----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXIX)

 

Episoadele anterioare

 

Omilia a VI-a (Iezechiil 40, 18-19)

14. Dar iată, când vorbesc despre cei doi conducători ai oştii cereşti, îmi vine de asemenea în minte Mucenicul Ştefan, cel care, osândit în numele Ziditorului său şi dus în mijlocul prigonitorilor săi, a stat neînfricat, a învăţat încredinţat (de ceea ce învăţa), şi în râvna pentru adevăr i-a mustrat cu curaj pe chinuitorii lui, spunând: ,,Pururea împotriva Duhului Sfânt staţi” (Faptele Apostolilor 7, 51). Şi când ei au alergat după pietre şi l-au ucis cu pietre el a îngenuncheat şi s-a rugat pentru prigonitorii lui spunând: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7, 60).

Deci care era acea virtute, care să ardă cu aşa râvnă încât el i-a mustrat cu credinţă pe cei de care era ţinut, şi să iubească aşa încât atunci când murea s-a rugat chiar pentru cei prin mâinile cărora a murit ? Cu siguranţă el a ars astfel cu râvnă, dar ce-ar fi fost dacă i-ar fi lipsit blândeţea, şi el a stăruit cu blândeţe în dragostea pentru ei, dar ce-ar fi fost dacă el nu ar fi avut ardoare împotriva lor ? 001. Scriptura. Talcuiri VT LXIXHaideţi să ne gândim în mijlocul acestor lucruri unde zace vina conştiinţei noastre. Căci cine dintre noi, dacă a primit chiar o jignire verbală de la aproapele său, s-ar înfrâna de la a întoarce imediat insulta, devenind profund supărat, izbucnind în ură şi uitând porunca dragostei ? Dar Ştefan a putut face aceasta prin harul Atotputernicului Dumnezeu deoarece poarta se ridica spre înălţime. Noi, nenorociţii, nu putem imita aceasta prin virtutea noastră pentru că zăcem ca un pavaj mult mai jos.

 

Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, omorât cu pietre

 

15. Prin urmare, ce spunem despre admiraţia noastră pentru vieţile sfinţilor când Părinţii din vechime înşişi, cugetând la vieţile propovăduitorilor Sfintei Biserici, i-au preţuit foarte mult ? Şi oare psalmistul nu a preţuit vieţile lor când a spus: ,,Iar mie foarte sunt cinstiţi prietenii tăi Dumnezeule, foarte s-au întărit stăpâniile lor” (Psalmi 138, 16) ? Întrebaţi ce spune despre prietenii Lui în Evanghelie, în care Adevărul spune propovăduitorilor: ,,Voi prietenii mei sunteţi” (Ioan 15, 14).

Şi Proorocul Isaia, contemplând vieţile lor, a spus: ,,Cine sunt aceştia ? Care ca norii zboară, şi ca porumbii cu puii ?” (Isaia 60, 8 – în citatul folosit de sfânt spune: ,,… ca porumbii către ferestruicile lor”). Căci sfinţii propovăduitori sunt pe drept numiţi nori pentru că ei plouă cu cuvinte şi fulgeră cu minuni. De asemenea se spune despre ei că zboară ca norii deoarece când au trăit pe pământ ei au fost mai presus de pământ prin tot ce au făcut. Astfel este spus printr-un anume nor (adică apostolul): ,,Că în trup umblând, nu ne oştim trupeşte” (II Corinteni 10, 3). Căci Părinţii din vechime s-au bucurat de soţiile lor, au născut fii, au avut avuţii, s-au îngrijit de problemele familiilor lor. Dar prevestind prin duhul proorociei că aceştia vor părăsi avuţia lor, se vor înfrâna de la soţiile lor, vor înceta să nască fii, nu vor căuta nimic pe pământ, nu vor avea nimic, ei se referă la ei nu ca la oameni care merg pe pământ, ci ca la nori care zboară.

Aşadar, ei zboară deoarece contemplează cu cugetul natura celor cereşti. Ei, ca să spunem aşa, nu ating pământul întrucât nu caută nimic pe el. Ei zboară către ferestruicile lor asemenea porumbeilor fiindcă, prin duhul blândeţii lor, nu privesc cu dorinţă către nimic din această lume.

Astfel, haideţi să socotim cât de înalte sunt acele porţi ale zidirii duhovniceşti pe care până şi părinţii duhovniceşti le admiră. Atunci cu câtă admiraţie trebuie să ne smerim noi, care suntem pavaj ? Dar pentru că am auzit (despre) înălţimea porţilor în termeni de lungime, haideţi acum să aflăm ceva despre lărgimea lor.

Apoi urmează: ,,Şi a măsurat lărgimea de la descoperământul porţii celei mai dinafară pre dinlăuntru către descoperământul porţii care caută spre răsărit” (Iezechiil 40, 20 – însă citatul folosit de Sfântul Grigorie este următorul: ,,Şi a măsurat lărgimea de la descoperământul porţii celei mai dinafară până la fruntea curţii dinlăuntru, o sută de coţi către răsărit şi către miazănoapte”).

16. Dacă în aceste cuvinte luăm poarta drept uşa prin care intrăm în cunoaşterea Domnului, poarta din afară este credinţa şi curtea dinlăuntru este cu siguranţă contemplaţia. Deci, poarta din afară este largă pentru că bineînţeles credinţa, prin lărgimea dragostei sale, are lucrările care sunt văzute de semeni. Când percepem aceste lucrări săvârşite cu nobleţe de cei care sunt mai sus pe calea desăvârşirii, noi, care suntem limitaţi în faptele noastre bune, primim prin aceasta pilde de fapte mari. Şi fiecare fapt sfinţit devine pentru noi, ca să spunem aşa, o lărgime a căii care înainte era strâmtoarea greutăţii. Curtea dinlăuntru are de asemenea o frunte pentru că viaţa contemplativă, prin anumite semne ale dorinţelor şi suspinelor, arată că vede la fel de mult înăuntru pe cât iubeşte.

Apoi numărul 10 înmulţit cu el însuşi dă o sută. Aşadar, o sută semnifică pe drept mare desăvârşire, precum s-a spus despre cei aleşi: ,,Şi tot cel ce a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau muiere, sau feciori, sau holde pentru numele meu, însutit va lua, şi viaţă veşnică va moşteni” (Matei 19, 29). Nici vreun sfânt nu leapădă bunurile pământeşti ca să le poată avea însutit în această lume, fiindcă oricine se leapădă de pământ cu o râvnă pământească nu se leapădă, ci caută pământul. Nici cel care părăseşte o soţie nu primeşte o sută (de soţii), ci numărul o sută indică desăvârşirea, şi viaţa veşnică este făgăduită după aceea pentru că oricine dispreţuieşte cele pământeşti şi vremelnice pentru Dumnezeu, chiar aici primeşte desăvârşirea cugetului astfel că el deja nu (mai) caută ce dispreţuieşte şi în veacul ce va să vină ajunge la slava vieţii veşnice.

Deci primeşte ceea ce a dat însutit acela căruia, primind duhul desăvârşirii, nu îi lipsesc lucrurile pământeşti deşi el nu le are pe acestea. Dar este sărac cel căruia îi lipseşte ceea ce nu are. Căci cel care, neavând, nu caută să aibă, este bogat. Prin urmare, sărăcia constă în sărăcia mintală, nu în cantitatea bunurilor. Căci cel care este mulţumit cu sărăcia nu este sărac.

Astfel, omul măsoară lărgimea din faţa porţii celei mai dinafară până la fruntea curţii dinlăuntru, o sută de coţi, pentru că Mântuitorul nostru, prin învăţători şi oameni înţelepţi, măsoară zilnic vieţile credincioşilor în măsurătoarea desăvârşirii, sau în înfăţişarea lucrării bune prin credinţă, sau în dorinţele sfinte prin contemplaţie.

17. Dar mulţi aşezaţi în credinţă par să înfăptuiască lucrări bune, dar nu sunt măsuraţi ca o sută de coţi pentru că ei caută slava pământească prin ceea ce fac. Şi unii par să fie chinuiţi de post, să stăruie în plânset, dar măsurătoarea lor să nu ajungă defel la o sută de coţi deoarece prin comportamentul lor ei caută aprobare de la judecata omenească. Atunci cine este cel care măsoară o sută de coţi, decât cel ale cărui fapte bune izvorăsc din intenţia corectă astfel că în ceea ce face, el nu cedează în faţa căutării câştigurilor pământeşti sau laudelor vremelnice.

18. Căci, iată, a arăta milă faţă de semeni, a împărţi averi, a da cu râvnă celor săraci, este lărgimea descoperământului porţii celei mai dinafară. Dar dacă împărţind bunurile proprii tu nu le înhaţi pe ale altuia, dacă tu nu cauţi slavă pământească din fapta bună însăşi, pe drept eşti măsurat în numărul o sută, adică în desăvârşire. Căci cel care pare a împărţi cu milostivire ale sale şi poate înşfacă violent pe ale altuia încă nu ştie care este calea desăvârşirii, nici nu înţelege de unde vine fiindcă el nu i-a găsit însuşi începutul. Ci el trebuie întâi să dezrădăcineze dorinţa din mintea sa, şi apoi să dea ceea ce deţine de drept.

De aceea este scris: ,,Fereşte-te de rău şi fă bine” (Psalmi 36, 27). Căci ce bine poate exista în ceea ce face el, dacă el nu s-a ferit încă de rău ? Şi sunt cei care, precum s-a spus, se înfrânează de la mâncare şi îşi chinuie trupul, dar dacă încă ar fi învinuiţi ar înţelege că ei se străduiesc pentru slava pământească. Ei arată fruntea curţii dinlăuntru dar nu măsoară încă o sută de coţi.

19. Dar în numărul desăvârşirii sunt aceia despre care este spus prin Pavel: ,,Trupul şi-au răstignit împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni 5, 24). Şi trebuie notat că se spune despre ei că sunt măsuraţi nu în interior, ci în exterior, cu siguranţă fiindcă Mântuitorul nostru, când fie încuviinţează, fie judecă faptele oamenilor prin noi, măsoară nu în interior, ci în exterior. De aceea se spune de asemenea în Evanghelie: ,,Din roadele lor îi veţi cunoaşte pre ei” (Matei 7, 16).

Apoi noi, care prin ceea ce vedem, cunoaştem duhul făptuitorului, pe care nu-l vedem, măsurăm fie lărgimea care este în faţa porţii celei mai dinafară, fie fruntea curţii dinlăuntru. Apoi când vedem că unii dau milostenii, îi ajută pe cei mâhniţi, îi sprijinesc pe cei prigoniţi şi nu caută nici o slavă în această lume, nici nu tânjesc după vreun câştig pământesc, şi vedem că alţii îmblânzesc trupul, stăruie în lacrimi, se dedică cuvintelor dumnezeieşti, nu caută cinste vremelnică; ce trebuie să credem decât că ei sunt desăvârşiţi şi să-i socotim sfinţi ? Apoi, întrucât prin ceea ce percepem noi vedem că ei sunt sfinţi, măsurăm viaţa lor în exterior printr-o sută de coţi.

20. Şi deoarece mulţi în Iudeea şi foarte mulţi dintre păgâni au ajuns pe acest pisc al desăvârşirii este adăugat pe drept: ,,către răsărit şi către miazănoapte”. Atunci poporul evreu este numit pe drept răsăritean, din al căror trup S-a născut Cel care este numit Soarele dreptăţii. Despre El se spune prin proorocul: ,,Va răsări vouă celor ce vă temeţi de numele meu, soarele dreptăţii” (Maleahi 4, 2).

Cu adevărat miazănoaptea îi semnifică pe păgâni care erau de multă vreme înţepeniţi în răceala trădării lor şi în ale căror inimi domnea cel care a spus despre sine, după cum mărturiseşte proorocul: ,,Voiu pune scaunul meu ... spre miazănoapte” (Isaia 14, 13).

Astfel, pentru că Atotputernicul Domn întrupat a făcut desăvârşiţi înlăuntrul Sfintei Biserici pe unii din Iudeea şi pe alţii din neamuri, El a măsurat o sută de coţi nu numai către răsărit, ci şi către miazănoapte.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei