----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Patriarhul Athenagora al Constantinopolului

şi relaţiile sale cu Lumea Nouă

 
 
 
I. Arhiepiscopul Athenagora al Americii către proto-CIA: ,,Instrucţiunile voastre vor fi executate cu exactitate”

De multă vreme nu mai este un secret că alegerea patriarhului Athenagora ca patriarh ecumenic a fost aranjată, sau cel puţin facilitată de guvernul Statelor Unite ale Americii. Însă este greu de scris despre acest lucru ca istoric deoarece dovezile decisive pentru acest fel de lucruri tind să fie ţinute secrete. Uneori, totuşi, câte ceva mai iese la iveală. Recent frunzăream documente vechi ale bazei de date ale CIA care au fost declasificate potrivit Actului de Libertate a Informaţiei (Freedom of Information Act, FOIA). Un dosar conţine o mulţime de documente de la agenţia predecesoare a CIA, OSS, toate concentrate asupra Greciei în timpul celui de-al doilea război mondial. Îngropate în cele aproape 300 de pagini ale acelui document sunt câteva elemente referitoare la patriarhul Athenagora, care la acea vreme era arhiepiscop al Arhiepiscopiei Greceşti a Americii de Nord şi Sud.

Într-o notă de însoţire OSS datată 26 martie 1942, un agent de informaţii numit Ulius L. Amoss scria următoarele unui agent OSS coleg numit David Burns:

,,Arhiepiscopul a fost extrem de mulţumit că s-a întâlnit şi a luat masa cu tine. El mi-a spus că toate facilităţile organizaţiei sale sunt la dispoziţia noastră. El s-a exprimat în aceste cuvinte:

‘Am 3 episcopi, 300 preoţi şi o organizaţie mare şi vastă. Toţi cei aflaţi sub autoritatea mea sunt sub autoritatea voastră. Le poţi cere orice serviciu ai nevoie. Nu vor fi puse nici un fel de întrebări şi instrucţiunile tale vor fi executate în mod fidel. Te rog spune dlui. Burns din partea mea că aşa stau lucrurile’”[1].

 

Preşedintele Truman şi arhiepiscopul Athenagora, 1947

 

O lună mai târziu, pe 25 aprilie, arhiepiscopul grec în vârstă de 56 ani a încercat să se înroleze în Armata SUA. El a fost refuzat.

La câteva săptămâni după aceasta, pe 14 mai, Ulias Amoss, acelaşi agent de informaţii, care scrisese nota din 26 martie, i-a scris o scrisoare lui Athenagora, mulţumindu-i pentru colaborarea actuală a Arhiepiscopiei Greceşti, spunând, printre altele: ,,Grija cu care episcopii şi preoţii dvs. au colaborat a impresionat pe toţi şi ştirea că, poate, nu mai puţin de 100.000 nume ne vor fi redate este uluitor”. În aceeaşi zi, William J. Donovan însuşi – conducătorul OSS – îi scria de asemenea lui Athenagora: ,,Rapoartele şi descrierile tineretului greco-american de vârsta înrolării începute atât de binevoitor de voi vin într-o cantitate extraordinară. Grija cu care prea sfinţia voastră a coordonat acest serviciu important este de mare interes pentru forţele noastre armate şi eu doresc să-mi exprim profunda apreciere pentru ajutorul vostru loial şi patriotic”.

Se pare că apoi Donovan a plecat din oraş, astfel că răspunsul lui Athenagora este datat 16 iulie. Iată textul complet al scrisorii arhiepiscopului:

 

Dragul meu domn Donovan,

Am primit scrisoarea voastră cordială din 15 mai, dar aflând că între timp aţi plecat, am aşteptat până v-aţi întors ca să vă scriu.

Vă urez bun-venit şi vă mulţumesc din adâncul inimii mele pentru scrisoarea voastră şi conţinutul ei. Vă sunt foarte recunoscător deoarece cred că nu fac multe pentru SUA, faţă de care sunt profund îndatorat.

Cu toate acestea, sunt pregătit să mă supun oricărei îndatoriri şi să fac orice sacrificiu posibil pentru ţara noastră iubită, care luptă pentru libertate şi dreptate universală şi pentru Ziua Nouă care va să vină.

Am fost la Washington în urmă cu câteva zile şi aş fi venit să vă văd dacă nu aş fi fost chemat înapoi în New York. Vă asigur însă că, cu prima ocazie pe care o voi avea, voi veni la Washington să vă întâlnesc personal, şi să-mi exprim sincera admiraţie faţă de dvs.

 

Al dvs. sincer,

Arhiepiscop Athenagora

 

William J. Donovan, conducătorul OSS, agenţia predecesoare a CIA

 

Este destul de uluitor că aceste documente sunt publice, deoarece ele reprezintă începuturile relaţiei destul de bine cunoscute dar prea puţin documentate dintre arhiepiscopul Athenagora şi oficialii securităţii americane. În 1942, Athenagora s-a dovedit un aliat de nădejde al guvernului american, şi în timp ce patriotismul său din timpul războiului nu este în mod necesar neobişnuit, limbajul său este aproape şocant de puternic: ,,Nu vor fi puse nici un fel de întrebări şi instrucţiunile tale vor fi executate în mod fidel”.

În anii care au urmat, arhiepiscopul Athenagora a rămas o resursă preţioasă pentru securitatea americană. Un raport OSS alcătuit cândva după 31 decembrie 1944 îl enumeră pe Athenagora printre contactele sale cheie. Acest raport OSS comentează: ,,Departamentul de Stat şi alte agenţii guvernamentale pot cu greutate să cultive contacte de acest fel în mod liber fără a pune o pecete oficială pe indivizii în chestiune şi a invita la critică taberele ostile politic. Cu toate acestea, a fost posibil ca Ramura pentru Naţionalităţi Străine (a OSS) să discute intim şi pe cât de des era nevoie cu asemenea oameni”. Pe lista acelor ,,oameni” se află nu numai numele arhiepiscopului Athenagora, ci şi cel al episcopului albanez Fan Noli şi al episcopului sârb Dionisie Milivojevich.

