----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Iată noua societate plăsmuită ! (IX)

Duşmanii creştinismului îşi văd, în sfârşit, ‘idealurile’ împlinite

 
Adevărul sună ca şi cum ar fi ură
în urechile celor care urăsc adevărul
 
 
 
 

MUCK: acronimul care descrie perfect ce vrea ONU să facă Americii

Guvernul mondial este un program de eliminare a conceptului de stat-naţiune perceput de susţinătorii programului ca fundamental egoist şi ca având premise nechibzuite despre viaţă, libertate, proprietate şi căutarea fericirii. ONU a spus limpede că intenţionează să conducă un program care va schimba toate aspectele vieţii de pe planeta noastră până în 2030, când a emis declaraţia ,,Transformarea lumii noastre: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”.

Prin urmare, guvernul mondial este construit în jurul a 4 premise de bază privind natura umană şi scopul guvernului. Aceste premise de bază sunt cuprinse în acronimul MUCK. Prima literă este M de la mărinimie, ca necesară faţă de masele de oameni de pe planetă. Ideea unei lumi împărţite în ţări dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare şi ţări mai puţin dezvoltate în curs de dezvoltare – standard de la sfârşitul093. Iata noua societate plasmuita IX 1 celui de-al doilea război mondial încoace – este percepută de mulţi globalişti neo-marxişti, umanişti seculari, orientaţi după nevoi, dogmatişti ca fiind în sine o formă de stratificare.

Deosebirea tripartită de mai sus a fost adoptată de stânga în anii ’1960. Ideea a fost de a da o mână de ajutor fraţilor mai săraci. Walt Rostow, un profesor de economie de la Harvard, a avut un asemenea model în minte pentru dezvoltare. Ţările dezvoltate, care au un standard de viaţă mai bun, vor acorda asistenţă în ţările mai sărace şi cele mai sărace prin Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială – aceste instituţii financiare au fost create, odată cu ONU, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial – până când aceste ţări ajung la un loc economic numit de Rostow ,,etapă de creştere rapidă”. În acel punct, ele vor genera suficient surplus de capital pentru a investi în propria dezvoltare. Dar profesorul Rostow prevedea că etapele de creştere rapidă nu vor avea loc niciodată pe scară mare.

Ulterior, dogma liberală a început să se modifice. În loc să ia aminte la cele 3 niveluri de dezvoltare economică, a început să prindă teren ideea mai unificatoare a necesităţilor ecologice. Toate societăţile au un mediu, şi mediul până şi al celei mai sărace societăţi poate avea un impact asupra celor mai bogate societăţi, şi invers. Astfel, toate economiile ar putea fi unificate în jurul unei preocupări comune: grija şi chiar ,,fixarea” mediului planetei noastre.

Astfel, treptat a avut loc o deplasare de la ideea întinderii mâinii pentru a-i ajuta pe cei asupriţi la unirea mâinilor în unitatea globală pentru a aborda problemele care au impact asupra celor bogaţi şi săraci deopotrivă. Acest mod de a gândi a condus la promovarea eforturilor pentru unitate (U) ca fiind cheia pentru necesitatea unui guvern mondial.

Potrivit unei perspective liberale mai clasice, aşa cum a existat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cei care nu au sunt prea mulţi, iar cei care au sunt împărţiţi ei înşişi între cei care au prea mult, cei care au mediu sau ,,oameni prosperi” şi cei care au la limită fiind în pericol de a trece în categoria celor care nu au. Deci cum să faci ca aceste grupuri să lucreze într-o unitate mai mare ? Răspunsul este promovarea unei restrângeri a libertăţii de dragul unităţii. A lucra pentru un ţel comun, aparent ştiinţific al ecologismului permite limitarea libertăţii pentru un bine comun care va fi acceptat de săraci şi bogaţi deopotrivă. De aici, o restrângere a libertăţii de dragul unităţii va aduce probabil pace pe care gândurile de libertate şi urmărire a fericirii, cu clasele multi-stratificate pe care le presupun, nu pot spera niciodată să o genereze.

