----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXXVII)

 

Episodul anterior

 

6. Dar deoarece cuvântul despre învierea trupului ne-a fost înfăţişat, este extrem de trist şi jalnic să înţelegem că unii oameni stau în Biserică şi se îndoiesc de învierea trupului. Căci Părinţii din vechime credeau cu siguranţă că acest lucru se va petrece chiar atunci când ei nu aveau încă nici o pildă a acestei învieri. Deci ce condamnare merită cei care au primit deja pilda Dumnezeieştii Învieri şi cu toate acestea nu cred în propria lor înviere ? Ei deţin dovada şi nu au credinţa. Ei umplu Biserica dar fiindcă se îndoiesc de propria lor înviere stau cu mintea goală.

Se spune despre această înviere prin Fericitul Iov: ,,Ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi în ziua de pe urmă mă voiu ridica din pământ şi iarăşi voiu umbla în pielea mea şi în trupul meu Îl voiu vedea pe Dumnezeu, pe care Îl voiu vedea eu însumi şi ochii mei Îl vor privi şi nu altul” (Iov 19, 25-27 – citatul de mai sus este din Vulgata). De aceea este spus prin psalmistul: ,,Înaintea lui vor cădea toţi cei ce se pogoară în pământ” (Psalmi 21, 34 – în citatul folosit de Sfântul Grigorie este, în loc de ‘vor cădea’, ‘vor veni’). Deoarece toţi cei care sunt morţi nu în duh ci în trup se pogoară în pământ. Apoi cei care se pogoară în pământ vin înaintea feţei Domnului întrucât cei care acum putrezesc în pământ vin la Judecată înviind din nou. De aceea el spune din nou: ,,Însetat-a de tine sufletul meu, de câte ori trupul meu ţie” (Psalmi 62, 2).

Sufletul însetează să-L vadă pe Dumnezeu; de ce însetează trupul decât ca să învie din nou ? Din acest motiv el spune iar: ,,Lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi, şi în ţărâna sa se vor întoarce” (Psalmi 103, 30). Şi îndată adaugă referitor la învierea trupului: ,,Trimite-vei Duhul tău, şi se vor zidi, şi vei înnoi faţa pământului” (Psalmi 103, 31). El spune iar: ,,Scoală-te Doamne întru odihna ta, tu şi sicriul sfinţirii tale” (Psalmi 131, 8 – în citatul folosit de Sfântul Grigorie este, în loc de sicriu, chivot). Deci Domnul S-a sculat întru odihna Lui când a ridicat Trupul Lui din mormânt. După El şi Chivotul s-a sculat fiindcă Biserica învie din nou.

De aceea este scris prin acelaşi prooroc despre care vorbim: ,,Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului. Acestea zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: iată eu voiu aduce întru voi duh de viaţă, şi voiu da preste voi vine şi voiu pune preste voi carne şi voiu întinde preste voi piele, şi voiu da întru voi Duhul meu şi veţi învia” (Iezechiil 37, 4-6). Din acest motiv, alt prooroc a văzut că omenirea va fi înviată la Sfârşit prin Învierea Domnului şi a spus: ,,Însănătoşi-ne-va după două zile, în ziua a treia ne vom scula şi vom fi vii înaintea lui” (Osie 6, 2).

Aşadar, când Domnul a vorbit despre Sine, a adăugat: ,,Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul, întru care toţi cei din mormânturi vor auzi glasul lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, întru învierea vieţii; iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). Iar Pavel spune: ,,De unde şi pre Mântuitorul aşteptăm, pre Domnul nostru Iisus Hristos; care va schimba chipul trupului smereniei noastre, ca să se facă în chipul trupului slavei lui” (Filippeni 3, 20-21). El iarăşi spune: ,,Pentru că de credem că Iisus au murit şi au înviat, aşa şi Dumnezeu pre cei adormiţi întru Iisus, aduce-i-va împreună cu el” (I Tesalonicheni 4, 14). Din nou el spune: ,,Hristos ... începătură celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20). Deci dacă noi nu înviem din somnul morţii, cum avem dumnezeiasca Înviere, începătura ?

 

Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan la mormântul Mântuitorului

 

7. Iată cum Părinţii Vechi şi Noi sunt de acord într-un glas asupra învierii trupului. Iată Adevărul Însuşi a învăţat cel dintâi în cuvinte ce a arătat după aceea prin fapte cu privire la învierea trupului, şi totuşi unii în slăbiciune nu au credinţă deşi stau în casa credinţei. Dar ei obişnuiesc să se minuneze cum trupul poate fi înviat din ţărână. Aşadar haideţi să-i lăsăm să se minuneze de lărgimea cerului, de greutatea pământului, de genunea apelor, de tot ce este în lume, de îngerii înşişi care au fost creaţi din nimic. Este mult mai puţin a face ceva din altceva decât totul din nimic.

Elementele însele, înfăţişarea însăşi a materiei ne vestesc chipul Învierii. Căci soarele se stinge în fiecare zi din faţa ochilor noştri şi în fiecare zi răsare din nou. Stelele asfinţesc în ceasurile dimineţii şi răsar din nou seara. În vreme de vară vedem copacii plini de frunze, flori şi roade, copaci care iarna sunt goi de frunze, flori şi roade şi rămân ca şi cum ar fi uscaţi dar odată cu revenirea soarelui de primăvară, când umezeala a urcat din nou din rădăcină, ei se înveşmântează încă o dată în frumuseţea lor.

Atunci de ce ceea ce se vede că se întâmplă copacului nu este crezut cu privire la oameni ? Dar ei adesea văd ţărâna trupului putrezit şi spun: de unde pot fi refăcute oasele şi măduva, trupul sau perii la Înviere ? Prin urmare când ei pun asemenea întrebări să-i lăsăm să vadă seminţele mici ale copacilor uriaşi şi să spună dacă pot: unde în acestea există o masă atât de mare de tărie, o varietate atât de largă de ramuri, o mulţime şi verdeaţă aşa mare de frunze, o asemenea expunere de flori, o asemenea bogăţie, savoare şi mireasmă a roadelor ? Căci au vreodată seminţele copacilor mireasma sau savoarea pe care aceiaşi copaci o zămislesc în roadele lor ? Deci dacă ceea ce nu poate fi văzut poate fi zămislit din sămânţa copacilor de ce există îndoială referitor la ţărâna trupului omenesc, că ceea ce nu este văzut poate fi făcut din nou din ea ?

8. Dar adesea ei obişnuiesc să pună întrebarea prostească: dacă un lup mănâncă trupul unui om, un leu îl devorează pe lup, leul la moartea lui se întoarce în ţărână, când acea ţărână va fi ridicată, cum se va deosebi trupul omului de cel al lupului şi al leului ? Ce alt răspuns trebuie să le dăm noi lor decât că ei trebuie mai întâi să cugete cum se zămislesc în această lume şi apoi ei se vor lămuri cum vor învia din nou.

Cu siguranţă tu, un om, care spune aceasta, ai fost odinioară o spumă de sânge în pântecele mamei tale, aşadar într-adevăr ai fost o mică sferă lichidă din sămânţa tatălui tău şi sângele mamei tale. Spune-mi, te rog, dacă tu ştii, cum acel lichid de sămânţă s-a întărit în oase, cum a rămas fluid în măduva ta, cum a devenit solid în nervii tăi, cum a crescut în carnea ta, cum s-a întins în piele, cum s-a divizat în păr şi unghii, astfel că părul este mai moale decât carnea şi unghiile mai gingaşe decât oasele, dar mai dure decât carnea ?

Deci dacă atât de multe şi atât de mari lucruri ies dintr-o sămânţă, şi sunt diferite în înfăţişare şi totuşi rămân unite în formă, de ce este ciudat că Atotputernicul Dumnezeu poate în învierea morţilor să deosebească trupul unui om de trupul unei fiare, astfel că una şi aceeaşi ţărână poate atât să nu învie, de vreme ce este ţărâna unui lup şi a unui leu şi totuşi să învie, de vreme ce este ţărâna unui om ?

Aşadar, o omule, vezi cum ai venit la viaţă, şi nu te îndoi cum te vei întoarce la viaţă. Dar de ce vrei să înţelegi cu raţiunea cum te vei întoarce, tu care nu ştii cum ai venit (la viaţă) ? Lasă puterii Ziditorului tău ceea ce nu poţi să înţelegi prin tine însuţi. Căci cu siguranţă pentru că ai fost făcut din pământ, şi pământul cu adevărat din nimic, tu ai fost creat din nimic. Prin urmare, ca nu cumva să deznădăjduieşti privind învierea trupului tău, cugetă cu înţelepciune că este o sarcină mai mică pentru Dumnezeu să restabilească ceea ce a fost decât să facă ceea ce nu a fost.

9. Dar dacă nu poţi înţelege cu raţiunea săvârşirea învierii, socoteşte cât de multe lucruri există a căror origine tu nu o înţelegi şi totuşi nu te îndoieşti de existenţa lor. Spune-mi, te rog, dacă ştii, căile cerului, polii pământului, abisurile apelor, unde se sfârşesc, de unde sunt atârnate ? Căci noi ştim că ce este făcut din nimic atârnă în nimic. Dar dacă există ceva care este numit nimic, deja nu este nimic. Dar dacă nimicul este nimic, masa lumii nu atârnă nicăieri, nici nu există undeva unde ceea ce este creat a fi să poată exista. Atunci cum nu este nicăieri când noi ştim că este ?

Însă poate că aceste lucruri sunt multe pentru tine, să ne întoarcem la tine însuţi. În mod cert, tu ai fost creat din duh şi din lut, unul nevăzut, celălalt văzut, unul imperceptibil, celălalt perceptibil. Aşadar, cum ar putea duhul şi lutul să fie împreunate în tine şi omogenitatea să ia fiinţă din heterogenitate, astfel că duhul şi lutul au fost amestecate într-o armonie atât de intimă încât atunci când trupul este slăbit, duhul se veştejeşte şi când duhul este chinuit, trupul se risipeşte ?

Dar poate că nu îţi este de folos încă să discuţi despre tine însuţi. Cugetă, te rog, dacă îţi este de folos, cum a fost despărţită Marea Roşie cu un toiag, cum tăria pietrei a curs ca apa la lovitura toiagului, cum toiagul uscat al lui Aaron a odrăslit flori, cum o Fecioară din neamul lui a zămislit, cum a rămas fecioară în naştere, cum un om mort de patru zile s-a sculat la o poruncă, a ieşit din mormânt, legat de mâini şi de picioare, pe care apoi Domnul i-a rugat pe ucenici să-l dezlege, cum acelaşi Mântuitor al nostru, înviind în trup şi sânge adevărat, a intrat prin uşile încuiate la ucenicii Lui.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei