----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Meşteşugul rugăciunii (XI)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

Condiţii ca rugăciunea noastră să fie ascultată [continuare]

2. A doua condiţie este nădejdea. Adevărata credinţă naşte nădejdea. Cel ce se roagă cu credinţă puternică nu poate să nu aprindă întru sine via nădejde că Dumnezeu îl va auzi şi că îi va împlini rugăciunea. Nădejdea este un lucru important, ieşit din comun, în viaţa de rugăciune a creştinului. De ea atârnă osârdia rugăciunii. Pentru aceasta, cea mai importantă grijă a noastră trebuie să fie, pe lângă credinţă, creşterea şi sporirea nădejdii în inima noastră.

Dar cum creşte şi sporeşte nădejdea ? Aceasta pare de neobservat în afară, însă este un proces sesizabil sufletului credinciosului sincer. Când omul cugetă asupra atotputerniciei lui Dumnezeu, a bunătăţii şi îndurării Sale, când cu credinţă fierbinte îşi aminteşte de minunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu şi rugându-se cu puternică încredinţare că Dumnezeu poate să dea ceea ce cere de la El pentru că este Atotputernic, că El doreşte să ne dea aceasta, pentru că este bun şi că, în cele din urmă, ne va da, fără doar şi poate, pentru că este îndurător – omul nu poate să nu se întărească în nădejde. În acest duh, Sfântul Ioan de Kronstadt sfătuieşte astfel: ,,Când te rogi Domnului ..., crede că pe cât îţi este ţie de uşor să cugeţi la vreun bine, tot atât de uşor Îi este Domnului să ţi-l dăruiască”. Cu asemenea nădejde tare trebuie să ne rugăm !

Sfântul Ioan de Kronstadt scrie: ,,Bunătatea lui Dumnezeu este scârbită când cel ce continuă să se roage Lui nu nădăjduieşte să primească de la El pe acelea pe care le cere. Aşa cum oamenii aleargă să ceară îndurare de la vreun oarecare om înalt şi bogat, a cărui îndurare toţi o cunosc şi care în multe situaţii a arătat că are o inimă compătimitoare, tot astfel merg de obicei la El cu încredinţare tare şi cu mare nădejde că vor primi ceea ce doresc. Astfel, în rugăciune nu trebuie să ne îndoim, nici să ne împuţinăm cu sufletul”.

Dacă în ciuda acestei nădejdi nu primim cele cerute, să nu ne clătinăm în nădejdea noastră, ci cu tărie să credem că rugăciunea ne este ascultată, că ea nu a fost făcută în zadar, că Dumnezeu a împlinit-o însă în felul Său, că El ştie mai bine decât noi ceea ce ne este mai de folos şi că prin refuzul Său văzut, în chip nevăzut însă ne dă tocmai acele bunuri care încă mai mult ne apropie de El şi de veşnica mântuire, ca de pildă smerenia şi răbdarea. El nici bunurile pământeşti nu ni le refuză dacă vede că noi, într-adevăr, avem nevoie de acestea, că nu ne legăm strâns de ele, nu le socotim înaintea veşnicelor bunătăţi şi nu le vom întrebuinţa spre vătămarea mântuirii noastre.

Ca să aibă izbândă rugăciunea noastră de cerere, condusă cu puternică nădejde, trebuie, după Sfântul Ioan de Kronstadt, înainte de toate să ne străduim să trăim în sfinţenie şi întru dreptate, să împlinim voia lui Dumnezeu, să fim blânzi, smeriţi, sinceri, fiind încredinţaţi că acelea pe care le cerem le-am primit deja din dreapta Atotputernicului Dumnezeu.

,,La Dumnezeu – spune Sfântul Ioan de Kronstadt – totul este cu putinţă să fie dăruit în afară de rău, care este caracteristic doar diavolului; cuvântul sau cererea ta este deja o garanţie de credinţă, că împlinirea va fi înfăptuită. Pentru Domnul, totul este cu putinţă; pentru Domnul, gândul este deja faptă, dacă El binevoieşte să-l împlinească. Acest bine pe care îl ceri există deja pentru tine în cuvânt şi doar în faptă el nu este încă înfăptuit. ... Cu puterea lui Dumnezeu toate se înfăptuiesc prin bunătatea Lui cea fără de margini şi prin puterea prin care El devine neîncetat un izvor curgător, atât al vieţii, cât şi al oricărui dar al vieţii. El este Dumnezeul darurilor, Dumnezeul milostivirii şi al îndurării”.

Cel ce păşeşte cu o asemenea nădejde către Dumnezeu nu va fi ruşinat.

 

3. Cea de-a treia condiţie ca rugăciunea noastră să fie ascultată este dragostea de Dumnezeu. Cum trebuie să fie această dragoste, ne-a spus Mântuitorul: Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată tăria ta (Marcu 12, 30). Şi cum să împlinim cu fapta această poruncă ne învaţă tot minunatul sfânt din Kronstadt. La întrebarea cum să iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din toată făptura noastră, el răspunde astfel:

,,Din toată inima, aceasta înseamnă fără vreo îndoială, fără să ne împărţim între iubirea de Dumnezeu şi iubirea către lume. Dacă te rogi, roagă-te nu cu inimă îndoită, nu te lăsa atras de gândurile deşarte şi de împătimirile vieţii: fii pe de-a întregul întru Dumnezeu, fii în iubirea Lui cu întreg sufletul tău, adică nu doar cu una dintre puterile sufletului tău, nu doar cu mintea, fără participarea inimii şi a voii: cu toată tăria ta, nu doar superficial sau cu osârdie înjumătăţită. Când stai să împlineşti o oarecare poruncă a lui Dumnezeu, împlineşte-o cu osârdie până la a curge sudoare şi sânge, până la a-ţi da viaţa ta, dacă este nevoie, nu cu lenevie şi fără tragere de inimă”.

Dragostea, în general, ne apropie de Părintele nostru ceresc pentru că Dumnezeu dragoste este (I Ioan 4, 8). Aceasta o ştie diavolul şi aceasta îi este nespus de neplăcut. Iată de ce acesta a cugetat un mijloc viclean, cu ajutorul căruia să ne îndepărteze de dragostea lui Dumnezeu. Acest mijloc viclean Sfântul Ioan de Kronstadt îl descrie astfel: ,,Urâtorul vrăjmaş se osteneşte să nimicească dragostea şi iubirea: dragostea către Dumnezeu şi către aproapele – cu dragostea către lume, către părutele ei bunătăţi ..., şi către obiceiurile ei cele pierzătoare de suflet şi potrivnice lui Dumnezeu – cu dragoste trupească, cu dragoste către bogăţie, cinste, satisfacţii şi felurite desfătări. Pentru aceasta, să stingem întru noi orice iubire către lume şi să aprindem dragostea de Dumnezeu şi către aproapele prin jertfa de sine”.

,,Cu dragostea de Dumnezeu şi de aproapele eu aparţin cerului, sunt ceresc; prin grijile cele deşarte, şi mai cu seamă prin patimile lumeşti, eu aparţin pământului, sunt pământesc, diavolesc. Doamne şi Stăpânul vieţii mele, dă-mi mie, robului Tău, duhul dragostei !”

Întreaga viaţă duhovnicească a creştinului trebuie să fie îmbibată cu o dragoste sinceră de Dumnezeu. Mai cu seamă rugăciunea are nevoie de o dragoste de foc, ca ea să fie aprinsă. Poţi să ai o oarecare credinţă, însă dacă îţi lipseşte dragostea faţă de Atoatedăruitorul Stăpân tu eşti paralizat de orice chip al rugăciunii. Şi diavolii cred în Dumnezeu, însă nu se roagă Lui, deoarece nu Îl iubesc.

Se întâlnesc printre noi oameni care cred în Dumnezeu, însă nu se roagă Lui pentru că ... se supără pe El ! Ei se ceartă cu Dumnezeu, stau în vrajbă cu El, obidiţi de ceva, cârtesc fie pentru neizbânzile din viaţă, fie pentru loviturile soartei şi ei Îl judecă pe Dumnezeu. Până când nu se împacă cu Părintele ceresc, până când nu Îl vor iubi din nou cu toată făptura lor, ei nu pot să aducă rugăciunile lor către El.

 

4. Cea de-a patra condiţie pentru a primi un răspuns bineplăcut la rugăciune este aceea de a ne ruga pentru folosul cel adevărat, iar nu pentru lucruri care sunt de prisos în viaţa noastră, vătămătoare mântuirii noastre şi nevrednice de măreţia lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu conlucrează la dobândirea unor asemenea dorinţe neînţelepte, a căror înfăptuire ar duce către pieirea noastră.

Pentru ce trebuie să ne rugăm ? Unii dintre Sfinţii Părinţi purtători de duh au aflat de nefolos rugăciunile chiar pentru lucruri înţelese de la sine, precum sănătatea şi bunăstarea pământească. Toţi însă, fără excepţie, sunt împotriva rugăciunii celei neînţelepte prin care se cer de-a dreptul lucruri vătămătoare ori de prisos, precum averile, slava omenească, putere şi altele. Cere Împărăţia lui Dumnezeu – îndeamnă Sfântul Vasilie cel Mare – şi orice altceva care slujeşte la susţinerea trupului El îţi va da ţie, după cum spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Subliniind că nici chiar pentru sănătate nu trebuie să ne rugăm, Sfântul Vasilie lămureşte:

,,Dumnezeu Însuşi, care te-a creat, Se îngrijeşte de mântuirea ta şi ştie ce este de folos pentru fiecare, chiar de ai fi sănătos sau bolnav. Aşa cum ţi-a poruncit, cere doar Împărăţia lui Dumnezeu, căci de cele de trebuinţă trupului tău Se îngrijeşte El Însuşi. Împăratul nostru este preaslăvit şi suferă dacă cineva cere de la El lucruri mărunte. Pentru aceasta, să nu-L necăjim cu rugăciunea noastră. Roagă-te dar, părăsind ceea ce nu este vrednic de Împăratul Dumnezeu, cerând cele vrednice de Dumnezeu; şi nu înceta până ce nu vei primi”.

Sfântul Isaac Sirul spune acelaşi lucru: ,,Nu fi nesăbuit în cererile tale, ca să nu scârbeşti pe Dumnezeu. ... Fii înţelept în rugăciunile tale, ca să te învredniceşti de slavă. Cere cele de mult preţ de la Acela care dă cu mărinimie. Solomon a cerut înţelepciune şi a primit împreună cu ea şi împărăţia cea pământească, pentru că înţelept a cerut de la marele Împărat. Elisei a cerut îndoit har al duhului faţă de acela care a fost învăţător al lui şi rugăciunea lui nu a rămas neîmplinită. Cel ce cere de la împărat ceva cu totul lipsit de importanţă micşorează cinstea acestuia. Israil a cerut un lucru puţin important (hrană în pustie) şi a aţâţat mânia lui Dumnezeu. El a lăsat contemplarea faptelor lui Dumnezeu şi a înfricoşatelor Lui minuni, şi s-a gândit să satisfacă dorinţa pântecelui său cea plină de pofte. Şi au mâncat şi s-au săturat foarte, şi pofta lor le-au plinit lor; nu s-au lipsit de pofta lor. Încă mâncarea fiind în gura lor (Psalmi 77, 33-34).

Nu cere de la Dumnezeu cele pe care El Însuşi, chiar fără cererea ta, ţi le dă în purtarea Lui de grijă – şi acestea le dă nu doar celor iubiţi ai Săi, ci şi acelora care sunt străini de cunoaşterea lui Dumnezeu, căci este spus: Rugându-vă să nu grăiţi multe ca păgânii (Matei 6, 7). Cele trupeşti le caută neamurile – a zis Domnul –, însă voi îngrijiţi-vă nu de cele ce veţi mânca ori cu ce vă veţi îmbrăca, căci Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de toate acestea (potrivit Matei 6, 25-32). Fiul nu cere de la tatăl său pâine, ci aspiră spre ceea ce este mai de seamă şi mai scump în casa tatălui său. Doar pentru neputinţa omului, Domnul a rânduit să cerem pâinea cea spre fiinţă, însă vezi ce a poruncit acelora care petreceau întru ştiinţă şi în duh sănătos. Lor le-a spus: Nu vă îngrijiţi de hrană, nici de îmbrăcăminte, căci dacă Domnul Se îngrijeşte de cele necuvântătoare, de păsări şi de făpturile neînsufleţite, cu atât mai mult vă poartă vouă de grijă. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

Împărăţia lui Dumnezeu se ia printr-o viaţă virtuoasă; de aceea, rugându-ne pentru Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ne rugăm Domnului să ne ajute în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Iată ce comoară trebuie să cerem de la Dăruitorul a toate ! Fără a fi de prisos pentru noi, ori de nefolos sufletesc, ori nevrednice de Dumnezeu, virtuţile sunt, dimpotrivă, de foarte mare trebuinţă inimii creştinului, cele mai mari ,,achiziţii” ale mântuirii noastre şi cele mai plăcute lucruri dobândite de la Dumnezeu. Pentru îmbogăţirea noastră întru ele, Domnul conlucrează cu noi întru totul. Nu pentru dobândirea unor oarecare bunuri pământeşti deşarte, ci pentru dobândirea virtuţilor este spus: Cereţi şi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă (Matei 7, 7).

Dumnezeu vrea să ne vadă împodobiţi cu acele scumpe şi duhovniceşti bijuterii: bunătatea, smerenia, dragostea, înfrânarea, răbdarea şi altele asemenea, care ne ridică deasupra firii animalice şi ne fac asemănători Fiului Său cel ceresc. A ne ruga pentru slobozirea din felurite patimi şi pentru dobândirea virtuţilor este o datorie a noastră neîncetată. Dumnezeu aude o asemenea rugăciune şi, la stăruinţa noastră vie, o împlineşte neapărat.

,,Este cu neputinţă - spune Sfântul Ioan Gură de Aur – ca aceia care cer de la Dumnezeu curăţie, dreptate, blândeţe, să nu primească ceea ce cer. Cereţi – grăieşte Scriptura – şi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă (Matei 7, 7)”. Dumnezeu Se bucură de asemenea rugăciuni. Cum să nu le împlinească ?!

Însă, cerând virtuţi, noi nu trebuie să cugetăm că Dumnezeu ni le va da de-a gata, fără nici o sforţare din partea noastră. ,,Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă” – glăsuieşte o zicală populară înţeleaptă. ,,Ajută pe Dumnezeu şi te va ajuta !” – spune o altă zicală. Nevoieşte-te, iar Proniatorul Se va grăbi să te ajute ! – grăiesc plăcuţii lui Dumnezeu. ,,Dă sânge şi ia duh” – scrie Sfântul Petru Damaschinul. Dacă nu te osteneşti tu însuţi, nicicând nu vei dobândi vreo oarecare virtute. Aceasta este învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. La aceasta ne îndeamnă Sfinţii Părinţi.

Un tânăr monah era mult luptat de patima desfrânării. Atunci a mers la un sfânt stareţ cu rugămintea de a se ruga pentru ca el să fie izbăvit de această grea şi necontenită luptă. Stareţul l-a compătimit şi şapte zile întregi s-a rugat cu osârdie pentru el. Când în cea de-a opta zi tânărul frate s-a arătat din nou la stareţ, cu mirare a cunoscut că fratele nu a primit nici un fel de uşurare. În noaptea următoare, încă şi cu mai mare osârdie a început să se roage stareţul pentru acel frate. Atunci, diavolul însuşi, care îl ispitea pe tânărul monah, a stat înaintea stareţului şi i-a spus: ,,Crede-mă, stareţe, că încă din prima zi când tu ai început să te rogi pentru el, l-am lăsat. Însă el însuşi este pentru sine diavol ispititor, căci aprinde trupul său cu multă mâncare şi băutură şi cu somn fără de măsură”. Astfel, cel care cu mâna sa dreaptă izgoneşte pe diavol, iar cu stânga îi face semn să se întoarcă, nicicând nu se va slobozi de el.

 

Episodul urmator