----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Eusebiu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi

 

§. 197. Secte protestante nouă

Protestantismul, cu principiul său formal că Sfânta Scriptură singură este regula de credinţă, face foarte lesnicioasă formarea de secte; de aceea şi în secolul XIX s-au format secte nouă, făcând abstracţie că chiar în o parte din sectele vechi s-au produs sciziuni şi ramificări nouă. Socotindu-le şi pe acestea, protestantismul a produs vreo 155 de secte, dintre care vom descrie numai pe cele mai notabile, ce s-au ivit de la 1789; cele mai multe dintre acestea provin din America de Nord sau din Englitera, şi sunt cu preponderenţă de caracter entuziastic adică vizionar şi de alte forme bizare; ele au şi credinţe hiliaste sau millenare, adică aşteaptă A Doua Venire a lui Hristos în curând şi odată cu ea o împărăţie a Lui de o mie de ani pe pământ.

Faptul că între sectele protestanţilor credincioşi din secolul XIX predomină credinţa că A Doua Venire a lui Hristos va să fie curând, precum şi că Hristos va împărăţi pe pământ o mie de ani, credinţă ce prin interpretarea literară a cap. 20 din Apocalips uşor se combină cu cea de mai sus, – acest fapt are fără de îndoială bază în observarea necredinţei din timpul când s-au ivit acele secte aşa de răspândite în lumea creştină, necredinţă ce după profeţiile Noului Testament are a se manifesta cu deosebită putere înaintea Venirii a Doua a lui Hristos.

În sectele vechi s-au produs mai ales următoarele sciziuni şi ramificări:

 

1. În primele decenii ale secolului XIX o sciziune foarte remarcabilă s-a produs între quakeri; reduşi între acestea numeric, ei se împărţiră în quakeri credincioşi şi raţionalişti. Quakerii raţionalişti avură de la 1822-1828 de căpetenie pe un anume Hicks şi de aceea se numiră şi hicksiţi (ca 150.000 membri). Iară quakerii credincioşi (numai ca 100.000 membri), cu numele de ,,Amici evanghelici”, au păstrat vechea credinţă a quakerilor, dar au eliminat multe particularităţi exterioare ale lor.

S-au ivit apoi ramificări nouă de independenţi, baptişti, unitari şi metodişti.

Astfel de ramificare secundară a independenţilor, cu un foarte mic număr de suflete, dar nu de puţină importanţă, este în America de Nord aşa numita ,,Asociaţie creştină pentru misiune” (Christian Missionary Association, pron. Cristiăn Mişenerie Asousieşen); ea s-a consfinţit vocaţiunii misionare, ca unei datorii capitale şi are acum ca 2600 suflete.

Ramificări nouă ale baptiştilor sunt: campbelliţii (pron. Chembeliţi) sau Discipolii lui Hristos (Disciples of Christ, pron. Disaipls of Craist; Christian Disciples, pron. Christien Disaipls); ea s-a înfiinţat la 1810-1812 în America de Nord de A. Campbell (pron. Chembel † 1866) şi este în număr de peste 2 milioane, cel puţin. Campbeliţii au idei foarte raţionaliste şi nu voiesc să admită ca adevăr de credinţă decât cuvintele din Sfânta Scriptură, atestate expres ca cuvinte ale lui Hristos. În afinitate cu campbeliţii dar nu identică cu ei şi înfiinţată ceva mai curând, este apoi ramificarea baptistă unitaristă a christianilor sau creştinilor (Christians, pron. Christiens). Ea datează de la 1803 şi acum este în număr de vreo ½ milion; această sectă are idei şi mai raţionaliste, aşa pe lângă dogma Sfintei Treimi respinge şi alte câteva dogme ale creştinătăţii; din cauza direcţiei sale raţionaliste, ea a fost exclusă ca şi cea de mai sus din comunitatea celorlalţi baptişti.

