----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Critica noilor proiecte de reformă calendaristică

propuse de către Societatea Naţiunilor (III)

- Studiu calendaristic -

de dr. Vasile Gheorghiu

 

Schimbarea calendarului şi Pascalia iuliană

 

III. Critica proiectelor de simplificare a calendarului gregorian [continuare]

Şi totuşi, pentru ca nimeni să nu ne poată spune că noi ne-am dat această părere în mod precipitat şi nu în deplină cunoştinţă de cauză, vrem să analizăm în cele ce urmează şi avantajele pe care le-ar avea acest proiect de reformă pentru viaţa practică a lucrătorilor, a fabricanţilor, pentru instituţiunile de comerţ, de bancă şi instituţiunile de statistică din zilele noastre. Se zice că în scopul unei mai bune şi mai drepte împărţiri a anului ar fi de dorit ca lunile, trimestrele şi semestrele să fie cât mai egale unele cu altele.

În calendarul iulian, gregorian şi cel ortodox român, cele 12 luni de peste an au lungimi diferite ş.a. luna februarie are 28 zile, în anii bisecţi 29 zile, 4 luni au câte 30 zile (şi anume aprilie, iunie, septembrie şi noiembrie), iar celelalte 7 luni au câte 31 zile (ianuarie, martie, mai, iulie, august, octombrie şi decembrie). Proiectele de reformă ale Societăţii Naţiunilor fiind ca să dea lunilor de peste an aceeaşi lungime. Aceasta însă nu se poate face, pentru că numărul de 365 zile, câte are anul solar, nu este divizibil prin 12 fără să rămână vreun rest. Şi atunci proiectele recurg la expedientul ca 8 luni să aibă câte 30 zile, iar 4 luni câte 31 zile, rămânând o zi suplimentară sau o zi albă. Iar pentru ca să se poată obţine şi trimestre cât se poate de egale, s-a zis că fiecare trimestru va trebui să aibă câte 2 luni de câte 30 şi o lună de 31 zile, aşadar, peste tot o lungime de 91 zile.

Avantajul ar fi numai acela că în ce priveşte lungimea lunilor am scăpa de excepţia pe care o face până acum luna februarie cu cele 28, respectiv 29 zile. Dar acest avantaj se pierde completamente în vederea faptului că şi noul proiect de reformă trebuie să creeze o excepţie ş.a. excepţia unei zile suplimentare sau albe la an. Excepţia aceasta este mai rea decât excepţia cu februarie din calendarul de până acum, pentru că zilele din februarie sunt cel puţin înglobate în cadrul zilelor anului, pe când ziua suplimentară sau albă din noile proiecte de reformă rămâne în afară de zilele anului.

Alt avantaj s-ar părea că este faptul că trimestrele noului proiect sunt egale, având fiecare câte 91 zile, pe când trimestrele de până acum au diferite lungimi ş.a. trimestrul

 

I: 31 + 28/29 + 31 = 90, respectiv 91 zile;

II: 30 + 31 + 30 = 91 zile;

III: 31 + 31 + 30 = 92 zile;

IV: 31 + 30 + 31 = 92 zile.

 

Dar şi acest avantaj se pierde, cel puţin în parte, în urma faptului că ziua suplimentară va trebui ataşată unui trimestru, care din un trimestru de 91 zile va deveni de fapt un trimestru de 92 zile, deşi formal se va chema că are numai 91 zile şi o zi suplimentară sau albă. Câtă vreme această zi suplimentară sau albă va fi ataşată ultimului trimestru, şi câtă vreme acest trimestru va cădea în timpul iernii, va face ca anotimpul iernii să fie cu o zi mai lung decât celelalte anotimpuri şi va sta în directă contradicţie cu anotimpurile astronomice, care arată că anotimpul astronomic al iernii este chiar mai scurt decât toate celelalte anotimpuri.

Iar dacă acea zi suplimentară sau albă va fi ataşată unui trimestru de vară, atunci drept că am fi mai în acord cu lungimea astronomică a anotimpurilor de vară, dar cum anul proiectat este un an mutabil, care după un şir de ani va trece din anotimp în anotimp, ni s-ar impune o nouă însărcinare, adică, ca să avem grijă ca să ataşăm acea zi suplimentară sau albă întotdeauna numai acelui trimestru care ar veni să stea mai aproape de solstiţiul de vară. Modificând însă din timp în timp locul pe care ar trebui să-l aibă ziua suplimentară sau albă pe lângă trimestrele de peste an, se înţelege de la sine că de pe urma acestor schimbări continue nu vor putea să profite nimic statisticile, ci dimpotrivă compararea datelor unui trimestru cu cele ale altui trimestru va fi nu numai foarte dificilă, ci şi numai relativ exactă chiar din cauza diferenţei acelei zile suplimentare sau albe.

Pentru cazul însă, că ziua suplimentară sau albă s-ar adăuga întotdeauna numai la finea trimestrului al 4-lea, orişi în care anotimp ar cădea acest trimestru, drept că am mai putea înregistra încă şi un alt avantaj ş.a. acela că zilele săptămânale ale lunilor prime dintr-un trimestru vor fi aceleaşi şi tot aşa şi zilele săptămânale ale lunilor de mijloc dintr-un trimestru şi la fel şi cele ale lunilor din urmă ale unui trimestru ş.a. ziua săptămânală a lunii a 2-a din trimestru va fi cu 2 zile mai în urmă decât ziua săptămânală a lunii 1 a trimestrului, iar cea a lunii a 3-a din trimestru cu alte 2 zile mai în urmă decât ziua săptămânală a lunii a 2-a a trimestrului. Şi aşa se va face că zilele începătoare ale lunii trimestriale se vor reproduce din nou în fiecare trimestru în aceeaşi ordine (Dum-Marţi-Joi-Dum-Marţi-Joi ...). Dar această reproducere se va face numai până la ziua suplimentară sau albă şi de aceea pentru fiecare an în mod deosebit. Căci chiar din cauza zilei suplimentare sau albe în fiecare an consecutiv ziua întâia a lunii întâia a trimestrului prim va fi o altă zi săptămânală ş.a. cu o zi mai târziu (în anii ordinari). Zilele săptămânale ale celor 3 luni ale unui trimestru vor fi, aşadar, zilele de Luni-Miercuri-Vineri-Luni-Miercuri-Vineri ... şi se vor reproduce în aceeaşi ordine tot din 7 în 7 ani.

Avantajul acesta, faţă de alcătuirea lunilor calendarului nostru de până acum, în care fiecare lună începe cu altă zi săptămânală şi unde zilele începătoare ale anului şi ale lunilor se reproduc în aceeaşi ordine abia după un răstimp mult mai îndelungat de 28 ani (ciclul solar), este un avantaj de natură mai mult teoretică decât practică, pentru că nici în cazul acesta lunile unui trimestru nu au un număr egal de duminici. Unele au câte 5, altele numai câte 4 duminici. Pentru viaţa practică lunile care au câte 5 duminici nu pot să fie nicicând egale cu lunile care au numai câte 4 duminici. Aceasta este ştiut. Faptul acesta trebuie relevat, pentru că are o mare importanţă mai ales în viaţa lucrătorilor etc.

Rezumând cele zise până acum despre acest proiect de reformă, constatăm că proiectul acesta de reformă nu este în stare să egaleze anul într-un fel care ar fi mult mai practic decât cel de până acum. Dimpotrivă el creează numai dificultăţi noi şi ceea ce este mai rău decât toate este faptul că se găseşte în dezacord cu cerul şi se sustrage controlului şi corecturilor noastre. De aceea noi nici pe acest proiect de reformă nu-l putem aproba, ci trebuie să-i detragem adeziunea noastră.

Mai rămâne ca să ne ocupăm de avantajele şi dezavantajele pe care ni le oferă proiectul al treilea de reformă.

Am văzut din cele de mai sus că proiectul I şi II de reformă vreau să ţină încă seama de lungimea factică a anului solar astronomic, care în anii civili ordinari are 365 zile, iar în cei bisecţi 366 zile, pentru că ele vorbesc despre o zi suplimentară sau albă, respectiv 2 zile albe. Proiectul al treilea însă nu mai ţine seama de această lungime a anului. În consecinţă, el este cel mai îndepărtat de tot ceea ce s-a lucrat până acum pentru a aduce anul civil în acord cu marele ceas al lumii, cu soarele, luna şi stelele. Anul, după alcătuirea acestui proiect, are numai 364 zile. Anul este şi mai mobil decât cum sunt anii proiectelor anterioare, pentru că după un şir de numai 24 ani de câte 364 zile se va vedea că anul civil a avansat faţă de cel astronomic cu o lună întreagă de 30 zile (dintre care 24 zile în anii ordinari şi cu 6 zile în anii bisecţi). Şi aşa se va face că Crăciunul, care trebuieşte serbat în zilele solstiţiului de iarnă, la 25 decembrie, după trecerea unui răstimp de numai 24 ani va trebui să fie serbat cu o lună mai timpuriu, aşadar, în ziua astronomică de 25 noiembrie. Şi după o serie de 6 x 24 ani = 144 ani Crăciunul va trebui să fie serbat cu 6 luni mai înainte, aşadar, pe timpul solstiţiului de vară. După o serie de 9 x 24 ani = 216 vom serba Crăciunul în ziua de 25 martie, adică chiar în ziua de Bunavestire, şi abia după un răstimp de 12 x 24 ani = 288 ani vom reveni cu Crăciunul nostru iarăşi la solstiţiul de iarnă şi-l vom serba la 25 decembrie, aşa cum se cuvine.

Ani solari mobili cu erori atât de mari ca cel proiectat acum, dacă au fost cândva particularitatea unor popoare care stăteau pe o treaptă destul de joasă de cultură, nu s-au putut menţine nicicând lungă vreme, ci au fost mereu corectaţi până a nu deveni eroarea lor prea mare. Ar însemna deci ca să batem recordul în ignorarea celor mai elementare cunoştinţe pe terenul calendaristicii, dacă am accepta proiectul al treilea de reformă calendaristică care ni s-a propus. Statisticile alcătuite pentru astfel de ani nu ar putea ca să ne redea o icoană fidelă a prestaţiunilor unui an solar. O comparare cu statisticile vechi anterioare va fi deosebit de dificilă şi în orice caz numai aproximativă şi mult mai rea decât cea din zilele noastre. De aceea noi nu putem accepta nici acest proiect de reformă.

Dar poate că totuşi s-ar încumeta cineva ca să zică că celelalte avantaje pe care le oferă acest proiect de reformă pentru viaţa practică sunt atât de mari, încât ne-ar face ca să trecem peste toate aceste consideraţiuni mai mult teoretice astronomice. Să vedem, deci, ce avantaje deosebit de mari pentru viaţa practică ar putea să ofere acest proiect de reformă. Un unic avantaj ar fi acela că trimestrele anului ar avea un număr egal de zile ş.a. câte 91 zile. Dar şi acest avantaj, realmente, nu poate veni în privire, pentru că condiţiunile geologice, climaterice şi atmosferice de care depinde producţia pământului sunt în fiecare trimestru atât de diferite, încât egalarea zilelor unui trimestru nu poate desridica şi anihila întru nimic celelalte diferenţe, care trebuie să existe între cele 4 trimestre ale unui an, mai ales pe terenul vieţii practice.

 

Concluziuni

În baza unei cercetări amănunţite a proiectelor de reformă calendaristică, înaintate Societăţii Naţiunilor, în vederea unei simplificări a calendarului gregorian, am ajuns la următorul rezultat:

 

