----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Meşteşugul rugăciunii (XVI)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

De ce Dumnezeu, adeseori, nu împlineşte rugăciunile noastre ? [continuare]

Cugetând asupra acestei spinoase chestiuni – că Dumnezeu adeseori nu împlineşte rugăciunile noastre –, noi trebuie să lămurim pe deplin aceasta prin nepreţuitele cugetări ale Sfinţilor Părinţi.

Uneori, Dumnezeu zăboveşte să împlinească anumite rugăciuni ale noastre, nu pentru că nu doreşte să dea binele pământesc pentru care ne-am rugat, ci pentru că doreşte să arate în sufletele noastre cele mai înalte calităţi creştine, cum ar fi: nelăcomia, statornicia şi credincioşia. Dumnezeu urmăreşte să ne îndrepte, să ne facă tari în înţelepciune, aşadar să nu ne împlinească îndată rugăciunea, ca nu cumva să pătimim vreo pagubă duhovnicească pe lângă câştigul material. Binele dobândit grabnic nu este preţuit îndeajuns, cu toate că este atât de scump nouă. Uşurinţa dobândirii lui micşorează valoarea acestuia în ochii oamenilor.

Mulţi se laudă: ,,Dumnezeu mi-a dat îndată cutare lucru pentru care m-am rugat. El a auzit rugăciunile mele. Pentru aceasta Îl iubesc”. De obicei, astfel de oameni nu sunt tari în credinţă şi adeseori cad în descurajare, cârtire şi deznădejde de îndată ce nu primesc lucrul pentru care se roagă. Iar Dumnezeu cere de la noi să-I fim credincioşi întotdeauna, şi atunci când ne copleşeşte cu bunătăţi, şi atunci când le ia pe acestea de la noi.

Calităţile sufleteşti – tăria, statornicia, credincioşia, smerenia şi răbdarea – nu se dobândesc uşor. Ele sunt roadă a nevoinţelor pline de silinţă. Din pildele sfinţilor vedem că ei au fost statornici în credincioşia lor către Dumnezeu chiar în cele mai grele ispite datorită virtuţilor lor pline de tărie, dobândite cu nevoinţe de mulţi ani, cu sudoare şi rugăciuni stăruitoare. Multă dreptate are Sfântul Ioan Scărarul când scrie: ,,Doar bunurile pământeşti pe care le dobândim cu mulţime de rugăciuni şi în decursul multor ani sunt trainice, doar acestea dăinuiesc”.

Uneori, Dumnezeu nu împlineşte rugăciunile noastre ca să ne tămăduiască lenea ascunsă întru noi. Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă: ,,Nu spune: eu m-am rugat mult, însă nu am fost ascultat, căci şi aceasta adeseori îţi este spre folos. Dumnezeu ştie că tu eşti leneş şi fără de grijă şi că dacă primeşti cele de nevoie nu te vei mai ruga. Pentru aceasta, pentru nevoi te aşezi adeseori să vorbeşti cu El şi să petreci vremea ta în rugăciune ... Rămâi în rugăciune şi nu-ţi îngădui să leneveşti ! Rugăciunea poate să săvârşească multe lucruri. Pentru aceasta, păşeşte către ea nu ca spre un lucru de mică importanţă !”

În acelaşi duh învaţă Sfântul Efrem Sirul: ,,Dacă Dumnezeu zăboveşte să împlinească cele cerute, nu trebuie să ne scârbim. Dăruitorul este preaînţelept. El ia aminte şi la cele cerute, şi la timp; şi dacă vede că cele cerute nu sunt de folos pentru acest timp şi că ele ar fi de folos mai târziu, lasă împlinirea acestora pentru o anumită vreme. Deşi pentru rugător aceasta este un chin – că nu s-a împlinit rugăciunea lui în acel moment –, Dăruitorul, după un anumit timp, îl va mângâia cu cele de folos”.

Pentru aceasta, mult greşesc acei creştini care, după ce s-au rugat puţin şi nu au primit nimic, sunt gata să se lase de rugăciune şi de credinţă. Este drept ca nicicând să nu ne lepădăm de rugăciune, nici de Dumnezeu, ci să continuăm să ne rugăm în permanenţă, cercetându-ne sufletele, dacă totul este în ordine întru ele şi dacă noi avem smerenia cuvenită, credinţă, tărie, nădejde, dragoste, osârdie, adunare a gândurilor şi stăruinţă. Poate că Dumnezeu cugetă să zăbovească în împlinirea rugăciunilor noastre, ca să ne facă încă mai mult să înaintăm în virtutea mântuitoare a rugăciunii fierbinţi (potrivit Luca 18, 1-7).

Experimentând aceasta în viaţa duhovnicească, Sfântul Nil Sinaitul scrie: ,,Nu te întrista că nu primeşti de la Dumnezeu ceea ce ceri. El vrea să-ţi facă o şi mai mare binefacere astfel, ca tu să continui cu răbdare să te rogi Lui. Căci ce este mai înalt decât aceasta – să porţi o neîncetată convorbire cu Dumnezeu şi să te afli în părtăşie cu El ?!”

Un astfel de gând exprimă şi Sfântul Ioan Scărarul: ,,Când te rogi multă vreme şi nu vezi roadă, nu spune că nimic nu ai primit din rugăciunea ta, căci însuşi statul la rugăciune este un câştig ... Că ce bine poate să fie mai înalt decât acela de a te apropia de Dumnezeu şi de a fi în părtăşie neîntreruptă cu El ?” În acelaşi duh Sfântul Ioan Gură de Aur lămureşte nespus de înţelept folosul rugăciunii tocmai în situaţiile în care noi cugetăm că nu avem folos dintru aceasta. El afirmă că rugăciunea este un mare bine dacă o însoţim cu simţământul recunoştinţei în toate situaţiile, adică dacă noi învăţăm să mulţumim lui Dumnezeu nu doar atunci când primim cele cerute, ci şi atunci când nu le primim.

Potrivit lui, dacă ne smerim înaintea Proniei de nepătruns a lui Dumnezeu, atunci şi din rugăciunea neîmplinită vom avea tot mare dobândă. Dumnezeu uneori – şi când dă cele cerute, şi când nu le dă – săvârşeşte şi una, şi cealaltă tot spre binele nostru. Dacă primeşti, folosul este limpede. Dacă nu primeşti, folosul este tăinuit, însă el există. Dacă îl descoperi, vei vedea că poartă în el un bine nu mai mic decât folosul la vedere, căci îmbogăţeşte sufletul tău cu comorile nevăzute ale virtuţilor cereşti – smerenia, supunerea faţă de voia lui Dumnezeu, răbdarea, lepădarea de sine, nelăcomia şi altele asemenea, care conduc către Împărăţia lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur exprimă acest paradox astfel: ,,Dacă ai primit sau nu cele pentru care te rogi, tu ai primit totuşi cele de trebuinţă prin faptul că nu ai primit. Dacă ai izbândit sau nu, tu totuşi ai izbândit prin aceea că nu ai izbândit. Uneori este mai de folos să nu primeşti. Dacă pentru noi adeseori ar fi mai folositor să primim, fără îndoială, Dumnezeu ne-ar fi dat cele cerute. Dar pentru faptul că nu primeşti – şi aceasta cu folos pentru tine – înseamnă că primeşti. Să nu cârtim la întârzierea acelora pe care le cerem, ci mai degrabă să arătăm în cazul dat o mare tărie şi răbdare ... Neţinând seama dacă vom primi cele cerute sau nu, să fim stăruitori în cererea noastră şi să mulţumim nu doar când izbândim, ci şi când nu izbândim. A nu primi – când Dumnezeu vrea aceasta – nu este mai puţin preţios ca atunci când primim, deoarece noi înşine nu ştim ce este folositor pentru noi, aşa cum El ştie aceasta”.

,,Te vei minuna – continuă acelaşi – că nu ştim ceea ce ne este de folos ! Şi Sfântul Apostol Pavel, acest mare bărbat, învrednicit de mari descoperiri, nu a ştiut să ceară cele de folos pentru sine. Văzându-se înconjurat de ispite nespuse, el s-a rugat pentru izbăvirea de acestea şi nu o dată, nu de două ori, ci în mai multe rânduri ... Şi nu a primit cele cerute. Să vedem cum a răbdat acesta. A cârtit el ? A căzut el în descurajare ? A deznădăjduit ? Nu. Ce i-a spus Domnul ? I-a spus: Destul este ţie darul meu; că puterea mea întru neputinţă se săvârşeşte (II Corinteni 12, 9). Dumnezeu nu doar că nu l-a slobozit din necazurile care îl strâmtorau, ci i-a îngăduit să rămână întru ele.

Însă de unde se vede că el nu a cârtit împotriva acestora ? Ascultă ce spune chiar Pavel, când a cunoscut că aceasta este plăcut lui Dumnezeu: Deci cu dulceaţă mă voiu lăuda mai mult întru neputinţele mele (II Corinteni 12, 9). Nu doar că a dorit – spune – să se slobozească de aceste necazuri, ci chiar cu mare bucurie se lăuda întru ele. Vezi oare câtă recunoştinţă se află în acest suflet ? Vezi oare care este dragostea lui către Dumnezeu ? Ascultă încă ce spune el: De ce ne vom ruga, precum se cade nu ştim (Romani 8, 26), adică noi, ca oameni, nu putem să ştim totul cu de-amănuntul. De aceea trebuie să aşezăm toate înaintea Făcătorului ... Şi să primim cu mare bucurie totul aşa cum rânduieşte El; să privim nu la faptul că acum sunt întâmplări pline de vrăjmăşie, ci la ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. El ştie mai bine decât noi ce ne este de folos. Ştie şi cum să rânduiască mântuirea noastră”.

Rugăciunea sinceră întotdeauna dă roadă mântuitoare. Zburând către cer, ea nicicând nu se întoarce goală de acolo, ci întotdeauna ne aduce ceva nepreţuit, pe care îl vom înţelege în clipa în care putem să conştientizăm cât de mare este îndurarea lui Dumnezeu şi folosul de mai apoi. Neîndoios, noi trebuie să nădăjduim la una din două: fie că Dumnezeu ne va trimite ceea ce cerem, fie, dacă ne va refuza cele cerute, ne va da în schimbul acestora altceva, care ne este în realitate mai de folos şi mântuitor, fără ca noi să conştientizăm acum aceasta. Dacă El a dat pe Fiul Său să moară pentru noi, fără ca noi să-L rugăm aceasta, nu ne va dărui El oare şi toate celelalte (potrivit Romani 8, 32), mai cu seamă când Îi cerem cu smerenie ?

Dându-ne nouă, El ne învaţă să mulţumim. Refuzându-ne, El ne învaţă să răbdăm. Mulţumirea este unire cu Dumnezeu, iar răbdarea este mântuire. Toate acestea trebuie să le amintim ca să nu cădem în împuţinare sufletească şi în cârtire, în cazurile în care cu credinţă şi după toată rânduiala ne rugăm şi nu primim nimic. Să ştim că de fapt primim mult, chiar dacă nu primim cele cerute, fiindcă Mântuitorul este cu noi şi ne păzeşte de pieire. Oare nu a spus El: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului; amin (Matei 28, 20) ? El este cu noi mai cu seamă atunci când Îl chemăm cu nădejde şi cu dragoste. Va veni ziua în care ne vom încredinţa pe deplin de acest fapt şi ne vom bucura neîncetat că ne-am rugat cu stăruinţă chiar în cazurile în care, la vedere, părea că nu am primit ceva.

O creştină se plângea duhovnicului ei: ,,Multe necazuri se petrec în viaţa mea, nu am mai avut zi senină între atâtea necazuri ! Şi acum, cu toate că în fiecare zi mă rog lui Dumnezeu, sufăr tot mai mult. Parcă Domnul nici nu mă aude. El ajută parcă mai mult celor care nu se roagă, ori nici nu cred în El. De ei are grijă, iar eu mă rog şi nu am nici un fel de folos. Uneori, ajunsă într-o descurajare cumplită, încep să strig: Doamne, mă auzi ?”

Preotul i-a răspuns: ,,Nu gândeşti drept, spunând că Dumnezeu nu te aude şi nu te ajută. El te iubeşte. Tu trăieşti până astăzi cu harul Lui. El aude rugăciunile tale. Nu există rugăciuni neascultate, chiar dacă unele nu sunt împlinite. Dacă zăboveşte să-ţi ajute imediat în ceea ce doreşti este pentru faptul că Dumnezeu vrea să-ţi ajute în chip dumnezeiesc, să-ţi ajute astfel ca tu mâine, când vei fi mai înţeleaptă, mai duhovnicească, să fi dorit să nu fi fost ajutată ! Acum doreşti să te izbăveşti de suferinţele vremelnice – şi pentru aceasta te rogi cu osârdie –, iar Dumnezeu vrea ca prin suferinţe să te izbăvească de suferinţele cele veşnice. El îţi pregăteşte mare bucurie în cer, bucurie de care te-ai fi lipsit dacă nu ai fi avut parte de binecuvântate suferinţe şi dacă ai fi fost atrasă de bucuriile păcătoase cele pământeşti, aşa cum fac cei necredincioşi.

Nu gândi că Dumnezeu ajută mai cu seamă celor care L-au uitat cu totul şi chiar se leapădă de El. Bunăstarea lor pământească este spre pieirea lor. Acum, sunt zavistuiţi pentru ea, iar mai apoi ei vor zavistui. Rabdă până la capăt şi vei vedea îndurarea lui Dumnezeu în suferinţele tale vremelnice, cât şi judecata lui Dumnezeu pentru fericirea lor pământească. Suferinţele, cât şi bucuriile tale vor lua sfârşit. Apoi, care va fi soarta celor necredincioşi dacă nu s-au pocăit ? Şi, pe de altă parte, care va fi bucuria ta cea de negrăit dacă nu ai îndurat fără cârtire suferinţa până la capăt cu credinţă în Dumnezeu şi cu mulţumire către minunata Lui Pronie ?

