----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Aşezarea Pascaliei în calendarul îndreptat[1]

de dr. Constantin Chiricescu

Profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti

 

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre ca, în anul 1926 Sfintele Paşti să fie prăznuite la 4 aprilie al calendarului iulian îndreptat în anul 1924, a dat prilej vrăjmaşilor neamului şi ai Sfintei noastre Biserici să lupte spre a ne vedea învrăjbiţi sufleteşte, în paguba întregirii noastre ca neam.

Lupta nu se mai dă pe chestia îndreptării calendarului, ci pe chestia zilei în care se vor prăznui Paştile în anul 1926, pretinzându-se că ar trebui prăznuite la 19 aprilie al vechii Pascalii, adică la 2 mai al calendarului îndreptat, iar nu la 4 aprilie, cum a hotărât Sinodul Bisericii Române.

Faţă cu această nouă încercare diavolească de a ni se răpi încrederea în cârmuitorii noştri bisericeşti, şi de a ni se preface în vrajbă şi ură, buna înţelegere şi frăţia, ce trebuie să fie între noi, ca români şi creştini, este de trebuinţă ca, pe lângă lămuririle ce am dat, în ceea ce am scris mai înainte, să mai adaug şi altele şi să mai stăruiesc asupra adevărului că, vechea Pascalie, aşezată în calendarul iulian îndreptat, a rămas neschimbată[2], şi că, în anul 1926 Sfintele Paşti trebuiesc prăznuite la 4 aprilie, iar nu la 2 mai.

 

Sfântul Sinod şi Pascalia

Sfântul Sinod al Bisericii noastre ţine vechea Pascalie, aşa cum o ţin şi celelalte Biserici Ortodoxe surori. Dovadă despre aceasta este faptul, care nu se poate tăgădui, că în şedinţa sa din 26 iunie 1924, nu a hotărât înlăturarea vechii Pascalii şi înlocuirea ei cu alta, ci a rânduit ca Sfintele Paşti să se prăznuiască după vechea Pascalie, aşezată în pervazul de curând îndreptatului calendar iulian, fără schimbarea vechii rânduieli pe care a stabilit-o Sfântul Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

De marea cinste de a întocmi întâiul calendar bisericesc pe cele din urmă trei luni ale anului 1924 şi pe întreg anul 1925, după ce s-a hotărât îndreptarea calendarului iulian, cum şi de a aşeza vechea Pascalie în calendarul îndreptat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române m-a învrednicit pe mine.

Următor acestei împuterniciri, am întocmit întâiul calendar, care a fost publicat de ,,Institutul biblic”, iar aşezarea vechii Pascalii în pervazul calendarului de curând îndreptat, am prezentat-o în referatul intitulat ,,Pascalia”, de care Sfântul Sinod a luat act şi a hotărât să se tipărească în limba română şi franceză.

Am aşezat vechea Pascalie în calendarul iulian îndreptat, fără să-i schimb vreuna din regulile ei privitoare la căutarea şi aflarea datei Paştilor.

 

Regulile Pascaliei de la Niceea

Care sunt acele reguli ? Sunt cele următoare:

Sfintele Paşti se prăznuiesc în una din duminicile, care cad în timpul primăverii.

Precum se ştie, primăvara începe de când ziua este deopotrivă cu noaptea, fiecare având câte 12 ceasuri. Cu un singur cuvânt, potrivirea aceasta se numeşte echinocţiu.

Sfântul Sinod de la Niceea a hotărât: echinocţiul de primăvară va fi totdeauna la 21 martie[3]. Paştile se vor prăznui pururea în duminica ce urmează îndată după ziua în care este întâia lună plină a primăverii.

Paştile noastre, deci, se prăznuiesc duminică după Paştile evreieşti, fiindcă acestea trebuie să cadă în ziua în care este luna plină de după echinocţiu.

Întâia lună plină a primăverii cade, potrivit hotărârii de la Niceea, ori la 21 martie, adică în ziua echinocţiului, ori în vreuna din zilele următoare până în ziua de duminică 18 aprilie. Nu cade, prin urmare, nici mai înainte de 21 martie, nici mai târziu de duminică 18 aprilie.

Aşa că, dacă luna plină cade sâmbătă 21 martie, Paştile se prăznuiesc duminică 22 martie, care este cea mai timpurie dată a duminicii Paştilor; iar dacă luna plină cade duminică 18 aprilie, Paştile se prăznuiesc duminică 25 aprilie, care este cea mai târzie dată a duminicii Paştilor.

Sfintele Paşti cad, prin urmare, în una din duminicile cuprinse între 22 martie şi 25 aprilie. Aceste 35 de date, potrivit hotărârii de la Niceea, trebuie să fie şi să rămână pururea în acelaşi loc, adică neschimbate.

Rânduiala aceasta, după care creştinii sunt ţinuţi să se călăuzească în căutarea şi aflarea datei duminicii Paştilor, se numeşte Pascalie.

