----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Trei cai troieni (II)

Încercările unor membri ai Bisericii Ortodoxe de a-i dezorienta pe credincioşi

 

de arhipreot Alexander F.C. Webster,

Decan al Seminarului ortodox Sfânta Treime din Jordanville

 

Partea I

Talmeş-balmeş sexual

Cel de-al treilea cal troian poate fi cel mai periculos duhovniceşte dintre toţi.

Duhul vremurilor care se iveşte, al tulburării, confuziei sexuale şi desfrâului care a apărut mai întâi în America în anii ’1960, a devenit ideologia etică socială dominantă. Cine şi-ar fi putut imagina că vreun cleric sau teolog ortodox s-ar înscrie într-o asemenea mişcare ? Vai, rândurile sporesc, se pare, cu fiecare an ce trece.

Clerici şi teologi ortodocşi de seamă au pledat pentru felurite cauze avangardiste de provenienţă neortodoxă, de la clerici femei (mai întâi ,,restaurarea” cinului perimat al ,,diaconiţelor” şi, pentru unii, chiar inovaţia radicală a ,,preoţilor” femei) la o abordare subtilă de ‘vânzare’ a interdicţiilor străvechi ale avortului până la cea mai recentă tendinţă, ,,transsexualismul”. Dar cea mai importantă dintre ele este o obsesie escaladândă faţă de toate chestiunile LGBT.

Cât despre ultima, în mod surprinzător, elitele de stânga nu sunt atât de avansate în comparaţie cu majoritatea credincioşilor care merg regulat la biserică. Studiul Peisajului Religios din 2016 realizat de Centrul de Cercetare Pew a dezvăluit că 64% dintre americanii ortodocşi care au luat parte la sondaj în 2014 credeau că homosexualitatea ,,ar trebui acceptată”, în timp ce numai 31% credeau că ,,ar trebui descurajată”. În mod similar, 54% dintre ei susţineau ,,căsătoria homosexuală”, în timp ce doar 41% se opuneau. Procentele referitoare la ,,căsătoria homosexuală” se potrivesc cu cele ale catolicilor şi protestanţilor din confesiunile principale, dar sunt inversate comparativ cu cele ale protestanţilor evanghelici şi mormonilor[1].

Şi acum, trei învăţaţi ortodocşi (dintre care doi sunt preoţi) constituie o elită de avangardă care luptă cu vehemenţă pentru această mişcare profund tulburătoare.

În primul rând, Aristotel Papanikolaou de la Universitatea Fordham şi-a anunţat recent sentimentele în articolul său op-ed[2] de după alegeri intitulat ,,Fiind creştin în timpul unei preşedinţii Trump”: ,,Dacă creştinii nu cer în mod profetic de la Trump ca el să dezaprobe public sprijinul pentru supremaţia albă, atunci creştinii sunt complici la extinderea şi întărirea rasismului, anti-semitismului şi homofobiei”[3]. Frapat mai cu seamă de ultimul termen din acea litanie clintonescă a deplorabililor, i-am cerut lui Papanikolaou într-o conversaţie telefonică să specifice ce ar considera el ca fiind teamă nerezonabilă de homosexuali (deoarece aceasta înseamnă literalmente termenul corect politic ,,homofobie”) printre creştinii ortodocşi. El a răspuns că violenţa, bineînţeles, ar fi reprobabilă şi asupra acestui punct noi am căzut de acord. Dar de asemenea el a susţinut că ,,discriminarea” la angajare a homosexualilor activi ar trebui interzisă ca o ofensă045. Trei cai troieni II 1 adusă decenţei şi umanităţii comune – chiar în parohii şi şcoli parohiale ortodoxe !

 

Arhiepiscopul Dimitrie, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Greceşti din America, Joseph McShane, iezuit, preşedintele Universităţii Fordham, Aristotel Papanikolaou [în spate], profesor şi co-fondator al Centrului pentru Studii Creştine Ortodoxe (Orthodox Christian Studies Center, OCSC) al Universităţii Fordham; arhiepiscopul Rowan Williams, de Canterbury, cu ocazia conferinţei din ciclul Ortodoxia în America, sponsorizată de OCSC, septembrie 2014

 

În al doilea rând, un arhipreot vârstnic respectat din Biserica Ortodoxă din America (Orthodox Church in America, OCA), părintele Alexie Vinogradov din Wappingers Falls, New York, a aruncat o mănuşă pe acest subiect în iulie 2011. El a scris un articol pentru un blog ortodox care nu mai există, intitulat ,,Noi începuturi în comunitate: chestiunile de gen şi Biserica”[4]. El a sperat ,,să iniţieze o conversaţie ... deoarece în rândul Bisericilor Ortodoxe, cel puţin, noi nu avem încă o platformă comună pentru o discuţie cuviincioasă despre chestiunile sociale complexe ale zilelor noastre”.

Dar ,,discuţia cuviincioasă” s-a evaporat rapid când el a început să rostească injurii împotriva ,,apelului crescând şi încrederii în răspunsuri simpliste şi pline de şabloane” printre mulţi din colegii săi ortodocşi. ,,O asemenea religiozitate – a continuat el – nu poate să tolereze ambiguităţile, fiindcă atribuie în întregime criza spirituală şi morală modernă dispreţului faţă de [idei] absolute şi certitudini. ... Prin urmare, ni se spune că dezbaterea pe tema sexualităţii trebuie să înceteze, deoarece norma indiscutabilă este alegerea între căsătoria heterosexuală sau viaţa celibată în societate sau în monahism”. Creştinii tradiţionalişti atenţi ar fi putut deja să recunoască calul troian pe care părintele Alexie îl etala, în timp ce începea subtil să ceară o nouă ,,normă”, a treia.

Părintele Alexie a intrat în amănunte într-un asemenea mod, încât să îndepărteze orice îndoială cu privire la perspectiva lui:

,,Persoanele homosexuale nu au hotărât să devină homosexuale. Nu a fost rodul presupusei lor depravări sau păcat. Atât ştim astăzi. Nu poate exista decât o conversaţie continuă dacă noi putem depăşi acea barieră a intransigenţei strigătoare la cer a celor care refuză să recunoască acest fapt. Dar persoanele homosexuale, tot atât de mult ca cele heterosexuale, au nevoie să simtă căldura şi dragostea şi grija altor persoane. Dumnezeu i-a creat pentru acea dragoste, acea dragoste este substanţa umanităţii noastre; este ceea ce ne face pe noi toţi să purtăm chipul Său înlăuntrul nostru. Pentru orice membru al rasei umane, când acea dragoste nu este disponibilă în mod sincer şi uşor, când tabu-urile şi temerile comunităţii îi izolează de familie, este inevitabil ca legitima lor căutare şi nevoie să pară o anomalie celor care au traversat în siguranţă ecranul selectiv invizibil. Cultura, societatea în general sau Biserica selective îi vor fi împins pe ei către extreme”.

Acest apel este mult prea familiar pentru protestanţii şi romano-catolicii din America, dar este încă necunoscut celor mai mulţi creştini ortodocşi: noi trebuie să-i acceptăm pe homosexuali, care sunt născuţi astfel, şi nu să-i îndepărtăm chemându-i la pocăinţă şi celibat – singura ,,normă” morală tradiţională pe lângă căsătoria ,,heterosexuală”. Ulterior în articolul său, părintele Alexie a avut îndrăzneala nemaipomenită de a ne avertiza că ,,asprimea, judecata şi siguranţa noastră de sine”, nu perversiunea sexuală, sunt cele care ,,pot vătăma” Mireasa lui Hristos, Biserica.

Părintele Alexie ne-a oferit o frântură obiectivă a modului în care duhul lumii i-a prins pe cei care şi-ar asuma să ne dojenească şi chiar să ne ocărască pe noi (completaţi spaţiile goale: simplişti, speriaţi, totalitari, intoleranţi, superficiali, intransigenţi, egocentrici, nestăpâniţi, împietriţi, slabi duhovniceşte – părintele Alexie a azvârlit toate aceste epitete în direcţia noastră în scurta sa expunere pentru afirmarea ,,celuilalt”), ortodocşi şi alţi creştini care resping noţiunea plictisitoare că vremurile sunt schimbătoare şi noi trebuie să ne schimbăm odată cu ele.

