----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Critica noilor proiecte de reformă calendaristică

propuse de către Societatea Naţiunilor (II)

- Studiu calendaristic -

de dr. Vasile Gheorghiu

 

Schimbarea calendarului şi Pascalia iuliană

 

II. Istoricul pe scurt al evoluţiunii calendarului nostru

[...]

d) Reforma calendaristică ,,ortodoxă română”

Cu toate avantajele mari pe care le prezintă reforma calendaristică gregoriană faţă de calendarul vechi iulian, ea nu a reuşit ca să aducă anul civil pentru timpuri îndelungate în deplin acord cu marele ceas al Universului, cu soarele, luna şi stelele. Am amintit mai sus că, din cauza diferenţei anuale de 11’ 15” dintre anul tropic solar şi cel civil, echinocţiul astronomic de primăvară a trebuit să repăşească din 128 în 128 ani cu câte o zi întreagă faţă de calendarul iulian. Papa Grigorie l-a egalat, dispunând ca în fiecare sută de ani să se suprime o zi (anii seculari sunt ani ordinari). Numai anii seculari, care sunt divizibili prin 400, aşadar, din 400 în 400 ani, rămân bisecţi, pentru că suma de 3 x 128 = 384 ani se apropie de 400 ani.

Rămâne neegalată numai o mică diferenţă de 16 ani. Dar şi această mică diferenţă face după scurgerea unui răstimp de 8 x 400 ani, aşadar, după 3.600 ani iarăşi 128 ani. Aceştia trebuiesc din nou egalaţi, pentru că diferenţa anului tropic de cel calendaristic face din nou o zi întreagă. Această egalare nu a mai avut-o în vedere reforma calendaristică gregoriană. Egalarea ei o face reforma calendaristică ,,ortodoxă română”, care s-a făcut la anul 1925 şi care stabileşte că nu toţi anii seculari care sunt divizibili prin 400, precum prevederea reforma gregoriană, vor rămâne bisecţi, ci numai anii seculari, care împărţiţi prin 9 dau rest 2 sau 6. Potrivit cu această dispoziţiune, dintre anii seculari de la 1900-3000 vor fi ani ordinari anii seculari 1900, 2100, 2200, 2300, 2500, 2600, 2700, 2800 şi 3000 (cu câte 365 zile), iar anii seculari 2000, 2400 şi 2900 vor fi ani bisecţi (cu câte 366 zile).

În felul acesta s-a putut obţine că echinocţiul de primăvară să nu mai repăşească de la data fixată de 21 martie decât după trecerea unui răstimp foarte îndelungat de 42.772 ani, când diferenţa minimală, care există, va creşte din nou la o zi. În felul acesta anul iulian, îndreptat în urma reformei calendaristice ,,ortodoxe române”, rămâne peste tot numai cu 2”02 mai lung decât anul tropic solar, pe când după reforma calendaristică gregoriană el rămăsese cu 26”02, sau aproape cu ½ minut mai lung decât cel tropic şi cu 24” mai lung decât anul nostru îndreptat, ceea ce face o diferenţă de o zi la 36.000 ani, pe când la noi diferenţa de 2”02 va creşte la o zi abia după un răstimp de 42.772 ani[1].

Reforma calendaristică ,,ortodoxă română”, obţinând rezultate atât de frumoase şi exacte, este de prezent cea mai ideală reformă calendaristică. Ea pune sistemul nostru calendaristic pentru un timp deosebit de îndelungat de 42.772 ani în cel mai deplin acord cu cerul. Echinocţiul astronomic de primăvară rămâne prin tot decursul acestui îndelungat răstimp legat de ziua de 21 martie al calendarului nostru îndreptat.

Vorbesc despre echinocţiul astronomic de primăvară, pentru că el este începutul primăverii astronomice şi momentul astronomic care desparte un an de altul. În momentul acesta soarele în eliptica sa[2] trece prin planul ecuatorului pământului[3]. Mai vreau să amintesc că de vreme ce calea, pe care o parcurge pământul în jurul soarelui, nu este exact cea a unui cerc, ci este eliptică, pământul se apropie iarna de soare (pământul este în perihel la 2 sau 3 ianuarie), iar vara se îndepărtează (pământul este în aphel cam în ziua de 3 iulie). Când se apropie de perihel, mişcarea pământului este mai repede, când se apropie de aphel, ea este mai lentă[4].

Aşa se explică şi faptul că anotimpurile astronomice nu sunt egale. Primăvara are 93 zile (de la 21 martie – 22 iunie) şi tot atâtea şi vara 93 zile (de la 22 iunie – 23 septembrie), dar toamna are numai 91 zile (de la 23 septembrie – 23 decembrie) şi în fine iarna numai 88 zile (de la 23 decembrie – 21 martie)[5].

Faţă de aceste lungimi diferite ale anotimpurilor astronomice, ne bucură foarte mult faptul că putem constata că şi lungimea trimestrelor celor 2 dintâi civile ale anului este de fapt mai mică decât cea a trimestrelor celor 2 din urmă. Trimestrul I cu lunile ianuarie (31), februarie (28, respectiv 29) şi martie (31) zile numără peste tot numai 90, respectiv 91 zile. Trimestrul al II-lea format din lunile aprilie (30), mai (31) şi iunie (30) este ceva mai mare. Are 91 zile. Trimestrul III format din lunile iulie (31), august (31) şi septembrie (30) are însă 92 zile. Şi tot atâtea şi trimestrul al IV-lea format din lunile octombrie (31), noiembrie (30) şi decembrie (31). El are iarăşi 92 zile.

Cele 2 semestre dintâi au aşadar 181, respectiv 182 zile, cele 2 din urmă au 184 zile. Felul acesta de a fixa lungimea trimestrelor anuale (a anotimpurilor civile) se apropie, după cum vedem, foarte mult de lungimea anotimpurilor astronomice. Cine ar putea să le facă marilor reformatori ai calendarului nostru din cauza aceasta vreun reproş ? Dimpotrivă trebuie să zicem că lor li se cuvine toată lauda şi admiraţia noastră, pentru că, deşi au trăit în timpuri atât de îndepărtate de cele ale noastre şi nu dispuneau de acele cunoştinţe şi mijloace tehnice astronomice de care dispunem noi, totuşi au ştiut să copieze, în calculele lor calendaristice, cât mai exact mişcările soarelui şi ale celorlalte corpuri cereşti din jurul pământului nostru.

 

III. Critica proiectelor de simplificare a calendarului gregorian

Din secţiunea I a raportului nostru prezent am putut reţine faptul că Societatea Naţiunilor a luat în considerare trei proiecte de reformă calendaristică, care tind la simplificarea calendarului actual gregorian.

Proiectul prim de reformă se mărgineşte, după cum ni se spune, la o egalare relativă numai a trimestrelor unui an, voind să ajungă la acel rezultat ca fiecare trimestru să aibă un număr egal de zile ş.a. fiecare trimestru să aibă câte 2 luni de câte 30 zile şi 1 lună de 31 zile. Un trimestru va mai avea încă o zi suplimentară. Proiectul al doilea şi al treilea de reformă merg mai departe şi vor să stabilească în acelaşi timp şi un calendar perpetuu ş.a.

Proiectul al doilea propune ca lunile de peste an să aibă toate acelaşi număr de zile şi să fie egale ş.a. anul va avea 13 luni, fiecare lună câte 28 zile sau 4 săptămâni complete. Pe lângă acestea mai vine încă o zi albă în anii ordinari sau 2 zile albe în anii bisecţi.

Proiectul al treilea rămâne pe lângă împărţirea de până acum a anului în 12 luni, dar pretinde şi el ca 8 luni să aibă câte 30 zile, iar 4 câte 31 zile, ca şi proiectul prim, dar fără de nici o zi albă sau suplimentară.

Notele caracteristice ale acestor 3 proiecte sunt, aşadar, următoarele: anul va fi socotit numai cu 364 zile. Proiectul prim vorbeşte şi despre o zi suplimentară, de care ar fi gata ca să ţină seama. Proiectul al doilea numeşte această zi suplimentară zi albă şi ar fi gata ca să ţină în anii bisecţi seama şi de a doua zi albă. Proiectul al treilea însă nu vrea să mai ţină seama de faptul că anul nostru solar are de ordinar o lungime de 365 zile, iar anii bisecţi o lungime de 366 zile. Toate proiectele tind apoi la o egalare cât mai perfectă a semestrelor, trimestrelor şi a lunilor. Proiectul 1 şi 3, care împărţesc anul în 12 luni pot să obţină numai o egalare a semestrelor şi a trimestrelor, dar nu şi a lungimii lunilor şi nici nu pot face ca acestea să aibă acelaşi număr de săptămâni.

În consecinţă, nici datele lunare nu pot să cadă pe aceleaşi zile săptămânale. Proiectul al doilea, care împărţeşte anul în 13 luni, drept că nu poate să obţină nici semestre şi nici trimestre, care să aibă un număr întreg de luni, întrucât numărul 13 nu este divizibil nici prin 2 şi nici prin 4. Dar el obţine o egalare completă a lunilor anului. Fiecare lună are câte 4 săptămâni complete şi consecinţa este că şi fiecare dată lunară cade în aceeaşi zi săptămânală. Dar nici unul dintre proiectele de reformă, care au fost propuse, nu este în măsură ca să corespundă tuturor aşteptărilor noastre, ce se pun în ele.

Dar dacă nici unul dintre proiectele propuse nu corespunde pe deplin tuturor aşteptărilor noastre, atunci totuşi ne putem întreba care dintre aceste 3 proiecte corespunde mai mult aşteptărilor noastre şi care mai puţin.

Proiectul al doilea împărţeşte anul în 13 luni egale de câte 28 zile. Fiecare lună are câte 4 săptămâni complete şi consecinţa este că data lunară a fiecărei luni dintr-un an cade pe aceeaşi zi săptămânală. Trimestrele însă nu au un număr complet de luni, dar un număr complet de 13 săptămâni (şi 13 x 7 = 91 zile). Semestrele, dacă nu au nici ele un număr complet de luni, atunci totuşi au un număr complet de 26 săptămâni (şi 26 x 7 = 182 zile). Notez însă că din cauza zilelor albe, care mai trebuiesc adăugate la acest an teoretic săptămânal de câte 13 luni, începutul lunilor şi al săptămânilor nu va putea să cadă întotdeauna în aceeaşi zi săptămânală, ci în fiecare an consecutiv ordinar începutul lunilor şi al săptămânilor va înainta cu câte o zi, iar în anii bisecţi cu câte 2 zile. Zilele săptămânale ale începuturilor de luni se vor repeta în aceeaşi ordine tot după un ciclu de 28 ani (ciclul solar), ca şi în calendarul nostru cel de acum. Cu acestea am căutat să redau mai întâi avantajele acestui proiect de reformă.

Proiectul acesta are însă marele dezavantaj că nici trimestrele şi nici semestrele nu cuprind luni întregi. Pentru statistici trimestriale şi semestriale el este, aşadar, nepotrivit, câtă vreme nu se introduc pe lângă statistici lunare încă şi statistici săptămânale. Dar introducerea unor statistici săptămânale şi lunare ar reclama prea mult lucru şi prea mare pierdere de timp. Cu acestea nu se simplifică, ci se îngreuiază gestiunea. Aceasta nu înseamnă a introduce un calendar mai practic şi mai puţin costisitor. La acest mare inconvenient mai vine încă şi acela că statisticile de până acum nici nu sunt alcătuite pe această bază de luni săptămânale şi de aceea o comparare a datelor statistice, făcute după acest nou sistem de împărţire a anului, cu datele statistice anterioare, făcute după calendarul nostru de până acum, ar întâmpina multe alte dificultăţi enorme şi prea din cale afară de costisitoare.

