----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Din scrierile mitropolitului Galaction Cordun

Învăţătură despre prima cerere a rugăciunii domneşti

 

Tatăl nostru, carele eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău

 

După ce adresăm chemarea noastră către Dumnezeu: Tatăl nostru carele eşti în ceruri şi El Îşi îndreaptă privirea spre noi şi ascultă prima cerere, prima rugăciune care i-o facem este ca să se sfinţească numele Lui, adică, rugăm pe Domnul ca El să facă aşa fel ca numele Lui să fie cât mai mult cinstit şi sfinţit. Dar îmi va zice cineva dintre voi, cum vine asta ? Ce, oare numele lui Dumnezeu nu-i sfânt ? Nu-i cinstit ? Ba este, îi voi răspunde eu, că şi Sfânta Scriptură glăsuieşte despre asta: Sfânt numele lui (Luca 1, 49). Atunci de ce ne rugăm Domnului să I se sfinţească numele ? Că numele Tatălui nostru ceresc este sfânt, nu mai încape nici o îndoială.

Dar vezi că mai sunt încă noroade întregi pe pământ care cred că şi credinţa noastră şi numele Dumnezeului nostru nu sunt sfinte. Mă veţi întreba iară: dar cine le învaţă pe aceste noroade să aibă o astfel de credinţă ? Nimeni altul – vă răspund eu – decât noi înşine. Pentru că din gură noi zicem sfinţească-se numele Tău. Dar oare cuvântului îi urmează şi fapta ? Din nenorocire se întâmplă contrariul: din gură cerem una, iar cu fapta ocărâm, zavistuim, înjurăm şi facem şi alte lucruri nevrednice de numele de creştini ce purtăm şi, prin acestea, dăm prilej noroadelor păgâne, nebotezate, să creadă că legea Dumnezeului nostru ne învaţă mai multe lucruri rele decât bune.

Ce ar putea cugeta despre noi noroadele păgâne şi despre Dumnezeu părintele nostru, auzindu-ne spre pildă, cum unii dintre creştinii noştri înjură, şi ce fel de cuvinte necuviincioase rostesc ? Vedeţi, cuvinte urâte, înjurături şi sudălmi ca la noi, nu se văd şi nu se aud la nici un popor de pe lume. Atât ne-am deprins cu acest păcat rău, încât tatăl de familie răsplăteşte cu mari daruri pe copilul său, care este în stare ca în primele cuvinte gângăvite, să-i rostească vreo înjurătură ?! Câtă rătăcire ? În adevăr, străinii de religia noastră nu pot decât să ne defaime pentru astfel de lucruri nevrednice, şi cu tot dreptul.

Pe de altă parte, ce consideraţiune putem aştepta din partea lor, când satele noastre sunt pline numai de cârciumi, unde sătenii noştri îşi beau: mintea, banii, cinstea şi liniştea din familii. Ia să-i ceri lui badea Vasile vreun franc, doi pentru biblioteca şcoalei, sau pentru alt lucru frumos că-ţi spune câte-n lună şi în soare. Ba scapi uşor dacă nu-ţi trage şi vreo înjurătură. Dar la cârciumă are omul bani ... Nu vi se pare aceasta iarăşi o rătăcire ?

Ei bine, acum credeţi că din gură cerem Tatălui nostru ceresc sfinţească-se numele Tău, iar cu viaţa netrează, cu cuvintele urâte şi cu faptele nevrednice ne hulim numele de creştin şi dăm prilej – cum am spus mai sus – celor păgâni să râză de noi şi religia noastră.

Cine se duce dar la cârciumă, cine înjură şi face fapte urâte, acela este cel dintâi învăţător al celor de altă lege ca să se bârfească şi numele Dumnezeului nostru şi pe cel de creştin ce-l purtăm. Un astfel de om spune minciuni când cere în rugăciunea Domnului, sfinţească-se numele Tău, vreau şi doresc Doamne ca numele Tău să fie sfinţit. Rugăciunea lui însă nu îi va fi spre mântuire, ci spre judecată.

Să punem dar hotărâre, dragii mei, ca de acum înainte să ne rugăm Domnului nu ca unii din cei pomeniţi mai sus, numai cu buzele, ci şi cu inima, sfinţească-se numele Tău. Să cerem din toată inima sfinţirea numelui Lui. Dorim Doamne şi vrem din tot sufletul ca să Ţi se sfinţească numele, numai Tu bunule, ajută-ne în viaţă, ca să-Ţi facem voia Ta.

Dacă mintea noastră este întunecată, Tu lumineaz-o ! Dacă gura noastră este gata spre ocară, Tu închide-mi buzele despre vorbe necuviincioase, pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele (Psalmi 140, 3).

Călăuzeşte-ne paşii noştri şi îndreptează lucrul mâinilor, ca să facem numai bine şi cele plăcute Ţie !

Iată iubiţilor, numai în aşa chip rugăciunea noastră va fi dreaptă şi nu mincinoasă, şi, suindu-se către altarul cel de sus al lui Dumnezeu, ne va fi nouă spre mântuire, iar nu spre judecată. Şi dacă cuvintelor noastre le vor urma faptele, atunci vom sili şi pe cei de altă credinţă – privind la noi – să spuie: ,,Cu adevărat Dumnezeul creştinilor este sfânt” ! Care lucru îl va da Domnul să-l şi facem neîncetat cu toţii, acum şi întotdeauna, până la sfârşitul vieţii pământeşti. Amin.