Aceasta este Pascalia de la Niceea. Aceasta este Pascalia Părinţilor. Aceasta este Pascalia pe care am aşezat-o în calendarul iulian îndreptat în anul 1924. Ea fiind aceeaşi şi ieri, şi azi, şi mâine, şi totdeauna, nu poate fi numită şi veche şi nouă, după cum unul şi acelaşi calendar nu poate fi numit şi vechi şi nou.

 

Nestatornicia datelor Pascaliei şi calendarului

Datele cele 35, de la 22 martie până la 25 aprilie, sunt cuprinse nu numai în Pascalie, ci şi în calendar. Neputând să fie deosebite unele de altele, între Pascalie şi calendar este cea mai strânsă legătură. Mai mult: datele Pascaliei se reazemă pe datele calendarului. Fără datele calendarului ea nu ar putea fi întrebuinţată pentru aflarea datei Paştilor.

Şi adevărata dată a Paştilor se poate afla numai dacă şi datele anului calendarului, adică ale anului civil, sunt adevărate, adică statornice.

Datele calendarului iulian, ca şi datele Pascaliei Părinţilor, sunt şi rămân statornice numai dacă zilele anului civil sunt socotite întocmai după numărul zilelor anului statornic, care este anul solar sau ceresc, numit şi an tropic sau astronomic, lungimea lui fiind totdeauna aceeaşi.

Dar pe când anul civil cuprinde numai zile întregi de câte 24 de ceasuri şi se termină odată cu sfârşitul unei asemenea zile, căci aşa cer interesele omeneşti, anul ceresc cuprinde şi el zile întregi, dar fără a se încheia la capătul unei zile de 24 de ceasuri.

Ştiinţa a dovedit că, de fapt, anul ceresc este mai scurt cu 11 minute, 14 secunde şi 2 sutimi de secundă decât anul civil[4].

Prin urmare, lungimea anului civil nefiind luată întocmai după lungimea anului adevărat sau ceresc, datele anului nostru civil şi ale Pascaliei Părinţilor nu sunt statornice, căci rămân în urmă, îşi schimbă locul.

În 128 de ani, cele 11 minute şi aproape un sfert de minut fac o zi întreagă de 24 ceasuri[5].

Cu această zi, anul nostru civil ajunge să fie mai lung şi, astfel, se sfârşeşte cu o zi în urma anului ceresc. După alţi 128 de ani vine la rând altă zi de întârziere şi tot aşa câte una din 128 în 128 de ani.

Cu cât zilele de întârziere se înmulţesc, cu atât datele calendarului iulian şi ale Pascaliei Părinţilor rămân în urma datelor celor adevărate ale anului ceresc, şi statornicia lor piere.

De aceea, după întâia zi de întârziere, calendarul arată echinocţiul la 20 martie; după a doua, la 19 martie; după a 13-a zi de întârziere, ca în timpul de faţă, îl arată la 8 martie, iar nu la 21 martie, cum îl arată anul ceresc şi cum s-a hotărât la Niceea.

Acelaşi lucru se petrece şi cu datele Pascaliei Părinţilor: după întâia zi de întârziere, data Paştilor 22 martie este arătată, în Pascalie, la 21 martie; după a 13-a zi de întârziere, ca în timpul de faţă, data Paştilor – întâia – Pascalia nu o mai arată la 22 martie, ci la 9 martie.

În aceste exemple, precum se vede, Pascalia nu mai arată Paştile în primăvară, ci în iarnă.

Sau: după întâia zi de întârziere, data Paştilor 25 aprilie – cea mai târzie – Pascalia o arată la 24 aprilie; după a doua zi, la 23 aprilie; după a 13-a zi de întârziere, ca în timpul de faţă, o arată la 12 aprilie.

Iată, deci, cum toată rânduiala după care se cârmuieşte Pascalia Părinţilor, în aflarea duminicii Paştilor, este răsturnată din pricina mutării datelor ei.

 

Înlăturarea nestatorniciei datelor

Această neorânduială nemaiputând fi îngăduită, trebuiau luate cuvenitele măsuri pentru ca atât datele calendarului iulian, cât şi datele Pascaliei Părinţilor să fie reaşezate la locul lor cel firesc, arătat de anul ceresc, dar fără schimbarea calendarului iulian, de care ne slujim, sau a Pascaliei Părinţilor, de care trebuie să ne ţinem.

O măsură ca aceasta a fost luată chiar de Sfântul Sinod de la Niceea, pe vremea căruia anul calendarului iulian se termina cu trei zile în urma anului ceresc[6], echinocţiul fiind arătat nu la 21, ci la 18 martie.

Sfinţii Părinţi de la Niceea au făcut îndreptarea datelor calendarului, pe 18 martie socotindu-l 21 martie, adică dându-le înainte prin păşirea peste datele întârziate[7].

După aceea au hotărât ca, 21 martie să fie nu numai data stabilă a echinocţiului de primăvară, ci şi punctul de plecare şi semnul de recunoaştere al adevăratei Pascalii, pe care ei au întemeiat-o, dându-i mai sus arătatele reguli de cârmuire în aflarea datei Paştilor.

În urma acestei îndreptări, lungimea anului civil era deopotrivă cu lungimea anului solar sau ceresc, şi datele lor cădeau în acelaşi timp.

Calendarul iulian a fost, deci, îndreptat, nu schimbat. A rămas acelaşi. Dovada ne-o dă faptul că, cu vremea, cele 11 minute şi aproape un sfert de minut s-au prefăcut iarăşi în zile de întârziere[8]. De la Sinodul din Niceea până în zilele noastre s-au făcut 13, ale căror date le-am îndreptat în anul 1924, pe 1 octombrie socotindu-l 14 octombrie[9]; aşa că, în anul următor, 1925, calendarul nostru nu a mai arătat echinocţiul primăverii în data întârziată 8 martie, ci în data cea adevărată, stabilită la Niceea: 21 martie.

Nu putem fi învinovăţiţi că, îndreptând datele calendarului iulian, am făcut un lucru nemaipomenit, căci am urmat pilda pe care ne-au dat-o Sfinţii Părinţi de la Niceea[10].

La rezultatul la care au ajuns acei Sfinţi Părinţi, îndreptând calendarul iulian, am ajuns şi noi, adică: anul civil şi anul ceresc au acum aceeaşi lungime; datele lor se potrivesc acum unele cu altele.

Cu datele anului ceresc trebuiesc potrivite şi datele Pascaliei, căci şi acestea au rămas în urmă, odată cu datele calendarului, şi în aceeaşi măsură.

Sfântul Sinod de la Niceea a hotărât ca Sfintele Paşti să cadă numai între 22 martie şi 25 aprilie ale anului ceresc. Acestea şi numai acestea sunt datele cele adevărate ale Pascaliei de la Niceea. Datele acestea trebuind să cadă în aceeaşi vreme cu datele anului ceresc, nu se poate îngădui ca ele să ajungă a fi nestatornice. Ele nu pot fi lăsate, deci, nici să dea îndărăt, nici s-o ia înainte, ci să rămână la locul lor, hotărât la Niceea.

Aceste date, însă, nu au rămas statornice, căci în anul 1924 cădeau între 4 aprilie şi 8 mai ale anului ceresc, precum se vede în următoarea Tabelă, ceea ce este nu numai în contra ştiinţei, ci şi împotriva hotărârii de la Niceea:

 

Date cereşti

Aprilie

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

Aprilie

14

Date întârziate

Martie

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Aprilie

1

Date cereşti

Aprilie

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

Date întârziate

Aprilie

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

Date cereşti

Aprilie

28

29

30

Mai

1

2

3

4

5

6

7

8

Date întârziate

Aprilie

15

16

17

Aprilie

18

19

20

21

22

23

24

25

 

Deci, nu ne putem serba Paştile în datele întârziate, cuprinse între 22 martie şi 25 aprilie, dar înaintate cu câte 13 zile, cum le place iubitorilor de învrăjbire, căci ne-am împotrivi nu numai dreptei judecăţi şi bunului simţ, ci şi hotărârii de la Niceea, care porunceşte să ne prăznuim Paştile între 22 martie şi 25 aprilie, iar nu între 4 aprilie şi 8 mai.

Datele Pascaliei de la Niceea trebuiesc ţinute neapărat între 22 martie şi 25 aprilie, dar nu după calendarul iulian neîndreptat, ci după cel îndreptat şi pus în lucrare de la 1/14 octombrie 1924.

Pentru a le avea după calendarul îndreptat, este mare greşeală a le urca pe toate cu câte 13 zile, căci nu le-am mai avea între 22 martie şi 25 aprilie, ci între 4 aprilie şi 8 mai.

Reaşezarea echinocţiului la 21 martie şi înlăturarea saltului sau proemptozei lunii (să se vadă lucrarea mea ,,Pascalia”) impune ca, parte din vechile date ale Pascaliei să fie urcate cu câte 6 sau 13 unităţi, iar parte din ele să fie scăzute cu câte 15 sau 22 unităţi, potrivit datei în care cade luna plină pascală, adică aceea după care urmează duminica Paştilor.

Unităţile adause urcă, iar unităţile scăzute pogoară datele vechi ale Pascaliei şi le aşează pe aceeaşi treaptă cu adevăratele date ale Paştilor. Şi într-un caz şi în altul datele Paştilor rămân tot între 22 martie şi 25 aprilie.

În anul 1928, bunăoară, data veche 2 aprilie, urcată cu 6 unităţi, ne dă 8 aprilie al calendarului îndreptat, ca dată a duminicii Paştilor, din cauză că luna plină pascală va cădea joi 5 aprilie. Data veche 2 aprilie nu poate fi urcată cu 13 unităţi, fiindcă Paştile nu ar cădea în întâia, ci în a doua duminică de după luna plină pascală.

Sau: în anul 1930, data veche 7 aprilie, urcată cu 13 unităţi, ne dă 20 aprilie al calendarului îndreptat, ca dată a duminicii Paştilor, din cauză că luna plină pascală va cădea duminică 13 aprilie. Data veche 7 aprilie nu poate fi urcată numai cu 6 unităţi, fiindcă Paştile ar cădea în ziua în care cade luna plină pascală.

