----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Imnele Sfântului Efrem Sirul

la Postul celor patruzeci de zile

 

X

 

1-2: Moisi fuge de masa lui Faraon şi alege postul pe munte; 3-6: Moisi cel postitor şi viţelul poporului desfrânat; 7-10: mana şi poporul murmurător; 11: măreţia postului

 

Stih: Fericiţi voi, postitorilor biruitori

 

  1. Obiceiurile Eghipetului le-a lepădat cel ce crescuse la sânul fiicei lui Faraon. Ea l-a răsfăţat cu desfătări împărăteşti, înota în lapte şi miere. Dar el a lăsat pe fiica împăratului care îl scosese [din Nil] (Ieşirea 2, 10), şi a iubit pe fiica lui Iacov, care în nebunia ei îşi bătuse joc de el. A urât şi a lepădat comorile [fiicei împăratului], fiindcă simţise comoara care îi face bogaţi pe toţi.
  2. Masa plină a fiicei lui Faraon a dispreţuit-o Moisi, căpetenia postitorilor. El a lepădat de la sine luxul din palatul împărătesc şi tânjea după postul de la munte. A postit şi a strălucit (Ieşirea 34, 29), s-a rugat şi a biruit. S-a urcat având culoarea obişnuită a feţei, şi a coborât având o altă culoare. A urcat având culoare pământească, a pogorât învăluit în culoare cerească.
  3. Iată Nisanul postirii pe vârful muntelui ! Moisi a urcat, s-a hrănit şi s-a îngrăşat. Căci pentru el postul s-a făcut ospăţ, iar rugăciunea izvor de apă vie. Fiindcă era sfinţit, postul său a fost ispăşitor. Când a coborât, a văzut viţelul ce stătea în mijlocul poporului (Ieşirea 32, 19). Şi taurul muncitor s-a aprins împotriva viţelului trândav al păcatului.
  4. În timp ce Moisi se ruga pe munte, poporul cel orb se desfăta. Moisi ţinea post ispăşitor, iar poporul se ospăta păgâneşte. Moisi era împreună cu Cel Preaînalt, iar poporul împreună cu viţelul. În Moisi era Duhul, în popor legiunea [de demoni]. Postul s-a făcut leac pentru cei rătăciţi, ce se hrăniseră cu viţelul.
  5. Viţelul turnat şi nemişcat a adus nenorocire în tabără. Căci cu nevăzutul corn al păgânătăţii i-a străpuns şi i-a omorât în ascuns pe închinătorii săi. Cu sabia i-a străpuns Moisi pe închinătorii lui (Ieşirea 32, 25-28) ca să înveţe în trupul lor despre moartea sufletelor. Prin sabie au văzut ei viţelul. Printr-un lucru văzut le-a arătat el cele nevăzute.
  6. Leacurile egiptenilor erau minunate, meşteşugarii de acolo erau iscusiţi. Dar Moisi a dispreţuit comoara leacurilor. Căci nu de suferinţă trupească, ci de una sufletească era vorba. S-a urcat pe muntele Sinai, muntele lui Dumnezeu. Acolo a rămas îndelung şi a strâns aducând cu sine jos ierburile duhovniceşti care tămăduiesc în chip nevăzut sufletele.
  7. Urâtul obicei al lacomului este o boală ce strică gustul. Această obişnuinţă strică în gura lui dulceaţa mâncărurilor simple. Lăcomia ajunsă obişnuinţă mănâncă murmurând şi bea bombănind. Bolnav este cel nerăbdător. Nevoia sa nu poate fi potolită, fiindcă este flămând după lucruri noi.

 

Şi au poruncit norilor deasupra, şi uşile cerului au deschis. Şi le-au plouat lor mană să mănânce, pâine cerească le-au dat lor (Psalmi 77, 27-28)

 

  1. Priviţi poporul ce mânca murmurând mana cea cerească ! Culoarea ei era cea a cristalului (Numerii 11, 7), iar gustul său cel al fagurului de miere (Ieşirea 16, 31). Cu multe asemănări închipuieşte [Scriptura] acea mană, pentru a înfăţişa frumuseţile ei urechii celor ce o ascultă. Prin gustul unor lucruri văzute ea ne-a vestit gustul celor ascunse.
  2. Ea a asemănat-o cristalului ca să ne înveţe că prin culoarea ei se întrecea cu lumina. A numit-o coriandru pentru a ne da de ştire că parfumul şi gustul ei pier în văzduh [evaporându-se]. A asemănat-o cu untdelemnul şi mierea, ca prin untdelemn să ne înveţe că este izvor al creşterii, iar prin miere să ştii că este izvor al întregii dulceţi.
  3. Această mană, învăluită în astfel de culori, miresme şi gust, o mâncau ei cu nerăbdare ca nişte bolnavi, lacomi, bolnavi de poftele lor. Ierburi amare şi azime au mâncat (Ieşirea 12, 8), ca să-şi aducă aminte de ea. Cârtiţele pământului au mâncat mana cea cerească murmurând, obişnuiţi cum erau cu cepele Eghipetului (Numerii 11, 4-6).
  4. Cine va înţelege aşadar postitorul, care cu bunăvoie îşi înţarcă gura sa ! Flămânzeşte şi vede mâncarea fără să o dorească, însetează şi vede băutura fără să o poftească. Căci deşi ar putea mânca, îl bucură postul; deşi ar putea bea, îl răcoreşte setea. Binecuvântat să fie de toţi Cel ce răsplăteşte tuturor şi-i va bucura la masa Împărăţiei Sale !