----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Diavolii revoluţionari ai Rusiei (VI)

 

Episoadele anterioare

 

Rusia şi obiectivele Internaţionalei Comuniste

IV. Religia

Dintre cele patru semne ale fiarei, cel de primă importanţă este distrugerea religiei, în special a creştinismului ortodox. Incompatibilitatea dintre socialism şi creştinism nu a fost pusă la îndoială niciodată de apostolii socialismului. Religia era pentru Marx ,,opiu pentru popor” şi pentru Lenin ,,vodka spirituală”. Lenin scria că ,,orice idee religioasă, orice idee de un dumnezeu, chiar flirtarea cu ideea de Dumnezeu este infamie de nedescris de cel mai periculos tip”[1]. Iar în 1918, el îi spunea lui Krasin: ,,Electricitatea îi va lua locul lui Dumnezeu. Să-l lăsăm pe ţăran să se roage la electricitate; el va ajunge să simtă puterea autorităţilor centrale mai mult decât pe cea a raiului”[2].

În ce priveşte atitudinea bolşevică faţă de lege, aceasta a fost descrisă de Latsis: ,,În investigaţie nu cauţi materiale şi dovezi că acuzatul a acţionat în cuvânt sau în faptă împotriva puterii sovietice. Prima întrebare pe care trebuie să i-o pui este: care este obârşia lui, educaţia, creşterea sau profesia. Acestea sunt întrebările care trebuie să decidă soarta celui acuzat ... Dacă este posibil a acuza CEKA de ceva nu este zelul excesiv în execuţii, ci că nu aplică îndeajuns pedeapsa capitală ... Noi am fost întotdeauna prea moi şi mărinimoşi faţă de duşmanul învins !”[3]

Bolşevicii arătau întotdeauna o ferocitate aparte faţă de Biserică. Astfel, pe 1 mai 1919, Lenin a trimis o instrucţiune secretă către liderul CEKA, Dzrejinski: ,,Arestaţi ... popii [preoţii] ca contra-revoluţionari şi sabotori, împuşcaţi-i fără milă pretutindeni. Şi cât de mulţi posibil”[4].

Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat, deoarece episcopii, preoţii şi laicii au fost ucişi, mânăstirile distruse şi sfintele lucruri vandalizate în cea mai mare persecuţie a Bisericii din timpul lui Diocleţian încoace.

În ce priveşte moralitatea în general, în discursul său către cel de-al III-lea Congres al Uniunii Tineretului Rus din toată Rusia din octombrie 1920, Lenin scria: ,,În ce sens respingem moralitatea şi etica ? În sensul în care este propovăduită de burghezie, care a dobândit această moralitate din poruncile lui Dumnezeu. Desigur, în ce-L priveşte pe Dumnezeu, noi spunem că nu credem în El, şi noi ştim foarte bine că în numele lui Dumnezeu obişnuiau să vorbească clericii, proprietarii de pământ, burghezia, pentru a-şi promova interesele lor exploatatoare. Sau ... ei dobândeau moralitatea din frazele idealiste sau semi-idealiste, care coborau întotdeauna din ceva foarte asemănător cu poruncile lui Dumnezeu. Toată această moralitate care este luată din concepţii supra-omeneşti, supra-clasă, noi le respingem. Noi spunem că [aceasta] este o amăgire, o escrocherie, o oprimare a minţilor muncitorilor şi ţăranilor în interesele proprietarilor de pământ şi capitaliştilor. Noi spunem că moralitatea noastră este în întregime supusă intereselor luptei de clasă a proletariatului. Moralitatea noastră derivă din interesele luptei de clasă a proletariatului”[5].

Desigur, există o contradicţie internă aici. Dacă Dumnezeu există, şi toate sistemele mai vechi ale moralităţii sunt absurdităţi, de ce susţin orice noţiuni de bine şi rău ? Şi de ce preferă interesele proletariatului intereselor oricui altcuiva ? De fapt, dacă Dumnezeu nu există, atunci, precum a spus Dostoievski, totul este permis. Şi aceasta este ceea ce găsim în realitate în bolşevism – totul a fost permis, inclusiv uciderea proletariatului cu condiţia ca ea să fie în folosul intereselor Partidului Comunist. În orice caz, precum scria Alexandru Soljeniţin: ,,Linia care desparte binele de rău nu trece printre state, printre clase, şi printre partide – ea trece prin fiecare inimă omenească şi prin toate inimile omeneşti”[6]. Şi din nou el scria: ,,În sistemul filozofic al lui Marx şi Lenin, şi în centrul psihologiei lor, ura faţă de Dumnezeu este forţa motrice principală, mai importantă decât toate pretenţiile lor politice şi economice. Ateismul militant nu este pur incidental sau marginal în politica comunistă. Nu este un efect secundar, ci pivotul central”[7].

Că ateismul militant şi respingerea întregii moralităţi întemeiate pe religie era pivotul central al marxism-leninismului avea să devină evident cu prisosinţă în următorii 70 ani[8]. Folosind poziţia sa de conducător al Bisericii, şi fiind ultimul om din Rusia căruia i s-a permis să spună ce gândeşte aproape liber, pe 26 octombrie 1918, patriarhul Tihon scria către Sovnarkom:

 

Patriarhul Tihon în apropiere de Mânăstirea Donskoy, iulie 1923

 

,,Toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri (Matei 26, 52). Această proorocie a Mântuitorului noi o aplicăm vouă, celor care hotărâţi în prezent destinele patriei noastre mamă, cei care vă numiţi ’comisari ai poporului’. Timp de un an întreg, aţi deţinut puterea statului în mâinile voastre şi sunteţi gata deja să celebraţi aniversarea revoluţiei din octombrie, dar sângele curs în valuri al fraţilor noştri masacraţi fără milă potrivit apelurilor voastre, strigă către cer şi ne sileşte să grăim către voi acest cuvânt aspru de dreptate.

Voi aţi dat cu adevărat o piatră în loc de pâine şi un şarpe în loc de un peşte (potrivit Matei 7, 9, 10). Aţi promis că veţi da poporului, epuizat de războiul sângeros, pace ‘fără anexări şi rechiziţii’. Punând mâna pe putere şi chemând poporul să aibă încredere în voi, ce promisiuni i-aţi făcut şi cum aţi dus la bun sfârşit aceste promisiuni ? La ce cuceriri aţi putea renunţa când voi aţi dus Rusia la o pace ruşinoasă [Tratatul de la Brest-Litovsk] ale cărei condiţii umilitoare nu v-aţi decis nici măcar să le publicaţi în întregime ? În loc de anexări şi rechiziţii, marea noastră patrie mamă a fost înfrântă, micşorată şi divizată, şi pentru a plăti tributul impus ei veţi exporta în secret în Germania aurul care a fost adunat de alţii, nu de voi ... Aţi dezbinat întregul popor în tabere de neîmpăcat, şi l-aţi aruncat într-un fratricid de o ferocitate fără precedent. Aţi înlocuit făţiş dragostea lui Hristos cu ura, şi în loc de pace aţi incitat în mod artificial ura de clasă.

La orizont nu se vede capăt pentru războiul pe care l-aţi început, deoarece voi încercaţi să folosiţi muncitorii şi ţăranii pentru a aduce victoria către spectrul revoluţiei mondiale ... Nu este suficient că aţi înmuiat mâinile poporului rus în sângele fraţilor, acoperindu-vă cu impozite, rechiziţii şi naţionalizări sub felurite nume: aţi incitat poporul la cel mai flagrant şi neruşinat jaf. La instigarea voastră a avut loc jefuirea sau confiscarea pământurilor, proprietăţilor, fabricilor, caselor şi turmelor; banii, obiectele, mobila şi îmbrăcămintea sunt prădate. La început i-aţi jefuit pe cei mai prosperi şi harnici ţărani sub numele de 'burghezi', prin aceasta înmulţind numărul săracilor, cu toate că n-aţi putut reuşi să pricepeţi că devastând un mare număr de cetăţeni particulari este distrusă bogăţia poporului şi ţara însăşi pustiită.

Amăgind poporul întunecat şi ignorant cu oportunitatea profitului uşor şi nepedepsit, i-aţi întunecat conştiinţa şi l-aţi cufundat în păcat. Dar cu orice fel de nume vă acoperiţi faptele voastre rele – uciderea, violenţa şi jaful vor rămâne întotdeauna păcate grele şi fărădelegi care strigă către cer pentru răzbunare.

Aţi făgăduit libertate. Înţeleasă în mod corect, ca libertate de rău, care nu-i încorsetează pe alţii, şi nu trece în libertinaj şi samavolnicie, libertatea este un mare bine. Dar voi nu aţi dat acest soi de libertate: libertatea dată de voi constă în dedarea în orice fel la patimile josnice ale gloatei, şi în nepedepsirea crimei şi tâlhăriei. Orice manifestare atât a adevăratei libertăţi civile, cât şi a libertăţii spirituale mai înalte a omenirii este suprimată fără milă de voi. Este libertate când nimeni nu-şi poate procura mâncare pentru sine, sau să închirieze un apartament, sau să se mute din oraş în oraş fără permisiune specială ? Este libertate când familiile, şi uneori populaţiile din toate locuinţele sunt reinstalate şi proprietatea lor aruncată în stradă, şi când cetăţenii sunt împărţiţi în mod artificial în categorii, dintre care unii sunt abandonaţi foamei şi jafului ? Este libertate când nimeni nu-şi poate exprima deschis opinia de frica de a nu fi acuzat de contra-revoluţie ?

 

Bolşevicii confiscând bunurile bisericeşti

 

Unde este libertatea cuvântului şi a presei, unde este libertatea propovăduirii Bisericii ? Mulţi predicatori bisericeşti îndrăzneţi au plătit deja cu sângele muceniciei lor; glasul dezbaterii şi reproşului social şi de stat este suprimat; presa, cu excepţia presei bolşevice înguste, a fost în întregime înăbuşită. Încălcarea libertăţii în materie de credinţă este în mod special dureroasă şi crudă. Nu trece zi în care cele mai monstruoase calomnii la adresa Bisericii lui Hristos şi a slujitorilor ei, şi blasfemii şi sacrilegii răutăcioase să nu fie publicate în organele presei voastre. Vă bateţi joc de slujitorii altarului, voi siliţi un episcop să sape tranşee (Episcopul Ermoghen de Tobolsk) şi îi trimiteţi pe preoţi să facă treaba murdară. V-aţi pus mâinile pe averea Bisericii, care a fost adunată de generaţii de oameni credincioşi, şi nu aţi ezitat să încălcaţi testamentul lor. Aţi închis o serie de mânăstiri şi biserici fără nici un motiv sau cauză. Aţi tăiat accesul către Kremlinul Moscovei, acea moştenire sacră a întregului popor credincios ...

Nu este sarcina noastră să judecăm puterile pământeşti; orice putere îngăduită de Dumnezeu va atrage asupra sa binecuvântarea noastră dacă ea va fi în adevăr un slujitor al lui Dumnezeu supus binelui, şi nu sunt frică faptelor celor bune, ci celor rele (Romani 13, 3). Acum noi vă transmitem vouă, celor care folosiţi puterea voastră pentru prigonirea semenilor voştri şi distrugerea celor nevinovaţi, cuvântul nostru de povăţuire: prăznuiţi aniversarea venirii voastre la putere eliberându-i pe cei întemniţaţi, oprind vărsarea de sânge, violenţa, distrugerea şi restrângerea credinţei. Întoarceţi-vă nu către distrugere, ci către stabilirea ordinii şi legalităţii. Daţi poporului odihna de războiul civil pe care el o doreşte şi o merită. Altminteri de la voi se va cere sângele tuturor drepţilor pe care l-aţi vărsat (potrivit Luca 11, 51), şi voi cei ce aţi scos sabia, de sabie veţi muri (potrivit Matei 26, 52)”[9].

Oamenii au continuat să respecte ritualurile şi datinile religioase, ,,tratându-i pe comunişti ca pe nişte cuceritori păgâni”. Cu toate că respectarea sărbătorilor religioase a fost scoasă în afara legii, interdicţia nu a putut fi impusă. Încă din 1918, muncitorii au primit permisiune să prăznuiască Paştile cu condiţia ca ei să nu lipsească de la lucru mai mult de 5 zile. Mai târziu, autorităţile au consimţit încetarea lucrului de Crăciun atât după noul, cât şi după vechiul calendar. Există chiar relatări ale procesiunilor religioase în capitală, ca şi în oraşe de provincie. În zonele rurale, ţăranii continuau să privească ca legitime doar căsătoriile săvârşite de un preot.

,,Fervoarea religioasă, care, împreună cu sentimentele monarhice, a fost în declin în mod perceptibil în 1917, a reînviat în primăvara lui 1918, când mulţi creştini au cerut mucenicia demonstrând, ţinând întruniri de protest şi postind. Fervoarea a crescut cu fiecare an: în 1920, ‘Bisericile s-au umplut de credincioşi; printre ei nu era acea preponderenţă de femei care putea fi observată înainte de revoluţie. Mărturisirea a dobândit o importanţă particulară ... Sărbătorile bisericeşti au atras mulţimi imense. Viaţa bisericească în 1920 era pe deplin restabilită şi probabil chiar o depăşea pe cea veche, pre-revoluţionară. Fără îndoială, creşterea lăuntrică a conştiinţei de sine bisericeşti printre credincioşii ruşi a atins o culme necunoscută în timpul celor două veacuri precedente’.

Patriarhul Tihon a confirmat acest fapt într-un interviu cu un jurnalist american în acelaşi an, spunând că ‘influenţa Bisericii asupra vieţilor oamenilor a fost mai puternică ca nicicând în toată istoria ei’. Confirmând aceste impresii, un observator bine informat conchidea în 1926 că Biserica a ieşit biruitoare din conflictul ei cu comuniştii: ‘Singurul lucru pe care bolşevicii l-au obţinut a fost să dezagrege ierarhia şi să dezbine Biserica’”[10].

Însă din 1927 va începe o nouă etapă pentru Biserica Rusă, odată cu declaraţia mitropolitului Serghie. Şi acel ‘singur lucru’ pe care l-au dobândit bolşevicii – distrugerea ierarhiei – se va dovedi fatal Ortodoxiei ruse.

 

 

[1] Lenin, ,,Scrisoare către Gorki” (1913), Opere complete (ediţia a doua, 1926-1932), vol. XVII, p. 81-86. Potrivit S.G. Puşcarev, Lenin şi Rusia (Lenin i Rossia), Frankfurt: Possev-Verlag, 1986.

[2] S.I. Liberman, ,,Comisarul poporului Krasin” (Narodnij komisar Krasin), Novij Jurnal, nr. 7, 1944, p. 309; citat în D. Volkogonov, Lenin, London: Harper Collins, 1994, p. 372.

[3] Latsis, Ezhenedel’nik ChK, nr. 1, 1 noiembrie 1918; în preot Vladimir Dimitriev, Golgota Simbirskului (Simbirskaia Golgofa), Moscova, 1997, p. 4.

[4] V. Karpov, Generalissimus, Kaliningrad, 2004, p. 79.

[5] Lenin, Opere complete, volumul XLI, p. 309.

[6] Alexandru Soljeniţin, Arhipelagul GULag (The GULag Archipelago), Paris: YMCA Press, volumul II, p. 602.

[7] Alexandru Soljeniţin, Cuvânt de acceptare, Premiul Templeton pentru progres în religie, 1983; Cugetarea Rusă (Russkaia Mysl'), nr. 3465, 19 mai 1983, p. 6.

[8] Despre prigoana suferită de Biserica Ortodoxă Rusă a se vedea, de asemenea, Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit (I) şi Obârşia răului. Lupta comunismului împotriva Bisericii lui Hristos.

[9] Vestitorul Mişcării Creştine Ruse (Vestnik Russkogo Khristianskogo Dvizhenia), 1968, nr. 89-90, p. 19-23.

[10] Pipes, op. cit., p. 367-368.