Dumnezeu nu a procedat astfel doar cu tine. El a fost adeseori neîndurător, în chip tainic, şi cu cei mai apropiaţi plăcuţi ai Săi, sfinţii. Părând că nu împlineşte îndată rugăciunile lor, El a dorit să încerce credincioşia, răbdarea şi statornicia lor în rugăciune. Ştim că dobândirea cu uşurinţă nu valorează prea mult şi nici nu ne păstrează veghetori. Prin amânarea împlinirii rugăciunilor lor, El a dorit să-i înveţe să preţuiască din destul cele primite prin rugăciune şi să păzească aceasta ca pe lumina ochilor”.

Spunând astfel de cuvinte, preotul a continuat: ,,Un monah, care avea darul de a-şi vedea îngerul păzitor, a căzut în mare păcat şi a fost pedepsit de Dumnezeu cu pierderea acestui dar. Greu întuneric a căzut peste sufletul său ! Vreme de 49 ani el s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu cu nemângâiată întristare, luptându-se cu gânduri de deznădejde. Abia în al 50-lea an l-a văzut iarăşi pe îngerul său şi l-a întrebat cu lacrimi în ochi: De ce m-ai lepădat de la faţa ta ?’ Îngerul i-a răspuns: M-am îndepărtat de la ochii tăi pentru păcatul tău, însă nu am plecat. În chip nevăzut am fost alături de tine păzindu-te aşa cum mi-a poruncit Dumnezeu.

Şi Sfântul Antonie cel Mare a petrecut mulţi ani în încercări de nedescris şi într-o cumplită luptă cu demonii, în mijlocul pustiei celei întristătoare. Demonii îi pricinuiau mari necazuri şi îl răneau adeseori. El se ruga însă lui Dumnezeu adeseori, dar Dumnezeu părea că nici nu-l aude. Aşa a petrecut multă vreme. În cele din urmă, i s-a arătat o lumină minunată. Atunci Sfântul Antonie a simţit prezenţa Mântuitorului şi a strigat: Unde ai fost, Bunule Iisuse ? Unde ai fost până acum ? De ce nu ai venit mai degrabă ca să lecuieşti rănile mele ? Şi a auzit glas: Aici am fost, însă aşteptam să văd bărbăţia ta. Iar acum, pentru vitejia ta în luptă, întotdeauna te voi ajuta !

Astfel, Domnul este şi cu tine, i-a spus preotul creştinei care pătimea, încurajând-o. El nu te lasă. Ascultă rugăciunile tale, iar la timpul potrivit te va face sănătoasă. Tu roagă-te numai ! Fii credincioasă Lui şi nu deznădăjdui ! Ia aminte că cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce îl iubesc pre dânsul (I Corinteni 2, 9).

Femeia a plecat de la preot încurajată şi mângâiată. Ea a continuat cu osârdie să se roage, în ciuda faptului că nu a primit răspuns la rugăciunile sale; s-a întărit însă întru nădejdea sa că Dumnezeu va răspunde nevoilor ei duhovniceşti şi trupeşti în cel mai bun chip, atunci când va veni vremea.

(...) Să încheiem aceste cugetări asupra rugăciunii cu un model de rugăciune de dimineaţă, rugăciune alcătuită de ultimii stareţi de la Optina, al cărei cuprins impresionează profund inima neliniştită a credinciosului de astăzi:

 

Doamne !

Dă-mi să întâmpin cu suflet liniştit toate pe care mi le va aduce ziua de astăzi. Dă-mi să mă predau voii Tale cu totul. Povăţuieşte-mă întru toate şi mă întăreşte în tot ceasul în această zi. Oricâte voi primi astăzi, învaţă-mă să le primesc cu suflet liniştit şi cu adâncă încredinţare că în toate se află sfânta Ta voie. Fii călăuzitor al tuturor faptelor, cuvintelor şi simţămintelor mele. În toate întâmplările neprevăzute să nu uit că totul este trimis de Tine. Învaţă-mă ca după dreptate şi în chip înţelept să mă port cu toţi membrii familiei mele, fără să tulbur sau să amărăsc pe cineva. Doamne, dă-mi putere să îndur osteneala acestei zile şi toate întâmplările din ea. Călăuzeşte voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred şi să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.