 

 

Învăţătură despre cererea a cincea din rugăciunea domnească

 

Şi ne iartă nouă greşalele noastre
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
 

Aşa cetim în cererea a cincea a rugăciunii domneşti. În cuvinte, prin această cerere, noi cam aşa rugăm pe Tatăl nostru ceresc: ,,Tată, iartă-ne nouă datoriile cu care-ţi suntem datori, precum iertăm, lăsăm şi noi, celor ce ne datoresc nouă”. Dar fraţilor, va zice cineva, ce-am luat de la Dumnezeu de-I suntem datori ? Şi acum suntem nevoiţi să ne rugăm de iertare ? Ce fel de datorii urmăreşte Dumnezeu la noi ?

Cu toţii ştim că autoritatea înaltă a ţării noastre, pentru ca să ne poată apăra avutul şi viaţa noastră de vreun atac al oamenilor răi, ne-a pus la o contribuţie către stat pe fiecare, ca din ea să se poată plăti oamenii ce o ajută ca să ducă la bun sfârşit această operă de grijă părintească.

La fel şi Tatăl nostru cel ceresc, ne dă nouă viaţă, ne trimite ploaie timpurie şi târzie pentru îndestularea vieţii noastre, ne cere însă în schimb – dacă am putea zice aşa – şi El o dare. Nu în bani, ci în fapte bune, şi ca fii ai Bisericii Creştine Ortodoxe, suntem chiar datori a aduce Dumnezeului nostru darea noastră, prinos de fapte bune.

Să cercetăm cum ne purtăm. Ce facem ? Prin viaţa şi păcatele noastre, mâniem în fiecare zi pe Dumnezeu. Iată ce facem. Da, acum mai ales în vremea noastră, creştinii sunt cu desăvârşire străini de fapte bune, păcătoşi şi datornici înaintea Domnului.

Şi când ne cugetăm, că El poate să ne ceară socoteală în fiecare ceas şi să stea la judecată cu noi ! Cum se vor înfăţişa dar înaintea Lui şi ce răspuns vor da neascultătorii de părinţi, criminalii, tâlharii, făcătorii de rele, clevetitorii, zavistnicii, beţivii şi cei ce înjură ?

Ce vor pune înaintea Domnului aceşti oameni, când El le va cere fapte bune şi ei n-au decât rele ? Rugaţi-vă, fraţilor, împreună cu împăratul David: Doamne, să nu intri la judecată cu robul Tău (Psalmi 142, 2). Nu ne chema la judecata Ta cea înfricoşată, pentru că drept vorbind, s-a împuţinat întru noi faptele bune, biruiţi fiind de păcate, aşa că nu avem cu ce-ţi plăti datoria.

Cum se vede dar, nouă tuturor nu ne rămâne altceva de făcut, decât să cerem şi să rugăm pe milostivul Dumnezeu, ca să ne ierte datoriile noastre.

Doamne, iartă-ne datoriile, lasă-ne greşalele.

Dar oare ne va ierta El nouă greşalele dacă Îl vom ruga ? Unora le va ierta, altora nu. Hristos Mântuitorul iartă păcatele celor ce se roagă cu tot adevărul: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. El iartă numai acelor care iubesc şi ei la rândul lor a ierta. Şi nu iartă pe acei care, singuri cerând iertare de păcatele lor de la Dumnezeu şi de la oameni, totuşi ei nu uită răul niciodată şi pândesc ceasul priincios de răzbunare asupra celor ce i-a supărat cu ceva.

Ascultaţi ce le spune Domnul unora ca acestora în Sfânta Sa Evanghelie: Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura şi vouă (Luca 6, 38). Prin urmare, dacă noi ne vom purta fără milă cu cei de aproape ai noştri şi Dumnezeu va face nouă la fel.

Domnul nu poate ierta greşalele omului celui ce ţine minte răul.

Frate creştine ! Când pleci genunchiul tău la rugăciune către Tatăl tău ceresc şi-I spui lasă şi nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, pătrunde o clipă cu mintea în inima ta, socoteşte în toate colţurile şi vezi n-a rămas undeva ură, răutate, pizmă către vreunul din vecinii sau concetăţenii tăi ? Şi dacă găseşti, în acel moment chiar, împacă-te cu cel ce ţi-a adus obidă, aruncă răutatea, goneşte ura şi dă afară pizma. Iartă celui de aproape al tău greşala lui. Căci numai atunci rugăciunea ta se va ridica uşor ca fumul cel plăcut de tămâie înaintea lui Dumnezeu, iar cererea ta va fi ascultată, dorinţele îndeplinite şi greşalele iertate.

Nu uita dar niciodată în viaţă că măsura cu care vei măsura pentru alţii, cu aceeaşi ţi se va măsura şi ţie. Fii treaz şi băgător de seamă, că aceea ce vei face tu altora, îţi va face şi ţie Domnul. Amin.