----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Activităţile ecumeniste ale Bisericii Ortodoxe Bulgare:

considerente, motivaţii, consecinţe (II)

de Momchil Metodiev

 

Articol apărut în

Religia în Europa Răsăriteană XXXII, nr. 3 (august 2012)

 

Partea I

Consiliul Mondial al Bisericilor: ,,Obiect de infiltrare”

În mod paradoxal, Patriarhia Bulgariei, nou înfiinţată în 1953, a devenit tot mai provincială şi izolată. Ridicarea la rang de patriarhie a fost făcută fără acordul Constantinopolului, ceea ce a afectat încă o dată relaţiile cu Patriarhia Ecumenică, relaţii care au rămas tensionate deşi ele au fost ,,rezolvate” oficial în 1961. Patriarhia Bulgariei a devenit total dependentă de Patriarhia Moscovei şi de statul comunist bulgar. Acest izolaţionism a fost un factor important în cea mai decisivă perioadă a relaţiilor Biserică-stat, când opoziţiei puternice din Sinod i s-a tăiat sprijinul străin.

Către sfârşitul anilor ’1950, vechile personaje ecumeniste au fost pe deplin uitate şi izolate. Exarhul Ştefan a demisionat în 1948 şi a fost trimis în exil într-un sat izolat, unde a murit în 1957. Profesorul Ştefan Ţankov a fost dat afară de la Academia Teologică şi a murit în singurătate în 1965. Academia Teologică a fost umplută cu conferenţiari noi, tineri, loiali statului. În 1961, guvernul comunist a preluat cu fermitate controlul asupra politicii externe şi ecumeniste a Bisericii şi astfel s-a simţit capabil să permită întoarcerea Bisericii Ortodoxe Bulgare în mişcarea ecumenistă fără teamă că vreunul din reprezentanţii ei va ridica problema lipsei libertăţii religioase în Bulgaria.

Între timp, Comisia pentru Afacerile Bisericii încerca să fie bine informată asupra situaţiei din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Un document din 1959 afirma că, dintre departamentele CMB, cele mai interesante ,,pentru noi” erau Comisia [Bisericilor] pentru Afaceri Internaţionale (activă în Adunările Generale ale ONU), urmată de Divizia pentru Ajutorul Inter-bisericesc care lucra activ şi asista financiar ,,tinerele Biserici” din Asia şi Africa. Raportul mai spunea că acele structuri CMB aveau resurse financiare vaste la dispoziţia lor – în 1952 ele împărţiseră 8.500.000 dolari americani[1].

Când CMB a fost înfiinţat în 1948, a fost privit negativ ca o ,,organizaţie politică şi nedemocratică al cărei scop este de a exercita influenţă politică şi socială favorabilă ţărilor imperialiste”[2]. Zece ani mai târziu, pe 22 februarie 1961, serviciul de spionaj bulgar trimitea o telegramă principalelor sale birouri din străinătate (Istanbul, Atena, Roma, Viena, Berna, Paris, Berlin, Washington, Cairo, Tel Aviv, Damasc şi Buenos Aires), dându-le ordin să înceapă să strângă informaţii despre CMB, privit acum ca ,,obiect de infiltrare”[3]. Telegrama a fost trimisă exact înainte de cea de-a III-a Adunare a CMB de la New Delhi din 1961, unde Bisericile din ţările socialiste s-au alăturat ca membre. În acelaşi an, Biserica Ortodoxă Bulgară s-a numărat printre membrii fondatori ai Conferinţei Creştine pentru Pace, înfiinţată la Praga după cea de-a II-a Conferinţă Creştină pentru Pace. Apoi, în 1975, ea a intrat în Conferinţa Bisericilor Europene înfiinţată în 1959.

Această nouă implicare ecumenistă a oferit justificare pentru măsuri administrative care aveau ca scop o mai mare marginalizare a Bisericii. La sfârşitul anului 1968, Sinodul a introdus o reformă a calendarului, abandonând calendarul iulian tradiţional şi adoptând aşa-numitul ,,calendar nou iulian” (de fapt, calendarul gregorian), deja în uz în practica civilă. Potrivit unei note oficiale a Comisiei pentru Afacerile Bisericii:

,,Decizia Sinodului a fost luată după consultări şi cu acordul Bisericii Ruse. Biserica Rusă urmează şi ea să ia o decizie similară în curând ... Fără îndoială, această hotărâre va deschide noi oportunităţi pentru ca Biserica Ortodoxă să ia parte la lupta pentru pace, împreună cu Bisericile protestantă şi catolică”[4].

Pe câtă vreme noul calendar era evident mult mai convenabil, această reformă nu a afectat datele la care un număr de sărbători bisericeşti – respectate de asemenea ca sărbători ale statului – erau prăznuite (de exemplu, Ziua Sfinţilor Chiril şi Meftodie, sărbătorită ca Ziua alfabetului slavon). Cu toate acestea, reforma calendarului, practic ţinută secret de public, a cauzat o schismă în Biserica Bulgară şi un grup mic de disidenţi s-a separat într-o mică mânăstire de lângă Sofia şi a organizat ceva asemănător unei Biserici în ilegalitate[5].