O altă ramificare a baptiştilor este cea cu numele de nazarei sau nazareni, care se mai numesc şi ,,următori ai lui Hristos”; aceştia s-au ivit în Elveţia la 1832 şi au de întemeietor pe Frohlich, un predicator; ei au fost răsădiţi şi în Ungaria la 1839-1841 de Hemsey (nu Henczey), un fierar, şi au fost recunoscuţi prin lege la 1905 sub numele de ,,baptişti” fiind în număr de 25.000 suflete. Ei se răspândesc nu numai între unguri ci şi între români şi sârbi, chiar şi afară din Ungaria, mai cu seamă în România şi în ţările balcanice; dar nu trebuie confundaţi cu secta teozofică, ce s-au ivit încă mai demult sub numele de ,,Comunitatea Nazarenilor” sau de ,,Biserica Nouă”.

Această sectă s-a înfiinţat în Elveţia pe la 1830 şi de acolo s-a răspândit în Germania; întemeietorul ei este Wirz, un ţesător de mătase († 1858), pe care partizanii săi îl venerează ca profet şi trimis inspirat al lui Hristos spre a înfiinţa o Biserică nouă, al treilea Testament şi a pregăti A Doua Venire a lui Hristos şi împărăţia lui Dumnezeu cea de 1.000 de ani, pe care o va întemeia Hristos. Mai sunt încă multe alte ramificări nouă ale baptiştilor.

O ramificare nouă a unitarilor din America este cea a universaliştilor sau apocatastazienilor începând de la 1790-1803. Aceştia reluând doctrina lui Origen despre apocatastază, învaţă că la sfârşit toţi (universi) vor ajunge la fericire şi muncile iadului se vor sfârşi odată cu restabilirea stării de fericire celei primitive (deci cu αποκαταστασις). Unitarii primitivi din contră sunt anihilaţionişti, adică ei cred că muncile iadului se vor sfârşi cu nimicirea (anihilatio) celor osândiţi. Apocatastazienii sunt în număr de 37.000 membri activi, adică ca 130.000 partizani.

Ramificări nouă ale metodismului sunt mai ales:

 

1. Creştinii biblici în Englitera şi în colonii; ei s-au constituit la 1815 şi au de întemeietor pe O’Bryan (pron. O’Braien); voiesc a restabili uzurile Bisericii primitive; de aceea nici nu plătesc pe predicatorii lor. Creştinii biblici sunt astăzi în Englitera în număr de 35.000 de cuminecanţi sau membri activi, deci ca 120.000 suflete.

2. Sectele metodiştilor germani din America. Acestea sunt trei la număr, şi anume:

a. Adepţii lui Albrecht sau ,,Comunitatea Evanghelică” înfiinţată la 1801 de Iacov Albrecht, un german; ea are organizaţie episcopală cu un număr de 100.000 membri activi sau cam 350.000 suflete.

b. Otterbeinienii, sectă metodistă-baptistă, înfiinţată pe la 1800; ea se cheamă aşa de la Otterbein, un predicator german, dar se numeşte şi ,,Fraţii cei uniţi în Hristos”; are 156.000 membri activi, sau ca 550.000 suflete, în fine

c. Weinbrennerienii sau ,,Biserica lui Dumnezeu”, sectă metodistă-baptistă, pe care unii o numără ca şi pe otterbeinieni la baptişti; este înfiinţată la 1839 de Weinbrenner, predicator german şi are 20.000 membri sau ca 70.000 adepţi.

3. Frăţia de societate sau de unire (Social Brethren, pron. Soşel Bredhren) este o înfrăţire mai nouă metodistă-baptistă din 1877 şi nu aşa numeroasă, ci cu vreo 3.200 suflete,

4. Salvaţioniştii sau salutiştii sau Oştile Mântuirii (Salvation Army, pron. Salveişăn-Army), consistând din ,,Soldaţi ai lui Hristos” de sex masculin şi feminin, cu divizii şi grade militare, cu uniforme, steaguri, semnale şi semne de distincţii, cu marşuri, manevre, expediţii de cucerire, şi având ca arme predici de penitenţă, cântări de psalmi, muzicanţi şi exerciţii pioase. Această sectă fu organizată în sfârşit la 1878 în Londra, după o reculegere stăruitoare de la 1865, de Booth (pron. Buth), predicator metodist, care luă apoi titlul de general, şi de soţia lui († 1890), anume pentru îngrijirea săracilor. De atunci secta se răspândi foarte mult nu numai în Englitera, ci şi în alte ţări europene şi în America, Africa de Sud, Australia şi India Orientală, cu toate că fu de multe ori ridiculizată în public şi condamnată. Ea desfăşură o acţiune morală şi economică nu nefavorabilă în păturile neglijate ale populaţiunii de jos: la 1903 era în număr de peste 15.000 ofiţeri şi de peste 60.000 ofiţeri locali (funcţionari) de ambe sexe şi este în total cam de 2 ½ milioane. Oastea Mântuirii lucrează şi prin o foaie în 34 de limbi cu titlul ,,Strigătul de Alarmă” (The War Cry, pron. Dhe Uar Crăi) şi 44 altele; ea are şi institute de educaţie şi de corecţie, aziluri şi case de invalizi.

 

Dar pe lângă sciziunile şi ramificările nouă, ce s-au ivit în sectele mai vechi, s-au format şi secte de tot nouă şi nu în mic număr. Afară de ,,Comunităţile libere” cu direcţie raţionalistă de pe la 1840-1847, precum şi afară de ,,Biserica nouă” sau ,,Comunitatea Nazarenilor” amintită mai sus (§. 197), ce are o direcţie teozofică-spiritualistă, datând de pe la 1830, ambele cu sediul în Germania, s-au format încă mai întâi câteva secte, ce au avut o durată scurtă, precum:

 

1. ,,Neo-israiliţii” sau ,,neo-sabbatarii”, ce au existat în Englitera de la 1801-1814. Această sectă aştepta un nou mesia, pe care avea să-l nască Ioana Southcote (pron. Sauthcot), întemeietoarea ei († 1814).

2. Secta Margaretei Peter, o fată de ţăran din Elveţia. La 1823 această fată se dădu ca să o răstignească adepţii săi ,,spre mântuirea multor mii de suflete”.

3. Secta săltătorilor din Ingria (Ingermanland), datând de la 1813. Ea stă în afinitate cu secta Jumpers (pron. Dgiampers) sau săltătorii englezi (§. 177), iviţi pe la 1760; săltătorii din Ingria practică asceza până chiar a se castra.

4. ,,Vocile strigătoare”, o sectă din Suedia, datând de la 1842. Această sectă se compune din bărbaţi, femei şi copii, care fiind în extaz (uimire, răpire), începeau să predice despre penitenţă şi munca veşnică.

5. ,,Taiping” sau comunitatea religioasă a păcii generale, este o sectă fanatică şi violentă din sudul Chinei, ce s-a format la 1844 de chinezi raţionalişti, cu ocazia propagandei protestanţilor în ţară şi din iniţiativa proprie a chinezilor. Această sectă crescu cu o putere elementară; de la 1851 a întreprins cu succes a fonda un alt imperiu chinez, inamic dinastiei domnitoare Mandgiu; dar la 1864 după distrugerea acestui imperiu a apus şi secta. Despre ea vom mai trata în §. 199, când vom expune istoria recentă a propagandei protestanţilor.

6. ,,Cei aleşi”, secta Iacobinei Maurer, o calvinistă germană din Brazilia, datând de la 1874; adepţii Iacobinei credeau că ea este Hristos, care s-a arătat din nou şi întreprinseră o expediţie de exterminare contra ,,necredincioşilor” adică contra celor de primprejur, care nu erau din secta lor. Aceşti fanatici au trebuit să fie reprimaţi cu armele.