Astfel, unitatea este unită cu ideea de colectivitate (C). Diferenţa dintre unitate şi colectivitate este aceasta: unitatea este un concept care ar putea încă să evidenţieze individualitatea. Ar putea exista o unitate în sensul unei echipe, ca în sport. Echipa este alcătuită din indivizi foarte experimentaţi, competenţi care se unesc în jurul conceptului de echipă – adică, toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Cu toate acestea, pentru marxiştii şi neo-marxiştii cu identitate politică, aceasta este o unitate burgheză. În schimb, motto-ul minţii colective ar putea fi un ,,toţi pentru toţi” simplificat. Individul este identificat cu colectivul de la început până la sfârşit. Nu trebuie atinsă o integrare a conceptului de sine în conceptul colectiv. Astfel, sloganul lui Marx ,,de la fiecare după putinţa lui, fiecăruia după necesităţile sale” este întrucâtva amăgitor prin utilizarea cuvintelor ,,fiecare” sau a pronumelui posesiv la singular ,,lui/sale”.

În dogma marxistă evoluată, ideea care guvernează mentalitatea cetăţeanului este că el este un proletar, nu un ,,eu” sau ,,mie” pentru a fi integrat în ,,binele mai mare”.

Ultima literă din acronimul nostru este cunoştinţă (K). Aici, o formă de scientism sau cunoştinţă obiectivă a societăţii este văzută ca alternativa potrivită pentru subiectivismul burghez. Libertatea, bucuria pentru bunurile noastre şi urmărirea fericirii sunt lucruri groaznice care ne amintesc de inegalităţile lumii noastre şi de neîmplinirea noastră faţă de viaţa în societate cu semenii noştri. Ele trebuie înlăturate. Idealul de libertate duce la alienare, nesiguranţă şi nefericire, însăşi condiţia pe care pretinde că o susţine. În holismul pretins al unei societăţi marxiste sau neo-marxiste, nesiguranţa va fi eliminată deoarece necesităţile noastre primare vor fi asigurate şi interesele speciale nu vor controla vieţile cotidiene ale cetăţenilor.

Linia orizontului de egalitate perfectă va fi atinsă prin împlinirea forţei motrice care duce producţia noastră înainte. Precum stahanoviţii în revoluţia rusă, noi vom fi dornici să lucrăm perioade imposibil de lungi cu entuziasm constant, uneori fără a fi plătiţi, pentru că am înţeles viziunea revoluţiei. Pe măsură ce ţările mai bogate vor vedea că propriul standard de viaţă, angajare şi satisfacţii burgheze scade, aceste pierderi nu vor părea suferinţe, ci sacrificiu de sine bucuros pentru o viziune mai bună asupra vieţii.

Ideea unei dictaturi a proletariatului este, bineînţeles, un termen care dezgustă ţările occidentale bogate, astfel că în schimb urmaşii Noii Ordini Mondiale vor vorbi despre înfiinţarea unor instituţii noi, mai democratice. Însă va fi nevoie de o elită care să facă tranziţia către această nouă fază de ,,democraţie mai mare”. În acest punct, elitiştii de stânga fac loc pentru preluarea lor dictatorială în numele unei democraţii mondiale, mai egale, nou structurată. Însă, până în prezent, tot ceea ce vedem în realitate sunt birocraţii vaste de organizaţii pre-guvern mondial ca Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană care produc milioane de pagini de reguli şi reglementări, şi conferinţe şi întruniri interminabile în timp ce clasele slujitoare duc peste tot tăvi cu pahare de martini şi aperitive.

Astfel, conducerea mondială de stânga merge înainte spre conceptualizarea şi implementarea guvernului mondial. Angajamentele lor de bază pot fi rezumate prin acronimul MUCK. Scopul lor este de a impune MUCK în întreaga lume pe baza unor ipoteze aflate în dezacord total cu autonomia personală, libertatea individuală, deţinerea de proprietate privată şi drepturile politice ale omului.

 

 

Legea liberală ,,Libertate pentru toţi” înseamnă constrângerea pro-LGBT a creştinilor

În discuţie este o propunere a unor lideri creştini de a stabili un compromis cu unii activişti LGBT pentru a echilibra ,,drepturile LGBT” cu libertatea religioasă. Propunerea ar ridica ,,orientarea sexuală şi identitatea de gen” (sexual orientation and gender identity, SOGI) la rang de clasă protejată în legea federală în schimbul anumitor excepţii pentru colegiile şi instituţiile religioase. Ei numesc această abordare ,,Imparţialitate pentru toţi”.

Compromisurile pot fi bune, dar acesta este prost. Astfel de propuneri nu vor duce la imparţialitate reală pentru toţi. Dimpotrivă, ele vor pedepsi mulţi americani care cred că noi suntem creaţi bărbat şi femeie, şi că bărbatul şi femeia sunt făcuţi unul pentru altul. Ele vor încălca intimitatea şi siguranţa femeilor şi fetelor (prin accesul transsexualilor în toalete şi vestiare), dreptul la libertatea de conştiinţă a medicilor şi a altor angajaţi din domeniul medical, drepturile la liberă exprimare şi libertate religioasă a nenumăraţi specialişti care se află în afara grupului ales de instituţii care sunt scutite prin lege.

Stabilind o politică publică proastă pentru toţi şi apoi exceptând instituţii religioase alese nu înseamnă a acţiona pentru binele comun şi cu siguranţă nu este drept pentru toţi. Cu toate acestea, unii pretind acum că această politică publică proastă este cerută de regula de aur.

Rod Dreher[1] relatează o conversaţie pe care a avut-o cu ,,un strateg politic evanghelic conservator important” care a cerut să rămână anonim. Dreher scrie: ,,El crede pur şi simplu că, din punct de vedere etic şi politic, acesta este lucrul corect de făcut. În opinia lui Smith, într-o societate pluralistă ca America anului 2018, fă altora ceea ce ai vrea ca alţii să-ţi facă ţie este o regulă bună pentru susţinătorii libertăţii religioase şi avocaţii drepturilor homosexualilor deopotrivă”.

Regula de aur este întotdeauna o regulă bună pentru toţi oamenii. Dar politica publică propusă nu întruchipează regula de aur. De exemplu, transformarea ,,identităţii de gen” într-o clasă protejată în politica federală ar putea impune o politică naţională transsexuală privind toaletele, o politică naţională privind pronumele (adică, reglementarea limbajului prin lege[2]) şi un program de îngrijiri medicale privind schimbarea sexului la nivel naţional.

Aceasta nu este nicidecum regula de aur. Şi impunerea unei legi proaste tuturor celorlalţi în timp ce te scuteşte pe tine este exact opusul lozincii fă altora ceea ce ai vrea ca alţii să-ţi facă ţie.

Strategul politic anonim cu care a vorbit Dreher pare de asemenea confuz în ce priveşte pluralismul: ,,Dacă pluralismul înseamnă a exista loc pentru diferenţele profunde – dacă evanghelicii conservatori vor cere acceptarea diferenţei, atunci ei nu se pot răzgândi şi să spună în fiecare caz când li se cere să accepte minorităţile sexuale: ,,Nu, noi vom lupta până la moarte”. Nu este pluralism dacă tot ceea ce faci este să-ţi protejezi propriile drepturi şi să spui că greşeala nu are drepturi când este vorba de tine. Pluralismul trebuie perceput ca imparţial de alţii care sunt în dezacord cu tine”.

Este uluitor să crezi că a exista loc pentru diferenţele profunde necesită introducerea de legi care impun opinia acceptată. Exact aceasta fac legile SOGI, inclusiv legea ,,Imparţialitate pentru toţi”.

Dreher rezumă perspectiva strategului anonim: ,,El a spus că există cu adevărat o chestiune de dreptate în cadrul unei societăţi pluraliste cu care trebuie să se confrunte creştinii conservatori. Noi putem crede sincer că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral, dar în ce punct binele comun necesită ca noi să fim de acord că homosexualii au un drept de a greşi ?”

Dar nu despre aceasta este dezbaterea privind această politică. În Statele Unite ale Americii, oamenii care se identifică drept LGBT sunt liberi să trăiască precum vor. Dar legile SOGI, inclusiv ,,Imparţialitate pentru toţi, nu sunt despre libertate – ele sunt despre constrângere. SOGI şi ,,Imparţialitate pentru toţi” sunt despre silirea tuturor americanilor să adopte – şi să practice – anumite convingeri privind sexualitatea umană. Ele nu sunt despre protejarea libertăţii oamenilor care trăiesc ca LGBT, ci despre silirea tuturor celorlalţi să susţină, să faciliteze şi să aprobe asemenea acţiuni.

A pune semnul egal între legile anti-discriminare coercitive şi legile permisive privind libertatea religioasă este o problemă fundamentală; iar a impune o politică coercitivă proastă tuturor în timp ce există excepţii pentru instituţii religioase alese este orice, dar nu imparţialitate pentru toţi.

Legile anti-discriminare sunt despre cum guvernul sileşte oamenii să trăiască potrivit cu valorile majorităţii. Legile privind libertatea religioasă sunt despre înlăturarea constrângerii guvernului şi permisiunea acordată oamenilor de a trăi potrivit cu propriile convingeri. În timp ce există justificări bune pentru unele politici anti-discriminare, nu există nici un drept al omului pentru ele. Libertatea religioasă însă este un drept al omului. ,,Imparţialitate pentru toţi” combină aceste concepte mai degrabă diferite.

Mai mult, preşedintele unui colegiu creştin – care de asemenea face parte din conducerea a două organizaţii creştine care au votat recent pentru a susţine legea ,,Imparţialitate pentru toţi” – pretinde că aceste politici coercitive care subminează binele comun sunt în realitate ,,drepturi ale omului fundamentale pentru membrii comunităţii LGBT”.

Dar a sili alţi oameni să susţină valorile LGBT nu este un ,,drept uman fundamental”. Iar libertatea religioasă nu este singura valoare în pericol. Şi totuşi strategul politic anonim spune: ,,Aşa-numitul proiect ,,Imparţialitate pentru toţi” a fost întotdeauna despre cum protejăm libertatea religioasă cât mai mult cu putinţă într-un mod realist”.

Dar precum a arătat o mulţime de analişti politici, problema privind legile SOGI merge mult dincolo de libertatea religioasă. Cu atât mai mult cu cât există excepţii pentru unele instituţii, în timp ce mulţi alţii nu sunt protejaţi. Cum le ajută aceste excepţii pe femeile din instituţiile laice care nu vor bărbaţi în toaletele lor ? Cum îi ajută pe medicii laici care cred că este o direcţie greşită în medicină a săvârşi o dublă mastectomie unei femei care vrea să se identifice ca bărbat ?

Toată această retorică greşit îndrumată sugerează că politica de bază – de a ridica orientarea sexuală şi identitatea de gen la rangul de clase protejate – este eronată dintru bun început. În opinia mea, avem nevoie de o definire mai clară a necesităţilor specifice ale persoanelor LGBT care au nevoie în mod real de o soluţie politică, şi avem nevoie de o definiţie adecvată a ceea ce constituie ,,discriminare”.

Într-adevăr, cheia este definirea potrivită a ,,discriminării”. Parte a problemei pe care o creează politicile SOGI, inclusiv ,,Imparţialitate pentru toţi”, este că ele lasă pe deplin la capriciile birocraţilor şi judecătorilor ostili a declara că acţiunile de bun simţ pot constitui ,,discriminare”. Legile SOGI tratează acţiuni rezonabile ca discriminatoare.

În plus, ştie cineva cu adevărat ce va însemna pe termen lung ridicarea identităţii de gen la rangul de clasă protejată în legile drepturilor civile ? Ce atrage după sine ,,discriminarea” pe baza ,,identităţii de gen” ?

În toiul redefinirii căsătoriei, sexului şi genului, toţi americanii – din oricare parte a spectrului politic fie că sunt religioşi, seculari sau agnostici – ar trebui să-şi unească eforturile pentru a găsi căi de a coexista paşnic.

Legile SOGI, inclusiv ,,Imparţialitate pentru toţi”, nu ating acest scop. În schimb, ele pedepsesc dezacordul ca şi cum ar fi discriminare, impun opinia acceptată cu privire la sexualitate şi îi constrâng pe cei care nu sunt de acord.

 

 

Toţi ştiu că lumea este suprapopulată, sau în curând va fi. Dar dacă toţi greşesc ?

Întrebaţi pe oricine dacă lumea este suprapopulată, şi veţi şti dinainte ce vă va spune. Ideea că noi oamenii ne înmulţim până vom muri toţi – şi vom lua şi planeta cu noi în moarte – este în aerul pe care îl respirăm. A fost repetată cu atâta insistenţă până când a pătruns în noi, la orele de biologie din liceu, unde ni s-a spus că lumea este ca o ,,barcă de salvare” foarte mică. Trebuie să uşurăm încărcătura – ne-au spus profesorii noştri – sau ,,barca de salvare” se va scufunda şi noi toţi vom muri.