 

,,Un mare succes al ţărilor socialiste”

De îndată ce au fost primite ca membre, Bisericile din ţările socialiste au încercat să creeze un bloc unificat înăuntrul organizaţiilor ecumeniste, întemeiat mai degrabă pe afilieri politice şi ideologice decât pe afilieri religioase. Una din principalele sarcini ale acestui bloc era să evite criticarea ţărilor comuniste pentru lipsa lor de libertate religioasă. Doar la cea de-a V-a Adunare a CMB de la Nairobi din 1975 s-a făcut o tentativă de a critica încălcarea libertăţilor religioase în Uniunea Sovietică[6]. Aceasta i-a luat atât de tare prin surprindere pe reprezentanţii Bisericilor din blocul comunist, încât la început ei nu au ştiut cum să reacţioneze. Abia după mai bine de un an, în martie 1976, ei au convocat o întrunire specială la Budapesta ca să discute Adunarea de la Nairobi şi să pregătească o scrisoare comună adresată secretarului general al CMB Philip Potter, în care ei au afirmat că, la Adunarea de la Nairobi, ,,atitudinea faţă de Bisericile din ţările socialiste nu a fost în duh frăţesc”[7].

Chestiunea a fost rezolvată un an mai târziu, în martie 1977, la o întâlnire în Budapesta între Philip Potter şi reprezentanţii Bisericilor din ţările socialiste. Acolo Biserica Bulgară a fost reprezentată la cel mai înalt nivel posibil de mitropolitul Pangratie şi profesorul Todor Sabev. Potrivit raportului oficial al reprezentanţilor bulgari, la întâlnirea neoficială, Philip Potter a spus reprezentanţilor bulgari următoarele:

,,El a spus că în CMB ei au la dispoziţie o mulţime de documente care dovedesc limitarea drepturilor religioase în Bulgaria (mai ales privind noile ritualuri). Deşi informaţia trimisă la Geneva se referea în special la Bisericile minoritare din Bulgaria, este deja limpede că Biserica Ortodoxă este mai puternic afectată de propaganda anti-religioasă şi alte măsuri în comparaţie cu comunităţile religioase neortodoxe”[8].

De fapt, Bisericile din ţările comuniste au ameninţat că părăsesc CMB ca reacţie faţă de Adunarea de la Nairobi, o ameninţare după câte se pare atât de eficientă, încât în anii următori nu au mai existat aluzii privind problema libertăţii religioase în lumea comunistă.

Altă sarcină importantă a reprezentanţilor ecumenişti bulgari era de a susţine propaganda comunistă cu privire la aşa-numita Lume a Treia. Prelaţii bulgari au folosit diverse forumuri internaţionale pentru a apăra libertatea religioasă în diferite părţi ale lumii: ,,apărarea păcii” prin promovarea rezoluţiilor împotriva războiului din Vietnam, împotriva rasismului şi a tuturor formelor de inegalitate. Ei criticau regulat politicile SUA şi ale ţărilor vest-europene referitoare la Lumea a Treia. Numeroase documente din arhivele bulgare arată că reprezentanţii ecumenişti bulgari erau mai interesaţi de dimensiunea ideologică şi politică a acelor organizaţii decât de aspectele teologice ale activităţii lor. Ei trebuiau să susţină mai curând dimensiunile şi activităţile sociale şi ,,orizontale” ale CMB decât pe cele ,,verticale” ale aprofundării dialogului interconfesional.

Statele comuniste au pus la punct un plan bine organizat şi coordonat de acţiune în organizaţiile ecumeniste. La nivel de stat, această politică era coordonată de Comisiile pentru Afacerile Bisericii şi departamentele corespunzătoare ale securităţii statului; la nivel bisericesc, coordonarea era făcută de Departamentele pentru Afaceri Ecumeniste şi Pace ale Bisericilor participante. În vârful acestei piramide era preşedintele Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei (la începutul anilor ’1970 preşedintele era Mitropolitul Nicodim al Leningradului[9], identificat în Arhiva Mitrokhin ca agent KGB cu numele de cod Adamant). După moartea sa subită în 1978, el a fost înlocuit de alţi prelaţi de asemenea influenţi, deşi mai puţin cunoscuţi.

Această implicare ecumenistă a condus la crearea unei elite mici dar influente de prelaţi şi teologi mireni în sânul Bisericii Ortodoxe Bulgare, care a devenit treptat un centru alternativ al puterii. Crearea acestei elite a devenit unul din motivele importante ale unei dezbinări grave în ierarhia bisericească în anii ’1970 şi ’1980 care a ajuns publică în perioada post-comunistă. Reprezentanţii ecumenişti puteau să comunice direct cu instituţiile statului şi, când era necesar, să manipuleze hotărârile Sinodului. Acea elită era alcătuită din două sub-grupuri principale: primul era grupul aşa-numiţilor prelaţi ,,tineri” şi ,,progresişti”, celălalt era un grup de teologi mireni în principal de la Academia Teologică, cărora li se permitea să călătorească în străinătate şi să participe la organizaţiile ecumeniste.

