----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Critica noilor proiecte de reformă calendaristică

propuse de către Societatea Naţiunilor

- Studiu calendaristic -

de dr. Vasile Gheorghiu

 

ANEXA
Raportul părintelui profesor universitar dr. Vasile Gheorghiu,
înaintat Sfântului Sinod al României în chestiunea reformei calendaristice
 
Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti
 

Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Autocefale Române, nr. 1308, la 9 septembrie 1931, îmi adresează următoarea scrisoare:

 

Prea cucernice părinte,

Avem onoare a vă trimite odată cu aceasta broşura Societăţii Naţiunilor intitulată ,,Quatrieme Conference Generale des Communications et du Transit-Documents Preparatoires, vol. I: Reforme du Calendrier”, rugându-vă să binevoiţi a studia cele cuprinse în ea şi a ne înainta opinia prea cucerniciei voastre.

Odată cu opinia prea cucerniciei voastre ne veţi înapoia şi documentul acesta.

Primiţi, vă rugăm, arhiereştile noastre binecuvântări.

 
Preşedinte: patriarh Miron m.p.
Director: Tit m.p.
 
Prea cucerniciei sale,
Prea cucernicului părinte profesor dr. V. Gheorghiu
Facultatea de Teologie
Cernăuţi

 

La adresa aceasta am răspuns următoarele:

 

Cernăuţi, la 20 septembrie 1931

 

Sanctitatea voastră,

Domnule preşedinte al Sfântului Sinod,

 

La adresa nr. 1308 din 9 septembrie 1931, prin care Sfântul Sinod îmi trimite broşura ,,Quatrieme Conference Generale des Communications et du Transit-Documents Preparatoires, vol. I: Reforme du Calendrier”, publicată de Societatea Naţiunilor, Geneva, 1931, pentru a studia cele cuprinse în ea şi a vă înainta opinia mea, am onoare a vă prezenta, înapoind totodată broşura sus menţionată, următorul raport:

 

 

I.

 

Cuprinsul broşurii sus menţionate este următorul:

Comitetul preparator al Comisiunii consultative şi tehnice de Comunicaţie şi Transit, instituită de Consiliul Societăţii Naţiunilor, în conferinţa generală din 13 iunie 1931, având a examina oportunitatea pentru viaţa economică şi socială a) a stabilizării sărbătorilor mobile şi b) a simplificării calendarului gregorian, a prezentat un raport care rezumă rezultatele anchetelor făcute în acea direcţie în diferitele ţări ale lumii (Germania, Belgia, Brazilia, Britania, Cehoslovacia, Statele Unite, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Suedia şi Sviţera). Cu acea ocaziune au fost cooptaţi în Comitet următorii domni:

 
Marele rabbin Israel Levi, preşedintele Comitetului Israelit în chestia reformei calendarului.
Dr. Hertz, marele rabbin al comunităţilor israelite unite din imperiul britanic, Londra.
Reverend Dr. M. Hyamson, preşedintele ligii pentru păstrarea fixităţii zilei de sâmbătă.
Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea ,,Agudas Iisroel”.
Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zurich.
Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creştinismului practic.
M.A.S. Maxwell, M.L.H. Christian şi Dr. J. Nussbaum, numiţi de conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea.
M-lle Achelis, preşedintele Asociaţiei pentru calendarul mondial.
M. Brougthon Richmond, secretarul Asociaţiei pentru calendarul internaţional.
M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaţionale al calendarului fix.
 

Raportorul Comitetului special de studiu al reformei calendaristice arată mai întâi inconvenientele care rezultă pentru viaţa şcolară, activitatea judiciară şi mai ales pentru interesele comerciale de transport şi cele industriale şi a chestiunilor de otel, din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii Paştilor, care de prezent oscilează între 22 martie şi 25 aprilie, vra să zică printr-un interval de 35 zile, având un egal deplasament şi al celorlalte sărbători mobile. Comitetul a sugerat stabilizarea sărbătorii Paştilor pentru duminica care urmează după a doua sâmbătă de aprilie, fiind gata de a trata această chestiune şi independent de chestiunea generală a reformei calendarului.

Opinia publică, exprimată prin intermediul diferitelor Comitete naţionale de studiu, este în principiu favorabilă stabilizării sărbătorii de Paşti. Camera internaţională de comerţ (martie 1923 şi Congresul din 1925, precum şi cel din Amsterdam din 1929), cât şi organizaţiunile căilor ferate din Germania, Estonia, Spania, Franţa etc au cerut chiar cu insistenţă stabilizarea sărbătorii Paştilor pe ziua menţionată mai sus. Şi tot aşa s-a declarat marea majoritate a guvernelor favorabilă acestei stabilizări. Germania, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franţa, Canada, Grecia, India, Noua Zeelandă, Ţările de Jos, România, Suedia, Ungaria, Sviţera, Cehoslovacia, Belgia sunt de acord.

Despre atitudinea Franţei ni se spune, în special, că în ce priveşte mileul religios, acesta se referă la hotărârea autorităţilor religioase. Mileul ştiinţific nu face nici o obiecţiune. Mileul economic şi administrativ cere însă impetuos realizarea cât mai repede a stabilizării sărbătorii Paştilor, chiar şi fără a fi partizan al reformei generale a calendarului. Parlamentul Britaniei Mari a votat în anul 1928 chiar o lege în această direcţie, care aşteaptă să fie sancţionată de rege, îndată ce cercurile religioase îşi vor fi dat asentimentul lor.

Italia şi Portugalia au declarat că aşteaptă hotărârea Bisericii Catolice. Comitetul naţional al Olandei este pentru a se serba Paştile între 8-15 aprilie, adică sau în a doua duminică sau în duminica care urmează după a doua sâmbătă de aprilie. Din consideraţiuni speciale climaterice Polonia preferă ca Paştile să se serbeze în duminica care urmează după a 3-a sâmbătă de aprilie.

Având în vedere că o deciziune asupra unei chestiuni de ordin eminamente religios nu poate fi luată fără de un acord între diferitele înalte autorităţi religioase, Comisiunea specială de studiu a adresat încă la 2 noiembrie 1923 câte o scrisoare circulară Sfântului Scaun, patriarhului ecumenic din Constantinopol şi arhiepiscopului din Canterbury, în care cere părerea acestor autorităţi bisericeşti în ce priveşte stabilizarea sărbătorii Paştelor şi reforma generală a calendarului gregorian.

Sfântul Scaun prin nunţiul apostolic din Berna a făcut cunoscut că fixarea sărbătorii Paştilor, deşi în fond nu prezintă o dificultate dogmatică, totuşi ar însemna abandonarea unei tradiţii vechi şi bine stabilite, de la care nu ar fi nici legitim şi nici consult de a se îndepărta, fără de a atinge grave interese universale. Aşa fiind, Sfântul Scaun nu află nici un motiv rezonabil pentru a modifica ceea ce a fost în întrebuinţarea constantă a Bisericii, fiind transmis de o tradiţie venerabilă şi sancţionat din timpuri vechi de către concilii. Dar dacă s-ar arăta că binele general ar cere o anumită schimbare a acestor vechi tradiţii, Sfântul Scaun ar fi gata ca să examineze chestiunea aceasta, dar nu fără de avizul unui concil ecumenic.

Şi patriarhul ecumenic din Constantinopol a răspuns prin scrisoarea sa din 18 februarie 1924 că la Congresul pan-ortodox, în urma deliberărilor din şedinţele de la 23 mai până la 5 iunie 1923, s-a hotărât că sub rezerva unui comun acord al Bisericilor creştine, Biserica Ortodoxă ar fi gata a se declara pentru stabilizarea sărbătorii Paştilor.

Biserica Anglicană, prin hotărârea luată la 28 aprilie 1925, s-a exprimat că nu există nici un rezon dogmatic pentru care Biserica să-şi poată întemeia opoziţia sa în chestia unei date fixe a Paştilor, dar adaugă că ea nu va consimţi la o modificare a stării actuale de lucruri, dacă aceasta nu va fi acceptată şi de celelalte comunităţi creştine.

Arhiepiscopul de York zice că, în caz că ar putea să intervină un acord general în Biserică asupra legii de Paşti din 1928, dânsul îşi dă avizul că ar adopta ca dată fixă de Paşti prima duminică care urmează după a doua sâmbătă de aprilie.