 

S-au mai format apoi secte nouă, cu existenţă durabilă. Dintre acestea sunt mai ales următoarele:

 

1. Mormonii din America de Nord, numiţi şi ,,Sfinţii zilelor de apoi” (Latter Day Saints, pron. Leter Dei Seints). Această sectă are de fundator pe Iosif Smith, un arendaş scăpătat din New York; de la 1825 el pretinse că a primit chemare de sus şi descoperiri cereşti, care-i porunciră a funda o Biserică a zilelor de apoi şi spre acest scop i-ar fi ajutat a afla şi documentele descoperirii, ce s-ar fi păstrat din timpuri vechi. Apoi la 1830 el afirmă că din descoperire dumnezeiască a aflat nişte table de aur, pe care ar fi fost scrise descoperirile lui Mormon, un profet şi că prin asistenţa Sf. Duh ar fi tradus în englezeşte aceste descoperiri, iar acum le publică, ca colecţie a Bisericii Sfinţilor Zilelor de Apoi, ce i s-a încredinţat lui.

După mărturia acestei cărţi a profetului Mormon, 10 seminţii ale împărăţiei lui Israil, din cele 12 ale poporului ales de Dumnezeu, cu mult timp înainte de naşterea lui Hristos ar fi emigrat în America şi s-ar fi stabilit acolo[1]. Câţiva membri din aceste seminţii ar fi păstrat credinţa adevărată despre Dumnezeu, la care toţi s-ar fi convertit întâi, dar apoi s-ar fi abătut de la ea şi aceştia sunt indienii de azi. Celor ce au rămas credincioşi li s-ar fi arătat Hristos şi ei s-ar fi făcut creştini. Aceşti creştini s-ar fi menţinut 400 ani şi atunci indienii necredincioşi ar fi exterminat pe credincioşi. Numai Mormon şi fiul său Moroni ar fi rămas vii şi acela în anul 420 d.Hr. ar fi scris pe table de aur descoperirile, ce Dumnezeu i-ar fi făcut; apoi el le-ar fi îngropat şi acum Smith le-ar fi aflat.

Pe baza acestor date Smith propagă fondarea unei Biserici a Zilelor de Apoi, şi aşteptarea Venirii a doua a lui Hristos în curând, precum şi împărăţia de o mie de ani a lui Hristos pe pământ; la început el află numai 30 de partizani, apoi din ce în ce mai mulţi, deşi nimeni n-a văzut tablele cele de aur, ba încă văduva unui predicator (Spaulding) afirmă că cartea lui Mormon este un simplu roman compus de răposatul ei soţ la 1812. Nefiind tolerat în New York, Smith şi numeroşii partizani ce-şi făcu s-au retras mai spre vest şi la 1841 au întemeiat lângă Mississippi un oraş înfloritor, anume Nauvoo (pron. Novu), cu un templu măreţ. De acolo Iosif Smith a răspândit apoi doctrina lui în toate părţile, iar la 1843 şi ştirea despre descoperirea, ce pretindea că i s-a făcut, cu porunca de a introduce pretutindenea poligamia.

Dar acum populaţia de primprejur cu atât mai mult detestă pe aceşti sectari; de aici urmă că la 1844 se născu o răscoală, în care Smith şi fratele său Hirum au fost împuşcaţi, pe când adepţii lui – acum în număr de 15.000 – scăpară cu mari greutăţi, rătăcind spre vest prin munţi pietroşi ca ,,prin pustie” şi în sfârşit se stabiliră mai spre apusul Americii de Nord, dincolo de munţi, aproape de Lacul Sărat (Salt Lake, pron. Săolt Leik) pe teritoriul Utah (pron. Iuta). De aici se formă mai târziu ,,Statul” Utah. Acum ca succesor al lui Smith veni în fruntea lor tâmplarul Brigham Young (pron. Braim Iăng) cu titlu de ,,prezident” şi cu puteri ilimitate.

În noua lor patrie mormonii trăiau izolaţi, ei s-au înmulţit curând şi prin propaganda pe care o făceau în Europa, atrăgând prin ea mulţime de emigraţi din Europa. Spre a se înmulţi mai degrab, poate chiar Smith a introdus poligamia. În virtutea acesteia fiecare mormon lua mai multe femei, şi la ei a ajuns dogmă următoarea zicere: ,,Nici o femeie nu se va mântui dacă nu este sigilată cu un sfânt (adică măritată cu un mormon)”. Însuşi Brigham Young († 1877) a lăsat după el 17 femei şi 56 copii. Dar de la 1862 secta veni în conflict cu legile Statelor Unite, ce prevăd penalităţi pentru poligamie; mai mult încă, chiar o parte din sectă, ce se stabili în oraşul Illinois, de unde se răspândi şi în Iowa (pron. Aiova), oraş vecin şi are azi 150.000 suflete respingând poligamia, s-a separat de tulpina ei, sub numele de ,,Biserica reorganizată a Sfinţilor Zilelor de Apoi”; ea are centrul la Bamoni în Iowa.

Secta principală s-a înmulţit până acum având 200.000-250.000 suflete şi colonii chiar în alte părţi ale Statelor Unite şi în Mexic; de la 1887 a renunţat şi ea la poligamie, cel puţin în public. Astăzi secta se crede că are în total 400.000 suflete, cu vreo 16.000 în Europa, din care 2.500 sunt în Germania. Conflictul lor cu legea şi consecinţele lui, precum şi împrejurarea că drumul de fier trece prin Utah, aşa că-i scoate din izolare, face pe mulţi a crede că mormonii încep a se stinge; dar această părere nu este justificată încă până acum; din contră nu numai în America de Nord ci şi în Germania sunt plângeri că propaganda mormonilor are mult succes; în Germania s-a crezut necesar a expulza pe misionarii lor.

2. O sectă mult mai neînsemnată ca număr, dar fără de asemănare mai respectabilă ca viaţă intelectuală, religioasă şi morală, este cea a Irvingienilor sau Biserica nouă ,,catolică-apostolică”. Această sectă are de întemeietor pe Irving, predicator puritan din Londra, cuvântător de forţă; la 1831 el veni la ideea că cu un zel curat şi o credinţă dreaptă se pot reînnoi timpurile apostolice, cu harismele lor, chiar cu darurile Sfântului Duh, neexceptând nici darul grăirii în limbi, mai ales că semnele Venirii a doua a lui Hristos se înmulţesc; între partizanii lui Irving s-au aflat unii, care curând începură a grăi în limbi neînţelese.

Din cauza acestor scene Irving fu destituit şi excomunicat de puritani (1832-1833) şi muri curând († 1834). Dar el avea amici şi partizani foarte influenţi în Englitera, şi doctrina lui se răspândi curând nu numai în Englitera, ci şi în Germania şi Elveţia. Secta lui Irving, în număr ca de 25.000 adepţi, este un montanism modern; ea câştigă aderenţi mai ales prin adânca ei pietate, prin simplitatea apostolică şi prin iubire de Dumnezeu şi de omenire.

La 1850 Tiersch de la Marburg († 1885), un teolog însemnat al protestanţilor din Germania se declară partizan al ei. Secta este organizată ierarhic după modelul ierarhiei din Biserica primitivă, adică cu profeţi, apostoli, evanghelişti şi păstori, aceşti din urmă sunt numiţi şi îngeri. Cultul irvingian este ca al Bisericii Episcopale; el se aseamănă parte cu cel anglican, parte cu cel al Bisericii Romano-Catolice. Irvingienii aşteaptă continuu sfârşitul apropiat al lumii, şi propagă hiliasmul. Totuşi de la 1863 cei mai mulţi irvingieni din Germania, Olanda şi Scandinavia au modificat vechile credinţe irvingiene în sens mai protestant şi democratic; ei, ca irvingieni noi, se deosebesc de vechii irvingieni, care există mai mult în Britania şi America de Nord.

3. Darbyştii sau Fraţii Plymouth (pron. Plimăth Bredhre) sunt o sectă ce crede, ca şi irvingienii, că A Doua Venire a lui Hristos este aproape şi că singura Biserică adevărată este cea din epoca apostolilor, dar diferă de irvingieni în organizaţie şi cult. Această sectă de asemenea aşteaptă sfârşitul apropiat al lumii şi împărăţia de 1000 ani pe pământ a lui Hristos, priveşte ca deşertăciuni toate bunurile pământeşti chiar stat, ştiinţă şi artă, dar absolut nu mai recunoaşte nici biserică, nici ierarhie şi nici o conducere spirituală, ci afirmă că tot creştinul este preot, deci că fiecare poate predica şi săvârşi el însuşi tainele; apoi, că acestea nici n-ar fi necesare spre mântuire; că este suficient pentru mântuire a merge la adunările frăţeşti ale creştinilor, adică la cultul divin.

Secta fu întemeiată pe la 1830 de Darby († 1882), ecleziastic anglican. Acesta strâmtorat de ierarhia lui, la 1838 trecu pentru câtva timp în Elveţia; de aceea secta nici nu s-a prea răspândit în Englitera, ci în Elveţia, precum şi în Germania, Francia, America şi India orientală. Ea se socoteşte a fi acum în număr de 15.000. Secta se numeşte şi ,,Fraţii Plymouth” de la Plymouth (pron. Plimăth), oraş maritim la sudul Engliterei, unde Darby a întemeiat-o cu numele de ,,Uniunea fraţilor în Domnul”.

4. Adventiştii sau advenţioniştii, sunt o sectă hiliastă, ce fu întemeiată de la 1833 în America de Nord de William Miller. Ei aşteaptă, ca eveniment iminent, A Doua Venire a lui Hristos (Adventus, Adventio) şi sunt ca 120.000 suflete. O ramificare laterală a lor este secta christadelfianilor sau a Fraţilor lui Hristos, acum ca la 4.500 suflete; aceştia atribuie lui Hristos întru toate natura noastră, a fraţilor săi. Adventiştii şi cu deosebire ,,Sevent Day Adventists” (pron. Sevent Dei) adică Adventiştii Zilei a Şaptea sau Sabbatarii (Sabbatiştii), aşa numiţi fiindcă serbează încă de rigoare sâmbăta ca iudeii, au misionari foarte activi nu numai în occident ci şi în orientul Europei, în România şi în ţările învecinate, aici chiar mult mai numeroşi şi nu fără succes.

5. Comunităţi millenare, zise secte hiliaste ale Exodului sau ale Ieşirii, ce sunt originare din Wurtenberg şi din Bavaria. Aceste secte, adunate ca popor al lui Dumnezeu, cred că trebuie să aştepte în Palestina sau cel puţin în orient A Doua Venire a lui Hristos, ce s-a apropiat şi împărăţia de o mie de ani (χιλιασμος, millenium), ce va urma după ea; de aceea se cred obligate la Exod, adică la ieşire din patria lor, spre a pleca acolo. Cea mai însemnată dintre ele, deşi acum în decadenţă, este ,,Templul German” spre adunarea poporului lui Dumnezeu în Palestina. Această sectă fu întemeiată la 1854 în Wurtenberg de Christof Hoffmann († 1885) şi Christof Paulus; ea are mai multe comunităţi în Germania (la 1861 comunitatea germană a Templului în Kirschenbardthof lângă Marbach în Wurtenberg), iară de la 1868 şi în Palestina.

Una din aceste comunităţi millenice ale Ieşirii era pe la 1859 comunitatea germană iudeo-creştină ,,Amin” sau ,,Comunitatea Aminică”. Fundatorul ei fu Pick, iudeu convertit din Boemia. Ea s-a numit aşa, fiindcă a ajuns a cunoaşte că în adevăr toate profeţiile profeţilor sunt în Hristos da şi amin, adică toate au fost adevărate şi s-au împlinit.

6. Secte de comunişti creştini sunt în America de Nord mai ales următoarele:

a. De la 1804 armoniţii sau armoniştii germani, originari din Wurtenberg. Aceştia au de întemeietor şi căpetenie pe un ţăran anume Rapp († 1847), de la care se mai numesc şi rappişti. Ei voiesc a stabili armonia, adică egalitatea şi unitatea completă, dar sunt totodată hiliaşti şi de la 1847 în fantazia lor hiliastă au introdus chiar celibatul. Această comunitate şi-a schimbat sediul în Statele Unite de repetite ori şi în sfârşit la 1824 s-a stabilit la Economy în Pennsylvania, de la 1831-1832 ea a suferit şi pierderi mari din cauza unui aventurier şi impostor. Apoi

b. Comuniştii Bibliei sau perfecţioniştii, stabiliţi pe râul Oneida din statul New York (pron. Niu-York), de unde se numesc şi comunitatea Oneida. Această sectă fu înfiinţată la 1831 de John Noyes (1886); membrii ei pentru comunismul lor se privesc ca creştini ,,perfecţi” ai Bibliei; până la 1879 a fost la ei şi comunismul femeilor, adică ,,principiul iubirii libere”, dar atunci intervenind autorităţile, au renunţat la acest principiu.

7. a. Secta medicinei creştine (Christian Science, pron. Saienss) aşa numită pentru că Science englezeşte însemnează şi medicină. Această sectă fu fundată la 1879 în America de Nord de o doamnă Mary Baker Eddy (pron. Meri Beikor Eddi) pe baza credinţei că toate boalele se vindecă fără doftor şi doftorii, ci numai prin invocarea numelui lui Hristos, prin credinţă în Dumnezeu şi pietate şi prin rugăciune fierbinte. Secta vindecătorilor creştini sau a ,,scientiştilor” (pron. Saientişti) are peste ½ milion partizani, după alţii chiar 3 ½ milioane; ea se răspândeşte repede şi în Englitera şi în Germania.

7. b. De la 1893, adică de la expoziţia universală din Chicago (pron. Şicaogo), scientiştii au avut concurent în America de Nord pe Dowie (pron. Daui), un scoţian; acesta făcea ,,vindecări divine” prin rugăciune şi punerea mâinilor, sub numele de profetul Ilie al III-lea (căci după el Ioan Botezătorul ar fi fost Ilie al II-lea). Dowie înfiinţă în 1894 ,,Biserica creştină catolică din Sion”, ce avu curând un număr de 140.000 partizani, precum şi o cetate proprie a ei, Sion, Zion City (pron. Saion ssity) spre nord de Chicago; el a trimis misionari şi în Europa; aici dowieismul are centrul în Zurich; dar la 1906 Dowie pentru gestiune rea fu destituit din direcţia cetăţii Sion şi muri în 1907.

8. Spiritismul este o sectă, ce se ivi în America pe la jumătatea secolului XIX (1845-1848); el a câştigat mulţi partizani în America de Nord, iar mai târziu (de la 1853) şi în Europa[2]. Astăzi chiar se numără milioane de spiritişti, până la 11, ba chiar până la 20 milioane. Unii din spiritişti au şi în alte privinţe idei anticreştine, iar parte din ei nu sunt direct anticreştini în alte privinţe; câteodată ei se deosebesc în ,,spiritişti” anticreştini şi în ,,spiritualişti” cu direcţie creştină; dar aceşti din urmă ca atari fiind o asociaţie religioasă, pot forma numai o sectă protestantă, chiar de n-ar fi fost mai înainte protestanţi; ei pretind că stau în ,,raport” cu spiritele de pe ceea lume, cărora le atribuie mai mare autoritate decât Bibliei, dacă ei mai cred în Biblie.