Relaţia dintre Athenagora şi guvernul american s-a dovedit avantajoasă reciproc. Când Athenagora a fost ales patriarh ecumenic la sfârşitul anului 1948, el a zburat la Istanbul cu avionul prezidenţial al preşedintelui Truman (care se numea în mod bizar ,,Vaca sfântă”). Din noua sa poziţie în Fanar, Athenagora a slujit ca o contragreutate pro-americană pentru Patriarhia Moscovei pro-sovietică. Dar aceasta este o istorie pentru altă zi.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 2 decembrie 2019, Greek Archbishop to proto-CIA: ,,Your directions will be executed faithfully”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 124/ianuarie-februarie 2020

 

 

II. Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (I)

Cel de-al doilea război mondial s-a încheiat în 1945 şi, imediat după aceea, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică au început manevrele pentru dominaţie în lumea postbelică. Sovieticii au atras pe cât de multe ţări cu putinţă pe orbita lor; între timp, Statele Unite a adoptat Doctrina Truman, o politică externă bazată pe încercarea de a opri răspândirea comunismului în întreaga lume. Ortodoxia a devenit unul din numeroasele fronturi alternative în Războiul Rece: deoarece sovieticii încercau să utilizeze Patriarhia Moscovei pentru a determina celelalte Biserici Ortodoxe să susţină comunismul, Statele Unite sprijinea Patriarhia Ecumenică ca o contragreutate pro-occidentală.

Înscăunat la începutul anului 1946, noul patriarh ecumenic, Maxim al V-lea s-a dovedit a fi, din câteva motive, prea slab pentru a sluji drept conducător eficient al Bisericii Constantinopolului în acest moment critic. Astăzi el este o notă de subsol de cele mai multe ori uitată în istorie, fiind remarcat cel mai adesea doar pentru faptul că a fost predecesorul puternicului patriarh deosebit de devotat Americii care i-a urmat, marelui Athenagora. În mod excepţional, potrivit Actului de Libertate a Informaţiei (Freedom of Information Act, FOIA), CIA a dat publicităţii un mare număr de documente care ne ajută să aflăm istoria domniei patriarhului Maxim al V-lea – o istorie care, fără aceste documente, ne-ar fi în mare măsură inaccesibilă.

În acest articol, vom utiliza aceste documente ale CIA şi alte surse contemporane pentru a spune această istorie. Aceasta este o pagină interesantă de istorie bisericească, care arată cât de îndeaproape urmărea CIA evenimentele din lumea ortodoxă. Acestea sunt doar documentele CIA care au fost declasificate potrivit FOIA şi este posibil să existe alte documente care nu au fost date publicităţii. Chiar în aceste condiţii, aceste surse ne ajută să reconstruim un episod critic al Ortodoxiei moderne.

 

Patriarhul ecumenic Maxim al V-lea

 

* * *

 

Pe 20 februarie 1946, Mitropolitul Maxim de Calcedon era ales în mod unanim patriarh ecumenic, cu numele de Maxim al V-lea. El fusese puterea din spatele scaunului ecumenic în timpul domniei de 10 ani a răposatului patriarh Veniamin şi, la doar 48 ani, Maxim părea că avea o lungă domnie înaintea lui ca ,,cel dintâi dintre egali” în lumea ortodoxă.

Însă el a avut o domnie mai degrabă scurtă. Maxim a demisionat după 2 ani şi 8 luni, pe 18 octombrie 1948.

Primele semne de tulburare au apărut în toamna anului 1946. Un raport al CIA din 22 noiembrie nota: ,,O sursă în contact apropiat cu patriarhul relatează că Maxim suferă de un atac nervos acut şi are simptome grave de nebunie”. Pe 16 decembrie, potrivit CIA, ,,medicii au informat Fanarul că boala patriarhului Maxim necesita tratament într-un sanatoriu din Elveţia, şi că au fost făcute aranjamente pentru plecarea lui imediată în acea ţară”.

Maxim a încercat să demisioneze din funcţia de patriarh, dar guvernul grec a refuzat să accepte demisia sa, deoarece o nouă alegere de patriarh ar fi însemnat ca grecii să găsească un limbaj comun cu turcii cu privire la un candidat.

Cândva înainte de Naşterea Domnului din 1946, CIA a primit informaţii că situaţia lui Maxim rămânea gravă. ,,Se relatează că patriarhul Maxim continuă să sufere de atacuri repetate de depresie nervoasă şi insomnie, cu toate că există perioade după aceste atacuri în decursul cărora el este cât se poate de normal. Sursa, care l-a vizitat pe Maxim la reşedinţa sa de vară din Heybeliada [Chalki], unde el este îngrijit de medicul său personal, a afirmat că Maxim era optimist că îşi va reveni îndeajuns încât să poată sluji de Naşterea Domnului la Fanar, şi de asemenea să rămână în Fanar până după data de 1 ianuarie a acelui an”. (Această relatare a apărut într-un raport CIA datat 16 ianuarie 1947.)

Mass-media greacă a adus la cunoştinţa publicului boala mintală a patriarhului pe 29 decembrie 1946. A doua zi, Fanarul a negat totul cu declaraţia: ,,Prea fericirea sa este sănătos şi nu va pleca în Elveţia”.

Pe 3 ianuarie 1947, vestea a ajuns în Statele Unite ale Americii. Chicago Tribune relata despre o comisie specială de experţi în sănătate mintală care îl examinase pe patriarh şi stabilise că el ,,suferea de o tulburare nervoasă”. Comisia relata că ,,inteligenţa patriarhului Maxim este normală” şi că el îşi va reveni probabil cu tratament. Chicago Tribune continua:

,,La scurt timp după alegerea sa s-a zvonit că el umbla printr-o încăpere din patriarhie şi striga: ’Ştiu acum că aceasta nu este viaţă pentru un om tânăr’. Sursele spuneau că încă de atunci conducătorul unuia dintre cele mai puternice scaune ale religiei suferea de ceea ce era descris de asociaţii săi ca ’fobie de restricţie’. Greaua povară a funcţiei era direct legată de aceasta, îndeosebi acum când patriarhul se confruntă cu mişcări ale clericilor ortodocşi ruşi de a-şi extinde sfera de influenţă”.

Chicago Tribune încheia citând sursele care sugerau că arhiepiscopul Athenagora, întâistătătorul Arhiepiscopiei Greceşti a Americii de Nord şi Sud ,,ar putea fi un candidat”.

Pe 16 ianuarie, CIA relata: ,,Se ia în considerare în mod serios depunerea patriarhului, dar adepţii lui sunt şovăielnici în a face un astfel de pas până când nu li se spune de către medici că boala lui Maxim este incurabilă”. Între timp, a izbucnit un scandal fără legătură cu această situaţie: se pare că în 1940, 4 avocaţi greci angajaţi de patriarhie au furat bani pe care un binefăcător bogat îi lăsase moştenire în testamentul său patriarhiei. Cu toate că răposatul patriarh Veniamin conducea Patriarhia Ecumenică în 1940, toată lumea ştia că pe atunci mitropolitul Maxim era adevărata putere din spatele tronului. CIA remarca: ,,Deoarece patriarhul Maxim răspundea întru totul de patriarhie în 1940 când răposatul patriarh Veniamin era bolnav, anumite elemente din Fanar vor ca Maxim să-şi asume o parte din responsabilitate pentru acest scandal”.

Bineînţeles, guvernul sovietic a luat cunoştinţă de situaţia din Istanbul. Dintr-un raport din 14 februarie al CIA: ,,Ziarele turceşti ... au publicat un zvon cum că consulul general sovietic a pus ambasada rusă de vară din Buyukdere la dispoziţia patriarhului. Oficialii din Fanar insistă însă că nu există nici un temei pentru acest zvon şi sunt de părere că cele două ziare în chestiune doresc în mod evident să creeze dificultăţi patriarhiei dând impresia unei colaborări apropiate cu sovieticii”.

Cu câteva zile înainte de acest raport al CIA, arhiepiscopul Athenagora era în Washington, dăruindu-i preşedintelui Truman o bucată din Sfânta Cruce. Acest eveniment a avut loc când a fost făcută faimoasa fotografie cu Athenagora sărutându-l pe Truman pe cap. (Se pare că acest eveniment a fost aranjat cu câteva săptămâni mai înainte, când preşedintele Truman a avut o întâlnire neoficială cu Athenagora pe 28 ianuarie.)

Pe 12 martie, preşedintele Truman s-a adresat Congresului şi a rostit clar în mod oficial, pentru prima oară, ceea ce devenise cunoscut ca Doctrina Truman: ,,Politica Statelor Unite ale Americii de a sprijini popoarele libere care se opun tentativei de subjugare de către minorităţile înarmate sau prin presiuni din afară”. Acesta este un fapt extrem de bine cunoscut, dar se uită adeseori că motivul imediat al discursului lui Truman erau ştirile că britanicii vor înceta să ofere ajutor guvernului grec, care era implicat într-un război civil împotriva Partidului Comunist Grec. Britanicii ajutaseră şi Turcia şi, în discursul său, Truman a cerut de asemenea Congresului să ofere ajutor turcilor. Una peste alta, Truman a cerut Congresului să aprobe 400 milioane dolari ca ajutor pentru guvernele grec şi turc şi să autorizeze trimiterea personalului şi echipamentului militar american în regiune.

Pe 20 martie, CIA relata despre posibilitatea guvernului turc de a înfiinţa o comisie medicală care să stabilească dacă Maxim ar putea continua să fie patriarh. ,,În prezent, guvernul turc doreşte ca Fanarul să fie în grija unui om puternic, care ar putea să-i facă faţă patriarhului Alexie şi politicilor religioase ale Rusiei”. Acelaşi raport al CIA comenta că o delegaţie a Patriarhiei Moscovei, care încercase să viziteze Istanbulul timp de aproape un an de zile, nu reuşise să obţină vize de la autorităţile turce şi vizita acum Damasc, Ierusalim, Alexandria şi Cairo.

Trei zile mai târziu, alt raport al CIA descria încercările interne de a-l îndepărta pe Maxim, venind dinlăuntrul comunităţii greceşti din Turcia. Facţiunea anti-Maxim avusese duşmanii ei ,,încă din timpul când [Maxim] era mitropolit de Calcedon”. Guvernul grec lua în considerare chestiunea şi CIA se aştepta ca Sfântul Sinod al Patriarhiei să aleagă un nou patriarh după Sfintele Paşti.

Între timp, pe 8 aprilie, Patriarhul Alexie al Moscovei a trimis invitaţii oficiale conducătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a lua parte la o conferinţă pre-sinodală, care spera el că va pregăti scena pentru un ,,Sinod Ecumenic” la Moscova în 1948[2].

Sfintele Paşti au venit şi au trecut fără nici o alegere patriarhală. Pe 9 mai, New York Times relata că patriarhul Maxim avea o ,,cădere nervoasă acută” şi arhiepiscopul Athenagora era numit candidatul principal pentru a-i succede la tron. Interesul oficialilor din serviciile de spionaj americane faţă de chestiune nu a trecut neobservat de Times: ,,Nu a fost exprimată susţinerea oficială a arhiepiscopului Athenagora de către americani cu toate că serviciile de spionaj militare urmăresc cursa”. Times adăuga: ,,Turcii îl numesc pe arhiepiscop ambasadorul neoficial al Turciei în Statele Unite ale Americii, atât de cordiale sunt relaţiile sale cu guvernul turc ... Guvernul grec este favorabil arhiepiscopului Athenagora, dar este şovăitor că un emisar atât de eficient trebuie să părăsească Statele Unite şi contribuabilii săi bogaţi la cauzele greceşti”.

Nouă zile mai târziu, pe 18 mai, Chicago Tribune răspândea o ştire spunând că Maxim ,,renunţă la scaunul său”, plecând într-o călătorie pe mare către Grecia. Speculaţia publică era că el nu avea să se mai întoarcă niciodată în Fanar.

Pe 21 mai, CIA relata că Maxim călătorea către Atena pentru a se consulta cu specialişti. ,,Dacă el este găsit a fi incurabil, se crede că demisia sa din funcţia de patriarh va fi acceptată”. Dar puţin mai târziu, pe 3 iulie, CIA pare să se fi corectat, spunând că adevăratul motiv al vizitei lui Maxim în Grecia nu erau problemele de sănătate ci ,,pentru a consulta în privinţa a trei chestiuni majore”:

 

a) Dacă Maxim ar trebui să demisioneze în favoarea unei personalităţi mai puternice;

b) Dacă el ar trebui să demisioneze, ce candidat ar fi favorabil Atenei; şi

c) Cum poate face faţă Fanarul prestigiului crescând al Patriarhului Alexie al Moscovei.

 

Raportul CIA explica de ce patriarhul trebuia să meargă la Atena pentru a discuta aceste chestiuni: ,,Fanarul din Istanbul este dominat financiar de guvernul grec”.

În acelaşi raport, CIA nota că arhiepiscopul Athenagora ,,fusese făcut recent cetăţean de onoare al oraşului Ankara de către turci. Acest privilegiu nu a fost făcut încă public”. (Cetăţenia turcă era o condiţie necesară pentru ca Athenagora să fie ales patriarh ecumenic.)

În timp ce Maxim era în Grecia, locum tenens al Patriarhiei Ecumenice a trimis o scrisoare către conducătorii Bisericilor autocefale din lume, declarând că Biserica Constantinopolului nu va participa la întrunirea pre-sinodală propusă de Moscova, şi că doar patriarhul ecumenic avea dreptul de a convoca un sinod sau o conferinţă pre-sinodală. Conducătorii Bisericilor Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului şi Greciei au fost de acord, iar mass-media greacă a denunţat Patriarhia Moscovei ca fiind doar o unealtă a guvernului sovietic. Respins de ierarhii greci, patriarhul Alexie şi-a schimbat abordarea către sfârşitul anului, spunând că el vroia acum doar să găzduiască ,,o conferinţă a ierarhilor întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe”[3].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 126/mai-iunie 2020

 

 

III. Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (II)

În mod neverosimil, nu am găsit nici un fel de documentaţie despre Patriarhia Ecumenică în dosarele CIA timp de mai mult de un an de zile, din iulie 1947 până în august 1948. Având în vedere cât de îndeaproape urmărea CIA pe patriarhul Maxim şi Patriarhia Ecumenică până în acel moment, pare neplauzibil ca ei să nu fie emis nici un raport de-a lungul anului. Mai probabil, aceste rapoarte există, dar din diverse raţiuni ele nu au fost declasificate.

Pe 28 ianuarie 1948, jurnalul Veacul Creştin (Christian Century) a publicat o notă mai degrabă remarcabilă sub titlul ,,Arhiepiscop american pentru Istanbul ?”. Articolul explică, în parte:

,,Nu se mai ştie nimic despre înrăutăţirea sănătăţii [patriarhului Maxim] consemnată, deplasările sale între Grecia şi Turcia, şi aproape nimic legat de sfârşitul domniei sale ca patriarh. Dar acum se pare că el a ieşit din scenă sau este pe punctul de a ieşi. Şi se relatează de la Istanbul că succesorul său va fi probabil Arhiepiscopul Athenagora de New York !

... Există însă anumite lucruri despre situaţia din Orientul Apropiat pe care noi le cunoaştem. Noi ştim că conducerea ortodoxă de acolo este amestecată în mod inextricabil cu lupta politică pentru controlul Mării Mediterane de est şi Balcanilor. Noi ştim că patriarhia din Istanbul este un punct cheie în această luptă. Şi noi ştim că este cert că faptului de a pune un arhiepiscop de New York în acel scaun i se va da o interpretare politică în toată acea parte de lume.

La această cunoaştere noi trebuie să adăugăm suspiciunea noastră că Departamentul de Stat din Washington ştie probabil mai multe despre această propunere de alegere decât oricare din centrele bisericeşti din această ţară. Dacă acest lucru ar fi adevărat – şi ar fi nevoie de mai mult decât o dezminţire formală pentru a linişti temerile noastre – atunci trebuie spus că guvernul Statelor Unite este implicat într-o afacere care va genera o groază de dureri de cap înainte să ne ieşim [din ea]”.

Împotriva tuturor probabilităţilor, Maxim s-a menţinut în patriarhie încă mult timp, cea mai mare parte a anului 1948. A fost un an important în istoria ortodoxă dintr-o sumedenie de motive, inclusiv o întrunire pan-ortodoxă majoră în iulie la Moscova pentru a comemora 500 ani de autocefalie rusă. Aceasta era departe de ,,Sinodul Ecumenic” pe care Moscova năzuise iniţial să-l găzduiască, dar era totuşi un eveniment istoric, şi includea un reprezentant din partea Patriarhiei Ecumenice – Mitropolitul Ghermano de Thyateira şi Marea Britanie.

În mod remarcabil, Constantinopolul a trimis un reprezentant la Moscova în pofida obiecţiilor propriului patriarh ecumenic, Maxim. CIA relata pe 10 august: ,,Maxim, patriarhul ecumenic al Fanarului, s-a opus acceptării invitaţiei lui Alexie, patriarhul Moscovei ... Însă, Sfântul Sinod din Fanar a trecut peste Maxim şi a hotărât să accepte invitaţia”. Pentru a evita complicaţia obţinerii de vize de ieşire de la guvernul turc, Sfântul Sinod a trimis un episcop care avea reşedinţa în afara Turciei. Întreaga epopee a evenimentului de la Moscova din 1948 este o istorie care necesită propria sa relatare. Pentru scopurile noastre de aici, lucrul frapant este că în timp ce Maxim era patriarh ecumenic cu numele, el pare să fi fost în esenţă deposedat de orice autoritate reală[4].

