----------------

 

Carti in site

 

--------------------

DOCUMENTE ALE BISERICII

Dezbateri şi hotărâri ale Conferinţei pan-ortodoxe de la Moscova din 1948

 

Moscova, 8-18 iulie 1948

Fragmente din stenogramele dezbaterilor

 

 

 

Referatul profesorului Alexie Gheorghievski

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Prea fericirile voastre, înalt prea sfinţiile voastre şi toată înalta adunare,

Problema reformei calendarului bisericesc, în esenţa sa, este mare şi dificilă. Complexitatea ei se aprofundează încă şi prin faptul că orice schimbări ale calendarului bisericesc, după cum cunoaştem din experienţă, pot provoca tulburări în conştiinţa poporului credincios.

Sunt vii amintirile despre absenţa credincioşilor în bisericile unde slujba se săvârşea pe stil nou[1]. Aşadar, în ce constă valoarea şi prin ce ne este scump calendarul bisericesc vechi ? Vom încerca să răspundem, după puteri, la întrebarea despre calendarul bisericesc în referatul pe care vi-l prezentăm.

În anul 325, Sfântul întocmai cu apostolii Constantin le scria din Niceea episcopilor care nu au participat la primul Sinod Ecumenic: „Tot acolo, în sinod, discutându-se şi despre sfânta zi a Paştilor, s-a părut, prin consimţământul general, că este bine ca toţi creştinii de pretutindeni să serbeze în aceeaşi zi. Căci ce va putea fi mai frumos pentru noi, ce va putea fi mai măreţ decât ca această sărbătoare, prin care am dobândit nădejdea nemuririi, să fie ţinută fără abatere de către toţi creştinii după o singură rânduială şi o socoteală clară ? [...] Afară de acestea trebuie să ne gândim şi la faptul că nu este îngăduit ca să existe deosebire în astfel de probleme şi în legătură cu sărbătoarea unei astfel de religii [creştine]. Mântuitorul ne-a hărăzit o singură zi a dezrobirii noastre, adică cea a prea Sfintei Patimi. [...] Să judece acum cugetul sfinţiei voastre cât de înspăimântător şi urât este ca în aceleaşi zile, unii să petreacă timpul cu post şi alţii să pregătească ospeţe, iar după zilele Paştilor, unii să petreacă în sărbători şi odihnă, iar alţii să se dedea posturilor rânduite. De aceea pronia dumnezeiască vrea să se ajungă la îndreptarea cuvenită şi ca Paştile să fie săvârşit într-un singur fel, precum şi eu socotesc că toţi sunt de aceeaşi părere”[2].

Biserica Ortodoxă Sobornicească a împlinit cu sfinţenie această poruncă – de a sărbători Sfintele Paşti în aceeaşi zi – pe parcursul a multe veacuri, preaslăvindu-L pe Mântuitorul înviat cu bucurie, cu o gură şi cu o inimă. Însă, în ultimele decenii, ca urmare a realizării de către unele Biserici autocefale a unor reforme ale calendarului, această poruncă sobornicească a fost încălcată. Astfel, vedem că unele autocefalii ortodoxe se conduc în viaţa bisericească de sistemul vechi, sfinţit de veacuri, al calendarului iulian[3], altele calculează sărbătorile fixe după calendarul iulian îndreptat[4], iar o parte sărbătoresc Sfintele Paşti şi sărbătorile fixe după noul calendar gregorian[5].

Situaţia creată în viaţa Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă cu stăruinţă, în scopurile unităţii creştine, să revedem problema calendarului bisericesc în lumina indicaţiilor scripturistice, soborniceşti şi a altor hotărâri soborniceşti de care dispune Sfânta Biserică pentru precizarea timpului prăznuirii Sfintelor Paşti. Fiindcă chestiunea stilului calendaristic nu are doar semnificaţie tehnică (ca mod de calculare a timpului), ci capătă în viaţa Bisericii şi sens religios, mai cu seamă în ce priveşte determinarea timpului sărbătoririi Sfintelor Paşti ca expresie a unităţii creştine în cuget, credinţă şi dragoste.

În puţinele hotărâri cu privire la timpul sărbătoririi Sfintelor Paşti, Biserica Creştină a dat unele indicii de bază pentru înţelegerea acestei chestiuni în legea Vechiului Testament, deoarece sărbătoarea Paştilor a fost instituită încă în Biserica Veche de Însuşi Domnul Dumnezeu.

Legea lui Moisi defineşte exact timpul sărbătoririi Paştelui din Vechiul Testament, care în creştinism a fost înlocuit de Paştele Noului Testament: Să păzeşti luna spicelor nouă [luna Aviv sau Nisan][6], şi să faci Paşti Domnului Dumnezeului tău, că în luna spicelor nouă ai ieşit din Eghipet noaptea (A Doua Lege 16, 1). Luna aceasta este vouă începătură lunilor, cea dintâi este vouă întru lunile anului (Ieşirea 12, 2). În luna dintâi, în a paisprezecea zi a lunii către seară este Pasha Domnului. Şi în ziua a cincisprezecea a lunii acesteia, sărbătoarea azimelor Domnului (Leviticul 23, 5-6). În ziua a zecea a lunii acesteia să ia fiecare câte un miel de fiecare casă pre rudenia sa. Şi să fie vouă mielul desăvârşit, parte bărbătească de un an să fie vouă. Şi să-l ţineţi până la ziua a paisprezecea a lunii acesteia, şi să-l junghie toată mulţimea adunării fiilor lui Israil către seară. Şi să mănânce carnea friptă la foc în noaptea aceea, şi azimele cu salată să le mănânce. Sunt Paştile Domnului. Şi va fi vouă ziua aceasta pomenire, şi o veţi ţine sărbătoare Domnului întru toate neamurile voastre, lege veşnică o veţi prăznui pre dânsa (Ieşirea 12, 3, 5, 6, 8, 11, 14).

Din mărturiile aduse reiese că, potrivit Vechiului Testament, Paştele trebuie să se săvârşească în noaptea de 14 spre 15 Nisan, în orice zi a săptămânii s-ar întâmpla după cronologia evreiască veche.

La baza calendarului evreiesc vechi de până la anul 46 î.Hr. este pus anul alcătuit din 12 luni calendaristice, durata fiecărei dintre luni fiind de 29,5 zile şi nopţi, ceea ce reprezintă în an 354 de zile (29,5 x 12). Dacă într-un an solar (durata lui medie este de 365,25 zile), 1 Nisan ar fi căzut pe 14 martie, atunci în anul următor el ar fi căzut cu 11 zile mai devreme (365,25 - 354), iar în al treilea an cu 22 zile mai devreme de 14 martie (al nostru) ş.a.m.d., Aşadar, luna Nisan a calendarului evreiesc vechi, necorespunzând uneia şi aceleiaşi date fixe a uneia dintre lunile noastre, indică doar că ziua Paştelui Vechiului Testament trebuie sărbătorită nu mai devreme şi nu mai târziu de împlinirea lunii pline sau de data de 14 spre 15 a primei luni lunare.

Luna Aviv sau Nisan la vechii evrei se considera perioada primei rotaţii a lunii din an. În afară de aceasta, luna Nisan nu este o mărime concretă care are o durată fixă în an, cum ar fi de exemplu luna martie a noastră. Între lunile lunare ale anului, potrivit Scripturii, luna Nisan este luna spicelor nouă (A Doua Lege 16, 1) şi, la Paşti, fiecare evreu era dator să-i aducă Domnului cel dintâi snop al secerişului vostru (Leviticul 23, 10). Adică lunii Nisan îi corespundea perioada în timpul căreia în Palestina avea loc coacerea celui mai timpuriu grâu, ceea ce, conform observaţiilor, avea loc în timpul echinocţiului de primăvară. Aceste motive au şi dat naştere afirmaţiei cum că vechii iudei şi mai târziu rabinii învăţaţi (Aristobul din cei 70, Filon, Muzii ş.a.) învăţau că ,,jertfa trecerii (Paştele) trebuie s-o săvârşească toţi după echinocţiul de primăvară în jumătatea primei luni”.

Însă această afirmaţie nu are temeiuri solide, fiindcă astfel de cuvinte ca „echinocţiu” şi „primăvară” nu există în Vechiul Testament. Palestina este situată geografic în zona în care anul are doar două anotimpuri: iarna şi vara, şi de aceea în limba ebraică veche nu există cuvinte care ar semnifica „primăvara”, dar Scriptura, neschimbat, indică timpul sărbătoririi Paştelui cu cuvintele în luna dintâi.

Din cele spuse reiese, în primul rând, că Paştele Vechiului Testament nu se prăznuieşte până la echinocţiu, fiindcă în Palestina orzul nou nu se coace până la echinocţiu, de aceea poate fi sărbătorit doar după echinocţiu; dar există date care ar confirma că Paştele trebuie sărbătorit imediat după echinocţiu. În al doilea rând, echinocţiul de primăvară se ia pentru Pascalie ca un hotar de stabilire a lunii Nisan, ca o mărime derivată, secundară.

Practica creştină a sărbătoririi Sfintelor Paşti, luând naştere în temeiul rânduielilor Vechiului Testament, s-a dezvoltat în legătură cu evenimentele sfinte ale Noului Testament şi cu hotărârile soborniceşti.

Primii creştini, cinstind cu sfinţenie ziua Paştelui, care se sărbătorea de iudei anual de pe data de 14 până pe 21 Nisan, în orice zile ale săptămânii ar fi căzut aceste date, legau de Paşti noile amintiri sfinte din viaţa lui Hristos Mântuitorul: pătimirile, moartea şi învierea Sa, cu atât mai mult cu cât dispăreau de la sine momentele specifice obiceiului evreiesc.

Cu trecerea timpului, sărbătorirea Paştelui pe 14 Nisan a fost considerată de mulţi creştini nepotrivită cu esenţa Paştelui creştinesc, care trebuie prăznuit într-o duminică ce corespunde uneia dintre cele şapte zile ale primei luni de primăvară – Aviv (Nisan) – când evreii mâncau doar azime. Deoarece printre creştini erau nu puţini adepţi ai datinii Vechiului Testament, s-au format două moduri de sărbătorire a Paştelui şi s-au iscat discuţii cu privire la timpul prăznuirii Paştelui.

Creştinii Bisericilor din Asia Mică (cu centrul în Efes), urmând legea lui Moisi (Ieşirea 13, 1-8) prăznuiau Paştele împreună cu iudeii pe 14 Nisan (care se întâmpla în fiecare an în diferite zile ale săptămânii) ca zi de post, amintindu-şi de patimile şi moartea Mântuitorului Hristos. Iar alte Biserici locale (ale Alexandriei, Ierusalimului, Antiohiei, Cezareei şi Romei) sărbătoreau Paştele în prima duminică ce urmează după 14 Nisan, având în vedere: Răstignirea Domnului - vineri, 14 Nisan, aflarea în mormânt - sâmbătă, 15 Nisan şi evenimentul Învierii lui Hristos care a avut loc dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, duminică, 16 Nisan. Zilele închinate amintirii pătimirilor şi morţii Mântuitorului Hristos erau trăite cu durere şi mâhnire, iar ziua Învierii Lui se sărbătorea cu lumină şi bucurie.

Pe atunci, pentru sărbătorirea concomitentă a Sfintelor Paşti în temeiul tradiţiei apostoleşti[7], aveau loc nenumărate discuţii care au devenit deosebit de acute la sfârşitul secolului al II-lea, în vremea Episcopului Victor al Romei. Considerând că sărbătorirea Paştelui trebuia să aibă loc în mod obligatoriu într-o zi de duminică după luna plină a lunii Nisan, episcopul Victor insista asupra întreruperii relaţiilor cu Bisericile din Asia Mică din cauza ataşamentului lor faţă de obiceiul local (datina Vechiului Testament), apărat cu ardoare de Episcopul Policrat al Efesului. Sfântul Episcop Irineu al Lionului a îndemnat la pace şi a spulberat dezbinarea dintre Biserici, şi doar un grup mic al adepţilor acestei datini asiatice, încălcând unitatea credinţei, s-a rupt de Biserică şi a format o mică sectă a aşa-zişilor patrusprezecelnici[8]. Iar toţi creştinii ce aparţineau Bisericii Soborniceşti au sărbătorit Paştele în anul 325 deja duminică, cu toate că nu întotdeauna în aceeaşi duminică. La început, probabil, alegeau duminica care corespundea cu Paştele evreiesc sau următoarea duminică şi sărbătoreau Paştele pe 15-21 sau aşa cum se făcea la Roma pe 16-22 a lunii Nisan. Însă, cu trecerea timpului, se rupea relaţia cu iudaismul din ce în ce mai hotărât şi la începutul secolului al II-lea erau formulate deja primele variante ale Pascaliei creştine[9].

Disputele pascale, care au continuat în secolul al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, s-au reflectat în hotărârile Sinodului Ecumenic I de la Niceea, care, potrivit istoricului bisericesc Sozomen, a fost convocat în anul 325 atât pentru rezolvarea disputei pascale, cât şi din cauza ereziei ariene[10].

Sinodul de la Niceea a trimis următoarea epistolă a Sfinţilor Părinţi de la Sinod către Bisericile lui Dumnezeu din Alexandria şi Egipt cu privire la timpul sărbătoririi Sfintelor Paşti: ,,Dar să vă anunţăm şi concordanţa Sfintelor Paşti, căci în rugăciunile voastre trebuie orânduit şi acest lucru ca – aşa cum toţi fraţii din Răsărit, care la început îl celebrau odată cu iudeii, acum îl celebrează odată cu romanii şi cu voi şi cu toţi cei care prăznuiau Paştile de la început –, de acum trebuie să-l prăznuiască la vremea aceasta”[11]. Despre Sfintele Paşti vorbeşte mai într-amănunt Sfântul întocmai cu apostolii Constantin cel Mare, în epistola sa către Bisericile Răsăritene citată mai sus. Din ea reiese că Sinodul Ecumenic s-a pronunţat hotărât împotriva obiceiului răsăritenilor de a sărbători Paştele împreună cu iudeii, câte o dată, chiar şi de „două ori în an, adică înainte de echinocţiul de primăvară, şi a hotărnicit sărbătorirea preasfîntei sărbători a Paştelui în aceeaşi zi”[12].

Decizia Sinodului de la Niceea este confirmată clar de canonul 1 al Sinodului Local din Antiohia, care cere excomunicarea din Biserică a creştinilor care încalcă această hotărâre sobornicească: ,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, [...], pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu”[13].

Despre nepotrivirea sărbătoririi Sfintelor Paşti împreună cu iudeii se vorbeşte şi în canonul 7 apostolic: ,,Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai înainte deprimăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească”[14].

Aşadar, din canonul 7 apostolic, din hotărârea primului Sinod Ecumenic şi canonul 1 al Sinodului Local din Antiohia cu privire la timpul sărbătoririi Sfintelor Paşti, aflăm că această prăznuire trebuie săvârşită pretutindeni o singură dată, în zi de duminică, însă nu mai devreme de Paştele iudaic şi nu împreună cu el; totodată, aceste hotărâri nu indică nici sistemul calendaristic, nici lunile, nici datele; cu alte cuvinte, aceste decrete nu conţin metoda tehnică exactă pentru determinarea timpului prăznuirii Paştelui.

Din acest motiv, se poate susţine că Părinţii Bisericii, alcătuitorii acestor decrete, aveau în vedere să explice prin hotărârile lor legiuirile amănunţite ce existau mai înainte şi se întemeiau pe autoritatea de netăgăduit a Sfintei Scripturi, după care se călăuzeau pascaliştii contemporani.

Pascalia Alexandrină, alcătuită în secolul al IV-lea (între anii 284-322) pe baza calendarului iulian, a fost adoptată de Biserica Sobornicească ca una ce întrunea în sine toate canoanele scripturistice şi bisericeşti cu privire la sărbătorirea Sfintelor Paşti. Pascalia Alexandrină consideră luna Nisan drept luna lunară, a cărei lună plină se înregistrează după 21 martie; data de 21 martie este considerată hotarul neschimbat al Pascaliei – „tecufan-nisan” – perioada nisan, momentul în care începe anul nou pascal: sfertul primăvăratic, însă nicidecum momentul echinocţiului astronomic[15]. Deoarece în Egipt, unde a fost dată pentru prima oară de Domnul legea despre Paşti, coacerea grânelor avea loc nu mai devreme de 21 martie. Această circumstanţă i-a şi făcut pe pascalişti ca, pentru determinarea lunii pline a primei luni (Nisan) să considere că 21 martie este hotar fix.

Pe lângă acestea, astronomii alexandrini au început să considere data de 21 martie drept hotar pentru Paşti ce trece prin Marele Indiction, ştiind foarte bine că momentul echinocţiului este mobil şi că în perioada indictionului pascal (parcursul a 532 ani) echinocţiul nu poate rămâne în acelaşi loc.

Relaţia Paştelui cu mişcarea lunii pune exactitatea Pascaliei într-o oarecare legătură cu datele astronomice, însă practica Bisericii, cu scopul simplificării determinării zilei Sfintelor Paşti, a găsit de cuviinţă să folosească vechiul crug lunar de 19 ani, pe parcurgerea căruia se instituie o concordanţă deplină a datelor lunilor anului iulian cu datele lunilor anului lunar şi ziua prăznuirii Sfintelor Paşti din an în an se săvârşeşte într-o anumită ordine de la 22 martie până la 25 aprilie inclusiv (hotarul pascal), potrivit hotărârilor adoptate de Biserică. Însă Pascalia nu are o deosebită necesitate de datele astronomice exacte şi pentru faptul că Paştele creştin se sărbătoreşte în mod obligatoriu duminică, şi de aceea Paştele poate devia adeseori de la momentul lunii pline cu câteva zile.

Precum spune profesorul V. Bolotov, pascaliştii nu pot lua indicaţii preţioase din astronomia propriu-zisă şi nu trebuie să neliniştească faptul că în prezent adevăratul moment al echinocţiului se află departe de primul hotar al Paştelui pe crugul alexandrin şi că ştiinţa reproşează Bisericii că Pascalia are un caracter învechit, rod al ignoranţei, deoarece indicaţiile adevărate cu privire la timpul scripturistic al sărbătoririi Paştelui le poate oferi doar meteorologia, însă doar în cazul în care ea va atinge un nivel foarte avansat, posibil doar într-o perspectivă destul de îndepărtată, când meteorologii vor putea rezolva probleme de tipul: în anul N, orzul de lângă Ierusalim se va coace atunci; în anul N+1, el se va coace atunci sau atunci şi, prin urmare, potrivit Scripturii, Paştele trebuie sărbătorit în cutare zi[16].

Sfânta Biserică nu interzice perfecţionarea calendarelor şi calculelor pascale şi corelarea lor cât mai exactă cu datele astronomiei şi meteorologiei şi, respectiv, în concordanţă cu Scriptura şi rânduielile canonice.

Alcătuirea unui nou calendar, pentru a înlocui inexactităţile astronomice ale calendarului iulian şi gregorian, bun pentru utilizare universală şi care să satisfacă toate cerinţele ştiinţifice şi practice este o lucrare deosebit de dificilă[17], ce ţine de domeniul viitorului şi care, în esenţă, se complică şi prin faptul că la instituirea anului şi lunii calendaristice este inevitabilă abaterea de la datele astronomice exacte, fiindcă nici anul tropic (perioada rotirii pământului în jurul soarelui), nici luna sinodică (perioada alternării fazelor lunare) nu conţin în sine numărul deplin al zilelor şi nopţilor.

În consecinţă, după un timp oarecare, mai scurt sau mai lung, noul sistem cronologic va devia de asemenea considerabil de la cel astronomic, aşa cum de exemplu anul gregorian se abate de la cel astronomic cu aproximativ 1,5 minute. Iată de ce, potrivit afirmaţiei părintelui Lebedev, „noul” stil gregorian a îmbătrânit: perioada de 400 ani nu este corectă, cea de 500 ani ar fi mai bună, iar cea mai exactă ar fi cea de 128 ani[18].

Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe care a avut loc la Constantinopol în anul 1923 a aprobat proiectul calendarului iulian îndreptat, adoptând sistemul cronologic al perioadei de 900 ani şi al anului mediu cu aproximativ 2 secunde mai lung decât cel actual. În ce priveşte Pascalia, a fost anulată calcularea ei după oarecare ciclu, şi Sfintele Paşti trebuie prăznuite în prima duminică după prima lună plină, de după echinocţiul de primăvară, care se determină astronomic pentru meridianul Ierusalimului. Potrivit acestui principiu, de exemplu, în anul 1924, data Sfintelor Paşti se stabilea pe 1-23 martie, cu 4 săptămâni mai devreme decât prin calculul alexandrin (14-17 aprilie). Aplicarea Pascaliei după acest calendar îndreptat s-a dovedit a fi până în prezent irealizabilă. Bisericile Autocefale, care au adoptat acest calendar pentru sărbătorile fixe, prăznuiesc Sfintele Paşti pe stilul vechi (Pascalia Alexandrină). Calendarul îndreptat nu a avut o răspândire largă; până în anul 2800 el corespunde cu noul calendar gregorian.

Sistemul calendaristic gregorian, şi cu atât mai mult Pascalia, nu sunt utile pentru calendarul bisericesc ortodox. Potrivit calendarului gregorian, ziua Sfintelor Paşti ar fi trebuit sărbătorită contrar canoanelor apostoleşti şi soborniceşti şi a vechii practici bisericeşti, adică înainte de Paştele iudaic sau în aceeaşi zi cu el. Astfel, doar pe parcursul unui singur veac, 1851-1950, Paştele iudaic a fost devansat de 15 ori de Paştele creştinilor apuseni[19].

Cele mai apropiate exemple de coincidenţă cu Paştele iudaic (15 Nisan) le-am avut pe 1 aprilie 1823 şi 17 aprilie 1927, şi le vom avea pe 18 aprilie 1964 şi 19 aprilie 1981. Aşadar, potrivit deciziei Sinodului Local din Constantinopol din 1583, calendarul gregorian rămâne necanonic. Cu atât mai mult cu cât patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea considera calendarul gregorian drept un mijloc de cucerire papistă a Bisericilor autocefale greceşti şi condamna categoric acest calendar ca fiind o lucrare a papismului, a forţei ostile Ortodoxiei Răsăritene.

Un mare neajuns tehnic al calendarului gregorian îl constituie complexitatea lui inutilă, care impune realizarea calculelor după calendarul iulian şi apoi transformarea datelor iuliane în cele gregoriene. Folosind calendarul iulian, reconstituirea diverselor evenimente istorice, a fenomenelor astronomice din trecut înregistrate în cronici sau monumente antice este uşoară, în timp ce este imposibil de realizat utilizând calendarul gregorian. Absenţa celor 10 zile din anul 1582 (anul introducerii calendarului gregorian), care conţine doar 355 de zile, încurcă toate calculele matematice şi creează mari inconveniente în acest sens, iar anularea a 3 ani bisecţi în 400 ani, deşi apropie anul civil de cel astronomic, exclude totodată posibilitatea diverselor calcule. Pe lângă aceasta, la numărul neajunsurilor pur tehnice se adaugă complexitatea alternărilor, în Pascalia Gregoriană, a egalărilor lunare şi solare[20].

Calcularea timpului pe stil nou distruge străvechea ordine a sărbătorilor noastre şi necesită schimbări ale tipicului bisericesc. Din lipsă de timp aducem doar un singur exemplu, drept mărturie elocventă servind anul 1983.

Potrivit tabelelor pascale alexandrine, perioada de harţi a Crăciunului conţine 9 săptămâni şi 3 zile; începutul Triodului este pe 14 februarie; lăsatul secului de brânză pe 7 martie; Buna Vestire în joia celei de-a treia săptămâni din Postul Mare; Paştele pe 25 aprilie; Cincizecimea pe 13 iunie, lăsatul secului de carne pentru postul Sfinţilor Apostoli pe 20 iunie, iar postul propriu-zis durează o săptămână şi o zi.

Deplasând toate acestea cu 13 zile, perioada de harţi a Crăciunului durează 11 săptămâni şi 2 zile; începutul Triodului cade pe 27 februarie; lăsatul secului de brânză pe 20 martie; Buna Vestire în vinerea primei săptămâni din Postul Mare; Paştele pe 8 mai; Cincizecimea pe 26 iunie, iar pentru postul Sfinţilor Apostoli nu mai rămâne timp, pentru că el începe abia după duminica tuturor sfinţilor.

Spre deosebire de calendarul gregorian şi cel iulian îndreptat, calendarul iulian vechi este foarte simplu; pentru astronomie, istorie şi Pascalie, el prezintă o uriaşă valoare ştiinţifică. Simplitatea, vitalitatea şi aplicabilitatea calendarului iulian se explică prin faptul că aici zilele se întorc la aceleaşi date după 28 ani; lunile noi şi lunile pline după 19 ani; Pascalia se repetă la fiecare 532 ani (28 x 19).

Perioada de 532 ani constituie Marele Indiction, în care eclipsele de soare şi de lună, fazele lunii, zilele revin la aceleaşi date; unica greşeală constă în aceea că anul iulian este mai mare decât anul astronomic cu 11,25 minute.

Din anul 1941 a început cel de-al 15-lea indiction; Sfintele Paşti din anul 1941 a fost pe aceeaşi dată ca în anul 1409 (în urmă cu 532 ani), iar în anul 1949 va fi atunci când a fost în 1417 ş.a.m.d..

Profesorul V. V. Bolotov aprecia foarte mult simplitatea şi valoarea ştiinţifică a sistemului cronologic iulian şi era împotriva anulării lui: „Ca şi mai înainte, scria el, sunt un adept înflăcărat al calendarului iulian. Extraordinara lui simplitate constituie prioritatea lui ştiinţifică faţă de orice corectări calendaristice. Consider că misiunea culturală a Rusiei în această problemă constă în aceea ca să mai menţină câteva veacuri calendarul iulian şi, astfel, să înlesnească revenirea popoarelor apusene de la reforma gregoriană absolut inutilă la stilul vechi nealterat”.

Biserica noastră Ortodoxă Rusă, în ce priveşte viaţa sa internă, este mulţumită întru totul de sistemul iulian şi, acceptând calendarul gregorian doar pentru viaţa civilă, în prezent, nu vede necesitatea reformei calendaristice.

În încheiere să amintim cuvintele pururea pomenitului mitropolit Antonie (Vadkovski): „Calendarul iulian, utilizat în practica bisericească, este o ancoră de nădejde, care le permite ortodocşilor să nu fie înghiţiţi definitiv de lumea neortodoxă; el este ca un steag care îi uneşte împreună pe toţi fiii Ortodoxiei. Permisiunea dată unor fii duhovniceşti de a se despărţi în practica bisericească de noi şi de a merge în acord cu heterodocşii, cu tot folosul aparent şi fără deosebirea dogmelor, poate avea în viitor urmări nedorite şi chiar vătămătoare pentru buna întocmire a întregii Biserici Soborniceşti şi poate servi drept armă în mâinile duşmanilor ei, care, chipurile sub pretextul intereselor popoarelor ortodoxe, din vremuri străvechi luptă împotriva unităţii soborniceşti”.

Din cele spuse reies următoarele concluzii:

 

1. Toată lumea ortodoxă trebuie să săvârşească sărbătoarea luminată a Sfintelor Paşti în una şi aceeaşi duminică numai pe stil vechi, conform Pascaliei Alexandrine.

2. În cazul în care se va elabora o nouă metodă a sistemului cronologic, care ar satisface toate cerinţele ştiinţifice, bisericeşti şi practice, ea ar putea fi introdusă în practica bisericească numai în urma hotărârii soborniceşti a întregii Biserici Ortodoxe.

3. În prezent se consideră admisibilă, în virtutea respectării unora dintre datinile fiecărei Biserici, calculul calendaristic de către Bisericile autocefale a sărbătorilor cu dată fixă pe baza sistemului cronologic existent în această Biserică pentru păstrarea unirii şi a dragostei, cum ne este poruncit de canoanele Sfintei Biserici.

 

Problema calendarului capătă valoare în viaţa bisericească în primul rând pentru determinarea timpului sărbătoririi Sfintelor Paşti, ca expresie a unirii şi dragostei creştineşti.

Sistemul nostru cronologic are o importanţă practică condiţionată. Din punct de vedere astronomic, stilurile vechi şi nou nu sunt exacte. Fără îndoială, acum ar trebui să fie nu anul 1948 de la Naşterea lui Hristos, ci 1952-1953. Începutul erei noastre se consideră anul 754 de la întemeierea Romei. Această dată, stabilită arbitrar de către Dionisie cel Mic, care a murit în secolul al VI-lea, a fost recunoscută de toţi. Dacă ar fi să o considerăm adevărată, ar reieşi că Irod a murit cu 4 ani înainte de Naşterea lui Hristos, cu toate că nu există nici o îndoială că el a murit după Naşterea lui Hristos.