Sau: în anul 1926, data veche 19 aprilie, scăzută cu 15 unităţi, ne dă 4 aprilie al calendarului îndreptat, ca dată a duminicii Paştilor (nu 2 mai), din cauză că luna plină pascală cade luni 29 martie. Data veche 19 aprilie nu poate fi scăzută cu 22 unităţi, fiindcă Paştile ar cădea în ajunul datei lunii pline pascale.

Sau: în anul 1929, data veche 22 aprilie, scăzută cu 22 unităţi, ne dă 31 martie al calendarului îndreptat, ca dată a duminicii Paştilor, din cauză că luna plină pascală va cădea luni 25 martie. Data veche 22 aprilie nu poate fi scăzută numai cu 15 unităţi, fiindcă Paştile nu ar cădea în întâia, ci în a doua duminică de după luna plină pascală.

Prin urmare, urcarea cu 6 sau cu 13 unităţi, ori pogorârea cu 15 sau cu 22 unităţi nu este samavolnică, ci este cerută de adevărul lucrurilor.

Dacă ar fi să transpunem Pascalia de la Niceea în pervazul calendarului iulian neîndreptat, atunci ar trebui ca Paştile să cadă cu 13 zile în urmă, adică nu între 22 martie şi 25 aprilie, ci între 9 martie şi 12 aprilie, cum se arată în următoarea Tabelă, ceea ce de asemenea ar fi în contrazicere nu numai cu ştiinţa, ci şi cu hotărârea de la Niceea:

 

Date cereşti

Martie

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

Aprilie

1

2

Date întârziate

Martie

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

 

19

20

Date cereşti

Aprilie

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

 

Date întârziate

Martie

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

 

Date cereşti

Aprilie

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

 

Date întârziate

Aprilie

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

 

 

Drept aceea, pentru ca să ne putem prăznui Paştile iarăşi în datele cele adevărate, aşa cum s-a hotărât la Niceea, adică între 22 martie şi 25 aprilie, nu trebuiesc date înainte cu câte 13 unităţi decât datele întârziate, cuprinse între 9 martie şi 12 aprilie.

În altfel, Pascalia de la Niceea, adică Pascalia Părinţilor, nu ne mai poate sluji ca dreptar credincios în căutarea şi aflarea datei celei adevărate a duminicii Paştilor.

Nu ne mai poate sluji, fiindcă punctul ei de plecare – echinocţiul de primăvară – nu mai este arătat la 21 martie ceresc, ci la 8 martie al calendarului iulian neîndreptat. Prin aceasta, datele ei de acum nu mai sunt datele cele adevărate pe care i le-a impus Sinodul de la Niceea, cu ajutorul cărora se ducea drept la ţintă şi arăta adevărata duminică a Paştilor. Ea are acum la îndemână date întârziate, care o lasă în voia întâmplării şi o fac să-şi piardă şi rostul şi punctualitatea.

Aceeaşi Pascalie a ajuns, din pricina aceasta, să aibă două înfăţişări: o Pascalie cu date cereşti, adică ale anului astronomic, sau Pascalia adevărată, şi o Pascalie cu date întârziate ale anului civil neîndreptat, sau Pascalia greşită.

 

Pascalia greşită în faţa Pascaliei adevărate

În orbirea lor, iubitorii de învrăjbire leapădă Pascalia cea adevărată şi se slujesc de Pascalia cea greşită[11].

Această nenorocită stare de lucruri şi jalnică rătăcire face ca, aceeaşi lună plină să fie întâia a primăverii, potrivit Pascaliei adevărate, dar şi cea din urmă lună plină a iernii, potrivit Pascaliei greşite.

Urmarea este că, una este data duminicii Paştilor pe care o află Pascalia cea adevărată, şi alta este data duminicii Paştilor pe care o arată Pascalia cea greşită, care întârziază prăznuirea Paştilor până şi cu 28 de zile, cum va fi în anul 1926, şi chiar cu 35 de zile, cum va fi în anul 1929.

Iată cum stau lucrurile în anul 1926:

După Pascalia Părinţilor sau Pascalia adevărată, cea cu date neîntârziate, adică aşa cum a ieşit din mâinile Sfinţilor Părinţi de la Niceea, întâia lună plină a primăverii va fi luni 29 martie[12] al calendarului îndreptat. În duminica următoare, 4 aprilie, prăznuim Paştile, care vor cădea nu numai în vremea cea hotărâtă la Niceea, ci şi după Paştile evreieşti, a căror prăznuire va fi marţi 30 martie al calendarului iulian îndreptat[13].

Dar în Pascalia cu date întârziate, cum nu a ieşit din mâinile Sfinţilor Părinţi de la Niceea, aceeaşi lună plină căzând la 16 martie, nu este socotită ca întâia lună plină a primăverii, căci nu ar urma după echinocţiu, deşi 16 martie întârziat corespunde cu 29 martie al adevăratei Pascalii, ci întâia lună plină a primăverii ar trebui socotită cea de miercuri 15 (28) aprilie, dar care, ştiinţificeşte, este a doua lună plină de după echinocţiu.

