----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXIX)

 

Episoadele anterioare

 

CARTEA A VII-A

(Luca 9, 27 - 16, 15)

Dar haideţi acum să discutăm concret pilda.

,,Un om avea doi feciori; şi a zis cel mai tânăr din ei tatălui său: tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie” (Luca 15, 11-12).

213. Tu vezi că moştenirea dumnezeiască este dată celor care cer, nici nu poţi gândi că este vina Tatălui că a dat fiului mai tânăr. Nu există vârstă firavă în Împărăţia lui Dumnezeu, nici credinţa nu este împovărată de ani. Cu siguranţă cel care a făcut cererea s-a socotit pe sine vrednic. Şi doar dacă nu ar fi plecat de la Tatăl său, el nu ar fi cunoscut piedica vârstei. Dar ,,nu după multe zile ... s-a dus într-o ţară departe” (Luca 15, 13) – astfel, în mod potrivit, cel care a plecat din Biserică şi-a risipit averea părintească –, ,,după”, spune, ce şi-a părăsit casa şi ţara, ,,s-a dus într-o ţară departe” (Luca 15, 13).

214. Căci ce este mai departe decât a pleca din sine însuşi, nu dintr-un loc ? Ci a fi separat de obiceiuri, a fi dezbinat de căutări, nu de ţări, ca şi cum s-ar interpune valul luxului lumesc, să ai schimbări de activităţi ? Cu siguranţă, oricine se desparte pe sine de Hristos este un surghiunit din ţara sa, un cetăţean al lumii. Dar noi nu suntem străini şi pelerini, ci suntem împreună cetăţeni cu sfinţii şi de aproape ai lui Dumnezeu (potrivit Efeseni 2, 19), căci noi care oarecând eram departe, ne-am făcut aproape prin sângele lui Hristos (potrivit Efeseni 2, 13).

Să nu privim cu neîncredere la aceia care se întorc dintr-o ţară îndepărtată, pentru că şi noi eram într-o ţară îndepărtată, precum învaţă Proorocul Isaia. Astfel, tu ai: ,,Cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumină va străluci” (Isaia 9, 2). Deci, există o latură şi o umbră a morţii depărtată, dar noi pentru care Duhul feţei noastre (este) Hristos Domnul (potrivit Plângerile Proorocului Ieremia 4, 20), trăim în umbra lui Hristos. Şi, prin urmare, Biserica spune: ,,Sub umbra lui am dorit şi am şezut” (Cântarea cântărilor 2, 3).

Astfel, el a risipit toată podoabele firii vieţuind în dezmierdări (potrivit Luca 15, 13). De aceea, tu, care ai primit chipul lui Dumnezeu, care ai asemănarea Lui (potrivit Facerea 1, 26; 5, 3), refuză să le distrugi prin urâţenia iraţională. Tu eşti lucrul mâinilor lui Dumnezeu; nu spune unui trunchi: ,,Tatăl meu eşti tu” (Ieremia 2, 27), ca nu cumva să primeşti asemănarea trunchiului, căci este scris: ,,Asemenea lor să fie cei ce îi fac pre ei” (Psalmi 113, 15).

215. ,,S-a făcut foamete mare într-acea ţară” (Luca 15, 14): o foamete nu de bucate, ci de fapte bune şi virtuţi. Ce foamete este mai nenorocită ? Cu siguranţă, oricine se îndepărtează de Cuvântul lui Dumnezeu suferă de foame, pentru că ,,nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot graiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 4). Oricine se îndepărtează de vistierie este lipsit, oricine se îndepărtează de înţelepciune amorţeşte, oricine se îndepărtează de virtute este distrus. Astfel, în mod potrivit, a început să fie lipsit (potrivit Luca 15, 14), cel care a părăsit vistieriile înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu (potrivit Coloseni 2, 3) şi adâncimea bogăţiilor cereşti. Aşadar, el a început să fie în nevoie şi să sufere de foame, fiindcă nimic nu este îndestulător pentru desfătarea risipitoare. Cel care nu ştie cum să se sature cu hrana veşnică suferă întotdeauna de foame.

216. ,,Şi mergând s-a lipit de unul din locuitori” (Luca 15, 15); oricine se lipeşte este într-o cursă. Şi acel locuitor este văzut a fi stăpânitorul lumii acesteia (potrivit Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11). Apoi, el este trimis la ţarina cumpărată de omul care s-a lepădat de Împărăţie (potrivit Luca 14, 18), şi el hrăneşte porcii, pe aceia, într-adevăr, în care diavolul a căutat să intre, pe care El i-a aruncat în marea lumii căci trăiau în necurăţie şi ticăloşie (potrivit Matei 8, 31-32).

217. ,,Şi”, se spune, ,,dorea să-şi sature pântecele său de roşcove” (Luca 15, 16). Nici cei risipitori nu au nici o altă grijă decât să-şi sature pântecele, cei ,,al cărora Dumnezeu este pântecele” (Filippeni 3, 19). Dar ce mâncare este mai potrivită pentru asemenea oameni decât cea care precum roşcovele este goală pe dinăuntru şi moale pe dinafară, cu care trupul se umple dar nu este sătul, astfel că este mai mult spre povară decât spre folos ?

218. Sunt unii care tâlcuiesc porcii ca fiind cetele de demoni, şi roşcovele ca lipsa virtuţii oamenilor netrebnici, şi cuvintele lăudăroase ale celor care nu pot să facă binele; prin ademenirea deşartă a filozofiei şi aprobarea zgomotoasă a oratoriei (potrivit Coloseni 2, 8), ei vădeau mai degrabă ostentaţie decât vreo rodnicie, dar acestea nu pot fi desfătări veşnice, şi prin urmare ,,nimeni nu-i da lui” (Luca 15, 16),

219. deoarece el se afla în ţinutul celui care nu are nici un om, pentru că el nu-i are pe cei care sunt. Căci toate neamurile întru nimic s-au socotit (potrivit Isaia 40, 17), dar este Dumnezeu singur Cel ,,ce înviază morţii şi cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi” (Romani 4, 17).

220. ,,Iar venindu-şi întru sine, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine” (Luca 15, 17) ! Frumos s-a întors întru sine cel care s-a depărtat de sine. Cu adevărat, oricine se întoarce la Domnul se întoarce la sine, şi oricine se depărtează de Hristos se dezmoşteneşte pe sine. Apoi, cine sunt argaţii tocmiţi, dacă nu cei care slujesc pentru plată, care sunt din Israil (potrivit Romani 9, 6), care nu urmăresc ce este bun din râvnă pentru cinste, nici de dragul virtuţii, ci îndemnaţi de pofta de câştig ? Dar cu adevărat fiul, care are în inima sa arvuna Sfântului Duh (potrivit II Corinteni 1, 22) şi păstrează dreptul la moştenire, nu caută câştigul neînsemnat al răsplăţii lumeşti.

Mai mult, există argaţi care lucrează în vie (potrivit Matei 20, 1). Petru, Ioan şi Iacov au fost argaţi buni, cărora li s-a spus: ,,Veniţi după mine, şi vă voiu face pre voi vânători de oameni” (Matei 4, 19). Ei sunt îmbelşugaţi de pâine, nu de roşcove. Astfel ei au strâns douăsprezece coşuri de sfărâmături (potrivit Luca 9, 17). Oh Doamne Iisuse, dacă ai lua de la noi roşcovele şi ne-ai da pâine (potrivit Luca 22, 19) – fiindcă Tu eşti Iconomul din Casa Tatălui (potrivit Luca 12, 42) – oh, dacă ai binevoi să ne tocmeşti şi pe noi, deşi veniţi târziu, ca argaţi ! Fiindcă Tu tocmeşti până şi în al unsprezecelea ceas şi binevoieşti să dai răsplată deopotrivă (potrivit Matei 20, 6-16), o răsplată egală de viaţă, nu de slavă; căci cununa dreptăţii nu este gătită pentru toţi (potrivit II Timotei 4, 8), ci pentru cel care poate spune: ,,Lupta cea bună m-am luptat” (II Timotei 4, 7).

221. Acest lucru, socot, nu trebuie trecut cu vederea, de vreme ce cred că unii oameni spun că ei păstrează harul botezului sau al pocăinţei până la moartea lor. În primul rând, cine eşti tu să ştii dacă sufletul tău va fi cerut de la tine în această noapte (potrivit Luca 12, 20) ? În al doilea rând, de ce crezi în van că toate lucrurile pot fi amânate ? Să presupunem că există un singur har, o răsplată, totuşi există un premiu diferit al biruinţei, pentru care Sfântul Pavel nu se străduia zadarnic (potrivit Filippeni 3, 14); cel care după răsplata harului a urmărit premiul ca să-l poată obţine, pentru că ştia că deşi răsplata harului este egală, cununa este pentru puţini.