La fel, Pascaliile noastre reies din cifre, care, fiind comode din punct de vedere practic, nu pot pretinde exactitate absolută, însă noi trebuie să ne călăuzim de ele şi să luăm în consideraţie indicaţiile lor.

Acestea sunt argumentele care stau la baza referatului meu. Pentru determinarea datei Sfintelor Paşti este deosebit de importantă hotărârea primului Sinod Ecumenic din anul 325, care spune că în temeiul acordului general s-a hotărât săvârşirea sărbătoririi Paştelui în una şi aceeaşi zi de duminică. Însă, în vremurile noastre, în ultimele decenii, acest canon a fost încălcat de unele Biserici Ortodoxe Autocefale, care au introdus noul calendar. Este cunoscut faptul că Bisericile Ierusalimului, Bulgariei, Serbiei, precum şi Biserica noastră Ortodoxă Rusă se conduc în viaţa bisericească după calendarul iulian vechi şi Pascalia Alexandrină, iar Biserica Finlandei, parţial cea a Poloniei după calendarul iulian îndreptat şi Pascalia Gregoriană. Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Greciei şi României trăiesc după calendarul îndreptat; zilele sărbătorilor fixe corespund cu cele ale Bisericii Romano-Catolice, fiindcă acest calendar iulian îndreptat corespunde cu cel gregorian până în anul 2800, iar prăznuirea Sfintelor Paşti se cuvine a se săvârşi în prima duminică după prima lună plină de primăvară, după echinocţiul de primăvară, care este determinat astronomic pentru meridianul Ierusalimului.

Trecerea unor Biserici la noul calendar s-a făcut încălcându-se hotărârea primului Sinod Ecumenic de la Niceea privind prăznuirea concomitentă a Sfintelor Paşti şi nu a dat vreun rezultat pozitiv. Consfătuirea noastră trebuie să ia o decizie care va garanta respectarea hotărârii soborniceşti legată de sărbătorirea Sfintelor Paşti.

 

Concluziile referatului meu sunt următoarele:

Întreaga lume ortodoxă trebuie să prăznuiască sărbătoarea luminată a Sfintelor Paşti în una şi aceeaşi zi de duminică, potrivit Pascaliei Alexandrine. În cazul în care se va elabora o nouă metodă a sistemului cronologic, care ar satisface toate cerinţele ştiinţifice, bisericeşti şi practice, ea ar putea fi introdusă în practica bisericească numai în urma hotărârii soborniceşti a întregii Biserici Ortodoxe. Presupun că actualmente trebuie lăsat în fiecare Biserică autocefală sistemul cronologic existent. De exemplu, în Biserica Română, calendarul iulian îndreptat.

 

 

Dezbateri

Mitropolit Serafim[21]: În completarea celor expuse, vreau să spun că Patriarhia noastră, a Moscovei, încă din anul 1930 le-a permis ortodocşilor francezi, care locuiesc în Europa Occidentală, să prăznuiască Sfintele Paşti pe stil nou. Actualmente, în Paris, toate sărbătorile se ţin pe stil nou. În Paris există două parohii de acest gen; ce-i drept, ele nu încalcă regula generală.

Reiese că stilul nou a fost introdus în toate Bisericile Ortodoxe, ale Constantinopolului, Greciei, Alexandriei, Antiohiei şi României, cu excepţia celor ale Ierusalimului, Bulgariei, Serbiei şi Rusiei.

 

Protoiereu Naumov: În eparhia Belostok, Paştele se sărbătoreşte pe stil vechi, cu excepţia oraşelor Belostok şi Belisk, unde ortodocşii au cerut să se slujească pe stil nou. Fiind paroh al bisericii din Gdansk, eu m-am străduit să menţin prăznuirea sărbătorilor pe stil vechi până în momentul în care enoriaşii au semnat un protocol pe care l-au înaintat comitetului cu cerinţa de a sluji pe stil nou. Acest fenomen s-a născut din faptul că în oraşe există multe căsătorii mixte: soţul catolic, soţia ortodoxă şi viceversa. Copiii: băiatul – botezat într-o biserică catolică, iar fata – în una ortodoxă. În familii este haos. Afară de aceasta, oamenii muncesc în fabrici, uzine şi întreprinderi; dacă ar fi să sărbătorească pe stil vechi, mulţi nu ar avea posibilitatea să vină la biserică, deoarece în acele zile sunt datori să fie la lucru.

În sate avem situaţia inversă. Biserica din Gdansk în care slujesc a fost odinioară biserică protestantă în raionul Kdatsk din Novii Dvor. Se preconiza că în Novii Dvor vor poposi 8 unităţi de transport cu oameni din Carpaţi. Eu am trimis doi preoţi să slujească pe stil nou în ziua de Sfântul Nicolae. Au sosit doar 4 unităţi de transport şi oamenii erau nemulţumiţi de faptul că părintele introduce stilul nou. Au rămas cu impresia că părintele îi va trece la catolicism. Am fost nevoiţi să discutăm cu ei şi să-i convingem că, dacă vor cere în mod oficial, noi vom sluji pe stil vechi. Atunci am primit încuviinţare de a sluji pe stil vechi. Iată care este situaţia în Polonia.

 

Mitropolit Serafim: Mă voi referi la un caz curios din Paris. Catolicii au deschis biserici şi le-au amenajat ca noi, cu iconostas, pentru a atrage credincioşii. Ei slujeau pe stil nou. Însă, deoarece s-au găsit doar 5-7 doritori de a frecventa biserica lor, de anul trecut ei au trecut la stilul vechi, desigur, în scopuri propagandistice. Aşa că această problemă poate fi rezolvată la nivel cotidian.

 

Protoiereu Naumov: În ţările catolice eşti nevoit să te aliniezi la realităţile de acolo. În primul rând, copiii ortodocşi trăiesc într-o populaţie [majoritar] catolică, ei fac sărbătorile în mijlocul ei. De Crăciun, pe 25 decembrie, se instalează bradul împodobit foarte frumos. Copiilor li se oferă daruri. Dacă le spui că aceasta nu este sărbătoarea lor, atunci copiii ortodocşi se vor lipsi de ceea ce au ceilalţi copii.

 

Arhimandrit Dionisie[22]: În Olanda există o mică misiune, însă ea se poate mări în viitor, deoarece mulţi olandezi sunt ortodocşi. Şi noi ne-am confruntat cu problema calendarului. În Amsterdam s-a introdus peste tot stilul nou. Pentru olandezul de rând, prăznuirea pe stilul vechi este cu neputinţă. De ziua Naşterii lui Hristos, întreaga ţară se află într-o dispoziţie de sărbătoare şi toţi ruşii, vrând-nevrând, o prăznuiesc pe stil nou. De aceea, pentru misiune este absolut imposibilă respectarea stilului vechi pentru sărbătorile fixe. Sfintele Paşti le prăznuim pe stil vechi, ca toate sărbătorile cu dată variabilă. Am primit permisiune de la înalt prea sfinţitul patriarh să procedăm cum ne este mai convenabil, şi unele sărbători le prăznuim pe stil vechi, altele pe stil nou.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Există informaţii că în Paris diaspora rusă prăznuieşte pe stil vechi, iar cele română şi greacă şi pe stil vechi, şi pe stil nou.

 

Arhimandrit Gavriil[23]: La noi, în China, atât Sfintele Paşti cât şi celelalte sărbători se ţin pe stil vechi. Cu toate că se resimte influenţa străină şi se vorbeşte că nu este comod a veni la biserică când toţi sunt ocupaţi, prăznuirea Naşterii Domnului şi a altor sărbători se face pe stil vechi. În Harbin este mai multă populaţie rusă şi acolo nu pot exista nici un fel de schimbări; în Japonia, în prezent, există curentul Bisericii Americane; iar înainte se sărbătorea pe stil vechi.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: În Japonia, încă din vremea răposatului episcop Nicolae, Naşterea lui Hristos se ţine pe 25 decembrie, adică 7 ianuarie dacă este să transpunem pe stilul nou.

 

Arhiepiscop Filip: După cum ştiţi, la noi s-au făcut două tentative de a schimba calendarul. Când a apărut aşa-numita Biserică Vie, poporul rus a urât-o fiindcă ea a introdus stilul nou. După o scurtă perioadă de timp, clericii Bisericii Vii au fost nevoiţi să se întoarcă la stilul vechi. A doua tentativă de reformă a avut loc în vremea patriarhului Tihon, în anul 1924, şi a fost retrasă de îndată, pentru că a trezit protestul general[24].

 

Preot profesor Petre Vintilescu[25]: Au fost audiate trei referate în problema calendarului. Trebuie să ştim concluziile, ca să înceapă dezbaterile noastre privind hotărârea care se va lua pe baza acestor referate.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Vă rog să nu uitaţi considerentele expuse în referatul meu. Am avut în vedere faptul că creştinii din vechime se îngrijeau de unitatea practicii prăznuirii Sfintelor Paşti, care se confirmă în hotărârea Sinodului de la Niceea. În evaluarea sistemelor calendaristice – gregorian şi iulian – din punct de vedere astronomic, noi nu avem contradicţii cu Bisericile Română, Bulgară sau altele.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Dacă ar fi să începem cu cuvântul de încheiere al profesorului Gheorghievski, ar reieşi că nu avem ce pune în discuţie. Ultima concluzie a referatului profesorului Gheorghievski sună aşa: ,,În prezent se consideră admisibilă, în virtutea respectării unora dintre datinile fiecărei Biserici, calculul calendaristic de către Bisericile autocefale a sărbătorilor cu dată fixă pe baza sistemului cronologic existent în această Biserică”.

Această formulă pare una împăciuitoare. În cele din urmă, am fi ajuns la ea cu toţii. Însă această formulă, pe care o acceptăm, demonstrează că între noi nu există unitate, fiindcă din ea reiese că unele Biserici prăznuiesc pe stil vechi, altele au adoptat hotărârea de la Constantinopol de a trece la calendarul iulian îndreptat. Profesorul Gheorghievski, susţinând calendarul vechi, demonstrează că nici un calendar nu este perfect. Însă aceasta nu înseamnă că noi nu trebuie să ne străduim să ajungem vreodată la adevăr.

În referatul profesorului Gheorghievski se spune că sărbătorirea Sfintelor Paşti de către poporul ortodox trebuie să aibă loc pretutindeni în aceeaşi duminică pe stil vechi. Dar ceea ce ne interesează în primul rând nu este problema stilului vechi, ci a canonului pascal sau a calculului pe baza căruia se fixează data pascală. În această privinţă, am ajuns la concluzia conformă Pascaliei Alexandrine. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie să păstrăm cu orice preţ stilul vechi sau calendarul iulian. Potrivit Pascaliei Alexandrine, întemeiată pe echinocţiul de primăvară de pe 25 martie, iar nu pe luna plină, sărbătorirea Sfintelor Paşti se face de la 22 martie până la 25 aprilie. Iar calendarul iulian rămâne în urmă faţă de cel astronomic cu 13 zile, de aceea perioada pascală de 5 săptămâni din calendarul iulian vine cu întârziere de exact 13 zile.

Prin urmare, stilul vechi nu mai corespunde de multă vreme cerinţelor ştiinţifice, religioase şi practice. De aceea, statul a schimbat calendarul iulian. Iar Biserica nu are dreptul să nu mediteze profund la această chestiune, nu are dreptul să nege adevărul ştiinţific şi toate calculele astronomice legate de data pascală. În caz contrar, nu ar fi limpede de ce primul Sinod Ecumenic a însărcinat Biserica Alexandriei, care era centrul bisericesc ştiinţific, ca să anunţe an de an toate Bisericile privind data prăznuirii Paştelui. Având în vedere aceste împrejurări, împăratul Teodosie I îl întreba pe episcopul Alexandriei, în anul 387, despre divergenţele dintre Răsărit şi Apus în privinţa sărbătoririi Paştelui.

A doua concluzie a referatului profesorului Gheorghevski amână speranţele noastre până la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic. De aceea întrebăm: oare indicaţiile consfătuirii de la Constantinopol din 1923 nu au pentru noi nici o importanţă ? Problema calendarului care a fost pusă la consfătuire este destul de rezolvabilă; trebuie să recunoaştem că hotărârile acestei consfătuiri au temei ştiinţific şi înţelepciune canonică. Majoritatea Bisericilor Ortodoxe, printre care trei patriarhi – al Constantinopolului, Antiohiei şi Alexandriei – au recunoscut această decizie şi au introdus în practică noul calendar astral, chiar şi a treia concluzie a referatului profesorului Gheorghievski oferă acestor Biserici dreptul de a trăi în continuare potrivit calendarului îndreptat.

Unicul scop al punerii acestei chestiuni pe ordinea de zi a consfătuirii noastre este de a găsi toate mijloacele pentru perfecţionarea problemei calendarului în baza hotărârii Consfătuirii de la Constantinopol. Neluând în consideraţie hotărârile acestei consfătuiri, punem în pericol decizia pe care suntem pe punctul de a o lua. Dacă ignorăm hotărârea Consfătuirii de la Constantinopol, cum putem garanta că peste o vreme o altă consfătuire nu va elabora hotărâri care vor anula actuala decizie a Consfătuirii de la Moscova ? Marea Biserică Ortodoxă Rusă, precum şi celelalte 2-3 Biserici Ortodoxe ale noastre, are posibilitatea de a perfecţiona măcar în principiu calendarul iulian îndreptat care este aprobat de toate Bisericile Ortodoxe. Noi admitem că fiecare Biserică poate găsi momentul potrivit în care ar aplica această reformă, însă întrezărim pericolul în ultimele cuvinte ale referatului profesorului Gheorghievski: ,,În prezent se consideră admisibilă, în virtutea respectării unora dintre datinile fiecărei Biserici, calculul calendaristic de către Bisericile autocefale a sărbătorilor cu dată fixă pe baza sistemului cronologic existent în această Biserică”.

Eu consider că la această concluzie este necesar următorul adaos: această reformă este obligatorie pentru toţi credincioşii şi clericii tuturor Bisericilor Ortodoxe care locuiesc în hotarele Bisericii autocefale date; în caz contrar, în această concluzie rămâne închisă perspectiva pentru Bisericile de stil vechi. Cu alte cuvinte, noi propunem ca, de exemplu, dacă trăim în România pe stil nou, atunci şi Biserica Rusă de acolo să trăiască pe stil nou.

