----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Unitatea Bisericii şi Conferinţa Mondială a Comunităţilor Creştine (IX)

 

- Scrisoare către dl. Robert Gardiner, secretar al Comisiei

pentru organizarea unei Conferinţe Mondiale a Comunităţilor Creştine -

a Arhiepiscopului Ilarion Troiţki († 1929), scrisă în 1916, pe când era arhimandrit

 

Episodul anterior

 

La începutul secolului al XVII-lea, la sfârşitul Epocii Tulburărilor[1], chestiunea rebotezării latinilor a devenit o problemă de importanţă politică la Moscova, deoarece, în 1613, Rusia a dobândit o dinastie rusă în loc de una poloneză, şi de asemenea pentru că poporul rus şi ierarhia rusă erau cât se poate de convinşi de necesitatea rebotezării latinilor. Când ei au oferit tronul împărăţiei Moscovei prinţului polonez Vladislav, ei au cerut ca înainte el să fie botezat în credinţa ortodoxă.

Pe 17 august 1610, Sfântul Ermoghen, patriarhul Moscovei, mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii, arhimandriţii, stareţii şi tot sinodul Bisericii, boierii, curtenii, militarii şi demnitarii civili de toate rangurile au scris o ,,Instrucţiune” către ambasadă, care îl avea în frunte pe Mitropolitul Filaret al Rostovului, şi care a fost trimisă regelui polonez Sigismund al III-lea cu cererea de a-l da pe prinţul Vladislav pentru împărăţia Moscovei. În această ,,Instrucţiune”, următoarea condiţie este repetată de mai multe ori în poziţia principală: ,,Şi să-i fie bineplăcut majestăţii sale prinţul Vladislav Sigismundovici să fie botezat în credinţa creştin-ortodoxă potrivit cu rânduiala grecească”[2]. ,,Şi le va fi bineplăcut nobililor polonezi să spună că prinţul aşa a fost botezat în credinţa creştin-ortodoxă, şi că după acest al doilea botez, nu va mai exista alt botez pentru un creştin ?” Şi către boierul prinţ Vasilie Vasilievici şi tovarăşii săi, ei spun: ,,Ştim că majestatea sa prinţul este botezat 078. Lumea in deriva. Unitatea Bisericii IX 1în credinţa latină potrivit cu rânduiala latină, dar dacă majestăţii sale prinţului îi va fi milă de noi şi va voi să se alăture credinţei noastre creştin-ortodoxe de rânduială grecească, se va cuveni ca majestatea sa să fie botezat cu sfântul botez adevărat al sfintei noastre credinţe creştine potrivit cu rânduiala grecească”[3].

 

Sfântul patriarh Ermoghen al Moscovei

 

De asemenea, ei i-au trimis o epistolă lui Vladislav însuşi în numele Sfântului Patriarh Ermoghen şi al întregului cler şi popor rus de toate rangurile şi profesiile. În această epistolă, gândul fundamental este: ,,Cu toată pacea şi blândeţea şi umilinţa acceptaţi sfântul botez” – şi ei arată către Sfântul Vladimir cel întocmai cu Apostolii, ca un exemplu pentru Vladislav[4].

Având în vedere toate aceste mărturii, cred că ar fi o greşeală să numim decizia Sinodului de la Moscova din 1620 o inovaţie. Într-adevăr, chiar Sinodul din 1620 a socotit hotărârea sa nu ca fiind o noutate, ci o confirmare a unei datini vechi. Patriarhul Filaret însuşi vorbeşte de raţiunile deciziei din 1620:

,,În cel de-al doilea an al meu ca arhipăstor, în anul 7128 (1620) de la facerea lumii, doi preoţi, Ioan şi Eufimie de la Biserica cinstitei şi slăvitei Naşteri a Preasfintei Doamne Maica lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, care este în Stolechniki, m-au înştiinţat cu privire la Mitropolitul Iona de Sarsk şi Podonsk; că acest mitropolit Iona le-a poruncit acestor doi preoţi, Ioan şi Eufimie, să nu-i boteze pe polonezii care se convertesc de la credinţa latină, Jan Sloboţki şi Matvei Svetiţki, ci numai să-i ungă cu Sfântul şi Marele Mir şi după aceea să-i împărtăşească cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Ei mi-au adus o hârtie scrisă luată din ucazul mitropolitului, care le poruncea să nu boteze, ci doar să-i ungă cu Sfântul şi Marele Mir.