În al treilea rând, arhipreotul Robert Arida, păstor de multă vreme la Catedrala Sfânta Treime din Boston a OCA[5], a jucat rolul lui Ulise pentru acest cal troian modern. În iunie 2011, la scurtă vreme după ce statul New York a votat Actul pentru egalitatea căsătoriei, care a legalizat căsătoria între doi bărbaţi sau două femei, părintele Robert a postat pe site-ul parohiei sale un scurt eseu intitulat ,,Răspuns către mine însumi”. Evaluând implicaţiile noii tendinţe legale, el a explorat istoria contradictorie a Bisericii care a tolerat sclavia şi a concluzionat propunând o ipoteză care uimeşte:

,,Dacă Biserica va răspunde la legalizarea căsătoriei/uniunii homosexuale se pare că ar trebui să înceapă să se gândească cum să păstorească acele cupluri homosexuale care fiind căsătorite legal vin cu copiii lor şi bat la uşile parohiilor noastre căutându-L pe Hristos. Îi ignorăm ? Îi respingem categoric ? Îi încurajăm, potrivit regulii pocăinţei, să divorţeze şi să-şi demoleze familia ? Sau le oferim, aşa cum oferim oricui Îl doreşte pe Hristos, îngrijire pastorală, dragoste şi un cămin duhovnicesc ?”[6]

Deşi acest scenariu poate părea, la prima vedere, că necesită nuanţă şi sensibilitate pastorală, folosirea de către părintele Robert a termenului ,,sau” în fraza finală a trădat o subtilă punere sub semnul întrebării, şi poate respingere, a unei cerinţe universale pentru sfânta taină a cununiei în Ortodoxie – cu alte cuvinte, un bărbat şi o femeie. El a sugerat limpede că orice mai puţin de o acceptare deplină a ,,familiei” aşa cum este în ipoteza sa ar fi un lucru nepastoral, intolerant şi lipsit de dragoste.

Alt eseu de pe site-ul parohial al părintelui Robert scris 3 ani mai târziu, ,,Evanghelia veşnic neschimbătoare; cultura mereu schimbătoare”[7], a provocat o tulburare cumplită când a fost publicat şi pe blogul Wonder, o publicaţie online a Departamentului de Tineret, Adulţi Tineri şi Slujiri de Campus al OCA. Părintele Robert a intenţionat să ,,ridice întrebări”, ca nu cumva să transformăm trecutul într-un ,,tiran asupritor”. În timp ce afirma, în duhul versetului Evrei 13, 8, ,,Evanghelia neschimbătoare care este Iisus Hristos”, părintele Robert a insistat că Biserica trebuie ,,să ajungă la un compromis cu cultura post-modernă” – adică, arătând ,,o dorinţă din partea tuturor credincioşilor – episcopi, preoţi şi mireni – de a permite minţii şi inimii să se schimbe şi să se lărgească”.

Aceasta, la rândul ei, a cauzat acest oximoron, pe care părintele Robert l-a scris îngroşat şi cu litere italice pentru efect: ,,A propovădui pe Hristos cel veşnic neschimbător cere ca noi să fim mereu schimbători” – nu numai duhovniceşte prin lupta împotriva patimilor păcătoase, pocăinţa personală şi cultivarea virtuţilor, ci şi teologic ,,nemaiignorând sau condamnând chestiuni şi probleme despre care se crede că contrazic sau înfruntă Tradiţia sa vie”. Pe de-o parte, el i-a mustrat aspru pe ,,creştinii ortodocşi care-L folosesc greşit pe Hristos cel neschimbător pentru a promova o agendă şi ideologie politică particulară sau ca autorizaţie pentru a-i ataca verbal şi fizic pe cei pe care ei îi percep ca imorali”. Traducere: creştinii tradiţionalişti care îi ,,terorizează” pe homosexuali. Pe de altă parte, el nu a specificat cum ar trebui creştinii ortodocşi să-şi ,,lărgească” minţile şi inimile asupra ,,chestiunilor” pe care le-a enumerat.

Dar Mitropolitul Tihon (Mollard), întâistătătorul OCA, a putut să citească printre rânduri. El a îndepărtat eseul părintelui Robert de pe blogul Wonder al OCA şi l-a înlocuit cu propriul răspuns. Ierarhul a oferit o lămurire concisă a învăţăturii 045. Trei cai troieni II 2îndelungate a OCA despre căsătorie, familie şi sexualitatea umană şi a explicat de ce discutarea unor asemenea chestiuni teologice şi morale profunde ,,va beneficia de o analiză mai minuţioasă decât poate fi oferită pe un blog”[8].

Cu toate acestea, intervenţia mitropolitului Tihon a venit prea târziu. Eseurile părintelui Robert şi aprobarea oficială iniţială a unuia dintre ele dezvăluie că acest cal troian este deja înlăuntrul porţilor OCA. Sub auspiciile aşa-numitului Forum European al Grupurilor Creştine LGBT va fi tipărit în curând un nou volum de eseuri sub titlul ’Căci sunt făcut în chip minunat’: Texte din Ortodoxia răsăriteană şi includerea LGBT ["For I Am Wonderfully Made": Texts of Eastern Orthodoxy and LGBT Inclusion] (foto). Printre autori se numără arhipreoţii Robert Arida şi Alexie Vinogradov, Mark Stokoe (un mirean din OCA), dr. Bryce R. Rich (un teolog mirean din OCA şi autor al unui capitol intitulat ,,O personalitate queer: Lipsirea de esenţialism”) şi Maria McDowell (odinioară profesor al OCA, care a părăsit Biserica Ortodoxă şi a fost unită în ,,căsătorie” cu o femeie de către o pastoriţă episcopală).