Dacă însă se va sluji pe stiluri diferite, aceasta va trezi tulburări, de aceea clericii care nu se supun conducerii Bisericii ţării pe al cărei teritoriu se află pot deveni un instrument de propagandă a stilului vechi, bunăoară, în Biserica Elenă Autocefală, unde s-a introdus stilul nou. La fel se poate întâmpla ca în unele ţări în care Biserica Ortodoxă a ţării ţine stilul vechi, cum este de exemplu Biserica Rusă, să existe Biserici ce prăznuiesc pe stil nou. Utilizarea stilului nou şi vechi în una şi aceeaşi ţară îi dezbină pe ortodocşii din această ţară, în loc să-i unească. Temerile iscării contradicţiilor între Bisericile Ortodoxe ne impun să înaintăm astfel de propuneri. Aceasta este unica formulă care va asigura unitatea Bisericilor, înainte de a se introduce în toate Bisericile un calendar unic.

În încheiere, în numele delegaţiei ortodoxe din România propun următoarea rezoluţie cu privire la reforma calendarului. Pentru păstrarea duhului canonului Pascaliei Alexandrine în problema Pascaliei adoptate de Sfinţii Părinţi ai primului Sinod Ecumenic şi, pe de altă parte, pentru asigurarea înţelegerii depline a Bisericilor Ortodoxe în legătură cu sărbătorile cu dată variabilă, însă în acelaşi timp pentru a fi în concordanţă cu datele astronomice, cu adevărul ştiinţific şi pentru a satisface cerinţele statale, economice şi sociale ale credincioşilor, toţi conducătorii Bisericilor Ortodoxe adunaţi la Consfătuirea din Moscova trebuie să adopte următoarea hotărâre:

- Este necesar şi util în principiu ca toate Bisericile Ortodoxe Autocefale să aplice calendarul şi Pascalia potrivit corectărilor aprobate la Consfătuirea din Constantinopol din mai 1923; participanţii la această consfătuire au considerat că Bisericile Autocefale care au adoptat deja calendarul îndreptat se vor folosi de el în viitor pentru sărbătorile cu dată fixă. Această regulă va fi obligatorie pentru clerul şi credincioşii tuturor Bisericilor Ortodoxe din hotarele Bisericii Autocefale date; noi toţi suntem conştienţi de marea dificultate a introducerii calendarului îndreptat.

Sentimentul religios este cel mai conservator dintre toate. Primul care se opune promovării noului calendar este poporul. Sarcina Bisericii este de a lămuri poporul prin explicarea esenţei stilului nou. Aceasta este misiunea cu care se confruntă clerul Bisericii lui Hristos.

Am făcut această propunere ca ea să servească drept bază pentru dezbaterile ce vor urma. Sunt gata să ader la hotărârile pe care veţi găsi de cuviinţă să le propuneţi şi care vor corespunde tuturor cerinţelor rezonabile ale Bisericii Ortodoxe.

Noi avem chemarea de a întări prietenia şi dragostea dintre noi. Nu trebuie să uităm că Biserica lui Hristos este Biserica adevărată şi are datoria de a susţine adevărul în orice condiţii s-ar afla.

Consider necesar să-mi închei discursul cu următoarea declaraţie: „Biserica Ortodoxă Română, trecând la calendarul îndreptat, nu va putea nicicând să se întoarcă la stilul vechi, deoarece poporul se va opune. Fie ca Biserica să meargă înainte, iar nu înapoi”.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Aş dori să răspund la ultima remarcă a profesorului Vintilescu. Nimeni nu spune că Biserica Ortodoxă Română trebuie să revină la stilul vechi. Biserica Ortodoxă Rusă utilizează calendarul civil, gregorian în relaţiile externe şi nu consideră de cuviinţă să treacă la calendarul iulian îndreptat nici pentru uzul bisericesc, nici pentru cel civil. Noi sărbătorim Sfintele Paşti potrivit Pascaliei Alexandrine şi nu vedem sensul înlocuirii ei, fiindcă ea răspunde pe deplin cerinţelor canonice în ce priveşte timpul prăznuirii Sfintelor Paşti.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Dacă ar fi să prăznuim Sfintele Paşti pe stil nou, s-ar putea întâmpla ca sărbătoarea să cadă înaintea Paştelui evreiesc sau concomitent cu el. Are importanţă această chestiune sau nu ? Canonul nostru cere să nu prăznuim Sfintele Paşti împreună cu cel evreiesc. Calendarul evreiesc nu poate servi drept bază, deoarece el a suferit mari schimbări şi nu este cel care era în vremea lui Hristos.

 

 

Despre referatul arhimandritului Meftodie

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: Permiteţi-mi să spun câteva cuvinte privind referatul meu despre calendarul bisericesc. Acesta se bazează pe studiul răposatului profesor N. N. Glubokovski. În problema calendarului, temelia punctului de vedere al profesorului Glubokovski o constituie hotărârea canonică a Bisericii Ortodoxe cu privire la prăznuirea Paştelui. Ea are ca bază canonul 7 apostolic, decizia primului Sinod Ecumenic de la Niceea, precum şi canonul 1 al Sinodului din Antiohia. Aceste trei hotărâri soborniceşti interzic sărbătorirea Paştelui împreună cu cel iudaic sau mai devreme şi obligă toate Bisericile Ortodoxe să prăznuiască sfânta sărbătoare a Paştelui în aceeaşi zi.

Ţinând cont de aceste pravile canonice, profesorul Glubokovski consideră că Biserica Ortodoxă nu poate anula în nici un caz aceste canoane; este în drept s-o facă doar un Sinod Ecumenic adevărat.

În ce priveşte cea de-a doua chestiune – legată de calendarul ştiinţific şi astronomic – profesorul Glubokovski aderă la concluziile competente ale profesorilor D. F. Golubinski, I. I. Sokolov, protoiereului D. Lebedev şi profesorului V. V. Bolotov. Sunt întru totul de acord cu opinia profesorului Glubokovski, potrivit căreia calendarul gregorian sau stilul gregorian nu este cu nimic mai bun decât cel iulian din punct de vedere astronomic şi nu are nici o întâietate în comparaţie cu el. De asemenea, profesorul Glubokovski consideră că Consfătuirea de la Constantinopol s-a grăbit şi, în lipsa marii Biserici Ruse, ca şi a Bisericilor Bulgare, Sârbe şi Ierusalimului a adoptat rezoluţia cu privire la introducerea calendarului îndreptat, despre care mărturisesc evenimentele ce s-au întâmplat în Bisericile Ortodoxe în care s-a introdus stilul nou, răzmeriţele şi tulburările în unele locuri continuând până în prezent.

Cu regret, suntem nevoiţi să constatăm faptul dezbinării Bisericilor Ortodoxe din cauza problemei calendaristice. Îndreptarea acestei dezbinări este în principiu foarte anevoioasă, deoarece revenirea unor Biserici la stilul vechi sau trecerea celor de pe stil vechi la cel nou practic este irealizabilă şi fără de folos pentru întreaga Biserică. Suntem nevoiţi să acţionăm cu precauţie.

Eu, ca reprezentant al Bisericii Bulgare, unde până acum s-a păstrat stilul vechi, consider inacceptabilă în acest moment trecerea la stilul nou a Bisericii Ruse, Bulgare şi Sârbe. Propun să includem în rezoluţie teza că la viitorul Sinod Ecumenic, dacă acesta va avea loc, ar trebui să se ajungă la un consens în problema calendarului.

 

Preot profesor Petre Vintilescu:După cum se vede, între noi este un dezacord total. Profesorul Gheorghievski a declarat că nimeni nu-şi propune a ne impune nouă stilul vechi sau nou. Părintele Meftodie spune clar că adoptarea stilului nou este imposibilă. Cum putem ieşi din acest impas ?

 

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: Am spus că, din punct de vedere calendaristic, noul calendar nu are nici o întâietate practică faţă de cel vechi.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Nu discutăm despre calendarul gregorian. Pe ordinea zilei stă chestiunea calendarului Bisericii în general, şi noi rugăm a nu se confunda calendarul gregorian cu cel iulian îndreptat.

Oare din punct de vedere dogmatic nu există, în multe cazuri, asemănări între noi şi catolici ? Şi din această cauză noi trebuie să respingem dogmele noastre doar pentru faptul că ele coincid cu cele catolice ? Părintele arhimandrit spune că problema calendarului ţine de competenţa unui Sinod Ecumenic. Eu consider că aceasta este o eroare, fiindcă problema calendarului ţine de disciplină, şi nu de dogme. L-aş ruga pe părintele arhimandrit să-şi amintească dacă există vreun canon al primului Sinod Ecumenic care ar interzice în mod categoric discutarea acestei probleme. Un astfel de canon nu există. Există doar epistola constantinopolitanilor şi cea a Sinodului Ecumenic. Chiar dacă ar fi existat un asemenea canon, el ar putea fi revizuit, în sens disciplinar, de fiecare Biserică. Canonul 1 al Sinodului din Antiohia nu vorbeşte despre faptul că Paştele nu trebuie prăznuit înaintea celui evreiesc, ci doar că nu trebuie prăznuit odată cu el.

 

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: Sinodul din Antiohia a hotărât afurisirea celor care nu respectă deciziile privind Sfintele Paşti ale celui dintâi Sinod Ecumenic. Pot să dau citirii aceasta (citeşte).

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Pot să citesc canonul 7 apostolic (citeşte). De aici reiese că creştinii nu pot sărbători Paştele înainte de echinocţiul de primăvară, înaintea paştelui evreiesc.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Evreii şi-au stricat calendarul. Când a fost instituit acest canon, până la Sinodul Ecumenic sau după ? Teologii încă nu îşi expuseseră opinia.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Pravilele Sfinţilor Apostoli au dobândit legitimitate deplină la cel de-al VI-lea Sinod Ecumenic, însă fără îndoială, au apărut mai înainte.

 

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: Aş vrea să explic adunării de ce eu ader la opinia Bisericii Ruse. Am enumerat autorităţile în baza cărora fac aceasta.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Pentru confirmarea celor spuse, arhimandritul Meftodie aduce drept dovadă faptul că în unele ţări în care s-a introdus stilul nou au avut loc oarecare tulburări. Dar există oare vreo Biserică în care nu ar exista nedumeriri în ce priveşte disciplina internă ? Au existat în istoria Bisericii Ruse, Bulgare, Sârbe şi a Bisericii noastre Române ... Mişcarea rascolnică doar nu-i o dovadă a faptului că nu trebuie să recunoaştem adevărul. De aceea trebuie să aducem argumente serioase atunci când vorbim despre calendar. În ceea ce priveşte opinia profesorului Glubokovski, am citit scrierile sale şi le preţuiesc, însă de aici nu reiese că opiniile lui sunt perfecte.

 

Mitropolit Serafim: Aş putea să adaug şi opinia academicianului V. V. Bolotov.

 

Preot profesor Petre Vintilescu: La rândul meu, aş putea să mă bizui pe profesorul Milankovici[26] din Iugoslavia. Profesorul Bolotov scria că, de-a lungul multor veacuri, creştinii au utilizat calendarul iulian, că acest lucru ar înlesni revenirea popoarelor apusene de la reforma gregoriană la stilul vechi. Oare ne putem imagina că utilizarea calendarului iulian îi poate aduce pe catolici la Ortodoxie ? Trăind în Apus, nu am avut ocazia să observ aşa ceva.

Am următoarea propunere: să delegăm 2-3 membri care, împreună cu profesorul Gheorghievski, vor elabora rezoluţia de rigoare, fără a schimba esenţa proiectului prezentat, şi vor găsi formula care ne-ar mulţumi pe toţi.

Propun să anulăm cuvântul „gregorian” pentru ca să nu ne intimideze. Bisericile care au trecut la stilul nou au trecut la calendarul iulian îndreptat.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Când vorbim în rezoluţie despre calendarul iulian, aceasta înseamnă că avem în vedere în general calendarul iulian atât pe cel îndreptat, cât şi pe cel neîndreptat. De aceea, nu este nevoie de completări. Avem două Biserici care folosesc calendarul gregorian: Biserica Finlandei şi parţial cea a Poloniei. Am o întrebare pentru delegaţia română: ce Pascalie utilizează în prezent Biserica României ?

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Pascalia Alexandrină.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Însă, după cum aţi observat mai înainte, Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe din mai 1923 a hotărât ca Paştele să fie prăznuit potrivit noului sistem cronologic, care se determină astronomic pentru meridianul Ierusalimului. Biserica României şi alte Biserici au aderat la hotărârea de la Constantinopol. Ce le-a făcut pe aceste Biserici să nu pună în practică decizia Consfătuirii din 1923, care aici, la actuala Consfătuire, este atât de preţuită, şi să prăznuiască Paştele după (vechea) Pascalie Alexandrină ?

 

Preot profesor Petre Vintilescu: Consider că ar fi inutil să răspund la această întrebare, deoarece chiar hotărârea care va fi adoptată la Moscova va avea un caracter vremelnic, pentru a păstra unitatea Bisericii, până în momentul în care Sinodul Ecumenic va elabora hotărârea definitivă, căreia vor trebui să i se supună toate Bisericile Ortodoxe. Eu înţeleg aceasta în felul următor: Biserica Rusă are raţiunile sale pentru care nu poate trece la stilul nou. Bisericile altor ţări au de asemenea raţiunile lor care nu le permit revenirea la stilul vechi. Aşa stând lucrurile, această chestiune trebuie prezentată în rezoluţie.

 

Profesor asociat Alexie Gheorghievski: Pascalia Gregoriană nu aduce nici o îmbunătăţire Pascaliei Alexandrine şi este în contradicţie atât cu hotărârea primului Sinod Ecumenic, cât şi cu Pravilele Sfinţilor Apostoli. Astronomii alexandrini din secolul al IV-lea, cunoscând perfect eroarea calendarului iulian, s-au folosit genial de ea pentru a coordona anul solar cu cel lunar, fapt care stă la baza Pascaliei Alexandrine. Această coordonare a anului solar cu cel lunar este încălcată de calendarul gregorian. În ce priveşte calendarul iulian îndreptat, el nu a oferit practic nimic bun; până în prezent nu există tabele pascale în baza proiectului Consfătuirii din anul 1923.

 

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: S-a propus trimiterea rezoluţiei spre examinare comisiei alcătuite din următorii membri: profesor Gheorghievski, preot profesor Vintilescu şi arhimandrit Meftodie. Sunt şi alte propuneri ?

 

(Se acceptă)
 
Permiteţi-mi să declar şedinţa închisă.
 
(Şedinţa ia sfârşit).
 

 

Referatul arhiepiscopului Serafim Sobolev

Şedinţa din 14 iulie 1948

Arhimandrit Meftodie [preşedintele comisiei]: S-a făcut propunerea de a da citirii referatul arhiepiscopului Serafim Sobolev, din partea Bisericii Bulgare, despre problema calendarului iulian şi gregorian. I se oferă cuvântul arhiepiscopului Serafim pentru referatul „Despre calendarele nou şi vechi”.

