Mitropolitul Ierotei al Nafpaktos-ului şi scrierile sale

 

În ultimii doi ani, diferite edituri au tipărit în limba română câteva dintre scrierile Mitropolitului Ierotei de Nafpaktos, Grecia. El este, alături de Arhiepiscopul Hristodul al Greciei, un exponent al noii generaţii de ierarhi ecumenişti, cărţile sale dezvăluind una dintre faţetele acestei ideologii apostaziate. În timp ce arhiepiscopul Hristodul Literatura 16-1abordează probleme ştiinţifice şi sociale, mitropolitul Ierotei vizează latura dogmatică şi duhovnicească, privite din noua perspectivă, ce nu mai urmează învăţătura  patristică. Astfel, în ,,Viaţa după moarte”, apărută la Editura Bunavestire în 2000, şi ,,Cugetul Bisericii Ortodoxe”, tipărită de Editura Sofia în acelaşi an, ierarhul grec abordează probleme dogmatice de actualitate, iar în ,,Sfântul Grigorie Palama Aghioritul”, publicată la Editura Bunavestire în 2000 şi ,,O noapte în pustia Sfântului Munte”, ce a văzut lumina tiparului la Editura Icos în 1999, autorul tratează aspecte ale vieţii duhovniceşti.

În cartea sa ,,Viaţa după moarte”, autorul urmăreşte evoluţia sufletului din momentul morţii până la A Doua Venire a Mântuitorului şi după Judecata de Apoi. Dintru început, el ţine în mod special să sublinieze că ,,ceea ce spune în această carte este inspirat din învăţătura revelaţiei dumnezeieşti”, ,,explicat potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii”, reprezentând ,,poziţia Bisericii în ceea ce priveşte viaţa, moartea şi ceea ce se întâmplă după ce sufletul părăseşte trupul”.

Deşi, la prima vedere, ţelul autorului pare a fi acela de a exprima într-un limbaj accesibil tuturor învăţătura ortodoxă, cartea sa dovedeşte că el a dorit, de fapt, expunerea noii doctrine a ierarhiei ecumeniste a Bisericii Ortodoxe din care face parte. Ea este o culegere de idei ale sfinţilor prezentate şi comentate într-un mod ambiguu care nu uşurează înţelegerea. Mai mult, cuvintele sfinţilor sunt redate liber de către autor, sfinţii fiind citaţi numai în cazul în care ,,nu poate să îi redea cu propriile cuvinte”.

Limbajul confuz folosit în comentariile sale, împreună cu modul înalt de abordare, aflat la limita dintre teologhisire şi ştiinţă, îl pot determina pe cititorul nefamiliarizat într-un grad destul de mare cu dogma Bisericii să se rătăcească printre ideile sale sau chiar să preia idei greşite, eretice. Astfel, ,,părerea Sfântului Grigorie de Nyssa este că sufletul, prin firea sa, este îndreptat spre bine, spre împărtăşirea de Lumina dumnezeiască”, punând cuvintele sfântului într-o oarecare contradicţie cu părerea Bisericii că sufletul este liber să aleagă între bine şi rău. De asemenea, apar afirmaţii care nu se potrivesc cu poziţia sa în Biserică: prin rugăciuni şi pomeniri ,,sufletele sunt ajutate într-un mod pe care nu îl cunoaştem … oricum acesta este obiceiul să-i amintim în rugăciunile noastre”, trivializând pomenirea celor morţi.

Numeroasele comparaţii făcute cu doctrina catolică, ce amintesc de scrierile părintelui Dumitru Stăniloae, care abundă în text nu fac decât să sporească şi mai mult confuzia. Limbajul folosit pentru a-şi exprima ideile lasă mult de dorit: ,,după măsura capacităţii de receptare”, ,,oricine cunoaşte viitorul, după cum este şi cazul lui Dumnezeu”, ,,vor exista şi câştiguri”, ,,moartea Literatura 16-2este un parazit care creează multe probleme”, ,,preotul nu eliberează bilete pentru rai, ci îl mântuieşte pe om”.

Nu în ultimul rând, unele comentarii nu cadrează cu problema discutată, fiind în afara subiectului. Astfel, comentând un tratat al Sfântului Grigorie de Nyssa despre moartea copiilor, ce a fost dedicat guvernatorului Cappadociei, autorul notează: ,,În elaborarea acestei teme, Sfântul Grigorie de Nyssa a profitat de prilej pentru a-l lăuda pe guvernator, numindu-l ,,ales şi cinstit”. Sfântul Grigorie explică foarte bine”.

,,Cugetul Bisericii Ortodoxe” abordează dogma ecleziologică, problemă arzătoare mai ales în contextul ecumenist actual, ce a reuşit deformarea învăţăturii ortodoxe despre Biserică. Cartea este o culegere de omilii ale sale rostite la seminarul pentru perfecţionarea catehizatorilor, în calitate de îndrumător al tinerimii din Arhidioceza Atenei.

În prefaţa cărţii, autorul îşi dezvăluie intenţiile, afirmând că lucrarea este un răspuns la ,,numeroasele probleme privitoare la Biserică şi concepţiile ecleziale … Unele grupuri creştine se socotesc a fi singurele adevărate, pe când altele susţin că toţi creştinii sunt ramurile aceluiaşi arbore sau că lumea creştină se înfăţişează sau respiră cu doi plămâni. Astfel, pe de-o parte precumpăneşte un absolutism fără discernământ, iar pe de alta relativizarea credinţei”. Respingând deopotrivă poziţia ,,relativistă” şi pe cea ortodoxă antiecumenistă ,,absolutistă”, mitropolitul doreşte, ca şi în ,,Viaţa după moarte”, impunerea unei teologii diferite, originală, care să răspundă teologiei ecumeniste de pe poziţii de egalitate.

Cele două cărţi ce tratează aspecte ale vieţii duhovniceşti, ,,Sfântul Grigorie Palama Aghioritul” şi ,,O noapte în pustia Sfântului Munte”, se doresc adevărate compendii despre isihasm şi rugăciunea minţii. Deşi aceste scrieri ale sale se dovedesc a fi întrucâtva folositoare sufletului, autorul este destul de confuz în prezentare, reluând mereu aceleaşi idei. Mai mult, în ,,Sfântul Grigorie Palama Aghioritul”, mitropolitul Ierotei încearcă să îl imite pe sfânt, ,,teologhisind” pe marginea evenimentelor din viaţa sfântului.

Cărţile Mitropolitului Nafpaktos-ului sunt o mostră strălucită pentru teologia Ortodoxiei ecumeniste la două milenii de la naşterea Mântuitorului. Oare ce ar spune Sfântul Grigorie Palama dacă ar citi reflecţiile duhovniceşti şi teologice ale ierarhilor greci de azi ?

 

Daria Pavel

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 16-17/iulie-august 2000