Chiar a doua zi, pe 11 august, CIA a emis alt raport. În mod bizar, ei se refereau la Maxim, în vârstă de 50 ani, ca la un ,,om în vârstă” şi ,,bătrân”:

,,Manevrele prelungite pentru a-l înlocui pe bătrânul Maxim ca patriarh ecumenic al Bisericii Ortodoxe Greceşti par [sic] în sfârşit că au succes. Vreme de mai mult de un an de zile, un număr mare de mitropoliţi din Sfântul Sinod au încercat să-l scoată cu forţa pe Maxim din patriarhie ... Mitropoliţii anti-Maxim au trimis scrisori frecvente guvernului grec pe această temă şi au cerut în mod repetat convocarea Sinodului în plen pentru a forţa demisia sa. De fiecare dată ei făceau planuri în ce-l priveşte pe Maxim, însă bătrânul reacţiona violent, şi de două ori a trebuit convins să nu dizolve chiar Sinodul. În trecut, Maxim a fost ajutat de ambasadorul grec în Turcia, care într-un rând i-a mustrat pe conspiratori şi i-a sfătuit să ceară iertare patriarhului. Acum pare că nici măcar ambasadorul grec nu mai speră să se amâne demisia patriarhului, şi se aşteaptă ca în următoarele câteva zile [patriarhul] să se supună.

Cel mai verosimil învingător în alegerile patriarhale care vor urma la 2-3 săptămâni după demisia lui Maxim rămâne Athenagora, mitropolitul Americii de Nord şi Sud. Guvernul grec l-a avut în vedere multă vreme pe Athenagora ca cel mai oportun succesor al lui Maxim, şi în ultima săptămână guvernul turc a indicat că nu are obiecţii faţă de el. Ambele guverne simt că Maxim este incapabil să facă faţă eforturilor sovietice recente de a utiliza Biserica ca pe un instrument politic. Cu sprijinul puternic al acestor două guverne, Athenagora este încredinţat efectiv că va obţine scaunul patriarhal. Însă rămâne o dificultate practică faptul că patriarhul trebuie să fie cetăţean turc. Turcia este şovăitoare în a-i conferi cetăţenia lui Athenagora până când nu sunt încheiate aranjamentele preliminare pentru alegerea sa”.

Am putea fi uluiţi de necesitatea ca Athenagora să fie cetăţean turc, în august 1948, fiindcă în raportul anterior din iulie 1947 se relata că el fusese făcut cetăţean de onoare al Ankarei. Dar acea cetăţenie din 1947 pare să fi fost pur ,,onorifică” şi limitată la Ankara însăşi. El nu era încă cetăţean al Republicii Turcia. Însă iniţial Athenagora fusese cetăţean turc, înainte de venirea sa în Statele Unite ale Americii. Dar odată cu venirea sa în America, el a renunţat la cetăţenia turcă şi a devenit cetăţean american naturalizat. În acel moment, SUA nu permitea cetăţenie dublă. Nu se ştie când anume Athenagora a redevenit cetăţean turc, deşi se pare că s-a întâmplat cândva la sfârşitul lui 1948 sau începutul lui 1949, în legătură cu alegerea şi înscăunarea sa ca patriarh ecumenic.

În cele din urmă, pe 18 octombrie 1948, patriarhul Maxim al V-lea a demisionat. Pe 1 noiembrie, Athenagora a fost ales în mod oficial patriarh ecumenic.

Pe 3 noiembrie, Veacul Creştin (Christian Century) scria despre alegere:

,,Nu ştim ce rol a jucat SUA în manevrele diplomatice de mare presiune care s-au desfăşurat în spatele scenei timp de mai mult de 2 ani pentru a-l scoate pe Maxim [din scaun] şi a pune un patriarh care ar fi mai acceptabil pentru Grecia şi Turcia ... Dacă guvernul american, în fundalul obscur, s-a implicat în maşinaţiunile subtile ale politicii ecleziastice levantine, va veni ziua când va regreta acea complicaţie”.

Pe 10 noiembrie, CIA a emis un soi de post-mortem privind alegerea, remarcând că ,,încercările sovietice de a utiliza Biserica Ortodoxă Greacă ca mijloc de persuasiune şi propagandă a primit fără îndoială o amânare odată cu alegerea lui Athenagora”. În timp ce Maxim a făcut tot ce-a putut pentru a se opune Moscovei, ,,el a fost atât de bolnav în ultimii 2 ani încât a fost uneori cu totul incapabil ... Alexie va face probabil noi încercări de a-şi câştiga prieteni şi de a influenţa patriarhii din Orientul Apropiat, mergând până la denunţările sovietice ale lui Athenagora (care a devenit cetăţean american în timpul lungii sale şederi în New York) ca fiind o unealtă a SUA. Cu toate acestea, se poate aştepta ca mai vigurosul Athenagora să fie mult mai eficient decât predecesorul său suferind în a impune conducerea Patriarhiei Ecumenice asupra lumii ortodoxe greceşti”.

 

Patriarhul ales Athenagora urcă la bordul avionului preşedintelui Truman, ,,Vaca sacră”, în drum spre înscăunarea sa la Istanbul. Această fotografie este din New York Times, 24 ianuarie 1949

 

* * *

 

Pe 1 decembrie, după alegerea lui Athenagora dar înainte de sosirea sa şi înscăunarea la Istanbul, fostul patriarh Maxim i-a trimis o scrisoare sfâşietoare lui Athenagora, cerând compasiunea, înţelegerea şi ajutorul noului patriarh. Scrisoarea, publicată de Paul Manolis într-un articol în 2006, este, potrivit cuvintelor lui Manolis, ,,mai curând patetică şi jalnică”. Maxim a dictat scrisoarea unui prieten, scriind la sfârşit cu propria-i mână că ,,starea mea nervoasă şi epuizarea peste măsură nu mi-au permis să scriu în timp ce stau jos”. Maxim îi spune lui Athenagora că el trăieşte ,,singur, complet singur”, şi că a fost ,,abandonat” de toţi. Cu ajutorul guvernului grec, el călătoreşte în Elveţia pentru sănătatea sa. De fapt, el a rămas în Elveţia pentru restul vieţii sale.

Preşedintele Truman şi patriarhul ales Athenagora au avut o întrevedere pe 16 decembrie. Probabil la această întrevedere Truman i-a oferit lui Athenagora să zboare la Istanbul la bordul avionului prezidenţial. Pe 23 ianuarie 1949, Athenagora s-a urcat în avionul lui Truman, numit în mod bizar ,,Vaca sacră”. Acest gest a avut intenţia clară de a trimite un mesaj politic, precum explică dr. Alexandros Kyrou: ,,Gestul extraordinar al lui Truman nu era o funcţie a sentimentalismului sau respectului său faţă de Athenagora, care ambele, întâmplător, erau autentice. Ci aceasta era o acţiune chibzuită luată de un preşedinte care-i vedea pe Athenagora şi Patriarhia Ecumenică ca pe nişte parteneri influenţi şi cruciali în promovarea intereselor şi valorilor umanitare internaţionale ale SUA în lupta mondială împotriva comunismului. Manifestarea bunăvoinţei prezidenţiale, fără precedent, a lui Truman nu era doar o expresie personală a prieteniei reciproce şi a consideraţiei faţă de Athenagora, ci o indicaţie clară din partea Washington-ului a preţuirii şi sprijinului pentru Patriarhie, un mesaj diplomatic puternic pe care Truman a căutat să-l trimită atât la Ankara, cât şi la Moscova”.

Patriarhul Athenagora, în vârstă de 62 ani la înscăunarea sa (şi cu 11 ani mai în vârstă decât predecesorul său Maxim), a petrecut 23 ani extraordinari pe tron şi a fost una din figurile cele mai semnificative (şi controversate) din punct de vedere istoric ale Ortodoxiei moderne. Şi precum relatează Paul Manolis, Athenagora a continuat să corespondeze cu Maxim, chiar l-a vizitat în Elveţia şi i-a cerut sfatul în chestiuni importante. Pe câtă vreme Maxim era cu siguranţă o victimă a maşinaţiunilor politice, se pare de asemenea că el a fost cu adevărat suferind şi nu într-o stare de sănătate îndeajuns de bună pentru a continua să fie patriarh. El a murit în ianuarie 1972, şi Athenagora a slujit înmormântarea sa.

 

* * *

 

O nouă zi a răsărit pentru Patriarhia Ecumenică şi pentru Ortodoxia mondială. Cu Athenagora pe tron, SUA avea în sfârşit un lider de încredere, stabil care ar putea-o ajuta în lupta împotriva comunismului. Printre tot felul de dovezi pentru aceasta, a se vedea raportul CIA din 1951 în care Athenagora era citat ca asigurându-i pe americani că patriarhul Antiohiei nu se va ,,rătăci de turmă”.

Patriarhul Athenagora era o figură la fel de complicată pe cât era de importantă. El era faimos şi infam, în egală măsură, pentru încercările lui de apropiere de Biserica Romano-Catolică, culminând cu faimoasa sa întâlnire cu papa din 1964 când ei ,,au ridicat anatemele” reciproce în mod simbolic. El a trecut prin furtuna brutală a pogromului din Istanbul din 1955 (cunoscută ca ,,Evenimentele din septembrie”), în care revoltele anti-greceşti au condus la plecarea în masă a celei mai mari părţi a populaţiei greceşti rămase în Istanbul. El s-a războit cu Moscova pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe din America, argumentând că autocefalia nu poate fi acordată unilateral ci trebuie să aibă consimţământul tuturor Bisericilor Ortodoxe. Şi el a repornit procesul planificării mult-aşteptatului Sfânt şi Mare Sinod, organizând o serie de conferinţe pan-ortodoxe care au ajutat la dezgheţarea relaţiilor dintre ţările ortodoxe de pe orbita sovietică şi cele din afara ei. Bun sau rău, el a fost una din figurile cele mai semnificative din punct de vedere istoric ale Ortodoxiei secolului XX.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 11 decembrie 2019, Ousting the Ecumenical Patriarch: the removal of Maximos V according to CIA records

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 127/iulie-august 2020

 

 

IV. Declaraţiile patriarhului Athenagora de loialitate faţă de America

Am intrat recent în posesia primului pachet de documente ale Departamentului de Stat al SUA referitoare la Biserica Ortodoxă, şi mai ales la Patriarhia Ecumenică, de la începutul anilor ’1950. Acest articol reprezintă o mostră din aceste documente.

Patriarhul ecumenic Athenagora este una dintre cele mai importante personalităţi din istoria ortodoxă modernă. După 17 ani de cârmuire a Arhiepiscopiei Greceşti a Americii de Nord şi Sud, el a fost ales patriarh ecumenic în 1948, exact când Războiul Rece era în desfăşurare. Când vorbim despre Athenagora şi guvernul american, contextul este important în mod esenţial, deoarece, în timp ce unele declaraţii ale lui Athenagora sunt alarmante indiferent de context, nu putem uita că aceasta era epoca Războiului Rece timpuriu. Mulţi oameni – inclusiv patriarhul – vedeau aceasta ca pe un război între bine şi rău. Şi în ochii patriarhului Athenagora şi a milioane de alte persoane, Statele Unite erau agentul evident a tot ceea ce era bun, împotriva ameninţării existenţiale a comunismului sovietic.

 

Patriarhul ecumenic Athenagora

 

În vremea sa ca arhiepiscop în Statele Unite ale Americii, Athenagora a ajuns să-i cunoască atât pe preşedintele Roosevelt, cât şi pe Truman, şi precum am văzut într-un articol anterior, el era dornic să-i ajute pe oficialii serviciilor de spionaj în timpul celui de-al doilea război mondial.

După alegerea lui ca patriarh, ca o dovadă foarte publică de susţinere, preşedintele Truman l-a trimis la Istanbul pe patriarhul proaspăt ales la bordul avionului prezidenţial (a ceea ce astăzi este cunoscut ca Air Force One). În timp ce Stalin considera Patriarhia Moscovei o unealtă pentru scopurile geopolitice sovietice, America avea propriul patriarh ortodox la Constantinopol. Astfel, Ortodoxia devenea subiectul – sau, mai bine spus, victima – unuia dintre numeroasele războaie indirecte dintre SUA şi Sovietele din această perioadă.

Nimic din toate acestea nu este o noutate. Nou este că acum noi am declasificat documente ale Departamentului de Stat care atestă natura exactă a relaţiei dintre SUA şi patriarhul Athenagora. Documentele îl prezintă pe patriarh ca fiind înclinat şi dornic să colaboreze cu guvernul american. Departe de a fi o marionetă, el pare să se fi socotit un partener cheie în războiul Americii împotriva comunismului.

Iată, în cele de mai jos, câteva informaţii despre relaţia dintre patriarhul Athenagora şi Departamentul de Stat, aşa cum este prezentată de Departamentul de Stat în propriile documente din 1950-1951.

 

* * *

 

8 februarie 1950

Memorandum de la viceconsulul James Gustin către consulul general din Istanbul privind o conversaţie dintre patriarh, consulul Merrill şi eu însumi pe 1 februarie 1950

,, ... Athenagora a părut foarte bucuros să-l întâlnească pe dl. Merrill, şi a spus că eu aş putea duce mesajul înapoi în America că el, patriarhul, lucra în mod statornic pentru cauza Americii. El a afirmat că Statele Unite sunt speranţa lumii, şi el va fi întotdeauna foarte mândru de oportunitatea pe care a avut-o să-l cunoască pe preşedintele Roosevelt personal din vremea numirii sale ca guvernator al statului New York până la moartea sa, şi apoi să-l cunoască pe preşedintele Truman personal. El şi-a exprimat de asemenea aprecierea pentru colaborarea strânsă pe care a avut-o în trecut cu Departamentul de Stat. El a amintit şi marea amabilitate care i-a fost arătată la Ottawa când a călătorit acolo pentru a renunţa la cetăţenia americană, şi cât de profund l-a mişcat bunătatea personală a ambasadorului”.

[Notă: Athenagora a trebuit să renunţe la cetăţenia americană pentru a deveni cetăţean turc la alegerea sa ca patriarh ecumenic. El a făcut aceasta deoarece Statele Unite ale Americii nu permiteau, la acea vreme, cetăţenia dublă, şi patriarhului ecumenic i s-a cerut să fie cetăţean al Republicii Turce.]

 

26 mai 1950

Memorandum despre conversaţia dintre patriarh şi consulul general LeVerne Baldwin pe 1 februarie 1950

,, ... El [Athenagora] a subliniat americanismul său, credinţa în politica bunului vecin, în metodele democratice, şi în curajul şi sinceritatea Americii, pe care el s-a străduit să le împlinească în politicile sale ca patriarh. El s-a interesat dacă noi, guvernul american, am simţit că el era pe calea cea dreaptă în apropierea de guvernul turc şi în conducerea patriarhiei ...

... Patriarhul Athenagora a afirmat că el va fi fericit să-l ţină la curent pe consulul general Lewis prin canalele actuale ale unor astfel de comunicaţii deoarece el ar putea primi [informaţii] care crede că ar putea fi de interes pentru noi; i-am mulţumit pentru acţiunile sale din trecut în această privinţă.

 

22 septembrie 1950

Memorandum al consulului general Frederick Merrill despre un interviu cu patriarhul ecumenic

... Athenagora a vorbit de asemenea câtăva vreme despre situaţia Bisericii Ortodoxe din Orientul Mijlociu. Cel mai slab loc dintre toate, a spus el, era Alexandria şi singura soluţie care rămânea era ca patriarhul să fie detronat. Cu toate că Hristofor era un om în vârstă, el era încă viguros şi extrem de periculos, prin aceea că el era în mod categoric influenţat de agenţi comunişti şi plănuia o călătorie în Statele Unite ale Americii, via Canada, unde [în Canada] el era în contact cu un agent comunist. El a sugerat din nou că guvernele grec şi american ar trebui să intervină direct alături de el, Athenagora, pentru a-i da scuza necesară pentru a îndrepta situaţia din Alexandria. Athenagora foloseşte orice oportunitate pentru a vorbi despre această problemă particulară, care pare să-l îngrijoreze considerabil.

 

4 aprilie 1951

Memorandum de la F.T. Merrill către consulul general privind o conversaţie cu Î.P.S. Patriarhul Ecumenic Athenagora

... Athenagora părea să fie mult mai optimist privind feluritele sale planuri de a atrage Bisericile Ortodoxe din zona Orientului Apropiat mai aproape de Fanar în Istanbul, şi ,,America”, precum a adăugat el. Ca de obicei, el a vorbit câtăva vreme despre convingerea sa că Statele Unite ale Americii trebuie să rămână în Orientul Apropiat câteva secole pentru a-şi împlini misiunea care i-a fost dată de Dumnezeu de a da libertate, prosperitate şi fericire tuturor popoarelor etc ...

... Alt plan, pe care spunea că l-a rumegat în mintea sa, era de a avea Muntele Athos aşezat sub ,,binecuvântarea culturală” a Institutului Bizantin din Washington. El nu părea că ştie cum să facă aceasta. Este în mod evident dorinţa sa de a atrage sprijin financiar pentru mânăstiri şi de a deschide larg uşa arhivelor lor, bibliotecii etc pentru Institutul Bizantin şi alţi învăţaţi americani.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 29 ianuarie 2020, Patriarch Athenagoras’ Declarations of Loyalty to America

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 128/septembrie-octombrie 2020

 

 

V. Memorandumul secret al Departamentului de Stat despre patriarhul ecumenic, 1950

Ceea ce urmează este o transcriere completă a unui memorandum secret din 22 septembrie 1950, acum declasificat, scris de Frederick Merrill, consulul american în Istanbul, descriind o întrevedere pe care a avut-o cu patriarhul ecumenic Athenagora.

 

* * *

 

Securitate: Secret
Către: Departamentul de Stat
Din: Istanbul 193, 22 septembrie 1950
Sursă: -
Subiect: Întrevedere cu patriarhul

 

1. Patriarhul ecumenic mi-a spus ieri că el a terminat acum răspunsul său către scrisoarea cu ‘apelul pentru pace’ a patriarhului Moscovei din martie trecut (potrivit raportului 224 din Istanbul, 21 aprilie). Athenagora a spus că răspunsul va fi ‘satisfăcător’ şi va include o interpretare a termenului ‘pace’ care înseamnă ceva cu totul diferit de versiunea lui Alexie. După ce mi-am exprimat interesul, el a spus că îmi va trimite o copie de îndată ce ar putea fi tradus.

Athenagora a adăugat că, cu toate acestea, el era în relaţii personale bune cu Alexie, fiindcă politica sa permanentă era de a nu da motiv pentru o ruptură între Istanbul şi Moscova, deoarece avea convingerea că prelaţii ruşi erau în esenţă împotriva regimului comunist. El a spus că spera să dezvolte treptat influenţa sa personală asupra tuturor patriarhilor şi episcopilor Bisericii Ortodoxe, şi în acest fel să ajute cruciada împotriva comunismului dusă acum de toate Bisericile creştine.

 

Patriarhul ecumenic Athenagora

 

Athenagora a menţionat că a primit o scrisoare de la nou-alesul patriarh al Iugoslaviei şi că i-a răspuns într-o corespondenţă deschisă în termeni cordiali, ceea ce spera că va duce la o relaţie personală mai apropiată între el şi Vichentie. El a spus că legăturile sale cu Biserica din Ungaria erau dificile, dar că era în termeni buni cu patriarhul de la Bucureşti şi avea un mijloc de comunicaţie cu el.

 

2. Athenagora a vorbit de asemenea câtăva vreme despre situaţia Bisericii Ortodoxe din Orientul Mijlociu. Cel mai slab loc dintre toate, a spus el, era Alexandria şi singura soluţie care rămânea era ca patriarhul să fie detronat. Cu toate că Hristofor era un om în vârstă, el era încă viguros şi extrem de periculos, prin aceea că el era în mod categoric influenţat de agenţi comunişti şi plănuia o călătorie în Statele Unite ale Americii, via Canada, unde [în Canada] el era în contact cu un agent comunist. El a sugerat din nou că guvernele grec şi american ar trebui să intervină direct alături de el, Athenagora, pentru a-i da scuza necesară pentru a îndrepta situaţia din Alexandria. Athenagora foloseşte orice oportunitate pentru a vorbi despre această problemă particulară, care pare să-l îngrijoreze considerabil (potrivit raportului nr. 76 din Istanbul, 18 februarie 1950).

Misiunea către patriarhul Antiohiei la Damasc prevăzută în raportul Ambasadei de la Atena nr. 189 din 1 august, care este menită să compenseze vizita mitropolitului de Leningrad de acum o lună şi ceva, este aşteptată să plece în viitorul apropiat. Athenagora a spus că îl cunoştea pe episcopul Grigorie personal şi că el era un individ mai degrabă decent, dar bineînţeles că el nu a avut de ales decât să facă un compromis cu Kremlinul. El a spus că aproape terminase un raport al activităţilor delegaţiei ruse în Siria şi ne va da o copie. Patriarhul părea să aibă un interes considerabil în această misiune şi va trimite neîndoios mai repede atât darurile, cât şi instrucţiunile către Patriarhia Antiohiei.

 

3. Aceste vederi ale patriarhului din Istanbul, exprimate în mai multe rânduri anterior către oficialii americani, sunt binecunoscute Departamentului şi par să urmeze principiile politicii generale descrise în memorandumul dlui Michael Melas, ataşat raportului nr. 29 din Istanbul, din 14 ianuarie 1950. Cu toate acestea, el poate face acum un efort sporit de a exercita influenţa sa ca autoritate spirituală de care depind toate celelalte Biserici Ortodoxe. Dacă este adevărat, aceasta ar putea fi o reflecţie a convingerii sale că el s-a instalat acum satisfăcător cu noul guvern turc, ca şi o indicaţie că influenţele descrise în raportul nr. 189 al Ambasadei de la Atena sunt deja funcţionale.

 

Pentru consulul general:
[Semnat]
Frederick T. Merrill,
Consul american

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 12 februarie 2020, Secret 1950 State Dept Memo on Ecumenical Patriarch

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 129/noiembrie-decembrie 2020

 

 

[1] Sună extrem de asemănător cu afirmaţiile făcute de mitropolitul Serghie în Declaraţia de loialitate faţă de guvernul sovietic din iulie 1927: ,,bucuriile şi reuşitele ei îale Uniunii Sovieticeş să fie bucuriile şi reuşitele noastre, iar eşecurile ei eşecurile noastre”. Conducătorul Bisericii, arhipăstorul, urmaşul lui Hristos, pune el însuşi Biserica şi turma cuvântătoare la dispoziţia autorităţilor lumeşti care nici măcar nu sunt creştine, ci urmăresc cu totul alte interese, în general contrare celor creştine.

[2] Despre această pagină de istorie contemporană, a se vedea Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova, 8-18 iulie 1948 şi mai ales editorialul Către un al VIII-lea Sinod Ecumenic.

[3] Idem nota 1.

[4] A se vedea, de asemenea, relatările vremii în care numele patriarhului Maxim nu apare deloc, ci un locum tenens, mitropolitul Dorotei (Către un al VIII-lea Sinod Ecumenic, subtitlul Conducătorii ortodocşi greci boicotează conferinţa pre-sinodală).