----------------

 

Carti in site

 

--------------------

DOCUMENTE ALE BISERICII

Dezbateri şi hotărâri ale Conferinţei pan-ortodoxe de la Moscova din 1948 (II)

 

Moscova, 8-18 iulie 1948

Fragmente din stenogramele dezbaterilor

 

Partea I

Profesorul asociat Alexie Gheorghievski [continuare]: Sinodul de la Niceea a trimis următoarea epistolă a Sfinţilor Părinţi de la Sinod către Bisericile lui Dumnezeu din Alexandria şi Egipt cu privire la timpul sărbătoririi Sfintelor Paşti: ,,Dar să vă anunţăm şi concordanţa Sfintelor Paşti, căci în rugăciunile voastre trebuie orânduit şi acest lucru ca – aşa cum toţi fraţii din Răsărit, care la început îl celebrau odată cu iudeii, acum îl celebrează odată cu romanii şi cu voi şi cu toţi cei care prăznuiau Paştile de la început –, de acum trebuie să-l prăznuiască la vremea aceasta”[1]. Despre Sfintele Paşti vorbeşte mai într-amănunt Sfântul întocmai cu apostolii Constantin cel Mare, în epistola sa către Bisericile Răsăritene citată mai sus. Din ea reiese că Sinodul Ecumenic s-a pronunţat hotărât împotriva obiceiului răsăritenilor de a sărbători Paştele împreună cu iudeii, câte o dată, chiar şi de „două ori în an, adică înainte de echinocţiul de primăvară, şi a hotărnicit sărbătorirea preasfîntei sărbători a Paştelui în aceeaşi zi”[2].

Decizia Sinodului de la Niceea este confirmată clar de canonul 1 al Sinodului Local din Antiohia, care cere excomunicarea din Biserică a creştinilor care încalcă această hotărâre sobornicească: ,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, [...], pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu”[3].

Despre nepotrivirea sărbătoririi Sfintelor Paşti împreună cu iudeii se vorbeşte şi în canonul 7 apostolic: ,,Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai înainte deprimăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească”[4].

Aşadar, din canonul 7 apostolic, din hotărârea primului Sinod Ecumenic şi canonul 1 al Sinodului Local din Antiohia cu privire la timpul sărbătoririi Sfintelor Paşti, aflăm că această prăznuire trebuie săvârşită pretutindeni o singură dată, în zi de duminică, însă nu mai devreme de Paştele iudaic şi nu împreună cu el; totodată, aceste hotărâri nu indică nici sistemul calendaristic, nici lunile, nici datele; cu alte cuvinte, aceste decrete nu conţin metoda tehnică exactă pentru determinarea timpului prăznuirii Paştelui.

Din acest motiv, se poate susţine că Părinţii Bisericii, alcătuitorii acestor decrete, aveau în vedere să explice prin hotărârile lor legiuirile amănunţite ce existau mai înainte şi se întemeiau pe autoritatea de netăgăduit a Sfintei Scripturi, după care se călăuzeau contemporanii pascalişti.

Pascalia Alexandrină, alcătuită în secolul al IV-lea (între anii 284-322) pe baza calendarului iulian, a fost adoptată de Biserica Sobornicească ca una ce întrunea în sine toate canoanele scripturistice şi bisericeşti cu privire la sărbătorirea Sfintelor Paşti. Pascalia Alexandrină consideră luna Nisan drept luna lunară, a cărei lună plină se înregistrează după 21 martie; data de 21 martie este considerată hotarul neschimbat al Pascaliei – „tecufan-nisan” – perioada nisan, momentul în care începe anul nou pascal: sfertul primăvăratic, însă nicidecum momentul echinocţiului astronomic[5]. Deoarece în Egipt, unde a fost dată pentru prima oară de Domnul legea despre Paşti, coacerea grânelor avea loc nu mai devreme de 21 martie. Această circumstanţă i-a şi făcut pe pascalişti ca, pentru determinarea lunii pline a primei luni (Nisan) să considere că 21 martie este hotar fix.