222. Şi fiindcă am venit în via Domnului, haideţi să nu plecăm cu mâna goală; căci este plăcut a culege rodul, a vedea pe argaţii Săi (potrivit Matei 20, 3-16). De ce sunt tocmiţi lucrătorii la ceasuri diferite dintr-o singură zi (potrivit Matei 20, 4, 7), decât că ,,o mie de ani înaintea ochilor tăi Doamne, ca ziua de ieri care a trecut şi un ceas în noapte” (Psalmi 89, 4-5). Ce este noaptea dacă nu ceea ce trece ca ziua să se apropie (potrivit Romani 13, 12) ? Şi în mod potrivit, ,,un ceas în noapte” deoarece ,,o mie de ani (sunt) ca o zi” (II Petru 3, 8). Cel care a spus: ,,Iisus Hristos ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci” (Evrei 13, 8), ştia puterea zilei.

Cel care a scris: ,,Aceasta este cartea facerii cerului şi a pământului, când şi în care zi au făcut Domnul Dumnezeu cerul şi pământul. Şi toată verdeaţa câmpului” (Facerea 2, 4-5), ştia de asemenea că ziua este felurită. Deoarece când a descris mai sus şapte zile, a înţeles atunci că toate lucrurile au fost făcute într-o singură zi (potrivit Psalmi 89, 4), arătând că tot timpul lumii este în ochii Domnului ca o singură zi, de vreme ce din haos şi întuneric a ieşit forma acestei lumi prin lumina lucrării mâinilor lui Dumnezeu (potrivit Facerea 1, 2). Aşadar, dacă o zi este tot timpul lumii, cu siguranţă are de asemenea ceasurile sale în veacuri sau veacurile sale sunt ele însele ceasuri. Dar există 12 ore ale zilei (potrivit Ioan 11, 9). De aceea, în mod potrivit, într-o taină, Ziua este Hristos, care a avut 12 apostoli (potrivit Matei 10, 2), care au strălucit cu lumină cerească prin darurile harului unul după altul în mijlocul lor.

223. Astfel, Stăpânul casei a venit şi a tocmit lucrători dis-de-dimineaţă, probabil pe cei care s-au învrednicit să fie drepţi de la începutul lumii până la potop, despre care El spune: ,,Şi am grăit către voi mânecând şi zicând: şi am trimis la voi pre robii mei proorocii de noapte trimiţându-i” (Ieremia 25, 3-4). Ceasul al treilea începe după potop (potrivit Matei 20, 3), cuprinzând vremurile lui Noe şi ale celor care au fost aleşi ca lucrători buni pentru vie. Astfel Noe s-a îmbătat ca şi cum ar fi fost prânz (potrivit Facerea 9, 21). Vredniciile patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacov marchează ceasul al şaselea şi următoarele (potrivit Matei 20, 5). La ceasul al nouălea, când veacul apune acum şi lumina virtuţii, ca să spunem aşa, păleşte, Legea şi Proorocii au condamnat conduita pătată a oamenilor (potrivit Luca 16, 16). Venirea lui Hristos aduce înainte ceasul al unsprezecelea şi ce a rămas din zi (potrivit Matei 20, 6). De aceea, El Însuşi spune în Evanghelie: ,,Umblaţi până când aveţi lumina” (Ioan 12, 35).

224. Dar să ne întoarcem la Tatăl. Deşi nu mă tem ca nu cumva să părem departe de exemplul celui care a arătat pocăinţă – întrucât noi nu am fost niciodată absenţi, noi care eram ocupaţi în vie, în care dacă el ar fi rămas nu s-ar fi depărtat de Tatăl –, trebuie să fim atenţi ca nu cumva să întârziem împăcarea, căci Tatăl nu a făcut-o. Este uşor să te împaci când se cere cu mare preţ. Şi, de aceea, haideţi să învăţăm ce rugăciune stăruitoare trebuie să-I aducem Tatălui. ,,Tată” (Luca 15, 18, 21), spune. Cât de milostiv, cât de iubitor este Cel care nu refuză să audă numele de Tată chiar când este supărat ! ,,Tată”, spune, ,,greşit-am la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 18, 21).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei