Ispita binelui

- Eseuri despre urbanitatea credinţei -

 

de Teodor Baconsky

Ambasador al României la Vatican

 

La sfârşitul anului 1999, a apărut, în Editura Anastasia, ultima carte a lui Teodor Baconsky, intitulată ,,Ispita binelui”. Născut în anul 1963, doctor în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Universitatea din Paris - Sorbona la numai 31 de ani, tânărul teolog cunoaşte o ascensiune extrem de rapidă, devenind, în octombrie 1997, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, pentru ca, în 1999, să fie acreditat pe lângă Suveranul Ordin Militar de Malta.Literatura 12-1

În prezent, pe lângă poziţia sa diplomatică, Teodor Baconsky este membru al Colegiului Noua Europă din Bucureşti şi al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice din Paris. Aprecierea de care se bucură la Vatican s-a concretizat prin acordarea distincţiei Marea Cruce a Ordinului Ecvestru Pius al IX-lea.

Purtând subtitlul ,,Eseuri despre urbanitatea credinţei”, cartea sa cuprinde o mare parte a eseurilor publicate după 1996 în diferite reviste culturale sau teologice, precum şi conferinţe susţinute în Italia şi România. Interpretarea pe care autorul o acordă subtitlului, ca şi simpla răsfoire a cărţii, sunt suficiente cititorului pentru a sesiza perspectiva din care acesta abordează problemele contemporane ale Bisericii.

În contextul în care mărturiseşte că ,,se simte încă fiu al Bisericii Ortodoxe”, Baconsky abuzează de poziţia socială pe care o are şi de influenţa sa pentru a ,,propovădui” ideile moderniste ale acestui sfârşit de secol cu privire la viaţa Bisericii. Astfel, într-o Românie năucită de invazia ideologiei Occidentului, el pledează ,,pentru urbanitatea credinţei”: calificând creştinismul ca arhaic şi dorind ,,înnoirea” sa, Baconsky susţine că ,,a fi creştin la oraş nu este totuna cu a perpetua o mentalitate arhaică”, ,,adaptată realităţilor rurale”, dovedindu-se a fi mai degrabă un fiu al Bisericii Ortodoxe rătăcit în Apusul secularizat.

Uzitând de un limbaj încărcat, plin de neologisme şi de expresii pompoase, autorul se face mesagerul viziunii occidentale, mai concret al mentalităţii catolice cu privire la Biserică. Astfel, pretinzând că ,,patrimoniul dogmatic al societăţilor tradiţionale nu mai este conectat la aşteptările, provocările, practicile şi nevoile concrete ale lumii în care trăim”, el ameninţă subtil că acesta nu va supravieţui dacă nu va suferi un proces de adaptare la noile realităţi ale secolului XX.

În cartea sa, Biserica Ortodoxă este jignită încontinuu, fiind numită ,,arhaică” sau ,,învechită” şi pusă într-o relaţie de inferioritate cu Biserica Catolică, ce este considerată a fi deţinătoarea unei credinţe ce a reuşit să se adapteze realităţilor contemporane: ,,la ortodocşi, absolutul revelaţiei şi relativul existenţei zilnice sunt despărţite, dacă nu chiar opuse: unii citesc doar Evanghelia, uitând de lumea reală, alţii devorează presa, neglijând Cuvântul divin”. Luând în considerare această sumară categorisire a societăţii româneşti, ne întrebăm din care clasă face parte domnul Baconsky. Nu credem că citeşte Evanghelia şi uită de lumea reală, ci mai degrabă am înclina să credem - după ceea ce scrie - că devorează presa şi a uitat de Cuvântul lui Dumnezeu …

În aceeaşi notă, pe care nu o putem numi decât anti-ortodoxă, Baconsky sugerează incompatibilitatea credinţei ortodoxe a României cu direcţia imprimată politicii actuale a ţării. Astfel, el scrie: ,,cum să rămâi sufleteşte afiliat zonei greco-slave în vreme ce interesele diplomatice ale României se deplasează spre Occident ?” Domnia sa are oare vreun amestec în această problemă sau ar trebui să considerăm afirmaţiile sale ca pe cele ale unui simplu cetăţean ?

În calitate de teolog ortodox, sau mai bine spus, în pofida acesteia, autorul strecoară în eseurile sale erezii sau idei neortodoxe, printre care se numără ereziile Bisericii Catolice, precum filioque, Maica Domnului comântuitoare cu Hristos, sau protestante. La acestea se adaugă ideile cele mai recente care se pare că vor intra în ,,patrimoniul” Vaticanului, una dintre acestea fiind cea referitoare la ,,sacerdoţiul feminin”.

Pentru a-şi vădi încă o dată adevărata ,,şcoală” teologică, de natură iezuită, şi nicidecum ortodoxă, autorul vorbeşte despre Sfânta Scriptură ca despre ,,un derivat, un produs secundar” al Bisericii. În plus, deşi îşi mărturiseşte ,,pasiunea pentru teologia patristică” şi fiind membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice din Paris, el susţine că ,,ediţiile erudite din Sfinţii Părinţi sunt complet incapabile să suscite vocaţii”. Oare vocaţia sa de teolog ortodox … a fost suscitată de scrierile Sfântului Părinte ... papa ?

Pentru a conchide, Teodor Baconsky abordează ,,urbanitatea credinţei” într-un mod total neacademic. Vorbind cu emfază, el jigneşte poporul român, Biserica Ortodoxă şi întreaga tradiţie răsăriteană care, în viziunea sa, sunt înapoiate pentru simplul motiv că sunt ortodoxe. Acest lucru ne face să ne întrebăm cum abordează chestiunile delicate ale carierei sale de ambasador, ce presupune diplomaţie şi cunoaşterea artei de a comunica cu oamenii. Oare în afara doctrinei catolice, autorul nu a reuşit, în cursul şederii sale la Vatican, să-şi însuşească nimic din fineţea diplomaţiei ierarhilor catolici pe care atât o admiră, precum spune: ,,se cuvine să omagiez acurateţea diplomaţiei pontificale” ? Sau oare aceasta este ,,fineţea” înalţilor prelaţi catolici ?

Într-o lume în care a fi ortodox înseamnă a fi înapoiat, în care ,,papa vorbeşte oarecum în numele întregii umanităţi”, nu ne mai miră că ambasadorul României la Vatican este un teolog ortodox a cărui diplomaţie este de domeniul suburbanului.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 12-13/martie-aprilie 2000