În acest caz, duminica Paştilor ar cădea la 19 aprilie, adică la 2 mai al calendarului iulian îndreptat, deci: la 42 de zile după echinocţiu, la 34 de zile după luna plină de după echinocţiu, la 33 de zile după Paştile evreieşti şi la 28 de zile după data cea adevărată a Paştilor, adică nu în întâia duminică următoare lunii pline de după echinocţiu, cum s-a hotărât la Niceea, ci în a cincea duminică de după acea lună plină.

 

În anul 1926 Paştile nu se prăznuiesc la 2 mai, ci la 4 aprilie

În formă de tabelă, rezultatul la care duc, în anul 1926, datele neîntârziate şi datele întârziate ale Pascaliei, este acesta:

 

Date neîntârziate

21 martie:

echinocţiul

29 martie:

întâia lună plină a primăverii

30 martie:

Paştile evreieşti

4 aprilie:

Duminica

Paştilor

28 aprilie:

Înjumătăţirea praznicului a 50 de zile

2 mai:

Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei)

Date întârziate

8 martie:

echinocţiul

16 martie:

cea din urmă lună plină a iernii

17 martie:

Sf. Cuvios Alexie omul lui Dumnezeu

22 martie:

Duminica a 3-a din postul Paştilor

15 aprilie:

întâia lună plină a primăverii

19 aprilie:

Duminica Paştilor

 

Iată unde ajung cei ce nu vor să ia aminte la datele cereşti pe care Sinodul de la Niceea le-a avut în vedere când a întocmit Pascalia ca mijloc al aflării datei Paştilor.

Iată unde ajung cei care, spre hulirea adevărului şi necinstirea Sinodului de la Niceea, vor ca Paştile din anul 1926 să fie prăznuite la 2 mai, iar nu la 4 aprilie.

Dacă iubitorii de învrăjbire ar asculta de porunca ştiinţei şi s-ar supune hotărârii de la Niceea, nu ar ajunge până şi la contraziceri cu ei înşişi.

Ei recunosc că era de trebuinţă a se face îndreptarea calendarului iulian, prin păşirea peste cele 13 date întârziate. Dovada o fac ei înşişi, căci pe vechiul, adică pe întârziatul 19 aprilie al ,,vechii” Pascalii îl socotesc 2 mai, ca dată a Paştilor în anul 1926.

Ei recunosc că Sfântul Sinod de la Niceea a hotărât ca Paştile să se prăznuiască în una sau în alta din cele 35 date cuprinse între 22 martie şi 25 aprilie ale anului ceresc. Atunci de ce, în anul 1926, întind aceste date până la 2 mai ? De ce 42, în loc de legiuitele 35 date ale Paştilor ?

Dacă, precum am arătat, luna plină de după echinocţiu cade la 29 martie al calendarului îndreptat, de ce pe vechiul 16 martie nu-l iau drept 29 martie, cum pe vechiul 19 aprilie îl iau drept 2 mai, ci în chip nefiresc luna plină de după echinocţiu o iau drept luna plină de la sfârşitul iernii ?

Nu ar trebui să facă aşa, fiindcă se ştie că, echinocţiul căzând în data întârziată 8 martie, luna plină de la întârziatul 16 martie nu este luna plină de la sfârşitul iernii, ci este luna plină de după echinocţiu. Vechiul 16 martie cade luni. Duminica de la întârziatul 22 martie este duminica Paştilor. Pe acest 22 martie urcându-l cu 13 unităţi ne dă 4 aprilie, adică adevărata dată a duminicii Paştilor, în anul 1926.

Iubitorii de învrăjbire recunosc că cea mai târzie dată a lunii pline după care se prăznuiesc Sfintele Paşti, este cea de duminică 18 aprilie. Atunci de ce, în anul 1926, strămută data lunii pline la 28 aprilie, adică la câteva zile după cea mai târzie dată în care pot fi prăznuite Sfintele Paşti (25 aprilie), potrivit hotărârii de la Niceea ?

Iată, deci, cât de falsă este socoteala după care iubitorii de învrăjbire vor ca în anul 1926 Paştile să fie prăznuite în data greşită 2 mai, iar nu în data adevărată, care este 4 aprilie.[14]

 

Ciuntirea Postului Sfinţilor Apostoli

Nu numai atât. Neorânduiala ce se va săvârşi în privinţa timpului serbării Paştilor, în anul 1926, va pricinui şi neorânduiala privitoare la timpul cât va ţine Postul Sfinţilor Apostoli.

Potrivit rânduielilor Sfintei noastre Biserici, dacă Paştile cad la 22 martie, Postul Sfinţilor Apostoli ţine 6 săptămâni; iar dacă Paştile cad la 25 aprilie, Postul Sfinţilor Apostoli ţine o săptămână şi o zi.

Noi, cei care în anul 1926 vom prăznui Paştile la 4 aprilie, vom ţine Postul Sfinţilor Apostoli, timp de 4 săptămâni, căci aşa trebuie.

