----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Alfabetul duhovnicesc (V)
 
alcătuit de
Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

 

Episodul anterior

Capitolul 5

Despre aceea că întru toate trebuie să urmăm minţii şi cugetării, iar nu trupului necuvântător

  1. Înaintea tuturor lucrurilor şi întru toată săvârşirea să-ţi fie ţie pururi înainte-mergătoare şi înainte-stătătoare dreapta judecată şi pricepere, şi aşa niciodată întru nimic nu te vei înşela, vei fi mai presus de toată amăgirea. Aşa cum toate lucrurile cele dinafară nu pot fi văzute fără ochi, tot aşa cele lăuntrice duhovniceşti nu pot fi pricepute decât cu mintea şi cugetarea.
  2. Nu începe nimic şi nu face nimic până nu vei chibzui, unindu-te în rugăciune cu Dumnezeu. Căci nimic nu îl face pe om mai neprihănit şi mai statornic în toate lucrurile, precum dreapta judecată şi chibzuinţa. Să cugeţi la toate cele pe care vrei să le faci, a spus Domnul lui Isus Navi[1].
  3. După cum cel care este orb merge nu fără de primejdie, tot aşa cel nebun nu face nimic bun. Pentru aceasta nu te supune patimii şi dorinţei trupeşti, ci urmează pururi şi întru toate doar cugetului şi chibzuinţei.
  4. Cea dintâi pricină de cădere a lui Adam a fost nechibzuinţa. Dacă el ar fi cugetat asupra poruncii date lui de către Dumnezeu, dacă ar fi urmat cugetului, nu ar fi căzut din ascultare, nu s-ar fi înşelat de gustarea din pomul poruncit.
  5. Urmând cugetului şi chibzuinţei, nimeni nu poate să cadă, iar cel care nu are dreaptă judecată nu poate săvârşi nimic bun. Aşa cum începutul şi rădăcina a tot păcatul este nebunia şi necuvântătoarea necunoaştere de sine, tot astfel începutul şi rădăcina a tot binele este dreapta cugetare şi chibzuinţa.
  6. Cel orbit de vederea trupească întru toate căile sale mult şi în multe feluri se poticneşte; tot aşa cel care nu are dreaptă judecată, neurmând chibzuinţei, mereu umblă în întunericul nepriceperii şi al păcatului. Iar cel care s-a cunoscut pe sine şi vede lumina cugetului, pururi şi în toate este fără poticnire.
  7. Ce este păcatul ? Lucrare a patimii trupeşti. Dar ce este lucrarea patimii trupeşti ? Nu altceva decât nebunie. Nimeni nu păcătuieşte, decât cel care se află întru nebunie şi nechibzuinţă; tot binele este lucrat întru chibzuinţă, iar tot răul întru nechibzuinţă.
  8. Înaintea oricărui păcat stă nebunia, iar chibzuinţa precede virtuţile şi faptele bune. Nechibzuinţa niciodată nu va aduce omului pace şi mângâiere desăvârşită, dacă însăşi mintea, prin luminarea sa, nu va linişti şi mângâia sufletul. Aşa cum cel orb nu are linişte până nu vede lumina, tot aşa cel nebun nu poate avea linişte până nu va ajunge întru cunoştinţă.
  9. Cu atât mai mult cugetarea şi chibzuinţa trebuie râvnite înaintea tuturor virtuţilor, deoarece în cugetare şi chibzuinţă se cuprinde începutul a tot binele; astfel că nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine, dacă aceasta nu va fi ajutată şi cârmuită de cugetare şi chibzuinţă.
  10. După cum dintre toate simţirile fireşti vederea celor văzute este cea mai minunată şi plină de bucurie, tot astfel, în toate cele de gând şi cuget, cel mai minunat şi mângâietor este cugetul şi cunoştinţa tuturor lucrurilor. Iată întru ce stă viaţa veşnică ! Iată întru ce stă şi căderea şi primirea chinului !

 

 

[1] Întăreşte-te dar şi te îmbărbătează foarte, ca să păzeşti şi să faci precum ţi-a poruncit Moisi sluga mea, şi să nu te abaţi de la acelea de-a dreapta sau de-a stânga, ca să fii înţelept întru toate cele ce vei face. Şi să nu lipsească cartea legii acesteia din gura ta, ci să cugeţi întru dânsa ziua şi noaptea, ca să pricepi a face toate cele scrise, că atunci te vei îndrepta, şi vei îndrepta căile tale, şi atunci vei pricepe (Isus Navi 1, 7-8).