 

O sarcină familiară, dar descurajantă stă înainte

Ceea ce vedem în apelurile învăţaţilor ortodocşi radicali discutate aici este o provocare publică subtilă, erudită, dar vicleană de a părăsi adevărurile creştine străvechi sub pretextul unei ,,conversaţii” sau ,,discuţii”. Aceasta ar trebui să tragă alarma celor care s-au refugiat [în Ortodoxie] din confesiunile protestante principale şi parohiile romano-catolice radicale şi care au fost martorii acceptării naive a propriilor cai troieni începând din anii ’1960. Tiparul este evident: întâi, un apel la a ,,transcende” dogmele înguste, rigide, arhaice, combinat cu o invitaţie la o ,,conversaţie” pentru a împărtăşi puncte de vedere bazate în principal pe experienţa personală şi ,,noua” cunoaştere în locul cufundării în Tradiţie; urmat de recurgeri la îngăduinţă reciprocă, toleranţă şi în cele din urmă acceptarea deplină a moralităţilor diverse. Destul de curând, broasca ortodoxă din oala care fierbe treptat va fi pe deplin fiartă şi nu va mai fi o broască vie.

Unul dintre erudiţii citaţi mai sus, care predă regulat la o şcoală duminicală pentru elevi ortodocşi de liceu, mi-a spus că el nu include niciodată în programa sa moralitatea sexuală şi îi este groază ori de câte ori un elev îndrăzneşte să pună o întrebare despre orice chestiune sexuală. Atât de înrobiţi de moravurile sexuale contemporane sunt aceşti elevi, încât el este convins că orice încercare de a prezenta învăţătura ortodoxă tradiţională ar putea fi în cel mai bun caz zadarnică, dar în realitate i-ar îndepărta pe toţi elevii săi cu totul de Biserică. O asemenea timiditate pedagogică constituie, în opinia mea, tratament greşit bisericesc, o capitulare anticipată în faţa duhului vremurilor şi o garanţie că acei adolescenţi ortodocşi se vor feri de mărturia morală profetică faţă de societate ca nu cumva [aceasta] să le distrugă acomodarea lor confortabilă la cultura înconjurătoare.

Poate că acest eseu va suna o trâmbiţă tuturor ierarhilor ortodocşi din America, ca şi clericilor şi mirenilor, pentru a-i combate cu dragoste şi dreptate pe cei care ar denatura tradiţia noastră morală respectabilă.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] pewforum.org/religious-landscape-study/religious-tradition/orthodox-christian.

[2] N.r.: Op-ed – articol scris pe pagina opusă celei pe care este publicat editorialul şi în care sunt exprimate opinii personale.

[3] https://publicorthodoxy.org, 11 noiembrie 2016, Being Christian During A Trump Presidency.

N.r.: Cu aceste cuvinte, Aristotel Papanikolaou – considerat unul din teologii ortodocşi contemporani de seamă, promovat insistent de Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii şi mai ales de Patriarhia Constantinopolului – se face purtătorul de cuvânt al ideologiei agresive de stânga îndreptată împotriva rasei albe şi a civilizaţiei clădite de ea, cu alte cuvinte, civilizaţia creştină ...

[4] ocanews.org, 10 iulie 2011, New beginnings in community. Gender issues and the Church, by Fr. Alexis Vinogradov, Wappingers Falls, NY.

[5] N.r.: OCA este cunoscută astăzi ca un mediu cât se poate de propice pentru ,,felurite cauze avangardiste de provenienţă neortodoxă”. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că atât părintele Alexie Vinogradov, cât şi arhipreotul Robert Arida aparţin OCA.

[6] holytrinityorthodox.org, Response to myself, by Father Robert M. Arida.

[7] holytrinityorthodox.org, Never Changing Gospel; Ever Changing Culture. “Jesus Christ is the same yesterday, today and forever.” (Hebrews 13:8), by Father Robert M. Arida.

[8] wonder.oca.org, 1 noiembrie 2014, acelaşi articol ca mai sus.