----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Euseviu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
 
 
Capitolul II
Protestantismul de la 1517-1789
 
§. 169. Cum s-a înfiinţat protestantismul sau reformaţia
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania
 
1. Antecedentele lui Luther

Martin Luther s-a născut în 10 noiembrie 1483 la Eisleben. Tatăl său era exploatator de mine. După dorinţa părinţilor Luther avea să devină jurisconsult, însă el, urmând îndemnului său interior, în 1505 se făcu monah augustinian, în 1508 profesor de filozofie la Universitatea din Wittenberg, fundată în 1502 de Frideric Înţeleptul, principele elector al Saxoniei (1485-1525) şi în 1512 doctor şi profesor de teologie. El era bărbat talentat, foarte religios, onest, rezolut, neinteresat, caracter integru, totodată orator înflăcărat, plin de ironie caustică, cunoştea profund limba germană şi se servea de ea abil.

Dar era şi capricios, impetuos, hârţăgaş şi nu suferea să fie contrazis. El fu foarte indignat când în 1517 dominicanul Tetzel predica indulgenţa ca la bâlci şi aduna bani aproape de Wittenberg. În contra lui predică Luther cu toată energia şi fu aplaudat. Astfel încurajat el voi a smulge din rădăcini abuzul cu indulgenţe şi în 31 octombrie 1517 afişă la capela din Wittenberg 95 teze contra abuzului cu indulgenţe şi contra încrederii oarbe în ele, somând pe oricine ar susţinea părerea contrară în o dispută publică cu el, după obiceiul de atunci. Tezele sale de asemenea au fost aplaudate, în particular îl aprobau umaniştii, care şi până atunci combătuseră abuzurile clerului şi ale monahilor. În fruntea umaniştilor, aderenţi ai lui Luther, era cavalerul Ulrich von Hutten († 1523) şi toată grupa umaniştilor germani, care încă mai înainte începuse lupta contra monahismului de atunci prin o satiră intitulată ,,Epistolae obscurorum virorum”, ,,Epistolele oamenilor întunericului” (1515-1517).

Tetzel († 1519) şi partizanii lui atacară acum atât pe Luther cât şi pe umanişti verbal şi în scris. Ei declarară că Luther este eretic şi că umaniştii răspândesc idei anticreştine. Luther le răspunse cu mai mult spirit, bun simţ şi succes decât cum îl atacase Tetzel şi amicii săi. Afacerea fu comunicată şi papei, care în 1518 cită pe Luther la Roma. Dar Frideric Înţeleptul, principele Saxoniei, căruia Luther îi devenise simpatic, se temu ca acesta să nu fie în pericol la Roma şi reuşi ca cardinalul Cajetan, numit propriu Toma de Vio din Gaeta sau Cajeto († 1534), legat al papei, să ia interogatoriul lui Luther în Germania. Cajetan voi să facă pe Luther a retracta şi-l ameninţă la din contra cu pedepse aspre. Dar Luther spre a scăpa de efectul ameninţării fugi din Augsburg, unde i se luă interogatoriul şi apelă ,,de la papa cel rău informat la papa ce trebuie informat mai bine”, ,,a papa male informato ad papam melius informandum”. Totuşi prevăzând că apelul său la papa va avea răspuns negativ, apelă curând apoi de la papa la un sinod ecumenic.

Cei de la Roma vedeau că disputa nu se va aplana aşa lesne şi acum voiră a recurge la măsuri mai blânde. Miltitz, intendent al papei, german de neam, fu delegat (1520) a negocia cu Luther în Germania şi a-l face să revină. Miltitz reuşi cu binele a face pe Luther să scrie papei, promiţând că va tăcea, dacă şi adversarii lui vor tăcea. Dar adversarii curând i-au dat motiv a curma tăcerea, ce de altfel îl apăsa, cum el însuşi mărturisi mai târziu, şi a înainta din ce în ce cu polemica şi cu afirmările sale.

Dr Ioan Eck († 1543), profesor în Ingolstadt şi teolog celebru pe atunci, provocă pe Andreiu Bodenstein din Carlostadt, coleg şi partizan al lui Luther, la o dispută publică în Lipsca asupra unor chestii, pe care le agitase Luther, iar el continua să le susţină. Deci în 1518 s-a dus la Lipsca şi Luther cu Carlstadt. Eck disputa în public cu Carlstadt despre libertatea omului, pe care Carlstadt o nega mai de tot, iară cu Luther despre primatul papei, despre care Luther zicea că este aşezământ omenesc, precum şi despre putinţa omului de a se mântui numai prin credinţa în Hristos şi în opera Lui de răscumpărare; căci Luther, când s-a ridicat contra indulgenţelor, afirmă că nu indulgenţe nici chiar fapte bune, ci numai credinţa în Hristos şi în răscumpărare îndreptează pe om înaintea lui Dumnezeu; acest punct s-a numit de obicei (de la 1826) în teologia protestantă principiul material al doctrinei lui Luther.