Şi cine poate uita scenariul apocaliptic al lui Al Gore, în care el ne avertiza că o ,,gaură neagră” ne va înghiţi dacă nu încetăm să avem copii ?

Dar merită să reflectăm asupra a ce se va întâmpla dacă toţi vom abandona realmente naşterea de copii. Fiindcă se dovedeşte că o mulţime de tineri fac deja exact acest lucru.

În timp ce pe insula fantastică a suprapopulării, numărul oamenilor explodează continuu, o privire mai atentă la lumea reală dezvăluie o realitate tot mai stearpă. Multe naţiuni, mai ales în Europa, se află deja pe o spirală a morţii, umplând mai multe sicrie decât leagăne în fiecare an. Deficitul de naşteri care a început în Europa după cel de-al doilea război 093. Iata noua societate plasmuita IX 2mondial s-a răspândit acum în fiecare colţ al globului. China moare, şi India şi America Latină îmbătrânesc rapid, în timp ce Orientul Mijlociu cu greu îşi menţine populaţia. Chiar în Africa odinioară prolifică, ratele natalităţii scad dramatic.

Este de înţeles dacă nu ştiţi aceste lucruri, deoarece ONU continuă să bată toba pe tema suprapopulării. Numărul oamenilor va creşte la 9,5 miliarde oameni în 2050, cântă ONU, şi va ajunge la 11 sau chiar 12 miliarde prin 2100. Acest lucru se va petrece – spune ONU – pentru că se pune la cale un salt secret de fertilitate. Femei din zone în mare măsură sterpe precum Germania, Franţa şi Japonia vor începe în curând să aibă mai mulţi copii – de fapt, mult mai mulţi copii. Nu contează că nu există nici o dovadă pentru a susţine o asemenea afirmaţie, care nu pare nimic mai mult decât o încercare disperată de a insufla viaţă nouă într-o teorie muribundă.

Îngropată în datele ONU este altă estimare, mult mai precisă, numită ,,varianta redusă”. Dar fiindcă nu se potriveşte cu povestea ,,suprapopulării”, nici ONU, nici mass-media nu îi fac multă publicitate.

,,Varianta redusă” presupune că odată ce ratele natalităţii scad, ele rămân scăzute; ea acceptă că femeile tinere educate, care locuiesc la oraş în Paris, Londra sau Tokio, şi care astăzi vor doar un singur copil – sau nici unul –, nu vor vrea pe neaşteptate mâine un al doilea copil. Femeile din restul lumii vor urma această tendinţă, şi fertilitatea la nivel global va scădea la valorile europene, sau la circa 1,3 copii per femeie.

Concluzia: cifrele la nivel mondial vor atinge un maxim la ceva mai puţin de 9 miliarde în jurul anului 2050. După aceea, va începe moartea populaţiei umane, iniţial încet, dar tot mai rapid pe măsură ce trec anii. Către sfârşitul secolului, vom ajunge înapoi la valoarea din prezent – circa 7,5 miliarde – dar vom fi, la nivel global, mult mai bătrâni şi mai cărunţi.

Aceasta înseamnă că problema noastră actuală nu este că sunt prea mulţi copii mici; ci mult prea puţini copii mici.

Mulţi dintre tinerii adulţi de astăzi sunt prea atraşi de sex, oraş şi viaţa de burlac pentru a se gândi la căsătorie, cu atât mai puţin la înlocuirea generaţiilor. Studiile întârzie căsătoria şi oferă alte oportunităţi pentru femei pe lângă căsătorie şi familie. O femeie suedeză singură poate eventual să aibă un copil când ceasul ei biologic se apropie de sfârşit, dar este puţin probabil că îl va avea pe al doilea.

Pentru cuplurile cu gândire materialistă din ţări în care statul asigură beneficii pentru vârstnici şi în consecinţă are impozite mari, modul de a merge înainte este de a rămâne veşnic fără copii. Programele de asistenţă socială de la leagăn la mormânt care s-au răspândit acum în toată lumea nu au făcut copiii doar de prisos pentru avere, ci chiar duşmanii bogăţiei. Ei sunt acum, precum spun chinezii, ,,bunuri prin care cineva pierde”.

De ce să renunţi la un al doilea venit pentru a aduce pe lume un copil care nu va înapoia niciodată, cel puţin la nivel material, investiţia ta ? De ce să te îngrijeşti de viitor având copii care să aibă grijă de tine când ajungi la bătrâneţe, dacă guvernul s-a angajat să te ţină oricum în afara căminului pentru săraci ?

O tânără din Florida, care călătorea 100 mile pe zi pentru slujba ei bine plătită, mi s-a plâns odată despre cât de puţin timp avea pentru a petrece cu singurul ei copil, un băiat de 4 ani. Poate ea ar putea să-şi găsească o slujbă în oraş ca să poată sta mai mult timp acasă, i-am sugerat în mod util, chiar dacă aceasta ar însemna să-şi vândă maşina scumpă tip sport. ,,Nu înţelegeţi – mi-a răspuns ea îngrozită. Soţul meu şi cu mine iubim această maşină”.

Acestea sunt calculele care fac ca valul vârstei înaintate să fie aproape de a lovi lumea, nu doar în locuri ca New York, ci şi în Rio de Janeiro şi Nairobi.

Multă vreme, creşterea populaţiei a fost privită ca un duşman, mai ales de cei care nu au înţeles că era un factor cheie pentru creşterea economică. Acum, tinerii devenind o resursă insuficientă, legătura este limpede. În absenţa unui război nuclear, a unei ciume la nivel global sau a unei ciocniri cu o cometă, afacerile vor fi un joc de numere de acum încolo.

Îmbătrânirea rapidă a populaţiei, prin reducerea cantităţii de capital uman disponibil, va întuneca în mod dramatic perspectivele omenirii în nenumărate moduri.

Creşterea populaţiei a fost un factor important de sporire a cererii consumatorului. Încercaţi să vindeţi maşini, case, frigidere – sau orice altceva – într-o ţară care se depopulează. Unele sectoare ca industria farmaceutică şi sectorul de îngrijire a sănătăţii vor merge încă bine, dar cererea tot mai redusă din alte părţi va covârşi aceste câştiguri.

Rândurile celor care muncesc se vor subţia cu fiecare an care trece, în timp ce numărul vârstnicilor va creşte. Ţările vor fi silite să reducă pensiile sau să crească vârsta de pensionare. Standardele de viaţă vor scădea şi de asemenea economiile vor scădea drastic. În următoarele câteva decenii, lumea va intra într-o ,,recesiune cauzată de093. Iata noua societate plasmuita IX 3 scăderea natalităţii”. Spre deosebire de alte recesiuni, este posibil ca aceasta să nu se încheie niciodată.

De asemenea, ratele natalităţii în scădere ameninţă cu izolarea socială pe măsură ce se prăbuşesc cercurile familiei. Acei vârstnici cărora le lipsesc legăturile de familie strânse vor fi izolaţi din punct de vedere social şi singuri în mod dureros. Precum a remarcat odinioară Ben Wattenberg, ,,Părinţii tineri, care muncesc amândoi, dar nu au copii, pot fi drăguţi. Bătrânii singuri, fără copii, şi cu venit redus, pot fi tragici”.

Aşadar, încetaţi să ne spuneţi că avem deja prea mulţi copii. Problema noastră pe termen lung, care este acum asupra noastră, este faptul că avem prea puţini copii.

Aceasta este adevărata ,,gaură neagră”. Şi ea ameninţă să ne devoreze pe noi toţi.

Autorul acestui articol, Steven W. Mosher este preşedintele Institutului pentru Cercetarea Populaţiei şi autorul lucrării Controlul populaţiei: costuri reale şi beneficii iluzorii.

 

 

Un editorial din New York Times susţine că extincţia rasei umane ar fi bună pentru planeta Pământ

Mass-media convenţională încearcă acum ,,să dea un aer de normalitate” agendei de depopulare. Într-un editorial recent din cotidianul New York Times, ,,Ar fi extincţia umană o tragedie ?”, profesorul Todd May de la Universitatea Clemson susţine că sfârşitul omenirii nu ar fi atât de rău la urma urmei. Stânga a folosit ipoteza cu încălzirea globală pentru a invoca frica privind extincţia umană iminentă de ani de zile, dar a declara că sfârşitul omenirii ar fi bun pentru planetă este un nivel cu totul nou pentru agenda globală de depopulare.