Pe lângă acestea, astronomii alexandrini au început să considere data de 21 martie drept hotar pentru Paşti ce trece prin Marele Indiction, ştiind foarte bine că momentul echinocţiului este mobil şi că în perioada indictionului pascal (parcursul a 532 ani) echinocţiul nu poate rămâne în acelaşi loc.

Relaţia Paştelui cu mişcarea lunii pune exactitatea Pascaliei într-o oarecare legătură cu datele astronomice, însă practica Bisericii, cu scopul simplificării determinării zilei Sfintelor Paşti, a găsit de cuviinţă să folosească vechiul crug lunar de 19 ani, pe parcurgerea căruia se instituie o concordanţă deplină a datelor lunilor anului iulian cu datele lunilor anului lunar şi ziua prăznuirii Sfintelor Paşti din an în an se săvârşeşte într-o anumită ordine de la 22 martie până la 25 aprilie inclusiv (hotarul pascal), potrivit hotărârilor adoptate de Biserică. Însă Pascalia nu are o deosebită necesitate de datele astronomice exacte şi pentru faptul că Paştele creştin se sărbătoreşte în mod obligatoriu duminică, şi de aceea Paştele poate devia adeseori de la momentul lunii pline cu câteva zile.

Precum spune profesorul V. Bolotov, pascaliştii nu pot lua indicaţii preţioase din astronomia propriu-zisă şi nu trebuie să neliniştească faptul că în prezent adevăratul moment al echinocţiului se află departe de primul hotar al Paştelui pe crugul alexandrin şi că ştiinţa reproşează Bisericii că Pascalia are un caracter învechit, rod al ignoranţei, deoarece indicaţiile adevărate cu privire la timpul scripturistic al sărbătoririi Paştelui le poate oferi doar meteorologia, însă doar în cazul în care ea va atinge un nivel foarte avansat, posibil doar într-o perspectivă destul de îndepărtată, când meteorologii vor putea rezolva probleme de tipul: în anul N, orzul de lângă Ierusalim se va coace atunci; în anul N+1, el se va coace atunci sau atunci şi, prin urmare, potrivit Scripturii, Paştele trebuie sărbătorit în cutare zi[6].

Sfânta Biserică nu interzice perfecţionarea calendarelor şi calculelor pascale şi corelarea lor cât mai exactă cu datele astronomiei şi meteorologiei şi, respectiv, în concordanţă cu Scriptura şi rânduielile canonice.

Alcătuirea unui nou calendar, pentru a înlocui inexactităţile astronomice ale calendarului iulian şi gregorian, bun pentru utilizare universală şi care să satisfacă toate cerinţele ştiinţifice şi practice este o lucrare deosebit de dificilă[7], ce ţine de domeniul viitorului şi care, în esenţă, se complică şi prin faptul că la instituirea anului şi lunii calendaristice este inevitabilă abaterea de la datele astronomice exacte, fiindcă nici anul tropic (perioada rotirii pământului în jurul soarelui), nici luna sinodică (perioada alternării fazelor lunare) nu conţin în sine numărul deplin al zilelor şi nopţilor.

În consecinţă, după un timp oarecare, mai scurt sau mai lung, noul sistem cronologic va devia de asemenea considerabil de la cel astronomic, aşa cum de exemplu anul gregorian se abate de la cel astronomic cu aproximativ 1,5 minute. Iată de ce, potrivit afirmaţiei părintelui Lebedev, „noul” stil gregorian a îmbătrânit: perioada de 400 ani nu este corectă, cea de 500 ani ar fi mai bună, iar cea mai exactă ar fi cea de 128 ani[8].

Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe care a avut loc la Constantinopol în anul 1923 a aprobat proiectul calendarului iulian îndreptat, adoptând sistemul cronologic al perioadei de 900 ani şi al anului mediu cu aproximativ 2 secunde mai lung decât cel actual. În ce priveşte Pascalia, a fost anulată calcularea ei după oarecare ciclu, şi Sfintele Paşti trebuie prăznuite în prima duminică după prima lună plină, de după echinocţiul de primăvară, care se determină astronomic pentru meridianul Ierusalimului. Potrivit acestui principiu, de exemplu, în anul 1924, data Sfintelor Paşti se stabilea pe 1-23 martie, cu 4 săptămâni mai devreme decât prin calculul alexandrin (14-17 aprilie). Aplicarea Pascaliei după acest calendar îndreptat s-a dovedit a fi până în prezent irealizabilă. Bisericile Autocefale, care au adoptat acest calendar pentru sărbătorile fixe, prăznuiesc Sfintele Paşti pe stilul vechi (Pascalia Alexandrină). Calendarul îndreptat nu a avut o răspândire largă; până în anul 2800 el corespunde cu noul calendar gregorian.

Sistemul calendaristic gregorian, şi cu atât mai mult Pascalia, nu sunt utile pentru calendarul bisericesc ortodox. Potrivit calendarului gregorian, ziua Sfintelor Paşti ar fi trebuit sărbătorită contrar canoanelor apostoleşti şi soborniceşti şi a vechii practici bisericeşti, adică înainte de Paştele iudaic sau în aceeaşi zi cu el. Astfel, doar pe parcursul unui singur veac, 1851-1950, Paştele iudaic a fost devansat de 15 ori de Paştele creştinilor apuseni[9].

Cele mai apropiate exemple de coincidenţă cu Paştele iudaic (15 Nisan) le-am avut pe 1 aprilie 1823 şi 17 aprilie 1927, şi le vom avea pe 18 aprilie 1964 şi 19 aprilie 1981. Aşadar, potrivit deciziei Sinodului Local din Constantinopol din 1583, calendarul gregorian rămâne necanonic. Cu atât mai mult cu cât patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea considera calendarul gregorian drept un mijloc de cucerire papistă a Bisericilor autocefale greceşti şi condamna categoric acest calendar ca fiind o lucrare a papismului, a forţei ostile Ortodoxiei Răsăritene.

Un mare neajuns tehnic al calendarului gregorian îl constituie complexitatea lui inutilă, care impune realizarea calculelor după calendarul iulian şi apoi transformarea datelor iuliane în cele gregoriene. Folosind calendarul iulian, reconstituirea diverselor evenimente istorice, a fenomenelor astronomice din trecut înregistrate în cronici sau monumente antice este uşoară, în timp ce este imposibil de realizat utilizând calendarul gregorian. Absenţa celor 10 zile din anul 1582 (anul introducerii calendarului gregorian), care conţine doar 355 de zile, încurcă toate calculele matematice şi creează mari inconveniente în acest sens, iar anularea a 3 ani bisecţi în 400 ani, deşi apropie anul civil de cel astronomic, exclude totodată posibilitatea diverselor calcule. Pe lângă aceasta, la numărul neajunsurilor pur tehnice se adaugă complexitatea alternărilor, în Pascalia Gregoriană, a egalărilor lunare şi solare[10].

Calcularea timpului pe stil nou distruge străvechea ordine a sărbătorilor noastre şi necesită schimbări ale tipicului bisericesc. Din lipsă de timp aducem doar un singur exemplu, drept mărturie elocventă servind anul 1983.

Potrivit tabelelor pascale alexandrine, perioada de harţi a Crăciunului conţine 9 săptămâni şi 3 zile; începutul Triodului este pe 14 februarie; lăsatul secului de brânză pe 7 martie; Buna Vestire în joia celei de-a treia săptămâni din Postul Mare; Paştele pe 25 aprilie; Cincizecimea pe 13 iunie, lăsatul secului de carne pentru postul Sfinţilor Apostoli pe 20 iunie, iar postul propriu-zis durează o săptămână şi o zi.

