----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Despre îndeplinirea unui plan monstruos: unirea lui Hristos cu Veliar (I)

de arhiepiscop Ilarion Troiţki (1886-1929)

 
(Episoadele I-IX)
 
(Episoadele I-VII)
 
- Scrisoare către dl. Robert Gardiner, secretar al Comisiei pentru organizarea unei Conferinţe Mondiale a Comunităţilor Creştine -
a Arhiepiscopului Ilarion Troiţki († 1929), scrisă în 1916, pe când era arhimandrit
(Episoadele I-XI)
 
Corespondenţa dintre ierarhii ruşi Antonie Hrapoviţki şi Ilarion Troiţki şi Robert Gardiner, secretar al Comisiei pentru organizarea unei Conferinţe Mondiale a Comunităţilor Creştine
 
 

Mai jos este prezentată o epistolă scrisă pe 16/29 iulie 1927 de arhiepiscopul Ilarion Troiţki către N.N. despre declaraţia mitropolitului Serghie Stragorodski. Deşi este scrisă acum 90 ani, această epistolă rămâne cât se poate de însemnată pentru vremurile noastre. Arhiepiscopul Ilarion era un susţinător activ al renaşterii patriarhiei. În multe feluri, datorită cuvântării sale remarcabile de la Sinodul Local din 1917-1918, pentru prima oară după mai mult de 200 ani, a fost ales un patriarh al Moscovei. După alegerea patriarhului Tihon, episcopul Ilarion a devenit secretarul şi sfetnicul său, ducând tratative în numele Bisericii cu reprezentanţii statului pentru a domoli politica guvernului privind religia. Eforturile active ale episcopului au provocat nemulţumirea autorităţilor şi în anii ’1920 el a fost declarat vinovat şi condamnat la 3 ani în lagărele de închisoare urmaţi de alţi 3 ani de exil intern. Arhiepiscopul şi-a încheiat calea sa pământească în Leningrad: la o staţie de transfer dintr-un lagăr de prizonieri în altul, el a contractat tifos, curând după aceea a murit şi a fost îngropat în Cimitirul Novodevici din Sankt Petersburg, în 1929.

 

* * *

 

Dragul meu prieten,

În timp ce eram încă sub impresia pe care epistola ta îngrijorată din 2/15 octombrie a avut-o asupra mea, m-am uitat în caietul meu cu însemnări curente pentru a-mi aminti câteva din notiţele mele relativ datate asociate cu subiectul îngrijorării tale. Iată ce notam pe 18 februarie/3 martie 1924:

 

Arhiepiscopul Ilarion

 

,,Probabil noi ne vom afla curând pe o mică insulă într-un ocean al răutăţii. Aşa cum căderea autocraţiei a avut loc iniţial treptat şi apoi s-a încheiat repede, lăsând chipul statalităţii ruse schimbat, tot aşa este procesul reformei revoluţionare în Biserica noastră desfăşurându-se într-o manieră asemănătoare, şi poate ajunge de asemenea repede la un final. Starea relaţiilor bisericeşti poate evolua ca într-un caleidoscop.

Renovaţioniştii[1] ar putea apărea brusc ca ,,partidul bisericesc” conducător în Rusia, şi un astfel de partid ar avea foarte puţini adversari dacă renovaţioniştii făţişi şi trădătorii ascunşi ajung la o înţelegere unii cu alţii şi împreună se acoperă cu aparenţa canonicităţii. Desigur, cineva poate crede şi că evenimentele ar putea merge în altă direcţie, dar în orice caz, adevăraţii fii ai Bisericii Soborniceşti a lui Hristos trebuie să rămână vigilenţi şi să stea de strajă cu făclii arzătoare.

Pentru un ortodox, greutatea vremurilor noastre constă, printre alte lucruri, dacă nu înainte de toate (precum scriam în notiţele mele pe 1/14 ianuarie 1925) în aceea că viaţa actuală a Bisericii necesită o atitudine cât de poate de duhovnicească faţă de sine. Nu te poţi bizui pe păstorii oficiali (episcopi şi preoţi), nici nu poţi aplica formal canoanele pentru a soluţiona chestiunile înfăţişate în viaţa bisericească, nici nu le poţi limita în general la o abordare legalistă a chestiunii, ci mai degrabă este necesar a avea un simţământ duhovnicesc care va arăta calea lui Hristos printre numeroasele căi disponibile care au fost călcate în picioare de animale sălbatice în piei de oaie. Viaţa a ridicat probleme care pot fi rezolvate corect, corect din punct de vedere bisericesc, doar păşind dincolo de obicei, formă, rânduială şi fiind călăuzit de simţirile învăţate spre alegerea binelui şi a răului (Evrei 5, 14).

Altminteri, este uşor a pângări sfinţenia sufletului cuiva şi a arde conştiinţa cuiva (I Timotei 4, 2) prin adaptare, potrivit rânduielilor, la falsităţi şi murdărie pe care episcopii înşişi le-au adus în curtea Bisericii. Pe o bază ,,legală”, poate fi acceptat chiar antihrist”.

