----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Despre sărbătorile de peste an (VIII)

 

Episodul anterior

Praznicele împărăteşti cu dată fixă ale Domnului nostru Iisus Hristos

 

II. Tăierea împrejur a Domnului

[Η περιτομη του Κυριου. Circumcisio Domini]

 

Încă din vechime Dumnezeu a poruncit lui Avraam: Şi pruncul de opt zile se va tăia vouă împrejur toată partea bărbătească întru neamurile voastre (Facerea 17, 12). Aceeaşi poruncă s-a dat de Dumnezeu şi lui Moisi zicându-i: În ziua a opta se taie împrejur marginea trupului lui (Leviticul 12, 3). Cuvântul lui Dumnezeu către Avraam arată şi motivul mai profund al acestei porunci. Dumnezeu i-a spus: Şi va fi semn de legătură între mine şi între voi (Facerea 17, 11). Aşadar, este vorba despre un legământ al lui Dumnezeu cu oamenii, care a fost întărit prin sânge.

Practica avea menirea de a le aminti israelitenilor că trebuie să rămână credincioşi faţă de Dumnezeu şi să nu se amestece cu idolatrii şi celelalte neamuri. Astfel se evitau amestecarea neamului şi urmările acesteia, adică îndepărtarea de credinţa revelată de Dumnezeu.

Această poruncă a tăierii împrejur a împlinit-o şi Mântuitorul, precum ne spune Sfântul Evanghelist Luca: Şi când s-au umplut opt zile, ca să-l taie pre el împrejur, s-a chemat numele lui: Iisus (Ιησους) (Luca 2, 21), ceea ce înseamnă ,,Mântuitor” (potrivit Matei 1, 21). Din acestea înţelegem că şi Domnul nostru S-a supus legii mozaice, aşa încât la opt zile de la naşterea Sa a fost tăiat împrejur şi I S-a dat numele de Iisus.

068. Cuvant duhovnicesc. Despre sarbatorile de peste an VIII

Ceremonia tăierii împrejur care are loc în ziua a opta şi este legată şi de punerea numelui a trecut în creştinism sub forma slujbei „pentru pecetluirea copilului şi punerea numelui în cea de-a opta zi de la naştere”. Miezul slujbei este o rugăciune foarte frumoasă pe care preotul o citeşte pruncului în faţa uşilor bisericii, unde pruncul este adus de moaşă sau de altă rudă.

 

1. Întru amintirea acestei fapte, Biserica a rânduit ca ziua de 1 ianuarie, când s-au împlinit opt zile de la naşterea Domnului şi s-a săvârşit tăierea Sa împrejur sau circumcizia, să fie numărată între sărbătorile împărăteşti. Dar deoarece romanii sărbătoreau tot la 1 ianuarie (calendae Ianuarii) cu mare veselie şi desfrânare pe zeul păcii Janus, despre care ei credeau că a domnit cu norocire în Italia cu 1500 de ani înainte de Hristos[1], Biserica primară a hotărât ca sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului să se facă cu post şi înfrânare. Tertullian mustră pe creştinii africani care se amestecau printre păgâni la sărbătorile acestora de la 1 ianuarie[2]. Vorbind despre postul din ziua Tăierii împrejur, Sfântul Ambrozie al Milanului spune că el s-a stabilit ,,întru aducerea aminte de sângele pe care Pruncul Iisus l-a vărsat pentru noi în circumcizia sa”[3].

Dar la începutul lui ianuarie, unii romani şi greci păgâni din provinciile calde aveau de asemenea sărbătoarea numită Vota, în onoarea lui Pan zeul pădurilor, pentru naşterea oilor; şi tot atunci ţineau sărbătoarea Brumalia în onoarea lui Dionisos sau Bachus, numit şi Vromius (Βρομιος), zeul vinului şi al celor beţivi[4]. Cei mai mulţi păgâni însă sărbătoreau Vota şi Brumalia la începutul lunii martie.