 

Arhiepiscop Serafim[27]: Unul dintre oamenii de ştiinţă care au investigat chestiunea calendarelor nou şi vechi, E.B. Predtechenski, un membru deplin al Societăţii Astronomice Ruse, susţine că doar din perioada Renaşterii oamenii din Apus au început să se intereseze, printre alte chestiuni ştiinţifice, de calcularea datei Paştelui. ,,Din nefericire – afirma el –, cu toate că ei abia înţelegeau detaliile canonului alexandrin, şi deşi ei probabil erau departe de a-l înţelege aşa cum ar trebui, pascaliştii apuseni doreau să reformeze acest canon în scurt timp şi încercau cu aroganţă să corecteze o operă minunat realizată ... Dacă perioada Renaşterii ar fi început în acelaşi timp în Europa de Apus şi de Răsărit, dacă circumstanţele dificile nu ar fi înăbuşit educaţia aproape până în punctul de a o face să dispară în vechile Biserici creştine ale Bizanţului, ... dacă tradiţiile alexandrine şi cunoştinţa primelor veacuri nu ar fi luat sfârşit în Răsărit, atunci este îndoielnic dacă Papa Grigorie al XIII-lea ar fi putut săvârşi ceea ce a săvârşit”[28].

La aceste cuvinte ale lui Predtechenski noi ar trebui să adăugăm că apariţia reformei calendarului a Papei Grigorie al XIII-lea a fost cauzată nu numai de faptul că pascaliştii apusenii nu asimilaseră şi le lipsea înţelegerea necesară a canonului alexandrin sau metodei de calculare a datei Paştelui, şi de prăbuşirea educaţiei în Răsărit, ci şi, mai cu seamă, de lipsa de credinţă a apusenilor în Sfânta Biserică, şi mai precis, incapacitatea lor de a crede că în ea Sfântul Duh vieţuieşte şi suflă fiind izvorul a tot Adevărul.

Dacă Biserica Romano-catolică ar fi avut această credinţă, atunci ea – în persoana papilor ei şi a pascaliştilor ei experţi – nu ar fi început să modifice canoanele pe care se bazează calculul pascal al vechiului calendar, prin care Sfântul Duh a exprimat un adevăr care nu este supus schimbării. Noi avem în vedere în primul rând canonul 7 apostolic: ,,Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai înainte deprimăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească”.

Această poruncă este menţionată de asemenea în canonul 1 al Sinodului din Antiohia: ,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu”.

Canonul anterior al Sinodului din Antiohia ne frapează ca fiind deosebit de important, deoarece nu numai interzice prăznuirea Paştelui în acelaşi timp cu iudeii, ci de asemenea dovedeşte că o astfel de interdicţie a fost consemnată în hotărârea primului Sinod Ecumenic. Fără îndoială, această decizie sinodală nu a ajuns până la noi, dar o epistolă binecunoscută a împăratului Constantin cel Mare către toţi episcopii care nu au fost prezenţi la Sinodul Ecumenic de la Niceea face referire la conţinutul ei[29].

Haideţi să cităm esenţa deciziei niceene, aşa cum a fost expusă în tâlcuirea canonului 1 al Sinodului din Antiohia de episcopul Nicodim (Milaş)[30], un tâlcuitor al sfintelor canoane care este recunoscut de întreaga Biserică: „Sinodul de la Niceea s-a ocupat cu examinarea acestei chestiuni (timpul pentru prăznuirea Paştelui) cu scopul – cu ajutorul unei decizii comune – de a înlătura orice dezacord care ar putea apărea în această problemă şi de a restabili armonia în întreaga Biserică. În primul rând, pe baza canonului 7 apostolic şi al învăţăturii scripturistice despre cea de-a şaptea zi, Părinţii Sinodului au hotărât următoarele:

 

(1) Paştele creştin ar trebui prăznuit întotdeauna într-o zi de duminică;

(2) Această duminică ar trebui să fie după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară; şi

(3) Dacă s-ar întâmpla ca Paştele evreiesc să fie prăznuit în această duminică, atunci Paştele creştin ar trebui mutat în duminica imediat următoare”[31].

 

La toate aceste prescripţii canonice ale Bisericii Ortodoxe, noi ar trebui să adăugăm de asemenea canonul 7 al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic şi canonul 95 asemănător al Sinodului din Trullo (Penthekte), care a hotărât cum trebuie să fie primiţi ereticii în Biserică: „Pe cei ce din eretici se adaug la ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai buni, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi (mercurieni), şi pe apolinarişti îi primim dându-şi libele (adică mărturisirea credinţei), şi anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai înainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh”[32].

După cum vedem aici, patrusprezecelnicii, adică creştinii care prăznuiau Paştele odată cu iudeii pe 14 Nisan, sunt numiţi limpede eretici şi sunt aşezaţi în aceeaşi categorie cu arienii şi alţi mari eretici, şi din acest motiv, în caz că se pocăiesc, ei trebuie să fie primiţi în sânul Bisericii prin mirungere (remirungere)[33].

Iată unde duce încălcarea canoanelor privind timpul pentru prăznuirea Paştelui. Din hotărârile canonice ale Bisericii Ortodoxe amintite mai sus este limpede că noi trebuie să le ţinem cu evlavie, fără nici o schimbare. Din acest motiv, canonul 21 al Sinodului din Gangra spune: „Şi toate, cuprinzător a zice, cele predate de dumnezeieştile Scripturi, şi de apostoleştile predări, a se face în Biserică ne rugăm Domnului”[34].

Şi canonul 2 al celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic: „Nimănui să-i fie slobod a preface canoanele cele mai înainte arătate, sau a le strica, sau altele afară de canoanele care ne stau înainte a primi, alcătuite de oarecare şi minciuno-suprascriere ale celor ce s-au apucat să cârciumărească adevărul”[35].

O astfel de respectare neclintită şi neabătută a canoanelor este cerută de cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, al cărui prim canon afirmă: „Cu îmbrăţişare primind dumnezeieştile canoane, şi întreg aşezământul lor şi neclătit îl întărim, care s-a aşezat de către trâmbiţele Duhului prealăudaţii apostoli, şi de către sfintele Ecumenice Sinoade, şi de către cele ce s-au adunat pe alocuri, spre predarea unor aşezământuri ca acestea, şi de către Sfinţii Părinţii noştri, că de unul şi acelaşi Sfânt Duh luminându-se, au hotărât cele folositoare, şi pe cei ce ei îi dau anatemei, şi noi îi anatematisim, iar pe cei ce îi caterisesc, şi noi îi caterisim, iar pe cei ce îi afurisesc, şi noi îi afurisim ...”[36].

Din toate prescripţiile canonice menţionate mai sus, este limpde în ce mare păcat au căzut romano-catolicii când au răsturnat sfintele canoane, care ne interzic să sărbătorim Paştele împreună cu iudeii. Acesta este păcatul hulei împotriva Sfântului Duh, pe care Dumnezeu nu-l iartă nici în viaţa de acum, nici în cea viitoare. Deoarece acelaşi Duh Sfânt, Dumnezeu, grăieşte prin sfintele canoane, întrucât hotărârile canonice, ca şi cele dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice au fost alcătuite potrivit cuvintelor dumnezeieştii Scripturi: S-au părut Sfântului Duh şi nouă (Faptele Apostolilor 15, 28).

Şi dumnezeiescul Duh, prin apostoli, Sinoadele Ecumenice şi Sfinţii Părinţi, nu a poruncit adevărurile canonice ca noi să le putem corecta şi modifica ulterior, ca fiind, după cum se crede, imperfecte şi eronate. O astfel de atitudine faţă de sfintele canoane este cu totul inacceptabilă şi blasfemiatoare.

Astfel, Biserica Romano-Catolică este vinovată de încălcarea directă şi desfiinţarea sfintelor canoane prin prăznuirea Paştelui în 1805, 1825, 1903, 1923, 1927 şi în mulţi alţi ani odată cu Paştele evreiesc[37].

Şi, mai rău încă, noul calendar (gregorian) hotărăşte ca Biserica Romano-Catolică să fie în dezacord cu Sfânta Evanghelie prin deformarea de către ea a relatării evanghelice. Este evident din Evanghelie că Paştele creştin a avut loc după cel evreiesc.

Dar catolicii, cu noile lor reguli pentru determinarea Paştelui, nu numai că prăznuiesc în mod regulat Paştele lor odată cu evreii, ci adeseori înaintea lor, aşa cum s-a întâmplat în 1845, 1853, 1856, 1891, 1894 şi în mulţi alţi ani[38]. În 1921, Paştele evreiesc a căzut pe 10 aprilie, în timp ce catolicii au prăznuit Paştele pe 14 martie, adică cu aproape o lună înainte de cel evreiesc.

Dar dacă, pe baza sfintelor canoane, este cu neputinţă pentru noi a accepta noul calendar în ansamblul său, atunci tocmai de aceea este cu neputinţă pentru noi, creştinii ortodocşi, să acceptăm noul calendar sub forma unui compromis[39].

Acest compromis a fost vizibil în ultimul timp în viaţa anumitor Biserici Ortodoxe şi constă în faptul că Paştele este prăznuit potrivit vechii Pascalii ortodoxe, pe câtă vreme toate sărbătorile cu dată fixă sunt ţinute potrivit noului calendar. Dar un astfel de calendar mixt nu poate fi acceptat de ortodocşi, deoarece el duce în acelaşi timp la încălcările altor rânduieli bisericeşti, care se găsesc în Tipicon şi pe care noi suntem datori să le respectăm cu sfinţenie şi cu statornicie, pentru că nu trebuie să ne abatem de la ascultarea faţă de Maica noastră, Biserica.

Cei de stil nou sunt vinovaţi de o astfel de neascultare. Noi vorbim în acest chip, având în vedere încălcarea de către ei a instrucţiunilor Tipiconului cu privire la sărbătorile cu dată fixă. Biserica a rânduit hotarele temporale în care pot fi prăznuite sărbătorile cu dată fixă care cad în timpul Postului Mare. Astfel, de exemplu, sărbătoarea preacinstitului Înaintemergător (întâia şi a doua aflare a capului său) fluctuează între miercurea săptămânii lăsatului sec de carne (hotarul de jos) şi marţea săptămânii a patra a Postului Mare (hotarul de sus)[40]. Dar cei de stil nou desfiinţează aceste hotare, deoarece ei prăznuiesc toate sărbătorile cu dată fixă cu 13 zile mai devreme.

Acelaşi lucru se întâmplă cu sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Potrivit instrucţiunilor din Tipicon, Buna Vestire este prăznuită în perioada dintre joia săptămânii a treia a Postului Mare şi miercurea săptămânii luminate[41]. Dar cu introducerea noului calendar, perioada în care poate fi ţinută Buna Vestire începe în vinerea primei săptămâni a postului şi se întinde doar până în joia săptămânii a şasea a postului.

Dar păcatul celor de stil nou cu privire la cerinţele Bisericii şi Tipiconului ei nu se opreşte aici. Atitudinea lor negativă faţă de hotarele indicate pentru prăznuirea marilor sărbători îi conduce către o încălcare încă mai gravă a Tipiconului.

Biserica a prevăzut coincidenţa anumitor praznice cu dată fixă cu cele cu dată mobilă sau cu diferite zile din Postul Mare. În toate aceste cazuri, ea a stabilit o rânduială liturgică precisă. Dar încălcând hotarele date, cei de stil nou distrug de asemenea rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Din acest motiv, cei de stil nou nu pot prăznui nicicând Buna Vestire în timpul Săptămânii Patimilor şi, mai mult decât atât, ei nu pot prăznui nicicând Kyriopascha, adică coincidenţa Bunei Vestiri cu Paştele, şi în acest fel ei încalcă vădit Tipiconul.

O încălcare deosebit de revoltătoare a Tipiconului de către cei de stil nou este constatată în legătură cu praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sfânta Biserică îi cinsteşte pe aceşti mari apostoli într-o asemenea măsură încât ea se pregăteşte pentru sărbătoarea lor (29 iunie) cu un post care durează între 8 şi 42 zile. Dar odată cu introducerea noului calendar, acest post, contrar Tipiconului, este întotdeauna scurtat. Şi când Paştele este prăznuit în perioada 20-25 aprilie, atunci postul Sfinţilor Apostoli este anulat cu totul, deoarece nu rămâne timp pentru el.

Cineva ar putea spune că această încălcare a Tipiconului nu constituie un păcat grav, deoarece nu implică nici o încălcare a dogmelor. Dar cuvintele lui Hristos: De nu va asculta nici de sobor [Biserică], să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş (Matei 18, 17) nu se referă la încălcarea unui adevăr dogmatic sau altul al credinţei noastre. Şi cu toate acestea, potrivit mărturiei acestor cuvinte dumnezeieşti, care dintre noi nu arată ascultare faţă de Biserică trebuie tăiat de la ea şi intră în rândurile marilor păcătoşi, fiindcă în cazul în discuţie este impusă cea mai severă pedeapsă: excizia din Biserică. Mai mult, prin dispreţul lor faţă de Tipiconul ei, cei de stil nou comit păcatul neascultării de Biserică în mod public şi neruşinat.

Din punctul de vedere al credinţei ortodoxe, o astfel de atitudine dispreţuitoare faţă de Tipicon nu este permisă pentru fiii Sfintei Biserici, exact aşa cum nu este permisă nici o încălcare a hotărârilor ei dogmatice sau canonice. Şi aceasta este cât se poate de logic.

Întocmai cum dispreţul faţă de hotărârile dogmatice sau canonice conduce la înstrăinarea de Ortodoxie, tot aşa dispreţul faţă de Tipicon conduce de asemenea la o astfel de înstrăinare. Într-adevăr, Tipiconul constituie, pentru noi, o lege sfântă, care ne călăuzeşte în slujbele, sărbătorile şi posturile noastre plăcute lui Dumnezeu. Tipiconul este o carte sfântă, legată de numele unui vas minunat al harului, Sfântul Sava cel Sfinţit, şi a fost acceptată de Biserica Ortodoxă ca una din cărţile ei de bază. Tipiconul nu este altceva decât glasul Maicii noastre, Biserica. Şi noi nu trebuie să avem o atitudine de dispreţ faţă de acest glas, ci, mai curând, ascultare fără şovăire şi de nezdruncinat, dacă dorim să fim credincioşi şi devotaţi Sfintei Biserici şi tuturor canoanelor ei ortodoxe.

