----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Sfintele Paşti şi reforma calendaristică ,,ortodoxă română”

(Studiu de cronologie şi calendaristică)

de dr. Vasile Gheorghiu

 

Note introductive

Sfintele Paşti sunt cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ele ne amintesc de moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care Şi-a vărsat Sângele Său scump pe cruce pentru a ne mântui pe noi de sub tirania diavolului şi a păcatelor noastre şi a ne împăca iarăşi cu dumnezeirea, dându-ne tot harul Său pentru a putea duce o viaţă nouă, în dreptate şi sfinţenie, spre a ne atinge cât mai deplin scopul vieţii noastre, dobândirea unei vieţi în veci fericite la Dumnezeu.

Sfintele Paşti au fost de mult prefigurate, în timpurile Testamentului Vechi, prin jertfirea unui miel în ziua de Paşti a iudeilor. Mielul pascal al iudeilor le amintea lor numai de scăparea lor vremelnică de sub îngerul morţii, când aveau să iasă din sclavia Egiptului. Moartea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Miel pascal, ne aminteşte nouă de Cel care ne-a scăpat pe noi pentru totdeauna din ghearele morţii celei veşnice la o viaţă în veci fericită la Domnul.

Paştile iudeilor trebuiau serbate în fiecare an în seara când luna plină de primăvară îşi revărsa lumina sa asupra lumii acesteia. Paştile creştine trebuiesc serbate în fiecare an în dimineaţa zilei de duminică, care urmează imediat după luna plină de primăvară. Ambele sărbători, tipul din Testamentul Vechi, şi împlinirea lui din Testamentul Nou, sunt legate aşadar şi de zilele lumii acestea şi în acelaşi timp şi de cei doi luminători mari ai ei, de lună şi de soare, care în regularitatea lor neîntrecută, cu care îşi fac cursul de mii de ani încoace, trebuie să ne servească nouă ca marele ceas al lumii, după care trebuie să ne orientăm.

[...]

 

Paştile creştine şi data serbării lor

Vineri, în ziua de 14 Nisan, când iudeii junghiau la templul din Ierusalim mieii lor pascali, ziua care coincide cu ziua de 7 aprilie a anului 30 al erei creştine, Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Miel pascal, Se jertfeşte pe cruce vărsându-Şi preascump Sângele Său şi murind pentru mântuirea întregii omeniri[1].

Dumnezeu însă nu putea ca să-L lase pe Dreptul Său ca să vadă putrejunea. Domnul Iisus Hristos învie din morţi a treia zi, în dimineaţa zilei de 16 Nisan, care era o zi de duminică (,,întâia zi a săptămânii”), într-un trup mărit şi Se arată apostolilor şi învăţăceilor Săi[2].

În amintirea operei măreţe de mântuire săvârşite de Domnul Iisus Hristos şi a măritei Lui învieri din morţi, apostolii şi învăţăceii Lui obişnuiesc să serbeze din tot începutul, în ziua întâia a săptămânii, amintirea învierii Lui. Ei se adună în această zi pentru a frânge împreună pâinea şi a bea vinul euharistic, potrivit cu dorinţa pe care Şi-a exprimat-o Domnul Iisus Hristos Însuşi cu ocaziunea ultimei Sale Cine de taină[3].

Când se împlinesc 50 de zile de la învierea din morţi a Domnului, care între timp (la 40 de zile) Se înălţase la cer, în ziua Rusaliilor, care era de asemenea o zi întâi a săptămânii sau, după cum îi zice încă Apostolul Ioan, o zi de duminică (κυριακη ημερα, dies dominica)[4], apostolii se adună din nou pentru a serba amintirea Domnului lor. Duhul Sfânt, Duhul mângâierii şi al adevărului, Se pogoară asupra lor în chip de limbi de foc, de le luminează minţile şi le întăreşte voia pentru ca să poată înţelege cât mai deplin ceea ce Domnul a făcut pentru mântuirea omenirii, şi lepădând orice frică să predice tuturor cu toată îndrăzneala vestea de mântuire. Înzestraţi fiind în acelaşi timp cu darul extraordinar de a vorbi în limbi străine încă neînvăţate către mulţimea adunată din toate părţile lumii în Ierusalim, ei dobândesc încă în aceeaşi zi pentru Hristos un număr de 3.000 de credincioşi şi aşa se pune baza pentru existenţa primei Biserici creştine, Biserica mamă din Ierusalim[5].

Când s-a înnoit anul şi iudeii îşi serbau din nou Paştile lor, apostolii şi credincioşii din Ierusalim au socotit că trebuie să-şi reamintească şi ei, cu înnoit şi profund devotament, moartea şi Învierea Domnului lor Iisus Hristos. Tot aşa vor fi făcut şi în anii următori. Din primăvara anului 58 d.Hr., avem în Noul Testament următoarea mărturie: când se întorcea dintr-a treia călătorie misionară, Apostolul Pavel a petrecut timpul azimelor în Filipi[6]. Paştile iudeilor (14 Nisan) cădeau în acest an în ziua de 28 martie, într-o zi de marţi. Sărbătoarea azimelor s-a încheiat 8 zile mai în urmă, la 5 aprilie, într-o zi de miercuri.

În timpul acesta, apostolul va fi serbat cu credincioşii din Filipi Paştile creştine. Dar nu le va fi putut serba nici în ziua de joi, în ziua de 16 Nisan, pentru că Domnul în ziua de joi încă nu murise pe cruce, ci Îşi serba Cina Sa cea de taină. Ei nu vor fi serbat Paştile nici vineri, pentru că Domnul într-o zi de vineri a murit. Nici sâmbătă nu le vor fi serbat, ci vor fi aşteptat ,,ziua întâia a săptămânii”, ziua de duminică, pentru ca într-această zi, în înnoirea sufletelor lor, să serbeze amintirea Învierii Domnului lor. După încheierea zilelor azimelor iudaice şi anume joi dimineaţa apostolul s-a îmbarcat şi a plecat spre Troas. Vântul le era de astădată potrivnic. Abia după 5 zile au putut să ajungă la Troas. Va fi fost luni seara. În Troas apostolul rămâne de astădată 7 zile. În ultima zi înainte de plecare, apostolul le vorbeşte credincioşilor din Troas până la miezul nopţii, serbând împreună cu dânşii frângerea pâinii. Ziua aceasta era o zi de duminică. Luca o numeşte cu cuvinte exprese încă întâia zi a săptămânii (εν τη μια των σαββατων). A doua zi dimineaţa apostolul pleacă din Troas. Era o zi de luni[7].

Precum în timpul apostolic Învierea Domnului a fost serbată întotdeauna într-o zi de duminică, şi anume în acea duminică care cădea în cadrele celor 8 zile ale sărbătorii azimelor iudaice, dar nu coincidea cu însăşi ziua de Paşti (14 Nisan) a iudeilor, tot aşa vor fi serbat şi credincioşii timpurilor următoare Paştile creştine în duminica care urma imediat după luna plină de primăvară, dar nu deodată cu Paştile iudeilor. În acele cazuri însă, când Paştile iudeilor (14 Nisan) vor fi căzut într-o zi de duminică, credincioşii nu serbau Paştile creştine în aceeaşi duminică, ci aşteptau proxima zi de duminică, având în vedere faptul că Domnul a înviat din morţi nu în însăşi ziua de 14 Nisan, ci mai pe urmă.

Din felul acesta de serbare al Paştilor creştine se desprinde că Paştile creştine, deşi îşi aveau tipul lor în Paştile iudeilor, totuşi fiind desăvârşirea lor, nu erau strict legate de Paştile iudeilor, ci trebuiau ca să-şi păstreze faţă de acestea toată independenţa pe care le-a dat-o Însuşi Domnul Iisus Hristos în urma faptului că a înviat din morţi nu chiar în ziua de 14 Nisan, ci în duminica următoare.

 

Serbarea Paştilor creştine în Orient şi în Occident până la Sinodul din Niceea (325 d. Hr.)

Procesul de emancipare al Paştilor creştine de ziua de Paşti a iudeilor (14 Nisan) şi stabilizarea lor pe o zi de duminică, şi anume pe acea zi de duminică ce urmează după luna plină de primăvară şi aşadar şi după echinocţiul de primăvară, nu s-a făcut însă fără de grele lupte interne. Biserica a trebuit să lupte atât pentru menţinerea zilei de duminică ca zi în care se cuvine creştinilor ca să-şi serbeze Paştile lor, cât şi pentru fixarea lunii noi pascale după echinocţiul de primăvară.

Pentru menţinerea zilei de duminică ca zi de Paşti, Biserica a trebuit să lupte împotriva creştinilor din Asia proconsulară, care, bazaţi pe o tradiţie pe care au primit-o de la însuşi Apostolul Ioan, serbau în secolul al II-lea d.Hr. Paştile totdeodată cu iudeii. Aceşti creştini serbau, adică în ziua de 14 Nisan, ,,Paştile răstignirii” (πασχα σταυρωσιμον), iar 3 zile mai în urmă, în ziua de 16 Nisan, ,,Paştile învierii” (πασχα αναστασιμον), fără privire dacă ziua săptămânală în care ar fi căzut era o zi de duminică sau ba. Ei au fost numiţi quartodecimani.

Străduinţele Romei de a-i îndupleca să primească şi ei practica Bisericii universale, serbând Paştile alături de întreaga Biserică numai într-o zi de duminică, noi le cunoaştem din Istoria Bisericească a lui Eusebiu de Cesareea[8]. Ele nu au avut rezultatul dorit. Totuşi, cu vremea, această practică quartodecimană se stinge. Creştinii din Asia acceptă şi ei ca să serbeze Paştile într-o zi de duminică, alături de creştinii de pretutindeni.

În Patriarhatul Antiohiei (Siria, Mesopotamia şi o parte a Ciliciei) apar însă, încă în cursul secolului al III-lea, alţi creştini iudaizanţi, care se ţin şi ei strict legaţi de Paştile iudeilor. Ei drept că nu mai serbau Paştile creştine în oricare zi a săptămânii ca iudeii, ci numai într-o zi de duminică, dar nu voiau să se îndepărteze întru nimic de săptămâna azimelor iudaice. Paştile le serbau în duminica din săptămâna azimelor iudaice chiar şi atunci când iudeii, urmând unui calcul greşit, ajunseseră în trista situaţiune ca să-şi serbeze Paştile şi azimele lor încă înainte de ziua echinocţiului de primăvară. Din cauza aceasta, creştinii aceştia erau numiţi protopashiţi. Ei serbau Paştile încă înainte de data cuvenită lor.

Biserica a avut grijă ca să-şi apere faţă de aceşti creştini rătăciţi punctul său de vedere, accentuând că Paştile creştine trebuiesc serbate numai după ce soarele şi luna au trecut prin punctul echinocţial de primăvară, şi condamnând în acelaşi timp practica eronată a protopashiţilor. Practica acestora era eronată din motivul că dacă nu se ţinea seama de ziua echinocţială, ei serbau Paştile uneori înainte de echinocţiu, şi atunci rezultă că în acelaşi an solar dânşii serbau Paştile de două ori, şi anume odată la începutul şi a doua oară la sfârşitul aceluiaşi an solar, iar în anul următor ei nu le mai serbau deloc, ceea ce nu se cuvenea în vederea marii sărbători a Învierii Domnului, care trebuia sărbătorită în fiecare an o dată în mod deosebit de solemn[9].

Dar chiar şi între creştinii cei buni s-au ivit unele diferenţe cu privire la ziua serbării Paştilor. Atât Biserica din Alexandria, cât şi cea din Roma stăteau neabătut pe punctul de vedere că Paştile creştine trebuiesc serbate numai după echinocţiul de primăvară şi anume în duminica care urmează imediat după luna plină de primăvară. Şi totuşi Paştile unora nu coincideau întotdeauna cu Paştile celorlalţi, şi anume din următoarele cauze:

 

a) echinocţiul alexandrinilor era fixat în ziua de 21 martie, pe când echinocţiul romanilor era socotit cu 3 zile mai înainte, în ziua de 18 martie;

b) alexandrinii se foloseau la socotirea zilei de Paşti (pentru a cunoaşte vârsta lunii) de un ciclu lunar de 19 ani, pe când romanii se foloseau de un ciclu lunar de 16, iar mai pe urmă de 84 ani, care nu erau în măsura ca să redea tot atât de exact vârsta lunii;

c) alexandrinii obişnuiau să serbeze Paştile în duminica care urma imediat după luna plină de 14 zile, pe când romanii obişnuiau să mute serbarea Paştilor pe duminica următoare în caz că s-ar fi întâmplat ca luna plină de 15 zile să cadă într-o zi de sâmbătă sau duminică[10].

 

Serbarea Sfintelor Paşti, sărbătoarea cea mai mare a creştinătăţii întregi, la diferite date lunare a făcut că în sânul creştinilor nu o dată s-au ivit neînţelegeri, mai ales în regiunile limitrofe, unde practica orientală se lovea de cea occidentală sau şi viceversa. Faptul acesta punea Biserica în lumină puţin favorabilă, mai ales faţă de lumea păgână de pe atunci, şi încuraja mult pe duşmanii credinţei creştine ca să-şi bată joc de religiunea creştină. În aceste condiţiuni reprezentanţii Bisericii aveau îndatorirea morală ca să se gândească a lua măsuri cât mai grabnice şi mai efective pentru a ajunge la un cât mai deplin acord pe chestia serbării zilei de Paşti.

Sinodul din Arelate (Artes) în Galia, care s-a ţinut la anul 314 d.Hr., a decretat în primul canon că Paştile trebuiesc serbate în toată lumea (per omnem orbem) la aceeaşi dată lunară. Totdeodată Sinodul însărcinează pe episcopul de pe atunci al Romei, Silvestru, ca să ia înţelegere în această direcţie cu toţi episcopii lumii.

 

Serbarea Paştilor creştine în Orient şi în Occident de la Sinodul din Niceea (325 d.Hr.) până la finea secolului al VIII-lea

Câţiva ani mai în urmă, la anul 325 d.Hr., se serbează în Niceea Bitiniei primul Sinod Ecumenic. La acesta iau parte 318 episcopi. Sinodul este prezidat de însuşi împăratul Constantin cel Mare. Dezbaterile acestui Sinod noi nu le avem. Totuşi din scrisoarea enciclică, pe care Sinodul o scrie[11], precum şi din scrisoarea enciclică a împăratului Constantin cel Mare însuşi[12] rezultă, în mod neîndoielnic, că Sinodul din Niceea a luat în discuţiune şi chestiunea Paştilor. Mai mult decât atâta. Din scrisorile de mai sus se desprinde totdeodată că cu toţii au căzut de acord (Părinţii din Siria s-au supus) asupra următoarelor puncte:

 

a) Biserica întreagă va serba de acum înainte Paştile la aceeaşi dată lunară atât în Orient, cât şi în Occident;

b) Este nedemn de a urma datina (calculul) iudeilor, care serbează Paştile lor uneori în mod eronat încă înainte de echinocţiul de primăvară;

c) Biserica va continua ca să serbeze Sfintele Paşti ,,după o orânduire mai dreaptă, pe care a primit-o şi a ştiut-o păzi, nealterată, încă din ziua patimilor Domnului şi până în prezent”.

 

Cu acestea s-a zis că datina de până atunci a Bisericii universale de a serba Sfintele Paşti în duminica întâia de după luna plină de primăvară, luna care urmează imediat după echinocţiu, a aflat deplina aprobare a Sinodului din Niceea. Cu acestea, Sinodul a dezaprobat însă serbarea Paştilor înainte de echinocţiu şi pe cea deodată cu iudeii. Cine susţine că Părinţii din Niceea ar fi stabilit ca Paştile creştine să fie serbate întotdeauna în urma Paştilor iudaice se află în contradicţie cu ceea ce ştim că s-a hotărât atunci. Căci ,,a nu serba Paştile creştine deodată cu iudeii” nu înseamnă a le serba numaidecât în urma lor, ci înseamnă a nu le serba în aceeaşi zi în care iudeii serbează Paştile lor, adică în ziua de 14 Nisan. Paştile noastre pot să urmeze, dar pot să şi preceadă data de 14 Nisan a iudeilor. Această interpretare ni se impune şi prin faptul că se zice că creştinii trebuie să urmeze ,,o altă orânduire, care este mai bună şi mai dreaptă decât cea a iudeilor şi pe care noi am primit-o de la străbuni”.

Orânduirea aceasta, mai bună şi mai dreaptă decât a iudeilor, înseamnă că creştinii s-au emancipat din tot începutul în ce priveşte ziua serbării Sfintelor Paşti de Paştile iudeilor. Mai mult decât atât. Cunoscut fiind şi faptul că uneori s-au ivit diferenţe de calcul între Orient şi Occident, Părinţii din Niceea însărcinează pe episcopul din Alexandria, vechiul sediu al astronomiei, ca pe viitor să fixeze dânsul pe cale astronomică din an în an ziua Sfintelor Paşti şi să o comunice de cu bună vreme întregii Biserici. Însărcinarea aceasta a episcopului din Alexandria rezultă din scrisoarea pe care o scrie episcopul de mai târziu, Chiril din Alexandria (412-444), zicând[13]: ,,Cu aprobarea Sinodului Ecumenic (din Niceea) s-a făcut hotărârea ca Biserica Alexandrină, dat fiind că excelează prin astfel de cunoştinţe, în fiecare an, să arate prin scrisori celei din Roma în care zi a calendelor sau a idelor ... trebuie să se serbeze Paştile, pentru ca prin autoritate apostolică Biserica întreagă să primească ştire despre ziua cea sigură şi incontestabilă a Paştilor”.

Faptul acesta se mai certifică şi prin scrisoarea episcopului roman Leon I către împăratul Marcian[14]. Faptul însuşi arată că Părinţilor din Niceea le-a plăcut mai mult practica alexandrină decât cea romană de a fixa ziua de Paşti şi ne este totdeodată o dovadă în plus că ei nu au avut intenţiunea ca să facă Paştile creştine dependente de Paştile iudeilor. Episcopul Mediolanului, Ambrozie, ne mai spune că Părinţii din Niceea au aprobat chiar şi ciclul lunar de 19 ani al alexandrinilor (eneadecaetirida)[15].

Scopul înalt pe care l-au urmărit Părinţii din Niceea a fost atins, dar numai după multă vreme şi grele străduinţe. Biserica a trebuit să lupte încă lungă vreme şi din răsputeri pentru a putea înfrânge ignoranţa şi răutatea, mai ales a acelora care erau instigaţi de către iudeii cei necredincioşi.

La răsărit quartodecimanii, câţi mai rămăseseră răzleţi, şi tot aşa protopashiţii nu voiră să se supună hotărârii Sinodului din Niceea. De aceea Părinţii care se adunară câţiva ani mai în urmă, la anul 341 d.Hr., în Sinodul din Antiohia se văzură nevoiţi ca să ia măsuri severe împotriva celor recalcitranţi, stabilind în canonul 1 următoarele:

,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea Sfântului şi Marelui Sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta Sfântul Sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire”[16].

Cu multă durere sufletească trebuie să spunem însă, că cu toate că s-au luat aceste măsuri atât de severe, totuşi certurile şi dezbinările din cauza serbării zilei de Paşti, sărbătoarea care ar trebui să ne unească şi să ne grupeze pe toţi în jurul aceluiaşi steag biruitor al creştinătăţii, nu au încetat nici pe viitor. Încă în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Epifanie[17], episcopul din Salamis, ne spune că astfel de rătăciţi încă tot mai există. ,,Dar – adaugă – ei sunt dezbinaţi întreolaltă, căci unii serbează Paştile deodată cu iudeii în ziua de 14 Nisan, chiar şi atunci când această zi este pusă înainte de echinocţiu, alţii în ziua de 25 martie şi iarăşi alţii la luna plină cea mai apropiată de 25 martie”.

Dar şi în sânul Bisericii unii continuă a socoti Paştile altfel decât cum s-a hotărât în Sinodul din Niceea. Sinodul a aprobat computul pascal al alexandrinilor, care avea la baza sa ciclul lunar de 19 ani, şi l-a impus întregii Biserici. Cu toate acestea Biserica din Roma socoteşte şi pe viitor ziua de Paşti în alt fel, urmând ciclului vechi lunar de 16, respectiv 84 ani. Învăţatul Muratori, care a trăit în secolul al XVIII-lea, a descoperit de fapt în Biblioteca Ambroziană din Mediolan o tabelă veche pascală alcătuită în baza unui ciclu de 84 ani pentru anii 298-381 d.Hr.[18].

Tabela ne arată următoarele:

 

1) Paştile sunt calculate după epactele (vârsta) lunii şi după ziua săptămânală din 1 ianuarie;

2) Lunile noi sunt arătate mai degrabă decât după calculul alexandrinilor;

3) Echinocţiul este pus în 18 martie, pe când alexandrinii îl stabiliseră în ziua de 21 martie. În fine

4) Pentru cazul că luna plină pascală cădea într-o zi de sâmbătă, Paştile nu se serbau chiar a doua zi, precum obişnuiau să facă alexandrinii, ci abia o săptămână mai târziu.

 

De fapt Paştile anilor 326, 330, 333, 340, 341, 343 şi 360 au fost serbate în Roma la altă dată decât în Orient. Numai Ambrozie din Mediolan se ţinea de practica alexandrină şi serba deodată cu aceştia Paştile[19].

Sinodul din Sardica (343-344) reuşeşte să facă o nouă înţelegere între romani şi alexandrini pe chestia serbării Paştilor: ambele părţi se obligă pentru 50 de ani de a serba Paştile în aceeaşi zi.

Dar nici acest acord nu se ţine în seamă lungă vreme.

La anul 387 d.Hr., romanii serbaseră Paştile în ziua de 21 martie. Alexandrinii însă hotărâseră ca să serbeze Paştile o lună mai târziu, şi anume în ziua de 25 aprilie, pentru că ziua de 21 martie era chiar ziua echinocţială. Împăratul Teodosie I (379-395) cere lămuriri de la episcopul Alexandriei, Teofil (385-412) şi-l roagă ca să-i prezinte o tabelă pascală. Tabela pascală s-a pierdut. Dar noi avem prologul pe care l-a adresat împăratului. Din el desprindem că diferenţa de calcul provine din cauza echinocţiului. Romanii îl pun în ziua de 18 martie, alexandrinii în ziua de 21 martie. Aşa fiind, luna plină care precede zilei de 21 martie, ziua echinocţiului de primăvară, aparţine după vederile alexandrinilor încă anului trecut şi nu se cuvine ca Paştile să se serbeze de 2 ori pe an. Tabela începea cu anul 380 d.Hr.. Anul este anul prim al unui nou ciclu lunar de 19 ani. În tabelă erau arătate toate lunile noi precum şi duminica Paştilor pentru un număr de 100 ani[20].

Chiril cel Mare, urmaşul lui Teofil pe tronul episcopal al Alexandriei (412-444), la rândul său, continuă tabela pascală a lui Teofil pentru 5 cicluri de câte 19 ani, aşadar pentru 95 ani, şi anume de la anul 436/437 până la 530/531, corectând încâtva ciclul lunar şi stabilind şi regula că Paştile trebuie serbate în interval de 5 săptămâni, adică între 22 martie şi 25 aprilie, pentru că cel mai timpuriu termen pascal este acela când luna plină de după echinocţiul de primăvară cade chiar în ziua echinocţiului şi într-o zi de sâmbătă. A doua zi, duminica, la 22 martie se pot serba Paştile. Termenul cel mai târziu intervine în cazul când în ziua echinocţiului cade ultima zi a lunii vechi şi această zi este o zi de duminică. Atunci Paştile trebuie serbate o lună mai târziu, ceea ce face 30 + alte 6 zile săptămânale până la proxima zi de duminică, aşadar în ziua de 25 aprilie.

Nu putem ca să nu notăm la acest loc că regula aceasta pe care a stabilit-o Chiril cel Mare are două laturi, una care trebuie să rămână pentru totdeauna bine stabilită în ce priveşte fixarea zilei de Paşti, şi alta care numai în anumite condiţiuni poate să rămână stabilită, dealtcum însă trebuie rectificată. Latura dintâi, care rămâne valabilă, consistă în faptul că ziua Paştilor creştine trebuie să fie serbată în duminica de după luna plină de primăvară. În condiţiunile acestea, ziua de Paşti trebuie să se mişte din cauza ciclului lunar în cadrele unui răstimp de 5 săptămâni sau 35 zile, începând cu ziua întâia de după echinocţiu şi până după proxima lună plină, în duminica săptămânii a 5-a de după echinocţiu.

Latura a doua o prezintă termenii ficşi 22 martie-25 aprilie. Termenii aceştia pot să rămână valabili numai câtă vreme ziua precedentă de 21 martie este de fapt ziua echinocţiului de primăvară. Dar dacă ziua de 21 martie încetează de a mai fi ziua echinocţială, atunci nu are nici un rost de a mai rămâne strict legat de termenii de mai sus, pentru că Sinodul din Niceea a aprobat nu chiar aceşti termeni, ci numai practica alexandrină cu privire la serbarea zilei de Paşti. Şi noi am arătat mai sus că alexandrinii obişnuiau a serba Paştile chiar a doua zi după echinocţiul de primăvară, dacă erau date celelalte 2 condiţiuni. Aşa fiind, vom trebui să zicem că este numai în înţelesul Părinţilor de la Niceea dacă, în acele cazuri când echinocţiul de primăvară s-ar muta cumva în cursul veacurilor pe altă zi din martie sau altă lună, oricare ar fi, ziua Paştilor i-ar urma, pentru ca la caz dat Paştile să poată fi serbate chiar a doua zi după echinocţiu.

Vom auzi mai târziu că regula stabilită de Chiril cel Mare a fost socotită deplin valabilă în Biserică şi a fost aplicată în computul pascal, dar nu după spiritul, ci numai după litera ei. Şi aşa s-a făcut că soarta zilelor de Paşti a rămas dependentă de datele de mai sus ale calendarului iulian, în loc ca să fie dependentă numai simplu de echinocţiul astronomic. Urmarea este că noi am ajuns cu vremea alături de calendarul iulian, ca să serbăm Paştile la distanţă tot mai îndepărtată de echinocţiul de primăvară. Atunci însă, când echinocţiul de primăvară va putea fi readus iarăşi la data de 21 martie şi se vor lua măsuri ca să şi rămână fixat la această dată, regula lui Chiril cel Mare va intra întru toate drepturile sale şi anume de astă dată în măsură deplină.

În urmele lui Chiril cel Mare calcă şi monahul egiptean Anianus, care a trăit de asemenea în secolul al V-lea. El îmbină ciclul lunar de 19 ani cu cel solar de 28 ani într-un mare ciclu pascal de 532 (= 19 x 28) ani. Ciclul este numit perpetuu, pentru că după trecerea unei serii de 532 ani atât lunile noi, cât şi zilele săptămânale ale anilor se repetă din nou, exact în aceeaşi ordine. Consecinţa este că şi duminicile Paştilor revin din nou la aceleaşi date lunare[21].

Şi în Occident s-au alcătuit în decursul vremurilor tabele pascale. Dar ele nu şi-au atins nici pe departe scopul ca să fixeze data Paştilor, în mod ireproşabil, aşa precum făceau tabelele alexandrine[22].

Amintesc tabela pascală a lui Hippolit, care a fost alcătuită în baza unui ciclu lunar de numai 16 ani. Ea începea cu anul 1 al domniei împăratului Severus (222 d.Hr.)[23]. Alt ciclu vechi roman este ciclul cel de 84 ani[24]. Ciclurile acestea nu sunt însă în măsură ca să fixeze bine ziua de Paşti, pentru că lungimea factică a anilor solari nu se acoperă pe deplin cu lungimea lunaţiunilor din acest răstimp.

Computul pascal al latinilor se apropie mult de cel al alexandrinilor abia din vremurile lui Victor din Aquitania înainte. Acesta acceptă cu mici modificări, la anul 457 d.Hr., ciclul mare de 532 ani al lui Anianus. O diferenţă între data Paştilor sale şi cele alexandrine se iveşte numai în cazuri foarte rare şi este cel mult de o săptămână. Într-un şir de 532 ani se pot întâmpla numai 32 cazuri de felul acesta[25].

Dar abia Dionisie Exiguul care a trăit în Roma, fiind abatele unei mânăstiri, şi a murit între anii 536-556, are meritul incontestabil de a fi alcătuit pentru latini o tabelă pascală care se acoperă pe deplin cu tabelele alexandrine. Ea este alcătuită în baza ciclului vechi alexandrin de 19 ani pentru 95 ani, şi anume de la 532-626. Ea aduce deplină uniformitate în ce priveşte computul pascal între latini şi alexandrini. În legătură cu această tabelă pascală Dionisie Exiguul ştim că este şi creatorul erei creştine[26].

Cum era creştină a lui Dionisie Exiguul a fost acceptată în întreg Occidentul, era de la sine înţeles că împreună cu ea a fost acceptat şi calculul pascal alcătuit de dânsul.

În secolul al VII-lea, calculul pascal al lui Dionisie Exiguul a fost continuat de la anii 627-721 de Isidor de Sevilla († 636). În secolul al VIII-lea, de Beda Venerabilul (674-735) şi anume de la anii 532-1063. La baza acestor lucrări pascale stă ciclul vechi alexandrin de 532 ani.

Tabelele pascale ale acestora au fost continuate până la anul 1633 d.Hr. de Ioan Noviomagus (Bronchorst), care a trăit la începutul secolului al XVI-lea (1537).

Aşa se face că canonul pascal al lui Dionisie Exiguul, care este numai o copie a canonului pascal alexandrin, a rămas cu vremea biruitor în întreg Occidentul. Urmarea a fost că de la Carol cel Mare (768-814) şi până în timpurile lui Grigorie al XIII-lea, Papa Romei (1572-1585), 8 secole de-a rândul, Paştile creştine au fost serbate pretutindeni în Orient şi în Occident la aceeaşi dată[27].

Între timp Biserica Orientală îşi dădea toată silinţa ca să poată rămâne cu computul său pascal la înălţime.

S-a observat adică, că echinocţiul repăşeşte din secol în secol de la data de 21 martie a calendarului iulian. Dar cum această repăşire era numai lentă şi în timpurile cele vechi, fiind numai de 1, 2, 3 zile, nu se resimţea atât de tare în viaţa cea de toate zilele, ca mai târziu, nu existau încă motive destul de puternice pentru a reforma calendarul iulian în aşa fel ca echinocţiile să poată fi readuse şi fixate la data de mai înainte, adică 21 martie.

Dar cum alături de repăşirea echinocţiului s-a constatat că şi luna pe cer rămâne din ce în ce tot mai mult îndărătul datelor tabelare pascale, cei care s-au mai ocupat cu chestiunea fixării zilei de Paşti nu au fost în măsură ca să cerceteze cauzele repăşirii lunii pe cer, ci s-au mulţumit a face numai unele corecturi ciclului lunar, adeseori numai în măsură prea insuficientă. S-a admis adică, ca de la data lunii noi de primăvară, cum se arăta ea pe cer, să treacă încă 2, 3, 4 zile până la 22 martie, pentru a fi luată abia acum, la vârsta aceasta înaintată, în considerare ca lună plină pascală.

S-a admis vârsta tot mai mare a lunii înainte de 22 martie, pentru că ea trebuia să compenseze încâtva şi repăşirea tot mai mare a echinocţiului astronomic de primăvară.

În acest înţeles încă celebrul reprezentant al computului pascal alexandrin din secolul al VII-lea, Maxim Mărturisitorul († 662), în străduinţele sale de a afla cheia pentru stabilirea datei lunare a duminicii de Paşti, crede că trebuie să transpună începutul anului bisericesc la 1 aprilie[28].

În aceeaşi vreme şi autorul anonim al Cronicii pascale[29], care era un contemporan al împăratului Heraclie (610-641), crede că trebuie să-şi înceapă anii erei sale ,,constantinopolitane” sau ,,bizantine” chiar cu ziua echinocţiului de primăvară, ziua de 21 martie[30]. Anii ciclului său lunar nu mai merg paralel cu anii ciclului lunar de mai înainte al alexandrinilor (şi al romanilor), ci se deosebesc de ei cu 3 unităţi. Acest nou ciclu lunar a fost numit, pentru a-l deosebi de cel alexandrin, ,,ciclul lunar constantinopolitan”. Totuşi saltul lunii, pe care în urma reformei făcute ar fi trebuit să-l pună cu 3 unităţi mai înainte, aşadar după anul XVI al ciclului lunar, nu-l strămută, ci îl păstrează după ciclul al XIX-lea al lunii la fel, cum era aranjat şi în ciclul lunar alexandrin[31]. Epacta şi temelia lunii însă nu mai arată epacta din 31 decembrie şi temelia din 1 ianuarie, ca la alexandrini, ci epacta din ziua precedentă de 30 decembrie şi temelia din 31 decembrie. El le face aşadar ca să repăşească cu o zi, pentru că ciclul lunar din timpurile Sinodului din Niceea (325) şi până în vremurile sale, timp de 304 ani, repăşise de fapt cu o zi.

Încă înainte de finea secolului al VII-lea, computul pascal este supus unor noi modificări şi primeşte o formulare pe care o aflăm aproape neschimbată la pascaliologii greci ai Evului Mediu.

Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit şi ,,Criteanul” († după 726 d.Hr.), transpune începutul anului erei constantinopolitane de la 21 martie pe ziua de 1 septembrie (următor). Anii ciclului solar încep însă cu 1 octombrie precedent. Anii ciclului lunar cu 1 ianuarie. Indicţiunile (cicluri de câte 15 ani) de la 1 septembrie. Anii erei constantinopolitane se împărţesc prin 28, 19 şi 15, pentru a putea afla anul ciclului solar, lunar şi indicţional. În acest fel, ,,Criteanul” caută, cel puţin în parte, ca să compenseze diferenţa echinocţială şi cea lunară (astronomică) de pe vremurile sale. În urma reformelor făcute de ,,Criteanul”, computul său pascal diferă de cel al Cronicii pascale. Deosebirea consistă mai ales în faptul că ,,Criteanul” are în calculele sale un adaus de 6 zile pe care le numeşte ,,zile din veacuri” (απ αιωνων), cu ajutorul cărora crede că trebuie să fixeze data Paştilor legale. Temeliile lunii le află în chipul următor: multiplică ciclul lunar cu 11, adaugă productului 3, iar suma o împărţeşte prin 30. Restul din această împărţire arată temelia lunii. Adausul acestor 3 zile are orişicum menirea ca să compenseze diferenţele de pe atunci cu cerul. Nici temelia ,,Criteanului” nu se acoperă cu cea a Cronicii pascale, pentru că aceasta adaugă la epactele lunii +1, pe când ,,Criteanul” adaugă la aceleaşi epacte +3[32].

Notez că reforma făcută de Andrei Criteanul a fost acceptată fără schimbare şi de pascaliologii de mai târziu Mateiu Blastares şi de toţi ceilali pascaliologi ai Răsăritului din secolul al XIV-lea[33].

În baza acestui sistem de comput pascal ,,constantinopolitan” s-au alcătuit pentru trebuinţele practice ale Bisericii şi tabele pascale perpetue, care aveau menirea ca să arate datele pascale pentru toate vremurile. Ele arată pentru fiecare an data lunară a duminicii de Paşti. La baza lor au şi ele ciclul solar de 28 ani şi ciclul lunar de 19 ani. Productul lor face o serie de 532 ani. Dintr-o serie de 532 ani în altă serie datele lunare ale duminicilor de Paşti se repetă în aceeaşi ordine. Una dintre aceste tabele este cea ,,a Părinţilor”. Ea a fost alcătuită în secolul VIII. Pe aceasta ne-o comunică pascaliologul Mateiu Blastares de mai târziu[34]. Altă tabelă pascală perpetuă este cea a Sfântului Ioan Damascenul. Pe aceasta ne-o comunică pascaliologul Isaac Arghirul de mai târziu[35]. Faţă de computul pascal al lui Andrei Criteanul tabelele acestea prezintă numai inovaţiunea că temeliile ciclului lunar XVII, XVIII şi XIX sunt cu 1 mai mari decât cele ale ,,Criteanului”.

