----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Din scrierile mitropolitului Galaction Cordun

Aşezământul Sfintei Biserici Ortodoxe Universale

pentru venerarea şi invocarea sfinţilor în rugăciuni (III)

 

Bucureşti
Imprimeria Căilor Ferate Române
1924

 

Partea a II-a

Să trecem acum la Noul Testament. În Epistola a II-a (cap. 1, 13-15), Sfântul Apostol Petru zice: Însă mi se pare a fi cu dreptul, până când sunt într-acest trup, a vă deştepta pre voi cu aducerea aminte. Ştiind că fără de zăbavă este lepădarea trupului meu, precum şi Domnul nostru Iisus Hristos mi-au arătat mie. Iar mă voiu nevoi şi pururea a vă avea pre voi după ieşirea mea, ca să faceţi pomenire de acestea. Aici Sfântul Apostol Petru făgăduieşte să se roage (să se stăruie) pentru poporul său, şi după trecerea din viaţa aceasta. La Apocalipsis încă se scrie: Douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi năstrape de aur pline de tămâieri, care sunt rugăciunile sfinţilor (5, 8). Tot acolo se spune că sufletele sfinţilor mucenici au strigat cu glas mare, cerând de la Dumnezeu răzbunare: Până când, Stăpânul cel sfânt şi adevărat, nu judeci şi nu izbândeşti sângele nostru de la cei ce locuiesc pre pământ ? (6, 10).

Deci, dacă aceştia cer răzbunare împotriva ucigătorilor lor, cu cât mai vârtos se pot ruga de milă şi de ajutor către Domnul, pentru fraţii lor.

La Sfântul Apostol Luca, se vorbeşte: că un oarecare bogat, iubitor de desfătări, se ruga pentru fraţii săi (cap. 16, 27-28). Dacă osânditul şi cel ce se muncea în gheena a putut să se îngrijească pentru fraţii săi, cu cât mai mult şi cu tot dreptul trebuie să aibă libertatea a se îngriji drepţii şi a se ruga pentru toată Biserica. Iată dar lămurita adeverire a Vechiului şi Noului Testament pentru invocarea îngerilor lui Dumnezeu şi a celorlalţi plăcuţi ai Lui, trecuţi din lumea aceasta. După toate cele de mai sus, se cuvine să dăm deosebită atenţiune şi la modul în care Sfânta noastră Biserică universală venerează şi invocă pe sfinţi. Ea nu îi invocă dar, ca pe dătătorii de dar şi de slavă cerească, sau ca pe deţinătorii şi împărtăşitorii altor bunătăţi. Căci toate aceste daruri le are Singur numai Dumnezeu.

Îi invocă însă ca pe rugătorii, mijlocitorii şi milostivitorii noştri către Domnul, pentru ca prin rugăciunile şi sprijinul lor să putem căpăta ajutor şi mângâiere în nevoile şi necazurile noastre. În privinţa aceasta, exemplul lui Avesalom este ceva tipic. Căci deşi împăcat cu tatăl său, trăi încă multă vreme în Ierusalim fără să vadă faţa lui David (II Împăraţi 14, 24). La fel se întâmplă dar şi cu omul păcătos, care nu poate căpăta de la Dumnezeu iertare chiar în prima minută şi nu fără vreo intervenţiune sau mijlocire a sfinţilor, către care omul aleargă mai cu îndrăzneală, poate şi pentru motivul credinţei lui că sfinţii, ca foşti trăitori în aceleaşi nevoi şi necazuri, îi înţeleg durerea şi îi cunosc slăbiciunea de a greşi din experienţa proprie.

Şi Proorocul David în privinţa aceasta ne lămureşte: Fărădelegea mea am cunoscut, şi păcatul meu nu l-am acoperit. ... Pentru aceasta se va ruga către tine tot cuviosul, în vreme bine primită (Psalmi 31, 5, 7).

 

Dovezi din Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi, Sfintele Soboare Ecumenice şi locale

Soborul al IV-lea din Halchidon, adunat la anul 451 sub împăratul Mavrichie, spre a judeca pe ereticii Dioscor şi Eutichie, în actul al II-lea al lucrărilor sale hotărăşte: ,,Toţi părinţii acestui sobor au decis într-un glas, veşnică pomenire lui Flavian. Flavian trăieşte şi după moarte: roagă-se pentru noi mucenicul”. De altfel pe acest sobor îl recunosc şi potrivnicii noştri, deşi îi resping lucrările.