Celelalte corporaţiuni religioase ale diferitele state s-au arătat de asemeni favorabile reformei şi gata ca să o admită. Între aceste din urmă găsim şi România.

În rezumat Comitetul special de studiu constată că partea cea mai mare a Bisericilor creştine sunt dispuse să accepte stabilizarea Paştilor, sub condiţia că această măsură să fie acceptată simultan de diferitele Biserici. Numai Sfântul Scaun este mai intransigent în această direcţie şi declară că nu va ceda până ce nu i se vor aduce dovezi că fixarea sărbătorii de Paşti constituie o binefacere universală, şi chiar nici atunci fără de avizul unui concil ecumenic.

În ce priveşte reforma generală a calendarului raportul comisiunii relevează din nou inconvenientele actualului calendar, care nu se dă împărţit în trimestre şi semestre egale, şi stăruie ca trimestrele să fie egalate sau fără de alcătuirea unui calendar perpetuu sau cu ajutorul unui calendar perpetuu de 364 zile + 1 zi complimentară (în anii bisecţi cu 2 zile complimentare), fără numele zilei de săptămână.

Comitetul ne arată şi de astă dată că opinia publică a reprezentanţilor diferitelor ţări ar fi, în principiu, favorabilă unei reforme generale a calendarului, care ar avea ca urmare simplificarea acestuia. Numai autorităţile religioase sunt mai rezervate şi îndeosebi atitudinea Sfântului Scaun din Roma.

 

 

II.

 

Opinia mea este următoarea:

 

a) Asupra proiectelor de reformă generală a calendarului gregorian, pe care ne-a sugerat Comitetul special de studii al Comisiunii de comunicaţii şi tranzit al Societăţii Naţiunilor, am avut ocaziunea ca să mă exprim pe larg în raportul meu înaintat Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici Autocefale Române din 5 mai 1931. Am crezut în acel raport că trebuie să refuz toate aceste proiecte nu numai din motive astronomice-ştiinţifice, ci şi din consideraţiuni de natură practică, economică-financiară şi nu mai puţin şi din consideraţiuni de utilitate publică. N-aş vrea să mă mai repet aici. De aceea mă refer în total la raportul meu de atunci.

Îmi pare numai rău că între timp membrii Comitetului naţional al României nu au fost mai prudenţi în această direcţie, ci s-au grăbit ca să-şi dea asentimentul în deplină necunoştinţă de cauză şi fără a cere, în prealabil, cum s-ar fi cuvenit, avizul autorităţilor bisericeşti.

 

b) În raportul meu prezent nu-mi rămâne decât să mă ocup numai de chestiunea stabilizării sărbătorii Paştilor.

Ştim cu toţii că Biserica îşi aminteşte cu pietate şi sărbătoreşte în timpul unui an bisericesc cele mai importante evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a sfinţilor apostoli şi a celorlalţi sfinţi, care s-au distins prin viaţa lor pioasă şi pot servi ca modele pentru creştinii de azi. În scopul acesta zilele de peste an sunt închinate amintirii diferitelor evenimente din viaţa trecută bisericească, primind fiecare o dedicaţie specială şi fixându-se rostul lor în zile anumite din calendar. Numai puţine zile de sărbătoare, având o deosebită importanţă, nu au putut fi fixate la o zi anumită din calendar. Aşa se face că sărbătorile bisericeşti de peste an, din punct de vedere strict calendaristic, noi le deosebim în sărbători fixe şi sărbători mutabile.

Sărbători fixe numim noi acele sărbători care cad în fiecare an la aceeaşi dată fixă din calendar. Sărbători mutabile numim noi acele sărbători care nu cad în fiecare an la aceeaşi dată fixă din calendar. Sărbătoare fixă este de exemplu Buna Vestire. Ea cade întotdeauna în ziua de 25 martie. Tot aşa Naşterea Domnului, care cade în ziua de 25 decemvrie. La fel este sărbătoare fixă Întâmpinarea Domnului, care cade în ziua de 2 februarie; Sfântul Gheorghe, care se serbează în ziua  de 23 aprilie; Sfinţii Petru şi Pavel, care se serbează în ziua de 29 iunie; Înălţarea Sfintei Cruci, pe care o sărbătorim în ziua de 14 septembrie, şi multe altele.