 

Istoria computului pascal de la secolul VIII până la reforma gregoriană

a) În Orient[36]

[...]

Nu pot să nu amintesc că papa Romei, Grigorie al XIII-lea, nu a întârziat de a invita şi Biserica Ortodoxă orientală şi anume, în prima linie, pe Patriarhul din Constantinopole, Ieremia al II-lea, ca să primească şi acesta reforma calendaristică care s-a făcut sub egida sa.

Patriarhul Constantinopolei, Ieremia al II-lea, a răspuns papei din Roma într-o scrisoare din luna lui august 1583 că îi este imposibil ca să primească calendarul cel nou, pentru că prevede că din cauza acestei inovaţiuni, care s-a făcut de către Biserica romană occidentală, în mod unilateral, fără a lua mai întâi înţelegere cu Orientul, s-ar putea ivi multe neînţelegeri între credincioşii de sub jurisdicţiunea sa. Cu toate acestea, dânsul zice că crede de cuviinţă a comunica chestiunea despre care i-a scris papa, cu încetul, şi celorlalţi fraţi arhiepiscopi şi mitropoliţi, pentru ca acest lucru plăcut lui Dumnezeu să se facă în bună înţelegere cu toţi[37].

Patriarhul Ieremia al II-lea convoacă în acelaşi an (1583) un Sinod de mitropoliţi la Constantinopole, la care a fost prezent şi Patriarhul Alexandriei, Silvestru. Sinodul întrunit discută amănunţit chestiunea reformei gregoriene şi refuză cererea latinilor de a introduce şi în Biserica Ortodoxă orientală calendarul îndreptat de Papa Romei, Grigorie al XIII-lea. În enciclica sinodală din 20 noiembrie 1583, Patriarhul Constantinopolei, Ieremia al II-lea, declară că Biserica Răsăritului rămâne nestrămutat pe lângă regula pascală aşezată de Sfinţii Părinţi (?).

Motivele din care Biserica orientală s-a declarat împotriva reformei gregoriene sunt următoarele:

 

  1. Biserica orientală priveşte reforma gregoriană, înainte de toate, din punct de vedere confesional şi o socoteşte o nouă abatere a Bisericii romano-occidentale de la normele Bisericii vechi.
  2. Ea obiectează apoi că se poate întâmpla ca ziua de 14 Nisan, în care iudeii încep sărbătorirea azimelor, să coincidă după calendarul gregorian chiar cu duminica Paştilor creştine[38], şi atunci se ajunge în contradicţie cu hotărârea Sinodului I Ecumenic din Niceea, care a oprit serbarea Paştilor creştine în aceeaşi zi cu iudeii.
  3. S-a mai zis că reforma calendaristică gregoriană nu ar putea fi acceptată nici din cauză că Paştile creştine ar trebui să cadă uneori, potrivit cu acest calendar, încă înainte de Paştile iudeilor, ceea ce nu se întâmplă nicicând în calendarul iulian. Şi despre această practică a Bisericii Apusene se zice că ar fi împotriva hotărârii Sinodului din Niceea.
  4. Mai este încă şi alt motiv, de natură externă, care a împiedicat pe ortodocşi ca să primească reforma calendaristică gregoriană. Încă Patriarhul Constantinopolei, Ieremia al II-lea, a relevat în scrisoarea pe care a adresat-o papei din Roma, în august 1583, că are teamă ca să nu conturbe prin inovaţiuni pripite pacea dinlăuntru a Bisericii sale[39].

 

Pentru a putea înţelege adevăratele motive din care Biserica orientală a refuzat reforma gregoriană, socotesc necesar a ne reţine puţin la motivele înşirate mai sus:

 

ad. 1. Reforma gregoriană a fost refuzată, înainte de toate, din motive confesionale. Motive de felul acesta pot să existe în cazul nostru numai atunci, dacă se poate dovedi cu argumente care nu se mai pot răsturna, că felul cum s-a făcut reforma gregoriană contrazice de fapt cu vechile tradiţiuni (predania) ale Bisericii universale.

 

ad. 2. S-a ridicat apoi obiecţiunea că, potrivit cu calendarul gregorian, Paştile creştine ar trebui să cadă uneori în aceeaşi zi în care cad azimele iudeilor, adică în ziua de 15 Nisan, şi se susţine că această practică ar fi împotriva hotărârilor Sinodului din Niceea. Faţă de această obiecţiune, noi ţinem să relevăm următoarele:

Este adevărat că în calendarul iulian de un timp îndelungat încoace Paştile creştine nu au mai căzut în aceeaşi zi în care iudeii îşi serbează azimele lor, adică în ziua de 15 Nisan. În viitor, faptul acesta este exclus acum din cauza marii proemptoze lunare, care ne va despărţi pe noi, câţi ne ţinem încă de calendarul iulian şi de Pascalia veche, tot mai mult de termenul când iudeii vor avea ziua de 15 Nisan. Dar să nu uităm nici de faptul că în vremurile vechi, când proemptoza lunii încă nu era atât de mare ca astăzi, termenii noştri pascali coincideau în cele mai multe cazuri cu lunile pline astronomice.

Din cauza aceasta, pe vremurile de atunci, duminica Paştilor creştine cădea foarte adeseori în ziua de 15 Nisan a calendarului iudeu. Chiar şi în secolul IV, când s-a serbat Sinodul I Ecumenic din Niceea, ş.a. la anul 5882 al erei bizantine = 374 al erei creştine, Paştile creştine au căzut în ziua de 13 aprilie. Ziua aceasta era chiar ziua de 15 Nisan. Aşa fiind, vom trebui să zicem că canonul vechi pascal al alexandrinilor, care a fost aprobat de către Părinţii din Niceea, nu a fost călăuzit de tendinţa ca să evite cazurile de felul acesta. Părinţii Sinodului I Ecumenic din Niceea nici nu au oprit serbarea Paştilor creştine în ziua de 15 Nisan a iudeilor şi nici nu au putut-o opri, pentru că şi dânşii ştiau că în ziua de 15 Nisan iudeii nu mai serbează Paştile lor.

Paştile iudeilor trebuiesc serbate întotdeauna numai în seara zilei de 14 Nisan. Ziua de 15 Nisan nu mai este ziua proprie de Paşti, ci ziua a doua a sărbătorii azimelor. Azimele se serbau încă pe vremurile Domnului nostru Iisus Hristos timp de 8 zile, adică de la 14-21 Nisan. Numai în caz de inevitabilă împiedicare legea mozaică le dădea iudeilor voie ca să mute Paştile pe altă dată, dar nici în cazurile acestea nu fără de a-i obliga ca să serbeze Paştile din nou la lună nouă. Ei serbau Paştile o lună întreagă mai târziu ş.a. în seara zilei de 14 Iiar, cum se numea luna a doua a anului, luna care urma imediat după luna lui Nisan. Părinţii din Niceea şi toţi ceilalţi Părinţi vechi au oprit numai atât, ca Paştile creştine să nu fie serbate deodată cu Paştile iudeilor, adică în ziua de 14 Nisan, pentru că Domnul Iisus Hristos în ziua de 14 Nisan a murit, pe când învierea Lui a avut loc abia a treia zi, în dimineaţa zilei de 16 Nisan.

Notez la acest loc şi faptul că pe la finea secolului IV iudeii şi-au reformat calendarul lor în acel înţeles că, urmând unei reguli ,,badu” pe care nu o putem desfăşura mai pe larg la acest loc[40], ziua lor de Paşti (14 Nisan) nici nu mai poate să cadă într-o zi de duminică. Aşa fiind, iudeii înşişi, inspiraţi fiind de un spirit duşmănos creştinismului, ne-au scutit de atunci înainte pe noi creştinii de a serba cândva Paştile noastre în ziua de 14 Nisan. A doua zi însă, în ziua de 15 Nisan, dacă această zi cade într-o zi de duminică, Paştile creştine au fost serbate mai adeseori, precum am arătat şi mai sus, şi serbarea Paştilor în ziua de 15 Nisan nu a fost oprită de nimeni.

La acest loc cred că este de interes să mai amintesc că încă înainte de Sinodul din Niceea a existat chiar pe chestiunea aceasta de fapt o diferenţă între practica pascală a Bisericii Romane şi cea a Bisericii Alexandrine. La Roma, în cazurile acelea când ziua de 14 Nisan cădea într-o zi de sâmbătă şi cea de 15 Nisan într-o zi de duminică, Paştile creştine nu se serbau în această zi de duminică, ci abia 8 zile mai în urmă. Biserica din Alexandria însă, având în vedere faptul că ziua de 14 Nisan a iudeilor din punct de vedere astronomic reprezintă de fapt luna plină de 15 zile, nu mai ezita de a serba chiar a doua zi, când luna plină avea deja vârsta de 16 zile, ca în timpul învierii Domnului Iisus Hristos din morţi, Paştile creştine. Dar se înţelege de la sine că numai în caz că această zi cădea într-o zi de duminică. Şi noi am arătat şi mai sus[41] că Părinţii din Niceea au aprobat chiar această practică a Bisericii Alexandrine şi au impus-o Bisericii Romane. Aceasta a acceptat-o în cele din urmă, fără schimbare.

În aceste condiţiuni, noi nu mai putem ca să zicem, cu drept cuvânt, că calendarul gregorian ar contraveni cu practica vechii Biserici Alexandrine şi a Părinţilor din Niceea, dacă serbează uneori Paştile creştine în ziua de 15 Nisan. Ziua de 15 Nisan nici nu este ziua de Paşti a iudeilor, ci una din zilele azimelor care mai urmează după cea din 14 Nisan. Această zi nu a fost oprită de către Părinţii vechi ca zi în care ar putea să cadă Paştile creştine.

 

ad. 3. Dacă s-a mai zis că potrivit cu calendarul gregorian Paştile creştine ar trebui să cadă uneori încă înainte de Paştile iudeilor, şi se susţine că şi această practică ar fi împotriva hotărârii Sinodului din Niceea, noi ţinem să relevăm că Părinţii din Niceea şi tot aşa şi ceilalţi Părinţi care s-au adunat în Sinoadele din Antiohia (c. 1), Laodiceea (c. 29, 37 şi 38), Cartagena (c. 66 (55), 71 (77) şi 116), şi Sinodul al VI-lea (c. 11), precum şi canoanele apostolice (c. 65, 70, 71) şi tot aşa şi Constituţiunile Apostolice (5, 17), ne spun numai atât, că nu se cuvine ca să serbăm Paştile creştine deodată cu iudeii, va să zică nu în ziua de 14 Nisan a iudeilor. Dar cu acestea dânşii nu au voit nicidecum ca să ne oprească pe noi a le serba sau înainte sau şi după Paştile iudeilor, numai dacă întrunim condiţiunile stabilite din vechime adâncă pentru data zilei de Paşti, adică în duminica primă de după luna plină cea de după echinocţiul de primăvară.

Din scrisoarea enciclică a Împăratului Constantin cel Mare rezultă doară în mod neîndoielnic că Părinţii din Niceea nu s-au gândit ca să stabilească că Paştile creştine vor trebui să se serbeze de acum înainte numai în strictă dependenţă de Paştile iudeilor şi aşadar întotdeauna numai în urma acestora. Împăratul Constantin cel Mare vorbeşte dimpotrivă că ,,Părinţii din Niceea stăteau pe punctul de vedere că credincioşii îşi au orânduirea lor proprie, mai bună (scil. decât cea a iudeilor)” şi că ,,pe aceasta au primit-o din timpurile cele mai vechi”. Din aceste cuvinte ale lui Constantin se vede că creştinii în ce priveşte serbarea Paştilor lor s-au emancipat încă din tot începutul de calculul pascal al iudeilor.

