----------------

 

Carti in site

 

--------------------

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Critica noilor proiecte de reformă calendaristică

propuse de către Societatea Naţiunilor (II)

- Studiu calendaristic -

de dr. Vasile Gheorghiu

 
 
ANEXA
Raportul părintelui profesor universitar dr. Vasile Gheorghiu,
înaintat Sfântului Sinod al României în chestiunea reformei calendaristice
 
Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti
 
II.

 

Opinia mea este următoarea [continuare]:

Ar zice unii că peste tot azi majoritatea hotărăşte. Noi răspundem că în ştiinţă ar fi trist dacă ar hotărî majoritatea. În ştiinţă trebuie să rămână hotărâtori acei factori, puţini la număr, care au studiat şi cunosc chestiunea. Mai ales în Biserică nu se poate admite ca mulţimea să hotărască cele ce trebuie să se facă şi ce nu. În Biserică hotărăşte Magisterul bisericesc, iar toţi ceilalţi membri ai ei ascultă. În Biserică Domnul Iisus Hristos porunceşte. Biserica este Hristocratică, nu democratică. Cu toate acestea ea este cea mai folositoare şi mai binefăcătoare instituţiune pentru omenire.

Aşa fiind, nu se poate admite ca credincioşii laici să aibă dreptul de a hotărî în chestiuni care sunt exclusiv de competenţa Bisericii învăţătoare. Cu atât mai puţin le este permis acelora care stau în afară de organizaţia Bisericii creştine, cum este cazul chiar cu Comitetul Comisiunii de Studii a Societăţii Naţiunilor, din care fac parte, după cum am arătat în cele precedente, un număr considerabil de rabbini iudei, ca să aibă oarecare vot în chestiuni care privesc în primul rând Biserica creştină. Nici opinia publicului mare, orişicât de favorabilă ar fi chestiunii stabilizării Sfintelor Paşti pe o duminică oarecare din aprilie, nu are nici o importanţă hotărâtoare. Hotărâtor este numai votul Bisericii învăţătoare.

În această direcţie Arhiepiscopul de York drept că a declarat că ar fi înţeles ca data de Paşti să se fixeze în prima duminică care urmează după a doua sâmbătă a lunii aprilie, dar numai sub condiţia dacă ar putea să se facă un acord general în Biserică asupra acestei chestiuni. Cam la fel este şi răspunsul pe care patriarhul ecumenic din Constantinopole l-a dat în scrisoarea sa din 18 februarie 1924 în urma celor hotărâte în Congresul pan-ortodox ţinut între 23 mai şi 5 iunie 1923. În acest răspuns se spune că Biserica Ortodoxă este gata a se declara în favoarea stabilizării sărbătorii de Paşti sub rezerva unui acord comun al Bisericilor creştine.

Răspunsurile acestea sunt socotite din partea Comitetului Comisiunii de Studii a Societăţii Naţiunilor favorabile chestiunii stabilizării sărbătorii de Paşti. Privite mai de aproape ele sunt însă răspunsuri evazive, pentru că pe de o parte declară că sunt gata să accepte stabilizarea Paştilor în felul sugerat de Societatea Naţiunilor, pe de altă parte însă pun condiţiuni despre care se ştie de mai înainte că nu se vor putea realiza niciodată, adică condiţiunea unui acord comun al tuturor Bisericilor creştine în această chestiune. Răspunsul Arhiepiscopului de York, care este în fond protestant şi stă atât de departe de vechea tradiţie bisericească, nu mă prea miră. Dar mă miră mult cum de a putut să dea un astfel de răspuns patriarhul ecumenic din Constantinopole. Răspunsul este de-a dreptul nedemn de înaltul prestigiu de până acum al acestui scaun patriarhal. Zic nedemn, pentru că de frică, ca să nu piardă simpatiile membrilor din Comisiunea de Studii a Societăţii Naţiunilor, a declarat cu cuvintele de mai sus că este gata ca să treacă peste hotărârea Sinodului Ecumenic şi să accepte o nouă stabilizare a Paştilor. Aceasta ar fi un act de trădare la adresa tradiţiunilor de până acum a Bisericii Ortodoxe.

Mult mai bine îmi place răspunsul Sfântului Scaun din Roma, care zice că ,,lui nu i se pare posibil, decât din motive foarte serioase, de a se atinge de o tradiţie religioasă milenară. Dar dacă i s-ar da dovezi că fixarea sărbătorii de Paşti constituie o binefacere universală, ar fi gata ca să supună chestiunea unui Concil Ecumenic”. Răspunsul acesta este, în fond, un răspuns negativ, totuşi ţinut în termeni diplomatici care nu pot ofensa prea tare. Cuvintele din urmă sunt o revenire la punctul său de vedere canonic. Căci chiar şi atunci când i s-ar da dovezi că fixarea sărbătorii de Paşti constituie o binefacere universală, Sfântul Scaun nu spune că ar fi gata ca să accepte această reformă, ci spune numai atât, că ar fi gata ca să o supună unui Concil Ecumenic. Cum va hotărî acel Concil Ecumenic, nu spune.