Numai 3 sărbători de peste an au rămas nefixate pe o zi anumită din calendar. Acestea sunt: ziua Sfintelor Paşti, Înălţarea Domnului la cer, care trebuie să cadă întotdeauna în ziua a 40-a după Învierea Domnului, şi sărbătoarea Rusaliilor, care cade întotdeauna în ziua a 50-a după Învierea Domnului. Cele 2 sărbători din urmă sunt, după cum vedem, strâns legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti sau a Învierii Domnului, aşa că stabilirea lor nu mai face nici o greutate dacă s-a stabilit odată ziua de Paşti sau a Învierii Domnului.

Ziua de Paşti adevărat că oscilează din tot începutul pe una dintre duminicile dintre 23 martie şi 25 aprilie ale calendarului nostru. Dar cum toate celelalte zile de sărbătoare au fost fixate pe o zi anumită din calendar, ni se impune întrebarea cum de vine şi care sunt motivele pentru care numai ziua de Paşti n-a fost fixată şi ea la o dată anumită din calendar.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti sau a Învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Biserica creştină îşi aminteşte în această zi cu multă pietate şi nespusă bucurie de învierea Domnului Iisus Hristos. Prin învierea Sa din morţi Domnul Şi-a desăvârşit opera Sa de mântuire. Totodată Biserica a avut însă grija ca să o serbeze chiar în acea zi în care s-a petrecut de fapt acest mare eveniment.

Din rapoartele sfinţilor evanghelişti ştim adică, că Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi într-o zi de duminică, care pe vremurile de atunci se chema la iudei ,,ziua întâia a săptămânii”, şi în anul când iudeii şi-au serbat Paştile lor într-o zi de vineri.

Dar ne va întreba cineva, când obişnuiau iudeii să-şi serbeze Paştile lor ? Iudeii trebuiau să-şi serbeze Paştile lor, după cele ce cetim în cărţile lui Moisi (Exod 12, 1 ss.; Num. 9, 1 ss.), în seara zilei de 14 spre 15 Nisan, care era prima lună a anului. Anul la iudei începea cu primăvara. Ştim că primăvara astronomică începe cu ziua echinocţiului de primăvară, adică atunci când ziua este egală cu noaptea. Rezultă deci că prima lună a anului trebuie să fi început şi la iudeii vechi cam în apropierea echinocţiului de primăvară. Lunile la iudei începeau cu seara zilei aceleia în care se observa pentru prima dată secera lunii noui (craiul nou) pe orizontul cerului de la apus. După o evoluţiune de 14 zile luna pe cer devine lună plină. Discul ei rotund se vede în întregime. Paştile iudeilor se serbau aşadar întotdeauna în ziua de lună plină ş.a. prima lună plină care urma după echinocţiul de primăvară. Această practică a iudeilor se bazează pe orânduire divină. Rostul acestei serbări era ca poporul să-şi amintească pururi de eliberarea sa din sclavia Egiptului.

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi oamenii dintr-o sclavie mult mai grea. Domnul Iisus Hristos ne-a eliberat nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte din sclavia mult mai grea a păcatelor noastre prin jertfa morţii Sale de pe cruce. Domnul a murit în ziua de Paşti a iudeilor, şi anume în acel an (30 d.H.) când ziua de Paşti era o zi de vineri. A treia zi, într-o zi de duminică, Domnul a înviat din morţi, dându-ne prin această înviere a Sa dovada că Şi-a desăvârşit opera Sa de mântuire. Paştile creştine ne amintesc nouă aşadar nu atât de ziua morţii, cât mai vârtos de ziua învierii Domnului din morţi. De aceea Biserica creştină a serbat din tot începutul, copiind exact chiar ziua, luna şi anul, ziua anuală a învierii Domnului în prima duminică care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Cu acestea ziua Învierii Domnului este pentru totdeauna strâns legată de străvechea instituţie a împărţirii zilelor de peste an în săptămâni de câte 7 zile, apoi de marele luminător al nopţii, care este luna ş.a. în faza ei cea plină, şi în fine de marele luminător al zilei, soarele, ş.a. din momentul când acesta a trecut prin punctul echinocţial de primăvară şi a început a ne aduce un nou an de căldură şi lumină şi prosperitate. O mai bună fixare a zilei de Paşti (creştine) decât aceasta nu există. De aceea Sfinţii Părinţi adunaţi în primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 d.H., discutând chestiunea fixării zilei de Paşti în Biserică, au căzut cu toţii de acord că această zi trebuie să se serbeze şi pe viitor în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Şi de atunci încoace Biserica creştină a căutat întotdeauna ca să rămână cât mai credincioasă acestei vechi şi venerabile tradiţii. Aceasta s-a făcut în conştiinţa că această tradiţie trebuie redusă în cele din urmă la însăşi cauzalitate divina, întrucât serbarea Paştilor iudaice în ziua de lună plină a primei luni de primăvară este, de fapt, orânduire divină şi întrucât şi Domnul a binevoit a-Şi desăvârşi chiar cu ocazia sărbătorii de Paşti a iudeilor, în prima zi de duminică, opera Sa mare de mântuire.

Dacă uneori s-a întâmplat că Sfintele Paşti au fost serbate de către o parte a creştinătăţii într-o duminică, iar de cealaltă parte în altă duminică, trebuie să ştim că această diferenţă a intervenit mai întâi numai din cauza diferenţei de meridian dintre diferitele ţări creştine. Dacă în Alexandria se observa că prima lună de primăvară a devenit plină sâmbătă încă înainte de miezul nopţii, atunci a doua zi, duminică, credea că poate serba Învierea Domnului. În occident însă, şi în special în Roma, această lună nouă, din cauza diferenţei de meridian (aproape 2 ore) nu se mai vedea sâmbătă seara înainte de miezul nopţii, ci abia duminică dimineaţă, ş.a. îndată după miezul nopţii. Şi atunci, urmând unei norme bine stabilite, ziua Învierii Domnului nu se mai putea serba în aceeaşi zi de duminică, ci trebuia amânată pentru duminica ce urma. Cazurile acestea sunt însă foarte rare. Ele pot să intervină de 4-5 ori în timp de 100 ani.

Mai pe urmă creştinătatea şi-a legat anul său bisericesc tot mai strâns de soarta sistemului calendaristic iulian. De atunci înainte serbarea Paştilor a început să întârzie tot mai mult şi să devieze de la norma sa primordială de a se serba întotdeauna în prima duminică de după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Serbarea Paştilor a început să întârzie pentru simplul motiv că calendarul iulian este prea lung în alcătuirea sa, din care cauză şi ziua echinocţială repăşeşte din 128 în 128 ani tot cu câte o zi.

Reforma gregoriană a calendarului iulian, care s-a făcut la anul 1582, a readus serbarea Paştilor creştine la norma ei veche tradiţională. Dar cum Biserica Orientală, din motive confesionale, a continuat să păstreze legătura ei, nefirească, cu calendarul iulian, serbarea zilei de Paşti coincide de atunci încoace numai arareori cu data de Paşti a Bisericii Occidentale. Şi aşa s-a făcut că din cauza nesocotinţei şi a răutăţii oamenilor ruptura dintre Biserica Orientală şi cea Occidentală s-a adâncit şi mai mult.

Reforma calendaristică ,,ortodoxă română” făcută la anul 1925 ar fi fost în stare ca să readucă serbarea Sfintelor Paşti la aceeaşi normă veche bisericească, şi noi am fi avut fericirea ca să vedem că întreaga creştinătate serbează iarăşi în aceeaşi duminică sărbătoarea Sfintelor Paşti. Din cauza ignoranţei mari care ne stăpâneşte, mai ales în chestiuni religioase şi bisericeşti, şi a răutăţii oamenilor noştri de la conducere, această frumoasă reformă calendaristică care ar fi putut fi pentru noi românii un titlu de glorie încă nu se poate încetăţeni. Puteri oculte, diabolice continuă să dezvolte o activitate subversivă şi condamnabilă.

Şi iată că până a ajunge noi, Biserica, a ne uni cu toţii în ce priveşte serbarea zilei Învierii Domnului, ne surprind proiectele de reformă calendaristică şi de stabilizare a Sfintelor Paşti care ne vin din afară, din cercurile cele mai îndepărtate de Biserică, de la directorii de bănci şi industrii şi din partea instituţiunilor de tranzit şi transport, care şi-au centralizat acţiunea într-o comisiune specială de studii instituită de Societatea Naţiunilor.

Am auzit mai sus că în ce priveşte serbarea Sfintelor Paşti această Comisiune vrea să stabilizeze Sfintele Paşti pe o duminică care se va găsi cam pe la mijlocul lunii lui aprilie. Cu alte cuvinte zis, ea tinde ca să dezlege sărbătoarea Sfintelor Paşti completamente de marii luminători ai cerului, de lună şi de soare, şi să o lege pe viitor numai de instituţia schimbăcioasă a calendarului, fie a celui care este de prezent în vigoare, fie a altui calendar perpetuu pe care-l au în vedere ca să-l introducă pe viitor în viaţa civică mondială.

Încercarea de a desface sărbătoarea Sfintelor Paşti de legătura ei şi firească şi istorică şi tradiţională cu marii luminători ai cerului, soarele şi luna, este un atentat, am putea zice, de-a dreptul criminal la adresa sfintei noastre Biserici. Îi zicem atentat criminal pentru următoarele motive:

 

1) Dacă sărbătoarea Sfintelor Paşti nu se mai serbează în duminica de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, ci la o dată oarecare calendaristică care nu ţine seamă de aceste condiţiuni şi care ni s-a stabilit şi impus din altă parte, noi vom trebui să renunţăm pe viitor la orânduirea divină de a serba Sfintele Paşti exact în condiţiunile astronomice bine fixate şi neschimbabile ale acestei serbări şi vom trebui să ne mulţumim cu o serbare de Paşti care va împărtăşi soarta calendarului schimbăcios al oamenilor. În legătură cu un calendar rău, dar mai ales în legătură cu calendarele cele sugerate de Comisiunea de studii a Societăţii Naţiunilor nu se va mai putea evita ca Paştile să se serbeze după un număr oarecare de ani în alte anotimpuri şi nu la începutul primăverii astronomice, aşa după cum se cuvine.

2) Stabilizarea sărbătorii Paştilor pe o duminică a unei zile de aprilie fără privire la starea lunii şi a soarelui însemnează a pierde şi legătura istorică cu ziua şi anul morţii Domnului Iisus Hristos. Noi ştim că Domnul a fost răstignit chiar în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, care în anul acela (30 d.H.) cădea într-o zi de vineri, şi a înviat a treia zi, într-o zi de duminică. Fără de această legătură istorică serbarea Sfintelor Paşti se degradează la o serbare pur formală fără vreo legătură mai strânsă organică cu opera de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Şi în fine

3) Acceptarea unei alte date pentru serbarea Sfintelor Paşti decât cea tradiţională şi aprobată de primul Sinod Ecumenic (325 d.H.) ar însemna abandonarea unei tradiţiuni aproape bimilenare a Bisericii, ceea ce ar fi un greu vot de blam pentru Biserica de până acum, pentru că ea timp atât de îndelungat n-a înţeles să simplifice calculul pascal şi a ezitat să-l lege de o duminică fixă din calendar, şi în acelaşi timp un gest nemaipomenit de îngâmfare a Bisericii de acum, care se transpune în mod suveran peste toate orânduirile bisericeşti observate cu scumpete până acum.

 

Din motivele arătate noi vom trebui să zicem că Biserica nu poate să renunţe nici pe viitor ca să-şi serbeze Paştile în altă duminică decât numai în duminica întâia de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Ea nu poate să accepte aşadar ca Paştile să fie fixate pe o duminică oarecare a lunii aprilie.

Poate că ar vrea cineva să zică că Biserica trebuie să înţeleagă că fixarea zilei de Sfintele Paşti pe o duminică oarecare a lunii aprilie este reclamată în prima linie de dificultăţile mari pe care le întâmpină Biserica în fiecare an la fixarea zilei de Paşti, şi apoi de perturbările care urmează din lipsa de stabilitate a sărbătorii Sfintelor Paşti pentru viaţa comercială şi traficul mondial. La aceste obiecţiuni noi răspundem următoarele:

 

1) Orişicât de paradox ar pare că este, noi afirmăm şi ne dăm bine seama de cele ce spunem, că fixarea zilei de Paşti este mai uşoară decât fixarea oricărei alte sărbători de peste an. Căci pentru a putea spune când vom trebui să serbăm pe Sfântul Petru şi Paul, vom trebui să numărăm zilele de la începutul anului până în ziua de 29 iunie sau, mai uşor, vom consulta un calendar. Dar pentru a putea stabili cu toată certitudinea când trebuie să serbăm Paştile creştine, nu mai avem nevoie de nimic alta decât numai de stricta observare a condiţiunilor mai sus arătate: echinocţiul de primăvară, luna plină şi proxima zi de duminică. Îndeosebi nu avem nevoie de nici un calendar, orişicum s-ar chema acesta. Fiecare om ştie când cade o zi de duminică. Fiecare om poate observa pe cer când este lună nouă şi când este lună plină. Şi fiecare poate constata dacă soarele răsare primăvara în punctul său echinocţial, respectiv dacă ziua este egală cu noaptea.

Chiar în pustiuri întinse sau chiar de pe vârful unui munte înalt de unde avem un orizont cât mai larg, punctele echinocţiale ale soarelui se pot stabili de multe ori mai uşor chiar decât la oraşe, unde orizontul ne este adeseori închis de clădirile care ne înconjoară. În schimb însă şi la oraşe oamenii dispun de multe alte mijloace cu ajutorul cărora pot stabili şi ei cu preciziune dacă soarele a atins punctele sale echinocţiale. În oraşe avem observatoare şi instrumente astronomice cu lunete şi ceasuri de preciziune etc. Şi atunci n-avem decât să constatăm dacă soarele a trecut deja prin punctul său echinocţial de primăvară. Din acest moment înainte n-avem decât să mai aşteptăm până ce luna pe cer devine lună plină, şi în proxima duminică, care urmează, putem serba Paştile cu conştiinţa împăcată că le-am serbat chiar la timpul cuvenit.

În special ţin să amintesc că pentru noi creştinii ortodocşi fixarea zilei echinocţiale nu prezintă nici o dificultate. Toate bisericile ortodoxe sunt zidite cu altarul spre răsărit, aşadar spre punctul echinocţial. Primăvara n-ai decât să pândeşti momentul când răsare soarele, şi dacă vezi că raza soarelui care răsare se răsfrânge prin fereastra din dreptul mesei sfântului altar şi se vede până în mijlocul pridvorului, atunci să ştii că soarele a răsărit chiar în punctul său echinocţial. Vom mai aştepta încă până ce luna devine plină şi în prima duminică, care urmează, vom serba Paştile. Bisericile orientale  cu altarul lor îndreptat spre răsărit sunt aşadar mici observatoare astronomice, întocmite anume pentru a putea stabili cu ajutorul poziţiunii lor geografice punctele echinocţiale şi a hotărî astfel cu destulă preciziune ziua în care trebuieşte serbată cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Paştile.

Creştinătatea din occident s-a lipsit de acest simplu mijloc de a stabili punctul echinocţial al soarelui. Bisericile pe care şi le-au zidit occidentalii nu sunt îndreptate cu altarul lor principal spre răsărit. În schimb însă occidentalii dispun de alte mijloace mult mai precise care le arată ziua echinocţiului de primăvară.

Dacă creştinătatea s-ar ţine numai de aceste 3 condiţiuni arătate mai sus: duminica, luna plină şi echinocţiul de primăvară, ea ar serba pretutindeni, fără a lua vreo înţelegere prealabilă, Sfintele Paşti în aceeaşi zi de duminică. Şi numai foarte arareori s-ar întâmpla că din cauza diferenţei de meridian creştinii din occident să serbeze Paştile cu o săptămână mai târziu decât creştinii din orient. Cazurile acestea s-ar întâmpla, precum am zis, numai de vreo 4-5 ori în timp de 100 de ani.

