică, care este preînchipuită în femeia din Evanghelie, a cărei făină suntem noi, Îl ascunde pe Domnul Iisus în părţile lăuntrice ale minţii noastre (potrivit Luca 13, 21) până când strălucirea Înţelepciunii dumnezeieşti înveleşte locurile tainice ale duhului nostru.

188. Şi fiindcă citim în Evanghelia de la Matei că aluatul este ascuns în 3 măsuri de făină (potrivit Matei 13, 33), pare potrivit că noi am crezut că Fiul lui Dumnezeu este ascuns în Lege, tăinuit în Prooroci, împlinit în vestirile Evangheliei, astfel că El păstrează credinţa desăvârşită pentru noi toţi şi modelată în noi care suntem Trupul Său (potrivit I Corinteni 12, 27; Efeseni 1, 23) prin atingerea Scripturilor, ,,plinirea celui ce plineşte toate întru toţi”; căci El era Cuvântul lui Dumnezeu şi ,,taina cea ascunsă din veci şi din neamuri” (Coloseni 1, 26), şi nimic mai adeveritor de atât nu poate fi spus pentru exprimarea veşniciei Sale.

Deoarece cu siguranţă El era; fiindcă El era atât de ascuns de cei nelegiuiţi şi atât de vădit pentru sfinţi încât El este păstrat rânduit mai înainte de veci spre slavă (I Corinteni 2, 7). Aceasta este deci slava pe care noi, fraţilor, o putem afla în taina ascunsă din veci în Dumnezeu. Aceasta este într-adevăr în Dumnezeu şi din Dumnezeu, căci nici nu se poate spune că Dumnezeu poate să-Şi schimbe firea Sa.

189. Nici nu sunt şovăitor în duh că unii poate cred ce s-a spus despre această lume înainte să fi fost dospită în Lege, Prooroci şi Evanghelie, pentru ca toată limba să poată mărturisi pe Domnul (potrivit Romani 14, 11). Aşadar, haideţi să discutăm toate lucrurile, haideţi să căutăm mai cu sârguinţă. Nimeni nu găseşte ceea ce nu a fost deja căutat (potrivit Matei 7, 8). Haideţi să construim un turm, haideţi să evaluăm costurile Scripturilor, haideţi să adunăm cheltuielile, ca nu cumva cineva undeva să spună şi despre noi: ,,Cine dintru voi vrând să zidească ... şi neputând săvârşi” (Luca 14, 28-29).

Oricine zideşte, trebuie să pună o temelie sănătoasă (potrivit Matei 7, 24-27). O temelie bună este credinţa, temelia bună a apostolilor şi proorocilor (potrivit Efeseni 2, 20), deoarece credinţa noastră răsare din cele două Testamente, nici nu greşeşte cel care a spus că măsura credinţei desăvârşite este egală în ambele când Domnul Însuşi a spus: ,,De aţi fi crezut lui Moisi, aţi fi crezut şi mie” (Ioan 5, 46), fiindcă Domnul a vorbit şi prin Moisi. Astfel, în mod potrivit măsura este desăvârşită în ambele, pentru că omul desăvârşit este în fiecare (potrivit Efeseni 4, 13) şi credinţa ambelor este una, fiindcă proorocia şi răspunsul sunt de o virtute şi înţelegere.

190. Cu toate acestea, mă bucur să urmez ceea ce Domnul Însuşi a învăţat, acea învăţătură duhovnicească este aluatul Bisericii; căci de vreme ce este scris: ,,Căutaţi şi vă păziţi de aluatul fariseilor” (Matei 16, 6) şi de vreme ce apostolul a spus: ,,Nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului” (I Corinteni 5, 8), este arătat că învăţătura este aluatul. Dar fiindcă există un aluat de neghină, altul de grâu (potrivit Matei 13, 25-30), noi suntem de asemenea de un gând cu strămoşii buni, astfel că spunem că Biserica sfinţeşte cu aluat duhovnicesc pe omul renăscut care este în trup, suflet şi duh; fiindcă trupul şi sufletul sunt sfinţite, şi harul duhovnicesc însuşi a primit sporirea sfinţirii (potrivit II Tesalonicheni 2, 13; I Petru 1, 2), când, ca să spunem aşa, prin sarcina Bisericii de plămădire şi prin învăţăturile Scripturilor, care răsar ca şi cum (ar avea) darul şi bogăţia învăţăturilor cereşti, folosirea lor insuflată şi unită este introdusă în omul întreg, astfel că aceste atribute devin de asemenea un aluat. Aceasta se întâmplă într-adevăr când aceştia trei (trup, suflet şi duh) sunt de acord unul cu celălalt în echilibrul perfect al dorinţelor şi (de aici) se naşte unanimitatea voinţelor.