Iubitorii de învrăjbire, însă, vrând ca Sfintele Paşti din anul 1926 să fie prăznuite la 2 mai, amăgesc pe creştinii necunoscători în astfel de chestii, şi-i fac să ţină Postul Sfinţilor Apostoli numai o zi – luni 28 iunie – căci în ajun – 27 iunie, duminica tuturor sfinţilor – va fi lăsata secului pentru acel post, iar a treia zi – marţi 29 iunie – va fi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Iată cum păcatul neprăznuirii Paştilor în vremea poruncită de Sfântul Sinod de la Niceea, adică la 4 aprilie, cheamă după sine păcatul ciuntirii Postului Sfinţilor Apostoli[15].

Care dintre Bisericile Ortodoxe de Răsărit va privi cu nepăsare la această dureroasă stare de lucruri ?

 

Pedeapsa neascultării

Pravila pedepseşte pe cei care, cu ştiinţă şi voinţă, mută sărbătorile şi ciuntesc posturile, cum fac amăgitorii şi tulburătorii: pe sfinţiţii slujitori pogorându-i de pe scaune şi luându-le dreptul de a cârmui şi de a învăţa poporul, cum şi de a săvârşi cele sfinte; iar pe mireni, afurisindu-i.

Bunii români, binecredincioşi şi dreptslăvitori creştini, să nu se lase amăgiţi de iubitorii de învrăjbire şi să nu uite că ,,toată abaterea şi neascultarea primeşte dreaptă răsplătire” şi că ,,pedeapsa păcatului este la uşă”.

În anul 1926 să-şi prăznuiască Paştile la 4 aprilie, iar nu la 2 mai, căci nu vor păcătui; dimpotrivă, vor respecta ştiinţa şi se vor supune hotărârii de la Niceea.

 

2 martie 1926

Bucureşti

 


[1] Sublinierile din text aparţin autorului.

[2] Nota redacţiei [N.r.]: Iată prima minciună, pe care o va repeta în text de mai multe ori. În realitate, Pascalia vechiului calendar, iulian, nu poate fi adaptată la calendarul iulian îndreptat; prin urmare, este cât se poate de limpede că ceea ce a făcut el, prin aşezarea Pascaliei în calendarul îndreptat, este o samavolnicie matematică, astronomică, bisericească etc, şi o încercare care s-a dovedit nereuşită, fiindcă nici nu a putut fi pusă în practică. După această încercare, Sinodul român a fost nevoit să se întoarcă la vechea Pascalie, alexandrină, şi să abandoneze cu totul acest proiect al lui Chiricescu. A se vedea amănunte în Chestiunea calendarului, la întrebarea: Ce a hotărât Sinodul român cu privire la data Sfintelor Paşti ?

[3] N.r.: În excelenta sa lucrare O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii, în capitolul V. Istoria reformei calendarului Papei Grigorie al XIII-lea, ieromonahul Casian afirmă: ,,Nu există nici un indiciu că vreunul din Sfinţii Părinţi a hotărât că ziua echinocţiului de primăvară trebuie să corespundă cu data de 21 martie. [...] De exemplu, în epistola sa către ierarhii care nu au fost prezenţi la Niceea, Sfântul Constantin cel Mare († 337) nu face nici o referire la o dată fixă pentru echinocţiul de primăvară. Ţinând cont de faptul că Sfinţii Părinţi ne-au lăsat instrucţiuni amănunţite cu privire la probleme mult mai puţin importante, este evident că ei ar fi procedat cu siguranţă la fel, dacă ar fi hotărât o dată neschimbătoare pentru echinocţiul de primăvară”.

În schimb, Papa Grigorie al XIII-lea a susţinut ideea unei date fixe pentru echinocţiul de primăvară, în alcătuirea calendarului său.

[4] Anul calendarului iulian are 365 de zile şi 6 ceasuri întregi. Pentru ca aceste 6 ceasuri să nu rămână pe din afară, trei ani civili, în şir, sunt de câte 365 de zile; iar fiecare al patrulea an este de 366 zile.

Străin de această chibzuire omenească, anul ceresc are 365 de zile, 5 ceasuri, 48 de minute, 45 de secunde şi 98 sutimi de secundă:

 

                              365z. 6c. 00’. 00’’, 00 –

                              365z. 5c. 48’. 45’’, 98

                              –       –   11’. 14’’, 02

 

[5] Exact fac: 23 de ceasuri, 57 minute, 54 secunde şi 56 sutimi de secundă, adică o zi întreagă, fără 2 minute, 5 secunde şi aproape o jumătate de secundă (2’. 5’’, 44):

 

                              24c. 00’. 00’’, 00 –

                              23c. 57’. 54’’, 56

                              –       2’. 5’’, 44.

 

[6] Întâia îndreptare a calendarului iulian s-a făcut din porunca Împăratului August, în anul 8 înainte de Hristos, căci calendarul o luase înainte cu trei zile, din pricină că, nu fiecare al patrulea an era socotit de 366 de zile, cum hotărâse Iuliu Cezar, în anul 46 înainte de Hristos, după sfatul astronomului egiptean Sosigene. Timp de 12 ani, nici un an nu a mai fost de 366 zile, adică până în anul 8 după Hristos, care a fost de 366 zile, şi de atunci au urmat regulat: 3 ani, în şir, de câte 365 de zile, şi fiecare al 4-lea an de 366 zile.

[7] Au înlăturat, adică, datele: 18, 19 şi 20 martie, îndată după 17 martie urmând 21 martie (în anul îndreptării).

Din pricina acestei întârzieri, Sfintele Sărbători se prăznuiau atunci cu trei zile mai târziu. Prin înlăturarea celor trei date întârziate, Sinodul de la Niceea a reaşezat şi sărbătorile la vremea lor cea adevărată, pe care o arată anul ceresc.

N.r.: Ene Branişte afirmă: ,,Unii susţin că Părinţii de la Niceea ar fi îndreptat şi data echinocţiului de primăvară de la 18 martie, unde ar fi ajuns pe vremea lor, la 21 martie, unde ar fi fost pe vremea lui Sosigene, dar despre aşa ceva nu găsim nici o urmă în documente (,,Problema unificării calendarului liturgic în Bisericile Ortodoxe”, Ortodoxia 2/1955, p. 190).

[8] În veacul al XIV-lea – la 1000 de ani după Sinodul de la Niceea – erau 8 zile de întârziere. Învăţaţii de atunci ai Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit au voit să îndrepteze calendarul, dar împrejurările din ce în ce mai grele prin care trecea Sfânta noastră Biserică, nu i-au lăsat.

[9] Am luat şi măsuri ca să nu se mai ivească vreo zi de întârziere. Măsurile luate de noi sunt mai nimerite decât cele luate de catolici, în anul 1582, când au îndreptat şi ei calendarul iulian, schimbându-i, însă, numele şi zicându-i: ,,calendarul gregorian” (stilul nou), după numele papei în vremea căruia s-a făcut îndreptarea, deşi calendarul a rămas cu acelaşi număr de zile (când 365, când 366), săptămâni, luni.

Calendarul iulian îndreptat de noi în anul 1924 se deosebeşte de calendarul iulian îndreptat de catolici în anul 1582. Ca dovadă este faptul că, anul 2800, bunăoară, la noi va fi de 365 de zile, iar la ei va fi de 366 zile; sau anul 2900 la noi va fi de 366 zile, iar la ei va fi de 365 de zile.

[10] Acei Sfinţi Părinţi au îndreptat datele calendarului iulian fiindcă era de neapărată trebuinţă, fără ca prin aceasta să fi schimbat vreo învăţătură de credinţă sau vreo rânduială bisericească.

Nici noi, îndreptând datele calendarului iulian, nu am făcut vreo schimbare în dogme, în slujbele bisericeşti, în rânduirea sărbătorilor şi în celelalte îndeletniciri prin care dăm la iveală viaţa noastră duhovnicească.

Ca şi la Niceea, noi nu am făcut îndreptarea prin ciuntirea vremii, aşa ca să fie îndreptăţită întrebarea: ce s-a făcut cu cele 13 zile, ce s-au scos din calendar ? Nu am scăzut nici o zi, ca timp, căci acesta nu poate fi atins, ci datele calendarului iulian le-am făcut să fie în dreptul datelor cu acelaşi nume ale anului ceresc, calendarul rămânând, totuşi, neschimbat.

Şi noi, ca şi Sfinţii Părinţi de la Niceea, am făcut cu anul întârziat al calendarului iulian, ceea ce facem cu ceasornicul, care rămâne îndărăt sau o ia înainte: îl dăm îndărăt sau înainte, potrivindu-l după alt ceasornic, care merge mai regulat, fără ca prin aceasta să se poată zice că ne-am schimbat ceasornicul pe care l-am potrivit după altul, căci a rămas acelaşi.

N.r.: Altă minciună: profesorul de liturgică Constantin Chiricescu nu ştie că această schimbare a calendarului – pe care o neagă, zice că nu a avut loc o schimbare, ci o îndreptare – a adus cu sine tulburări de ordin liturgic ? Nu s-au făcut modificări în Tipicul bisericesc ? Dar postul Sfinţilor Apostoli ? A se vedea amănunte în O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii, de Ieromonah Casian, capitolul IX. Dezastrul liturgic produs de calendarul ,,nou iulian”. A se vedea şi Anunţ în privinţa Postului Sfinţilor Apostoli din acest an [2013]. Despre încălcarea Tipicului bisericesc cauzată de schimbarea calendarului.

[11] N.r.: Acestea le scria Constantin Chiricescu în martie 1926. După păţaniile cu datele Paştelui din anii 1926 şi 1929, şi Sinodul român va reveni la Pascalia ... greşită.

[12] În lucrarea mea ,,Pascalia”, apărută în limba română, în mai 1925, şi în limba franceză (ediţie revăzută), la începutul lunii august, acelaşi an, am arătat că, în anul 1926, luna plină de după echinocţiu va fi duminică 28 martie. Chiar aşa, duminica Paştilor va fi tot la 4 aprilie.