Câtă vreme iudeii îşi serbau Paştile la timp corect, Paştile creştine urmau ca să fie serbate încă în cursul săptămânii azimelor iudaice. Dar de când iudeii, în urma unui calcul greşit al anului lor, îşi serbau Paştile lor încă înainte de echinocţiul de primăvară, Părinţii au avut grija ca să hotărască, în canoanele lor, că creştinilor nu li se cuvine ca să serbeze Paştile deodată cu iudeii. Ei arată şi motivele din care s-a dat această oprelişte. Motivele sunt că în cazurile acestea iudeii îşi serbează Paştile lor de fapt de 2 ori în acelaşi an, iar într-al doilea an nici o singură dată. În aceste condiţiuni, în Biserica veche nu s-au putut întâmpla cazuri ca Paştile creştine să se fi serbat încă mai înainte de Paştile iudeilor.

Dar pe de altă parte, de aici încă nici nu rezultă că Paştile creştine ar trebui să fie serbate întotdeauna în urma Paştilor iudaice. Căci s-ar fi putut întâmpla chiar şi atunci ceea ce se întâmplă de fapt în zilele noastre, că iudeii îşi serbează Paştile lor nu la luna plină a primei luni de primăvară, ci la luna plină a lunii a doua, aşadar mult prea târziu. Biserica, precum nu i-a urmat pe iudei atunci când aceştia îşi serbau Paştile lor mult mai înainte de timpul cuvenit, tot atât de puţin îi va urma şi acum, când dânşii îşi serbează Paştile lor mult prea târziu. Biserica îşi are vechea sa orânduire proprie, independentă de Paştile iudeilor, de care s-a ţinut şi se ţine în ce priveşte ziua de Paşti.

În calendarul gregorian, Paştile creştine nu o dată preced de fapt Paştile iudaice. Cauza însă nu zace în faptul că calendarul şi Pascalia gregoriană ar fi eronate, ci cauza zace numai în faptul că calendarul iudeilor este prea lung şi întârzie din ce în ce tot mai mult, lăsând echinocţiul astronomic mult în urma sa.

Paştile occidentale au fost serbate înainte de cele ale iudeilor încă la anul 1598 (= 7106 de la facerea lumii). Într-acest an, Paştile iudeilor, respectiv ziua de 15 Nisan, a căzut în ziua de 11 aprilie st. v., care era o zi de marţi, pe când Paştile occidentale au fost serbate o lună mai înainte, adică încă în ziua de 22 martie st. n. (= 11 martie st. v.)[42]. De atunci înainte s-au mai întâmplat adeseori cazuri de felul acesta. Şi putem prevedea că va veni o vreme când Paştile occidentalilor se vor serba întotdeauna înaintea Paştilor iudaice, câtă vreme aceştia din urmă vor continua să rămână cu calendarul lor tot mai mult în urma echinocţiului de primăvară şi nu-l vor îndrepta.

Cât priveşte Biserica orientală, noi trebuie să zicem că ea va împărtăşi soarta iudeilor, câtă vreme nu-şi va corecta şi ea calendarul vechi iulian precum au făcut occidentalii, pentru că ziua de 21 martie, zi stabilită în calendar ca zi echinocţială, nu mai coincide ca în timpurile Sinodului din Niceea cu echinocţiul astronomic, ci întârzie tot mereu. Dacă vom continua deci încă lungă vreme ca să serbăm Paştile noastre tot în urma Paştilor iudeilor, atunci putem prevedea că vom ajunge cândva cu Paştile noastre din primăvară în vară, toamnă şi iarnă. Atunci vom fi şi mai mult decât până acum în dezacord cu hotărârile Părinţilor Sinodului din Niceea, care nu trebuie calomniaţi că ar fi intenţionat ca să facă ziua Paştilor noastre dependentă de ziua Paştilor iudaice, ci dimpotrivă dânşii au sancţionat şi din partea lor ca bună vechea noastră emancipare în ce priveşte fixarea zilei de Paşti.

 

ad. 4. Motivul invocat de Patriarhul Constantinopolei, Ieremia al II-lea, care spunea că prin introducerea noului calendar gregorian s-ar conturba pacea dinlăuntru a Bisericii orientale, trebuieşte judecat din punct de vedere al situaţiunii de pe atunci a culturii teologice în Biserica orientală. Pe vremurile de atunci Biserica orientală nu mai dispunea de bărbaţi care ar fi avut cunoştinţe mai temeinice pe terenul astronomiei, cronologiei şi în special al calendariografiei ca să fi putut aprecia după merit valoarea reformei gregoriene. Şi chiar dacă i-ar fi avut, nimeni din ei nu avea în lumea ortodoxă atâta autoritate ca să fi putut impune credincioşilor din orient acceptarea unui calendar care era făcut sub egida capului Bisericii occidentale, Papa Grigorie al XIII-lea.

Biserica orientală nu a fost deci în situaţiunea ca să primească reforma gregoriană, pentru că şi-ar fi cheltuit dintr-odată tot prestigiul de care se bucura, ca acea Biserică care a ştiut ca să păstreze tradiţiile vechi bisericeşti nealterate până atunci. Dar cu acestea ea nici nu s-a legat pentru totdeauna de vechiul calendar iulian şi nu a renunţat definitiv la reformarea lui în direcţiunile cerute încă de marii pascaliografi ai secolului XIV, ci a amânat numai această reformă până în alte vremuri mai bune, până când vor fi date toate condiţiunile pentru a o putea face nu în dependenţă de reforma calendaristică gregoriană, ci în mod independent de aceasta şi în condiţiuni superioare.

 

Reforma calendaristică ,,ortodoxă română”

După mai multe încercări singuratice şi sterile de a reforma calendarul iulian[43], în cele din urmă, vin pentru Biserica Ortodoxă a Răsăritului alte vremuri. Şi atunci cel puţin Biserica Ortodoxă a României Mari, care din voia lui Dumnezeu, de prezent, a ajuns să stea în fruntea tuturor Bisericilor Ortodoxe din Răsărit, a trebuit ca să se gândească de a relua lucrările marilor pascaliografi ai secolului XIV şi a îndrepta calendarul şi Pascalia sa veche în conformitate cu cerinţele vremii, aşa după cum o ajuta înalta sa erudiţiune teologică şi păstrându-şi în acelaşi timp nealterat prestigiul său ca ,,pavăză şi întărire a adevărului”, care i s-a încredinţat de sus spre mântuirea turmei celei credincioase.

Este ştiut că întreaga viaţă externă bisericească este strâns legată de cultul şi sărbătorile bisericeşti. Dar cum sărbătorile din partea lor sunt legate, unele mai strâns, altele mai puţin strâns, de calendarul pe care îl foloseşte Biserica, iată legătura strânsă care trebuie să existe între viaţa bisericească şi între sărbătorile bisericeşti şi calendarul ei.

Unele dintre sărbătorile bisericeşti drept că sunt fixate la o zi anumită din calendar, altele însă nu. Cele dintâi se numesc sărbători imutabile, cele din urmă mutabile.

La acestea din urmă numără şi sărbătoarea mare a sfintelor şi mântuitoarelor Paşti. Ea este o mare sărbătoare pentru faptul că ne aminteşte Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este mare însă şi pentru faptul că de ea depinde un şir întreg de sărbători de peste an. Dar tocmai de aceea sărbătoarea sfintelor Paşti nu este legată de o zi oarecare fixă din calendar, ci rămâne şi trebuie să rămână pentru totdeauna legată numai de cer şi de marii săi luminători, care sunt soarele şi luna (şi stelele). Paştile trebuie să fie serbate numai într-o zi de duminică şi anume într-acea duminică care urmează imediat după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Dacă calendarul pe care îl folosim nu corespunde cu condiţiunile pe care ni le pune această mare sărbătoare de Paşti, atunci nu trebuie să-i facem silă sărbătorii noastre de Paşti şi nu trebuie să o chinuim ca să se încadreze în cadrele unui calendar care nu mai corespunde, degradând-o din rolul pe care îl are în Biserică şi umilind-o, ci noi trebuie să căutăm din răsputeri ca păstrându-i toată înălţimea şi independenţa să o readucem şi să o serbăm la locul care i se cuvine, şi eventual să facem calendarului nostru acea corecţiune care este necesară pentru a-l pune în situaţiunea ca pe viitor să ne copieze mai exact măsura timpului arătată de marele ceas al lumii, care este soarele, luna şi stelele, decât cum a făcut-o până în prezent. Paştile creştine nu pot fi fixate aşadar pe o zi fixă din calendar, ci calendarul, dacă nu corespunde, trebuieşte îndreptat.

Am arătat mai sus că calendarul iulian este de fapt prea lung şi, până a-şi împlini el cursul său de un an, pământul s-a grăbit şi şi-a împlinit de mult rotaţiunea sa în jurul soarelui. Şi tot aşa şi luna şi-a împlinit rotaţiunile sale în jurul pământului şi împreună cu acesta în jurul soarelui. De aceea echinocţiile astronomice şi tot aşa şi lunile noi se arată din ce în ce tot mai curând pe cer, decât cum ni le indică calendarul iulian. Echinocţiile repăşesc faţă de data de 21 martie, care a fost fixată în calendar ca dată a echinocţiului de primăvară. Şi tot aşa repăşesc şi lunile noi din cauza proemptozei lunare. Când echinocţiul de primăvară era încă la data de 21 martie şi nu repăşise nici măcar cu o zi întreagă, Chiril cel Mare al Alexandriei fixase pentru ziua de Paşti termenii 22 martie – 25 aprilie.

De atunci şi până în zilele noastre, echinocţiul de primăvară însă a repăşit faţă de aceste date ale calendarului iulian cu 13 zile, va să zică aproape cu ½ lună, iar luna a rămas în urmă cu 5 zile, va să zică aproape cu ¼ din lunaţiunea sa. Din cauza aceasta sărbătoarea Paştilor este în pericol a fi îndepărtată tot mai mult de vremea în care trebuie ca să fie sărbătorită. În condiţiunile acestea, noi ajungem în situaţiunea de a nu mai serba Paştile la timpul cuvenit lor şi a nu fi în deplin acord cu ceea ce au hotărât Sfinţii Părinţi din Niceea cu privire la serbarea zilei de Paşti. Am relevat mai sus şi faptul că reforma calendaristică gregoriană din punct de vedere astronomic are unele scăderi şi nu este în măsură ca să ne garanteze nouă pentru un timp mai îndelungat sărbătorirea Sfintelor Paşti la timpul cuvenit lor.

Şi atunci a fost o fericită idee, care a inspirat pe membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă la anul 1924, ca să reformeze vechiul calendar iulian în următorul chip:

 

  1. Echinocţiul astronomic de primăvară, care repăşise din vremea Sinodului Ecumenic din Niceea (325 d.Hr.) şi până în zilele noastre cu 13 zile, a fost readus din ziua de 8 martie a calendarului iulian, la care ajunsese, iarăşi la data de 21 martie a calendarului iulian, exact cum a fost pe timpul Sinodului din Niceea (325 d.Hr.), în urma faptului că s-au suprimat din calendarul iulian cele 13 zile cu care echinocţiul astronomic rămăsese în urma calendarului. S-a hotărât deci ca imediat după ziua de 30 septembrie a calendarului iulian să urmeze ziua de 14 octombrie[44].