Sfinţii Părinţi erau înspăimântaţi de beţiile şi desfrânările ce se săvârşeau la Vota şi Brumalia păgâneşti. De aceea, mâhnit de aceste orgii, Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte astfel într-o omilie: ,,Aceste nebune nelegiuiri ce se văd în aceste zile ... luminarea cu focuri a pieţelor publice, coroanele pe porţi ş.a., sunt podoabe diavoleşti ... jocurile care se fac în peşteri amărăsc sufletul meu, căci ele sunt pline de necurăţie”[5]. Tot cu privire la aceste desfrânări, Fericitul Augustin zice: ,,În aceste zile de nebunie, bărbaţii păgâni schimbă rânduiala îmbrăcămintei şi pun pe ei haine urâcioase şi nepotrivite ... Este trist că şi unii dintre creştini urmează aceste fapte dureroase ... Ce om este acela care se preface în cerb sau în alt animal ? Unii se prefac în berbec, în capete de animale ... se îmbracă precum femeile şi fecioarele”[6].

Pentru aceasta, cel de-al VI-lea Sinod Ecumenic, prin canonul 62, respinge aceste sărbători păgâneşti şi anume Calendele, Vota şi Brumalia, afuriseşte pe bărbatul ce se îmbracă muiereşte şi pe muierea ce se îmbracă bărbăteşte[7], precum şi pe cel ce sărbătoreşte calendele adică primele zile ale lui ianuarie ori ale altei luni[8]:

,,Cele ce aşa se zic calende, şi cele ce se zic vota, şi cele ce se numesc vrumalia, şi prăznuirea ceea ce se săvârşeşte în ziua dintâi a lui martie, deodată voim cu totul a se ridica din petrecerea credincioşilor. Dar însă şi săltările muierilor cele în arătarea publicului, care pot a face multă vătămare şi pierzare. Încă şi săltările, şi slujbele cele ce se fac în numele dumnezeilor celor ce mincinos se numeau de către elini, sau de bărbaţi, sau de muieri, după oarecare vechi obicei, şi străin de viaţa creştinilor, le lepădăm, hotărâm ca nici un bărbat să se îmbrace cu podoabă muierească, sau muierea cu cea cuvenită bărbaţilor. Dar nici cu măşti comiceşti, sau satiriceşti, sau traghiceşti, să se îmbrace. Nici să chiuie în numele urâtului Dionisie (Bachus) când tescuiesc strugurii în linuri. Nici storcând vinul în vase, cu chip de a porni râsul neştiinţei, sau al deşertăciunii, lucrând cele ale drăceştii rătăciri. Deci cei ce de acum înainte ceva din cele mai înainte zise s-ar apuca să facă, după ce s-au înştiinţat de acestea, aceştia de vor fi clerici, poruncim să se caterisească, iar de vor fi mireni, să se afurisească”[9].

La 1 ianuarie, păgânii se felicitau unii pe alţii şi îşi trimiteau daruri; de aceea se chemau aceste calende ,,Festa sigillarium”, adică ,,sărbătorile sigiliilor”[10]. Scriitorii Turnebus, Ausoniu, Seneca, Suetoniu, Spartian şi Aulus Gelius[11] susţin că prin aceste daruri se înţelegeau inele cu sigilii, icoane şi statui ale zeilor, păpuşi, cărţi, haine şi altele. În Roma era chiar o parte a oraşului numită ,,sigillaria” unde se vindeau aceste obiecte. La 1 ianuarie se mai aprindea noul foc pe altarul Vestei şi se înfigeau ramuri verzi la curtea regelui Romei.

Încetând păgânismul cu orgiile lui în onoarea lui Janus, Pan, Bachus şi a calendelor, sărbătoarea creştină Tăierea împrejur a Domnului s-a schimbat în zi de veselie şi au încetat ajunarea şi plecarea genunchilor, cum se făcea până atunci în această sărbătoare. Sfinţii Ierarhi Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ambrozie al Milanului, Amfilohie al Iconiei, Ioan Gură de Aur, Petru Hrisologul, Fericitul Augustin şi mulţi alţii au ţinut cuvântări frumoase în această zi de praznic.