Eu, smeritul Filaret, nu am trecut cu vederea această schismă, temându-mă ca nu cumva oile turmei lui Hristos să piară, şi am binevoit să îndrept această chestiune relatată mie prin proba Sfintei Scripturi şi adevăratei credinţe, astfel ca în adevăr nici o rămăşiţă păgână, nici o răutate evreiască să nu fie amestecate cu grâul copt, ci să fie smulse ca o neghină, lăsând lanul Bisericii curat; din acest motiv, am poruncit ca mitropolitul Iona să vină înaintea mea”.

Patriarhul i-a amintit mitropolitului de patriarhul Ignatie care ,,plăcând ereticilor latini, a adus-o pe Marinka de credinţă papistă eretică în Catedrala Adormirea Maicii Domnului şi nu a botezat-o cu sfântul botez desăvârşit al creştinilor, ci numai a miruns-o cu Sfântul şi Marele Mir, şi apoi a căsătorit-o cu acea persoană caterisită, şi precum Iuda vânzătorul, L-a jignit pe Hristos: pentru o asemenea greşeală, ierarhii marii Sfintei Biserici a Rusiei l-au lipsit pe Ignatie de tronul său şi l-au depus din rangul episcopal în anul 7114 (1606), de vreme ce el a dispreţuit canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi”.

Patriarhul Filaret aminteşte în continuare cum Sfântul Ermoghen l-a trimis la Vladislav ,,să-l facă ţar şi să-l boteze în adevărata noastră credinţă creştin-ortodoxă de rânduială grecească. Şi părintele nostru, marele, preasfântul Patriarh Ermoghen, mi-a dat un act din canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, pentru întărirea noastră a tuturor, şi ca un răspuns împotriva ereticilor de multe credinţe eretice diferite, de ce ar trebui botezaţi”.

Patriarhul vorbeşte despre cum a studiat canoanele şi a înţeles ,,că ereticii din toate credinţele eretice diferite sunt lipsiţi de sfântul şi adevăratul botez, care este din apă şi din Sfântul Duh. Din acest motiv, se cuvine ca toţi cei care vin la credinţa creştin-ortodoxă de la credinţe eretice să fie botezaţi în chip desăvârşit cu sfântul botez ...”. ,,Dar cum de dvs., în acest oraş împărătesc al Moscovei, vă asumaţi să introduceţi şi să statorniciţi ceva care este în opoziţie cu canoanele Sfinţilor Părinţi, ale celor şapte Sinoade Ecumenice, ale Sinoadelor Locale şi ale sfinţilor patriarhi; de ce nu porunciţi celor care vin la voi de la credinţa latină să fie botezaţi cu trei cufundări şi de ce nu cercetaţi abaterea ereziei lor, ci mai degrabă porunciţi doar ca ei să fie unşi cu Sfântul şi Marele Mir ... ?”

,,Eu, smeritul, nici nu doresc să aud de înşelarea voastră eretică nou-introdusă deoarece nu este potrivit dumnezeieştilor canoane ca voi să introduceţi şi să învăţaţi erezii noi, spunând că nu se cuvine ca acei papişti să fie botezaţi şi afirmând că faceţi aceasta după canoanele Sfinţilor Părinţi ...”. ,,Fiindcă din vremea Marelui Duce Sfântul Vladimir de veşnică pomenire, care a luminat toată Rusia Mare cu sfântul botez primit de la greci, şi chiar până azi, în anul 7128, nimeni dintre noi nu a îndrăznit să comită un asemenea act scandalos de erezie, în afară de Ignatie, patriarhul detronat şi voi înşivă”.