Soborul al VII-lea a toată lumea, ţinut la Nicheea împotriva luptătorilor de icoane, termină actul său al VI-lea cu următoarele cuvinte: ,,Toate cu frica lui Dumnezeu să le facem, cerând spre a sta înainte pentru noi, Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, asemenea sfinţilor îngeri şi tuturor sfinţilor, cinstind şi sfintele lor moaşte, ca să fim şi noi părtaşi sfinţeniei lor. Ca desăvârşiţi să ne arătăm spre tot lucrul bun pentru Hristos Iisus Domnul nostru căruia Se cuvine slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. La actul al V-lea al aceluiaşi al VII-lea Sobor a fost citită şi trimiterea Sfântului Patriarh Tarasie al Ţarigradului către episcopii din Răsărit – acea trimitere prin care el a invitat la sobor pe toţi păstorii turmei lui Hristos, şi în care sfântul patriarh mărturiseşte lămurit ca dogmă a pravoslavnicei credinţe invocarea mai întâi a Preacuratei Fecioare Născătoarei de Dumnezeu, apoi a puterilor cereşti celor fără de trupuri, şi a celorlalţi sfinţi, trecuţi din lumea aceasta.

 

Cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a avut loc la Niceea, în anul 787

 

Tot la Soborul al VII-lea a toată lumea, la actul al III-lea a fost citită şi trimiterea Sfântului Patriarh al Ţarigradului Ghermano, adresată mai demult lui Ioan Episcopul Sinedeului. Şi aici se găseşte iarăşi mărturisire pentru invocarea sfinţilor trecuţi din lumea aceasta. Acelaşi lucru se poate vedea şi din trimiterea lui Adrian Papa Romei către împăratul Constantin şi către maica lui Irina. Care trimitere de altcum a şi fost introdusă în actul al II-lea al aceluiaşi Sobor, începând cu cuvintele: ,,Şi zise Dumnezeu să se facă din întuneric lumină ... etc”.

Ei bine, trebuie să se ştie că toate aceste epistole şi trimiteri au fost citite în şedinţele plenare ale Soborului, în auzul tuturor binecredincioşilor Sfinţi Părinţi, care într-un glas au primit, au lăudat şi au întărit ca dogmă cinstirea sfinţilor, de cuviincioasă şi dreaptă. De altfel aceste desiderate sunt confirmate şi prin alte locuri la Soborul al VII-lea Ecumenic, pe care doritorii le pot găsi, pentru noi socotind suficiente cele aduse mai sus.

La Soborul al V-lea a toată lumea, ţinut la Constantinopol, s-a luat cunoştinţă de trimiterea Sfântului Patriarh Ioan al Ierusalimului cu episcopii săi sufragani. În această trimitere, iarăşi se găseşte mărturisirea pravoslavnicei credinţe cu invocarea sfinţilor (a se vedea Istoria şi Actele Soborului). Sfântul Sobor local de Cartagena, în a 46-a pravilă zice: ,,În cinstea strădaniei sfinţilor mucenici, pomenirea lor cu vrednicie este a se cinsti”.

Dar la ce bun să mai insistăm aşa de mult asupra aceleiaşi chestiuni, când însuşi Soborul recunoscut de potrivnicii noştri ca al VII-lea, şi adunat în Constantinopol în Biserica Vlahernei de luptătorul de icoane Constantin Copronim, printre alte deciziuni cuprinde şi hotărârea a 17-a, în care se dogmatiseşte cinstirea şi invocarea sfinţilor trecuţi din lumea aceasta. Iar în hotărârea a 15-a, tot a aceluiaşi Sobor, privitor la Maica Domnului, se hotărăşte: ,,Cine nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară Maria, a fi adevărată Născătoare de Dumnezeu, cea mai cinstită şi mai înaltă decât făpturile văzute şi nevăzute, şi nu se roagă ei cu căldură pentru mijlocirea către Cel născut din ea, ‘Fie Anatema’ !” (a se vedea Istoria Bisericească scrisă în veacul al VIII-lea în Magdenburg).