S-ar părea că presa de stânga lansează acum următoarea etapă a acestui program uriaş de extincţie. Publicând opinia dlui. Todd May, New York Times arată în cel mai bun caz că acest punct de vedere merită o asemenea platformă elevată, dacă nu o susţinere deplină. Precum afirma recent Mike Adams, există multe semne că ,,agenda de exterminare” a început deja, şi cu titluri ca cel al lui May din New York Times este limpede că presa încearcă să impună depopularea ca pe noul ,,normal”.

Ceea ce începe ca o idee neconvenţională poate deveni foarte rapid gândirea generală, dacă i se face publicitate în modul potrivit. Şi se pare că stânga globalistă se îndreaptă către adoptarea depopulării ca fiind următorul lucru important din linia partidului.

 

Editorialul din New York Times spune că extincţia umană este ,,bună”

În articolul recent din Times, dl. Todd May afirmă: ,,Fiinţele umane distrug mari părţi din pământul locuibil şi provoacă suferinţe inimaginabile multor animale care vieţuiesc pe el”. El notează că oamenii distrug pământul prin cel puţin 3 mijloace diferite: ferme industriale şi suferinţa animalelor, schimbarea climatică şi o populaţie umană în creştere. Nici unul 093. Iata noua societate plasmuita IX 4din aceste lucruri nu vor dispărea prea curând, susţine May. ,,Aşadar, omenirea este sursa devastării vieţilor animalelor conştiente pe o scală care este dificil de înţeles”, afirmă profesorul de chimie.

În tot articolul, May compară păcatele omenirii cu măreţia pe care specia noastră a reuşit să o obţină, întrebându-se dacă lucrurile pe care unii oameni aleşi le-au realizat au meritat preţul pe care planeta noastră a fost silită să-l plătească. Deşi nu ajunge la o concluzie oficială privind chestiunea, el spune: ,,Prin urmare, este posibil ca extincţia omenirii să facă lumea un loc mai bun şi totuşi ar fi o tragedie”.

 

Promovând agenda de depopulare

Precum notează jurnalistul Michael Snyder, argumentele lui May par de asemenea să insinueze că numai culturile care au avut o contribuţie valoroasă merită păstrate. Cu toate că alţi universitari au indicat către controlul populaţiei sau reducerea populaţiei, May sare direct la extincţie totală.

Într-un articol recent, jurnalistul Mike Adams a dezvăluit că multe din evenimentele care au loc astăzi în lumea noastră sunt legate de o cauză ultimă: sfârşitul omenirii. El scrie: ,,În mod inevitabil, o trăsătură de bază a tot ce se întâmplă astăzi este o agendă anti-umană de a extermina omenirea. Fiecare tendinţă majoră care are loc azi pregăteşte omenirea pentru un eveniment de extincţie în masă, asigurându-se că oamenii nu se pot opune, nu pot gândi pentru ei înşişi sau chiar reproduce”.

Adams arată către apelurile agresive de dezarmare a cetăţenilor, atacurile culturale împotriva fertilităţii şi masculinităţii, otrăvirea rezervei de hrană şi alte chestiuni cheie ca semne că există un plan de a doborî rasa umană care este pus deja în faptă.

 

SURSE
1. www.americanthinker.com, 21 noiembrie 2018, MUCK: The acronym that perfectly describes what the UN wants to do to America
2. www.americanthinker.com, 23 noiembrie 2018, Watch out: UN is planning world domination under the radar
3. www.dailysignal.com, 17 decembrie 2018, Liberal ‘Freedom for All’ law means pro-LGBT coercion of Christians
4. www.lifesitenews.com, 18 februarie 2019, Everyone knows that the world is overpopulated, or soon will be. But what if everyone is wrong ?
5. www.naturalnews.com, 7 ianuarie 2019, NYT editorial argues that extinction of the human race would be good for planet Earth
 

[1] Alte opinii ale lui Rod Dreher întâlnim în Dreapta răsăriteană: minţile conservatoare se convertesc la Ortodoxie şi Trei cai troieni. Încercările unor membri ai Bisericii Ortodoxe de a-i dezorienta pe credincioşi.

[2] A se vedea câteva ştiri pe această temă în grupajul nostru anterior.