Cei neiniţiaţi pot să creadă că acest nou Concil Ecumenic ar putea să hotărască în favoarea noii reforme pascale. Dar cei iniţiaţi ştiu de mai înainte că un Concil Ecumenic nu va putea să dezavueze pe un alt Concil Ecumenic, care a luat deja hotărâri precise în chestiunea datei când trebuie să se serbeze Paştile creştine. Acelaşi Spirit Sfânt care a grăit prin gura profetului Moisi şi i-a poruncit ca să scrie că mielul pascal trebuieşte junghiat în seara zilei de 14 Nisan, adică în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, a ştiut de mai înainte că şi Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Miel pascal al omenirii, Se va jertfi chiar în ziua de Paşti a iudeilor şi va învia a treia zi, într-o zi de duminică. Şi acelaşi Spirit Sfânt a inspirat şi hotărârea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ca sărbătoarea Sfintelor Paşti creştine sau Învierea Domnului să se serbeze în prima duminică care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Şi dacă, de fapt, acelaşi Spirit Sfânt îi va inspira şi pe Sfinţii Părinţi care vor fi convocaţi într-un nou Concil Ecumenic, atunci noi nu ne putem aştepta că în ce priveşte ziua de Paşti, adică când vor trebui să se serbeze Paştile, ei vor fi în stare ca să ia altă hotărâre. Ei vor confirma pur şi simplu hotărârea Sinodului I Ecumenic din 325 d.H.. Şi atunci vom zice că dacă cei iniţiaţi puteau şti, de fapt, încă de pe acum că noul Concil Ecumenic nu va fi favorabil noului proiect de reformă pascală, cred că ar fi fost mai consult de a le tăia încă de pe acum celor ce vreau să-şi vadă înfăptuită această reformă orice nădejde de reuşită. Dânşii s-ar fi supărat deocamdată, dar pe urmă s-ar fi liniştit şi s-ar fi împăcat cu o stare de lucruri care nu se mai poate schimba.

 

2) Perturbările care se zice că s-ar ivi din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii de Paşti pentru viaţa şcolară, judiciară, pentru comerţul de mărfuri şi traficul mondial şi pentru contabilitatea bancară, nu pot să fie atât de mari după cum se pretinde. Ele sunt exagerate. Sărbătoarea de Paşti cade şi după noul proiect tot într-o zi de duminică. Dacă acea duminică este o duminică a lunii lui martie sau a lunii lui aprilie este irelevant. Cine vrea să serbeze Sfintele Paşti timp de mai multe zile n-are decât să-şi ceară un concediu de mai multe zile şi să serbeze.

Stabilirea serbării Paştilor într-o duminică care să cadă întotdeauna pe la mijlocul lunii lui aprilie, mai ales din cauze climaterice, nu are nici un rost. Nimeni nu poate garanta că pe la mijlocul lunii lui aprilie toată creştinătatea se va putea bucura de vreme frumoasă. Eschimoşii creştini s-ar găsi şi în mijlocul lui aprilie sau şi mai târziu tot în mijlocul gheţarilor. Din cauza lor Paştile nu ar putea să fie amânate până atunci, până când s-ar topi gheţarii.

 

* * *

 

Concluziunile la care ajung, le pot rezuma deci în următoarele:

 

  1. Conştientă de importanţa deosebită pe care o are sărbătoarea Sfintelor Paşti, respectiv Învierea Domnului pentru întreaga creştinătate, şi credincioasă bunelor tradiţii milenare Biserica Ortodoxă Română nu poate să serbeze Învierea Domnului la altă dată decât numai în prima duminică care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară.
  2. Nu există nici un motiv rezonabil care ar putea să constrângă Biserica Ortodoxă de a abandona tradiţia ei de până acum şi de a accepta o stabilizare a sărbătorii de Paşti pe o duminică oarecare a lunii lui aprilie.
  3. Sistemele calendaristice n-au avut niciodată un rol hotărâtor asupra fixării zilei de Paşti. Ele au înregistrat numai simplu ceea ce li s-a comunicat fie direct, fie indirect din partea Bisericii cu privire la ziua de Paşti. Şi nici pe viitor nu li se poate concede unor sisteme calendaristice dreptul de a hotărî ele data zilei de Paşti, mai ales când ştim că reformele calendaristice, care ni se sugerează din partea Comisiunii de Studii de pe lângă Societatea Naţiunilor, vor fi mult mai rele şi mai schimbăcioase decât sistemele calendaristice de până acum.
  4. Singur competent pentru a fixa data sărbătorii de Paşti este numai Magisterul Bisericii. Opinia publică nu poate şi nu trebuie să aibă vreun rol hotărâtor în această chestiune bisericească.
  5. Biserica Ortodoxă Română are îndatorirea sfântă ca să corecteze punctul de vedere al Patriarhatului ecumenic din Constantinopole şi să declare cu toată francheţea şi fără teamă de a-şi pierde simpatiile membrilor Comitetului de Studii de pe lângă Societatea Naţiunilor că nu poate admite ca Sfintele Paşti să se serbeze în altă duminică decât în cea stabilită odată pentru totdeauna de Părinţii Sfântului Sinod din Niceea din anul 325 d.H.. Simpatiile lumii întregi nu trag atât de mult în cumpănă cât trage în cumpănă păstrarea credincioasă a vechilor şi bunelor tradiţii bisericeşti care le-au fost inspirate Sfinţilor Părinţi de Spiritul Sfânt.
  6. Pentru cazul însă că ni s-ar impune din afară, cu toată opoziţia noastră hotărâtă, ca să acceptăm noua reformă de stabilizare a sărbătorii de Paşti, noi să fim gata ca să suferim, dar să nu cedăm. Cine va ceda pe această chestiune va trebui considerat un trădător al unei vechi tradiţii bisericeşti care a fost sancţionată de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa de pe cruce şi învierea Sa din morţi, fapt ce s-a întâmplat în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară.
 
Al sanctităţii voastre prea devotat
Dr. Vasile Gheorghiu
Profesor universitar