----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
  
 
PERIODUL V
De la căderea Constantinopolei până in prezent (1453-1910)
 
Introducere
 
§. 166 bis. Dezvoltarea politică din întreaga lume

În acest Period V adică în timpul modern dezvoltarea politică a Europei, ce priveşte raportul ei internaţional, se caracterizează în genere prin o preocupare din ce în ce mai mare de a păstra echilibrul între statele sau puterile mari. Ce se atinge de situaţia internă a statelor Europei, în acest period prin impulsul unui spirit de libertate, ce deveni din ce în ce mai puternic, s-a dezvoltat egalitatea civilă şi confesională, domnia principiilor umanitare în justiţie şi în politică, precum şi forma de guvernământ constituţională, despre care cel întâi exemplu l-a dat Englitera încă din secolele XII şi XIII, iară de la ea s-a introdus treptat şi în celelalte ţări ale Europei, aşa că astăzi prin exigenţele inevitabile ale timpului, mai cu seamă de la 1848, anul Revoluţiei Franceze din februarie şi al Republicii Franceze a doua, toate statele Europei au guvern constituţional şi chiar Rusia, stat până nu demult cu guvern strict absolutist, a intrat la anul 1905 în făgaşul constituţional, pe când Turcia până la 1908 rămăsese încă tot stat despotic deşi încă de la 1876 decembrie 27 sultanul proclamase o constituţie de tot modernă, care însă atunci, chiar în formele ei externe dură numai foarte puţin timp şi tocmai în 1908 fu restabilită.

Principiul monarhic s-a menţinut în mai toate statele mari, numai Francia este singurul stat mare ce intră în şirul statelor republicane, întâi de la 1792-1804, apoi de la 1848-1852 şi în fine de la 1870 constant[1]; de altfel între republici figurează de mult timp numai state mici şi nu cu totul independente, precum sunt: Hamburg, Lubeck, Brema în Germania, San-Marino în Italia, Andora din Pirinei; totuşi şi state mai mari sunt constituite ca republici, aşa Elveţia, care încă de la 1291 a pus baza unui asemenea principiu constituţional şi în 1499 l-a obţinut complet, de asemenea Portugalia care s-a proclamat republică în 1910. Iar în America coloniile separate de metropola lor din Europa în ultimul pătrar al secolului XVIII s-au constituit ca republici: prima republică din America fu în anul 1783 Statele Unite ale Americii de Nord; exemplul lor îl urmară în 1821-1824 coloniile spaniole şi în 1889 şi Brazilia, odinioară colonie portugheză, după ce de la 1822-1889 fusese imperiu independent.

Încercarea lui Napoleon III, împăratul Franciei (1852-1870), de a face imperiu republica Mexic, dându-i împărat pe Maximilian arhiduce de Austria (1864-1867) a dat greş în mod tragic; partidul republican din Mexic ieşind victorios a prins pe împăratul Maximilian şi l-a împuşcat. Americanii apără cu zel constituţia lor republicană, precum şi independenţa lor de Europa, după principiul proclamat în 1826 de Monroe, preşedinte al Statelor Unite (1817-1825), sau după aşa zisa doctrină a lui Monroe († 1831). Mai mult încă, Statele Unite concurează cu puterile mari din Europa în politica generală. Dar Europa şi America au ceva în comun de la Revoluţia Franceză din 1789 şi anume spiritul revoluţionar, ce s-a întins din Francia în celelalte ţări ale Europei, precum şi în America, unde este dominant mai ales în republicile romanice.

Cât priveşte celelalte continente Asia, Africa şi Australia sau Oceania, pe unde nu străbat în ele colonii şi forme de stat europene, oblăduiesc acolo monarhii despotice şi domnii ale capilor de triburi, totuşi în timpul cel mai recent şi unele state autohtone din ele au adoptat forme de guvernământ europene. Aşa colonia Liberia sau Monrovia, întemeiată în 1824 de americani sub preşedintele Monroe în Guinea superioară pentru sclavi negri emancipaţi, deveni în 1847 republică suverană, tot aşa în Oceania statul autohton al insulelor Havai (Sandvic) deveni de la 1864 regat constituţional şi de la 1893 republică, dar în 1898 pierdu independenţa şi fu anexat la Statele Unite, de asemenea Japonia deveni de la 1868 imperiu constituţional, care în 1873 proclamă libertatea religioasă, iar în 1899 chiar absoluta libertate a cultului şi egalitatea tuturor religiunilor înaintea legii. Constituţiunea acordată Turciei în 1876 pentru puţin timp iar în 1908 restabilită se raportă şi la Turcia din Asia, precum constituţia Rusiei din 1905 şi la Rusia asiatică.

În Persia domneşte azi (1910) tendinţa de a restabili constituţia decretată nu demult şi apoi revocată. Dar europeii tind în aceste continente şi în afară de colonii a întări influenţa lor politică asupra statelor autohtone şi a înfiinţa protectorate, aşa notabil Rusia, Englitera, Francia în timpul cel mai recent Italia şi Germania, iar americanii, care şi ei nu sunt decât europei indigenaţi în America, urmează exemplul europeilor.

După calcule statistice de la sfârşitul anului 1900, pe care voim a le lua de bază, cum sunt ele stabilite pentru acest termen, 1900, şi în alte date statistice, ce vom înregistra, populaţia totală de pe glob este de 1555 milioane de oameni, din care Europa are în general 387 milioane locuitori (în 1905 chiar 401 ½ milioane). Ea a dat continentelor nouă adică Americii şi Oceaniei cea mai mare parte din populaţia lor de azi, aşa că din peste 140 milioane locuitori ai Americii (în 1905 chiar 151 ½ milioane) numai 10 milioane sunt aborigeni ai Americii, piei roşii (indieni), 12 milioane sunt negri, 20 milioane amestecătură de albi cu aborigeni (mestiţi), de albi cu negri (mulaţi) şi de negri cu aborigeni (sambo sau ţambo), iară mai toţi ceilalţi, adică mai 100 milioane sunt albi, originari din Europa; aceştia în statele romanice se numesc creoli (kriolli), dacă sunt născuţi în ele.

Tot aşa în Oceania cu peste 6 milioane locuitori, numai 2 milioane sunt aborigeni, iară restul de peste 4 milioane sunt europei, sau descind din europei. În Asia cu 842 milioane locuitori şi în Africa cu 180 milioane, massa populaţiei o formează autohtonii, dar şi în aceste continente străbat europei pretutindenea şi-şi afirmă influenţa lor, din nefericire nu totdeauna în mod uman şi generos, ci din când în când în mod diametral opus.