În vederea acestor perspective puţin îmbucurătoare atât din punct de vedere al calculelor, cât şi din punct de vedere al cheltuielilor enorme, care ar necesita pentru a putea pune noua reformă în serviciul binelui public şi a o putea utiliza pe viitor ca normă statistică, noi nu-l putem recomanda pentru a fi introdus în viaţa publică cetăţenească. El nu este nici mai practic şi nici mai ieftin, ci mai încurcat şi mai costisitor. Şi nici nu poate avea măcar pretenţia de a fi cel puţin tot atât de exact ca statisticile anuale de până acum. Statisticile anuale de până acum redau exact situaţia unui an complet solar, fie ordinar, fie bisect. Statisticile, care s-ar face de acum înainte în baza acestui proiect, vor reda numai situaţia celor 52 săptămâni sau 364 zile ale unui an, dar nu cea a unui an întreg solar, întrucât ziua albă în anii ordinari sau cele 2 zile albe din anii bisecţi rămân neînglobate în calculele statistice săptămânale, lunare, trimestriale, semestriale şi anuale, ceea ce este un mare defect. Şi atunci daţi-ne voie să punem întrebarea, cine ar fi dispus ca să renunţe la o statistică exactă şi să se mulţumească cu o statistică care este numai aproximativă şi care nu poate fi exactă, pentru simplul motiv că nu redă situaţia unui an întreg solar ? Cei ce sunt conştienţi de valoarea mare a unei statistici exacte, nu cred că ar putea să facă un lucru ca acesta.

La acestea mai vine că numărul 13 este un număr nu numai ingrat din punct de vedere aritmetic, ci şi un număr faţă de care cei mai mulţi oameni au o aversiune superstiţioasă. Putem prevedea deci că introducerea acestei reforme calendaristice va întâmpina multe şi mari dificultăţi chiar şi numai din cauza aceasta. Împărţirea anului în 13 luni ar însemna şi a rupe cu toate tradiţiile noastre milenare pe terenul calendaristic şi de măsurare a timpului.

Trecem la proiectul I şi III de reformă, propus de Societatea Naţiunilor. Ambele proiecte rămân pe lângă împărţirea uzitată până acum a anului în 12 luni. Ambele proiecte vor să egaleze trimestrele şi semestrele de peste an numai în aşa fel că pretind ca fiecare trimestru să aibă câte 2 luni de câte 30 şi 1 lună de 31 zile. Ambele proiecte cer aşadar majorarea zilelor lunii lui februarie de la 28 zile în anii ordinari şi de 29 zile în anii bisecţi, la 30 zile fixe în fiecare an şi apoi o distribuire mai regulată a lunilor cu 30 şi 31 zile. Cele 2 luni dintâi ale unui trimestru vor avea întotdeauna câte 30 zile, a treia lună o lungime de 31 zile. Ar urma aşadar ca lunile ianuarie, mai, iulie, august şi octombrie de la luni de 31 zile, cum sunt acum, să fie reduse la luni de numai 30 zile, iar lunile iunie şi septembrie în loc de 30 zile să aibă pe viitor 31 zile. Tabloul lungimii lunilor de acum şi a celor viitoare ar fi următorul:

 

 

de prezent

pe viitor

 

de prezent

pe viitor

 

de prezent

pe viitor

Ianuarie

31

30

Mai

31

30

Septembrie

30

31

Februarie

28 (29)

30

Iunie

30

31

Octombrie

31

30

Martie

31

31

Iulie

31

30

Noiembrie

30

30

Aprilie

30

30

August

31

30

Decembrie

31

31

 

Proiectul prim de reformă calendaristică stă, în fond, încă pe punctul de vedere că anul solar are 365 zile, pentru că în afară de egalarea trimestrelor şi a semestrelor anului, în felul arătat mai sus, mai vorbeşte încă şi despre o zi suplimentară, care va trebui ataşată unui trimestru. Un trimestru de peste an va avea, aşadar, nu numai 91 zile, ci de fapt 92 zile. În realitate, aşadar, numai 3 trimestre vor fi egale, al 4-lea trimestru va avea o zi în plus. În consecinţă, nici cele 2 semestre de peste an, de fapt, nu vor fi egale, ci unul va fi cu o zi mai mare decât celălalt. Dar în afară de acestea trebuie să ne mai întrebăm, ce se întâmplă cu anii bisecţi ? Anii bisecţi vor fi suprimaţi completamente ?

