----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Imnele Sfântului Efrem Sirul

la Postul celor patruzeci de zile

 

I

 

1: Hristos, Adam şi postul; 2-3: postul curăţeşte ochiul sufletului pentru vederea lui Dumnezeu; 4: postul şi ispitirile Mântuitorului; 5: postul face văzut duşmanul cel nevăzut; 6-7: postul drept şi Scriptura; 8: postul lui Hristos; 9-11: eforturile lui satan de a perverti postul nostru; 12: postul fără de lege al iudeilor; 13: rugăciune finală

 

Stih: Binecuvântat fie Împăratul care a împodobit Sfânta Biserică cu postul, rugăciunea şi privegherea

 

  1. Acesta este postul Celui Întâi-Născut, începutul slăvitei Sale lucrări. Să ne bucurăm de venirea lui ! Căci prin post a biruit Cel ce putea birui prin orice altceva. Ne-a arătat puterea ascunsă în postul ce biruie toate. Căci prin el a biruit ca om pe cel ce a biruit prin rod pe Adam, înghiţindu-l lacom. Binecuvântat fie Cel Întâi-Născut, care a pus de jur-împrejurul slăbiciunii noastre marele meterez al postului !

 

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăveşte preasfânt numele Tău ... (condacul 9 al acatistului Domnului nostru Iisus Hristos), frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Acesta este postul cel înălţător pe care l-a făcut să strălucească Cel Întâi-Născut, spre a-i înălţa pe cei smeriţi. Pentru cel iscusit postul este pricină de bucurie, căci vede cât de mult se înalţă. Postul curăţeşte în taină sufletul, ca să vadă pe Dumnezeu şi prin vederea Lui să se înalţe. Căci povara pământului îl împinge spre pământ. Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat postirile, curate aripi, cu care să zburăm spre El !
  2. Strălucitor este postul şi folositor pentru cel ce se curăţeşte prin el, ca să vadă pe Dumnezeu. Căci nu poate cel tulburat de ceva să vadă pe Cel curat. Dar cine a dobândit ochi curat, Îl poate vedea, pe cât ne este dat să-L vedem. În loc să limpezim vinurile să ne limpezim mintea, ca să-L putem vedea pe Cel curat, care prin post a biruit pe cel rău care tulbură toate.
  3. Iată postul prin care cel lacom izgoneşte popoarele pe vârful muntelui [ispitirilor lui Hristos]. Căci Cel îmbrăcat cu postul a biruit pe cel lacom ce se îmbrăcase odinioară în mâncarea strămoşilor. Domnul celor ce biruie ne-a dat armele Lui şi S-a urcat la ceruri ca să Se facă privitorul luptei noastre. Cine nu va zori spre arma cu care a biruit Dumnezeu ! Căci este ruşine, fraţilor, să cădem cu arma cu care a biruit El şi face să biruiască întreaga zidire !
  4. Nevăzut este vrăjmaşul, deci să ne curăţim mintea, ca el să vadă că noi l-am văzut. Căci celor pe care-i vede că nu l-au văzut, acelora le poate răpi uşor sufletul. Când însă sufletul se dedă postului, atunci postirea îl scapă de vrăjmaşi şi îl dă înapoi postitorului. În valurile lui se curăţeşte ochiul cel nevăzut, ca să vadă de unde vin săgeţile ascuţite ascunse pentru cei ce văd.
  5. Iată postul, povăţuitorul care-i învaţă pe atleţi cum să lupte. Veniţi la el şi învăţaţi lupta cea iscusită ! Ne porunceşte să postim cu gura, dar şi cu inima. Să nu ne înfrânăm doar de la pâine, cugetând gânduri în care se ascunde veninul morţii ! Să mulţumim prin post Celui Întâi-Născut, care ne-a dat să cugetăm la cuvântul vieţii !
  6. Cărţile [Scripturii] să ne fie o oglindă în care să vedem postul nostru ! Căci Scripturile deosebesc între post şi post, între rugăciune şi rugăciune. Aleg un post, şi leapădă altul, făgăduiesc unor postitori împăcarea, iar altora mânia [lui Dumnezeu]. Este o rugăciune care este păcat şi o rugăciune care este leac de viaţă. Fie ca Domnul nostru să Se bucure de postul nostru, fraţilor, aşa cum S-a bucurat de propriul Său post.
  7. Căci n-a fost necurat în Cel Sfânt postul prin care smerindu-Se a strălucit. Dar un amestec străin poate face ca, deşi curat, postul să ajungă necurat. Uită-te la fire ! Oare poamele plăcute nu se întinează când ajung într-un loc necurat ? Mintea noastră se scârbeşte de ele, chiar dacă sunt spălate mult. Binecuvântat fie Cel curat care a primit roadele curăţite, pe care i le-au dat toţi cei ce se căiesc !
  8. Gunoi a amestecat tulburătorul în limpezimea noastră, ca să facă urâte înaintea lui Dumnezeu pârga noastră, rugăciunea şi postul nostru. Prin pizma sa, el poate face urâtă jertfa noastră. Lepădaţi din postul vostru înşelăciunea voastră, depărtaţi din psalmii voştri zeflemeaua voastră, curăţiţi-vă glasurile, gura voastră de minciună ! Cel Întâi-Născut S-a milostivit dându-ne puterea de a dezrădăcina din mintea noastră mărăcinele cel nevăzut.
  9. Nu vă încredeţi, voi cei simpli, în vicleanul care amăgeşte pe cei ce postesc ! Căci atunci când vede că cineva se înfrânează de la pâine, pe acela îl satură cu mânie. Pe cine îl vede stând la rugăciune, aceluia îi insuflă alte gânduri smulgând în ascuns de la inima sa rugăciunea gurii sale. Doamne al nostru, dă-ne ochi ca să vedem cum fură de la noi cu amăgire adevărul !
  10. Veniţi, adunaţi-vă fraţilor, să petrecem în post şi să ne minunăm cât de rău este cel rău ! El dă şi ia. Prin darul său ne face săraci. Şi nu se îmbogăţeşte cu darurile noastre. Adevărul, pe care-l fură de la noi, nu-i foloseşte la nimic, şi amăgirea pe care ne-o dă nu lucrează nimic. Se aseamănă desfrânatei, tovarăşa lui, şi care nu ne este de folos nici nouă, nici lui. Judecă, Doamne, între noi şi el ! Căci prin Tine a judecat şi Solomon între cele două desfrânate (potrivit III Împăraţi 3, 16-28).
  11. Să căutăm cu postul turma adevărului şi prin el să mergem pe calea sălaşurilor [mântuirii] ! Căci în ziua postului său poporul cel orb zorea pe calea mândriei şi a rătăcirii. Cu postul în gură şi idolul în inimă; cu rugăciunea pe buze şi vrăjitoria în cuget; cu măruntaiele lipsite de pâine, dar pline de minciună; cu mâinile spălate zilnic, dar sângele care le acoperă în ascuns strigă împotriva lor (potrivit Facerea 4, 10).
  12. Fericit cel ce a răbdat, a îndurat şi a biruit, şi al cărui cap a fost cinstit de cunună şi care cu gura deschisă ca un stăpân şi-a putut cere plata sa ! Nu se aseamănă mie, celui prea neputincios ca să postesc, prea slab ca să priveghez, şi cel dintâi ca să mă dau bătut. Vrăjmaşul meu este foarte iscusit: de îndată ce m-a biruit, mă lasă să mă ridic, doar ca să mă doboare iarăşi. Oceanule al milei, dă-mi mână plină de milostivire, ca să-mi şterg zapisul datoriei !

 

 

II

 

1: Isaia împotriva postului iudeilor; 2: fiicele lui Cain şi fiii lui Set; 3: stricăciunea păcatului; 4: biruinţa lui Hristos asupra păcatului

 

Stih: Binecuvântat fie Cel Întâi-Născut, care ne-a dat postul care face să înceteze izvorul poftelor

 

  1. Iscusitul în cuvânt Isaia s-a făcut vestitor ca să mustre pe cei ce postesc: Strigă cu tărie şi nu înceta (Isaia 58, 1 şi urm.). Căci urechea poporului s-a închis şi nu le este deschisă decât pentru sunetul argintului. Nu posti înghiţind în acelaşi timp pe orfan; nu te înveşmânta în pânză de sac, răpind în acelaşi timp hainele văduvei; nu-ţi pleca grumazul, punând în acelaşi timp jugul pe oamenii liberi ! Postul care apasă şi oprimă arată în nesaţul său că cinsteşte în ascuns idoli.

 

Sfântul Prooroc Isaia. Frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Şi Cain şi-a împodobit fiicele ca pe nişte flori pentru fiii lui Dumnezeu (potrivit Facerea 6, 2). Doi dintre fiii lui Cain au născocit, precum stă scris, muzica şi instrumentele. Tovel a făcut frumoase chimvale (potrivit Facerea 4, 22), Iuval a construit preafrumoase alăute (potrivit Facerea 4, 21). Dar le lovea mâna stângă, răpind prin aceasta partea mâinii drepte. Feciorii lui Sit au făcut fărădelegi şi au căzut, pierzându-şi cinstea cu fiicele oamenilor (potrivit Facerea 6, 2).
  2. Cine ar putea înfăţişa fie şi numai puţin păcatul, mărimea şi alcătuirea lui ? El a ciopârţit poporul cu limbile sale nenumărate, amare şi aducătoare de moarte. Fiarele văilor l-au dispreţuit; cu fiarele pe care le-a văzut Daniil (potrivit Daniil 7) el a făcut mare pustiirea păgânătăţii. În toate cele patru zări s-a revărsat; numai înaltul cerului a rămas la adăpost de vătămările lui.
  3. Numai Unul S-a făcut uşor şi a dobândit în luptă o strălucită biruinţă. Păcatul a fost ruşinat şi s-a îndurerat văzând că El a rămas curat şi că întinăciunea lui nu-L putea atinge. Căci el rănea când cu ghearele, când cu colţii săi; toate trupurile au fost atinse de suflarea gurii sale. Cel uşor S-a sălăşluit însă în cele îngreunate şi le-a luat asupra Sa. Binecuvântat fie Cel care S-a îmbrăcat în Adam şi cu lemnul crucii l-a mutat dintr-o săritură în rai !

 

 

III

 

1-4: căderea în păcat a strămoşilor, mâncare din pomul cunoştinţei; 5: postul fără de lege în care a fost ucis Navute; 6: mântuirea sufletului prin Întruparea şi Crucea lui Hristos

 

  1. Cine a privit şi a văzut pe Adam şi Eva şi pe şarpele viclean care, cu amăgirea în inimă şi cu pacea pe buze, se sârguia să-i linguşească ? Adam era neştiutor şi Eva era naivă. Pomul înflorea şi rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă şi puternică dreptatea (potrivit Facerea 3, 1-6). Binecuvântat fie Cel care a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă şi s-a îndurat de cei vinovaţi !
  2. Cine ar putea suferi înfăţişarea celor doi dintr-o dată dezbrăcaţi şi coborâţi din înalt ? Cel rău stătea privind cu bucurie; Cel Bun vedea şi urmărea cu ochii. Cine n-ar fi plâns văzând pe marele Adam umilit şi ruşinat cosându-şi frunzele pentru a-şi acoperi goliciunea (potrivit Facerea 3, 7) ? Binecuvântat fie Cel ce S-a milostivit de el în frunzele lui şi a trimis veşmânt de slavă pentru goliciunea sa.
  3. Cine ar putea tâlcui pomul care i-a tulburat pe iscoditori ? Căci este o ţintă ascunsă care, nevăzută pentru ochi, istoveşte arcaşii; pom al cunoştinţei este precum şi al neştiinţei: pricină a cunoştinţei prin care omul a cunoscut care a fost darul pe care l-a pierdut, şi care pedeapsa venită pentru aceasta. Binecuvântat fie rodul care a amestecat cunoştinţa pomului vieţii în cei muritori !
  4. Şarpele a privit şi a văzut porumbiţa [Eva] în rai ... căci o poftea ... S-a prefăcut în porumbiţă ... el, şarpele, cel cu totul blestemat. A luat din ea, ca şi aceasta să ia din el. S-a îmbrăcat în culorile ei ca şi ea să se îmbrace în urâciunea lui. A cântat pentru ea un cântec vesel, ca să rătăcească jelind. Binecuvântat fie glasul Tatălui, care S-a pogorât, a mângâiat şi a nimicit întristarea maicii noastre !

 

Vrând să mântuieşti lumea, Răsăritule al răsăriturilor ... (condacul 10 al acatistului Domnului nostru Iisus Hristos), frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Să nu fie postul nostru ospăţ pentru cel rău, prin aceea că ne muşcăm semenii ! Căci s-a rânduit post şi Navute a fost ucis cu pietre (potrivit III Împăraţi 21, 9-13). Cel rău s-a bucurat de postul lor. O, postitorii aceştia ! În loc de pâine au mâncat carne de om şi în postul lor au lins sânge. Pentru că au mâncat carne de om, au ajuns hrană câinilor (potrivit III Împăraţi 21, 23-24). Binecuvântat fie Cel ce Şi-a dat trupul Său gurii noastre înfuriate, ca să înceteze a mai muşca !
  2. Cel milostiv a privit, a văzut sufletul în adânc şi a găsit o cale ca să-l scoată de acolo. Măcar că un singur semn al Său ar fi fost în stare să-l scape de acolo, El a întipărit iubirea Sa peste lucrul Său: S-a înverşunat în firea omenească, a dobândit neştiinţa ei, pentru ca să o ducă la ştiinţă. A cântat la alăuta Sa cântări smerit, ca ea să vină la înălţare; a ridicat crucea Sa în înalt, ca fiii Evei să se poată înălţa spre cele cereşti !

 

 

IV

 

1: postul vindecă rănile sufletului: Moisi; 2: îmbogăţeşte sufletul: Adam; 3: hrăneşte mintea; 4: întăreşte în lupta împotriva plăcerilor: Eva; 5: face biruitori pe tinerii din Vavilon; 6: haina căinţei şi haina slavei; 7-8: Estir şi Mardoheu; 9: cei trei tineri în cuptor; 10: Ninevi; 11-12: Moisi şi Ilie, calea postului pentru fiecare pe măsura lui

 

Stih: Slavă Celui Întâi-Născut, a cărui turmă îşi găseşte zăbava în cărţi, binecuvântate păşuni

 

  1. Acesta este postul tămăduitor. Să iubim ajutorul său şi să ne bucurăm de leacurile lui ! Postul a coborât [prin Moisi] de pe Muntele Sinai spre tabăra lovită de mânia lui Dumnezeu, şi a tămăduit durerile ascunse ale sufletului, şi a legat rănile cele grele ale minţii. Postul a împiedicat căderea poporului în pustie. Să aducem slavă Celui milostiv ! fiindcă postul cel bun s-a făcut leac pentru noi.
  2. Iată postul care îmbogăţeşte ! Să scoatem din comorile lui şi să ne îmbogăţim prin prisosul lui ! La început Adam şi-a agonisit vătămare prin mâncare şi a sărăcit. Dar pe noi ne îmbogăţeşte postul, care plăteşte datoriile lui Adam; sărăceşte pântecele, dar umple vistieria sufletului cu neguţătoria vieţii. Să aducem slavă Celui Întâi-Născut ! căci postirea cea bună este cingătoare pentru noi cei neputincioşi.