Când dr Eck strâmtori pe Luther cu decizii de-ale Sinoadelor Ecumenice, el declară că Sinoadele Ecumenice nu sunt infailibile, ci numai Sfânta Scriptură este norma credinţei. Dr Eck îl strânse atunci cu citaţii din Sfânta Scriptură şi în particular din epistola lui Iacov, însă Luther numi şi epistola lui Iacov ,,o epistolie de paie”. Şi o parte şi alta îşi atribuia victoria. De altfel marea majoritate a teologilor erau cu Eck iară laicii cu Luther. Eck alergă la Roma spre a obţine o bulă, care să confirme teoriile sale şi să condamne pe ale lui Luther. Acesta prevăzu că rezultatul n-are să-i fie favorabil şi spre a preveni atacul adresă împăratului Germaniei şi nobilimii o scriere ,,Despre îndreptarea stării creştinilor”.

În această scriere el ataca toate faptele bune exterioare, precum asceza monastică, postul, celibatul, totodată şi puterea papei şi uzurpările lui. Luther afirmă din nou că omul se mântuieşte numai prin credinţa în Hristos şi în opera Lui de răscumpărare, nu însă şi prin fapte bune. Afirmări şi mai exagerate sunt în scrierea lui ,,Despre captivitatea babilonică a Bisericii”. În această scriere Luther declară că credincioşii sunt ţinuţi de ierarhie în o captivitate ca cea a iudeilor în Babilon, deşi toţi au preoţia în comun şi deci se cuvine a avea aceeaşi libertate, apoi că nu sunt 7 taine ci numai 3: botezul, cuminecătura şi mărturisirea păcatelor, pe care toţi credincioşii le pot efectua, de asemenea se ridică vehement contra averilor Bisericii, precum şi iarăşi contra postului, monahismului şi celibatului. El propagă aceleaşi idei şi în scrierea ,,Despre libertatea omului creştin”.

Între acestea Eck se întoarse din Roma cu o bulă, ce condamna 41 de teze ale lui Luther, declarându-le eres şi-l soma a le retrage în 60 zile, la din contra va fi excomunicat. Însă Luther n-a voit a le retrage ci a publicat o scriere chiar contra papei intitulată ,,Contra bulei lui antihrist”, şi în decembrie 1520 a rupt orice relaţie cu Roma şi cu Biserica Romană prin un act îndrăzneţ. El invită la poarta oraşului toată universitatea şi arse acolo bula papei cu toate legile Bisericii de la Roma sau cu ,,corpus juris canonici”. Astfel ieşi din sânul Bisericii Romane.

Atunci erau mai mult sau mai puţin pentru Luther dintre principi Frideric Înţeleptul (1485-1535), cu care se uni mai târziu Filip Mărinimosul, landgrav de Hessa, atunci încă foarte tânăr (1518-1567), iară dintre nobili mai cu seamă îndrăzneţul cavaler Francisc Sickingen († 1523), dintre umanişti Erasm de Rotterdam, cel mai principal umanist († 1526), Filip Melanchton (pământ negru, † 1560), care aproape îl egala prin erudiţie, după ce muri Ioan Reuchlin († 1522), cel mai mare umanist după Erasm şi unchi al lui Melanchton. Mai târziu Erasm de Rotterdam s-a separat de Luther şi a combătut reformaţia; dar Melanchton deşi avea un temperament blând, în opoziţie cu firea violentă a lui Luther, a rămas partizan al său constant.

Astfel Luther în termenul de 60 zile nu numai n-a retractat doctrina lui, ci a intrat chiar în luptă cu Biserica Romei; de aceea fu excomunicat şi totodată proscris conform legii de atunci. Dar suveranul său, Frideric Înţeleptul, l-a protejat, aşa că deocamdată nu putu fu atins. Atunci Roma se adresă la Carol V, noul împărat al Germaniei (1519-1556) şi Carol convoca în 1521 o dietă la Vorms, unde invită şi pe Luther. Acesta veni şi încă cu atâţia partizani, că drumul său la Vorms fu mai ca un triumf. Împăratul îi ordonă a retrage teoriile sale, Luther însă refuză, până ce nu va fi convins de eroare cu dovezi din Sfânta Scriptură şi din raţiunea pură. El sfârşi răspunsul său astfel: ,,Nu pot retracta nimic; menţin cele ce am spus, Dumnezeu să-mi ajute. Amin”.

El impresionă favorabil pe mulţi, dar nu şi pe împărat. Acesta-i dădu încă un termen de 20 zile spre a reveni şi apoi declară proscrişi pe Luther şi pe partizanii săi. Dar înainte de a se vesti că Luther este proscris oameni mascaţi ai electorului de Saxonia, din ordinul acestuia l-au dus la Wartburg, un castel al lui Frideric. Aici Luther trăi mult timp incognito cu numele de ,,Cavalerul Gheorghe” şi fu ferit de alte persecuţii.