----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Patriarhul Athenagora al Constantinopolului

şi relaţiile sale cu Lumea Nouă (III) 

Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (II)

 

Partea a II-a

În mod neverosimil, nu am găsit nici un fel de documentaţie despre Patriarhia Ecumenică în dosarele CIA timp de mai mult de un an de zile, din iulie 1947 până în august 1948. Având în vedere cât de îndeaproape urmărea CIA pe patriarhul Maxim şi Patriarhia Ecumenică până în acel moment, pare neplauzibil ca ei să nu fie emis nici un raport de-a lungul anului. Mai probabil, aceste rapoarte există, dar din diverse raţiuni ele nu au fost declasificate.

Pe 28 ianuarie 1948, jurnalul Veacul Creştin (Christian Century) a publicat o notă mai degrabă remarcabilă sub titlul ,,Arhiepiscop american pentru Istanbul ?”. Articolul explică, în parte:

,,Nu se mai ştie nimic despre înrăutăţirea sănătăţii [patriarhului Maxim] consemnată, deplasările sale între Grecia şi Turcia, şi aproape nimic legat de sfârşitul domniei sale ca patriarh. Dar acum se pare că el a ieşit din scenă sau este pe punctul de a ieşi. Şi se relatează de la Istanbul că succesorul său va fi probabil Arhiepiscopul Athenagora de New York !

... Există însă anumite lucruri despre situaţia din Orientul Apropiat pe care noi le cunoaştem. Noi ştim că conducerea ortodoxă de acolo este amestecată în mod inextricabil cu lupta politică pentru controlul Mării Mediterane de est şi Balcanilor. Noi ştim că patriarhia din Istanbul este un punct cheie în această luptă. Şi noi ştim că este cert că faptului de a pune un arhiepiscop de New York în acel scaun i se va da o interpretare politică în toată acea parte de lume.

La această cunoaştere noi trebuie să adăugăm suspiciunea noastră că Departamentul de Stat din Washington ştie probabil mai multe despre această propunere de alegere decât oricare din centrele bisericeşti din această ţară. Dacă acest lucru ar fi adevărat – şi ar fi nevoie de mai mult decât o dezminţire formală pentru a linişti temerile noastre – atunci trebuie spus că guvernul Statelor Unite este implicat într-o afacere care va genera o groază de dureri de cap înainte să ne ieşim [din ea]”.

Împotriva tuturor probabilităţilor, Maxim s-a menţinut în patriarhie încă mult timp, cea mai mare parte a anului 1948. A fost un an important în istoria ortodoxă dintr-o sumedenie de motive, inclusiv o întrunire pan-ortodoxă majoră în iulie la Moscova pentru a comemora 500 ani de autocefalie rusă. Aceasta era departe de ,,Sinodul Ecumenic” pe care Moscova năzuise iniţial să-l găzduiască, dar era totuşi un eveniment istoric, şi includea un reprezentant din partea Patriarhiei Ecumenice – Mitropolitul Ghermano de Thyateira şi Marea Britanie.

În mod remarcabil, Constantinopolul a trimis un reprezentant la Moscova în pofida obiecţiilor propriului patriarh ecumenic, Maxim. CIA relata pe 10 august: ,,Maxim, patriarhul ecumenic al Fanarului, s-a opus acceptării invitaţiei lui Alexie, patriarhul Moscovei ... Însă, Sfântul Sinod din Fanar a trecut peste Maxim şi a hotărât să accepte invitaţia”. Pentru a evita complicaţia obţinerii de vize de ieşire de la guvernul turc, Sfântul Sinod a trimis un episcop care avea reşedinţa în afara Turciei. Întreaga epopee a evenimentului de la Moscova din 1948 este o istorie care necesită propria sa relatare. Pentru scopurile noastre de aici, lucrul frapant este că în timp ce Maxim era patriarh ecumenic cu numele, el pare să fi fost în esenţă deposedat de orice autoritate reală[1].

Chiar a doua zi, pe 11 august, CIA a emis alt raport. În mod bizar, ei se refereau la Maxim, în vârstă de 50 ani, ca la un ,,om în vârstă” şi ,,bătrân”:

,,Manevrele prelungite pentru a-l înlocui pe bătrânul Maxim ca patriarh ecumenic al Bisericii Ortodoxe Greceşti par [sic] în sfârşit că au succes. Vreme de mai mult de un an de zile, un număr mare de mitropoliţi din Sfântul Sinod au încercat să-l scoată cu forţa pe Maxim din patriarhie ... Mitropoliţii anti-Maxim au trimis scrisori frecvente guvernului grec pe această temă şi au cerut în mod repetat convocarea Sinodului în plen pentru a forţa demisia sa. De fiecare dată ei făceau planuri în ce-l priveşte pe Maxim, însă bătrânul reacţiona violent, şi de două ori a trebuit convins să nu dizolve chiar Sinodul. În trecut, Maxim a fost ajutat de ambasadorul grec în Turcia, care într-un rând i-a mustrat pe conspiratori şi i-a sfătuit să ceară iertare patriarhului. Acum pare că nici măcar ambasadorul grec nu mai speră să se amâne demisia patriarhului, şi se aşteaptă ca în următoarele câteva zile [patriarhul] să se supună.

Cel mai verosimil învingător în alegerile patriarhale care vor urma la 2-3 săptămâni după demisia lui Maxim rămâne Athenagora, mitropolitul Americii de Nord şi Sud. Guvernul grec l-a avut în vedere multă vreme pe Athenagora ca cel mai oportun succesor al lui Maxim, şi în ultima săptămână guvernul turc a indicat că nu are obiecţii faţă de el. Ambele guverne simt că Maxim este incapabil să facă faţă eforturilor sovietice recente de a utiliza Biserica ca pe un instrument politic. Cu sprijinul puternic al acestor două guverne, Athenagora este încredinţat efectiv că va obţine scaunul patriarhal. Însă rămâne o dificultate practică faptul că patriarhul trebuie să fie cetăţean turc. Turcia este şovăitoare în a-i conferi cetăţenia lui Athenagora până când nu sunt încheiate aranjamentele preliminare pentru alegerea sa”.

Am putea fi uluiţi de necesitatea ca Athenagora să fie cetăţean turc, în august 1948, fiindcă în raportul anterior din iulie 1947 se relata că el fusese făcut cetăţean de onoare al Ankarei. Dar acea cetăţenie din 1947 pare să fi fost pur ,,onorifică” şi limitată la Ankara însăşi. El nu era încă cetăţean al Republicii Turcia. Însă iniţial Athenagora fusese cetăţean turc, înainte de venirea sa în Statele Unite ale Americii. Dar odată cu venirea sa în America, el a renunţat la cetăţenia turcă şi a devenit cetăţean american naturalizat. În acel moment, SUA nu permitea cetăţenie dublă. Nu se ştie când anume Athenagora a redevenit cetăţean turc, deşi se pare că s-a întâmplat cândva la sfârşitul lui 1948 sau începutul lui 1949, în legătură cu alegerea şi înscăunarea sa ca patriarh ecumenic.

În cele din urmă, pe 18 octombrie 1948, patriarhul Maxim al V-lea a demisionat. Pe 1 noiembrie, Athenagora a fost ales în mod oficial patriarh ecumenic.

Pe 3 noiembrie, Veacul Creştin (Christian Century) scria despre alegere:

,,Nu ştim ce rol a jucat SUA în manevrele diplomatice de mare presiune care s-au desfăşurat în spatele scenei timp de mai mult de 2 ani pentru a-l scoate pe Maxim [din scaun] şi a pune un patriarh care ar fi mai acceptabil pentru Grecia şi Turcia ... Dacă guvernul american, în fundalul obscur, s-a implicat în maşinaţiunile subtile ale politicii ecleziastice levantine, va veni ziua când va regreta acea complicaţie”.

Pe 10 noiembrie, CIA a emis un soi de post-mortem privind alegerea, remarcând că ,,încercările sovietice de a utiliza Biserica Ortodoxă Greacă ca mijloc de persuasiune şi propagandă a primit fără îndoială o amânare odată cu alegerea lui Athenagora”. În timp ce Maxim a făcut tot ce-a putut pentru a se opune Moscovei, ,,el a fost atât de bolnav în ultimii 2 ani încât a fost uneori cu totul incapabil ... Alexie va face probabil noi încercări de a-şi câştiga prieteni şi de a influenţa patriarhii din Orientul Apropiat, mergând până la denunţările sovietice ale lui Athenagora (care a devenit cetăţean american în timpul lungii sale şederi în New York) ca fiind o unealtă a SUA. Cu toate acestea, se poate aştepta ca mai vigurosul Athenagora să fie mult mai eficient decât predecesorul său suferind în a impune conducerea Patriarhiei Ecumenice asupra lumii ortodoxe greceşti”.

 

Patriarhul ales Athenagora urcă la bordul avionului preşedintelui Truman, ,,Vaca sacră”, în drum spre înscăunarea sa la Istanbul. Această fotografie este din New York Times, 24 ianuarie 1949

 

* * *

 

Pe 1 decembrie, după alegerea lui Athenagora dar înainte de sosirea sa şi înscăunarea la Istanbul, fostul patriarh Maxim i-a trimis o scrisoare sfâşietoare lui Athenagora, cerând compasiunea, înţelegerea şi ajutorul noului patriarh. Scrisoarea, publicată de Paul Manolis într-un articol în 2006, este, potrivit cuvintelor lui Manolis, ,,mai curând patetică şi jalnică”. Maxim a dictat scrisoarea unui prieten, scriind la sfârşit cu propria-i mână că ,,starea mea nervoasă şi epuizarea peste măsură nu mi-au permis să scriu în timp ce stau jos”. Maxim îi spune lui Athenagora că el trăieşte ,,singur, complet singur”, şi că a fost ,,abandonat” de toţi. Cu ajutorul guvernului grec, el călătoreşte în Elveţia pentru sănătatea sa. De fapt, el a rămas în Elveţia pentru restul vieţii sale.

Preşedintele Truman şi patriarhul ales Athenagora au avut o întrevedere pe 16 decembrie. Probabil la această întrevedere Truman i-a oferit lui Athenagora să zboare la Istanbul la bordul avionului prezidenţial. Pe 23 ianuarie 1949, Athenagora s-a urcat în avionul lui Truman, numit în mod bizar ,,Vaca sacră”. Acest gest a avut intenţia clară de a trimite un mesaj politic, precum explică dr. Alexandros Kyrou: ,,Gestul extraordinar al lui Truman nu era o funcţie a sentimentalismului sau respectului său faţă de Athenagora, care ambele, întâmplător, erau autentice. Ci aceasta era o acţiune chibzuită luată de un preşedinte care-i vedea pe Athenagora şi Patriarhia Ecumenică ca pe nişte parteneri influenţi şi cruciali în promovarea intereselor şi valorilor umanitare internaţionale ale SUA în lupta mondială împotriva comunismului. Manifestarea bunăvoinţei prezidenţiale, fără precedent, a lui Truman nu era doar o expresie personală a prieteniei reciproce şi a consideraţiei faţă de Athenagora, ci o indicaţie clară din partea Washington-ului a preţuirii şi sprijinului pentru Patriarhie, un mesaj diplomatic puternic pe care Truman a căutat să-l trimită atât la Ankara, cât şi la Moscova”.

Patriarhul Athenagora, în vârstă de 62 ani la înscăunarea sa (şi cu 11 ani mai în vârstă decât predecesorul său Maxim), a petrecut 23 ani extraordinari pe tron şi a fost una din figurile cele mai semnificative (şi controversate) din punct de vedere istoric ale Ortodoxiei moderne. Şi precum relatează Paul Manolis, Athenagora a continuat să corespondeze cu Maxim, chiar l-a vizitat în Elveţia şi i-a cerut sfatul în chestiuni importante. Pe câtă vreme Maxim era cu siguranţă o victimă a maşinaţiunilor politice, se pare de asemenea că el a fost cu adevărat suferind şi nu într-o stare de sănătate îndeajuns de bună pentru a continua să fie patriarh. El a murit în ianuarie 1972, şi Athenagora a slujit înmormântarea sa.

 

* * *

 

O nouă zi a răsărit pentru Patriarhia Ecumenică şi pentru Ortodoxia mondială. Cu Athenagora pe tron, SUA avea în sfârşit un lider de încredere, stabil care ar putea-o ajuta în lupta împotriva comunismului. Printre tot felul de dovezi pentru aceasta, a se vedea raportul CIA din 1951 în care Athenagora era citat ca asigurându-i pe americani că patriarhul Antiohiei nu se va ,,rătăci de turmă”.

Patriarhul Athenagora era o figură la fel de complicată pe cât era de importantă. El era faimos şi infam, în egală măsură, pentru încercările lui de apropiere de Biserica Romano-Catolică, culminând cu faimoasa sa întâlnire cu papa din 1964 când ei ,,au ridicat anatemele” reciproce în mod simbolic. El a trecut prin furtuna brutală a pogromului din Istanbul din 1955 (cunoscută ca ,,Evenimentele din septembrie”), în care revoltele anti-greceşti au condus la plecarea în masă a celei mai mari părţi a populaţiei greceşti rămase în Istanbul. El s-a războit cu Moscova pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe din America, argumentând că autocefalia nu poate fi acordată unilateral ci trebuie să aibă consimţământul tuturor Bisericilor Ortodoxe. Şi el a repornit procesul planificării mult-aşteptatului Sfânt şi Mare Sinod, organizând o serie de conferinţe pan-ortodoxe care au ajutat la dezgheţarea relaţiilor dintre ţările ortodoxe de pe orbita sovietică şi cele din afara ei. Bun sau rău, el a fost una din figurile cele mai semnificative din punct de vedere istoric ale Ortodoxiei secolului XX.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 11 decembrie 2019, Ousting the Ecumenical Patriarch: the removal of Maximos V according to CIA records

 

[1] A se vedea, de asemenea, relatările vremii în care numele patriarhului Maxim nu apare deloc, ci un locum tenens, mitropolitul Dorotei (Către un al VIII-lea Sinod Ecumenic, subtitlul Conducătorii ortodocşi greci boicotează conferinţa pre-sinodală).