----------------

 

Carti in site

 

--------------------

DOCUMENTE ALE BISERICII

Sinodul de la Constantinopol din 1593

 

Sigilioanele patriarhilor răsăriteni de la 1583, 1593 şi 1756

 

În tractatul nostru despre calendar, intitulat Biserica Ortodoxă şi calendarul, şi publicat în revista bisericească Biserica Ortodoxă Română, am arătat în scurt motivele şi împrejurările, ce au provocat această mare adunare bisericească în Constantinopole, în anul 1593.

Pentru marea însemnătate a acestui Sinod în Biserica Ortodoxă Orientală [adică, de Răsărit], noi reproducem aici întregul act sinodal, după traducerea făcută din greceşte de arhimandritul Porfirie Uspenski în anul 1850[1].

 

* * *

 

Actul Sinodal al sfântului şi sacrului Marelui Sinod, ce s-a adunat întru numele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în templul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi preafericitei pururea Fecioarei Mariei, cea numită ‘Mângâierea’ în Constantinopole, în zilele prea evseviosului şi de Dumnezeu încoronatului ţar al Moscovei şi autocratul a toată Rusia Theodor Ioanovici[2], sub preşedinţia preasfinţilor patriarhi ortodocşi, Înalt Preasfântului Ieremia Arhiepiscopul cetăţii lui Constantin şi patriarhul ecumenic, şi a preafericitului Meletie papă şi patriarh al marii cetăţi Alexandria, şi judecătorul ecumenic, care are votul Înalt Preasfântului Ioachim patriarhul cetăţii lui Dumnezeu a Marii Antiohii şi a tot Răsăritul, şi a Înalt Preasfântului Sofronie patriarhul sfintei cetăţi Ierusalimul şi a toată Palestina, şi în prezenţa preacinstitului ambasador Grigorie Atanasiev al sus-numitului prea cinstitorului de Dumnezeu ţar, în asistenţa şi preasfinţiţilor arhierei din fiecare eparhie ai Bisericii Răsăritene a ortodocşilor,

Preafericitul Meletie al Alexandriei a zis: Ştiţi, fraţilor, că semnul distinctiv al dragostei către Mântuitorul Dumnezeu este îngrijirea pastorală. Căci singur El zice: Petre, iubeşte-mă, paşte oile mele (potrivit Ioan 21, 17). Din această cauză şi noi multe nevoinţe şi osteneli şi primejdii am suferit de multe ori şi suferim, precum ştiţi. Şi iată acum eu, fiind chemat în Constantinopole prin scrisorile Înalt Preasfântului Patriarh Ecumenic, fratele şi coliturghisitorul nostru, şi ale altor arhierei, pentru nevoile Bisericii, şi pe lângă aceea primind scrisori din prea ortodoxa Moscovă de la prea evseviosul ţar Teodor, eu, îngrijindu-mă şi de una şi de alta, adică şi de nevoia Bisericii şi de afacerea ţarului, rog evlavia voastră, după o riguroasă pertractare a cuvintelor mele, să declaraţi ceea ce vi se va părea just despre cele ce se vor zice.

Şi aşa mai întâi, fiindcă Biserica lui Hristos, cea întărită prin harul lui Dumnezeu, a dobândit perfecţiune şi în dogmele evseviei şi în disciplina bisericească, cu deciziunile şi explicările Însuşi Mântuitorului prin apostoli şi prin Sfinţii Părinţi, care au petrecut pe pământ, atât la Sfântul Sinod al celor 318 purtători de Dumnezeu Părinţi în Niceea, cât şi la celelalte şase Sinoade Ecumenice până la al VII-lea, pre cât şi la Sinoadele Ortodoxe locale, care au fost în deosebite timpuri printre cele şapte ecumenice, fiindcă, zic, Biserica Ortodoxă a dobândit perfecţiunea nu numai în dogmele cunoştinţei de Dumnezeu (theognosiei) şi ale evseviei, ci şi în ale sacrei discipline bisericeşti; pentru aceea justeţea cere ca şi noi să înlăturăm orice novism din curtea Bisericii, ştiind că novismele totdeauna au fost cauză de tulburări şi dezbinare în Biserici, şi să urmăm hotărârilor Sfinţilor Părinţi, păstrând toate cele legiuite de dânşii, fără schimbare, fără nici o adăugire sau scădere, după întâiul canon al Sinodului al VII-lea Ecumenic, care glăsuieşte aşa:

   ,,Celor ce au primit sfinţita demnitate să le servească de mărturii şi de conducător canoanele şi aşezămintele cele scrise, pe care primindu-le cu plăcere să cântăm cu David cel grăitor de Dumnezeu, zicând către Domnul Dumnezeu: Pe calea mărturiilor tale m-am desfătat, ca întru toată bogăţia; şi încă: Poruncit-ai dreptate; mărturiile tale în veac sunt: înţelepţeşte-mă şi voiu fi viu. Şi dacă glasul proorocesc ne porunceşte a păzi în veac mărturiile lui Dumnezeu şi a vieţui întru dânsele, apoi vederat este că ele rămân nestricate şi neclătite. Căci şi văzătorul de Dumnezeu Moisi aşa zice: La acestea nu trebuie a adăuga, şi din ele nu trebuie a scădea. Şi dumnezeiescul Apostol Petru, lăudându-se cu dânsele, strigă: La ele doresc îngerii să privească. De asemenea şi Pavel zice: Dacă noi, sau înger din cer v-ar vesti vouă mai mult, decât cele ce v-am binevestit noi, anathema să fie. Fiindcă aceasta este singură şi adevărată pentru noi, bucurându-ne de aceasta ca cel ce ar afla dobândă multă, primim canoanele cele dumnezeieşti cu dulceaţă, şi întreg şi neclătit ţinem aşezământul acestor canoane, expuse de tot-lăudaţii apostoli, trâmbiţele cele sfinte ale Duhului, şi de cele şapte sfinte Sinoade Ecumenice şi de cele ce s-au adunat alocurea pentru darea acestor sfinte porunci, şi de Sfinţii noştri Părinţi. Căci ei toţi, fiind luminaţi de unul şi acelaşi Duh, au legiuit cele de folos. Şi pre aceia, pre care ei i-au predat anathemei, şi noi îi anathematisim, iară pre care ei i-au caterisit, şi noi îi caterisim, şi pre care ei i-au excomunicat, şi noi îi excomunicăm, iară pe care ei i-au supus epitimiei, şi noi îi supunem de asemenea. Căci dumnezeiescul Apostol Pavel, care s-a suit până la al treilea cer şi a auzit graiuri nespuse, lămurit strigă: Nu fiţi iubitori de argint cu năravul, ci fiţi îndestulaţi”.

Pronunţăm şi sfântul Simbol al Părinţilor celor ortodocşi aşa precum el s-a păstrat de atâtea alte Sinoade: Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul ... ş.c. până la fine.

După aceste cuvinte ale preafericitului (Papă) al Alexandriei, Ieremia, Înalt Preasfântul Patriarh Ecumenic a zis: Noi toţi am mărturisit aceasta, încă de când ne-am învrednicit de treapta arhieriei şi chiar de la dumnezeiescul botez, şi acum mărturisim, şi poruncim tuturor să păzească aceasta, întru toate urmăm Părinţilor noştri, şi pre care-i salută ei, pre aceia şi noi îi salutăm, iară pre care şi cum îi resping ei, pre aceia în acelaşi chip şi noi îi respingem, conform cu întâiul canon al Sfântului şi Ecumenicului Sinod din Calcedon, şi cu întâiul canon al Sinodului al VII-lea.

Preafericitul Meletie al Alexandriei a zis: Fiindcă stabilirea tronurilor patriarhale s-a desemnat mai înainte prin vechiul obicei al Bisericii Soborniceşti, iară mai lămurit s-a întărit de Sfântul Întâiul Sinod Ecumenic precum se vede din al şaselea canon al său, care glăsuieşte aşa:

   ,,Să se păzească vechile obiceiuri, primite în Egipt, şi în Livia, şi în Pentapole, ca episcopul Alexandriei să aibă autoritate asupra tuturor acestora. Fiindcă şi cel roman are acest obicei. De asemenea şi în Antiohia şi în alte provincii să se păzească prerogativele Bisericilor. Iară în genere să fie ştiut aceasta: dacă cineva fără învoirea mitropolitului se va pune episcop, despre unul ca acesta marele Sinod a hotărât că nu trebuie să fie episcop. Iară dacă alegerea comună a tuturor va fi binecuvântată şi conformă cu canonul bisericesc; dar doi sau trei, după propria lor iubire de ceartă, se vor opune ei: să se prefere opinia majorităţii alegătorilor”.

Şi precum se vede din canonul al şaptelea, prin care Părinţii au dat cinstea cuvenită tronului ierusalimitan pentru întruparea Mântuitorului, care s-a săvârşit în acea ţară, deşi l-au pus cel de pe urmă în numărul celorlalte tronuri patriarhale, preferate, ca să nu gândească el a proslăvi împărăţia pământească a lui Hristos; – şi fiindcă eu trebuie să răspund la prea evsevioasa epistolă a încoronatului de Dumnezeu ţar; de aceea rog şi pre evlavia voastră a cerceta şi a decide sinodiceşte: just este oare şi conform este oare cu deciziunile părinteşti, tot ceea ce eu gândesc şi voiu zice: dar eu recunosc de just, ca împărăteasca ortodoxă cetate Moscova, care miluită fiind de iubirea de oameni şi de harul lui Dumnezeu, să se mărească şi în afacerile bisericeşti, pe temeiul canonului 28 al Sinodului al IV-lea al celor 630 Sfinţi Părinţi, adunaţi în Calcedon; iară canonul acesta glăsuieşte aşa:

   ,,Întru toate urmând deciziunilor Sfinţilor Părinţi, şi recunoscând canonul cel citit acum al celor 150 prea iubitori de Dumnezeu episcopi, ce au fost la Sinod în zilele marelui Theodosie de evsevioasă pomenire, în cetatea împărătească Constantinopole, noua Romă, aceeaşi însăşi şi noi decidem şi stabilim despre prerogativele prea sfintei Biserici a aceluiaşi Constantinopole, noii Rome. Căci tronului Romei cei vechi Părinţii cu cuviinţă i-au dat prerogative, pentru că ea era cetate împărătească. Urmând aceluiaşi motiv şi cei 150 prea iubitori de Dumnezeu episcopi au dat prerogative egale prea sfântului tron al Romei celei noi, drept judecând, că cetatea care dobândise cinstea de a fi cetatea împăratului şi a sinclitului, şi care are prerogative egale cu vechea Romă cea împărătească, să se mărească şi în afacerile bisericeşti, asemenea aceleia şi să fie a doua după dânsa. De aceea numai mitropoliţii provinciilor Pontului, ai celor asiatice şi thracice, şi de asemenea episcopii neamurilor străine din acele provincii mai sus zise să se pună de către menţionatul tron al Sfintei Biserici Constantinopolitane: adică fiecare mitropolit al menţionatelor provincii, cu episcopii provinciei, trebuie să pună pre episcopii eparhiali, precum prescriu dumnezeieştile canoane. Iară înşişi mitropoliţii menţionatelor eparhii trebuie a se pune precum s-a zis, de către arhiepiscopul de Constantinopole, după ce se va face după obicei, alegerea prin voturi şi i se va supune lui”.

Pe lângă aceasta şi canonul al treilea al Sfinţilor Părinţi de la Întâiul Sinod de Constantinopole porunceşte:

   ,,Episcopul de Constantinopole să aibă preferinţa cinstei după episcopul Romei, pentru că cetatea aceea este Romă nouă”.

Însă şi sfântul şi marele Sinod al celor 318 purtători de Dumnezeu Părinţi a distribuit ordinea şi eparhiile tronurilor patriarhale, recunoscute atunci, se pare nu pentru altă cauză, ci numai după demnităţile regatelor, fiindcă Alexandria era atunci capitala Egiptului, a Liviei şi a altor ţări, Antiohia a Asiei şi a tot Răsăritului, Roma a Europei, iară a Asiei (Mici) Constantinopole, care în urmă s-a învrednicit de prerogative egale cu vechea Romă, pentru că împărăţia se strămutase de acolo aici, precum determină aceasta şi canonul 36 al Sfântului Sinod din Trulla, care glăsuieşte aşa:

   ,,Reînnoind cele legiuite de cei 150 Sfinţi Părinţi, adunaţi în această păzită de Dumnezeu şi împărătească cetate, şi de cei 630, adunaţi în Calcedon, decidem: tronul constantinopolitan să aibă prerogative egale cu tronul Romei vechi, şi să se mărească ca acela în afacerile bisericeşti, fiind al doilea după dânsul; iară după acela să se numere tronul marii cetăţi Alexandria, apoi al Antiohiei, iară după dânsul tronul cetăţii Ierusalimului”.

şi aşa eu recunosc de just, şi îndemn pre acest sfânt şi mare Sinod să hotărască: – tronul prea evsevioasei şi ortodoxei cetăţi Moscova să fie şi să se numească tron patriarhal, pentru că Dumnezeu a învrednicit acea ţară să fie împărăţie, – şi toată Rusia şi ţările de la miazănoapte să se supună acestui tron patriarhal, iară patriarhul Moscovei şi a toată Rusia şi al ţărilor de la miazănoapte să ocupe locul după înalt preasfântul (patriarh) al Ierusalimului, atât în sfinţitele diptice, cât şi în adunările bisericeşti, pentru ca noi să păzim nestricate menţionatele canoane ale Sfinţilor Părinţi, şi el să fie înaintea episcopilor, mitropoliţilor şi arhiepiscopilor din toată Biserica Ortodoxă Sobornicească a lui Hristos, iară în ţara lui să se socoată capul a toată provincia Moscovei şi al toatei Rusii şi al ţărilor de la miazănoapte, după canonul 34 al sfinţilor şi tot-lăudaţilor apostoli, care glăsuieşte aşa:

   ,,Episcopii fiecărei naţiuni să cunoască pre cel întâi între dânşii şi să-l recunoască drept cap, şi fără de socotinţa lui să nu facă nimica ce covârşeşte autoritatea lor: ci să facă fiecare numai aceea ce se atinge de eparhia lui şi de locurile ei. Dar şi cel întâi să nu facă nimica fără socotinţa tuturor. Căci aşa va fi unitate de gândire, şi se va proslăvi Dumnezeu întru Domnul în Duhul Sfânt, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”.

– De asemenea să fie şi să se numească frate al patriarhilor ortodocşi în puterea acestei numiri, egal cu rangul şi cu tronul, şi egal după dregătorie şi demnitate, să se supra-scrie şi subscrie după obiceiul patriarhilor ortodocşi: ‘patriarh al Moscovei şi a toată Rusia şi al ţărilor de la miazănoapte’ – iară la hirotonia lui să se păzească tipicul bisericesc, care porunceşte, ca arhiereul prototron să glăsuiască rugăciunea[3]. Aşa socotesc eu. Iară Sfântul Sinod să exprime opinia sa.

Înalt Preasfântul şi Ecumenicul Patriarh Ieremia a zis: Noi încă mai dinainte am făcut aceasta, şi prin scrisoare am expus prea evseviosului ţar.

Sofronie Înalt Preasfântul Patriarh al Ierusalimului a dat votul: Şi eu aceeaşi declar.

Sfântul Sinod în unanimitate s-a pronunţat: fiindcă această afacere s-a tratat după sacrele canoane, de aceea noi toţi dorim aceeaşi, şi pe lângă aceea hotărâm, ca prea evseviosul ţar al Moscovei şi autocrator al toatei Rusii şi al ţărilor de la miazănoapte, precum până acum se pomeneşte la sacrele servicii ale Bisericii Ortodoxe, în sacrele diptice şi la sfintele proscomidii, aşa să se glăsuiască şi la începutul şasepsalmiei după isprăvirea celor doi psalmi pentru împăratul, întocmai cum el se glăsuieşte la sus amintitele servicii, adică pe nume, ca ţar prea ortodox.

Toţi au zis: Şi aceasta este binecuvântată. – Hotărâm şi aceea ca actul acesta, întărit cu subscrierile noastre, să se trimită prea evseviosului ţar al Moscovei şi Înalt Preasfântului Iov Patriarhul toatei Rusii şi al ţărilor de la miazănoapte.

Toţi au zis: Place.

 

1. După aceste tratări, canonice şi legiuite, prea iubitorul de Dumnezeu Mitrofan al Athenelor a zis: Să hotărască Sfântul Sinod ca monahii care petrec în fiecare ţinut al eparhiilor noastre să se supună episcopului eparhial. Sfântul Sinod a poruncit să se citească pentru aceasta canonul 4 al sfântului şi marelui Sinod al IV-lea de la Calcedon, care glăsuieşte aşa:

   ,,Cei ce întru adevăr şi cu sinceritate petrec viaţa monahicească să se învrednicească de cinstea cuvenită. Dar fiindcă unii, la vedere întrebuinţând haina monahală, fac dezordine în Biserică, şi în chestiunile civile arbitrarminte umblând prin oraşe, ba încă se încearcă a-şi face monastiri pentru sine: de aceea s-a socotit ca nimeni nicăieri să nu fundeze monastire sau casă de rugăciune fără învoirea episcopului cetăţii. Iară monahii din fiecare cetate şi localitate să fie întru supunere episcopului, să păzească tăcerea, să se aplice numai la post şi rugăciune, petrecând nedepărtaţi de locurile acelea, în care s-au lepădat de lume, să nu se amestece în afacerile bisericeşti, nici în cele lumeşti, şi să nu participe la ele părăsind monastirile lor: afară numai când vor fi chemaţi de episcopul cetăţii pentru vreo trebuinţă neapărată. De asemenea să nu se primească prin monastiri la monahism nici un rob fără voia stăpânului său. Iară pre cel ce va călca această hotărâre a noastră, l-am hotărât a fi străin de comunicarea bisericească, ca să nu se hulească numele lui Dumnezeu. Însă episcopul cetăţii se cuvine să aibă datorita îngrijire de monastiri”.

Sfântul Sinod a zis: Este just a păzi aceasta, ca hotărâtă de Părinţi.

 

2. Meletie preasfântul patriarh a zis: Fiindcă după neputinţa noastră şi după greutatea timpului nostru, s-au uitat multe din acele ce binefăcătorii şi bine s-au legiuit de Părinţi, – cu atât mai vârtos, că nu se citesc sacrele cărţi şi canoanele sinodale; de aceea este just, după legi, să fie sinod de două ori pe an pentru cercetarea şi tratarea afacerilor Bisericii, şi pentru ca toţi să se conformeze cu hotărârile Părinţilor.

Sfântul Sinod a zis: Aceasta este cu totul just, dar este greu din cauza dezordinii timpului prezent. Pentru aceea Sinodul să fie o dată pe an, pentru cercetarea afacerilor bisericeşti. Iară când se va întâmpla ceva, care ar cere o deciziune mai grabnică; atunci arhiereii care se află în cetatea împărătească şi cei mai aproape de dânsa, să se adune cu înalt preasfântul ecumenic [patriarh], şi să cerceteze afacerile şi să judece despre dânsele după legi.

 

3. Reînnoim canonul al şaselea al Sfântului şi Ecumenicului Sinod al IV-lea: a nu hirotoni pe nimeni fără destinaţie pentru o Biserică, şi pentru bani, după hotărârile Părinţilor şi după canoanele apostolice, şi episcopii şi ceilalţi clerici să nu umble din oraş în oraş.

 

4. Recunoaştem de just: cei acuzaţi, sau daţi în judecată, înainte de hirotonie, şi ca unii ce profanează preoţia, să nu fie iereu, iară hirotonia celor nevrednici să se socoată nereală, aşa ca ei să rămână în rând cu cei nesacraţi.

 

5. La cazul când cineva ar participa în afaceri lumeşti, să se observe ceea ce s-a aşezat de sfinţii apostoli în canonul 6 al lor:

   ,,Episcopul sau presviterul, sau diaconul, să nu primească asupra sa îngrijiri lumeşti: altminterea să se depună din treapta cea sacră”,

şi cele ce s-au legiuit de cei 630 purtători de Dumnezeu Părinţi, adunaţi în Calcedon, în canonul al şaptelea care glăsuieşte aşa:

   ,,Celor intraţi odată în cler şi monahilor noi hotărâm să nu intre nici în serviciul militar, nici în post lumesc: altminterea cei ce vor cuteza la una ca aceasta şi nu se vor întoarce cu căinţă la ceea ce au ales înainte pentru Dumnezeu, să se predea anathemei”.

 

6. Reînnoim canonul 16 de la Sinodul al VII-lea al Părinţilor, ce s-au adunat a doua oară în Niceea: persoanele sfinţite să nu poarte haine preţioase sau luxoase.

 

7. Sfântul Sinod a decis: fiecare episcop în eparhia sa să se îngrijească, cu cheltuieli după putere, ca să se înveţe (să se predea) dumnezeieştile şi Sfintele Scripturi, şi după putinţă să ajute învăţătorilor şi învăţăceilor, dacă este trebuinţă de oameni capabili (la aceasta).

 

8. Dorim ca cele hotărâte de Părinţi în privirea sfintei şi mântuitoarei Paschă să rămână neclătite. Şi s-a hotărât aşa:

   ,,Toţi cei ce ar cuteza să strice aşezământul Sfântului Ecumenic marelui Sinod ce a fost în Niceea în prezenţa prea iubitorului de Dumnezeu împăratul Constantin, aşezământ ce se atinge de sfânta serbare a mântuitoarei Paschă, să nu aibă comunicare cu Biserica şi să fie depărtaţi de la ea, dacă cu îndărătnicie se vor opune la cele cu temei poruncite; Şi aceasta este zis pentru mireni. Iară dacă cineva dintre proestoşii Bisericii, episcop sau presviter sau diacon, după această hotărâre ar îndrăzni, pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, să se izoleze şi să săvârşească Pascha împreună cu iudeii: pre unul ca acela Sfântul Sinod l-a osândit la înstrăinare de la Biserică. Şi aşa trebuie a ne conforma cu acest canon al Părinţilor: ceea ce până acum, deopotrivă cu toate celelalte, prin harul lui Dumnezeu, păzeşte Biserica lui Hristos. Amin”.

 

Anul 7101 (1593) februarie 12

Pomenirea Sfântului Meletie[4].

În Constantinopole[5].

 

Melchisedec, Episcop de Roman

 


[1] Труды Киевск. Духовн. Академіи an. 1865, t. III, p. 237-248.

[2] Imitând vechile acte sinodale, trebuia să se pomenească numele împăratului sub care s-a ţinut Sinodul. Dar fiindcă Biserica Ortodoxă se afla sub domnia necredincioşilor, se împlineşte această lacună prin amintirea singurului atunci rege creştinesc ortodox.

[3] Dumnezeiescul har, care totdeauna vindecă ş.c.l.

[4] La 12 februarie se serbează pomenirea Sfântului Meletie episcopul Antiohiei.

[5] Manuscrisul grec, de pe care a tradus Porfirie actul acesta sinodal, se păstrează în biblioteca Monastirii de la Muntele Sinai.