Dacă noul proiect de reformă nu are de gând să ţină seama de faptul că tot al patrulea an, în condiţiile arătate de noua reformă ,,ortodoxă română”, trebuie să fie un an bisect (cu 366 zile), atunci diferenţa de aproape 60 la an va face ca acest an teoretic de numai 365 zile, nefiind legat de cursul astronomic al soarelui, într-un timp de 4 x 30 = 120 ani va fi cu 30 zile mai scurt decât anul solar. În 6 x 120 = 720 ani va fi cu jumătate de an, în 9 x 120 = 1080 ani cu 9 luni, iar în timp de 12 x 120 = 1440 ani cu 12 luni, aşadar, cu un an întreg mai scurt decât anul solar astronomic. Vom ajunge în aşa fel că anul nostru va deveni un an solar mutabil (Wandelsonnenjahr), un an care în timp de 1440 ani va parcurge toate anotimpurile anului.

În istoria evoluţiunii calendarelor de până acum drept că am întâmpinat la unele popoare, care stau pe o treaptă joasă de cultură, sau şi la acele popoare, care din anumite motive au rămas numai cu ani lunari, cum sunt mahomedanii, faptul că anul lor lunar este un an lunar mutabil. Ani solari mutabili, însă, dacă au fost cândva la vreun popor de pe lume, nu s-au putut menţine nicicând pentru o durată mai lungă de ani, ci au fost întotdeauna corectaţi la vreme, în conformitate cu fenomenele atmosferice şi naturale, care s-au produs regulat şi la timp determinat din an în an. Introducerea unui ,,an solar mutabil” ar fi o inovaţiune a vremurilor noi, dar nu o inovaţiune bună, ci o inovaţiune deosebit de rea, pentru că prin ea noi am da dovezi că nu mai ştim aprecia străduinţele depuse până acum de marii noştri înaintaşi care şi-au dat toată silinţa ca să fixeze lungimea anului civil, pe cât a fost posibil, în cel mai deplin acord cu cerul (soarele, luna şi stelele).

Nesocotind noi această străduinţă cu desăvârşire, ne-am întoarce la noţiunile pe care le aveau numai popoarele cele mai primitive despre lungimea anului. Ba am rămâne chiar mult mai pe jos decât acestea, pentru că ele, dacă n-au fost în stare ca să fixeze lungimea anului în acord cu cerul, nu au făcut-o pentru că nu dispuneau de mijloacele noastre tehnice astronomice, dar cel puţin erau călăuzite de dorul de a o face, pe când noi cei ce am cunoscut lungimea exactă a anului solar şi l-am lepăda acum ca bun de nimic, construindu-ne un an pur teoretic şi independent de soare, ca şi când soarele nu ar mai exercita nici o înrâurire asupra pământului nostru, am da dovezi de totală ignoranţă, de nesocotire a stării de fapt şi de cel mai cras şi condamnabil degradaţionism.

Desconsiderarea zilei bisecte din 4 în 4 ani este aşadar un defect atât de mare, încât noi cei de azi, care pretindem că stăm pe treapta de cultură la care omenirea a ajuns în cursul unei evoluţiuni şi a unor străduinţe de mii de ani, trebuie să refuzăm din capul locului acest proiect de reformă. El nu ne face cinste nici pentru trecutul nostru şi nu ne va aduce nici un bine nici pentru viitorul nostru.

 

 

[1] Cf. Vasile Gheorghiu, Sfintele Paşti, p. 74.

[2] Eliptica soarelui este cercul pe care-l descrie la părere soarele în cursul unui an în jurul pământului. Cercul acesta este înclinat cu 23½º faţă de ecuatorul pământului şi trece prin planul ecuatorial de 2 ori la an ş.a. primăvara şi toamna (punctele echinocţiale 21 martie şi 23 septembrie). Cf. Ginzel, op. cit., I, p. 8.

[3] Ginzel, op. cit., I, p. 14.

[4] Ginzel, op. cit., p. 13.

[5] Ginzel, op. cit., p. 15.