191. Deci această lucrare a Bisericii nu este nici dezordonată, nici întâmplătoare, ci alcătuită din contemplaţie zilnică astfel încât aceştia trei să fie una, nevătămaţi de legea păcatului. Ca apărător al acestei opinii îl avem pe apostolul care spune: ,,Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pre voi întru toate desăvârşit; şi întru tot întreg duhul vostru şi sufletul şi trupul fără de prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos să se păzească” (I Tesalonicheni 5, 23).

Din pricina ispitelor lumeşti aceasta într-adevăr nu s-ar fi întâmplat dacă femeia din Evanghelie nu ar fi ascuns acel aluat cu care este asemănată Împărăţia cerurilor în 3 măsuri de făină până când s-a dospit tot (aluatul) (potrivit Matei 13, 33; Luca 13, 21); căci există, precum am spus, 3 măsuri, a trupului, a sufletului şi a duhului, dar aceasta este mai adevărat despre duhul în care noi toţi trăim când (suntem) în acest trup, când desfrânarea trupului nu este îmbelşugată, sufletul nu este încovoiat de păcatele trupului şi măsura vieţuirii este păstrată neatinsă în omul întreg. Dar întrucât egalitatea măsurilor dăinuie doar cu greutate fără ajutorul Bisericii şi învăţăturii, femeia, care preînchipuie Biserica, amestecă cu ele puterea învăţăturii duhovniceşti până când întregul om ascuns lăuntric al inimii (potrivit I Petru 3, 4) este dospit şi Pâinea Cerească se înalţă la har (potrivit Ioan 6, 31). Fiindcă învăţătura lui Hristos este numită în chip potrivit aluat, pentru că Pâinea este Hristos şi apostolul a spus: ,,Căci o pâine, un trup, cei mulţi suntem” (I Corinteni 10, 17).

192. Aşadar, aluatul se dospeşte când ,,trupul” nu ,,pofteşte împotriva Duhului”, nici ,,Duhul împotriva trupului” (Galateni 5, 17), ci noi ne omorâm faptele trupului (potrivit Romani 8, 13), şi sufletul – cunoscând că prin suflarea lui Dumnezeu a primit suflarea de viaţă – fuge de molipsirea pământească a necesităţii lumeşti. Pornind de aici, apostolul ne porunceşte să umblăm nu după trup, ci după Duh (potrivit Romani 8, 4), astfel ca sfinţiţi ,,prin baia naşterii celei de a doua” (Tit 3, 5), dezbrăcându-ne de omul cel vechi cu dorinţele sale şi îmbrăcându-ne în cel nou care este zidit după Hristos (potrivit Coloseni 3, 9-10), să putem merge înainte nu întru vechitura slovei, ci întru înnoirea Duhului (potrivit Romani 7, 6), astfel încât comuniunea trupului, sufletului şi duhului să poată rămâne nestricată pentru noi şi la Înviere şi acum să putem dobândi tot ceea ce cerem. Aceasta Domnul pare să fi vrut s-o facă înţeleasă multora când a spus: ,,Dacă doi din voi se vor uni pre pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl meu, care este în ceruri” (Matei 18, 19).

193. Astfel, unii îi înţeleg pe cei doi ca fiind sufletul şi trupul, alţii ca fiind sufletul şi duhul, astfel că dacă sufletul şi duhul sunt în acord pe pământ, adică în trup, şi nu se asaltează reciproc cu diferite dorinţe, toate cererile sunt văzute ca putând fi împlinite. Acest lucru se întâmplă când cei doi au devenit unul, dacă ostilităţile sunt uitate sau rezolvate şi cei doi sunt uniţi într-un singur om nou (potrivit Efeseni 2, 14-15), adică sufletul şi duhul, astfel ca să ne rugăm cu duhul, să ne rugăm şi cu mintea (potrivit I Corinteni 14, 15).

Deşi foarte mulţi acceptă că cele două popoare al lui Israil şi al neamurilor trebuie adunate într-unul la vremea Învierii, astfel încât desăvârşirea să poată dăinui veşnic şi ceea ce este în parte să poată fi stricată (potrivit I Corinteni 13, 10), foarte mulţi îi înţeleg (pe cei doi) ca fiind un soţ şi o soţie în armonie unul cu altul în râvna pentru dragoste.

194. Astfel, dacă în această viaţă cele 3 măsuri rămân în acelaşi aluat până când se dospesc şi devin una (potrivit Luca 13, 21), astfel că nu există nici o diferenţă a similarităţilor, nici nu părem un amestec al unei diversităţi a celor trei, va exista în viitor comuniune nestricăcioasă pentru cei care Îl iubesc pe Hristos, nici nu vom rămâne amestecaţi; fiindcă de asemenea noi care acum suntem amestecaţi vom fi una, şi vom fi prefăcuţi într-o substanţă (unică) (potrivit II Corinteni 3, 18).

Deoarece la Înviere, unul nu va fi mai mic decât celălalt, de vreme ce slăbiciunea trupului nostru este firavă (potrivit Galateni 4, 13) şi condiţia firii noastre trupeşti este vulnerabilă la răni, sau supusă lezărilor, sau împovărată fiind de sarcina propriei greutăţi, nu se poate înălţa deasupra pământului, nici nu poate ridica un pas, ci vom fi modelaţi întru harul făpturii simple când se vor împlini cuvintele Evanghelistului Ioan: ,,Iubiţilor, acum fii ai lui Dumnezeu suntem, şi încă nu s-a arătat ce vom fi; ci ştim că, când se va arăta, asemenea lui vom fi” (I Ioan 3, 2).

Aşadar, deoarece firea lui Dumnezeu este simplă – căci ,,Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24) –, noi de asemenea vom fi prefăcuţi în acelaşi chip (potrivit II Corinteni 3, 18), astfel ca ,,în ce chip este cel ceresc, aşa şi cei cereşti. Şi precum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc” (I Corinteni 15, 48-49), pe care duhul nostru trebuie să şi-l pună.

195. Şi după aceea, în primul rând, omul cu idropică este tămăduit (potrivit Luca 14, 2, 4), cel în care pornirea năvalnică abundentă a trupului împovăra lucrările sufletului şi înăbuşea strălucirea duhului. Apoi, este învăţată smerenia, când la acel praznic dorinţa pentru un loc mai înalt este respinsă, dar cu blândeţe, astfel că bunăvoinţa convingerii exclude asprimea constrângerii, judecata susţine efectul convingerii, şi îndreptarea pedepseşte mândria (potrivit Luca 14, 7-11). La aceasta, ca şi cum ar fi următorul prag, se alătură bunăvoinţa, care este atât de deosebită de condiţia cuvântului Domnului, dacă este dată celor sărmani şi neputincioşi (sau nu); căci există o dispoziţie lacomă în aceia care vor fi răsplătiţi pentru ospitalitate (potrivit Luca 14, 12-14).

196. În sfârşit, este poruncită răsplata pentru batjocorirea oportunităţilor, ca să spunem aşa, pentru ostaşul bătrân, deoarece cel care (este) absorbit de îndeletniciri mai mărunte (şi) cumpără pentru el însuşi averi pământeşti (potrivit Luca 14, 18) nu poate dobândi Împărăţia cerurilor, căci Domnul spune: ,,Vinde-ţi averile tale ... şi vino, urmează mie” (Matei 19, 21); nici cel care cumpără boi (potrivit Luca 14, 19), când Elisei i-a omorât şi i-a împărţit oamenilor pe cei pe care îi avea (potrivit III Împăraţi 19, 21). Şi cel care are soţie (potrivit Luca 14, 20) cugetă la lucrurile lumii, nu la cele ale lui Dumnezeu (potrivit I Corinteni 7, 34); aceasta nu înseamnă că nunta trebuie condamnată, ci că viaţa în feciorie este chemată la mai mare cinste, de vreme ce ,,cea nemăritată se grijeşte de ale Domnului, cum va plăcea Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu sufletul; iar cea măritată se grijeşte de ale lumii, cum va plăcea bărbatului” (I Corinteni 7, 34).

197. Dar ca noi să ne putem întoarce la har, precum (se spune) mai sus despre văduve, aşa acum de asemenea cu soţi, noi nu evităm opinia pe care foarte mulţi o susţin, că noi credem că 3 feluri de oameni vor fi excluşi de la participarea la acea cină mare (potrivit Luca 14, 18-20): păgânii, evreii şi ereticii.

198. Şi, în consecinţă, apostolul spune că trebuie evitată lăcomia, ca nu cumva împiedicaţi de obiceiul păgân, (de) viclenie, răutate, desfrânare şi lăcomie (potrivit Romani 1, 29), să nu putem dobândi Împărăţia cerului, căci ,,tot ... necuratul sau lacomul, care este slujitor idolilor, nu are moştenire întru Împărăţia lui Hristos şi Dumnezeu” (Efeseni 5, 5).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

Episodul urmator