Conducătorii primului grup au fost Mitropolitul Pangratie de Stara Zagora şi Mitropolitul Calinic de Vraţa. Activitatea lor era recunoscută şi răsplătită. Primul a devenit binecunoscutul ,,ministru de externe” şi cel de-al doilea ,,ministrul de interne” al Bisericii. Pangratie a fost ales mitropolit în 1967 şi a fost unul dintre primii clerici bulgari care a beneficiat de apartenenţa Bisericii la Consiliul Mondial al Bisericilor. La începutul anilor ’1960, el a petrecut câţiva ani la un ,,curs de instruire ecumenistă” în Elveţia. În 1972, el a fost ales preşedinte al nou-organizatei Divizii pentru Afaceri Ecumeniste şi Pace a Patriarhiei Bulgare şi a rămas în acest post până la sfârşitul perioadei comuniste. Acest departament a slujit ca minister de externe al Bisericii cu dreptul de a comunica direct cu statul şi de a recruta clerici sau intelectuali laici tineri şi promiţători, care puteau să contribuie la activitatea Departamentului pentru Afaceri Ecumeniste. În 1977, Comisia pentru Afacerile Bisericii chiar a discutat posibilitatea de a da Departamentului Ecumenist al Bisericii o nouă ,,clădire reprezentativă”, separată de clădirea Sinodului Bisericii[10].

În 1975, mitropolitul Pangratie a fost ales în Comitetul Central al CMB. El a slujit de asemenea ca membru al Diviziei pentru Ajutorul Inter-bisericesc a CMB şi ca membru al Comitetului Executiv al Conferinţei Creştine pentru Pace. Arhivele Securităţii Statului indică faptul că mitropolitul Pangratie a fost un agent al Securităţii Statului recrutat de cel de-al VI-lea Departament pe 24 iunie 1971, cu numele de cod Boiko[11]. În anii ’1970 şi ’1980 Pangratie era deja atât de puternic, încât a putut influenţa unele promovări personale în Sinodul Bisericii şi a putut chiar să-l critice pe patriarh.

 

 

[1] Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (Archive of the Ministry of Foreign Affairs, AMFA), fondul 10, lista 9, dosarul 1182.

N.tr.: Cum se spune astăzi, ‘follow the money’, adică ‘urmăriţi banii’. Cine are bani face cărţile:  finanţează ce organizaţii vrea, care datorită acestui sprijin financiar dobândesc importanţă, un cuvânt greu de spus, iar reprezentanţii acestor organizaţii devin vizibili şi susţin ideologiile celor care ... au plătit. Organizaţiile care nu se conformează liniei ideologice nu capătă bani şi devin invizibile.

Astăzi se ştie că CMB a susţinut tot felul de organizaţii marxiste radicale (a se vedea Septembrie 2008. Caleidoscop - Scurt periplu pe frontul campaniei de impunere a religiei unice -, subtitlul ’Consiliul Mondial al Bisericilor susţine … comunismul’). Mai mult decât atât, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe din blocul comunist au găsit în sânul CMB ‘parteneri’ cu aceleaşi vederi comuniste şi marxiste, din mediul protestant (a se vedea Ecumenism şi comunism. Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?)

[2] AMFA, fondul 10, lista 9, dosarul 1182.

[3] Arhiva Comisiei pentru Dezvăluirea Documentelor şi Declararea Afilierii Cetăţenilor Bulgari la Securitatea Statului şi la Serviciile de Spionaj ale Forţelor Armate Naţionale Bulgare – Arhiva Departamentului de Spionaj (Archive of the Committee for Disclosing the Documents and Announcing Affiliation of Bulgarian Citizens to the State Security and the Intelligence Services of the Bulgarian National Armed Forces – Intelligence Department Archive; ACDDAABCSSISBNA – I), fondul 4, lista 8, dosarul 21.

[4] AMFA, fondul 10, lista 10, dosarul 648.

[5] N.tr.: A se vedea Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Bulgare de Răsărit.

[6] N.tr.: Pentru detalii, a se vedea articolul Ecumenism şi comunism. Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?

[7] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 166.

[8] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 327.

[9] N.tr.: A se vedea Septembrie 2008. Caleidoscop - Scurt periplu pe frontul campaniei de impunere a religiei unice -, subtitlul ’Un apologet de frunte al transformării Bisericii Ortodoxe Ruse într-o filială a religiei mondiale: Mitropolitul Nicodim al Leningradului (1929-1978)’ şi Niciodată nu am auzit astfel de lucruri minunate. Interviu cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morţii subite a Mitropolitului Nicodim (Rotov) al Leningradului în cursul audienţei la Papa Ioan Paul I, septembrie 1978.

[10] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 256.

[11] J. Dimov, Schiţe ale clericilor bulgari, Vraţa, 1992, p. 187.