Ar putea să se întâmple şi cazul cu totul excepţional că luna nouă de primăvară să cadă chiar în ziua de echinocţiu şi duminica să fie foarte aproape de ea. În cazul acesta creştinii din orient ar putea să socotească luna plină care se arată că este încă cea înainte de ziua echinocţială şi să aştepte să vină proxima lună plină, pentru a serba în duminica care urmează Sfintele Paşti. Occidentalii însă din cauza diferenţei de meridian ar putea să considere luna plină care cade chiar în ziua echinocţială prima lună plină de după echinocţiu şi în proxima duminică să serbeze Paştile. În cazuri de felul acesta drept că ar interveni o diferenţă de o lună întreagă între Paştile orientale şi între cele occidentale.

Dar cazurile acestea sunt deosebit de rare şi excepţionale şi ca atari nu pot veni în privire. Noi le-am amintit la acest loc numai pentru a nu ni se putea spune că nu ne-am gândit şi nu am avut în vedere şi cazurile acestea, care sunt cele mai dificile. Dealtcum ziua de Paşti este bine fixată cu ajutorul celor 3 condiţii tari şi imutabile arătate mai sus.

Calendarele n-au avut nicicând un rol hotărâtor în ce priveşte stabilirea zilei de Paşti. Dimpotrivă fiecare calendar care are pretenţia ca să fie un calendar complet şi bine alcătuit va trebui să ţină seama de ziua de Paşti aşa după cum a stabilit-o Biserica. El va trebui să arate nu numai lista zilelor de peste an şi împărţirea lor în săptămâni şi luni, ci ne va spune şi când sunt lunile noi, pătrarul 1, lunile pline, pătrarul ultim şi tot aşa va trebui să ne comunice şi orele când răsare şi apune soarele în fiecare zi de peste an. Calendarul ne va arăta între altele şi ziua echinocţiului de primăvară. Şi urmărindu-l bine vom găsi de fapt că în prima duminică de după luna plină de după echinocţiul de primăvară sunt Paştile creştine.

Dificultatea începe abia atunci când cei care nu cunosc normele după care trebuie stabilită ziua sărbătorii de Paşti compară un calendar dintr-un an cu un calendar din alt an. Ei nu-şi dau seama că lunile noi dintr-un an calendaristic nu coincid cu lunile noi din celălalt an calendaristic. Şi atunci ce să vezi ? Ei se întreabă de ce în anul acesta s-au serbat Paştile în ziua cutare de aprilie, iar în anul viitor vom trebui să o serbăm în ziua cutare a lunii lui martie. Şi fără să-şi mai dea silinţa ca să cerceteze şi să cunoască motivele pentru care Biserica a stabilit ca o dată să se serbeze Paştile într-o zi a lunii lui aprilie, iar altă dată într-o zi a lunii lui martie, pretind ca Paştile să se fixeze pentru totdeauna la o zi care să nu permită o oscilare prea mare.

Pretenţiunea aceasta a cercurilor străine de normele şi tradiţiunile Bisericii nu este însă prin nimic justificată.

Cine astăzi este lipsit de cele mai elementare cunoştinţe în ce priveşte sistemul nostru planetar şi nu ştie ceea ce este echinocţiu şi lună nouă sau lună plină ar face mai bine dacă ar recunoaşte cu umilinţă această lipsă de cunoştinţe şi s-ar supune conducerii celor care dispun de aceste cunoştinţe. Dar dacă cred că nu se pot supune conducerii acestora, n-au decât să ceară lămuriri. Şi li se vor da. Dar a persevera în această ignoranţă în secolul 20 d.H. când ştim că încă vechii locuitori ai Chinei, care au trăit prin secolul 8 î.d.H., ştiau să calculeze fără a dispune de mijloacele tehnice de care dispunem noi chiar şi întunecimile de soare şi de lună cu destulă preciziune, este un certificat destul de rău pentru gradul de cultură pe care pretindem că stăm.

Dar dacă aceste cercuri au chiar cutezanţa ca să ceară ca cei cunoscători să abdice la cunoştinţele lor şi să se coboare la nivelul cultural cel atât de jos pe care stau dânşii, atunci ne lipsesc cuvintele cu care am trebui să calificăm atitudinea lor. Atâta spun, că Biserica nu poate ţine seama de cei care cu rea credinţă refuză a avea înţelegere pentru vechile şi venerabilele ei tradiţiuni.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 116/Almanah 2018