 

  1. Pentru a putea fixa echinocţiul de primăvară pentru timp cât mai îndelungat pe ziua de 21 martie, s-a stabilit ca nu toţi anii seculari care sunt divizibili prin 400, precum prevedea reforma gregoriană, să rămână ani bisecţi, ci numai anii seculari care împărţiţi prin 9 dau rest 2 sau 6[45]. Potrivit cu această dispoziţiune de la 1900-3000 anii seculari 1900, 2100, 2200, 2300, 2500, 2600, 2700, 2800 şi 3000 vor fi ani ordinari (de câte 365 zile), iar anii seculari 2000, 2400 şi 2900 vor fi ani bisecţi (cu 366 zile). În felul acesta s-a putut obţine ca echinocţiul de primăvară să nu mai repăşească de la data fixată de 21 martie decât după trecerea unui răstimp foarte îndelungat de 42.772 ani, când diferenţa va face abia o zi[46]. În felul acesta anul iulian îndreptat în urma reformei calendaristice ,,ortodoxe române” rămâne peste tot numai cu 2’’02 mai lung decât anul tropic, pe când după calendarul gregorian anul este cu 26’’02 sau aproape cu ½ minut mai lung decât cel tropic şi cu 24’’ mai lung decât anul nostru îndreptat, ceea ce face o diferenţă de o zi deja la un număr de 36.000 ani[47]. Din punct de vedere astronomic-ştiinţific calendarul nostru îndreptat este aşadar superior calendarului gregorian şi copiază mult mai exact lungimea anului ceresc (tropic), decât cum poate face aceasta calendarul gregorian.

Corecţiunile care au devenit necesare ca să se facă anilor seculari, în urma reformei calendaristice ortodoxe române, se pot vedea din tabela de pe pagina următoare.

Din ea rezultă că calendarul iulian nu suprimă nici o zi. Echinocţiul repăşeşte în curs de 2100 ani cu 21 zile.

Calendarul gregorian suprimă în curs de 2100 ani 16 zile, prefăcând anii seculari în ani ordinari şi admite numai 5 ani seculari bisecţi. Echinocţiul repăşeşte cu ceva peste ½ zi.

Calendarul ortodox român suprimă în curs de 2100 ani 16 zile şi admite de asemenea numai 5 ani seculari bisecţi, dar transpunând anii seculari bisecţi tot cu câte 100 ani mai târziu decât cei din calendarul gregorian obţine că diferenţa echinocţială este redusă la un minim.

 

Calendar
iulian
Difer.
zile
Calendar
gregorian
Difer.
zile
Calendar
ortodox român
Difer.
zile
1800 ani bisecţi
1900   ”   ”
2000   ”   ”
2100   ”   ”
2200   ”   ”
2300   ”   ”
2400   ”   ”
2500   ”   ”
2600   ”   ”
2700   ”   ”
2800   ”   ”
2900   ”   ”
3000   ”   ”
3100   ”   ”
3200   ”   ”
3300   ”   ”
3400   ”   ”
3500   ”   ”
3600   ”   ”
3700   ”   ”
3800   ”   ”
3900   ”   ”
4000   ”   ”
+ 12
+ 13
+ 14
+ 15
+ 16
+ 17
+ 18
+ 19
+ 20
+ 21
+ 22
+ 23
+ 24
+ 25
+ 26
+ 27
+ 28
+ 29
+ 30
+ 31
+ 32
+ 33
+ 34
1800 an ordinar
1900 ”       ”
2000 an bisect
2100 an ordinar
2200 ”       ”
2300 ”       ”
2400 an bisect
2500 an ordinar
2600 ”       ”
2700 ”       ”
2800 an bisect
2900 an ordinar
3000 ”       ”
3100 ”       ”
3200 an bisect
3300 an ordinar
3400 ”       ”
3500 ”       ”
3600 an bisect
3700 an ordinar
3800 ”       ”
3900 ”       ”
4000 ”       ”
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
– 1
 
1900
2000 an bisect
2100 an ordinar
2200 ”       ”
2300 ”       ”
2400 an bisect
2500 an ordinar
2600 ”       ”
2700 ”       ”
2800 ”       ”
2900 an bisect
3000 an ordinar
3100 ”       ”
3200 ”       ”
3300 an bisect
3400 an ordinar
3500 ”       ”
3600 ”       ”
3700 ”       ”
3800 an bisect
3900 an ordinar
4000 ”       ”
 
 
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1
– 1
– 1
+ 1
– 1
– 1

 

  1. Din cauza suprimării celor 13 zile din calendar litera duminicală a anului nu mai putea ca să rămână aceeaşi. Ea devine din A, cum a fost în calendarul iulian, litera G, pentru că anul care începea odinioară cu o zi de duminică acum se preface într-un an care începe cu o zi de sâmbătă. Aceasta din cauză că suprimarea celor 13 zile face 2 săptămâni fără o zi.

Iar dacă litera duminicală s-a schimbat, atunci şi ciclul solar al anilor trebuia să obţină o modificare corespunzătoare. Anul 1925 nu mai este un an al ciclului solar 13, precum era în calendarul iulian, ci a devenit un an al ciclului solar 25.

 

  1. Cât priveşte proemptoza lunară trebuie să spunem că şi aceasta s-a redus în reforma calendaristică ortodoxă română atât de mult, încât epactele lunare se apropie acum foarte mult de vârsta factică (astronomică) a lunii.

La anul 2100 va avea loc o egalare a proemptozei lunare cu o zi. Tot aşa din 300 în 300 ani, aşadar la 2400, 2700, 3000, 3300, 3600, 3900 etc.

La anul 2000, care va fi un an bisect, nu va avea loc o egalare solară. Dar nici cea lunară încă nu va interveni. Şi atunci rezultă că epactele lunare din 1900 vor rămâne neschimbate până la 2100.

La anul 2100 vor coincide ambele egalări şi se vor anula reciproc. Urmarea va fi că epactele lunare, respectiv tabela lunară din 1900 îşi va păstra valabilitatea sa până la 2200 fără vreo schimbare.

La anul 2200 se va face o egalare solară. Epactele lunare vor fi reduse cu o zi până la 2300.

La anul 2300 se va face o nouă egalare solară. Epactele lunare se vor reduce din nou cu o zi până la 2400.

La anul 2400 va fi numai o egalare lunară. Epactele lunare se vor urca cu o zi. Ele vor fi aceleaşi ca şi epactele anilor 2200-2300.

La anul 2500 va avea loc o egalare solară. Epactele se vor reduce din nou cu 1 şi vor fi identice cu cele din anii 2300-2400[48].

 

  1. Cum proemptoza lunară creşte la o zi nu din 300 în 300 ani, ci abia după un răstimp de 308 (312 ½) în 308 (312 ½) ani, calendarul nostru îndreptat s-a gândit şi la egalarea acestei diferenţe. El eliminează în curs de 2500 ani numai 8 zile. Aşa se face că şi această diferenţă abia după un răstimp de peste 30.000 ani va face o zi întreagă. Epactele lunare din calendar vor fi abia atunci rămase în urmă (întârziate) cu o zi faţă de vârsta factică (astronomică) a lunii de pe cer.

 

  1. Ce priveşte fixarea zilei de Paşti, trebuie să constatăm cu multă satisfacţie că ea pe viitor nu se va mai îndepărta de echinocţiul (astronomic) de primăvară. Ea va putea fi serbată între termenii de 22 martie – 25 aprilie fără ca cerul să ne mai dezavueze. Paştile vor putea fi serbate întotdeauna exact după luna plină astronomică de primăvară. Şi aşa se va face că vechea orânduire aprobată de Părinţii din Niceea va reveni în toate drepturile sale şi nu va mai fi călcată.

Având deci în vedere frumoasele rezultate pe care noi, ortodocşii români, am putut să le obţinem cu reforma noastră calendaristică pe care am făcut-o, să ne bucurăm din tot sufletul de ea pentru că este a noastră. Să ne bucurăm de ea şi pentru faptul că este mult superioară tuturor reformelor calendaristice care s-au făcut până în prezent. Ba mai mult decât atât. Noi am putea chiar să zicem că, făcând abstracţie de sistemul de corecţiune care s-a pus la baza acestei reforme calendaristice, în fond, cu greu s-ar mai putea afla şi pe viitor cineva care să fie în stare ca să aducă calendarului iulian o mai bună şi mai practică (îndemânatică) reformă ca a noastră.

Să ne bucurăm însă mai ales pentru faptul că reforma calendaristică ortodoxă română ne-a pus în situaţiunea ca să putem serba de acum înainte marea şi mântuitoarea sărbătoare a Sfintelor Paşti pentru vremuri foarte îndepărtate, întotdeauna, aproape în cel mai deplin acord cu cerul.

 

Concluziuni finale

Din cele arătate până acum se desprind următoarele concluziuni cu privire la fixarea zilei de Paşti în cadrele noii reforme calendaristice ortodoxe române:

 

1. Vechea orânduire a Bisericii de a serba sărbătoarea Sfintelor Paşti întotdeauna în duminica care urmează imediat după luna plină de după echinocţiul de primăvară, de acum înainte se va putea observa mult mai exact decât cum s-a putut face până acum.

2. Condiţiunea, pe care ne-o impun canoanele, ca noi să serbăm Sfintele Paşti ,,nu deodată cu iudeii”, înseamnă că Paştile creştine nu vor putea fi serbate în însăşi ziua de 14 Nisan, adică în ziua în care cad ,,Paştile legale” ale iudeilor şi în care dânşii sunt îndatoraţi, potrivit cu cele ce scrie legea mozaică, ca să-şi junghie, respectiv să-şi serbeze Paştile lor, pentru că Domnul Iisus Hristos nici nu a înviat din morţi chiar în ziua de Paşti a iudeilor (14 Nisan), ci abia a treia zi (16 Nisan).

Paştile creştine trebuie să-şi păstreze aşadar toată independenţa lor faţă de Paştile iudeilor. Acestea sunt numai tipul Paştilor creştine. Paştile creştine sunt împlinirea tipului Testamentului Vechi. De aceea ele nici nu ar putea ca să fie coborâte de la înălţimea lor şi puse în slujba Paştilor iudaice. Ţin să mai notez că cuvintele ,,Paştile legale” sau ,,Paştile iudeilor”, pe care le întâmpinăm mai adeseori în tabelele pascale ale celor vechi, nici nu înseamnă că iudeii şi-ar fi serbat de fapt chiar în acea zi Paştile lor, pentru că noi am auzit că dânşii îşi serbau uneori Paştile lor încă înainte de ziua echinocţiului. Cuvintele de mai sus aduc la expresie numai faptul că acea zi este data lunară când cade luna plină de primăvară. În această zi, iudeii ar fi trebuit ca să-şi serbeze Paştile lor. De fapt, ei adeseori nu le-au serbat într-această zi.

3. Nici canoanele bisericeşti şi nici Părinţii nu ne obligă ca să serbăm Paştile creştine totdeauna în urma Paştilor iudaice, ci noi trebuie să urmăm în această direcţie orânduirea noastră proprie, independentă de serbarea Paştilor iudaice, aşa după cum am primit-o şi păzit-o încă din timpurile morţii şi învierii Domnului Iisus Hristos. Precum Părinţii secolului IV ne-au oprit pe noi ca să-i urmăm pe iudei în cazurile acelea când dânşii îşi serbau Paştile încă înainte de echinocţiul de primăvară, tot aşa este numai în înţelesul celor ce au binevoit ca să dispună în această direcţie, ca noi să nu-i urmăm pe iudei nici atunci când dânşii, din motive care nu ne privesc pe noi, ar voi ca să-şi serbeze Paştile lor la a doua lună plină de primăvară, ca în anul prezent, sau chiar şi mai târziu. Cine ar ţine însă ca să serbeze Paştile creştine întotdeauna numai în urma Paştilor iudaice, acela ar iudaiza orânduirile noastre bisericeşti, ceea ce este oprit cu cuvinte exprese prin canoane, şi s-ar abate şi de la vechile noastre orânduiri care ne garantează toată independenţa de iudei.

4. Termenii pascali 22 martie – 25 aprilie care au fost fixaţi de către Chiril cel Mare, patriarhul Alexandriei, nu au valoare absolută, ci numai relativă. Ei sunt condiţionaţi de ziua echinocţiului de primăvară. Dacă echinocţiul acesta rămâne la data de 21 martie, atunci a doua zi, în ziua de 22 martie, am putea orişicând ca să serbăm Sfintele Paşti, se înţelege de la sine, dacă sunt date celelalte condiţiuni, câte se mai cer. Dar dacă echinocţiul se mută de la acea dată, atunci şi sărbătoarea Paştilor trebuie să se mute de la acei termeni şi să urmeze echinocţiul, pentru ca şi de astădată chiar a doua zi după echinocţiu să poată fi serbate. Ştim că pe timpul Sinodului din Niceea (325 d.Hr.) echinocţiul de primăvară cădea de fapt în ziua de 21 martie. Atunci sau câţiva ani mai târziu era şi just, dacă s-a stabilit regula termenilor pascali în formularea de mai sus.

Dar tot atât de just ar fi fost dacă, alături de repăşirea echinocţiului în cursul vremurilor, ar fi repăşit şi acei termeni pascali tot cu atâtea zile. Aceasta însă nu s-a făcut. Şi de aceea noi, după cum spunea încă Isaac Arghirul (secolul XIV), ne-am abătut tot mereu de la corectitudine. O reformă a calendarului care să fie în stare ca să readucă echinocţiul de primăvară la data veche de 21 martie se impunea tot mai imperios. Dar din cauza vitregiei vremurilor ea nu s-a putut face. Cea care s-a făcut de Papa Romei Grigorie al XIII-lea nu a putut fi acceptată de Biserica orientală, nu din motive că ar fi fost cumva rea, ci din motive confesionale. În timpurile noastre s-a făcut însă reforma noastră ,,ortodoxă română”. Echinocţiul a fost readus la data de 21 martie şi a fost fixat pentru vreme foarte îndelungată la această dată. Termenii pascali de mai sus şi-au redobândit deplina lor îndreptăţire.

Dar notez că numai reforma calendaristică care s-a făcut a readus echinocţiul de primăvară la data de 21 martie, pe când calendarul iulian l-a îndepărtat tot mereu. Şi atunci se înţelege de la sine că termenii de mai sus şi-au redobândit îndreptăţirea lor nu în cadrele calendarului iulian, ci numai în cadrele calendarului îndreptat. A doua zi după echinocţiul de primăvară (21 martie) ar putea aşadar ca să se serbeze Sfintele Paşti, adică cel mai timpuriu în ziua de 22 martie al calendarului îndreptat.

 

* * *

 

Faţă de obiecţiunile care s-au ridicat împotriva fixării zilei de Paşti pe ziua de 31 martie, în anul curent (1929), ţin să mai relevez încă numai următoarele:

 

1. Chestiunea fixării zilei de Paşti nu trebuieşte considerată dogmă de credinţă. Ea este numai o chestiune de cult. Drept că întrucât este în discuţie o sărbătoare care este a întregii creştinătăţi şi care ar trebui să ne unească pe noi toţi şi să ne grupeze în jurul aceluiaşi steag biruitor al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ar fi de dorit ca întreaga creştinătate să serbeze această mare şi înălţătoare sărbătoare în aceeaşi zi.

Dar să nu uităm că pe chestiunea zilei de Paşti au existat şi în timpurile vechi creştine multe şi mari divergenţe de păreri. A venit apoi o vreme când întreaga creştinătate era unită pe această chestiune, sărbătorind Paştile cu toţii în aceeaşi zi.

Din motive nu străine, ci din motive care privesc însăşi ziua de Sfintele Paşti, pentru a nu se mai admite îndepărtarea ei de data astronomică a echinocţiului de primăvară, s-a făcut apoi reforma gregoriană. Şi din aceleaşi motive s-a făcut şi reforma calendaristică ,,ortodoxă română”.

Am dori din tot sufletul ca reforma noastră să fie acceptată şi de celelalte Biserici Ortodoxe autochefale, în prima linie de către marile patriarhate ortodoxe.

Dar dacă acestea, deocamdată, încă nu se pot hotărî ca să o accepteze şi să o pună în practică, nu urmează că reforma noastră ar fi rea, ci doară numai atât că patriarhatele respective încă nu au ajuns la convingerea că această reformă ar fi fost necesară ca să se facă chiar în vremurile de acum.

Ca membri ai sfintei noastre Biserici autochefale Române, care din pronia cerului stă astăzi în fruntea Ortodoxiei, noi am dori ca reforma noastră să fie îndeajuns apreciată şi din partea Bisericilor surori, aşa după cum merită, şi să fie acceptată din partea lor. Dar dacă acestea de prezent încă nu sunt în situaţiunea ca să o facă, atunci noi să ne rugăm fierbinte cerului ca Domnul să binevoiască a-i lumina şi pe dânşii, ca doară ar cunoaşte cu un ceas mai curând necesitatea şi calităţile superioare ale reformei calendaristice pe care am făcut-o, şi ar dezrădăcina din inimile lor toată reaua voinţă cu care ar crede că trebuie să se opună, sădind în locul acesteia sămânţa dragostei de adevăr şi de lumină. Am dori mult ca şi în cultul nostru extern bisericesc să fim cu toţii în cea mai deplină uniformitate. Şi putem spune deschis că resimţim dureros faptul că am întâmpinat oarecare lipsă de înţelegere pentru reforma pe care am făcut-o. Am fi fost în drept ca să ne aşteptăm că ne vom atinge mai deplin ţelul şi reforma noastră va deveni mai curând proprietatea tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume.

Ne doare şi mai mult însă faptul şi adâncă mâhnire se coboară în sufletele noastre când vedem că nici noi înşine încă nu suntem destul de pregătiţi pentru a avea o mai deplină înţelegere pentru marea reformă care s-a făcut. Şi s-ar fi putut doară ca să nu ne prezentăm în faţa lumii întregi atât de nepregătiţi, pentru că noi nici nu suntem lipsiţi de inteligenţă şi nici de cunoştinţele necesare. Este multă rea voinţă, inspirată de un spirit duşmănos Bisericii noastre. Şi de nu ar fi atâta rea voinţă, noi am putea ca să fim dimpotrivă deosebit de mândri de superioritatea reformei calendaristice care s-a făcut, căci ea ne face cinste şi Bisericii noastre ortodoxe şi statului nostru român. Pronia cerească ne-a hărăzit nouă românilor harul de a putea continua şi desăvârşi în felul arătat mai sus opera marilor pascaliografi ai Bisericii noastre. Reforma noastră calendaristică fiind superioară celei făcute de Papa Romei Grigorie al XIII-lea, Biserica noastră ortodoxă a dovedit din nou că ştie să păstreze cu scumpete şi fidelitate tradiţiile vechi moştenite din bătrâni, şi să le desăvârşească, recucerindu-şi din nou locul pe care îl deţine ca adevărată Biserică luminătoare în lume.

2. Sfântul Sinod, care a patronat şi a aprobat această reformă calendaristică, avea toată căderea ca să o facă în puterea autorităţii pe care o are de sus, de la Dumnezeu, şi nu de la noi oamenii. Şi când cineva se bucură de încrederea lui Dumnezeu, irelevant dacă face bună întrebuinţare sau abuz de ea, atunci în zadar s-ar mai încumeta cineva ca să-i detragă acestuia încrederea sa. Ce nu i-ai dat tu, tu nu-i poţi lua. Numai Dumnezeu poate ca să detragă cuiva darul Său. Dar nici atunci nu se face aceasta după voia omului, ci numai după bunăvoinţa lui Dumnezeu. Aşa fiind, vom zice că chiar şi în cazul acela, când membrii Sfântului Sinod ar fi făcut o lucrare rea, nu noi avem căderea ca să-i declarăm ,,căzuţi din harul lui Dumnezeu”, ci dreptul şi puterea de a le detrage harul Său trebuie să rămână un drept rezervat numai Supremului Judecător, care este Dumnezeu. Nimeni să nu cuteze deci a uzurpa aceste drepturi care nu i se cuvin.

Am ferma convingere că reforma calendaristică, care s-a făcut, este o operă deosebit de frumoasă. Şi de aceea nu mă sfiesc ca să zic că cei care au patronat-o şi au aprobat-o învrednicesc în măsură deplină toată recunoştinţa noastră. Aşa fiind, nouă nu ne rămâne decât ca să o primim cu toată dragostea, dacă suntem cumva dornici de lumină şi de adevăr, şi întrucât depinde de noi să o sprijinim din răsputeri ca să poată fi pusă în aplecare. Să luminăm deci cu vorbe înţelepte şi argumente temeinice poporul care în necunoştinţă de cauză a rămas încâtva nedumerit de faptul că s-au suprimat din calendar 13 zile. S-au suprimat zilele calendarului, nu zilele Domnului şi nici cele ale vieţii noastre pe câte ni le va mai dărui Domnul.

3. Dacă chestiunea reformei calendaristice şi a fixării zilei de Paşti nu ar fi numai o chestiune de cult, ci şi o chestiune de dogmă, atunci cu bună seamă că noi am fi trebuit ca să cerem mai întâi asentimentul întregii Biserici orientale şi, până ce nu am fi obţinut acest asentiment, noi nu am fi avut învoirea ca să introducem această reformă în viaţa noastră bisericească. Dar chestiunea este numai o chestiune de cult. În chestiuni de cult fiecare Biserică particulară are latitudinea sa, ca să ia dispoziţiunile pe care le crede de cuviinţă. Numai întrucât sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare a întregii creştinătăţi, serbarea ei în aceeaşi zi este o chestiune a întregii Biserici creştine. Aşa fiind, ar fi de dorit ca toţi să ne înţelegem pe această chestiune. Dar dacă încă nu se poate face aceasta, să nu uităm că nici reforma gregoriană nu s-a făcut, la timpul său, cu asentimentul întregii Biserici.

Cât despre reforma noastră însă nici nu se poate zice cu drept cuvânt una ca aceasta, pentru că ea obţinuse în această chestiune asentimentul, luat în prealabil, al celorlalte Biserici mari ale Orientului. În congresul pan-ortodox s-a discutat această chestiune şi s-a aprobat. Şi mai apoi s-a luat înţelegere şi directă cu Patriarhatul din Constantinopole. Acesta a aprobat de asemenea, în fond, reforma calendaristică. Dacă însă până în prezent patriarhatele mari ortodoxe încă nu au ajuns în situaţiunea ca să pună reforma noastră calendaristică în practica Bisericilor de sub jurisdicţiunea lor, noi cei care cunoaştem situaţiunea acestor Biserici trebuie să avem înţelegere pentru motivele din care dânsele au întârziat ca să o facă.

De aici însă încă nu rezultă că nici noi nu am fi avut dreptul ca să facem această reformă şi nici ca să o introducem în viaţa noastră bisericească, când pentru noi erau date toate condiţiunile ca să o facem, şi când noi aveam pe lângă asentimentul în prealabil al patriarhatelor ortodoxe totdeodată şi sprijinul statului român. Ecumenicitatea reformei, dacă ar crede cineva că este necesară, nu-i lipseşte reformei noastre calendaristice din momentul când aproape toţi cei în drept şi-au dat deja în prealabil asentimentul lor şi nimeni dintre ei nu a refuzat-o.

 

 

Anexă

Data Sfintelor Paşti

 

de la 1928-2030, după reforma calendaristică ,,ortodoxă română” dimpreună cu ciclul nou solar, litera nouă duminicală, ciclul nou lunar şi lunile noi din ianuarie şi martie

 

Anii
solari
Ciclul
nou solar
Literele noi
duminicale
Ciclul
nou lunar
Lunile noi din
ianuarie şi martie
Paştile
creştine
1928
1929
1930
1931
1932
1933
1934
1935
1936
1937
1938
1939
1940
1941
1942
1943
1944
1945
1946
1947
1948
1949
1950
1951
1952
1953
1954
1955
1956
1957
1958
1959
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
1970
1971
1972
1973
1974
1975
1976
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
2017
2018
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
AG
F
E
D
CB
A
G
F
ED
C
B
A
GF
E
D
C
BA
G
F
E
DC
B
A
G
FE
D
C
B
AG
F
E
D
CB
A
G
F
ED
C
B
A
GF
E
D
C
BA
G
F
E
DC
B
A
G
FE
D
C
B
AG
F
E
D
CB
A
G
F
ED
C
B
A
GF
E
D
C
BA
G
F
E
DC
B
A
G
FE
D
C
B
AG
F
E
D
CB
A
G
F
ED
C
B
A
GF
E
D
C
BA
G
F
12
13
14
15
16
17
18
19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
22
11
30
19
8
27
16
5
23
12
1 şi 31
20
9
28
17
6
25
14
3
22
11
30
19
8
27
16
5
23
12
1 şi 31
20
9
28
17
6
25
14
3
22
11
30
19
8
27
16
5
23
12
1 şi 31
20
9
28
17
6
25
14
3
22
11
30
19
8
27
16
5
23
12
1 şi 31
20
9
28
17
6
25
14
3
22
11
30
19
8
27
16
5
23
12
1 şi 31
20
9
28
17
6
25
14
3
22
11
30
19
8
27
16
5
8 aprilie
31 martie
20 aprilie[49]
5 aprilie
27 martie
16 aprilie
1 aprilie
21 aprilie
12 aprilie
28 martie
17 aprilie
9 aprilie
24 martie
13 aprilie
5 aprilie
25 aprilie
9 aprilie
1 aprilie
21 aprilie
6 aprilie
28 martie
17 aprilie
9 aprilie[50]
25 martie
13 aprilie
5 aprilie
18 aprilie
10 aprilie
1 aprilie
21 aprilie[51]
6 aprilie
29 martie
17 aprilie
2 aprilie
22 aprilie
14 aprilie
29 martie
18 aprilie
10 aprilie
26 martie
14 aprilie
6 aprilie
29 martie[52]
11 aprilie
2 aprilie
22 aprilie
14 aprilie[53]
30 martie
18 aprilie
10 aprilie[54]
26 martie
15 aprilie
6 aprilie
19 aprilie
11 aprilie
3 aprilie
22 aprilie
7 aprilie
30 martie
19 aprilie
3 aprilie
26 martie
15 aprilie
31 martie
19 aprilie
11 aprilie
3 aprilie[55]
16 aprilie
7 aprilie
30 martie[56]
12 aprilie
4 aprilie
23 aprilie
15 aprilie[57]
31 martie
20 aprilie
11 aprilie
27 martie
16 aprilie
8 aprilie
23 martie
12 aprilie
4 aprilie
24 aprilie
8 aprilie
31 martie
20 aprilie
5 aprilie
27 martie
16 aprilie
1 aprilie
21 aprilie
12 aprilie
4 aprilie[58]
17 aprilie
9 aprilie
31 martie
20 aprilie[59]
5 aprilie
28 martie
16 aprilie
1 aprilie
21 aprilie
 
Dr. Vasile Gheorghiu
 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 116/Almanah 2018

 

 

[1] A se vedea Vasile Gheorghiu, Anul şi ziua morţii Domnului Iisus Hristos, Cernăuţi, 1925.

[2] Matei 28, 1 şi urm.; Marcu 16, 1 şi urm.; Luca 24, 1 şi urm.; Ioan 20, 1-21, 23 ş.a.

[3] Luca 22, 19 şi urm.

[4] Apocalipsis 1, 10.

[5] Faptele Apostolilor 2, 1 şi urm.

[6] Faptele Apostolilor 20, 6.

[7] Faptele Apostolilor 20, 7.

[8] Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, 4, 21, 26; 5, 23, 24 şi urm. (Migne, 20, 337, 392, 492, 493 şi urm.). Potrivit Popovici, op. cit., p. 156 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 214 şi urm..

[9] Potrivit Popovici, op. cit., p. 162 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 216 şi urm..

[10] Potrivit Popovici, op. cit., p. 170 şi urm..

[11] A se vedea Socrate, Istoria Bisericească, 1, 9 (Migne 67, 81, 84).

[12] Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, 3, 18-20 (Migne 20, 1073 şi urm.).

[13] În Prologul pascal al lui Chiril din Alexandria, care a fost publicat de Petaviu (Doctrina temporum, t. II, Append., p. 502) şi Bucheriu (Doctrina temporum, p. 481). A se vedea Popovici, op. cit., p. 177.

[14] Leon cel Mare, Epist. 121 ad Marcian. de paschale (Migne 54, 1056).

[15] Ambrozie, Epist. (Migne 16, 1026 şi urm.).

[16] Canonul 1 al Sinodului din Antiohia, a se vedea Pidalion, Mânăstirea Neamţul, 1844, p. 275 (N.r.: 1841, p. 303).

[17] Epifanie, Hær. 50 (Migne 41, 884 şi urm.).

[18] Muratori, Anecdota ex Ambros. biblioth. codicibus. Potrivit Popovici, op. cit., p. 181; Ginzel, op. cit., III, p. 238 şi urm..

[19] Ambrozie, Epist. ad episc. per Aemiliam (Migne 16, 1026 şi urm.). Potrivit Popovici, op. cit., p. 183.

[20] Prologul este publicat de B. Krusch, Studien z. christ. mittelalt. Chronologie, Berlin, 1880, p. 220 şi urm.. Potrivit Popovici, op. cit., p. 183 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 233.

[21] Potrivit Popovici, op. cit., p. 189, 197; Ginzel, op. cit., III, p. 235 şi urm..

[22] Aşa Ginzel, op. cit., III, p. 236.

[23] Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, 6, 22 (Migne 20, 573, 576). A se vedea mai pe larg Popovici, op. cit., p. 163 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 236.

[24] A se vedea mai pe larg Ginzel, op. cit., III, p. 238 şi urm..

[25] A se vedea Popovici, op. cit., p. 189 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 245 şi urm..

[26] A se vedea Popovici, op. cit., p. 192 şi urm.; Ginzel, op. cit., III, p. 247 şi urm..

[27] Potrivit Popovici, op. cit., p. 197; Ginzel, op. cit., III, p. 249 şi urm..

[28] Potrivit Popovici, op. cit., p. 203.

[29] Publicată la Migne, 92, 69-1028.

[30] Abia mai târziu începutul acestei ere a fost transpus pe ziua de 1 septembrie următor.

[31] Dar pentru a compensa saltul lunii, el întrebuinţează în ciclul XVII, XVIII şi XIX nu epactele, ci temeliile sale.

[32] A se vedea mai pe larg Popovici, op. cit., p. 221 şi urm.. – Asupra motivelor din care Andrei Criteanul a ţinut ca să adauge 6 zile, numite de el ,,απ αιωνων”, pentru a putea socoti cât mai exact data Paştilor legale, se exprimă încă Isaac Arghirul, un pascaliolog din secolul al XIV-lea (a se vedea la Popovici, op. cit., p. 223). Ele sunt următoarele: echinocţiul astronomic (ideal), care trebuie să rămână la data de 21 martie, reclamă ca şi epacta lunii în această zi echinocţială să fie de 15 zile, aşadar lună plină. Dumnezeu, când a creat soarele şi luna, ziua era egală cu noaptea, va să zică soarele era în punctul echinocţial, iar luna stătea în opoziţiune cu soarele. Luna stă în opoziţiune cu soarele numai atunci când este plină. Luna avea aşadar în ziua creării sale o lună plină, cum este luna în momentul când are vârsta de 15 zile. Cum însă epactele lunare din ciclul I lunar pe vremea sa erau numai 15. Şi cum epactele lunare din ianuarie sunt aceleaşi ca şi în luna martie, Andrei Criteanul avea lipsă încă de 6 zile pentru a putea zice că în ziua de echinocţiu a fost odinioară, în ziua facerii, luna plină. Aceste 6 zile, adică de la 15-21 martie, Andrei le-a numit zilele ,,din veacuri (απ αιωνων)”. Aceste 6 zile îi trebuiau pentru a putea restabili, cel puţin în mod ideal, data echinocţiului astronomic de primăvară. – Cât priveşte ciclul I lunar, Andrei Criteanul zice că luna a început a circula din momentul când era plină şi avea aşadar vârsta de 15 zile. Cum însă temelia lunii în Cronica pascală era arătată numai cu 12 zile, ,,Criteanul” adaugă la ea +3 pentru a o ridica la măsura deplină de 15 zile, cum avea în ziua creării sale. Adausul de 3 zile se motivează iarăşi cu zilele facerii. Luna şi-a început cursul său abia în ziua a patra, aşadar cu 3 zile mai în urmă de ziua 1 a săptămânii, într-o zi de miercuri.

[33] Potrivit Popovici, op. cit., p. 222.

[34] Reprodusă la Popovici, op. cit., p. 46.

[35] Reprodusă la Popovici, op. cit., p. 235.

[36] Pentru o prezentare obiectivă a modului în care protestanţii au acceptat calendarul gregorian, a se vedea O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe, capitolul V. Istoria reformei calendarului Papei Grigorie al XIII-lea.

[37] A se vedea mai pe larg Popovici, op. cit., p. 317 s.

[38] Cazuri de felul acesta s-au întâmplat de fapt în Biserica Apuseană. La anul 1823 Paştile creştine au fost stabilite pe ziua de 3 aprilie. Ele au trebuit să coincidă cu ziua de 15 Nisan a iudeilor. Tot aşa la anul 1903, când Paştile creştine au fost stabilite pe ziua de 12 aprilie. Aşa şi la anul 1923, când Paştile creştine au fost în ziua de 1 aprilie; la anul 1927, când Paştile creştine au căzut în ziua de 17 aprilie; la anul 1930, când Paştile creştine vor cădea în ziua de 13 aprilie etc.

[39] Potrivit Popovici, op. cit., p. 322 ss.

[40] Dar vezi mai pe larg Gheorghiu, Anul şi ziua morţii Domnului, p. 91 şi 122 s.

[41] A se vedea p. 12 ss.

[42] Potrivit Popovici, op. cit., p. 322.

[43] A se vedea Popovici, op. cit., p. 352 ss.; Chiricescu, Pascalia Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit, în conformitate cu calendarul îndreptat, Bucureşti, 1925, p. 6 ss.

[44] Potrivit C. Chiricescu, op. cit., p. 14.

[45] Potrivit C. Chiricescu, op. cit., p. 10.

[46] Potrivit C. Chiricescu, op. cit., p. 50.

[47] Potrivit C. Chiricescu, ibd.

[48] Potrivit Ginzel, op. cit., III, p. 262 s.; Chiricescu, op. cit., p. 39.

[49] Luna plină cade într-o zi de duminică, ş.a. în ziua de 13 aprilie. De aceea Paştile se mută pe duminica următoare, adică pe ziua de 20 aprilie.

[50] Luna plină cade în ziua de 2 aprilie. Aceasta este o zi de duminică. Paştile se mută pe duminica următoare din 9 aprilie.

[51] Luna plină cade în ziua de 14 aprilie, care este o zi de duminică. Paştile se mută pe duminica următoare de 21 aprilie.

[52] Luna plină cade într-o zi de duminică ş.a. în ziua de 22 martie. Paştile se mută pe duminica următoare de 29 martie.

[53] Luna nouă cade în 23 martie. Aceasta este o zi de sâmbătă. Dar luna plină cade duminică în 7 aprilie f. de dumineaţă. Paştile se pot muta deci pe duminica următoare de 14 aprilie.

[54] Luna plină cade în duminica din 3 aprilie. Paştile se mută pe duminica următoare de 10 aprilie.

[55] Luna plină cade în ziua de sâmbătă din 27 martie. Paştile se pot serba în duminica din 27 martie, dar se pot muta şi pe duminica următoare din 3 aprilie.

[56] Luna plină pascală cade la 23 martie. Aceasta este o zi de duminică. Paştile se mută pe duminica următoare de 30 martie.

[57] Luna plină pascală cade în ziua de 8 aprilie. Aceasta fiind o zi de duminică, Paştile se mută pe ziua de 15 aprilie.

[58] Luna plină pascală cade în ziua de 28 martie. Aceasta fiind o zi de duminică, Paştile se mută pe duminica următoare de 4 aprilie.

[59] Luna plină pascală cade în ziua de 13 aprilie. Aceasta fiind o zi de duminică, Paştile se mută pe duminica următoare de 20 aprilie.