----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXVIII)

 

Episodul anterior

 

57. ,,Lăsaţi pruncii să vină la mine şi nu-i opriţi pre ei, că a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 18, 16). Şi această vârstă este slabă în tărie, plăpândă în inteligenţă, şi imatură în povaţă. Astfel, vârsta nu este preferată vârstei; mai mult, ar fi păgubitor să se maturizeze. Ce nevoie este de rugăciuni ca maturitatea vârstei să urmeze, dacă este să se ia de la mine vrednicia Împărăţiei Cerurilor ? Aşadar oare Dumnezeu a dat cursul vieţii pentru păcate şi nu pentru sporirea virtuţii ? Şi de ce i-a ales El pe apostoli (potrivit Luca 6, 13) care nu erau tineri, ci maturi ca vârstă ?

Dar de ce El spune că copiii sunt potriviţi pentru Împărăţia Cerurilor (potrivit Matei 19, 14) ? Probabil, deoarece ei nu cunosc răutatea, ei nu au învăţat să înşele, ei îndrăznesc să nu lovească înapoi (I Petru 2, 22-23), ei nu se îngrijesc să caute bogăţia, ei nu caută să dobândească cinste şi succes. Dar virtutea nu trebuie să fie necunoscătoare a acestor lucruri, ci să le dispreţuiască, nici nu există lauda înfrânării acolo unde există integritate prin slăbiciune. Fiindcă nu copilăria, ci bunătatea asemănătoare simplităţii de copil este înţeleasă (potrivit I Corinteni 14, 20). Deoarece nu este o virtute să nu fii capabil să păcătuieşti, ci să fii nedoritor să faci aşa ceva şi să păstrezi perseverenţa voinţei, astfel că voinţa imită copilăria şi un om imită natura. În sfârşit, Mântuitorul nostru Însuşi a exprimat aceasta, spunând: ,,De nu vă veţi întoarce şi să vă faceţi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

58. Deci cine este băiatul care trebuie să fie imitat de apostolii lui Hristos ? Cu siguranţă, el nu este unul din copii ? Aşadar este aceasta virtutea apostolilor ? Apoi, cine este băiatul ? Dacă nu cumva, probabil, Cel despre care Isaia spune: ,,Căci prunc s-a născut nouă, fiul, şi s-a dat nouă” (Isaia 9, 6). Fiindcă Pruncul Însuşi ţi-a spus ţie: ,,Să-şi ia crucea sa, şi să-mi urmeze mie” (Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23). Şi pentru ca tu să poţi recunoaşte Pruncul, ,,care ocărându-se, împotrivă nu au ocărât, pătimind, nu au îngrozit” (I Petru 2, 23); căci aceasta este virtute desăvârşită.

 

Sfântul Evanghelist Luca

Manuscris, începutul secolului XIII, Patmos, Grecia

 

Astfel, există în copilărie bătrâneţea cinstită a caracterului şi în bătrâneţe o copilărie inocentă, ,,că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor; şi cărunteţele sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată” (Înţelepciunea lui Solomon 4, 8-9; Pildele lui Solomon 16, 33). De aceea, este scris: ,,Lăudaţi tineri pre Domnul, lăudaţi numele Domnului” (Psalmi 112, 1), deoarece nimeni decât cei desăvârşiţi Îl laudă pe Domnul, fiindcă ,,nimeni nu poate numi pre Domnul Iisus, fără numai întru Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3).

59. Aceasta pare să fie profeţită despre poporul Bisericii, care, cu toate că mai tânăr, a întrecut poporul mai vechi al iudeilor în râvna pentru virtute. De aici cuvântul: ,,Iată eu şi pruncii, care mi-au dat Dumnezeu” (Isaia 8, 18; Evrei 2, 13). Aceştia sunt pruncii care, urmându-L pe Domnul pe când El călărea pe mânzul unei asine, a spus cu voce proorocească că a venit mântuirea neamurilor (potrivit Matei 21, 7-9); aceştia sunt pruncii sau sugarii, care, într-o băutură bogată mai presus de vin, au supt ţâţele lui Hristos (potrivit Cântarea Cântărilor 7, 12), căci ,,din gura pruncilor şi a celor ce sug, ai săvârşit laudă” (Psalmi 8, 3; Matei 21, 16).

60. Astfel, poate părea neîndurător şi sever unora că ucenicii i-au oprit pe copii să vină la Domnul (Luca 18, 15), în afară de cazul în care tu înţelegi fie o taină, fie o milă; pentru că ei nu au făcut aşa cu asprimea minţii invidioase pe copii, ci au dat Domnului ascultarea supunerii râvnitoare, ca nu cumva El să fie strivit de mulţimi. Deci, este scris altundeva: ,,Învăţătorule, noroadele te îmbulzesc” (Luca 8, 45).

Într-adevăr, străduinţa noastră trebuie să fie ignorată când există atingere dumnezeirii. În consecinţă, haideţi să fugim de mândrie, haideţi să urmăm simplitatea de copil; deoarece adevărul este opusul mândriei, dar simplitatea este în acord cu adevărul, sublimă în umilinţa însăşi. Căci Dumnezeu nu locuieşte într-o inimă descurajată, ci aşa cum ne-a spus proorocul, ,,scaun înalt de mărire” (Ieremia 17, 12), pe care, fireşte, înţelepciunea este ridicată la înălţimea adevărului.

Nici nu-l lăsa, ca pe Cain (potrivit Iuda 1, 11), să ascundă vinovăţia unui criminal printr-o comportare frăţească (potrivit Facerea 4, 8), ci lasă-l să fie un frate înlăuntru şi în afară. Aceasta este mila.

Dar ei (apostolii) erau de asemenea bucuroşi în taină, că mai întâi poporul iudeilor ar fi mântuit, deoarece ei s-au născut potrivit trupului, dar ei s-au rugat fierbinte şi în numele hananencei (potrivit Matei 15, 23). Astfel, ei cunoşteau taina, că chemarea ambelor popoare era aşteptată, dar erau probabil încă necunoscători ai ordinii.

61. Acum, examinăm diferenţa dintre cuvinte. Când El îi cheamă pe copii să vină la El ca să-i poată binecuvânta propovăduindu-le sau punând mâinile, El îi numeşte prunci (potrivit Luca 18, 16 – în citatul folosit de Sfântul Ambrozie, în loc de ‘prunci’, este ‘băieţi’); când El porunceşte ca ei să nu fie certaţi, El îi numeşte prunci (potrivit Matei 19, 13 – în citatul folosit de Sfântul Ambrozie, în loc de ‘prunci’, este ‘cei mici’); căci aceia care sunt atinşi de Hristos nu sunt certaţi, ei care se apropie de Hristos nu cad, dar aceia pe care nu puţinătatea anilor, ci micimea virtuţii i-a făcut mici cad.

În acelaşi timp, El învaţă că cei mici nu trebuie să fie ispitiţi (potrivit Matei 18, 6), ca nu cumva să cadă asupra noastră păcatele celor ale căror rugăciuni – cu toate că ei înşişi sunt mici în virtuţile vredniciilor lor – sunt transmise totuşi Domnului prin apărarea îngerilor (potrivit Matei 18, 10). Aşadar nimeni să nu râdă de cel sărac deoarece ,,mânie pre cel ce l-au făcut pre el” (Pildele lui Solomon 17, 5); nimeni să nu ispitească pe cel slab, ca nu cumva să-i supere pe îngeri; nimeni să nu-l necăjească pe cel mic, ca nu cumva să piardă binecuvântarea Mântuitorului.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei