----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Activităţile ecumeniste ale Bisericii Ortodoxe Bulgare:

considerente, motivaţii, consecinţe (III)

de Momchil Metodiev

 

Articol apărut în

Religia în Europa Răsăriteană XXXII, nr. 3 (august 2012)

 

Partea a II-a

Altă persoană importantă cu privire la mişcarea ecumenistă a fost Mitropolitul Calinic de Vraţa, ales în 1974 după cea mai gravă ciocnire între Biserică şi stat din perioada comunistă. În ciuda opoziţiei Sinodului şi enoriaşilor locali, statul l-a impus ca noul mitropolit – un ,,cleric fidel şi progresist ... care este mult mai potrivit decât alţi clerici ... pentru acele sarcini specifice pe care prelaţii ortodocşi trebuie să le îndeplinească în viaţa bisericească internă şi internaţională”[1]. Ulterior Calinic a devenit de asemenea unul dintre participanţii ecumenişti de frunte, care a reprezentat Biserica Bulgară la întruniri internaţionale importante. Un al treilea prelat, mai activ pe plan intern, Mitropolitul Filaret de Vidin a completat ,,junta”, precum a ajuns să fie cunoscut acest trio puternic de mitropoliţi în Sinod.

Securitatea statului a continuat [să ducă] aceeaşi politică până la sfârşitul perioadei comuniste, recrutând clerici tineri potriviţi pentru lucrarea ecumenistă, precum Galaction de Zagora, actualul mitropolit de Stara, recrutat ca informator al securităţii statului în 1981 cu numele de cod Misho[2], cu câteva săptămâni înainte de începutul instruirii sale ecumeniste la Regensburg, Germania.

Cel de-al doilea grup a fost intelectualitatea bisericească, recrutată în principal de la Academia Teologică. Deşi dosarele personale de la securitatea statului ale intelectualilor publici din Bulgaria nu au fost declasificate încă, există deja destule dovezi pentru a arăta nivelul de infiltrare al securităţii statului în Academia Teologică. Potrivit unei analize a activităţii în rândul clerului, pregătită de Departamentul VI al Securităţii Statului, în 1980, Departamentul avea la dispoziţia sa 12 agenţi în Academia Teologică, în timp ce în Sinodul Bisericii avea ,,doar” 8 informatori[3].

Cel mai faimos dintre aceşti activişti ecumenişti mireni a fost Todor Sabev. Născut pe 10 august 1928 în satul bulgar Ostreţ, el a absolvit Seminarul Ortodox în 1947 şi Academia Teologică în 1952. În 1954 a obţinut titlul de doctor şi şi-a început cariera în Academia Teologică, unde a lucrat ca asistent, profesor-asistent şi profesor. În 1963, el s-a numărat printre primii bulgari care au luat parte la un curs de instruire ecumenistă în Elveţia, urmat de alt curs de instruire în Anglia (1972-1973). A fost ales membru în Comitetele Central şi Executiv ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) pentru perioada 1968-1975 şi de asemenea a fost membru al Comisiei pentru Participarea Bisericilor la Dezvoltare.

În acelaşi timp, el a devenit o persoană influentă în viaţa internă a Bisericii Ortodoxe Bulgare – alături de funcţia de profesor la Academia Teologică – ca vice-preşedinte al Diviziei pentru Afaceri Ecumeniste şi Pace a Bisericii. De asemenea, el a fost unul din fondatorii Institutului de Istorie şi Arhive al Bisericii Ortodoxe, fapt care i-a dat oportunitatea de a călători în străinătate şi de a vizita biblioteci străine în căutarea de documente legate de istoria Bisericii Bulgare. El a fost decorat în 1978 cu unul dintre cele mai înalte ordine bulgare, Stindardul Muncitorilor Roşii. După căderea comunismului, el şi-a împărţit timpul între Elveţia şi Bulgaria până la moartea sa în 2008.

Dosarele securităţii statului îl înscriu ca pe cel mai important şi eficient agent bulgar în mişcarea ecumenistă cu numele de cod Damyanov. Un document al securităţii statului din 1963 indică faptul că un agent cu acel nume de cod a fost recrutat pe 30 octombrie 1952, pe când era lector la Academia Teologică. Rapoartele sale din acea perioadă au fost evaluate ca ,,informative”, dar legăturile cu el au fost întrerupte în 1954 când în cadrul Academiei el a început să fie suspectat ca agent al securităţii statului. Contactul cu el a fost reînnoit în 1955 şi în următorii ani a reuşit să câştige încrederea clericilor. La începutul anilor ’1960 s-a socotit că patriarhul Chiril avea o opinie favorabilă despre agent şi a încurajat dezvoltarea lui ca activist ecumenist. Notele arată că loialitatea lui faţă de securitatea statului a fost verificată de mai multe ori şi a fost considerat agent loial. Acest document dezvăluie identitatea lui Damyanov ca fiind Todor Sabev[4].

Acest document al securităţii statului a fost pregătit chiar înaintea călătoriei lui Todor Sabev în Elveţia la cursul de instruire ecumenistă şi cuprinde amănunte importante despre cum trebuie să-şi predea rapoartele la biroul central din Elveţia şi chiar ce ,,linie de conduită” ar trebui să adopte. Se presupunea că el trebuie să se prezinte ca o ,,persoană religioasă devotată Bisericii care, însă, nu este un mistic, concentrat pe relaţia sa personală cu dumnezeu, ci o persoană care are o opinie şi o înţelegere a vieţii lumeşti”[5]. Principala sarcină a agentului în timpul cursului de instruire era de a studia limba franceză şi a raporta despre structura, activităţile şi conducerea CMB. Arhivele securităţii statului cuprind câteva rapoarte ale lui Damyanov predate în timpul cursului său de instruire din Elveţia, în care el explică structura şi modul de funcţionare al CMB. El relatează de asemenea unele impresii personale despre oficialii CMB, într-un caz chiar pretinzând că este convins că unul dintre ei era un agent al unui serviciu de spionaj străin.

Când Todor Sabev a fost ales membru al Comitetului Executiv al CMB în 1969, el scria într-un raport oficial adresat patriarhului Chiril:

,,Am fost foarte surprins şi tulburat când mi-am văzut numele pe lista de candidaţi pentru acel organism important al CMB. Urmând sfaturile unora dintre prietenii noştri, am hotărât să nu-mi retrag numele de pe listă ... Mai mult, mi s-a spus că dacă aş refuza să iau parte la alegeri, poziţia ar fi ocupată de ,,o persoană nu atât de potrivită”. Aşadar, interesul Bisericii noastre m-a silit să-mi menţin numele pe lista candidaţilor”[6].

Zece ani mai târziu, în 1979, Sabev a fost ales secretar general adjunct al CMB. Atât documentele oficiale, cât şi cele ale securităţii statului arată cum a devenit posibilă această alegere. Într-un raport oficial adresat conducătorului Partidului Comunist Bulgar, Todor Jivkov, alegerea lui Sabev este caracterizată drept ,,un mare succes al ţărilor socialiste şi al lucrării partidului nostru cu Biserica”[7]. Mai multe amănunte sunt date în alt raport oficial, semnat de preşedintele Comisiei pentru Afacerile Bisericii, unde este făcut următorul comentariu: ,,Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse au jucat un rol important în alegerea profesorului Sabev şi au pregătit multă vreme această alegere. Alegerea profesorului Sabev a fost coordonată cu autorităţile competente”[8].

Alegerea a fost de asemenea lăudată ca un mare succes de securitatea statului. La câteva zile după alegere, pe 5 februarie 1979, colonelul Hristo Marincev (în calitatea sa de ofiţer de spionaj), a propus ca viitoarea activitate cu agentul Damyanov[9] să fie coordonată strâns cu KGB-ul sovietic. Toate rapoartele ulterioare despre activităţile lui Damyanov încep cu formula că ele sunt executate ,,potrivit planului comun de acţiune cu Departamentul V al KGB”.

Reprezentanţii Bisericilor din ţările socialiste au încercat de asemenea să manipuleze procesul de luare al deciziilor al CMB. Într-un raport al securităţii statului din august 1984 se dă un exemplu privitor la alegerile noului secretar general al CMB. Raportul specifică faptul că a fost alcătuit pe informaţia oferită de agenţii Damyanov, Boiko şi Lilyana şi coordonată cu Departamentul V al KGB.

Potrivit acelui raport, prima sesiune a ,,Comitetului de Alegere” a precizat trei concurenţi principali pentru postul de secretar general: Arie ,,Brauer” (SUA), Emilio Castro (Uruguay) şi John Bluck (Noua Zeelandă). Atunci arhiepiscopul Chiril din Biserica Ortodoxă Rusă ,,a organizat întruniri cu reprezentanţii din Europa de Răsărit pentru a ne unifica forţele în favoarea celui mai potrivit candidat”. Arhiepiscopul Chiril a numit ca cel mai potrivit candidat pe Arie Brouwer, apoi Emilio Castro şi cel mai puţin potrivit John Bluck. În discuţia iniţială, mulţi membri din Comitetul de Nominalizări l-au susţinut pe John Bluck, fapt care l-a făcut pe arhiepiscopul Chiril să se răzgândească şi să-i sfătuiască pe ceilalţi reprezentanţi din ţările socialiste să-l susţină pe Emilio Castro, care avea şanse mai bune împotriva lui John Bluck. Deşi discuţiile au fost secrete, alţi reprezentanţi au aflat de ele, stârnind mare tulburare în Comitetul de Nominalizări. Arie Brouwer a fost revoltat şi i-a acuzat pe reprezentanţii ţărilor socialiste de duplicitate. În cele din urmă, Emilio Castro a fost ales ca nou secretar general al CMB.

Raportul enumeră calităţile noului secretar, de la care se aşteaptă: ,,să păstreze linia lui Philip Potter; să susţină poziţia ţărilor latino-americane, care este în mod tradiţional anti-americană; poziţia lui a fost influenţată puternic de faptul că a fost crescut într-o familie foarte săracă; este înţelegător faţă de ţările est-europene; este favorabil faţă de o participare mai largă a Bisericilor Ortodoxe în CMB”[10].

Grăitor pentru poziţia puternică a Bisericii Bulgare în mişcarea ecumenistă, Emilio Castro a făcut o vizită în Bulgaria în mai 1985, la doar 5 luni după ce a preluat funcţia în ianuarie 1985. Gazda sa în Bulgaria a fost mitropolitul Pangratie, care ulterior a predat un raport oficial indicând că Emilio Castro a fost decorat cu ordinul ,,Sfinţii Chiril şi Meftodie” de către Biserica Ortodoxă Bulgară[11].

Raportul despre alegerea lui Emilio Castro ca secretar general al CMB este unul dintre numeroasele documente din arhivele bulgare care arată acţiunea coordonată a reprezentanţilor Bisericilor din lumea comunistă. Nu conchide că acei reprezentanţi au ,,preluat” CMB, dar arată cum ei căutau să influenţeze procesul de luare a deciziilor al organizaţiei. Este limpede din raport că [această acţiune] era motivată de interese mai degrabă politice decât religioase, şi urmărită de serviciile securităţii statului şi agenţii lor.

Damyanov a continuat să lucreze pentru securitatea statului în anul următor. Un raport din 1986 afirmă că agentul Damyanov a obţinut ,,recent” (fără a specifica perioada) 54 de documente, cele mai importante privind:

- un plan pentru transformări structurale ale CMB;

- informaţii despre angajaţii CMB;

- materiale îndreptate împotriva ţărilor socialiste, referitoare la aşa-numita chestiune a ,,drepturilor religioase şi drepturilor omului” şi un apel pentru susţinerea creştinilor din Uniunea Sovietică.

La raport agentul a ataşat 4 volume de informaţie[12].

 

,,Ecumenismul este un cuvânt gol”

Unii reprezentanţi influenţi ai ,,vechii şcoli” de activişti ecumenişti au rămas, deşi izolaţi în perioada comunistă, în rândul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare. Ei s-au opus tendinţelor actuale din activitatea ecumenistă a Bisericii Bulgare pe care ei le-au văzut ca făcând parte din procesul mai larg de secularizare şi o formă de colaborare cu statul asupritor. Cel mai remarcabil dintre ei a fost Mitropolitul Iosif de Varna, ales în 1937 şi privit de stat ca principala voce ,,reacţionară” din Sinod, care era bine informat despre activităţile ecumeniste ale Bisericii Ortodoxe Bulgare de dinainte de 1944. Cu toate că nu era tolerat de autorităţile comuniste, Iosif a rămas unul din membrii cu cea mai mare autoritate din Sinodul Bisericii până la moartea sa în 1988.

Unele detalii despre opiniile sale sunt date într-un raport anonim referitor la întrunirea din 1974 dintre patriarhii bulgar şi rus desfăşurată la Sofia. La întrunire au fost prezenţi majoritatea membrilor Sinodului Bisericii Bulgare, în timp ce patriarhul rus a fost însoţit numai de Mitropolitul Nicodim al Leningradului. Acest raport indică faptul că întrunirea nu a urmat programul stabilit dinainte pentru că a fost ,,sabotat” de ,,mitropolitul reacţionar Iosif de Varna”, care a luat cuvântul şi a început să vorbească despre tradiţia mistică a Bisericii Ruse, exprimându-şi opoziţia faţă de mişcarea ecumenistă, subliniind ,,tendinţele seculare primejdioase ale epocii noastre” şi insistând asupra necesităţii ca Bisericile noastre să-şi înţeleagă misiunile în ţările noastre, mergând până la a numi comunitatea ortodoxă ,,o echipă dezmembrată”[13].

Iosif a fost mustrat de mitropolitul Leningradului, care a explicat că mişcarea ecumenistă actuală ,,este un loc pentru dialog calm şi egal între Biserici” pentru că ,,apărarea păcii şi justiţia socială sunt dorite de toţi”. El a fost de acord că existau unele tendinţe negative în mişcarea ecumenistă, dar ,,Biserica Ortodoxă Bulgară care a fost mai înainte mult mai activă decât Biserica Rusă era mult mai mult de condamnat” pentru ele. De asemenea raportul îl critică pe patriarhul bulgar Maxim care nu l-a mustrat pe propriul mitropolit, mărginindu-se să remarce că ,,am fost bucuroşi să auzim răspunsul mitropolitului Nicodim la afirmaţia mitropolitului Iosif”.

A doua zi, acea discuţie a devenit un adevărat scandal în rândul clericilor bulgari. La o întrunire restrânsă între ei, mitropolitul Iosif a spus că ,,ecumenismul este un cuvânt gol, se potriveşte cu secularismul şi roadele lui se văd în parohii. Biserica este strânsă foarte tare cu uşa şi nici nu poate răsufla, în timp ce ecumeniştii păstrează tăcerea colaborând cu seculariştii şi chiar lăudându-i pe acei oameni care sunt vinovaţi pentru această situaţie”. În cele din urmă, el a fost atât de exasperat încât a adăugat: ,,Sunt un prizonier adevărat şi voi îmi spuneţi că totul este în regulă. Doar spânzurătoarea este mai grea, acesta este singurul lucru care a mai rămas”[14]. Acest schimb (de cuvinte) este cea mai notabilă ilustrare a scindării profunde din sânul ierarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare. Nu activitatea ecumenistă a fost cauza acelei scindări; mai degrabă ea a fost pricinuită de colaborarea anumitor clerici bulgari cu autorităţile comuniste. Însă activităţile ecumeniste s-au numărat printre principalele simptome ale acestei colaborări. Participarea la organizaţiile ecumeniste a devenit ceva ca un ,,ascensor social” pentru prelaţii Bisericii, jucând un rol important pentru alegerea conducătorilor Bisericii Bulgare.

 

Consecinţe în perioada post-comunistă

Dacă, precum în percepţia populară, securitatea statului este ,,un stat în stat”, atunci activitatea ecumenistă în timpul comunismului poate fi caracterizată ca o ,,Biserică în Biserică”. Activitatea ecumenistă a condus la o schismă în ierarhia Bisericii Ortodoxe Bulgare la începutul anilor ’1990 care a fost iniţiată de mitropoliţii care au fost cei mai loiali Partidului Comunist şi care au încercat să se instaleze ei înşişi drept conducătorii curentului de înnoire al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Deşi nu s-a afirmat niciodată limpede, această schismă se află în spatele deciziei Bisericii Ortodoxe Bulgare de a se retrage din mişcările ecumeniste în 1998 pentru că Biserica nu avea încredere în aceia dintre reprezentanţii săi care au fost activi pe scena internaţională în perioada anterioară.

Această retragere din mişcarea ecumenistă a avut câteva consecinţe negative. A dus la izolarea suplimentară a Bisericii Ortodoxe Bulgare nu numai din dialogul ecumenist, ci şi din propria lume ortodoxă. De asemenea a fost un motiv indirect pentru izolarea Bisericii Ortodoxe de societatea bulgară. Traumatizată de experienţa sa comunistă, Biserica este plină de neîncredere faţă de teologii laici şi chiar şi astăzi nu poate crea o conducere intelectuală autentic creştină care să poată transmite mesajele Bisericii pentru publicul mai larg. Şi în final, întreaga atitudine a Bisericii Ortodoxe Bulgare faţă de participarea ei la CMB şi alte organizaţii ecumeniste în cursul perioadei comuniste face parte din incapacitatea ei generală de a înfrunta problemele care apar din trecutul său comunist.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 660A.

[2] ACDDAABCSSISBNA, Decizia # 14/14.09.2007. http://www.comdos.bg/media/stories/reshenia/14.pdf.

[3] ACDDAABCSSISBNA – M (Arhiva Ministerului de Interne), fondul 22, lista 1, dosarul 113.

[4] ACDDAABCSSISBNA – I, fondul 4, lista 8, dosarul 22, de asemenea în: ACDDAABCSSISBNA – I, fondul 4, lista 5, dosarul 38.

[5] În vocabularul securităţii statului, ,,mistic” este unul dintre cele mai ştirbitoare calificative despre oamenii Bisericii. În mod obişnuit, în document Dumnezeu este scris cu literă mică.

[6] AMFA, fondul 10, lista 10, dosarul 945.

[7] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 644.

[8] AMFA, fondul 10, lista 13, dosarul 652.

[9] ACDDAABCSSISBNA – I, fondul 4, lista 8, dosarul 22.

[10] ACDDAABCSSISBNA – M, fondul 22, lista 1, dosarul 237.

[11] AMFA, fondul 10, lista 14, dosarul 1387.

[12] ACDDAABCSSISBNA – M, fondul 22, lista 1, dosarul 170.

[13] AMFA, fondul 10, lista 12, dosarul 1089 A.

[14] Ibid.