,,Încă de la începutul statului Moscovei şi până astăzi, nu a existat niciodată un caz în care ereticii latini şi ereticii de alte credinţe să nu fie botezaţi, în afară de cazul patriarhului Ignatie, care a fost depus din scaunul său episcopal”[5].

În anul 1621, patriarhul Filaret a emis o hotărâre despre cum trebuie cercetaţi ruşii albi: care dintre ei trebuie botezaţi, care mirunşi, şi care nu trebuie nici botezaţi, nici mirunşi[6]. S-a indicat ca cei botezaţi de uniaţi să fie botezaţi cu trei cufundări ,,pentru că ei au fost botezaţi de un apostat care se roagă lui Dumnezeu pentru papă”[7]. Dar după ce a scris această decizie, patriarhul mărturiseşte de asemenea că ,,noi nu am introdus o tradiţie nouă, ci doar am înnoit-o şi întărit-o pe cea străveche”[8].

Toate aceste afirmaţii ale patriarhului Filaret au o temelie istorică autentică. Acesta este motivul pentru care până şi străinii care au fost în Moscova după 1620, când aminteau de rebotezarea latinilor, nu vorbeau ca şi cum această practică apăruse recent. În anii ’1630, Adam O’Leary a devenit foarte interesat de chestiunea botezului în vechea Rusie. El descrie riturile, relatează biografiile celor mai faimoase persoane botezate, discută faptul rebotezării din punct de vedere istoric[9]: ,,Fără îndoială, ruşii au împrumutat de la greci practica rebotezării creştinilor care vin la ei de la alte confesiuni, care, după separarea lor de Biserica Latină, socotesc botezul latin insuficient şi prin urmare botează a doua oară pe cei care doresc să vină la ei din Biserica Apuseană şi să devină membri ai Bisericii Greceşti”. Mai departe, O’Leary citează actele Conciliului de la Lateran[10].

De la O’Leary am putea aştepta pe drept observaţii că rebotezarea creştinilor apuseni la Moscova este doar o inovaţie recentă, dar nu găsim nimic de felul acesta [la el]. Baronul Augustin Maierberg, care a fost la Moscova în 1661, relatează fără nici un fel de specificări, că ,,moscoviţii cred că botezul nu are putere decât dacă persoana botezată este cufundată complet de trei ori, potrivit obiceiului Bisericii străvechi. Din acest motiv, când cineva botezat potrivit credinţei latine trece la credinţa moscovită, ei îl rebotează prin întreită cufundare, ca pe o persoană care nu este botezată potrivit ritualului Bisericii; ei chiar desfac o căsătorie contractată de acea persoană înainte, socotind că a fost condusă necanonic la celelalte sfinte taine, neintrând în Biserică prin sfânta uşă a botezului. De îndată ei îl mirung pe cel botezat cu Sfântul şi Marele Mir, neacordând nici o valoare mirungerii latine, socotind-o fără efect”[11].

Vechea practică rusă, confirmată de Sinodul din 1620, a fost modificată la Sinodul de la Moscova din 1667. Acest lucru este de înţeles. Sinodul din 1667 este vestit pentru faptul că, fiind condus de greci adeseori de o valoare îndoielnică, a condamnat tot, chiar în riturile minore ale Bisericii Ruse, ceea ce se abătea de la practica greacă. Până astăzi blestemul pus în mod pripit de Sinod asupra vechiului rit rus, ca asupra unei erezii, pricinuieşte încă tulburare în Biserica Rusă. Slugarnici faţă de guvernul secular, grecii erau la acea vreme dispuşi chiar să proclame principiul că statul este superior Bisericii şi doar protestul ierarhiei ruseşti a împiedicat o asemenea soluţie a problemei relaţiilor reciproce dintre Biserică şi stat[12].

 

078. Lumea in deriva. Unitatea Bisericii IX 2

Moscova secolului XVII

 

Referitor la rebotezarea latinilor, Sinodul din 1667 a hotărât: nu se cuvine a-i reboteza pe latini, dar, după ce ei se leapădă de ereziile lor, îşi mărturisesc păcatele şi depun o declaraţie scrisă, să fie unşi cu Sfântul şi Marele Mir şi să li se dea sfintele şi preacuratele taine şi astfel să fie uniţi cu Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică[13]. Dar, în sprijinul hotărârii sale[14], Sinodul a putut aduce doar decizia Sinodului de la Constantinopol din 1484 şi cuvintele Sfântului Marcu al Efesului. Este demn de notat că hotărârea Sinodului din 1667 nu a schimbat numaidecât regula practicii ruse pentru primirea creştinilor apuseni; la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, ei erau încă rebotezaţi. Iată ce scrie în ,,jurnalul” său John Corb, care a fost la Moscova în 1698:

,,Ruşii nu recunosc ca botezaţi cu adevărat şi ca creştini pe cei care, potrivit ritului latin, sunt renăscuţi în Hristos doar prin stropire în numele Preasfintei Treimi. Moscoviţii, potrivit superstiţiei lor încăpăţânate, afirmă că botezul trebuie săvârşit prin cufundare, de vreme ce omul vechi trebuie înecat în apă, şi acest lucru se poate face numai prin cufundarea lui în apă, şi nu prin stropirea lui cu apă. Respectând cu statornicie această eroare, ruşii îi primesc pe creştini, indiferent de confesiunea lor, la reînnoirea botezului, când aceştia acceptă de bunăvoie schisma rusă”[15].

Henrich Sederberg a fost în Rusia între 1704-1718 şi, în lucrarea sa Note despre religia şi morala poporului rus, scrie: ,,Deşi este adevărat că îi socotesc creştini pe romano-catolici, ei cred că învăţătura lor este plină de nenumărate greşeli şi prin urmare, punându-i deopotrivă cu alţii care vin la credinţa lor, îi botează din nou, spunând că erau latini”[16]. Asupra acestui punct, potrivit remarcii lui Sederberg, ruşii diferă de greci[17].

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] N.tr.: Perioadă din istoria Rusiei care a început la moartea ţarului Ivan al IV-lea (1584), când boierii au încercat să recâştige controlul Rusiei, şi care s-a terminat cu alegerea lui Mihail Romanov ca ţar în 1613. O perioadă extrem de tulbure în care au apărut mai mulţi pretendenţi falşi la tronul Rusiei, sprijiniţi de diferite categorii sociale sau ţări precum Polonia care a venit cu propriul pretendent. În această epocă, ce s-a caracterizat prin lupte şi intrigi, întreaga ţară a căzut în anarhie.

[2] Colecţia scrisorilor guvernamentale şi Acordul păstrat la Colegiul Guvernamental al Afacerilor Externe, partea a II-a, Moscova, 1814, nr. 201, p. 408, 411, 413, 414, 416, 418, 421.

[3] Ibid., p. 421.

[4] Ibid., nr. 207, p. 444-450.

[5] Trebnic pentru mireni, ediţia din 1639, p. 399 şi următoarele.

[6] Ibid., p. 427 şi urm.

[7] Ibid., p. 431.

[8] Ibid., p. 429.

[9] Lecturi la Societatea de Istorie şi Antichităţi, 1868, partea a IV-a, p. 316-324.

[10] Ibid., p. 323-324.

[11] Lecturi la Societatea de Istorie şi Antichităţi, 1873, articolul 3, p. 77-78.

[12] Despre Sinodul din 1667 a se vedea lucrarea profesorului N.T. Kaptarev, Patriarhul Nicon şi ţarul Alexie Mihailovici, vol. II, Serghiev Posad, 1912, p. 209-225, 366-420, mai ales p. 394-406.

[13] Actele Sinoadelor de la Moscova din 1666 şi 1667, Moscova, 1881.

[14] Ibid., fila 73, fila 74.

[15] Lecturi la Societatea de Istorie şi Antichităţi, 1873, cartea a III-a, p. 266-267.

[16] Lecturi la Societatea de Istorie şi Antichităţi, 1873, cartea a II-a, p. 5, 30.

[17] Ibid., p. 37.