,,Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”

de Sfântul Chiril al Alexandriei


În colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, a apărut recent a patra scriere a Sfântului Chiril al Alexandriei, ,,Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”. Această colecţie este editată de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, apărând la iniţiativa patriarhului Iustin şi fiind continuată sub îndrumarea patriarhului Teoctist.

După cum îi spune numele, în această colecţie, patriarhia a publicat mai mult de 75 de scrieri ale părinţilor şi scriitorilor Bisericii din primele veacuri creştine, precum Sfinţii Grigorie de Nyssa, Macarie Egipteanul, Ambrozie al Milanului şi Eusebie al Cezareei. Aceste scrieri abordează teme variate, de la teologie şi dogmatică până la istorie bisericească.

Sfântul Chiril, unul dintre ,,marii dascăli şi ierarhi ai Bisericii” din perioada în care s-a formulat învăţătura ortodoxă, a fost patriarh al Alexandriei între anii 412-444. Subiectul care predomină în scrierile sale şi care reprezintă centrul controverselor teologice din vremea sa este întruparea Mântuitorului.

El a formulat învăţătura hristologică începând din 429, ca răspuns la erezia răspândită de Nestorie, ce era atunci patriarh al Constantinopolului. Acesta propovăduia ideea că în Iisus Hristos sunt două persoane distincte, una dumnezeiască şi una umană, Maica Domnului neputând fi numită Născătoare de Dumnezeu, deoarece a născut numai un om. În replică la această erezie, Sfântul Chiril a condus cel de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din 431, care l-a condamnat pe Nestorie ca eretic.

În general, scrierile Sfântului Chiril sunt comentarii la Sfânta Scriptură sau expuneri ale învăţăturii dogmatice a Bisericii. Ţinând seama de limbajul şi termenii dogmatici folosiţi, ,,Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan” este scrisă probabil înainte de sinodul din 431, cartea apărută în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti” reprezentând prima traducere în limba română a acestei scrieri.

În prefaţă, sfântul mărturiseşte: ,,E foarte grea explicarea tainelor dumnezeieşti. Cele proprii firii dumnezeieşti sunt greu de exprimat şi foarte anevoios de lămurit. Dar fiindcă ne-am silit, prea iubitorule de osteneală frate, din multe motive, să aducem scrierea ca pe un rod şi jertfă duhovnicească a buzelor, nu mă voi îngreuna să fac aceasta, încrezându-mă în Dumnezeu, care înţelepţeşte pe orbi şi cere de la noi nu cele mai presus de noi, deci primeşte şi cele oferite de cei săraci … Duhul nu descoperă înţelesul ascuns în dumnezeieştile Scripturi celor ce-l cercetează din curiozitate şi care se îndulcesc mai mult de rătăcirile variate ale gândurilor proprii decât de adevăr”.

Evanghelia Sfântului Ioan Teologul reprezintă pentru Sfântul Chiril baza teologică pe care formulează învăţătura Bisericii. El comentează pe larg începutul Evangheliei, arătând legătura dintre Persoanele dumnezeieşti ale Sfintei Treimi şi expunând argumente logice pentru dumnezeirea Fiului ca Persoană diferită de Tatăl. Mai mult, sfântul explicitează Scriptura, punctând şi combătând ereziile existente în acea epocă.

Împotriva lui Arie care susţinea că Iisus Hristos este o făptură zidită de Dumnezeu scrie: ,,Dacă Fiul este mai mic, iar Tatăl mai mare, e vădit că fiecare lucrează în chip diferit şi potrivit măsurilor ce le are în sfinţirea noastră. Şi va sfinţi mai mult Tatăl şi mai puţin şi potrivit Lui, Fiul. Şi cei ce se sfinţesc desăvârşit de Tatăl, nu se sfinţesc desăvârşit prin Fiul. Căci dacă, fiind făcut, Fiul luminează toate, zidirea însăşi se luminează pe sine, neavând nicidecum nevoie spre aceasta de Dumnezeu care a făcut-o”.

În afara ereziilor ce atacă dogma Sfintei Treimi, sfântul răspunde altor idei greşite, precum că sufletul omului ar exista înainte de trup sau că pricina întrupării omului ar fi unele păcate mai vechi. ,,Dacă, existând mai înainte, sufletul a păcătuit, şi pentru aceasta a fost împletit cu carnea şi cu sângele, socotind aceasta ca mod al pedepsei, cum n-ar trebui ca cei ce cred în Hristos şi au obţinut prin aceasta iertarea păcatului să iasă îndată din trupuri şi să lepede ceea ce li s-a impus din pricina pedepsei ?”

Cartea sfântului este mai mult decât un comentariu al Evangheliei Sfântului Ioan Teologul, căci ea face să grăiască întreaga Scriptură. Astfel, pentru a arăta că Fiul este o persoană diferită de Tatăl, Sfântul Chiril evocă cuvintele proorocului David: ,,Dacă Fiul lui Dumnezeu-Tatăl nu este altul, de ce Tatăl se află zicând către El: ,,Fiul Meu eşti Tu. Eu astăzi Te-am născut” (Psalmi 2, 7), ca şi pe ale Mântuitorului: ,,Ştiu pe Tatăl şi păzesc cuvântul Lui” (Ioan 8, 55)”. El revine mereu la Scriptură, întemeindu-şi întreaga gândire pe cuvintele acesteia.

Din nefericire, frumuseţea cărţii Sfântului Chiril al Alexandriei, bogăţia sensurilor, dogmatica şi filozofia sa sunt umbrite de modul în care este prezentată versiunea în limba română. Astfel, traducerea şi comentariile la text sunt realizate de profesorul Dumitru Stăniloae, care este prezentat deosebit de favorabil în precuvântare de către patriarhul Teoctist: ,,voluminoasa lucrare care vede acum pentru prima oară lumina tiparului în limba română nu este doar o simplă traducere, ci mult mai mult: este rodul unei adevărate împreună vorbiri, în duh, a părintelui Dumitru Stăniloae cu cei doi sfinţi. Cele peste 2000 de note, care însoţesc textul biblic şi comentariul Sfântului Chiril, sunt mărturia acestui fapt, constituind ele însele o tâlcuire dogmatică a marilor taine ale credinţei celei mântuitoare”.

În realitate, notele de subsol, deosebit de bogate şi extinse, menite să comenteze scrierea şi să ofere explicaţii teologice, nu reuşesc decât să îngreuneze textul. În primul rând, mulţimea notelor, în număr de 2000, fragmentează scrierea sfântului, stricând armonia şi curgerea acesteia.

În al doilea rând, limbajul folosit de traducător este preţios şi filozofic, nepotrivit pentru a exprima tainele dumnezeieşti. Astfel, părintele Stăniloae scrie: ,,Persoana este creatoare în sensul maxim al cuvântului. Natura aduce la actualizare în mod silit virtualităţile din ea”, sau ,,Fiul a dat Tatălui caracter de Tată. Altfel Tatăl ar fi fost indefinit” sau vorbeşte chiar de ,,panteism emanaţionist platonic”, fără a oferi explicaţii. În notele sale se întâlnesc şi idei ciudate, ca ,,diavolul, susţinător puternic al răului”, ca şi cum răul ar fi o forţă din afara acestuia, sau ,,răul nu poate fi conceput decât grefat pe bine”, pentru a nu mai vorbi de exprimări care nu cadrează cu textul, de genul ,,noi avem fecunditatea de la Tatăl”.

Limbajul său ambiguu, care este, de fapt, limbajul ecumenist greoi al unui teolog modernist, poate da naştere la interpretări cel puţin eronate. De pildă, în nota 48, părintele Stăniloae scrie: ,,Dumnezeu a dat Fecioarei puterea să nască pe Fiul ei. Dar, fiind creată L-a putut naşte numai ca om”, cuvinte ce pot fi interpretate în mod nestorianist, putându-se înţelege că Maica Domnului nu este Născătoare de Dumnezeu, aşa cum a teologhisit cel de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes.

În al treilea rând, traducerea realizată de el nu este strălucită, textul fiind încărcat cu neologisme şi cuvinte nepotrivite unui text creştin: ,,va progresa şi El spre o treaptă mai mare”, ,,raţiunea adevărului care acostează în el”, ,,Se indică pe Sine”, ,,numai El este subiect în templul Lui”, ,,fostul orb este prompt”, ,,omul trebuie să-şi aducă şi el contribuţia la cunoaşterea lui Dumnezeu”.

În colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, au mai fost publicate trei scrieri ale Sfântului Chiril al Alexandriei. În prima dintre acestea, sfântul s-a concentrat mai mult asupra interpretării jertfelor din Vechiul Testament, ca umbre ale jertfei lui Hristos, pentru ca, în cea de-a doua scriere să urmărească prezentarea lui Iisus Hristos sub umbrele unor persoane şi a unor acte şi jertfe din cele cinci cărţi ale Pentateuhului şi, în special, din Cărţile Facerii şi Ieşirii. Aceste scrieri poartă numele de ,,Glafire”, având înţelesul de ,,Transparenţe în Cartea Facerii”, deoarece Sfântul Chiril dezvăluie umbrele aşternute peste înţelesurile adânci ale cărţilor lui Moise cu privire la Iisus Hristos.

În partea a treia a scrierilor sale, ,,Despre Sfânta Treime”, sfântul vorbeşte despre deofiinţimea Persoanelor dumnezeieşti, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Din nefericire, şi primele trei cărţi sunt traduse şi prezentate de părintele Stăniloae, fapt care ascunde mult din frumuseţea teologică a scrierilor sfântului.

Cu toate acestea, afirmaţiile patriarhului cu privire la prezentarea făcută de părintele Stăniloae scrierilor Sfântului Chiril al Alexandriei sunt adevărate, deoarece ,,notele constituie ele însele o tâlcuire dogmatică”. Însă, teologhisirea sa pe marginea acestor scrieri nu a avut ca scop evidenţierea frumuseţii dogmatice a învăţăturii ortodoxe, ci apologia ideologiei ecumeniste contemporane, al cărei reprezentant strălucit a fost.

Daria Pavel

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 22-23/ianuarie-februarie 2001