Nu au confirmat evenimentele bisericeşti din ultimele săptămâni aceste presimţiri ? Urmarea înspăimântătoare, care a fost întrezărită în sufletul nostru cu 2-3 ani în urmă, nu a ajuns mai aproape de realitate odată cu cea de-a doua promovare a mitropolitului Serghie la conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ? Epistola mitropolitului Serghie şi a Sinodului său, care a provocat critici diverse şi binemeritate, nu a aruncat organizaţia bisericească condusă de el în îmbrăţişarea abominabilă, adulteră a unui guvern ateu, blasfemator şi luptător cu Hristos (antihristic) (varietatea epitetelor îndreptate de mine către autorităţile sovietice nu au semnificaţie de invectivă, ci [au] un înţeles esenţial, strict definit – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion) şi această răutate teribilă nu a intrat în măruntaiele Bisericii noastre ? Să notăm că această epistolă nu a venit de la renovaţioniştii schismatici, nici de la borisoviţi şi renegaţii asemenea lor, nici de la ereticii din Biserica Vie, ci de la ierarhia legitimă, canonică şi după câte s-ar presupune ortodoxă. Principalele dispoziţii ale epistolei se bazează pe textele (deşi uneori cu denaturări, de exemplu, a se vedea tâlcuirea falsă a I Timotei 2, 1-2) Sfintelor Scripturi şi pe experienţa Bisericii primare care este înfăţişată ca similară cu experienţa actuală.

 

Arhiepiscopul Ilarion cu clerul din lagărul Solovki (al doilea din dreapta)

 

Pe de altă parte, epistola caută şi nădăjduieşte să satisfacă necesităţile urgente ale credincioşilor chinuiţi, istoviţi de prigoană, cu făgăduinţe de pace şi linişte. Şi mulţi, mulţi, mai ales dintre clerici, răspund în semn de solidaritate la acest apel al mitropolitului Serghie şi al Sinodului său.

Această simfonie a puterii atee şi ierarhiei legale a Bisericii Ortodoxe a avut câteva roade ,,pozitive”: episcopii (deşi nu cei de cea mai bună calitate şi nu cei foarte ,,vinovaţi”) s-au întors din exilul intern (deşi nu exilul foarte îndepărtat) şi au fost numiţi în eparhii (deşi nu cele din care ei au fost alungaţi), şi Locum Tenens patriarhal în funcţie, mitropolitul Serghie, are un Sinod (deşi seamănă mai mult cu un birou al procuratorului şef al ierarhilor legali [cu toate că cei mai mulţi dintre ei sunt ,,vătămaţi”, adică în contextul bisericesc ei sunt compromişi de orientarea lor de lungă durată şi fermă către GPU ateu, printre alte chestiuni]); numele mitropolitului Serghie este prezentat de toţi ca adevăratul cârmaci al Bisericii Ruse, dar, vai !, acest nume este o monedă contrafăcută, deoarece în realitate cel care ia decizii cu privire la soarta Bisericii Ruse şi a episcopilor ei, atât cei prigoniţi cât şi cei protejaţi, adică cei faţă de care s-a arătat milă şi care au fost plasaţi în scaunele eparhiale (cel din urmă lucru este îndeosebi regretabil !) este actualul procurator şef al ,,Bisericii Ortodoxe Ruse”, Evghenie Alexandrovici Tucikov (mitropolitul Serghie nu va îndrăzni să nege toate acestea de vreme ce el a fost iniţiatorul nefericit, sau mai degrabă, unealta planului monstruos de a-L uni pe Hristos cu Veliar – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion).

Oricui are ochi să vadă şi urechi să audă îi este clar că, contrar decretului de separare a Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă a intrat într-o alianţă strânsă, activă cu statul. Şi cu care stat ? Cu un stat care nu este condus de un ţar ortodox (în zilele lor, mulţi membri ai Bisericii obiectau cu vigoare faţă de relaţia Bisericii cu un astfel de stat – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion), ci cu un stat a cărei sarcină principală este de a distruge orice religie de pe pământ şi, mai presus de toate, creştinismul ortodox, deoarece el vede în Ortodoxie, şi pe bună dreptate, temelia pământească originară a credinţei religioase şi o fortăreaţă de primă clasă în bătălia ei cu materialismul, ateismul, teomahia şi satanismul (care este practicat, potrivit zvonurilor populare, de unele autorităţi ale acestei lumi).

Şi m-a dus pre mine (unul din cei şapte îngeri) în pustie în duh – a spus Apostolul Ioan – şi am văzut o muiere şezând pre o hiară roşie, plină de nume de hulă. ... Şi în fruntea ei nume scris: Taină, Vavilonul cel mare, maica curvelor şi a spurcăciunilor pământului. Şi am văzut pre muiere beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Iisus, şi m-am mirat văzând-o pre ea, cu mirare mare (Apocalipsis 17, 3, 5-6).

Şi cum ar fi putut să nu se mire Proorocul (Apostolul Ioan) când a văzut înaintea sa prefacerea muierii îmbrăcate cu soarele, şi luna sub picioarele ei, şi pre capul ei cunună din douăsprezece stele (Apocalipsis 12, 1) în Vavilonul cel mare (Apocalipsis 18, 2), în maica curvelor şi a spurcăciunilor pământului ... beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Iisus (Apocalipsis 17, 5-6) !

 

Solovki. Arhiepiscopul Ilarion (primul din stânga)

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] Despre renovaţionişti şi Biserica Vie, a se vedea:

» Renovaţionism versus Biserica Ortodoxă Rusă în anii ‘1920
» O scurtă privire asupra raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi ,,Biserica Vie” sub jugul bolşevicilor
 
IV. Rusia de dinainte de Revoluţia din 1917
‘Argonauţi’, renovaţionişti, atei, amăgitori şi … Sfântul Ioan de Kronstadt
 
Sfinţii din catacombele Rusiei - mărturii ale ierarhilor ruşi ai vremii despre schisma serghianistă şi renovaţionism