 

Dovezi din mărturisirile vorbitorilor de Dumnezeu Părinţi

Sfântul Atanasie cel Mare, în cuvântarea sa de la Buna Vestire, zice: ,,Pleacă urechea Ta, o Marie, la rugăciunile noastre, şi nu uita pe poporul tău ... Roagă-te pentru noi, o Doamnă Stăpână şi Maica Dumnezeului celui Preaînalt”.

Sfântul Vasilie cel Mare, în cuvântul său la 40 de mucenici, zice: ,,Dacă este cineva asuprit, către aceştia să alerge; iară cine se bucură, pe aceştia să-i roage; ca cel dintâi să se izbăvească de asupritori, iar celălalt în bucurie să rămână”.

Sfântul Efrem Sirul, contemporanul lui Vasilie cel Mare, sfârşeşte adesea cuvântările sale mişcătoare cu rugăciuni către Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi către toţi sfinţii. Aşa de pildă, cuvântul său dintâi, pentru înduioşarea şi mântuirea sufletelor, el îl sfârşeşte astfel: ,,Pentru aceasta, Stăpâne Sfinte, ne rugăm iubirii Tale celei fără de număr tot poporul (toţi oamenii), dă-ne nouă vreme de căinţă şi iertarea păcatelor, ca să lucrăm Ţie în toate zilele vieţii noastre cu inima curată ... cu rugăciunile Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei şi ale tuturor sfinţilor Tăi”. Astfel de sfârşit găsim şi în alte cuvântări ale Sfântului Efrem.

Iar pe cel de laudă către Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Efrem îl sfârşeşte aşa: ,,Tu Vasilie, ca Avel ai fost primit, slugă bună şi credincioasă ca Enoh te-ai săvârşit, ca Noe eşti mântuit, ca Avraam eşti chemat prieten al lui Dumnezeu, ca Isaac jertfă curată ai fost adus lui Dumnezeu, ca Iacov (te-ai luptat cu Dumnezeu), proslăvit ca Moisi, pe al doilea Faraon-Valent l-ai afundat cu toiagul crucii tale etc. Roagă-te cu zel pentru mine umilitul, şi mă îngrădeşte cu rugăciunile tale, părinte preacuvioase, întărirea slabilor, deşteptătorul leneşilor, întărirea neputincioşilor, bogăţia săracilor etc”.

Sfântul Grigorie al Nyssei, pomenind în cuvântul său de laudă către Efrem Sirul minunea ce i s-a întâmplat oarecărui creştin care numai rostind cuvintele: ,,Sfinte Efreme, ajută-mi” s-a izbăvit din necaz, în încheiere zice: ,,Tu care stai înaintea jertfelnicului celui dumnezeiesc şi slujeşti cu îngerii Începătoarei de viaţă şi Preasfintei Treimi, pomeneşte-ne pre toţi, întru Iisus Hristos Domnul nostru”.

Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că noi trebuie să cerem mijlocire sfinţilor, atât a celor vii cât şi a celor trecuţi din lumea aceasta, cu condiţie însă, ca să facem şi fapte bune. ,,Bine este – spune el – a se desfăta în rugăciunile sfinţilor, dar când şi noi suntem activi în aceasta” (A se vedea mai pe larg explicare la I-a Epistolă către Tesalonicheni cap. 1, Învăţătură morală şi de asemenea a 5-a la Evanghelia de la Matei).

Tot Sfântul Ioan Gură de Aur, în cuvântul al 6-lea dorind a întoarce pe creştini de la doctorii iudei, învaţă că dacă Dumnezeu îi pedepseşte să nu alerge la iudei, vrăjmaşii Lui, ca să nu-L mânie mai tare; ci ,,cu rugăciuni către prietenii Lui, care sunt sfinţii mucenici, cuvioşii şi cei ce au multă îndrăzneală către El”.

Instructiv este şi cuvântul al 4-lea tot către iudei al aceluiaşi Gură de Aur, în care vorbind despre pomenirea mucenicilor, încredinţează şi arată cât de mult se bucură ei când aud glasuri înălţând slavă lui Dumnezeu. În consecinţă, dacă sfinţii mucenici aud glasurile înălţate pentru slava lui Dumnezeu, de ce nu ar putea auzi şi rugăciunile noastre ?

În alt loc, tot Ioan Gură de Aur zice: ,,Şi singur, deşi îmbrăcat în purpură, sărut raclele sfinţilor, şi dând la o parte înălţarea, stau smerit, rugându-mă sfinţilor ca să mă ocrotească, să mă apere înaintea lui Dumnezeu. Şi cel ce are diademă trebuie să roage pe adormiţii pe Pavel făcătorul de corturi şi pe Petru pescarul, ca să-l sprijine. Spune mie – zice el – vei îndrăzni tu oare a numi mort pe Domnul, robii căruia răposând sunt înainte-stătători şi mijlocitori pentru împăraţii lumii ?” (Învăţătura a 26-a morală la cap. 12 de la Epistola a II-a către Corinteni).

În sprijinul nostru vine şi Fericitul Augustin când zice: ,,Fericiţi sunteţi toţi sfinţitorii lui Dumnezeu, care aţi trecut marea stricăcioasă a acestei vieţi şi v-aţi învrednicit a ajunge în locaşul odihnei celei veşnice, fără întristare şi a păcii, aşezându-vă acolo în linişte, bucurie şi prăznuire. Mă rog vouă, ca cei ce nu vă mai interesaţi pentru voi, cu iubirea voastră, aveţi grijă de noi. Neîngrijitorilor pentru slava voastră cea neveştejită, izbăviţi-ne de necazurile noastre cele fără de număr. Mă rog întru Acela care v-a ales pe voi şi v-a făcut aşa cum sunteţi acum, din bunătatea căruia voi vă săturaţi, întru nemurirea căruia sunteţi fără de moarte, de a căruia fericită vedere totdeauna vă bucuraţi, ca să vă aduceţi aminte de noi, să ne ajutaţi nouă celor săraci, care suntem înconjuraţi de marea acestei vieţi şi de năpădirile valurilor ei ... Mijlociţi şi rugaţi-vă neîncetat pentru noi săracii şi păcătoşii, care petrecem în nepăsare” (A se vedea Meditaţii Religioase, cap. 24).

În aceeaşi carte, la cap. 40, Fericitul Augustin se roagă astfel: ,,Preasfântă şi Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu Marie, Maica Domnului nostru Iisus Hristos: fii mie mijlocitoare către Cel ce te-a învrednicit pe tine ca să-I fii Templu ! Sfinte Mihaile ! Sfinte Gavriile, Sfinte Rafaile, sfinte feţe ale îngerilor şi ale arhanghelilor, ale patriarhilor şi ale proorocilor, apostolilor, evangheliştilor, mucenicilor, mărturisitorilor, preoţilor, dascălilor, monahilor, fecioarelor şi toţi drepţii, îndrăznesc a vă ruga pe voi, ca să mijlociţi către Cel ce v-a ales şi de a cărui vedere vă bucuraţi, pentru mine păcătosul”. Iar în cartea 22, tot acest fericit părinte, la cap. VIII, povesteşte o mulţime de minuni datorite rugăciunilor către sfinţi.

Sfântul Ioan Damaschin zice: ,,Se cuvine a cinsti pe sfinţi, ca cei ce sunt prietenii lui Hristos, fiii Lui şi moştenitorii lui Dumnezeu, cum ne vorbeşte şi Sfântul Evanghelist Ioan: Iar câţi l-au primit pre dânsul, le-au dat lor stăpânire ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Pentru aceasta acum ei nu sunt robi, ci fii şi moştenitori, moştenitorii lui Dumnezeu, moştenitorii lui Hristos”. De altfel şi Domnul zice către apostoli: Voi prietenii mei sunteţi ... De acum nu vă mai zic vouă slugi, că sluga nu ştie ce face domnul său (Ioan 15, 14-15). Şi ce este mai cinstit decât a fi în mâinile lui Dumnezeu ? Pentru că Dumnezeu este viaţa şi lumina, aşadar, cei ce sunt în mâinile lui Dumnezeu sunt în viaţă şi în lumină. Aceştia vieţuind în veşnicie, stau cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu” (A se vedea Expunerea punctelor credinţei, cartea a IV-a, cap. 16).