Ce dobândim ca urmare a încălcării acestei sfinte cărţi prin introducerea noului calendar ? Dacă folosim noul calendar pentru a stabili noile date ale sărbătorilor, posturilor şi slujbelor noastre, atunci în acest chip noi vom mărturisi că noul calendar este corect din punct de vedere bisericesc, pe câtă vreme Tipiconul este greşit. Şi aceasta, în pofida faptului că noi ştim că Tipiconul provine din Biserica Ortodoxă, însăşi Biserica în care apostolii au aşezat, ca într-o vistierie de mare preţ, orice aparţine Adevărului. Şi aceasta, în ciuda faptului că noi suntem conştienţi că încălcarea menţionată mai sus a Tipiconului provine de la catolici, care sunt cufundaţi în întunericul a toată erezia şi eroarea.

Ca rod al catolicismului şi ca un fenomen anti-ecleziastic, noul calendar nu are nimic de oferit Bisericii Ortodoxe în afară de tulburare. De la începutul apariţiei sale, noul calendar a fost înţeles în acest chip de adversarii săi: Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului şi Sinodul local pe care el l-a convocat în 1583 în Constantinopol. De la un astfel de început nesănătos, noul calendar rămâne până astăzi o unealtă a propagandei catolice şi foarte nociv pentru viaţa Bisericii Ortodoxe. De aceea, dacă noi trebuie să acceptăm noul calendar, în pofida voinţei Sfintei Biserici – chiar dacă pe calea compromisului –, ne-ar putea conduce doar către a contribui la tulburare şi neorânduială în viaţa bisericească, prin care noi vom submina cu propriile mâini autoritatea Sfintei Biserici Ortodoxe.

Prin urmare, exact aşa cum noi ne vom găsi pe drumul păcatului grav al neascultării de Biserică dacă acceptăm noul calendar în întregime lepădând sfintele canoane, tot aşa noi ne găsim pe acelaşi drum al neascultării dacă acceptăm noul calendar într-o formă mixtă, lepădând cerinţele Tipiconului.

Din cele de mai sus, este limpede de ce Biserica Ortodoxă s-a opus atât de ferm şi vehement la această inovaţie anti-ecleziastică de la începutul reformei calendarului până de curând.

De îndată ce Papa Grigorie al XIII-lea a introdus noul calendar, imediat în acelaşi an, 1582, patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea, împreună cu sinodul său, a condamnat noul calcul roman ca fiind antitetic Tradiţiei Bisericii Ortodoxe. În anul următor, 1583, patriarhul Ieremia, cu participarea Patriarhului Silvestru al Alexandriei şi Patriarhului Sofronie al IV-lea al Ierusalimului, a convocat un sinod bisericesc, care a condamnat introducerea calendarului gregorian în Biserica Romană ca fiind contrară sfintelor canoane ale Bisericii Soborniceşti şi încălcând prescripţia primului Sinod Ecumenic privind calculul datei Sfintelor Paşti.

Acest Sinod, în Sigillionul său din 20 noiembrie 1583, îi îndeamnă pe ortodocşi să se lipească cu fermitate şi neabătut de calendarul ortodox şi Pascalia iuliană până la vărsarea sângelui lor şi impune asupra tuturor celor care încalcă această hotărâre anatema excluderii din Biserica Ortodoxă[42].

Sinodul din Constantinopol a comunicat această decizie tuturor Bisericilor Răsăritene, Mitropolitului Dionisie al Moscovei, Bisericii din Insulele Ioniene, renumitului apărător al Ortodoxiei din Europa de Apus, prinţul Constantin Ostrozhski, lui Niccolo da Ponte, dogele Veneţiei, şi Papei Grigorie al XIII-lea, cel care era răspunzător pentru tulburările din Biserică.

Astfel, patriarhii ecumenici şi, împreună cu ei, întreaga Biserică Sobornicească în secolele ce au urmat, au reacţionat într-un mod cu totul negativ la introducerea noului calendar[43].

De exemplu, Patriarhul Calinic al II-lea al Constantinopolului, împreună cu Patriarhul Atanasie al IV-lea al Antiohiei, a mărturisit că prăznuirea Paştelui odată cu catolicii, respingerea hotărârii Bisericii Ortodoxe cu privire la post, şi acceptarea dispoziţiilor Bisericii Romane constituie o trădare a Ortodoxiei şi o încălcare a legilor Sfinţilor Părinţi care este distrugătoare pentru turma Bisericii Ortodoxe, şi că, din acest motiv, orice creştin este dator să prăznuiască Paştele şi sărbătorile legate de el, ca şi toate perioadele anului ecleziastic, aşa cum au fost aşezate acestea în practica Răsăritului ortodox şi nu în maniera Apusului heterodox, care este străin de credinţă.

În enciclica sa din 1756, patriarhul ecumenic Chiril al V-lea rosteşte blesteme teribile – aplicabile atât în această viaţă pământească trecătoare, cât şi în viaţa veşnică – împotriva tuturor creştinilor care acceptă noul calendar.

Cu intenţia de a-i apăra pe creştini de acceptarea noului calendar, pe temei că era un păcat foarte mare, în 1848, patriarhul ecumenic Antim al VI-lea, împreună cu ceilalţi patriarhi răsăriteni, adică Ierotei al II-lea al Alexandriei, Meftodie al Antiohiei, Chiril al II-lea al Ierusalimului, şi sinoadele lor, în enciclica lor în numele Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici, au proclamat următoarea mărturisire de credinţă:

,,Nici patriarhii, nici sinoadele n-au putut introduce vreodată inovaţii printre noi, fiindcă păzitorul credinţei este însuşi trupul Bisericii, credincioşii înşişi, care vor ca închinarea lor să fie de-a pururi neschimbată şi în acelaşi chip cu cea a Părinţilor lor. [...] Să stăm neclintiţi în mărturisirea pe care am primit-o neschimbată de la astfel de bărbaţi, lepădând orice noutate ca pe o sugestie din partea vrăjmaşului. Cel care primeşte o noutate impută neajunsuri credinţei ortodoxe propovăduite. Însă această credinţă a fost cu multă vreme în urmă pecetluită ca desăvârşită, neîngăduind micşorare sau adăugire, nici vreun alt fel de schimbare; iar cel care îndrăzneşte a face, a îndemna la sau a cugeta un aşa lucru a tăgăduit deja credinţa lui Hristos, a căzut de bunăvoie sub anatema veşnică pentru că a hulit împotriva Sfântului Duh, susţinând că El nu ar fi vorbit desăvârşit în Scripturi şi prin Sinoadele Ecumenice. [...]Drept aceea, toţi cei care aduc noutăţi, prin erezie sau prin schismă, de bunăvoie – precum spune psalmistul – s-au îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină (Psalmi 108, 17), fie că sunt papi sau patriarhi, fie cleric sau mirean; ci dacă cineva, măcar şi înger din cer, vă propovăduieşte altă evanghelie decât aceea pe care aţi primit-o, anatema să fie”[44].

Între anii 1902-1904, din iniţiativa vestitului Patriarh Ioachim al III-lea al Constantinopolului, Bisericile Autocefale ale Constantinopolului, Ierusalimului, Greciei, Rusiei, Serbiei, României şi Muntenegrului, în persoanele întâistătătorilor lor, au exprimat respingerea de către ele a reformei calendarului Papei Grigorie al XIII-lea[45].

În acelaşi fel, Sinodul pan-rus din 1917-1918 a decis respectarea strictă a vechiului calendar pentru uzul ecleziastic[46]. În elaborarea acestei decizii, Sinodul din Moscova a luat în considerare opinia părintelui Dimitrie Alexandrovici Lebedev, un profesor de la Academia Teologică din Moscova, care a demonstrat, pe baza datelor astronomice şi canonice, cât de distrugătoare ar fi orice adaptare la calendarul gregorian, atribuindu-i superioritate totală vechiului calendar iulian[47].

Din nefericire, Congresul pan-ortodox care a fost convocat de Patriarhul Meletie al IV-lea al Constantinopolului în 1923[48] s-a abătut de la sfintele tradiţii pe care patriarhii ecumenici le-au susţinut cu atâta râvnă şi evlavie pe lungul parcurs al secolelor. Acest congres a decis acceptarea noului calendar. Poporul ortodox al Constantinopolului s-a opus acestei inovaţii necanonice cu o vădită indignare, şi patriarhul Meletie a fost silit să demisioneze[49].

Şi cu toate acestea, Grigorie al VII-lea, care i-a urmat ca patriarh al Constantinopolului, a încercat în 1924 să introducă noul calendar pentru sărbătorile cu dată fixă, permiţând temporar ca Paştele şi celelalte sărbători dependente de el să fie prăznuite potrivit vechiului calcul pascal, până la convocarea unui Sinod Ecumenic. În periodicul oficial al Bisericii Greciei, Εκκλησια, şi în anumite periodice ruseşti, a fost publicat un articol autoritar în numele său şi în numele Sinodului său privind acceptarea noului calendar de către Patriarhia Constantinopolului.

Sub influenţa Patriarhiei Constantinopolului, Biserica României a decis de asemenea să prăznuiască sărbătorile cu dată fixă după noul calendar. Însă, patriarhii răsăriteni ai Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului au refuzat cu fermitate să examineze chestiunea schimbării calendarului.

În răspunsul său la articolul menţionat mai sus, Patriarhul Tihon al Moscovei şi a toată Rusia l-a înştiinţat pe patriarhul ecumenic că, deşi a primit epistola sa privind introducerea noului calendar începând din 10 martie, a devenit cu neputinţă a-l introduce în Biserica Rusă din cauza împotrivirii categorice a poporului[50].

De asemenea, Sinoadele Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei din 1923, 1924 şi 1925 au refuzat în totalitate să accepte noul calendar[51].

Se cuvine să rămânem în solidaritate statornică cu aceste Biserici Ortodoxe, fără nici un compromis, respectând vechiul calendar în viaţa noastră bisericească, urmând prescripţiilor canoanelor, care trebuie să rămână neclintite, deoarece ele alcătuiesc una din temeliile existenţei Bisericii Ortodoxe.

Mai mult decât atât, aşa cum este atestat de datele ştiinţifice, noul calendar conţine multe erori şi este cu siguranţă mai puţin precis decât vechiul calendar. Acesta este motivul pentru care Comisia Ştiinţifică care a fost convocată pe 18 februarie 1899 de Societatea Astronomică Rusă[52], pentru a lua o hotărâre privind reformarea calendarului, a afirmat că ,,nu există motive pentru a introduce în Rusia (şi încă mai puţin în Biserică) calendarul gregorian, care este faimos pentru erorile sale”[53].

Este esenţial să subliniem că până de curând nu calendarul gregorian, ci cel iulian era utilizat în astronomie[54]. Astronomul american Newcomb a vorbit deja în favoarea întoarcerii la calendarul iulian, ca fiind mai simplu şi mai practic pentru calculele astronomice.

Pentru noi, opinia renumitului profesor Vasilie Vasilievici Bolotov de la Academia Teologică din Sankt Petersburg este atât folositoare, cât şi de cel mai mare interes. În ultimul an al vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse l-a numit delegat al Departamentului Afacerilor Bisericeşti în Comisia nou înfiinţată de Societatea Astronomică Rusă pentru a cerceta dacă vechiul calendar ortodox este compatibil cu noul calendar.

Profesorul Bolotov a investigat această chestiune în toate detaliile sale, nu numai dintr-un punct de vedere ecleziastic, canonic, ştiinţific şi istoric, ci sub orice aspect posibil. Posedând toată această cunoaştere ştiinţifică, el a luat parte la întrunirea astronomică a Comisiei Ştiinţifice, când Comisia a examinat chestiunea introducerii noului calendar. Şi, ce să vezi, deoarece întrunirea nu putea ajunge la o decizie clară, şi deoarece mulţi dintre membrii ei începuseră să încline către noul calendar, preşedintele întrunirii i-a sugerat lui Bolotov să-şi spună opinia.

Profesorul Bolotov a expus argumentele sale istorice timp de 2 ore, ţinând în mâini tabelele astronomice pe care le alcătuise[55]. El a apărat temeinic vechiul calendar. Concluziile sale în sprijinul vechiului calendar au fost atât de ştiinţifice şi incontestabile, încât întreaga adunare a decis în mod unanim în favoarea păstrării vechiului calendar.

Noi ne vom aduce aminte întotdeauna de aceasta şi nu vom uita niciodată testamentul pe care ni l-a lăsat genialul nostru savant Bolotov cu privire la chestiunea calendarului: ,,Eu personal, consider că este cu totul indezirabilă schimbarea calendarului în Rusia. Eu voi rămâne, aşa cum am fost în trecut, un apărător ferm şi devotat al calendarului iulian. Simplitatea sa excepţională constituie superioritatea sa ştiinţifică în faţa oricărui alt calendar îndreptat. Cred că misiunea culturală a Rusiei în această problemă constă în păstrarea calendarului iulian în viaţa sa multe veacuri de acum încolo, şi prin aceasta netezirea căii popoarelor apusene pentru a se întoarce de la calendarul gregorian, care nu este de folos nimănui, la vechiul calendar nealterat”[56].

 


[1] N.r.: Profesorul Gheorghievski face referire la încercările de schimbare a calendarului bisericesc care au avut loc în Rusia. Biserica Renovaţionistă – cunoscută şi sub numele de Biserica Vie, care a constituit o structură paralelă cu Biserica Ortodoxă Rusă, care a dăinuit între anii 1922-1946, şi a avut rolul de a-i ţine în şah pe ierarhii ortodocşi ruşi –, la Soborul din 29 aprilie - 9 mai 1923, a introdus în uzul bisericesc calendarul gregorian; la acea vreme, se estimează că renovaţioniştii deţineau între o treime şi ceva mai mult de jumătate din parohiile din Rusia, şi aproape toate bisericile din Moscova, cu excepţia a 4 sau 5 dintre ele. Credincioşii ruşi s-au opus cu vehemenţă, lăsând bisericile aproape goale.

De asemenea, silit de puterea bolşevică, pe 2/15 octombrie 1923, patriarhul Tihon a dat un decret privind reforma calendarului, dar când a aflat că Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului şi ruşii din diaspora erau împotriva schimbării, şi credincioşii ruşi aşijderea, a anulat decizia.

[2] Teodoret al Cirului, Istoria Bisericii, cartea I, cap. 10, ,,Scrisoarea împăratului Constantin [cel Mare] către episcopii, care au lipsit de la Sinodul de la Niceea, despre cele hotărâte aici”.

[3] Patriarhia Ierusalimului, Bisericile Bulgariei, Serbiei şi Rusiei.

[4] Patriarhiile Constantinopolului, Antiohiei, Alexandriei şi Biserica României.

[5] Bisericile Poloniei şi Finlandei.

[6] N.r.: La vechii evrei, patru săptămâni făceau o lună ale cărei însemnări ebraice Ierah (luna ca planetă şi luna de zile) şi Hodeş, lună nouă, de la hadaş (a fi nou), arată că ei socoteau lunile după cursul lunii. Lunile începeau cu prima ivire a lunii noi şi cuprindea un timp de 29 zile, 12 ore, 44 minute şi 2,82 secunde. De aceea evreii calculau lunile alternativ cu 29 şi 30 zile.

Înainte de robia babiloniană, lunile se numărau simplu: luna dintâi, luna a doua etc. Numai unele luni aveau nume speciale: luna dintâi se numea şi luna spicelor, Hodeş haabib, luna a doua se chema luna luciului florilor, Hodeş ziv; luna a şaptea se numea luna inundărilor, Ierah haetannim; luna a opta se numea luna fructelor, Ierah bul.

După robia babiloniană se adoptaseră pentru toate lunile numele babiloniene, şi anume: 1. Nisan (martie-aprilie); 2. Iiar sau Ziv (aprilie-mai); 3. Sivan (mai-iunie); 4. Tamuz (iunie-iulie); 5. Av (iulie-august); 6. Elul (august-septembrie); 7. Tişri sau Ethanim (septembrie-octombrie); 8. Marheşvan (octombrie-noiembrie); 9. Kislev (noiembrie-decembrie); 10. Tebet (decembrie-ianuarie); 11. Şebat (ianuarie-februarie); 12. Adar (februarie-martie).

Paştele era serbat de evrei între ultimele zile din luna martie şi primele zile din aprilie (Arhipresbiter Vasile Tarnavschi, Arheologia biblică, Cernăuţi 1930, p. 221-222).

[7] N.r.: Unii istorici susţin că practica din Asia Mică era moştenită de la Sfinţii Apostoli Ioan, care a suferit mucenicia în Efes, şi Filip, care a suferit mucenicia în Ierapole din Frigia; în vreme ce practica din Roma era moştenită de la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care fuseseră muceniciţi acolo. A se vedea Despre sărbătorile de peste an (III). Duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

[8] N.r.: Patrusprezecelnicii, sau quartodecimanii [14, în limba latină], sunt cei care sărbătoreau Paştele pe 14 Nisan, împreună cu evreii, susţinând că-l prăznuiesc la data la care l-a prăznuit şi Mântuitorul. Ei au fost condamnaţi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325.

[9] Diuşen, Istoria Bisericii Vechi, vol. I, Moscova, 1912, p. 193.

[10] Sozomen, Istoria Bisericii 1, 18.

[11] Actele Sinoadelor Ecumenice, Kazan, 1859, p. 189;Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea I, cap. 12, ,,Epistola Sinodului din Niceea adresată Alexandriei şi Egiptului”.

[12] Actele Sinoadelor Ecumenice, p. 180-l84, 190. Teodoret al Cirului, Istoria Bisericii, cartea I, cap. 10; Socrate, Istoria Bisericii, cartea I, Epistola lui Constantin.

[13] Pidalion, tipărit la Mânăstirea Neamţ, 1844, p. 303.

[14] Pidalion, p. 30.

[15] La începutul secolului al IV-lea, când s-a determinat ziua în care trebuia să fie adevăratul echinocţiu de primăvară, făcându-se o corelaţie între anul astronomic lunar şi cel iulian, s-a constatat că în 325 el a căzut pe data de 22 martie. Cu 46 ani înainte de Hristos, echinocţiul în corespundere cu adevăratul echinocţiu astronomic cădea pe 24 martie. Prin urmare, peste 128,5 ani, din anul 83 d.Hr., echinocţiul nu mai cădea pe 24, ci pe 23 martie; peste încă 128,5 ani, din anul 212, pe 22 martie, apoi din anul 340 pe 21 martie ş.a.m.d..

[16] Revista şedinţelor Comisiei Comunităţii Astronomice, 1889, p. 46-47.

N.r.: În 1899, Societatea Astronomică Rusă a înfiinţat, la iniţiativa chimistului rus Dimitrie Ivanovici Mendeleev (1834-1907), o comisie pentru a reforma calendarul iulian, care era încă în uzul civil în Rusia ţaristă. Acest geniu ştiinţific a hotărât – ca o condiţie prealabilă pentru încheierea cu succes a acestei acţiuni – că sunt necesare date ştiinţifice mai precise şi, mai ales, date pentru durata exactă a anului tropic. În acest scop, el a cerut sfatul unui astronom american, Simon Newcomb, care avea o reputaţie binecunoscută în domeniu. Acesta i-a trimis lui Mendeleev un răspuns vast pe această temă şi şi-a exprimat preferinţa proprie pentru sistemul cronologic al calendarului iulian, fapt care l-a determinat pe Mendeleev să-şi abandoneze planurile de a reforma calendarul. A se vedea mai multe amănunte în O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI BISERICII ORTODOXE, de Ieromonah Casian, Capitolul VII. Ştiinţa – în sprijinul calendarului Bisericii.

[17] Dările de seamă ale Congresului Astronomilor din Roma din anul 1922 şi proiectele Comitetului pentru reforma calendarului de pe lângă Liga Naţiunilor.

[18] Preot profesor Dimitrie A. Lebedev, Calendarul şi Pascalia, Moscova, 1924, p. 124.

[19] D. F. Golubinski, Problema egalării anului civil cu cel astronomic, Moscova, 1899, p. 57.

[20] Pentru corectarea inexactităţilor Pascaliei în raport cu luna, la fiecare a 14-a lună, la fiecare 300 ani, iar a 8-a oară, la 400 ani, în total de 8 ori în 2500 ani după calendarul iulian, se trece cu o zi în urmă, utilizând egalarea lunară (în 1800, 2100, 2400 ş.a.m.d.). Iar când, la 100 ani, ziua bisectă iuliană este aruncată de calendarul gregorian, luna a 14-a, dimpotrivă, se mişcă cu o zi înainte şi are loc „egalarea solară”; iar când egalările solare şi lunare se folosesc concomitent, atunci lunile a 14-a rămân la aceleaşi date.

[21] Serafim Lukianov, arhiepiscop de Vyborg şi Finlanda între anii 1921-1923; în 1923, când Finlanda a trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului, este izgonit din Finlanda fiindcă era reprezentantul Patriarhiei Moscovei; în 1927 se alătură Sinodul Karlovci al ruşilor din diaspora; în 1945, părăseşte Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora pentru a se întoarce în sânul Patriarhiei Moscovei; în august 1946 este numit exarh al Patriarhiei Moscovei în Paris pentru Europa de Vest.

[22] Dionisie Lukin, arhimandrit, administratorul bisericilor ruse din Olanda, aparţinând de Patriarhia Moscovei.

[23] Gavriil Ogorodnikov, arhimandrit al Misiunii Bisericii Ruse în China, aparţinând de Patriarhia Moscovei.

[24] A se vedea nota 1 din primul episod.

[25] Preot profesor universitar dr. Petre Vintilescu (1887-1974), preot la Biserica Sfinţii Voievozi din Bucureşti, profesor de liturgică, decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti între anii 1938-1940 şi 1946-1948, preşedinte al Consistoriului Central Bisericesc între anii 1954-1966. La Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova din 1948 a prezentat referatul ,,Câteva consideraţiuni în legătură cu îndreptarea calendarului”, apărut în publicaţia Ortodoxia, I, 1949, p. 113-122.

[26] Milutin Milankovici (1879-1958), astronom, matematician şi fizician sârb, care a luat parte la Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923.

[27] Despre Sfântul Ierarh Serafim (1881-1950), a se vedea articolele Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit şi Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, arhiepiscopul Boguciarului şi făcătorul de minuni din Sofia, părintele duhovnicesc al creştinilor ortodocşi de stil vechi din Bulgaria. În timpul celui de-al doilea război mondial, neputând să părăsească Bulgaria, izolat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora şi nevrând să-şi părăsească turma, el a fost silit de împrejurări să intre în comuniune cu Patriarhia Moscovei, în a cărui jurisdicţie a rămas până la trecerea sa la Domnul, în 1950.

În calitate de ierarh rus aflat în jurisdicţia Moscovei, a luat parte la Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova din 1948. El a pregătit 3 referate: împotriva mişcării ecumeniste, despre calendarele vechi şi nou, şi despre ierarhia anglicană. El nu a fost de acord cu decizia finală a Consfătuirii în chestiunea calendarului şi a înaintat o declaraţie specială proprie (A se vedea egumena Serafima, ,,Privind anumite detalii din viaţa arhiepiscopului Serafim [Sobolev]”, Pravoslavnaia Rus’, nr. 20 (1449), 15/28 octombrie 1991, p. 9).

[28] Nota arhiepiscopului Serafim [prescurtat, de acum încolo, n.a.] (Celelalte note de pe parcursul referatului aparţin traducătorului): E.B. Predtechenski, Calendarul Bisericii şi o retrospectivă critică a regulilor existente pentru determinarea datei Paştelui [în limba rusă], Sankt Petersburg, 1892, p. 4-5.

[29] A se vedea ,,Epistola împăratului privind mântuitoarea sărbătoare [a Paştelui] pe care el a scris-o Bisericilor după Sinodul de la Niceea”, Eusebiu de Cezareea, Viaţa împăratului Constantin, cartea a III-a, capitolele 17-18, Patrologia Græca, vol. XX, col. 1073B-1080B; Socrate, Istoria Bisericească, cartea I, cap. 9, Patrologia Græca, vol. LXVII, col. 89A-93AB; Teodoret al Cirului, Istoria Bisericească, cartea I, cap. 9, Patrologia Græca, vol. LXXXII, col. 932C-937A; Ghelasie al Cizicului, Colecţia dezbaterilor Sfântului Sinod de la Niceea, cap. 36, Patrologia Græca, vol. LXXXV, col. 1340C).

Decizia primului Sinod Ecumenic privind sărbătoarea Paştelui, aşa-zisul decret despre Sfintele Paşti, nu este inclusă în canoanele acestui Sfânt Sinod, dar este menţionată în diferite surse sub forma notelor şi lămuririlor. După un studiu profund al acestui subiect, s-a opinat că ,,regula [canonul] pentru calculul datei Paştelui (ciclul de 19 ani) şi lămuririle privind ciclul de 19 ani sub forma notelor, care erau practic identice în conţinut cu canonul 7 apostolic şi stabilirea duminicii [ca ziua pentru prăznuirea Paştelui], constituiau regula sau decretul bisericesc cu privire la Sfintele Paşti. Astfel, regula şi notele cuprind decretul despre Sfintele Paşti. Dar din cauza caracterului complet şi autonomiei regulii, ca urmare a uzitării notele au dispărut din ea, ca fiind binecunoscute oricui şi de la sine înţelese pentru oricine studiază ciclul de 19 ani. Cu toate acestea, ele au fost păstrate în multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi ale altor scriitori bisericeşti” (A.D. Delembasis, Paştele Domnului [în limba greacă], Atena, 1985, p. 412).

[30] Nicodim Milaş, episcop de Dalmaţia şi Istria. O mare personalitate bisericească, un expert în domeniile dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe, interpretării sfintelor canoane şi istoriei bisericeşti, el s-a bucurat de stimă şi prestigiu în întreaga lume ortodoxă. De origine sârbă, el s-a născut pe 16 aprilie 1845 în Sibenik. A absolvit Seminarul Teologic Karlovci, a studiat filozofia la Universitatea din Viena, şi şi-a încheiat studiile la Academia Teologică din Kiev, unde a devenit licenţiat în teologie. Titlul de doctor în teologie i-a fost conferit de Şcoala Teologică din Bucureşti. Întorcându-se în patria mamă în 1874, el a predat la şcoli şi seminarii ecleziastice.

În 1890, el a fost hirotonit episcop de Dalmaţia şi Istria, pe atunci sub ocupaţie austro-ungară, unde el a rămas timp de 20 ani. Şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în Dubrovnik, unde a trecut la Domnul pe 2 aprilie 1915. Cea mai binecunoscută şi importantă lucrare a sa, Drept canonic ortodox (1890), a fost tradusă în rusă, germană, greacă şi bulgară. Canoanele Bisericii Ortodoxe, cu o tâlcuire (1895) este de asemenea o scriere clasică. El a scris alte studii cu conţinut similar, ca şi monografii pe subiecte de istorie bisericească, care sunt deosebite prin profunzimea, sobrietatea şi minuţiozitatea lor.

[31] ,,Există 4 condiţii cerute în mod necesar pentru Paştele nostru, dintre care două sunt hotărâte prin canonul 7 apostolic, ..., şi două le obţinem din Tradiţia nescrisă: că noi trebuie să sărbătorim Sfintele Paşti (1) după echinocţiul de primăvară, (2) nu în aceeaşi zi cu Paştele evreiesc (14 Nisan), (3) nu numai după echinocţiu, dar după prima lună plină de după echinocţiu, şi (4) după luna plină, în chiar prima zi a săptămânii, adică, duminica” (Matei Vlastaris, Colecţie alfabetică de canoane, cap. VII, ,,Despre Sfintele Paşti”, în G. Rallis şi M. Potlis [editori], Colecţia sfintelor şi dumnezeieştilor canoane [în limba greacă], Atena, 1852-1859, vol. VI, p. 420).

[32] Pidalion, p. 135.

[33] ,,Patrusprezeceni sau mercurieni, pentru că precum Paştile nu sunt duminică, ci ori în ce zi s-ar fi întâmplat luna de 14 zile, postind, şi priveghind” (Pidalion, p. 135, nota 150).

,,Toţi patrusprezecelnicii care nu au acceptat hotărârea primului Sinod Ecumenic privind Paştele au devenit schismatici şi eretici. Aceştia sunt foarte puţin la număr: protopaschiţii, audienii şi novaţienii, şi de asemenea montaniştii” (Delembasis, Paştele Domnului, p. 539).

[34] Pidalion, p. 301.

[35] Pidalion, p. 179.

[36] Pidalion, p. 242.

[37] N.a.: Pravoslavni Sobesednik, 1859, partea I, p. 165; Enciclopedia teologică ortodoxă [în limba rusă], vol. VII, p. 880.

[38] N.a.: Ibid.

[39] După aşa-zisul Congres pan-ortodox din 1923, Biserica Constantinopolului a transmis rezoluţiile sale celorlalte Biserici Ortodoxe, dar când a văzut că nu obţinea acord pan-ortodox asupra chestiunii reformei calendarului, s-a grăbit să ofere o soluţie parţială la problemă ,,prin ajustarea calendarului praznicar la noul calendar pentru moment, cu Pascalia rămânând intactă până când aceasta, de asemenea, ar fi putut fi stabilită ulterior” († S.G., ,,Calendarul praznicar şi noul calendar”, Ορθοδοξια, nr. 4 (31 iulie 1926), p. 108).