Deplasând toate acestea cu 13 zile, perioada de harţi a Crăciunului durează 11 săptămâni şi 2 zile; începutul Triodului cade pe 27 februarie; lăsatul secului de brânză pe 20 martie; Buna Vestire în vinerea primei săptămâni din Postul Mare; Paştele pe 8 mai; Cincizecimea pe 26 iunie, iar pentru postul Sfinţilor Apostoli nu mai rămâne timp, pentru că el începe abia după duminica tuturor sfinţilor.

 


[1] Actele Sinoadelor Ecumenice, Kazan, 1859, p. 189;Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea I, cap. 12, ,,Epistola Sinodului din Niceea adresată Alexandriei şi Egiptului”.

[2] Actele Sinoadelor Ecumenice, p. 180-l84, 190. Teodoret al Cirului, Istoria Bisericii, cartea I, cap. 10; Socrate, Istoria Bisericii, cartea I, Epistola lui Constantin.

[3] Pidalion, tipărit la Mânăstirea Neamţ, 1844, p. 303.

[4] Pidalion, p. 30.

[5] La începutul secolului al IV-lea, când s-a determinat ziua în care trebuia să fie adevăratul echinocţiu de primăvară, făcându-se o corelaţie între anul astronomic lunar şi cel iulian, s-a constatat că în 325 el a căzut pe data de 22 martie. Cu 46 ani înainte de Hristos, echinocţiul în corespundere cu adevăratul echinocţiu astronomic cădea pe 24 martie. Prin urmare, peste 128,5 ani, din anul 83 d.Hr., echinocţiul nu mai cădea pe 24, ci pe 23 martie; peste încă 128,5 ani, din anul 212, pe 22 martie, apoi din anul 340 pe 21 martie ş.a.m.d..

[6] Revista şedinţelor Comisiei Comunităţii Astronomice, 1889, p. 46-47.

N.r.: În 1899, Societatea Astronomică Rusă a înfiinţat, la iniţiativa chimistului rus Dimitrie Ivanovici Mendeleev (1834-1907), o comisie pentru a reforma calendarul iulian, care era încă în uzul civil în Rusia ţaristă. Acest geniu ştiinţific a hotărât – ca o condiţie prealabilă pentru încheierea cu succes a acestei acţiuni – că sunt necesare date ştiinţifice mai precise şi, mai ales, date pentru durata exactă a anului tropic. În acest scop, el a cerut sfatul unui astronom american, Simon Newcomb, care avea o reputaţie binecunoscută în domeniu. Acesta i-a trimis lui Mendeleev un răspuns vast pe această temă şi şi-a exprimat preferinţa proprie pentru sistemul cronologic al calendarului iulian, fapt care l-a determinat pe Mendeleev să-şi abandoneze planurile de a reforma calendarul. A se vedea mai multe amănunte în O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI BISERICII ORTODOXE, de Ieromonah Casian, Capitolul VII. Ştiinţa – în sprijinul calendarului Bisericii.

[7] Dările de seamă ale Congresului Astronomilor din Roma din anul 1922 şi proiectele Comitetului pentru reforma calendarului de pe lângă Liga Naţiunilor.

[8] Profesor preot D. A. Lebedev, Calendarul şi Pascalia, Moscova, 1924, p. 124.

[9] D. F. Golubinski, Problema egalării anului civil cu cel astronomic, Moscova, 1899, p. 57.

[10] Pentru corectarea inexactităţilor Pascaliei în raport cu luna, la fiecare a 14-a lună, la fiecare 300 ani, iar a 8-a oară, la 400 ani, în total de 8 ori în 2500 ani după calendarul iulian, se trece cu o zi în urmă, utilizând egalarea lunară (în 1800, 2100, 2400 ş.a.m.d.). Iar când, la 100 ani, ziua bisectă iuliană este aruncată de calendarul gregorian, luna a 14-a, dimpotrivă, se mişcă cu o zi înainte şi are loc „egalarea solară”; iar când egalările solare şi lunare se folosesc concomitent, atunci lunile a 14-a rămân la aceleaşi date.