Cei ce primesc atari descoperiri se numesc ,,medii” (adică persoane interpuse) şi medii pot fi atât bărbaţi cât şi femei. Vedere limpede şi pătrunzătoare (clairvoyance), adică vedere de fapte ascunse, trecute şi viitoare, chemarea spiritelor, scriere misterioasă de spirite pe mese, clătinarea meselor, baterea în mese de către spirite etc, toate acestea sunt rezultate ale comunicaţiei cu spiritele de pe ceea lume, cum se laduă spiritiştii făcând cu ele mare paradă în America şi în Europa; aceste rezultate, cel puţin parte din ele s-au recunoscut în timpul cel mai recent ca scamatorii americane, ca ,,humbug” (pron. hămbăg). Spiritiştii au literatura şi presa lor; ei se întrunesc în conferinţe şi cei ce voiesc a fi totodată şi creştini, nu au toţi o organizaţie stabilă, totuşi în unele oraşe au cult duminical, temple, şcoale, etc[3].

9. ,,Israil cel nou” este o sectă cu totul diferită de secta ,,neoisrailiţi” de mai sus. Ea profesează un ebionitism modern, atenuat sub influenţa protestanţilor. Această sectă fu înfiinţată în anii 1882-1885 între iudeii din Basarabia la Chişinău de Iosif Rabinovici, advocat; iudeul se pretinde că are câteva mii de adepţi.

O sectă similă de iudei convertiţi numită ,,Înfrăţirea după legea biblică” s-a format tot sub influenţa protestanţilor şi în Rusia meridională (Elisavetgrad). Vreo 150 adepţi ai săi iudeo-creştini locuiesc în Londra.

10. Secta numită ,,Brahma Samadsch” (Brahma-samaj) sau comunitatea închinătorilor lui Dumnezeu din India. Această sectă, înfiinţată la 1830 şi existentă şi azi combină brahmanismul indic cu raţionalismul creştin. Despre ea vom trata mai în detaliu în §. 199, ce este consacrat propagandei recente a protestanţilor în India, secta fiind un product al activităţii sale.

11. În Japonia la 1873, când s-a acordat în ea creştinilor libertatea cultului, de asemenea s-a format o sectă, ce combină shintoismul cu creştinismul; aceasta este secta religiei Tenrikyo; ea are astăzi vreo 6 milioane de adepţi.

 

 

[1] N.tr.: G. Frederic Daumer, scriitor raţionalist din extrema stângă hegeliană, se încearcă a demonstra că chiar cele 12 seminţii ale lui Israil după ieşirea din Egipt, în timpul celor 40 ani de călătorie cu Moisi, ar fi fost şi prin America, pe la strâmtoarea de Behring. Comp. H. Ewerbeck, Quest-ce-que la Bible, Paris, 1850, p. 42 scv. Colecţie de scrieri destructive, antibiblice şi anticreştine.

[2] N.tr.: La 1853 se vorbea despre spiritism chiar în Moldova. Aşa Gh. Asachi scria în foiletonul Gazetei de Moldova nr. 32 din 23 aprilie 1853 un foileton despre spiritism cu titlul: ,,Preumblatul sau danţul meselor”. Cf. E. Lovinescu, Gh. Asachi, Viaţa şi opera sa, Editura Casei Şcoalelor, 1927, p. 182.

[3] N.tr.: Despre spiritismul ce se pretinde a fi de acord cu creştinismul comp. L’Evangile selon le spiritisme, de Allan Kardec, a 42-a ediţie în Revue Encyclopedique, Paris, 1897, p. 141 scv. şi 160. Spiritismul este propagat de asemenea şi în cartea Apres la mort, de Leon Denis, Paris, Librairie des Sciences Psychiques. A se citi în alăturare cu broşura lui Alexandre A. Sturdza, Psychologie de la malediction et du blaspheme etc, Paris, Chamuel, Editeur, 1899, mai ales de la p. 25 scv. În această categorie de spiritişti s-au semnalat în ţara noastră după vremi B.P. Haşdeu şi până la un timp dr. C.I. Istrati.