----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC

Patriarhul Constantinopolului Meletie IV

 

A se vedea
Mitropolit, arhiepiscop, papă şi patriarh
Unul dintre cei mai mari reformatori ai Bisericii lasă în urma lui o situaţie dureroasă, instabilă şi alarmantă, ale cărei consecinţe se vor face simţite vreme de decenii, probabil chiar secole. În ciuda imaginii şi a acţiunilor sale, se ridică o întrebare: care a fost contribuţia sa personală la nenorocirile, preocupările şi provocările prezente şi viitoare cu care se confruntă Biserica Ortodoxă ?
 
Mason – Inovator – Ecumenist
În 1929, Mitropolitul Irineu de Cassandreia a înaintat ,,Sfântului Sinod al ierarhilor Greciei, întrunit la data de 14 iunie 1929”, un Memorandum foarte important în care, printre multe alte probleme, aborda cazul lui Meletie Metaxakis în cuvinte uluitor de aspre. Ceea ce scrie vrednicul de pomenire mitropolit Irineu este de netăgăduit, deoarece este confirmat de o mulţime de alte mărturii
 
Aspecte mai puţin cunoscute ale domniilor câtorva patriarhi ai Constantinopolului din anii 1910-1930
 
- Grecia şi Occidentul - Venizelos şi occidentalizarea Greciei - Naşterea chestiunii calendarului - Esenţa conflictului: ,,Erezia ecumenismului” - Meletie Metaxakis, simbol al trădării Ortodoxiei: ,,francmason, inovator şi ecumenist” - Schisma: Formarea Bisericii de stil vechi - Ortodocşii de stil vechi, victime ale Războiului Rece - Căderea comunismului şi renaşterea Ortodoxiei - Marea îngrijorare a occidentalizanţilor greci -
 

După ce citim acest articol, realizăm că tot ce ştim astăzi se ştia şi în acea vreme, ba chiar mai mult: amestecul politicului în alegerea patriarhului, interese naţionale care primează faţă de cele bisericeşti, ierarhi ortodocşi favorabil anglicanismului – deşi Meletie nu a fost nici primul, nici ultimul, dar s-a numărat printre cei mai îndrăzneţi în această privinţă; el a iniţiat recunoaşterea hirotoniilor anglicane –; Poarta Otomană care vroia să izgonească cu totul Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, vehiculându-se la acea vreme mai multe variante: să fie mutată la Thessalonic sau în Sfântul Munte etc.

Şi tot nu putem să nu ne întrebăm cum a urcat un astfel de om pe scaunul Constantinopolului. Cel mai probabil, fiindcă toţi şi toate cele din jur cântau aceeaşi melodie ...

 

* * *

 

Patriarhul Constantinopolului Meletie IV

[Revista Teologică, aprilie-iunie 1922]

 

După multe frământări, uneori foarte înteţite, în jurul alegerii şi recunoaşterii noului patriarh situaţia s-a clarificat tot mai mult în favorul nou alesului, fost mitropolit al Atenei Meletie Metaxachis, unul din cei mai aprigi aderenţi ai lui Venizelos. Tocmai pentru aceasta, când acesta trebui să părăsească cârma politicii elene, Meletie fu nevoit şi el să se refugieze în America. Prin personalitatea lui izbuti să câştige simpatii în toate părţile şi faptul că trecea de ierarh ortodox favorabil unei apropieri cu Biserica Anglicană îi mări şi mai mult prestigiul.

Aici în America îl găseşte alegerea de patriarh. Scaunul era vacant mai bine de 3 ani. S-a tot amânat alegerea în aşteptarea că evenimentele vor înlătura cu totul pretenţiile Porţii Otomane în raport cu patriarhia. Acum cercurile bisericeşti din Constantinopol socoteau că nu se mai poate tărăgăna lucrul fără să se producă mari neajunsuri înlăuntrul Bisericii Greceşti, cum şi în afară, mai ales în ce priveşte Biserica Sârbească care se organizase ca patriarhie şi avea nevoie de investitura patriarhului ecumenic. De aceea Sfântul Sinod din Constantinopol ia iniţiativa alegerii.

Acţiunea trezeşte însă împotrivire energică la guvernul grecesc şi la ierarhii partizani ai guvernului şi regelui Constantin, care ştiau că o alegere îndeplinită în împrejurările date va aşeza pe scaunul patriarhal din Constantinopol pe unul potrivnic politicii ce se făcea la Atena. Politica, această meteahnă primejdioasă, nu lasă neatinsă nici o latură a vieţii din întreaga lume.

Temerea potrivnicilor lui Venizelos se adeveri. Alegerea se făcu şi ridică pe scaunul patriarhal pe Meletie. Potrivnicii voiau să zădărnicească actul cu orice mijloace. Pe Meletie îl judecă de trădător al Ortodoxiei, fiindcă ar fi uneltit pe sub ascuns cu Biserica Anglicană şi îl osândiră la exil într-o mânăstire. Întâi se strâng episcopii din Grecia la Salonic şi vor să-l depună şi să aleagă alt patriarh. Guvernul elen da tot concursul său acţiunii de răzvrătire bisericească.

În acest timp nou alesul patriarh pleacă spre ţara sa. În Anglia ca şi în Franţa este foarte bine primit şi simpatizat de înaltele cercuri politice, în vreme ce Guranis, şeful guvernului grecesc este sfătuit să fie circumspect în ce priveşte chestiunea alegerii de patriarh.

Simpatia de care se bucură patriarhul Meletie în cercurile Antantei de o parte şi teama guvernului de a nu produce o învrăjbire în poporul supus credincios oblăduirii bisericeşti, îl făcu să bată în retragere. La fel îşi potoli antagonismul Sfântul Sinod din Atena şi astfel noul patriarh ajunge stăpân al situaţiei cu toată împotrivirea de până aici a contrarilor politici.

Ceea ce a determinat situaţia cu desăvârşire în favorul I.P.Sale Patriarhului Meletie a fost mai presus de toată personalitatea sa impunătoare. ,,A îngrijit Dumnezeu ca greutatea timpului să aibă şi omul potrivit pentru a face faţă cerinţelor lui – scrie părintele arhimandrit Scriban în Biserica Ortodoxă Română – şi vine tocmai la timp ca un bun cârmaci în vreme când grele întrebări stau nedezlegate în jurul Patriarhiei de Constantinopol. Fără îndoială că veneraţiunea de care se bucură în cercurile aliaţilor va face ca interesele Ortodoxiei să fie bine apărate şi ocrotite şi orice hotărâri politice se vor lua în acele ţinuturi supuse la mari contestări şi nesiguranţe, la mari încrucişări de interese, ele să nu fie împotriva intereselor Bisericii Ortodoxe din Răsăritul Apropiat”.

Străinii care s-au ocupat de personalitatea noului patriarh îl descriu ca pe ierarhul înzestrat cu inteligenţă foarte vie, vestit în toată lumea ortodoxă prin ştiinţa sa canonică, şi cunoscut în lumea apuseană prin silinţa sa stăruitoare pentru o apropiere între anglicanism şi ortodoxism ... Prelat energic şi combativ, însufleţit de credinţă vie în menirea elenismului, patriarhul Meletie ,,apare ca singurul om în stare de a restabili norocul elenismului, dacă lucrul este cu putinţă. De aceea corpul patriarhal a socotit că în împrejurările de faţă scaunul ecumenic avea trebuinţă de un atlet riguros, pe care nimic să nu-l poată înfricoşa. Şi în adevăr, numele său singur şi caracterul care i se cunoaşte au fost destul pentru ca să se sfărâme coaliţiunea care se încercase a se încheia împotriva lui”.