În Referatul meu, înregistrat la Sfântul Sinod sub nr. 526, în 19 decembrie 1925, am scris: ,,Şi data lunii pline pascale este o dată medie, putând diferi – cum am arătat în Referatul ce v-am înaintat cu privire la transpunerea Pascaliei Părinţilor în cadrele de curând îndreptatului calendar iulian – cu o zi, două, chiar trei zile, de luna plină pascală bisericească. Evident că, dacă luna plină pascală astronomică ar cădea într-o duminică, contrar calculului stabilit, după care luna plină pascală medie bisericească ar cădea într-o sâmbătă, Sfintele Paşti se vor amâna pe duminica următoare, spre a nu fi serbate în data lunii pline pascale astronomice”.

Unei asemenea împrejurări se datoreşte măsura luată de Sfântul Sinod de la Niceea ca, hotărârea lui, în privinţa timpului serbării Paştilor, s-o aducă la îndeplinire episcopul din Alexandria Egiptului, unde matematica şi astronomia ajunsese la mare înflorire.

La lumina acestor ştiinţe, episcopul Alexandriei avea îndatorirea sinodală ca în fiecare an să calculeze data Paştilor şi din vreme s-o aducă la cunoştinţa întregii Biserici creştine.

Îndatorirea aceasta a fost adusă la îndeplinire până la epoca introducerii ciclului pascal – mai întâi pe timp mărginit şi apoi pe timp nemărginit – dar pe care ciclu l-au zădărnicit, cu vremea, cunoscutele 11 minute şi aproape un sfert de minut, făcându-l să nu mai arate Paştile în datele anului astronomic, hotărâte la Niceea, ci în datele întârziate, care din cauza aceasta au trebuit să fie îndreptate.

În ,,Pascalie” am arătat cum trebuie îndreptată chiar Tabela pascală perpetuă, comunicată de monahul Isaac Arghirul din veacul al XIV-lea.

[13] Nu luni 29 martie, la lună plină, potrivit rânduielii, fiindcă evreii nu-şi serbează Paştile lunea, miercurea sau vinerea, ci numai duminica, marţea, joia sau sâmbăta.

Abaterea aceasta îndreptăţeşte rânduiala, care s-a păzit şi în vechime de către creştini: dacă Paştile evreieşti cad înainte de luna plină astronomică de după echinocţiul primăverii, sau după data acelei luni pline, nu se poate trece peste hotărârea de la Niceea, prăznuind Paştile în alt timp decât cel hotărât acolo.

Necunoscătorii zic: dacă în anul 1926 avem Paştile la 4 aprilie, atunci le prăznuim la un loc cu Paştile evreieşti, care ţin 8 zile: de la 30 martie până la 6 aprilie. Dar Paştile evreieşti nu ţin 8 zile, ci numai o zi: marţi 30 martie. În cele 7 zile următoare evreii au a doua sărbătoare numită a Azimelor.

[14] N.r.: Toate calculele de mai sus nu au nici o însemnătate pentru noi, cei care am păstrat stilul vechi, dintr-un motiv extrem de simplu: noi nu am schimbat nici calendarul, nici Pascalia, nici nu am făcut o îndreptare a datei la care cade echinocţiul de primăvară. Prin urmare, nu am făcut nici unul din calculele de mai sus. Pentru noi, în 1926, Paştele a căzut pe 19 aprilie stil vechi; că 19 aprilie stil vechi înseamnă 2 mai stil nou, după calendarul civil, folosit în ţară, este o adaptare la cele civile, nu că noi am recunoaşte că în acea zi era într-adevăr 2 mai. Aşadar, nu am ieşit nici din cele 35 date pascale, nici din intervalul 22 martie - 25 aprilie, fiindcă în realitate nu am schimbat nimic. Toată retorica lui Constantin Chiricescu este fals construită. Să mai şi spunem că acum socoteşte după datele pe vechi, acum după cele pe nou după cum îi convine ?

[15] N.r.: Altă minciună: noi suntem cei care am pricinuit ciuntirea postului Sfinţilor Apostoli. Dar pentru noi, cei de stil vechi, prăznuirea Paştelui la 19 aprilie/2 mai nu a însemnat nimic de acest gen, fiindcă noi nu am schimbat calendarul şi, drept urmare, nu am venit cu sărbătorile cu dată schimbătoare (Sfintele Paşti, Înălţarea, Cincizecimea, duminica tuturor sfinţilor, începutul Postului Sfinţilor Apostoli) peste sărbătorile cu dată neschimbătoare (praznicul Sfinţilor Apostoli, 29 iunie). Toate au curs ca şi mai înainte de schimbarea calendarului, respectându-se Tipicul bisericesc. A se vedea amănunte în O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii, de Ieromonah Casian, capitolul IX. Dezastrul liturgic produs de calendarul ,,nou iulian”. A se vedea şi Anunţ în privinţa Postului Sfinţilor Apostoli din acest an [2013]. Despre încălcarea Tipicului bisericesc cauzată de schimbarea calendarului.