  1. Calendarele sunt sisteme de măsurare a timpului. Cele mai exacte calendare au pus anii civili în acord cât mai deplin posibil cu cerul, respectiv cu anul solar tropic. Calendarele care nu au ţinut seama de marii luminători ai cerului (soarele şi luna, respectiv stelele) sunt sisteme de măsurare a timpului pur teoretice. Acestea nu s-au putut menţine nicicând timp mai îndelungat.
  2. Proiectele de reformă, înaintate Societăţii Naţiunilor, trebuiesc socotite de asemeni proiecte de calendare teoretice, întrucât fiecare proiect ţine socoteală numai de 364 zile ale anului şi nesocoteşte, de fapt, lungimea anului tropic solar, care are 365 zile 50, 48’, 46,0’’. Dacă proiectul I şi II de reformă mai vorbesc în afară de cele 364 zile încă şi de o zi suplimentară sau de o zi albă, respectiv 2 zile albe, nu trebuie să uităm că aceste zile nu sunt înglobate în zilele anului proiectat. Statisticile, de fapt, nu vor mai ţine seama de ele.
  3. Orişicât de ardentă ar fi dorinţa unora de a egala semestrele şi trimestrele unui an, această egalare, de fapt, nu se poate face, întrucât numărul factic al zilelor unui an civil este de 365 zile, respectiv 366 zile şi acest număr de zile nu se dă împărţit prin 2 şi prin 4, fără să dea vreun rest. Numărul de 364 zile, acceptat de aceste proiecte de reformă, constituie numai o ficţiune de an, pentru că nu redă în nici un caz lungimea exactă a unui an. În consecinţă, şi semestrel şi trimestrele pe care crede să le egaleze, reducând anul la un număr de numai 364 zile, sunt şi ele numai semestre şi trimestre fictive. Şi mai trebuie să ştim că la o egalare perfectă a semestrelor şi trimestrelor unui an nici nu vom putea ajunge câtă vreme pământul nu va binevoi ca să-şi facă cursul său în jurul soarelui într-un număr de zile care să se dea împărţit prin 2 şi prin 4. Până atunci dorinţa de a avea semestre şi trimestre perfect egale va trebui să rămână o dorinţă platonică, ce nu se poate realiza.
  4. Proiectul al doilea de reformă reuşeşte să egaleze numai lungimea lunilor, stabilind un număr de 13 luni câte 28 zile la an. Dar să nu uităm că nici anul acesta nu are mai mult decât tot numai 364 zile şi de aceea nici el nu redă fidel lungimea anului civil. El mai are încă şi acel defect mare că rupe cu tradiţiile calendaristice milenare ale popoarelor celor mai culte din lume. Şi nici măcar nu putem zice că ar fi mai practic pentru că orişicât de simplu ar părea că este, el ne impune obligaţiuni foarte grele ş.a. înainte de toate obligaţiunea ca să alcătuim pe lângă statistici deosebite lunare, făcute în baza împărţirii anului în 13 luni, şi statistici săptămânale, întrucât trimestrele au câte 3 luni şi o săptămână, iar semestrele câte 6 luni şi 2 săptămâni.
  5. Statisticile săptămânale şi lunare şi trimestriale şi semestriale şi cele anuale, alcătuite în baza noilor proiecte de reformă calendaristică, vor reclama deosebit de multă muncă şi cheltuială şi în cele din urmă noi nu vom avea nici măcar satisfacţia ca să putem zice că ele sunt perfect exacte, pentru că de fapt ele nu vor mai reda situaţia unui an deplin, ci numai situaţia celor 52 săptămâni sau a celor 364 zile ale anului, trecând sub tăcere ziua suplimentară sau zilele albe ale anului respectiv.
  6. Şi compararea noilor date statistice cu datele statistice ale anilor anteriori va întâmpina dificultăţi deosebit de mari, pentru că noile statistici vor fi făcute în alte baze de calcul şi vor avea în vedere şi alt număr de zile decât cum sunt alcătuite vechile noastre statistici. Statisticile noi vor fi statistici aproximativ anuale, pe când statisticile vechi redau exact situaţia unui an întreg. Cine ar voi să compare, deci, datele statistice făcute în baza vreunuia dintre noile proiecte cu datele statistice ale anilor de până acum va trebui să reducă mai întâi datele statistice ale anilor anteriori la aceeaşi bază pe care stă şi statistica nouă. Şi atunci ne putem da seama câtă muncă va reclama şi ce cheltuială enormă va trebui să se facă până ce vom putea pune datele statistice ale anilor trecuţi în deplin acord cu datele statistice cele noi.

 

Proiectele de reformă înaintate Societăţii Naţiunilor nu realizează aşadar, de fapt, nimic din aşteptările care se pun în ele. Realizările care ni se sugerează sunt pur teoretice şi fictive. În schimb ele creează dificultăţi mari şi, pentru a le pune în practică, vor necesita cheltuieli enorme. De aceea ne credem în drept ca să zicem că ele nu sunt nici practice şi nici practicabile.