 

Sfinţii Strămoşi Adam şi Eva. Fresce din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Iată postul care ne face liberi ! Căci el eliberează pe cei ce mănâncă de sub jugul poftei. Fiindcă domnia pântecelui este istovitoare şi chinuitoare şi nu se potriveşte cu libertatea. Ia pântecelui slujirea lui şi slujeşte duhului cu cuvintele vieţii ! Atunci pântecele tău va fi plin de învăţătură, hrana sufletului. Slavă Celui Întâi-Născut, a cărui turmă îşi găseşte zăbava în cărţi, binecuvântate păşuni !
  2. Iată postul care ne oţeleşte ! El ne cheamă pe noi, cei molatici, să ne înălţăm şi să biruim. Pânza de sac este armura sa, asemenea unei platoşe, şi smerenia asemenea armelor. El îmbracă călcâiul moale în deprinderile tăriei, ca să strivească şi să zdrobească plăcerile molatice, şerpi nevăzuţi. Binecuvântat fie Cel ce a dat Evei postul, ca să biruie şarpele şi pofta !
  3. Iată postul care biruieşte ! Căci el îi dezobişnuieşte de pâine pe copii şi pe tineri, [care se fac] ruşine celui rău ! Căci şi fetele încep să lupte cu el. Iată postul poartă cununi nevăzute, se înalţă şi le împarte cetei postitorilor. Iată cel rău se tânguieşte la vederea taberei celor curaţi. Să aducem slavă Celui Întâi-Născut, care postul a biruit şi i-a făcut biruitori şi pe atleţii Săi !
  4. Iată postul care împodobeşte ! El ne cheamă pe noi, cei urâţi, ca să ne dea podoaba sa. Lacrimile sale curg pentru a curăţi întinarea noastră şi a înălbi petele noastre. În pânza lui de sac este ascuns veşmântul slavei, şi din cenuşa sa adie mireasma vieţii. Veniţi, voi cei urâţi, împodobiţi-vă cu podoaba lui care nu costă nimic ! Binecuvântat fie Cel ce ne-a chemat şi ne-a invitat la praznicul cel curat şi înalt al frumoasei postiri !
  5. Dispreţuiţi în postire, voi mândre femei, podoaba şi luxul ce înfloreşte ca o floare. Estir avea podoabă împărătească. Dar văzând că era pământească, a zorit spre post (potrivit Estir 4, 16). Şi postul a coborât şi i-a dat frumuseţe cerească şi strălucire duhovnicească. A intrat împreună cu el şi a cerut de la împăratul viaţa celor hărăziţi morţii. Binecuvântat fie Împăratul care a împodobit Sfânta Biserică cu post, rugăciune şi priveghere !
  6. Să nu ne ruşinăm de pânza de sac, nici de cei ce o poartă ! căci este armă biruitoare. Cel înveşmântat în ea îndură încercarea smereniei care biruie toate. Pânza de sac l-a plecat pe trufaşul Aman înaintea celui smerit. Postul a adus cu gura lacomă [a lui Aman] rugăminţile pentru postitorul cel mut (potrivit Estir 6, 7 şi urm.). Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat postul, care a luptat cu Aman cu propria sa gură împotriva lui însuşi !
  7. Dispreţuiţi şi voi, tineri, podoaba trupului în vremea postului vostru ! Căci cei trei tineri în Vavilon s-ar fi putut înveşmânta în toată podoaba. Pentru că urau aurul cel mincinos i-a azvârlit ca pe aur în uriaşul cuptor, iar postitorii au strălucit în cuptor ca aurul lămurit (potrivit Daniil 3, 8-30). Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat postul care depărtează din minţile noastre rugina celui lacom !
  8. Iată postul care veseleşte ! Căci el poate birui prin convingere sila. Iona a strigat cu glas mare ca înaintea unui tribunal şi a osândit cetatea Ninevi. Ninevi a ales postul care ştie scăparea. Avocatul cel viclean a intrat, a grăit şi a biruit lăsându-l mut pe Iona, şi a desfiinţat judecata împăratului (potrivit Iona 3). Slavă Celui milostiv care a făcut ca gura nevăzută [a postului] să se roage pentru cei ce se căiesc !
  9. Iată Domnul nostru cel binecuvântat, Moisi şi Ilie au croit calea postului. Şi însemnând şi rânduind calea pentru cei slabi, zoreau ei înşişi pe ea peste măsură, căci o putere mai presus de fire era în ei. Căci nu pâinea şi hrana firească îi ţinea pe ei. Cel viteaz se avânta pe cale şi în sălaşurile ei. Să aducem slavă în post Celui milostiv care ne-a dat nouă, celor neputinciosi, arma Lui !
  10. Ce scuză îl poate dezvinovăţi pe cel supus pântecelui său ! Căci postul unei zile este drum scurt; dar plata sa este mare. Dacă cei viteji merg pe calea postului săptămâni, iar cei de mijloc câte o jumătate de săptămână, atunci nici cei neputincioşi să nu se cruţe de scurtul lor drum. Să aducem slavă Celui Întâi-Născut, care vrea să mântuiască pe fiecare după măsura lui !

 

 

V

 

1: postul ca pregătire a comunităţii Bisericii pentru botezul catehumenilor de Paşti; 2: Adam, Hristos şi postul; 3: postul în lupta cu cel rău; 4-5: vrăjmaşul, dezbinarea şi înţelegerea în Biserică; 6-10: polemică împotriva iudeilor care L-au răstignit de Paşti pe Hristos

 

Stih: Slavă Fiului, care a împodobit Biserica Sa cea sfântă cu post, rugăciune şi priveghere

 

  1. Iată se înalţă vremea încordată a postului, ce se face călăuză miresei Împăratului, ca mândru însoţită să vină ea la praznicul celor îmbrăcaţi în alb, în care să strălucească botezată. Cununile ei să fie buna nevoinţă, iar podoaba ei postul ! Să vină în strigăte de Osana ! Înaintea ei să strălucească candele cu untdelemn necontenit. Binecuvântat fie Cel ce a trimis şi a condus în triumf mireasa Celui Întâi-Născut, ca ea să vină în cămara de nuntă a luminii !
  2. Iată postul care dă curaj ! El adună tabăra sa, ca să lupte cu cel lacom, care prin mâncare a biruit pe atletul a cărui putere a fost istovită de mâncare. Şi-a încercat ispita asupra celui dintâi, ca să biruie pe Cel din urmă. Şi s-a apropiat de El ca să-L ispitească. Dar mireasma postului său l-a izbit pe cel lacom şi el s-a tulburat. Binecuvântat fie Cel bun, care ne-a dat postul, care ne face să biruim izvorul poftelor !

 

Dăruieşte-mi dar, dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse ... (condacul 12 al acatistului Domnului nostru Iisus Hristos), frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Iată arcul celui rău s-a înălţat în lupte ! Fiecare să se înarmeze. Platoşa duhovnicească poate primi vârful săgeţilor sale ascuţite. Frică mare este dacă cineva este lovit de ele; căci un foc rămâne în cel rănit în acest chip. Căci arsura acelui dulce foc este plăcută. Binecuvântat fie Cel bun, care ne-a dat postul, care poate stinge cărbunii săgeţilor lui !
  2. Cel neputincios nu poate covârşi libertatea a cărei armă este propria ei voinţă. Cel dezbinat nu poate birui înţelegerea făcută sigură de unirea ei. Cei uniţi în înţelegere sunt asemenea mării năprasnice. Cine se uneşte este puternic; cine se dezbină este înfrânt. Dacă înţelegerea se destramă, unirea este înghiţită şi nimicită. Binecuvântat fie Cel ce a adunat popoarele dezbinate, ca ele să se facă un popor neîmpărţit !
  3. Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat o pildă; privind la ea, ni se face o oglindă pentru înţelegerea noastră nevăzută. Să scrutăm, fraţilor, simbolurile văzute ! Să privim cheagul ! Dacă este vârât în laptele moale, moliciunea acestuia nu se mai scurge; căci se întăreşte, legat de o putere care-l strânge. Binecuvântat Cel ce ne-a dat iubirea care amestecă o putere nevăzută în neputinţa noastră !
  4. Veniţi să cugetăm în post la ce au făcut nebunii în vremea postului lor ! Cumplit lucru este să aducem în gura şi în urechea noastră batjocorirea Celui sfânt, căci pe Domnul Paştelui L-au omorât de Paşte. Pe Domnul praznicului L-au junghiat de praznic. Pe Dumnezeu L-au spânzurat de lemn; L-au înălţat pe el furioşi. Gura care a strigat: Răstigneşte-L ! s-a înălţat să citească de Paşte cărţile sfinte.
  5. Citeau de Paşte cum au junghiat mielul în Egipt. Popor orb ! Citea fără să înţeleagă şi tâlcuia fără să bage de seamă. Citeau în Scripturi şi L-au spânzurat de lemn. Străpungând şi frigând mielul, au răstignit şi au înălţat Mielul cel adevărat. Mielul fript şi mâncat în tăcere a fost martor că Mielul răstignit era împlinirea.
  6. Cei orbi L-au răstignit [pe Domnul], fiindcă erau îmbătaţi, tulburaţi şi nebuni de pizmă. L-au defăimat pe Cel Întâi-Născut fiindcă încălca Legea. Dar prin faptele lor au împlinit şi au desfiinţat Legea. Însăşi gura lor îi învinuia. Mâna a scris vina şi gura o tăgăduia. Au încălcat, nebunii, cele scrise în citirile Paştelui şi s-au grăbit să ia înapoi cele încălcate.
  7. Între răstignitorii văzuţi stătea nevăzută o ceată duhovnicească. Cei răi l-au înconjurat pe Cel Întâi-Născut cu batjocurile lor, iar proorocii cu cărţile lor. Moisi stătea cu mâinile întinse şi cu toiagul pe piept (potrivit Ieşirea 17, 8-16). O minune pe vârful muntelui: mâini întinse şi un toiag înălţat. Ca şi pe Golgota ! Un martor venit dintre ei strigă împotriva lor: această preînchipuire l-a biruit pe Amalic !
  8. Legământul lui Moisi este asemenea unei oglinzi: privea pe Domnul nostru. Şi oricine avea pricepere, privea într-aici şi într-acolo, şi acolo vedea preînchipuirea în glas, iar aici privea adevărul împlinit aievea. O, adevărul care strigă şi orbilor: aici sunt ! Orbii s-au atins de El şi au văzut; cei ce vedeau s-au atins de El şi au orbit (potrivit Ioan 9, 41), fiindcă au răstignit Lumina.

 

 

VI

 

1-3: post şi Scriptură; 4-8. vindecarea lui Vartimei şi deschiderea ochilor: pedeapsă pentru Adam, dar pentru creştini binecuvântare spre vederea bogăţiei Scripturii

 

  1. Adunaţi-vă şi faceţi-vă neguţători în vremea postului ! Căci Scripturile sunt vistieria dumnezeirii, şi cu sfânta cheie a glasului se deschid înaintea celor ce le ascultă. Binecuvântat Împăratul care şi-a deschis vistieria Sa nevoiaşilor !
  2. În ele [Scripturi] se găsesc veşmintele pentru cei chemaţi la nuntă. În ele se găsesc pânza de sac şi lacrimile pentru toţi cei ce se căiesc. În ele se găsesc şi armele pentru atleţi. În ele se cuprinde orice bogăţie. Binecuvântat Cel ce a gătit pentru toţi toate ajutoarele !
  3. Deschideţi-o de aceea, fraţilor, şi luaţi din ea cu înţelegere ! Căci este o vistierie pentru toţi oamenii. Fiecare are cheia sa asemenea unui vistiernic. Cine nu se va îmbogăţi ! Binecuvântat Cel ce a surpat scuzele lenevirii noastre !
  4. Mare este darul aruncat înaintea orbirii noastre. Chiar dacă fiecare din noi are doi ochi, puţini sunt cei ce au văzut acest dar, ce anume este şi de la cine vine. Milostiveşte-te, Doamne, de orbii care văd numai aurul !

 

Vindecarea celui orb. Frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Iisuse, care ai deschis ochii lui Vartimei (potrivit Marcu 10, 46-52), i-ai deschis pe ei care orbiseră, fără ca el să fi vrut aceasta. Deschide, Doamne, ochii pe care i-am făcut orbi de bunăvoie, ca bunătatea să sporească. Tina pe care ai luat-o, Doamne (potrivit Ioan 9, 6), a învăţat că eşti Fiul Ziditorului nostru.
  2. Cine este asemenea Ţie, care cinsteşti faţa noastră ! Pe pământ ai scuipat iar nu în faţă, ca să cinsteşti chipul nostru. Dar pe noi, Doamne, scuipă-ne în faţă şi deschide ochii pe care i-a închis libertatea noastră ! Binecuvântat fie Cel ce a dat ochiul minţii, pe care noi l-am orbit.
  3. Cine nu se va minuna de deschiderea ochilor lui Adam ! Căci lui Adam deschiderea ochilor i-a adus o mare vătămare (potrivit Facerea 3, 7). Nouă însă deschiderea ochilor ne este de mare folos; căci cel rău i-a închis. Binecuvântat fie Cel ce a închis şi a deschis ochii noştri spre a veni în ajutorul nostru !
  4. Cine nu va blestema pe vrăjmaşul care ne-a dus în pierzanie ! Cu viclenie a deschis el ochii lui Adam, iar el şi-a văzut ruşinea. Nouă însă ne-a închis ochii cu amăgire, ca să nu vedem marea noastră goliciune. Blestemă-l, Doamne, mai mult decât toate, ca să fii binecuvântat mai presus de toate !

 

 

VII

 

1: postul curăţeşte sufletul; 2: exemplul păsării; 3-5: Daniil 1; 6-9: cei trei tineri în cuptor; 10-11: cel de-al patrulea în cuptorul de foc; 12-13: focul slujeşte postitorului Ilie; 14-15: de ce Daniil nu a fost aruncat în cuptor

 

Stih: Fericiţi voi, care aţi biruit în postul vostru

 

  1. Iată postul nostru binecuvântat ! Să zorim cu bucurie în întâmpinarea lui ! Căci este comoară deschisă pentru cei înţelegători. Hrănire a minţii pentru cei pricepuţi, hrană duhovnicească pentru cei înţelepţi. Prin el străluceşte încă şi mai mult sufletul înţelegător şi mintea înţeleaptă care se uită la strămoşi. Căci postul îi dă arma lui Moisi şi Ilie.

 

Sfântul Prooroc Moisi. Frescă din Mânăstirea Terapontov

 

  1. Încercaţi pe pasăre carnea [şi urmările ei] ! Dacă a mâncat multă carne îngreunându-se, aripile îi înţepenesc şi se îngreunează, şi nu mai poate zbura ca înainte. Dacă a fost lacom, vulturul care zboară mai sus decât toţi nu se mai poate avânta spre înalt ca înainte. Dacă până şi vulturul cel uşor este îngreunat de carne, cu cât mai mult nu se va îngreuna omul cel greu, atunci când mănâncă carne !
  2. Daniil şi însoţitorii săi se împlineau şi erau frumoşi, fiindcă mâncau seminţe în Vavilon (potrivit Daniil 1, 11-16). Tinerii lor tovarăşi se îmbuibau în desfătările regelui muritor, căpetenia celor de-a stânga. El voia să pună pe foc prin vinul său inima şi cugetul fiilor de-a dreapta. Prin post însă tinerii şi-au păzit gura de masa împărătească.
  3. Inima tinerilor care se hrăneau [de la masa împăratului] li se umfla de învăţătură. Şi când au fost puşi la încercare (potrivit Daniil 1, 18 şi urm.), nu s-au putut asemăna cu cei ce posteau. Împovăraţi de hrană, au pierdut întrecerea; căci tinerii postitori i-au biruit degrabă. Postul şi seminţele au biruit desfătările şi delicateţurile împărăteşti.
  4. Daniil şi însoţitorii săi urau vinul care pe nesimţite tulbură pe cei curaţi. Multă înţelegere au cei care nu-l iubesc. Tocită însă este priceperea celor ce s-au deprins cu el. Cedrii Sionului au băut apă şi au propăşit. În umbra lor locuia poporul în Vavilon. Duhul Sfânt a venit şi S-a lăsat pe ramurile lor, asemenea porumbelului pe măslini (potrivit Facerea 8, 11).
  5. Şi viţa din Egipt (potrivit Psalmi 79, 9-12) şi-a întins ramurile peste împăraţi şi preoţi. Scriptura îi aseamănă cu cedrul care ţinea butucul viei. Viţa care ieşise din Egipt a înăbuşit-o Vavilonul cu umbra păgânătăţii sale. Acolo tovarăşii lui Daniil s-au făcut cedri. În Vavilon au ţinut ei butucul viei, asemenea lui Moisi şi Aaron în Egipt.
  6. Dar Vavilonul a pizmuit cedrii ce ţineau viţa căzută. I-a aruncat în foc, ca să-i ardă. Or ei înverzeau şi se întindeau din mijlocul flăcării. Fiindcă au urât băutura ameţitoare, au biruit focul. Fiindcă au iubit postul, au dobândit tărie. O rouă s-a revărsat în cuptorul de foc asupra postitorilor care se dezobişnuiseră de vin.
  7. Focul s-a apropiat şi a adulmecat carnea curată a postitorilor. Mireasma tăriei postului lor l-a izbit, şi trupurile lor au scăpat de lăcomia focului. Acesta a postit în faţa postitorilor şi în rouă şi-a găsit bucuria sa. Pe mâncători i-a mâncat, iar pe postitori i-a ocrotit. Postind împreună cu Daniil, fiarele sălbatice s-au hrănit cu cei lacomi (potrivit Daniil 6, 17-25).
  8. Fericiţii tineri urau şi dispreţuiau masa împăratului şi desfătările ei. Focul n-a atins trupurile lor, fiindcă nu se atinseseră de delicateţurile împăratului. Ei urau până şi pâinea şi mâncau doar seminţe, prefăcându-şi astfel firea lor. Aşa că şi focul şi-a prefăcut firea, şi în locul lor i-a mistuit pe cei ce stăteau în afară.
  9. Trei au fost azvârliţi în foc. Dar s-au înmulţit şi s-au făcut patru în sânul său (potrivit Daniil, 3, 24-25). Şi focul i-a mistuit pe cei mulţi. Cei puţini s-au înmulţit în mijlocul lăcomiei lui. Biruită a fost lăcomia focului celui nemilos, care nicicând nu dă înapoi cu dobândă lucrurile care le împrumută; căci acum a dat înapoi şi cele împrumutate şi dobânda.
  10. Flacăra s-a asemănat ţarinii lucrate şi gătite pentru sămânţă. De şapte ori a fost aţâţată flacăra, şi repetat a fost lucrată ca pentru sămânţă. Au fost semănaţi în ea cei ce mâncaseră seminţe în postul lor. Şi fiindcă postiseră cu seminţe, s-au înmulţit ca sămânţa în foc, prin care cei mulţi s-au făcut puţini.
  11. Şi focul pe care-l coborâse din cer Ilie i-a nimicit pe cei mulţi în vârful muntelui (potrivit IV Împăraţi 1, 9). Postitorul l-a făcut să coboare la porunca sa, iar pe mâncători şi lacomi i-a mistuit. Focul a fost răzbunarea batjocoririi postitorului. Coborându-se, [Ilie] i-a omorât pe proorocii cei lacomi, care pentru pântecele lor fuseseră cumpăraţi să-i abată de la adevăr pe cei simpli.
  12. Proorocii s-au lăsat cumpăraţi cu preţul mâncării; mincinoşii s-au lăsat mituiţi de către lăcomia lor. Se îmbrăcau în nume adevărate şi vindeau adevărul pentru pâinea cea de toate zilele. Cel cu gura plină vesteşte cu gură plină. Fericit postitorul, a cărui gură nu se lasă cumpărată ! Temeţi-vă, fraţilor, de pântece, ca domnia lui să nu câştige putere peste voi !
  13. Dacă Daniil ar fi fost azvârlit împreună cu cei trei tovarăşi ai săi în cuptor, atunci el ar fi fost cel de-al patrulea ce se vedea aruncat în foc; tiranul însă credea că el era strălucirea dumnezeului său. Căci dăduse în chip mincinos lui Daniil numele idolului său (potrivit Daniil 2, 26). Fiindcă nu voia să necinstească pe dumnezeul său, a făcut să fie slăvit adevărul.
  14. Rătăcirii înfrânte pe de o parte, Dumnezeu nu i-a îngăduit să biruie pe de altă parte. Căci dacă lumea şi-ar fi închipuit că strălucirea idolului l-a izbăvit pe Daniil, atunci rătăcirea înfrântă ar fi putut birui din nou: fiind ruşinată în statuie, dar biruitoare în cuptor. Adevărul şi-a bătut însă joc de ea, tăindu-i din toate părţile pricinile ei.

 

 

VIII

 

1: cei trei tineri în cuptor; 2-3: haldeii Vavilonului biruiţi de mezi; 4-5: Daniil şi mâna ce scria pe zid la ospăţul lui Valtasar; 6-7: Daniil în groapa cu lei

 

Stih: Binecuvântat fie Cel ce a biruit prin tineri în Vavilon

 

  1. O, păcat care ai aţâţat cuptorul, ca să nimiceşti în el adevărul ! Nu ai ştiut că era cuptorul de încercare în care avea să se slăvească frumuseţea adevărului. Focul i-a îmbrăţişat pe vestitorii lui şi i-a făcut cunoscuţi. Căci în afara lui [cuptorului] următorii păcatului au fost făcuţi cenuşă şi cărbune, dar adevărul a strălucit în cei trei ieşind frumos din ei ca aurul.
  2. Desfiinţată a fost idolatria şi stăpânirea împăratului ce se înălţa pe sine însuşi. Căci Media, maica neştiutorilor, a biruit Vavilonul, maica haldeilor (Daniil 6, 1). Mezii cei simpli şi neciopliţi i-au biruit pe ghicitorii, vrăjitorii şi sorţii haldeilor. Copiii Vavilonului au fost umiliţi: una şi aceeaşi moarte i-a dus pe toţi.

 

Psaltirea lui Teodor este unul dintre cele mai frumos împodobite manuscrise aparţinând tradiţiei bizantine. Colofonul său ne spune că stareţul Mihail de la Mânăstirea Studiţilor din Constantinopol a primit această Psaltire în dar de la scribul Teodor, preot în aceeaşi mânăstire.

 

Cei trei tineri sunt chemaţi înaintea împăratului Vavilonului, fiindcă nu s-au închinat chipului cel de aur

 

  1. Ruşinată foarte a fost ştiinţa haldeilor, care nu a simţit dinainte moartea celor iubiţi ai ei. Înşelată şi ruşinată a fost în mânie magia, care nu s-a putut apăra pe ea însăşi. Şi care i-a făcut pe toţi împăraţii să bea paharul mâniei (Ieremia 51, 7). Drojdia acestui pahar i-a rămas pentru sine, căci acesteia, care a dat de băut celor dintâi, i-a rămas doar drojdia celor din urmă.
  2. Postitorul [Daniil] a citit şi a tâlcuit osânda ce fusese scrisă pentru haldei (Daniil 5, 17). Pe piatra zidului a scris-o degetul ceresc (Daniil 5, 5). În ghicitură a scris-o, ca să fie tâlcuită. Oaspeţii care au văzut scrierea s-au minunat şi s-au tulburat la citirea ei; căci citeau fără să înţeleagă. Ruşinaţi au fost lacomii şi înţelepţii; căci venind postitorul a citit-o şi a tâlcuit-o (Daniil 5, 13-28).
  3. Era un ospăţ la care lua parte şi Legiunea [demonilor]. Cu libaţiile lui se veselea satan. Se grăbea şi plutea deasupra paharelor lor care povesteau despre o blestemăţie. Atunci mâna ivită a tulburat adunările lor şi a răsturnat paharele lor. Postitorul, care nu stătea cu ei la masă, a intrat şi a făcut să se clatine prin citire cununile lor.
  4. Postitorul doririlor (Daniil 9, 23), care nu fusese azvârlit în cuptorul de foc, a fost aruncat în groapă (Daniil 6, 16-17), ca adevărul să biruiască din toate părţile; ca să iasă la lumină că Dumnezeu este mai presus de toate şi în toate. Căci nimicit fiind idolul şi numele său, cei lacomi l-au azvârlit pe postitor fiarelor, pentru ca în groapă ca şi în cuptor să fie slăvit Mântuitorul celor slăviţi.
  5. Postitorul a fost azvârlit fiarelor şi mireasma postirii lui s-a revărsat în groapă. Murmurul tăcut al rugăciunii a biruit mugetul înfricoşător al leilor. Suspinul cererii lui a făcut nelucrător mugetul lor. Glasul celui smerit a slăbit leii cei tari. Ruşinate au fost fiarele de postul şi smerenia lui Daniil !

 

 

IX

 

1-2: postul lui Daniil şi al tovarăşilor lui; 3-5: postul bătrânului Daniil; 6-9: despre numele Daniil şi Misail; 10-13: Daniil şi tovarăşii lui scapă prin post pe cei rătăciţi

 

Stih: Slavă Ţie, căci prin postul Tău i-ai făcut să strălucească

 

  1. Două frumuseţi a dat postul, căci a împodobit trup şi suflet. A dat sufletului slavă înaintea îngerilor [veghetorilor] şi a dat trupului strălucire înaintea pământenilor. Prin foame a veştejit frumuseţea celor frumoşi; măcar că prin post tinerii s-au împlinit şi s-au făcut mai frumoşi. Ei priveau la Moisi care în postul său a pogorât de pe munte şi strălucirea sa scânteia (Ieşirea 34, 29).
  2. Tot ce se face în bucuria inimii este bucurie chiar dacă este purtarea unei poveri. Dar tot ce se face în întristare este amărăciune, chiar dacă este mâncatul de miere. Printr-un post vesel inima străluceşte; când duhul saltă, culoarea feţei se înteţeşte. Se veseleau tinerii în postiri care făcea să strălucească culoarea feţei lor.

 

Moisi primind tablele legii

 

  1. Daniil a găsit postul pe gustul său, aşa cum lacomul se deprinde cu gustul ospeţelor, şi merge încăpăţânat pe această cale din înfrângere în înfrângere. Căci obişnuinţa nu se poate dezobişnui de la sine. Înţărcat o singură dată, copilul uită prin dezobişnuinţă laptele mamei. Este lucru de mirare că Daniil nu s-a putut dezobişnui nici la bătrâneţe de postul tinereţii.
  2. Căci postul lui Daniil tânjea după mai mult post, ca setea aprinsă de vin. El îşi aducea aminte de post şi întinerea, şi trei săptămâni una după alta postea (Daniil 10, 2-3). Frumuseţea bătrânului se veştejea, dar el era bine plăcut prin postul său. De aceea Gavriil l-a numit bărbatul doririlor (Daniil 9, 23), ca să dea de ştire că bătrâneţea sa era dorită prin post aşa cum tinereţea sa fusese prin postul legumelor.
  3. Săptămâni întregi a îndurat postul bătrânul, când pentru tineri până şi o singură zi este anevoioasă. A îngenuncheat şi a purtat cele trei poveri ca un neguţător cu bogăţia pe umerii săi. A dispreţuit plăcerile pâinii (Daniil 10, 3), care plac cel mai mult. De aceea s-a făcut dorit de cei din înălţime. Căci făpturile cereşti l-au dorit, pentru că urâse doririle celor pământeşti.
  4. Curate erau numele ca şi trupurile acelor tineri, cărora li s-au dat nume [noi] (Daniil 1, 7). Numele păgâne au fost legate de numele lor sfinte şi vrednice de cinstire. Căci numele Daniil înseamnă ,,judecata lui Dumnezeu”. Înaintea acestui nume s-a înfricoşat Vavilonul de frică să nu fie judecat. Dar Dumnezeu l-a judecat şi a dat împărăţia lui mezilor şi perşilor (Daniil 5, 28).
  5. Cu viclenie a închis păcatul acea slavă înfricoşătoare a puterii ce odihnea asupra [numelui] lui Daniil într-un nume de idol neputincios, ca idolul să fie mai tare decât Dumnezeu cel biruitor. Deşi oprimat însă acel mare nume şi-a arătat tăria sa: l-a silit pe cel ce a luat prizonieri să se arunce la pământ în faţa prizonierului, ba chiar să-i aducă, ca preot, tămâie (Daniil 2, 46).
  6. Căci în chip simbolic a dat [Dumnezeu] numele ,,El”. Nume vrednic de închinare, lui Dani-el. Iar el a cerut ca acesta să fie închinat din nou la Vavilon, ca să-şi arate strălucirea înaintea prigonitorilor lui. Dar fiindcă împăratul Vavilonului credea că arsese cu foc locaşul cel sfânt şi nimicise pe închinătorii lui, a trebuit să se închine în propria sa ţară prizonierului asupra căruia odihnea numele Celui închinat.
  7. Un alt nume vrednic de închinat ,,El” l-a dat simbolic lui Misael. Cu viclenie a uneltit păcatul împotriva numelui cel vrednic de închinare, încercând să facă să cadă cu faţa la pământ şi să se închine înaintea statuii. Dar Misael privea la numele ce-i fusese dat. Cum să se închine numelui cel vrednic de închinare înaintea unei statui ? Şi fiindcă ei [tinerii] nu s-au închinat înaintea statuii rătăcirii, cei rătăciţi s-au închinat împreună cu el adevărului.
  8. Dar să lăsăm acum deoparte numele date în chip simbolic postitorilor. Căci nu este vreme să povestim despre numele lor. Este vremea să vorbim despre legumele ce alcătuiau mâncarea lor. Să privim postul lor, care li s-a făcut cheie şi a deschis pentru ei marea vistierie a Duhului Sfânt. A deschis-o şi a scos de aici descoperirea visului, tâlcuirea şi explicarea lui (Daniil 4, 1-24).
  9. Satan este dezbinat în împărăţia sa (Matei 12, 26). El a început să-şi învinuiască propriii tovarăşi; mincinosul şi-a osândit propriii prieteni. Păcatul este dezbinat în propriii slujitori, rătăcirea şi ştiinţa s-au întrecut în luptă. Dar rătăcirea a fost doborâtă cu ruşine de înţelepţi. Iar adevărul a fost încununat de tineri şi el i-a încununat pe ei.
  10. Iată cei ce jeleau Sionul au izbăvit şi au scăpat cu legumele lor de îmbuibaţii Vavilonului. S-a ridicat sabia să-i omoare pe cei înţelepţi (Daniil 2, 12), dar a fost tocită de postul însoţitorilor lui Anania. Postitorii s-au milostivit de slujitorii pântecelui. Căci omenească era rătăcirea care se prăvălea asupra propriilor ei vestitori. Fiindcă rătăcirea nu băga de seamă că se lupta cu propriii oameni.
  11. Arioh a ieşit furios (Daniil 2, 14) şi ţapii şi caprele negre s-au risipit. Cuprinse de spaimă au fost cetele celor de-a stânga. Căci este o mamă a cărei iubire este nestatornică. Mieii de-a dreapta au împiedicat-o alergând osânda mâniei, îmbrăcând degrabă postul, arma celor biruitori, a lui Moisi şi Ilie, care cu rugăciunile lor închideau şi deschideau cerul.

 

 

X

 

1-2: Moisi fuge de masa lui Faraon şi alege postul pe munte; 3-6: Moisi cel postitor şi viţelul poporului desfrânat; 7-10: mana şi poporul murmurător; 11: măreţia postului

 

Stih: Fericiţi voi, postitorilor biruitori

 

  1. Obiceiurile Eghipetului le-a lepădat cel ce crescuse la sânul fiicei lui Faraon. Ea l-a răsfăţat cu desfătări împărăteşti, înota în lapte şi miere. Dar el a lăsat pe fiica împăratului care îl scosese [din Nil] (Ieşirea 2, 10), şi a iubit pe fiica lui Iacov, care în nebunia ei îşi bătuse joc de el. A urât şi a lepădat comorile [fiicei împăratului], fiindcă simţise comoara care îi face bogaţi pe toţi.
  2. Masa plină a fiicei lui Faraon a dispreţuit-o Moisi, căpetenia postitorilor. El a lepădat de la sine luxul din palatul împărătesc şi tânjea după postul de la munte. A postit şi a strălucit (Ieşirea 34, 29), s-a rugat şi a biruit. S-a urcat având culoarea obişnuită a feţei, şi a coborât având o altă culoare. A urcat având culoare pământească, a pogorât învăluit în culoare cerească.
  3. Iată Nisanul postirii pe vârful muntelui ! Moisi a urcat, s-a hrănit şi s-a îngrăşat. Căci pentru el postul s-a făcut ospăţ, iar rugăciunea izvor de apă vie. Fiindcă era sfinţit, postul său a fost ispăşitor. Când a coborât, a văzut viţelul ce stătea în mijlocul poporului (Ieşirea 32, 19). Şi taurul muncitor s-a aprins împotriva viţelului trândav al păcatului.
  4. În timp ce Moisi se ruga pe munte, poporul cel orb se desfăta. Moisi ţinea post ispăşitor, iar poporul se ospăta păgâneşte. Moisi era împreună cu Cel Preaînalt, iar poporul împreună cu viţelul. În Moisi era Duhul, în popor legiunea [de demoni]. Postul s-a făcut leac pentru cei rătăciţi, ce se hrăniseră cu viţelul.
  5. Viţelul turnat şi nemişcat a adus nenorocire în tabără. Căci cu nevăzutul corn al păgânătăţii i-a străpuns şi i-a omorât în ascuns pe închinătorii săi. Cu sabia i-a străpuns Moisi pe închinătorii lui (Ieşirea 32, 25-28) ca să înveţe în trupul lor despre moartea sufletelor. Prin sabie au văzut ei viţelul. Printr-un lucru văzut le-a arătat el cele nevăzute.
  6. Leacurile egiptenilor erau minunate, meşteşugarii de acolo erau iscusiţi. Dar Moisi a dispreţuit comoara leacurilor. Căci nu de suferinţă trupească, ci de una sufletească era vorba. S-a urcat pe muntele Sinai, muntele lui Dumnezeu. Acolo a rămas îndelung şi a strâns aducând cu sine jos ierburile duhovniceşti care tămăduiesc în chip nevăzut sufletele.
  7. Urâtul obicei al lacomului este o boală ce strică gustul. Această obişnuinţă strică în gura lui dulceaţa mâncărurilor simple. Lăcomia ajunsă obişnuinţă mănâncă murmurând şi bea bombănind. Bolnav este cel nerăbdător. Nevoia sa nu poate fi potolită, fiindcă este flămând după lucruri noi.

 

Şi au poruncit norilor deasupra, şi uşile cerului au deschis. Şi le-au plouat lor mană să mănânce, pâine cerească le-au dat lor (Psalmi 77, 27-28)

 

  1. Priviţi poporul ce mânca murmurând mana cea cerească ! Culoarea ei era cea a cristalului (Numerii 11, 7), iar gustul său cel al fagurului de miere (Ieşirea 16, 31). Cu multe asemănări închipuieşte [Scriptura] acea mană, pentru a înfăţişa frumuseţile ei urechii celor ce o ascultă. Prin gustul unor lucruri văzute ea ne-a vestit gustul celor ascunse.
  2. Ea a asemănat-o cristalului ca să ne înveţe că prin culoarea ei se întrecea cu lumina. A numit-o coriandru pentru a ne da de ştire că parfumul şi gustul ei pier în văzduh [evaporându-se]. A asemănat-o cu untdelemnul şi mierea, ca prin untdelemn să ne înveţe că este izvor al creşterii, iar prin miere să ştii că este izvor al întregii dulceţi.
  3. Această mană, învăluită în astfel de culori, miresme şi gust, o mâncau ei cu nerăbdare ca nişte bolnavi, lacomi, bolnavi de poftele lor. Ierburi amare şi azime au mâncat (Ieşirea 12, 8), ca să-şi aducă aminte de ea. Cârtiţele pământului au mâncat mana cea cerească murmurând, obişnuiţi cum erau cu cepele Eghipetului (Numerii 11, 4-6).
  4. Cine va înţelege aşadar postitorul, care cu bunăvoie îşi înţarcă gura sa ! Flămânzeşte şi vede mâncarea fără să o dorească, însetează şi vede băutura fără să o poftească. Căci deşi ar putea mânca, îl bucură postul; deşi ar putea bea, îl răcoreşte setea. Binecuvântat să fie de toţi Cel ce răsplăteşte tuturor şi-i va bucura la masa Împărăţiei Sale !

 

 

Apendice

I

 

1-2: armele postului şi Hristos; 3-4 şi 7: Hristos şi Adam, pomul oprit şi postul; 5-6: satan şi ispitirea lui Iisus; 8-9: postul şi patimile trupului; 10-11: efectele postului; 12: rugăciune

 

Stih: Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat armele să luptăm cu satan

 

  1. Binecuvântat fie Fiul Împăratului care ne-a dat armele să luptăm cu satan, care l-a pizmuit pe Adam şi a urât copiii lui. Cu postul să luptăm împotriva lui, ca să-l biruim în puterea Celui Întâi-născut.
  2. Armă este postul care întoarce săgeţile împotriva celui rău. Prin el Hristos, Căpetenia celor ce biruiesc, a biruit pe satan în luptă dreaptă, nu cu violenţă, ca un Dumnezeu.
  3. [A biruit] cu trupul în care Adam a fost înfrânt în Eden prin înşelăciunea şarpelui, care prin mâncare l-a amăgit întru început. De aceea, fiind Dumnezeu, S-a făcut om, iar cu postul S-a luptat şi a biruit pe cel rău.
  4. Fiindcă S-a smerit şi S-a făcut om pentru oameni, a postit ca un om, deşi era Dumnezeu, şi a biruit pe cel rău prin postire curată, făcându-se pildă căreia să i se asemene toţi cei stăruitori.
  5. Nu cu Dumnezeu cel puternic s-a luptat blestematul, ci ca şi cu un om simplu s-a luptat, fiindcă altfel s-ar fi temut, neştiind cum să scape din lupta cu El.
  6. L-a văzut doar ca un om, de aceea a îndrăznit să se lupte cu El, măcar că nu era sigur care avea să fie sfârşitul luptei pentru cel rău. A îndrăznit, dar a fost înfrânt şi umilit.
  7. Cu arma cu care a căzut Adam în Eden cu aceasta a biruit Domnul nostru. Adam a căzut prin dorirea rodului, iar prin postirea ce se ţine departe de mâncare a biruit Hristos pe cel rău care amăgeşte prin mâncare.
  8. Prin post şi priveghere îşi pierde trupul cerbicia sa şi o dată cu ea toate patimile sale ce aburesc în trup ca fumul. Prin postire ele sunt domolite, liniştite şi făcute să înceteze.
  9. Asemenea vreascurilor care sporesc focul şi flacăra, aşa se aprinde şi trupul ca fumul de la hrană şi băutură. Patimile lui îl năpădesc şi îi tulbură mintea cu duhoarea lor.
  10. Să iubim, fraţilor, postul, care aduce roade ! Căci prin el mintea şi sufletul se luminează şi gândurile se curăţesc, şi tot prin el pot şi imboldurile cele bune să mişte inima.
  11. Bun este postul pentru cel care îl iubeşte cu înţelegere. Căci prin el se întăresc frumuseţile sufletului, sporesc bogăţiile trupului, şi toţi oamenii sunt chemaţi de el în cămara de nuntă a vieţii.
  12. Dă-ne nouă, Bunule, curăţia inimii prin postire curată şi limpezeşte gândurile inimii, cu care deopotrivă suflet şi trup în acelaşi avânt să-Ţi mulţumească Ţie, Doamne, pentru darurile Tale !

 

Cei trei tineri lăudând pe Dumnezeu

 

 

Apendice

II

 

1-8: exemple biblice de putere a postului: Daniil în groapa cu lei, Estir şi Mardoheu; 9-10: cei trei tineri în cuptor şi al patrulea: treimea fiinţei postitorului şi Duhul Sfânt, Mângâietorul; 11-12: unitatea dintre minte, suflet, trup şi desăvârşirea ei prin post; 13: postitorul şi pasărea

 

Stih: Slavă Ţie, Doamne, căci prin postirea Ta au strălucit vitejii

 

  1. Postul a fost arma biruitoare cu care au strălucit dintotdeauna vitejii: în cuptor s-a arătat minunea lui, în groapa cu lei biruinţa sa. Leii şi flăcările i s-au supus. Şi cine va putea spune toate acestea [cu vrednicie] ?
  2. Un singur postitor a fost azvârlit din pizmă în groapa cu fiare sălbatice (Daniil 6, 16-17), şi din pricina postirii lui s-au înfricoşat leii plecându-şi capetele înaintea lui, ca să sărute cu dragoste picioarele sale.
  3. Leii puternici, nimicitori, care fug după pradă, au învăţat să postească în groapa postitorului. Şi ca nişte ucenici sârguincioşi şi-au cinstit învăţătorul pentru deprinderile lui.
  4. Fiarele au învăţat postirea ca să osândească pe cei lacomi. Căci dacă leii au postit împreună cu Daniil, cum trebuie să cinstească cei înţelegători postul lui Hristos !
  5. Tânăra Estir a postit şi l-a spânzurat de lemn pe Aman, ca postitorii să înveţe că postul poate doborî chiar puterea tiranilor. Fie ca toţi oamenii să zorească spre el cu iubire !
  6. Daniil, Estir şi Mardoheu i-au învăţat pe vavilonieni postul, smerind prin postirea lor înălţimea celor puternici şi făcându-se pilde frumoase tuturor generaţiilor şi neamurilor.
  7. Prin el a fost biruit focul, iar flăcările şi-au ascuns faţa, ca şi leii şi ticălosul Aman. Înalte puteri au fost umilite, ca să se bucure de post toţi cei ce-l iubesc pe el.
  8. Cuptorul, groapa cu leii şi cămara de nuntă a tinerei fete s-au făcut cădelniţe minunate de bună mireasmă. De aici au biruit postitorii şi armele lor biruie şi acum în lume.
  9. Trei [tineri] stăteau în cuptor, căci întreită este plinătatea fiinţei omeneşti: duh şi suflet, şi trupul al treilea. Iar când postitorul se osteneşte este trimis la el ca ajutor şi al patrulea.

 

Cei trei tineri în cuptor

 

  1. Priveşte cum lumea este un cuptor şi poftele ei se aseamănă focului. Ele nu îi pot birui pe cei trei când aceştia sunt una, şi la cel viteaz este trimis ca al patrulea, Mângâietorul.
  2. Sus, postitorule, adună-te din rătăcire şi din toate sfâşierile şi una în întregime înăuntru şi în afară să fie, trupul, sufletul şi duhul tău, ca bunătatea Domnului să te ajute !
  3. Dă trupului înfrânare şi sufletului iubire de cele înalte, fă-ţi duhul smerit în fapte bune, ca să placi întru totul lui Dumnezeu. Şi atunci va fi trimis la tine, care ai ajuns întreg, Mântuitorul.
  4. Cu puţină hrană saltă în înaltul văzduhului pasărea, iar aripile ei nu se îngreunează, fiindcă hrana nu o trage în jos. Mănâncă puţin, postitorule, ca să poţi zbura fără osteneală spre cer !

 

 

Apendice

III

 

1-2: introducere; 3-7: postul nu este de ajuns pentru zidirea templului lui Dumnezeu, este nevoie şi de smerenie şi iubirea aproapelui; 8-10: primejdia postului: mândria, avertismentul Apostolului Pavel

 

Stih: Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat armele să biruim pe satan

 

  1. Să ne mărturisim Domnului ca El să ne deschidă gura să lăudăm şi să dorim ceata postitorilor şi să mustrăm ceata celor lacomi.

 

Doamne, scăpare te-ai făcut nouă în neam şi în neam (Psalmi 89, 1)

 

  1. Despre post, fraţilor, am vorbit cuvinte de laudă şi le-am slăvit după puteri, ca să trezesc râvna celor lacomi şi nesăţioşi, să se facă postitori.
  2. Nu se zideşte casa dintr-un singur material. Din felurite materiale se face podoaba palatului, ca el să fie pentru cel care şi-l zideşte loc de odihnă şi desfătare.
  3. Tot aşa postitorul nu se desăvârşeşte numai prin postire. Pe lângă postire este nevoie de alte podoabe, ca Iisus să-Şi afle plăcerea şi să Se sălăşluiască în el.
  4. Fericit cel care prin frumuseţea purtărilor sale s-a făcut sălăşluire curată Tatălui şi Celui Unul-Născut, ca să primească în sufletul său pe Dumnezeu ca într-un templu.
  5. Învaţă, postitorule, să zideşti cu înţelepciune lăcaşul cel sfânt al sufletului tău, cu înţelegere şi cu pricepere. Căci aşa te poţi face sălaş ca să locuiască în tine.
  6. Plăcută foarte este postirea Celui ce pe toate le încearcă, atunci când în ea se găseşte smerenia sufletului şi iubire pentru Domnul nostru şi pentru toţi oamenii.
  7. Păzeşte-te, postitorule, să nu te răpească cel rău pe calea celor mândri şi să facă deşarte ostenelile tale. Căci aşa obişnuieşte vicleanul să strice postitorii.
  8. Să nu te amăgească atunci când posteşti ca să te înalţi peste fratele tău care mănâncă. Teme-te de Pavel care pentru aceasta te mustră şi te învinuieşte !
  9. Cel ce nu mănâncă pre cel ce mănâncă să nu-l osândească (Romani 14, 3). Vezi, postitorule, că nu ţi s-a dat porunca să judeci, ci să arăţi în tine însuţi asemănarea lui Dumnezeu.

 

 

Apendice

IV

 

1-2: postul liber şi cel silit; 3: adevăratul post este abţinerea de la rău; 4-5: plata postitorului şi pedeapsa îmbuibatului

 

Stih: Binecuvântat fie Cel ce ne-a dat postul ca să luptăm cu cel rău

 

  1. Cine iubeşte postirea de bunăvoie nu poate trăi fără ceea ce iubeşte. Cine posteşte de silă şi pentru a se arăta [oamenilor] aceluia postul îi este potrivnic şi îl chinuie, fiindcă nu iubeşte postirea în inima sa şi nu poate simţi mireasma lui.
  2. Cine iubeşte postul cu adevărat, poate ţine post chiar atunci când mănâncă. Cine posteşte însă numai în afară sau se arată silit că posteşte, nu încetează să mănânce chiar atunci când posteşte. Postul de bunăvoie este primit şi dăinuie.

 

Casa lui Aaron a nădăjduit spre Domnul; ajutorul şi scutitorul lor este. Cei ce se tem de Domnul, au nădăjduit spre Domnul; ajutorul şi scutitorul lor este (Psalmi 113, 17-18)

 

  1. Postul nu stă în înfrânarea de la pâine. Adevăratul post este postul de la rău, ca ei să se înfrâneze în acelaşi timp de la pâine şi de la dreptate. Să nu înmulţească păcatele în postirile lor. Căci pe Navute l-au omorât cei nedrepţi în post (III Împăraţi 21, 11-13) împlinindu-şi în numele postului voia poftelor lor.
  2. Căci dacă omul mănâncă şi se hrăneşte potrivit firii, mâncând cu măsură, nu păcătuieşte în aceasta. A mânca ţine de fire, a posti ţine de libertate. În postire se găseşte răcorire şi osteneală. În mâncarea oarbă este osteneală fără răcorire, iar în postirea înţelegătoare osteneală şi răsplată.
  3. Să nu ne legăm, fraţilor, cu plăcerea mâncării, ca să nu fim lipsiţi de câştigul postirii. Plata postirii este pusă deoparte, iar osânda celui lacom a fost scrisă, căci în amândouă lumile va fi pedepsit. Fiindcă cel lacom a fost aici rob pântecelui prin pofta sa, iar în lumea aceea va fi rob mustrărilor conştiinţei lui.

Episoade apărute în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 117-119 / 2019 şi 124-125 / 2020