De atunci şi până astăzi, praznicul Tăierii împrejur se ţine în perioada de 12 zile de harţi dintre marile praznice ale Naşterii şi Botezului Domnului.

 

2. Tot în ziua de 1 ianuarie, Biserica a aşezat sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasilie cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadochiei († 379), întru amintirea minunatelor sale fapte cu care a împodobit scaunul păstoresc ce i s-a încredinţat. Că la finele secolului al IV-lea era cunoscută această sărbătoare ne mărturiseşte Sfântul Amfilohie al Iconiei într-o cuvântare ţinută în acel timp, în care vorbeşte de Tăierea împrejur a Domnului şi de Marele Vasilie sărbătorit în aceeaşi zi.

 


[1] Întru amintirea zeului Janus, Romulus, regele Italiei (753-716 î.Hr.) a ridicat la Roma un templu ale cărui uşi trebuiau să stea deschise în timp de război şi închise în timp de pace. Însă acest templu nu a fost închis decât o dată în zilele lui Numa (716-672 î.Hr.), apoi o dată după războiul punic şi de 2 ori până în zilele Cezarului August. Romanii credeau că Janus ocrotea întregul an ca să fie cu fericire.

Janus era considerat zeul uşilor şi al porţilor şi de asemenea al începuturilor. Era reprezentat ca având două feţe ce priveau în direcţii opuse. Ca zeu al începuturilor, era invocat public pe 1 ianuarie, lună care a fost numită după el, fiindcă anul începea cu ea.

[2] Tertullian, De idololatria, XIV: ,,Vedeţi că păgânii nu vin la sărbătorile voastre şi se feresc de ele; dar voi, creştinilor, de ce vă duceţi la ale lor ?”

[3] Sfântul Ambrozie, Serm. XXX.

[4] Serbările în onoarea lui Pan şi a lui Dionisos erau însoţite la greci de tot felul de desfrânări. Ele au trecut la romani cu toate moravurile lor. Pan era închipuit ca un om mic, cu coarne mici, coadă, păr şi picioare de capră. Era un satir, denumire dată până astăzi celor desfrânaţi. Bachus era în chipul unui tânăr cu cupa în mână şi înconjurat de struguri şi femei desfrânate. Preotesele lui Bachus se numeau după el bacante şi ele conduceau celebrarea bacanalelor – sărbătorile orgiastice în cinstea lui. A se vedea Bingham, Origin. s. antiq. eccles., tomul IX, p. 6; conf. Martigny, Diction. des antiq. chret., p. 382.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Homil. XXIII.

[6] Fericitul Augustin, Serm. 129.

[7] Astfel de ,,haine urâcioase şi nepotrivite”, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, se poartă până astăzi de evrei atunci când prăznuiesc sărbătoarea Purim, ca şi de creştinii care participă la baluri mascate josnice. Aceste travestiri se fac, de obicei, cu scopuri imorale.

[8] Sub numele de ,,Calendae” se înţelegeau primele zile ale fiecărei luni sărbătorite cu tot felul de moravuri, ca toată luna să fie cu noroc şi veselie. Calendele lui ianuarie întreceau pe toate celelalte în petreceri, fiindcă în Imperiul Roman se începea anul nou.

[9] Pidalion, tradus din limba greacă de mitropolitul Veniamin Costachi, Mânăstirea Neamţu, 1844, p. 214.

[10] Împărţirea de daruri la anul nou cu urări de fericire au trecut şi în creştinism şi se păstrează până astăzi.

[11] Turnebus, cartea a XXIII-a; Ausoniu, ad. Paulum, cit. not. 12, cartea a II-a, c. 3; Seneca, Epist. XII; Suetoniu, In Claudio, c. V; Spartian, In Caracala et Hadriano; Aulus Gelius, Noctes Atticae, cartea a II-a, c. 3 şi cartea a V-a, c. 4.