» Biserica Greciei a contribuit considerabil la această decizie categorică a Constantinopolului, deoarece a propus o ,,soluţie similară într-o epistolă a Arhiepiscopului Hrisostom al Atenei, datată 21 decembrie 1923 / 3 ianuarie 1924” (Ibid.).

» Constantinopolul a propus Bisericilor Surori o astfel de ,,reformă parţială a calendarului” prin telegramă şi prin epistolă, ca urmare a unei decizii sinodale (24 ianuarie 1924) din timpul domniei lui Grigorie al VII-lea, dar când, încă o dată, nu s-a obţinut o decizie unanimă, Patriarhia Ecumenică a hotărât în mod categoric (23 februarie 1924), şi cu siguranţă unilateral, să implementeze ,,soluţia intermediară” a socotirii datei de 10 martie 1924 ca fiind 23 ale aceleiaşi luni, ,,cu Paştele şi sărbătorile mişcătoare dependente de el rămânând neatinse, cel puţin pentru moment” (Ibid., p. 110, unde este citată epistola patriarhului Grigorie al VII-lea, nr. 706 din 26 februarie 1924, prin care a fost comunicată această decizie categorică).

» Biserica Greciei a implementat de asemenea ,,soluţia intermediară”, iniţiată de cel de-al IV-lea Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei (16-21 aprilie 1923), continuată în cea de-a cincea sesiune a ierarhiei (24 decembrie 1923 - 2 ianuarie 1924), şi încheiată şi în esenţă impusă de Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei. ,,Aşa-numita ‘soluţie intermediară’ sunt primele roade ale inovaţiei în calendarul praznicar zămislite de apostazia ecumenistă, într-un duh de compromis provenind din ideologia masonică şi oportunitate. Din acest motiv, după inovaţia operată în sărbătorile fixe, ea prevede inovaţia finală (potrivit înţelegerii masonice): inovaţia în sărbătorile mişcătoare ale Pascaliei. Cu alte cuvinte, ecumeniştii nu sunt de fapt interesaţi să stabilească o cale de mijloc, ci mai curând să iniţieze o inovaţie” (Delembasis, Paştele Domnului, p. 681).

[40] N.a.: Tipicon [în limba rusă], 1867, p. 245.

[41] N.a.: Ibid., p. 265.

[42] A se vedea Sigilioanele patriarhilor răsăriteni de la 1583, 1593 şi 1756.

[43] ,,După numeroasele condamnări ale inovaţiei calendarului papal de către Biserica Ortodoxă în secolul al XVI-lea, valurile de tulburare născute de ,,scandalul universal” al calendarului gregorian nu au încetat să se năpustească asupra dumnezeiescului vas al Ortodoxiei prin propaganda papală intensă în Răsărit. Dar santinelele au stat de veghe şi au apărat turmele lor cuvântătoare.

Profesorul Ioan Sokolov, de la Academia Teologică din Sankt Petersburg, scria în 1910: ’În anii ce au urmat, ierarhii greci precum Chiril Loukaris, Partenie I, Paisie al II-lea, Chiril al V-lea, Grigorie al VI-lea şi Antim al VI-lea i-au sfătuit în mod repetat pe ortodocşi să se ferească de această nouă armă a propagandei latine. Şi patriarhii celorlalte Biserici au dat dovadă de aceeaşi preocupare cu privire la această chestiune, deoarece în Palestina, Siria, Egipt şi Cipru au fost emise enciclice patriarhale şi pastorale atât către cler, cât şi către mireni, care au subliniat caracterul şi scopul acestei reforme a calendarului şi au legat-o de restul seriei binecunoscute de inovaţii diferite din partea Bisericii papale’, în aceea că ’reforma calendarului introdusă de Papa Grigorie al XIII-lea în 1582 a fost văzută de la început, sau mai curând de îndată, în Răsăritul ortodox ca o inovaţie ecleziastică şi religioasă şi ca una din tendinţele obişnuite ale absolutismului ecleziastic care domneşte în Apus, al cărui vis era şi este extinderea influenţei sale în Răsăritul ortodox. Cu alte cuvinte, era văzută ca o nouă cruciadă papală împotriva Răsăritului ortodox. Considerată şi evaluată ca atare, această inovaţie a fost condamnată numaidecât’ sinodal de Biserica Ortodoxă” (a se vedea ,,Prozelitismul papal şi reforma calendarului”, Ορθοδοξος Ενστασις και Μαρτυρια, nr. 18-21 (ianuarie-decembrie 1990), p. 111-112.

[44] A se vedea Enciclica Patriarhilor Răsăriteni din 1848. Un răspuns la epistola Papei Pius al IX-lea, ,,Către Răsăriteni”.

[45] A se vedea Enciclica patriarhală şi sinodală din 1902. Contextul istoric şi documentele aferente:

» Enciclica patriarhală şi sinodală din 1902

» Epistola Sfântului Sinod al Rusiei către patriarhul Constantinopolului despre atitudinea Bisericilor Ortodoxe faţă de creştinii non-ortodocşi din 1903

» Răspunsul Bisericii Ortodoxe Române la Enciclica patriarhală din 1902

» Răspunsurile altor Biserici Ortodoxe la Enciclica patriarhală din 1902

» Enciclica patriarhală şi sinodală din 1904

 

[46] Patriarhul Tihon al Moscovei, păstorind sub presiunea intolerabilă a evoluţiilor politice din Rusia după Revoluţia din 1917, în epistola sa din 21 ianuarie 1919, către Patriarhul Ghermano al V-lea al Constantinopolului, prezintă detaliat situaţia ce domnea în Rusia din punct de vedere al calendarului, şi menţionează:

 

» recenta decizie pan-ortodoxă, din vremea Patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului, de a păstra vechiul calendar (a se vedea nota anterioară);

» introducerea bruscă a noului calendar în Rusia de către guvern (29 ianuarie 1918);

» permisiunea acordată ortodocşilor din Finlanda de a urma noul calendar;

» cercetarea de către Sinodul pan-rus local (30 ianuarie 1918) a problemei create în Rusia prin coexistenţa a două calendare;

» decizia ca vechiul calendar să rămână în vigoare pentru uzul bisericesc în 1918, dar ca o comisie să fie stabilită pentru a investiga posibilitatea introducerii noului calendar.

 

Apoi el prezintă constatările comisiei, care:

 

(1) socoteşte chestiunea schimbării calendarului ca fiind ,,atât de importantă” şi ca posedând ,,o asemenea semnificaţie pentru întreaga Biserică”, încât nu este posibilă o soluţie fără contribuţia celorlalte Biserici Ortodoxe;

(2) propune ca patriarhul Tihon să se adreseze Patriarhiei Constantinopolului, şi cea din urmă Bisericilor surori, solicitând opinia lor ,,cu privire la posibilitatea schimbării la noul calendar”, şi că, până se primeşte un răspuns pe această temă, vechiul calendar va rămâne în vigoare în Rusia.

 

În încheierea epistolei sale, patriarhul Tihon expune în mod ipotetic 4 răspunsuri sau soluţii diferite la chestiunea calendarului, dintre care cel de-al treilea este ,,compromisul” sau soluţia ,,intermediară” menţionată mai sus.

[47] N.a.: A se vedea profesor Nicolae N. Glubokovski, ,,Despre reforma calendarului”, Ορθοδοξος Ιεραποστολος, nr. 5-6, p. 262.

[48] A se vedea Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923.

[49] Aceste inovaţii ale lui Meletie Metaxakis nu au fost primite în tăcere. Chiar şi masonii scriu despre aceasta: ,,Dar el a întâmpinat o opoziţie puternică când a vrut să introducă unele metode americane la Constantinopol, la fel ca ideile sale inovatoare cu privire la calendar şi Pascalie, căsătoria clericilor şi alte idei pe care le-a promovat la congresul pan-ortodox, care au creat probleme şi proteste zgomotoase” (a se vedea PATRIARHUL MELETIE AL CONSTANTINOPOLULUI (1871-1935). Mason – Inovator – Ecumenist. Articol apărut în periodicul Ορθοδοξος Ενστασις και Μαρτυρια, vol. II, nr. 18-21 (ianuarie-decembrie 1990), pag. 148-160).

» Arhiepiscopul Hrisostom [Papadopoulos] al Atenei nu ascunde reacţia ortodoxă: ,,Din nefericire, patriarhii răsăriteni care au refuzat să ia parte la congres au respins toate rezoluţiile lui în întregime încă de la început. Dacă congresul s-ar fi limitat doar la chestiunea calendarului, poate că n-ar fi întâmpinat acest tip de reacţie” (a se vedea Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, Revizuirea calendarului iulian în Biserica Greciei, Atena, 1933, p. 31-32).

» În mod specific, în ce priveşte rezoluţia congresului pe tema calendarului, ea a fost respinsă de aproape întreaga lume ortodoxă (Mitropolitul Ghermano de Sardis şi Pisideia, ,,Chestiunea calendarului”, Ορθοδοξια, nr. 3, 30 iunie 1926, p. 59-70; potrivit Delembasis, Paştele Domnului, p. 671-674.

» Foarte grăitoare sunt cuvintele Patriarhului Fotie al Alexandriei, care, scriind Arhiepiscopului Hrisostom al Atenei (protocolul nr. 2664, 1/14 august 1923), vorbeşte ,,despre toate celelalte subiecte, atât hotărârile care sunt ţipate din Constantinopol cu o râvnă care nu este după cunoştinţă, în detrimentul întregii Biserici, cât şi maşinaţiunile şi ameninţările care sunt făcute, cu ferocitatea rapace a duşmanilor noştri veşnici, împotriva preasfintei Mame a Bisericilor ...” (Arhimandrit Teoclit, Istoria Bisericii Greciei, vol. II, p. 1161-1162).

[50] ,,Patriarhul Tihon al Moscovei, aflând de decizia de a introduce noul calendar, iniţial a acceptat-o şi a emis o enciclică pe această temă către poporul ortodox rus, care a fost însă abrogată ulterior din cauza reacţiei puternice împotriva ei, mai cu seamă din partea monahilor” ((† S.G., ,,Calendarul praznicar şi noul calendar”, p. 114).

» În mod evident, patriarhul Tihon a aflat despre ,,decizia de a introduce noul calendar” din epistolele patriarhale (nr. 3124 and 3126 din 25 iunie 1923), prin care patriarhul făcea cunoscut şi comunica adoptarea de către Biserica Constantinopolului a rezoluţiilor aşa-zisului Congres pan-ortodox.

» Mai târziu, preşedintele Sfântului Sinod, Mitropolitul Nicolae al Cezareei, a trimis ,,o telegramă pe această temă (1 septembrie 1923) către toate Bisericile autocefale, cerând că ele să urgenteze răspunsurile lor” privind acceptarea noului calendar ((† S.G., ,,Calendarul praznicar şi noul calendar”, p. 62).

» Enciclica emisă de patriarhul Tihon este menţionată în altă enciclică a sa, din 10 decembrie 1923, publicată pe 19 decembrie 1923 în ziarul moscovit Izvestia, unde, în orice caz, introducerea noului calendar este propusă doar ca o posibilitate.

[51] Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (Sinodul Karlovci) s-a opus chiar dintru început atât inovaţiei calendarului, cât şi mişcării ecumeniste (a se vedea Thomas Fitzgerald, Relaţiile dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America de Nord şi Sud şi Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei în SUA în perioada 1921-1971, Thessaloniki, 1985, p. 133-138, 138-145).

» Ierarhii ruşi exilaţi şi-au exprimat sinodal (25 iulie 1923) opinia că decizia autointitulatului Congres pan-ortodox de a schimba calendarul ,,a fost inacceptabilă, deoarece a fost contrară canoanelor”, şi de atunci încoace Sinodul Bisericii din diaspora ,,s-a opus în mod statornic utilizării noului calendar”.

» Mai specific, răspunzând, printr-o scrisoare a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki) de Kiev din 8/21 august 1923, Patriarhiei Ecumenice, care se grăbea să introducă schimbarea calendarului, ierarhii ruşi au anunţat că ,,în general, deciziile Congresului pan-ortodox şi, printre altele, mai cu seamă cele privind reforma calendarului şi introducerea noului calendar în uzul Bisericii de la 1 octombrie 1923, nu pot fi acceptate de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, deoarece ele sunt în contradicţie cu sfintele canoane şi străvechea practică bisericească aprobată de Sinoadele Ecumenice ...” şi că ,,astfel de chestiuni pot fi examinate şi hotărâte doar de un Sinod Ecumenic, fiindcă este primejdios şi inoportun a modifica metoda de calculare a timpului a Bisericii” († S.G., ,,Calendarul praznicar şi noul calendar”, p. 63-64).

» Ba chiar, la un Sinod ulterior al Bisericii din diaspora (11/24 August 1938), a fost citit un raport foarte critic al Sfântului Ierarh Ioan Maximovici († 1966), împotriva Patriarhiei Ecumenice, în care, printre alte lucruri, ,,el a acuzat Patriarhia de a fi provocat o schismă în sânul Ortodoxiei prin adoptarea noului calendar”, ,,de a fi intrat în contact cu renovaţioniştii din Rusia” şi ,,de a-şi fi pierdut prestigiul ca stâlp al adevărului şi de a fi posedată de o dragoste nemăsurată de putere” (A se vedea Decăderea Patriarhiei Constantinopolului, de Arhiepiscop Ioan Maximovici. Articol apărut în ,,Orthodox Word” (Cuvântul Ortodox), vol. 8, nr. 4 (45), iulie-august 1972, pag. 166-168, 174-175).

[52] N.a.: La acea vreme în Rusia, în 1900, pentru precizie, existau propuneri de introducere a noului calendar.

[53] N.a.: Noveye Vremia, nr. 702 (1923).

[54] N.a.: A se vedea profesor K. Glagolev, ,,Superstiţia în ştiinţă”, Θεολογικος Κηρυξ; Glubokovski, ,,Despre reforma calendarului”, p. 266-267.

[55] N.a.: Aceste tabele au fost pierdute la Sinodul bulgar în timpul unui incendiu provocat de căderea unei bombe în 1944.

[56] N.a.: Raport către Societatea Astronomică Rusă al conferinţei despre chestiunea reformării calendarului, p. 34; Tserkovnoe Vedomosti, nr 7-8 (1926), p. 10.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 109/Almanah 2017